Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























REFORMATORII ENGLEZI

istorie




REFORMATORII ENGLEZI


I. O data cu regimul politic al evului mediu, se transforma, sub dinastia Tudorilor, aparatul sau in­telectual si spiritual. Nimic mai ciudat decât efectele pe care le-au avut în Anglia Renasterea italiana si Reforma germana. Caracterele nationale sunt de pe acum definite. Senzualitatea marilor italieni, dragostea lor pasionata pentru statui si tablouri, revenirea la antichitatea pagâna, predicile în care virtutile crestine nu mai sunt aparate decât cu citate din Seneca si Horatiu, papii umanisti si prea încli­nati spre cele umane, toate acestea îi scandalizeaza pe tinerii englezi care vin sa asculte cu admiratie pe Savonarola sau pe Marsilio Ficino . În Anglia, ca si în restul Europei, pe vremea lui Henric al VII-lea, Platon îl biruia pe Aristotel; subtilita­tile scolastice ale evului mediu sunt, în secolul al XVI-lea, atât de dispre& 757o1413h #355;uite, încât numele "docto­rului subtil", Duns Scot , odinioara sinonim cu întelepciunea, da nastere cuvântului dunce: igno­rant. Dar în universitatile engleze eruditii se folo­sesc de limba greaca nu atât ca sa-i imite pe poeti, cât ca sa comenteze evangheliile. Italia este pentru ei "un subiect de uimire si de repulsie". De-a lun­gul întregii lor istorii, englezii, desi atrasi de civi­lizatiile medite­raneene, vor considera aceasta atrac­tie ca o ispita diavoleasca. Italia îi va primi pe rebeli si pe artisti; ea îl va inspira pe Chaucer; ea îl va scandali­za pe englezul mijlociu. "Englezul italienizat, diavolul încarnat", spune un proverb din secolul al XVI-lea. De altminteri, englezul mijlo­ciu se simte tot atât de departe de senzualitatea ita­liana cât si de violenta ger­mana. Geniul brutal al lui Luther îi înspaimânta pe eruditii din Oxford si nu va seduce la început decât pe tinerii din Cambridge sau pe "preotii saraci" lollarzi.




Primii refor­matori din Oxford ar dori sa îndrepte erorile bise­ricii romane, dar ei nici nu concep ca un crestin ar putea parasi aceasta biserica. Câtiva dintre cei care vor fi raspândit noua întelepciune, precum Tho­mas More sau John Fisher, vor muri mai târziu pentru biserica catolica.



II. John Colet, mare latinist si orasean bogat în acelasi timp, repre­zinta mai bine decât oricine aceasta generatie. Era fiul unui lord-primar al Lon­drei, sir Henry Colet, care, din ziua hirotonisirii fiului sau, îi acor­dase importante venituri. John Co­let si-a continuat studiile la Oxford, l-a citit pe Platon si pe Plotin si pe la 1493 a calatorit prin Franta si Italia. Acolo i-a cunoscut mai bine pe parintii bisericii, a caror filozofie o prefera scolas­ticii care se mai preda la Oxford. Când se întoarse la universitatea sa, tânarul acesta de treizeci de ani începu sa predea un curs asupra epistolelor sfântului Pavel care atrase o multime de studenti entu­ziasti. John Colet explica textul original al episto­lelor catre corintieni si catre romani "asa cum ar fi explicat scrisorile unui om în viata catre prietenii lui". Vorbea despre caracterul sfântului Pavel, com­para socie­tatea roma­na descrisa de apostol cu aceea care apare în textele lui Suetoniu, recur­gea la texte grecesti contemporane cu sfântul Pavel. Se poate imagina uimirea unui public care nu stia nimic des­pre aceste aspecte istorice ale religiei si din care o mare parte credea ca "scripturile au fost redactate în latina Vulgatei . Tânarul profesor îsi câstiga re­pede un renume imens. Preotii veneau sa-i ceara consultatii; el îi linistea; îsi comenta pentru ei cursurile; fara îndoiala ca n-a fost socotit periculos de catre superiorii sai ecleziastici de vreme ce a fost numit, de tânar, decan la "Sfântul Paul" . Când muri tatal sau, lasându-i o mare avere, el o consacra înfiintarii la Londra a scolii "Sfântul Paul", unde literatura greaca si latina avea sa fie predata unui numar de o suta cincizeci si trei de tineri. (De ce o suta cincizeci si trei? E numarul pestilor din "pes­cuitul miraculos"; si astazi înca elevii de la "Sfântul Paul" poarta ca breloc un peste de argint.) Fapt curios si care zugraveste bine omul si epoca: Colet a încredintat adminis­trarea mostenirii sale nu deca­nului "Sfântului Paul" si consiliului de ca­no­nici, nu Universitatii din Oxford, ci onorabilei societati a negustorilor de maruntisuri din Londra. Ca si admi­nistratiei regale, eruditilor eclezi­astici le placea sa se sprijine pe comerciantii englezi. Programul scolii fusese întocmit cu îngrijire de catre fondator. Nu trebuia sa se învete numai trivium-ul evului mediu: dialectica, gramatica si retorica, ci si greaca, latina si engleza. "Nu-i de mirare - îi scria lui Colet prie­tenul sau Thomas More - ca scoala dumitale stârneste atâtea furtuni, caci ea este asemenea calului de lemn în care erau ascunsi grecii înarmati pentru a distruge Troia barbara". Ciudat însa: constructorii calului de lemn nu doreau caderea Troiei.



III. Dintre prietenii si discipolii lui Colet, cel mai remarcabil, Thomas More, a fost în acelasi timp un înalt functionar si un mare scriitor, a ca­rui opera Utopia este cea mai buna carte a vremii. More in­ventase acest cuvânt: Utopia (tara care nu se gaseste nicaieri), asa cum mai târziu Renouvier avea sa inventeze cuvântul Uchronia. Nimic mai interesant decât sa cunosti visurile de viitor ale unui Wells al secolului al XV-lea. Ostil gloriei militare, More dorea moartea spiritului cavaleresc; el vestea comu­nismul, dispretul fata de aur, munca obligatorie pen­tru toti, dar limitata la noua ore pe zi; el blama ascetismul monahal si credea în perfectiunea natu­rii umane; în sfârsit, în Utopia sa erau autorizate toate religiile, si crestinismul nu se bucura de nici un privilegiu. S-au comparat adesea ideile teore­tice ale lui More cu viata sa practica; a fost de mirare ca acest profet al tolerantei a fost un cance­lar intolerant, apoi un martir. Dar sa creezi o tara imaginara si sa administrezi o tara reala sunt doua operatii fara legatura între ele, si necesitatile actiu­nii nu sunt si necesitatile gândirii libere.



IV. Reformarea bisericii, nu prin violenta sau pri­goana, ci cu aju­torul ratiunii si al stiintei, pentru a o transforma într-o biserica univer­sala, iata tinta lui John Colet, a lui Thomas More si a prietenului lor Erasm. Figura acestuia din urma este cel mai grai­tor simbol al miscarii. Desi nascut în Olanda, Erasm este mai mult decât un olandez: este un european. Abia cunoaste limba olandeza; vorbeste si scrie în latina; cartile îi sunt traduse în toate limbile. Pres­tigiul sau intelectual este recunoscut în acelasi timp de Carol Quintul, Francisc I si Henric al VIII-lea, care si-l disputa. Autoritatea sa în Europa este mult mai mare decât avea sa fie mai târziu aceea a lui Voltaire, decât aceea a oricarui barbat al vremii noastre. Se vând din Colocviile lui Erasm douazeci si patru de mii de exemplare, tiraj uimitor pentru o carte latina, într-o Europa atât de putin popu­lata, atât de putin cultivata. Prietenia dintre uma­nistii tu­tu­ror tarilor era atunci usurata de aceasta limba comuna: latina.



În casa lui Thomas More, Erasm a scris Elogiul nebuniei, la Cam­bridge a pre­gatit marea sa editie a Noului Testament dupa texte latine si grecesti. Nicaieri ca în Anglia Erasm nu gasea un mediu în care sa se simta mai la largul sau: "Când îl ascult pe prietenul meu Colet, parca-l ascult pe Platon însusi... Exista o fire mai umana si mai seducatoare de­cât aceea a lui Thomas More?" Cel mult îi socotea pe acesti englezi putin cam prea sfinti pentru el. Thomas More, care, în Utopia, con­damna aus­te­ritatea, purta în lumea aceasta o târ­sâna, si, când Erasm statu un timp la episcopul John Fisher, îi admira biblioteca, dar se plânse de fap­tul ca tragea curentul în încapere.



V. Cea mai mare greseala care s-ar putea comite cu privire la primii reformatori englezi este de a-i considera precursorii unei miscari ostile catolicismu­lui. Ei îsi propuneau doar sa reformeze moravurile si spiritul clerului. Dar aveau sa întâlneasca mari curente de opinii care vor antre­na pe discipolii lor infinit mai departe decât ar fi dorit-o ei. Anglia secolu­lui al XVI-lea nu era antireligioasa; era anti­clericala. Un episcop spunea pe atunci ca daca Abel ar fi fost preot, orice juriu al Londrei l-ar fi achitat pe Cain. Vechile învinuiri care li se aduceau: tri­bunalele ecleziastice, bo­gatia calugarilor, luxul epis­copilor, persistau. Papalitatea, prea îndepar­tata, sa­crifica interesele englezilor în favoarea acelora ale principilor con­tinentali, care, mai apropiati, aveau asupra ei o influenta mai directa. Suveranii si oa­menii de stat englezi sufereau vazând ca o parte a suvera­nitatii lor se afla în mâinile unei puteri straine care nu stia mai nimic des­pre ei. În sfârsit, de la Wyclif încoace începuse sa se raspândeasca lollar­dismul. În hambarele negustorilor, în cârciumile ora­selor universi­tare era citita versiunea engleza a Bibliei si comentata cu glas patimas. Sub influenta lui Wyclif, în rândurile claselor mijlocii din Anglia se crea­sera focare de morala ascetica si individua­lista, care aveau sa se reaprin­da mai târziu si sa arda cu flacari puternice. Se gasea aici un public gata sa-si însuseasca doctrina lui Luther, ba înca mai mult: ascetismul lui Calvin.



VI. Domnia lui Henric al VII-lea (1485-1509) a fost favorabila dezvol­ta­rii studiilor si meditatiilor reformistilor deoarece a fost o domnie pasni­ca. În timpul acestor douazeci si patru de ani nu s-au petrecut decât putine evenimente importante. Dar marii suverani, ca si oamenii mari de stat, sunt ade­sea acei care, întocmai ca primul rege din dinastia Tudori­lor, stiu sa-si înconjoare numele de o zona de tacere. Nu-i numai o în­tâm­plare ca sub guverna­rea unor asemenea barbati nu survine nici un inci­dent grav. Întelepciunea ordona ca la începutul unei dinastii sau al unui regim sa domneasca linistea. Daca dinastia Tudorilor s-a putut în­radacina atât de profund, daca institutiile locale au devenit destul de viguroase pentru a putea înlocui institutiile feudale, totul se datoreaza acelui sfert de veac de pace interna si externa pe care l-a dat tarii, înain­tea dom­niilor dramatice ale fiilor si nepotilor sai, pruden­tul si misteriosul lor stramos.




Girolamo Savonarola (1452-1498) - calugar domi­nican care a avut un important rol politic la Florenta între 1494 si 1498, initiind o brutala reactie împotriva spiritului laic si liber al artei Renasterii; Marsilio Ficino (1433-1499) - celebru umanist, admirator al filozofiei lui Platon, con­ducator al asa-numitei "Academii platonice" de la Florenta.

John Duns Scot (circa 1266-1308) - filozof englez scolastic, reprezentant de seama al nominalismului, curent care, în cadrul scolasticii, s-a remarcat prin unele ele­mente de gândire materialista.

Vulgata - numele sub care e cunoscuta o traducere latina a Bibliei, efectuata, se pare, în jurul anului 400 e.n. Ea a devenit textul oficial al Bibliei pentru biserica ro­mana.

Catedrala londoneza, a carei cladire, nimicita de marele incendiu din 1666, a fost reconstruita la începutul secolului al XVIII-lea de arhitectul Christopher Wren, la dimensiunile grandioase care au facut-o celebra.

Charles-Bernard Renouvier (1815-1903) - filozof idea­list francez.

Herbert George Wells (1866-1946) - scriitor englez, cunoscut mai ales ca autor de romane de anticipatie cu accente de critica sociala.










Document Info


Accesari: 1842
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )