Au fost vremuri frumoase, marete, când Europa era o tara crestina, când o singura crestinatate popula aceasta parte a lumii; un interes comun lega cele mai izolate provincii ale acestui imperiu spiritual. O singura capetenie fara mari averi lumesti conducea si unea marile forte politice

- Novalis (Georg Friedrich Philipp Freiherr von Hardenburg) -

„Europa nu este decât o vointa comuna a celor care traiesc în ea, printr-o vocatie comuna… Unitatea europeana sta în spiritul european.”

- Bernard Voyenne -

„Daca Europa ar fi ramas crestina, s-ar fi laudat cu Hristos, nu cu cultura ei; si marile noroade ale Asiei si Africii – chiar daca nebotezate, dar înclinate spre duhovnicie – ar fi înteles si ar fi pretuit acest lucru, fiindca si noroadele acestea se lauda fiecare cu credinta lui, cu zeii lui, cu cartile pe care credinta lui le socoteste sfinte: unul cu Coranul, altul cu Vedele si asa mai departe. Nu se lauda asadar cu lucrurile mâinilor lor, cu cultura lor, ci cu ceea ce socotesc mai presus de sine, cu ceea ce socotesc desavârsit în lume. Numai noroadele Europei nu se lauda nici cu Hristos, nici cu Evanghelia lui Hristos, ci se lauda cu masinile lor primejdioase si cu fabricatele lor ieftine, adica cu cultura lor. Rezultatul acestei laudari de sine europene cu faimoasa „cultura” este ura tuturor noroadelor necrestine împotriva lui Hristos si a crestinismului. Urând bunurile europene si oamenii europeni, ei au urât si pe Dumnezeul european”

- Sfântul Nicolae Velimirovici -

„Care este prima si ultima exigenta a unui filosof fata de sine însusi? Sa învinga în sine propriul sau trup, sa devina 'fara de trup'. si ce anume are de înfruntat cu cea mai mare tarie? Acel ceva care îl face sa fie un copil al vremii sale”

- Friedrich Nietzsche -

„Geniul Europei invita în mod natural la urmatoarele reflectii: libertatea nu este consecinta adevarului, ci a pluralismului, a coexistentei opiniilor diferite. Libertatea tine în mod esential de posibilitatea afirmarii unei opinii, indiferent ca ea e adevarata, morala, folositoare ori decenta. Paradoxul libertatii tine, deci, de împrejurarea ca se bazeaza pe posibilitatea ca minciuna, raul si imoralitatea sa existe”.

- Horia-Roman patapievici -

„We should seek to cooperate with Europe, not to divide Europe into a fictious new and a fictious old”

Trebuie sa cautam sa cooperam cu Europa,

nu sa o împartim între un prezent

imaginar si un trecut imaginar

- Madelaine Albright -

ntr-adevar, umanitatea de astazi pare a nu mai fi decât o enorma gura care pronunta, cu emfaza si la nesfârsit, Numele Omului

- Pierre Manent -

Raul s-a petrecut; lucrul s-a consumat în principiu si în fapt; si trebuie sa speram în bunavointa unei fiinte superioare noua pentru a-i afla sfârsitul... Tot ce am facut de câtava vreme si tot ce voi face de acum înainte este sa ma mentin curat, fara sa ma amestec în nici un fel în aceasta uriasa schimbare

- Edmund Burke -

A. Aspecte preliminare

Mi se pare ca, totusi, a fi europeni e o realitate mult mai veche decât structurile europene, care au cel mult trei sau patru decenii. Nu de la Robert Schumann si de la Jean Monnet se pune începutul unei doctrine europene, desi ei au fost oameni remarcabili si au facut lucruri foarte bune. Dar Europa este o constructie crestina, care a început acum mai bine de un mileniu. si cine nu tine cont de asta risca sa aiba (constient sau inconstient) o pozitie antieuropeana. Pentru ca a fi anticrestin este o atitudine antieuropeana. Multi europeni sunt anticrestini, dar ca participanti la o lume creata de crestinism

Alexandru Paleologu

1. 1. Constiinta crestina a Europei:

A vorbi despre identitatea europeana într-un secol marcat de efectele globalizarii si relativismului reprezinta un demers extrem de provocator, cu atât mai mult cu cât o asemenea analiza se doreste a fi exprimata din perspectiva aportului pe care credinta crestina l-a adus la formarea si consolidarea identitatii europene . Dificultatea unei asemenea prezentari rezulta din multitudinea de interpretari pe care le comporta conceptul de identitate europeana si ideea de cultura europeana, în sensul precizarii aspectelor ce stau în mod necesar la baza formarii ideii de Europa si de unitate europeana .

Mai mult decât atât, analizele pastoral-misionare care se cer a fi exprimate în acest sens, trebuie sa tina seama de realitatile contemporane europene, de modificarile identitare care s-au petrecut în sânul natiunilor batrânului continent, transformari de fond ce au adus dupa sine deturnarea perceptiei referitoare la credinta, viata spirituala si mântuire a sufletului . Europa prezentului, marcata profund de relativism, experimenteaza puternice convulsii ideologice si se identifica din ce în ce mai mult cu o cultura a nihilismului si a secularizarii. Comunitatil 14114q161o e nationale sunt marcate de numeroase doctrine de factura agnostica, precepetele moralei crestine sunt relativizate sub toate aspectele, iar schimbarile profunde ce se petrec la nivelul raporturilor interumane dau nastere unui sentiment acut de alienare a individului în fata unei societati indiferente si însingurate .

Într-un asemenea context social, solutiile oferite de catre Biserica, prin implicarea directa si activa a slujitorilor sai, este mai mult decât necesara, venind sa ofere solutii, si nu sa acuze, sa vindece, si nu sa blameze. Europa postmodernitatii duce o lupta a descoperirii propriei sale identitati, este marcata de idealul construirii unei unitati viabile si eficiente; Europa postmodernitatii îsi redescopera radacinile, învata din greselile trecutului si identifica solutii pentru edificarea unui viitor al unitatii .

1. 2. Crestinism sau Europa[7]

Europa este un spatiu al valorilor, un univers complex al circulatiei ideilor, al definirii esentei spirituale si culturale, ce exprima si marcheaza în mod particular viziunea referitoare la fiinta umana si devenirea sa perpetua .

Din aceasta perspectiva, în contextul consolidarii unitatii europene si a regândirii specificului cultural european si a identitatii natiunilor care alcatuiesc marea familie europeana, a venit momentul sa se vorbeasca despre fundamentele culturii europene, despre acele aspecte de ordin spiritual care au pus bazele unui orizont de valori inconfundabil, specific acestei parti de lume. În acest sens, nu poate fi ignorat aportul si rolul decisiv pe care crestinismul l-a avut în ceea ce priveste consolidarea identitatii europene si a culturii sale specifice, prin faptul ca a redefinit mostenirea trecutului si a deschis calea spre crearea unui continent nou, Europa christiana .

Desi idealul consolidarii unui „imperiu spiritual” crestin nu s-a înfaptuit, fiind marcat, în decursul timpului, de scaderi si incoerente semnificative, nu putem nega a priori aportul decisiv pe care civilizatia crestina l-a adus la conturarea imaginii de Europa ca spatiu al valorilor umane fundamentale . Aceste precizari sunt mai mult decât necesare astazi, în momentele decisive ale edificarii unitatii politice europene si a exprimarii natiunilor în spatiul comunitar. Cu toate erorile Evului Mediu si inconseventele de actiune comuna de care au dat dovada crestinii , cultura crestina ramâne adevarata identitate, specificul, fundamentulul unitar al ideii de continent european. Ideea de Europa Unita nu poate fi separata de sensul unitatii crestine europene, privita ca adevarata identitate, ca specific, sinteza a spiritualitatii sale milenare.

În fapt, negarea crestinismului si afirmarea ratiunii umane suverane reprezinta punctul de origine al unui întreg proces istoric ce a marcat mai bine de doua secole soarta Europei, influentându-i în mod decisiv aspectele identitare si devenirea spirituala . Globalizarea , dezvoltarea nebanuita a mijloacelor de informare în masa si evolutia filosofiei stiintei vor contribui în mod decisiv la aparitia unei noi sciziuni spirituale a omului modern. Anarhismul[15] si progresismul se vor raspândi pâna în cele mai îndepartate zone ale planetei, umanismul împins la extreme aducând dupa sine cele mai abjecte crime împotriva umanitatii, cele mai teribile razboaie si cele mai infame tiranii .

Lumea europeana contemporana se axeaza cu precadere pe aspecte secundare, uitând de elementele cu adevarat importante, de fundamentele identitare ale Europei, neîntelegând importanta decisiva a unei asemenea constientizari, în vederea consolidarii unei unitati comunitare viabile. Aceasta constatare este cu atât mai semnificativa cu cât Europa nu poate fi separata sau construita în mod durabil fara a porni de la fundamentele sale crestine.

Teoreticienii post-modernismului sau ideologii societatii deschise au postulat faptul ca sfârsitul epocii moderne si începutul celei post-moderne vor aduce cu sine aparitia multiculturalismului, a relativismului cultural, sexual, religios, o autocratie grefata pe democratie si drepturile omului, îndepartat si despartit de transcendent . Astfel, se viza consolidarea unei orizont european al concordiei universale, fondat pe abolirea raselor, sexelor, natiunilor, religiilor, dominat de o pan-ideologie, în care tot ceea ce conteaza cu adevarat este relativ, elementele care difera fiind menite sa devina puncte de legatura .

Cu toate ca perspectivele misiunii si pastoratiei crestine într-un context al devalorizarilor spirituale accentuate pot parea sumbre, aducând dupa sine un oarecare pesimism teologic în ceea ce priveste sansele crestinismului în Europa Unita, „redesteptarea religioasa a Estului, în principal a celor doua mari tari crestine, România si Polonia, poate da tonul reîntoarcerii continentului la identitatea sa uitata. Revigorarea catolicismului si a Ortodoxiei se produce sub ochii nostri prin credinta milioanelor de tineri europeni satui de materialismul predicat de profesorii lor. Eliberati de complexele identitare induse de „politica gândirii corecte politic”, milioane de tineri europeni redescopera ca Europa este de fapt cea mai frumoasa catedrala a Bisericii lui Hristos” .

B. SECŢIUNE CENTRALĂ

A. IDENTITATE sI SPECIFIC EUROPEAN

„Când se închina bigot la minunile modernitatii, cum ne îndeamna zelatorii ei si delatorii traditiei, în sufletele noastre ignorante se tânguiesc de o maniera sfâsietoare toate bogatiile pe care le-au pierdut înlauntru atunci când trupurile noastre au progresat în afara. Câti moderni, satisfacuti de propria lor modernitate, câti oameni novisimi, orbiti de patima de a fi cât mai recenti, câti oameni care mobilizeaza puterea unui tigru si viclenia unui sarpe în perspectiva de întelegere a unei efemeride, câti oare dintre noi, oameni recenti ai unei lumi din ce în ce mai recente, mai poseda discernamântul de a pricepe ca orice progres din vizibil se face pe seama unor amputari în invizibil?”

Horia-Roman Patapievici

1. Europa la rascruce:

„Continentul crestinatatii” se confrunta cu noi realitati si provocari. Valori considerate de secole a fi fundamentale pentru existenta Europei cunosc interogatii lansate din numeroase perspective. Pierderea credintei, dezumanizarea, incertitudinea, teama si chiar transformarea teritoriala a Europei au modificat radical imaginea optimista asupra destinului „batrânului continent” . Într-un moment istoric al atâtor confruntari politice, ideologice si sociale, se pune întrebarea daca crestinii europeni sunt în masura sa gaseasca resursele spirituale necesare pentru a se confrunta cu aceste provocari .

2. Europa în cautarea unei noi identitati:

„There is no future for the people of Europe other than in union”

Nu exista alt viitor pentru popoarele Europei decât în unitate.

Jean Monnet

2. 1. Ideea de „Europa”. Cultura - liantul unei unitati în diversitate:

În ani de zbuciumata istorie si perpetua cautare a stabilitatii si echilibrelor de putere, pe continentul european s-a conturat treptat si a supravietuit în timp tuturor miscarilor orgolioase ale entitatilor nationale ideea de „Europa”[24].

Esenta ideii de „Europa unita” a gasit un nesperat izvor de inspiratie si sustinere în constiinta si sentimentul identitatii europene data de unitatea culturala si intelectuala. Astfel, apare justificata reflectia lui Jean Monnet[25], care, dupa ani de zbateri, de evolutii si involutii în unificarea federativa a tarilor europene, spunea: „Daca ar fi sa reîncep, as începe prin cultura . si aceasta întrucât cultura este cea care da liantul european si poate mentine o unitate durabila într-o atât de vasta diversitate.

2. 2. Transpunerea în realitate a ideii de unificare europeana:

Pentru a trece însa de la ideea unificarii la transpunerea ei în proiecte precise si institutionalizarea unor noi structuri a fost nevoie de un timp în care ceea ce unea popoarele Europei sa devina mai puternice, raportat la ceea ce diferentia si le separa, un timp în care, de la simpla aspiratie a artistilor, filosofilor sau a unor oameni politici, ideea europeana sa anime larg atât de puternicile individualitati umane si entitati nationale si sa se transpuna astfel într-o vointa politica în masura sa-i confere finalitate.

2. 3. Europa conflictelor si divizarii:

Continent al unor popoare aspirând dintotdeauna la identitate nationala si la afirmarea lor economica, politica si culturala, Europa a cunoscut o evolutie conflictuala, caracterizata de rivalitati comerciale, coloniale si razboaie, ca manifestari ale nationalismelor exacerbate ce le-au dominat existenta.

Hamilton Fish[27], mult timp senator în Congresul american, referindu-se la europeni între cele doua razboaie mondiale, facea trimitere la un discurs al lui Thomas Jefferson: „Interesele lor politice sunt complet diferite de ale noastre (ale S.U.A., n. n.). Invidiile lor reciproce, echilibrele de putere, aliantele complicate, formele si principiile lor de guvernare ne sunt, toate, straine. Sunt natiunile unui vesnic razboi. Toate energiile lor sunt cheltuite pentru distrugerea averii si vietii cetatenilor lor.”

Suntem cu siguranta tentati sa refuzam o astfel de imagine asupra Europei. Nu putem însa sa nu acceptam ca divizarea politica, economica si religioasa a continentului european a constituit mult timp o permanenta în relatiile politice si economice dintre statele europene[29].

2. 4. Diversitatea si varietatea, caracteristica civilizatiei comune europene:

Cum a fost atunci posibila integrarea europeana? Încercând sa-si explice o astfel de mutatie de proportii în evolutia Europei, Louis Carton[30] este de parere ca, desi divizata, Europa prezinta o constanta – comunitatea civilizatiei, înteleasa astfel: „Dar, daca Europa este divizata în actiune, ramâne o comunitate a civilizatiei. O comunitate care nu înseamna unitate sau monolitism. Dimpotriva, diversitatea si varietatea caracterizeaza civilizatia comuna a Europei. Ea este fondata pe o anumita conceptie a individului. Dar, fiecare individ este complex si poarta în el doua capacitati care uneori se completeaza, alteori se contrazic: inteligenta, partea rationala a spiritului, apta sa analizeze, sa înteleaga, sa construiasca si imaginatia, intuitia, parte irationala care urmeaza impulsuri adesea misterioase. Complexitatea civilizatiei Europei este imaginea spiritului uman. Este de altfel construita pe dublul aport al traditiei pagâne axata pe ratiunea umana si al celei crestine, fundamentata pe credinta. Ca si spiritul uman, civilizatia occidentala va fi constant solicitata de spirit si de ratiune. Uneori una din sursele traditiei europene va domina: Evul Mediu va fi era credintei, Renasterea va dezvolta influenta ratiunii. Alteori, credinta si ratiune se vor echilibra, în indivizi ca si în societate.”

Comunitatea civilizatiei nu semnifica asadar uniformitate. Ceea ce o caracterizeaza nu este asemanarea indivizilor, ci specificul comun: capacitatea de a întelege si de a asimila aceleasi idei. Prin urmare, comunitatea civilizatiei europene sta în capacitatea comuna a europenilor de a simti, de a reactiona, de a asimila[32].

2. 5. Unificare europeana sau sensul apartenentei la o cultura comuna:

Determinata politic, unificarea europeana este în esenta un proces institutional si cultural; iar daca institutiile reprezinta „obiectivarea culturii”[33], rezulta ca Europa unita se datoreaza apartenentei popoarelor la o cultura comuna, manifestarii în fapt a aceluiasi sistem de valori. Definirea culturii europene este esentiala pentru stabilirea apartenentei la Europa, într-un moment în care aceasta se redefineste.

2. 6. Catolicismul – specific european?:

Mult timp Europa a fost identificata cu zona de dominanta catolica si uneori chiar numai cu partea ei occidentala, unde s-ar fi transmis si conservat cultura antica. Argumentul esential tine de sciziunea Bisericii Crestine, prin care se afirma faptul ca crestinismul ortodox ar fi transmis alte valori decât catolicismul.

2. 7. Identitatea europeana, o schimbare de optica:

Optica s-a modificat însa dupa Reforma protestanta[34] si mai ales prin contributia lui Friedrich Nietzsche . Astfel, pentru Nietzsche , identitatea Europei este oferita de catre specificul ei cultural si este formata din „acele popoare si parti de popoare care au trecutul comun în grecism, romanitate, iudaism si crestinism.”

Similar, André Philip caracterizeaza cultura europeana prin trei concepte: „conceptul grec al individualitatii”, „conceptul roman al justitiei si al cetateanului” si „conceptul biblic al persoanei umane”[37]. Comunitatea este astfel data de umanismul si rationalismul greco-latin, îmbogatit prin crestinism. În viziunea sa, specificarea culturii europene s-a facut prin desprinderea de Orient, apoi de Africa si, în timpurile moderne, de America .

Proudhon[39], Goethe , Baudelaire , Kierkegaard , Dostoievski , Nietzsche vorbesc chiar de o despartire de vechea Europa, începând cu Renasterea, moment în care individul începe sa fie animat mai mult de ratiune si sa se îndeparteze în actiunile sale de etica si morala. Din acest motiv, se considera ca Renasterea marcheaza o prima criza profunda a constiintei europene.

2. 8. Europa în Renastere sau epoca unitatii spirituale:

Totodata, Renasterea exprima si o revolutie intelectuala care se va transmite în plan economic, social si politic si care va face din Europa „principala scena pe care s-a desfasurat istoria universala”[44]. Europa nu mai înseamna însa Europa capitalismului modern, ci Europa unitatii spirituale, constând din autonomia valorilor si recunoasterea de legi si reguli generale care sustin valoarea fundamentala a solidaritatii. Pornind de la aceste idei s-a ajuns ca în prezent accentul în identificarea Europei sa cada pe conceptele de solidaritate si de identitate .

2. 9. Sentimentul identitatii europene si „Binele comun european”:

Europa se cladeste pe cultivarea sentimentului de identitate europeana, de apartenenta la un sistem comun de valori care da specificarea Europei, se constituie în baza progresului individual si social si permite manifestarea solidaritatii ca expresie a optiunii pentru un „bine comun european”.

Prin urmare, identitatea europeana poate fi definita, folosind delimitarile conceptuale oferite de Andrei Marga, prin ideea de „cunoastere”, orientata înspre atingerea scopurilor umane, prin ideea de „rationalitate”, care presupune cautarea eficientei actiunilor noastre, conceptul „dreptului” ca ansamblu de reguli generale, conceptul „individualismului” prin care individul se manifesta liber, conceptul „persoanei umane”, care înseamna dorinta individului de dezvoltare spirituala, conceptul „adevarului” ca valoare fundamentala si conceptul “sferei publice”, ca mediu al stabilirii vointei politice[46].

Preocuparea pentru a oferi identitate Europei vine din convingerea ca, pentru a se putea manifesta, indivizii au nevoie de sentimentul apartenentei si din constientizarea faptului ca Europa unita nu mai poate fi sustinuta doar la nivelul elitelor.

În acest sens, Alfonso Mattera[47] este convins de faptul ca obiectivele Uniunii Europene pot fi atinse doar daca se actioneaza pentru manifestarea în fapt a unui „cetatean european” având identitate proprie, constient si convins ca apartine unei culturi europene, unui sistem comun de valori pe care trebuie sa-l protejeze si sa-l promoveze .

Sentimentul identitatii europene a fost trait pâna în secolul XX doar de catre elita intelectuala si de grupuri mai largi în momentele de zbucium ale istoriei. În acest sens, nu s-au schimbat multe lucruri.

În prezent, europenii constientizeaza faptul ca fara sentimentul larg al apartenentei la o identitate comuna europeana, mai importanta decât identitatea nationala, nu se poate asigura solidaritatea si vointa politica necesara constructiei europene, ca fara acceptarea existentei unui „bine comun” european[49], Europa risca sa devina cu mult mai putin decât este astazi. Dar daca pentru a merge mai departe în procesul unificarii europene este nevoie de o mutatie de proportii în plan cultural, comunitatea civilizatiei data de valorile spirituale comune a pliat identitatea europeana pe identitatile nationale, oferind justificare si forta procesului de integrare .

Pe acest fond, manifestarea în fapt a unui „bine comun” european în anii ’50, dat de acceptarea unui real pericol ideologic venit din partea Rusiei sovietice, a unui pericol de hegemonie din partea S.U.A si a unui pericol de conflict armat ca urmare a Razboiului Rece, a facut posibila unificarea europeana. Fundamentata pe comunitatea economica, constructia europeana presupune un efort constant de a mentine unitatea diversitatilor[51].

Iata de ce, de modul în care identitatea europeana se va transmite în planul actiunilor umane depinde esential viitorul crestin al continentului european.

3. Europa si specificul cultural european:

3. 1. Clarificari conceptuale: Pâna unde se întinde europa valorilor?

În mod evident, actiunea în serviciul unificarii europene are nevoie de numeroase clarificari conceptuale. Astfel, dintr-un anumit punct de vedere, acestea nu pot sa nu înceapa cu întrebarea: pâna unde se întinde propriu-zis Europa?[52]

Este cunoscut faptul ca unificarea europeana a început în Europa Occidentala, ducând la înfaptuirea sub multe aspecte a „micii Europe”. În schimb, „Marea Europa” cuprinde, din punct de vedere istoric si geografic, si Europa Centrala si Rasariteana. Cum se integreaza politic aceasta parte a Europei istorice si geografice în Noua Europa? Este cunoscut faptul ca Europa are ca frontiera rasariteana lantul Uralilor. Astfel, cum se raporteaza ea la aceasta parte a ansamblului ei?

Utilizând o precautie terminologica specifica politicianului, Richard von Weizsäcker[53] afirma: „Fireste, sunt de parere ca Europa se sfârseste la Zidul Berlinului” . Prin aceasta, el exprima înca o data o conceptie asupra Europei care a ramas dominanta în perioada postbelica, pâna în 1989. Zidul Berlinului era semnul frontierei severe ce desparte Europa în organizari sociale cu valori opuse, sustinute de blocuri militare înarmate cu cele mai sofisticate tehnici nucleare si electronice. De o parte a Zidului, partea occidentala, liberala, a construit edificiul Comunitatii Europene, care s-a transformat, în 1993, în Uniunea Europeana, dupa un proces complex de reciproca acomodare a indicatorilor economici, a legislatiilor, a politicilor de aparare, externe si, treptat, a altor politici .

Desigur, nici adeptii conceptiei care identifica Europa cu „mica Europa” nu au ignorat împrejurarea ca Europa geografica si istorica este mult mai cuprinzatoare. De cealalta parte a Zidului de la Berlin era însa o Europa „socialista”, controlata de Uniunea Sovietica, cu o dezvoltare stiintifico-tehnica si social-institutionala retardata si cu traditii politice asincrone.

3. 2. Apartenenta la cultura europeana. Abordare culturala:

Problema apartenentei la Europa trebuie abordata, din multe motive, cu mijloace teoretice precise. Astfel, daca privim lucrurile dintr-o cu totul alta perspectiva si aducem apartenenta la Europa pe terenul culturii, vom observa faptul ca în procesul unificarii europene este angajat un concept al culturii individuale, dar si un concept al culturii împartasite în comun de multimile structurate ale individualitatilor[56]. Vom afirma, prin urmare, faptul ca putem identifica indivizi de acelasi nivel cultural în diferite comunitati nationale europene, desi nu toate comunitatil 14114q161o e încorporeaza în structurile institutionale aceleasi valori sau nu toate o fac în aceeasi masura.

3. 3. Identitatea europeana - aspecte constitutive :

Prin urmare, pentru a vorbi despre specificul cultural european, este necesar sa ne reîntoarcem în timp si sa observam etapele constitutive ce au marcat dezvoltarea ideii de cultura si identitate europeana.

- Europa înainte de Reforma lui Luther:

Astfel, o lunga perioada de timp, Europa a fost identificata cu catolicismul, si aceasta pâna la actiunea reformatoare a lui Luther, care a creat o alternativa la catolicism în interiorul crestinismului. Novalis[58] va relua aceasta identificare în formularea „crestinatatea sau Europa” , desi acest concept era de mult subminat.

- Conceptia lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel:

Cu o viziune cuprinzatoare asupra istoriei universale, la rândul sau, Georg Wilhelm Friedrich Hegel[60] considera ca specificul Europei era oferit de constiinta libertatii individuale aparute în sânul ei, o libertate ce se obiectiveaza în vointa si actiune.

- Conceptia lui Friedrich Nietzsche:

Prin Nietzsche, apare o evidentiere diferita a specificului Europei, prin modalitatile de cunoastere îmbratisate si prin axarea cu precadere asupra specificului ei cultural.

La întrebarea „Ce este Europa?”, Nietzsche raspunde: „Cultura greaca, crescuta din elemente tracice, feniciene, elenism, filoelenism al romanilor, imperiu crestin al acestora, crestinism purtator de elemente antice, elemente din care rezulta în cele din urma nuclee stiintifice, din filoelenism rezulta un filosofism; pe cât se crede în stiinta, este vorba de Europa. Romanitatea a fost lasata în urma, crestinismul a palit”. Astfel, filosoful german nu mai sprijina Europa pe o traditie unica, ci pe mai multe, configurând „conceptul cultural al Europei”. În viziunea sa, Europa culturala nu se suprapune peste Europa geografica. Ea nu se suprapune nici chiar peste Europa Occidentala, care, în optica lui Nietzsche, apare drept o decadere în raport cu ceea ce propriu-zis înseamna Europa.

- Conceptia lui Max Scheler:

Max Scheler , în lucrarea Geniul razboiului si razboiul german (1914), reia reflectia referitoare la unitatea Europei. Astfel, el observa faptul ca perceperea unitatii este împiedicata de la început de termenii polari „nationalism” si „internationalism”. În mod evident, unitatea Europei nu este o chestiune ce tine de aspecte geografice, Europa fiind mai degraba o unitate ce are „drept nucleu o anumita structura a spiritului, de pilda, o forma determinata a ethos-ului, un fel determinat de a aborda lumea ca întreg si de a forma, prin activitate, lumea”.

- Conceptia lui Richard Coudenhove-Kalergi:

În paralel cu opinia formulata de Scheler, Richard Coudenhove-Kalergi, unul din initiatorii miscarii paneuropene , considera ca America si Rusia au pasit pe calea societatilor colectiviste, astfel încât numai Europa se specifica prin preeminenta acordata indivizilor în organizarea vietii: „Între colectivismul capitalist al Americii si colectivismul comunist al Rusiei, Europa ramâne tara sfânta a individualismului, a personalitatii, a libertatii În mod explicabil prin stadiul în care se afla în Europa cunoasterea Americii, Richard Coudenhove-Kalergi, asemenea altor intelectuali ai generatiei sale , eticheta fara rezerve America drept „colectivism capitalist”, când, în fapt, America prezenta mai curând acel „individualism colectiv” pe care Europa se straduieste astazi sa îl edifice.

- Conceptia lui Joseph Ratzinger:

Nu cu multi ani în urma, Cardinalul Joseph Ratzinger, actualul Papa Benedict al XVI-lea, specifica aceeasi cultura prin patru concepte ce tin de mostenirea Europei: „mostenirea greaca” („diferenta dintre Bun si bunuri, adica acea diferenta în care este dat în acelasi timp dreptul constiintei morale si relatia reciproca dintre ratio si religo”); „mostenirea crestina”; „mostenirea latina”; „mostenirea epocii moderne” („separarea dintre credinta si legislatie”).

- Conceptia lui Richard Löwental:

În acelasi context, Richard Löwenthal, în lucrarea Specificul, situatia, forta si sansele Europei (1985), specifica cultura europeana prin câteva reprezentari valorice fundamentale, ce cuprind „asumarea ratiunii ca si cheie pentru întelegerea ordinii lumii; a individului, care este nascut cu drepturi inalienabile si raspundere de care nu poate fi scutit; a comunitatii în care se intra pe baza voluntara, ce nu se sprijina doar pe legaturi de sânge, dar care izbuteste totusi sa oblige; a ordinii de drept, care trage frontiere între sfera individului si a comunitatii; si a muncii, inclusiv a muncii fizice, care nu a mai fost înteleasa ca simplu rau necesar, ci ca si continut datator de sens al vietii”.

- Conceptia lui Constantin Noica:

Constantin Noica, în lucrarea De dignitate Europae (1988), a specificat cultura europeana prin cultivarea unei individualitati careia i se recunoaste capacitatea de a produce si institui generalul, o individualitate care realizeaza continuu o „unitate sintetica” a lumii si, prin aceasta, a sa, o unitate ce se diversifica continuu.

- Conceptia lui Jan Patočka:

În sfârsit, Jan Patočka , în lucrarea Europa si mostenirea sa (1988), specifica cultura europeana din punctul de vedere al filosofiei istoriei, drept cultivare neabatuta a reflexivitatii, ce cauta mereu temeiul ultim al lucrurilor. Ideea sa fundamentala era aceea ca „în realitatea europeana, reflexia radicala, care a aparut doar în Grecia, lupta cu experienta nereflectata, nefilosofica, o formeaza, se confrunta cu ea în chipuri mereu noi, iar procesul acestei confruntari este cel care determina destinul interior si exterior al Europei”.

3. 3. Specific si traditie europeana:

Cultura spirituala europeana s-a desfasurat în jurul recunoasterii realitatii date ca lume unica a vietii noastre, fapt pentru care ea nu poate fi înteleasa fara resturi decât ca un potential de forme efective ale trairii umane a vietii.

Adesea, când se vorbeste despre specificul culturii spirituale europene, este invocata traditia europeana, prin traditie întelegându-se, în sens larg, tot ceea ce s-a produs în trecut în Europa. Rezulta, în fapt, un mozaic în care lucruri importante zac neutralizate si puse într-o formala egalitate cu trivialitati .

În mod firesc, traditiile europene sunt demne de luat în seama atunci când se încearca surprinderea specificului cultural european, însa simpla lor listare si caracterizare nu este suficienta. În interiorul acestora trebuie identificat elementul care le uneste si le specifica ca un întreg, dar nu ceva de ordinul unei „esente ce se fenomenalizeaza în toate cele ce sunt” .

Prin urmare, specificul cultural european nu se lasa epuizat pe linia unuia din conceptele sale. Însa, pentru a-l prelua fara resturi, este nevoie ca interogatorul sa deschida suficiente întrebari si sa aiba disponibilitatea de a învata fara limitari impuse de propriul context.

B. relativismul si criza europeana

1. Europa relativismului:

1. 1. Relativismul, provocare pastoral-misionara:

Postulând relativitatea cunostintelor omenesti, în sensul ca nimic nu este absolut adevarat decât prin raportare la individ si negând astfel caracterul obiectiv al adevarului, relativismul reprezinta una dintre cele mai serioase provocari în fata careia crestinismul trebuie sa raspunda în Europa unificarii natiunilor.

Valorile rasturnate, dezicerea de liniile directoare ale trecutului si intentia obsesiva de a relativiza sensurile de baza ale existentei, precum si negarea dreptului de judecata absoluta a oricarei forme de autoritate, reprezinta numai câteva din fatetele diverse ale relativismului care s-a instaurat treptat în constiintele europenilor, lovind cât se poate de dur în autoritatea Bisericii, fapt ce a adus dupa sine grave consecinte în plan misionar si în ceea ce priveste calauzirea pastoral-duhovniceasca.

1. 2. Teoreticieni ai relativismului. Paul Feyerbend si Richard Rorty :

- Aspecte de ordin general:

În zilele noastre, relativismul se regaseste cu precadere în formele unor programe si idei filosofice de anvergura, dintre care cele mai proeminente sunt reprezentate de anarhismul cognitiv al lui Paul Feyerabend si pragmatismul lui Richard Rorty , care se revendica în mod explicit din relativism.

Enunturile de ordin general pe care le îmbratiseaza ambii filosofi încearca sa inoculeze ideea ca o societate libera este o societate în care toate traditiile au aceleasi drepturi si acelasi acces la centrele de educatie si la alte centre ale puterii. Aceasta societate nu se organizeaza plecând de la un principiu, ci este toleranta fata de diferitele principii îmbratisate de cetatenii ei. Ca atare, nu criteriile rationaliste, nu convingerile religioase, nu pornirile umane, ci initiativele civice reprezinta filtrul care separa ideile si criteriile utilizabile de cele neutilizabile în mod practic.

- Relativismul în viziunea lui Paul Feyerabend:

În acest sens, relativismul reprezinta solutia gasita de Paul Feyerabend pentru a asigura din punct de vedere intelectual o „societate libera”. Astfel, primatul unei „traditii” el îl considera, în mod simplu si direct, drept o „privilegiere ilegitima” a acelei traditii si un indiciu al limitarii libertatii în societate. În viziunea sa, libertatea nu este compatibila, decât cu relativismul asumat, ce afecteaza chiar standardele de rationalitate ale societatii moderne.

- Relativismul în viziunea lui Richard Rorty:

Standardele de rationalitate impuse de Feyerabend vor fi sondate în profunzime de catre Richard Rorty, într-o tentativa majora de a regândi conditiile libertatii în modernitatea târzie, demersul sau fiind o vasta si profunda interogare a traditiei culturii occidentale.

Astfel, Rorty a fructificat faimoasa teza a lui William James , conform careia „adevarul” trebuie reconsiderat si vazut nu ca o corespondenta cu o realitate greu de identificat, ci ca un aspect convenabil satisfacerii intereselor noastre, „ceea ce este mai bine pentru noi sa credem”.

1. 3. Relativismul moral în actualitate:

În contextul actual, relativismul ramâne extrem de puternic pe terenul moralei, sustinând cu tarie valoarea esentiala a tolerantei. Astfel, Geoffrey Harrison, în lucrarea Relativism si toleranta (1976), a indicat în ce sens are loc aceasta sustinere. El face distinctia dintre „toleranta” si simpla „acomodare cu” si întelegere prin „toleranta”, „permisiunea de a se petrece ceva ce tu consideri ca este gresit” .

În acest sens, „toleranta” este un termen evaluativ, cu o semnificatie pozitiva, astfel încât nu se confunda cu indiferenta fata de crima, furt, violenta etc. Astfel stând lucrurile, relativismul sustine valoarea tolerantei, întrucât satisface dorinta de libera decizie, exclude legitimarea amestecului în treburile altuia si nu privilegiaza vreo solutie care sa fie impusa celui aflat într-o anumita situatie.

Relativismul este susceptibil de critica nu doar pentru consecintele si ambiguitatea sa imanenta, desi ramâne criticabil pentru aceasta. Mai mult decât atât, dictaturile europene din secolul trecut s-au legitimat cu instrumentele lui intelectuale. În definitiv, nazismul în Germania este de nedisociat de „conceptia celei de a treia cai”, care pretindea o relativizare a standardelor de rationalitate, socotite uniformizatoare si coercitive pentru specificul traditiei. Stalinismul, în Rusia sovietica, s-a revendicat, la rândul sau, din specificul „societatii socialiste” si al conditiilor edificarii socialismului într-o singura tara, pentru a-si legitima dictatura .

În România, ceausismul si-a legitimat dictatura apelând la specificul national si pâna la urma la „firea” presupus specifica a poporului. În perioada deschisa de 1989, în Europa Rasariteana, nationalismul recurge la aceeasi baza filosofica a relativismului, a specificului national ipostaziat, pentru a împiedica reîntoarcerea la fundamentele crestine ale societatii, singurele care pot scoate aceasta parte a Europei din criza morala si spirituala în care s-a aflat atâta timp .

2. Criza morala a Europei - Analize:

2. 1. Geneza crizei morale în Europa:

Diferitele proiecte de unificare europeana elaborate în istoria europeana au emanat din contexte diferite, unele din contexte în care tarile europene erau periclitate din exterior, altele din contexte în care o putere europeana a încercat sa ia sub control restul continentului, iar altele din contexte în care organizarea interioara caracteristica Europei s-a prabusit sau a fost perceputa ca fiind în curs de prabusire .

Proiectul de unificare europeana cu care suntem contemporani si a carui realizare este în curs a fost formulat în anii douazeci în contextul unei crize morale profunde a Europei.

2. 2. Substanta crizei morale europene:

În ce consta, în definitiv, criza morala europeana? Fara îndoiala Europa a intrat în secolul XX cu o situatie caracterizata de mari descoperiri stiintifice, de o extraordinara efervescenta creatoare în filosofie si arta, ca urmare a promovarii de noi tehnologii, de consolidare a dominatiei în colonii.

Europa era, înca, intelectual, stiintific, politic, centrul lumii. În acelasi timp, în ea germinau fortele care anuntau criza si completa schimbare a situatiei. Cresterea demografica si, mai ales, a nivelului instructiei, în general, deschidea era „civilizatiei populare”.

2. 3. Conceptii filosofice referitoare la criza Europei:

- Conceptia lui Edmund Husserl:

Este vorba de o criza a umanitatii europene, care pentru Edmund Husserl este tripla: o criza a moralei, o criza a filosofiei si o criza a culturii.

Astfel, atunci când se petrece o „criza a moralei” avem si o criza a culturii. Europa este atinsa de o astfel de criza, ceea ce, în interpretarea lui Husserl, înseamna slabirea grava, în cunoastere si în practica vietii, a ceea ce caracteriza rationalitatea specifica culturii lumii vechi: orientarea spre general si teorie, caracter ideal, supratemporal, procedura metodica, deschidere spre infinit si perspectiva universala si, plecând de la toate acestea, abordare critica a starilor de lucruri în lumina a ceea ce ele însele ofera pentru a fi depasite.

- Conceptia lui Martin Heidegger:

La rândul sau, Martin Heidegger a considerat ca „uitarea” problemei „sensului Fiintei” este însusi miezul crizei europene, întelegerea curenta a Fiintei fiind ea însasi o uitare a Fiintei.

3. Europa, între Integrare si Globalizare:

3. 1. Implicatii ale fenomenului globalizarii:

În general, fenomenul globalizarii este mult mai usor asociabil cu economicul, de la elementele simple ale vietii de zi cu zi si pâna la „comercializarea sensurilor ideale, precum cele ale iubirii si sexualitatii” .

„Dezvoltarea pietelor financiare globale, cresterea corporatiilor transnationale si dominatia lor crescânda asupra economiilor nationale”, este o definitie a fenomenului globalizarii care se înscrie, asa cum subliniaza George Soros[78], în limitele controlabilului.Totusi, între controlabilul fenomenului economic si raspunsul la întrebarea unde vrem sa ajungem, este o oarecare diferenta chiar la nivel european.

3. 2. Efectele globalizarii. Exemple:

În fapt, corporatiile transnationale, spre exemplu, controleaza peste 33% din productia globala, 70% din produse la nivel de comert international si angajeaza numai 3-5% din forta de munca la nivel global[79].

Majoritatea problemelor pe care oamenii le asociaza globalizarii, incluzând patrunderea valorilor de piata în domenii de care ele nu apartin în mod traditional, pot fi atribuite acestor fenomene. Totodata, s-ar putea vorbi despre globalizarea informatiei si a culturii, despre raspândirea televiziunii, a internetului si a celorlalte forme de comunicare si despre modalitatea crescuta a comercializarii ideilor[80].

3. 3. Globalizare si responsabilitate crestina:

Raspunderea fata de efectele globalizarii ne apartine, responsabilitatea în general, fiind apanajul unei societati europene, care pretuieste individul în detrimentul masei.

Cultura în acest context se transforma într-un produs de piata în conditiile în care piata însasi nu poate impune responsabilitatea. Cel mai primejdios efect al procesului de globalizare pare a fi dat de confuzia între cultura si mijloacele de promovare a culturii. Mass-media va aduce cu sine o cultura care traieste cu contributii scazute, repetitiva si pasiva[81].

Într-un astfel de proces, cultura se debaraseaza de componenta crestina, considerându-se faptul ca crestinismul presupune în primul rând obligatii, pe când oamenii trebuie sa traiasca într-o lume a drepturilor.

Daca integrarea nu afecteaza individul, ci îl pastreaza si îi da posibilitatea sa aiba responsabilitati, procesul de globalizare este contrar.

Integrarea trebuie sa propuna o alternativa viabila. Europa are un Nume, procesul de integrare, cu toate carentele sale, are un deziderat, iar europenii stiu unde trebuie sa ajunga.

Daca legiuitorul european ar reconsidera mostenirea culturala europeana, cu siguranta astfel de situatii s-ar ameliora daca nu chiar evita. Nepasarea reprezinta un deficit cultural în spiritul definitiei si temei noastre. Economicul poate fi abordat crestin, nu exista nici un fel de îndoiala, dar pentru aceasta crestinismul trebuie sa fie reafirmat cu tarie în spatiul european[82].

C. EUROPA UNITĂ ÎN ERA POST-CREsTINĂ

SOLUŢII PASTORALE sI MODELE DE ACŢIUNE

1. Crestinismul în contemporaneitate. Reticenta si Vulnerabilitate:

1. 1. Crestinismul european în criza:

Nu de putine ori a fost evidentiat faptul ca întreaga crestinatate europeana trece printr-o criza severa, fapt datorat fie ignorantei fata de învatatura crestina, fie considerarii sale ca realitate perimata, cu implicatii negative asupra existentei de catre noile generatii de locuitori ai Europei .

Totusi, exista si o criza interioara a crestinismului, care se refera în mod direct la optiunile religioase ale europenilor, care, desi declarati crestini, prezinta îndoieli serioase în ceea ce priveste învatatura de credinta crestina sau accepta numai anumite puncte convenabile din doctrina. Pe lânga acesti crestini, exista numeroase persoane care se lasa atrase de diferite forme de religiozitate, pe care le considera mult mai pline de viata, capabile de a stârni emotii religioase puternice sau adopta forme de religii necrestine, de la budism si hinduism pâna la mahomedanism.

Prin urmare, în Europa prezentului se deruleaza un rapid proces de secularizare, orientat în mod special spre secularism, agnosticism si indiferenta religioasa, o forma evidenta de ateism practic, înteleasa ca „absenta a lui Dumnezeu din viata omului si lipsa a preocuparilor religioase” . Într-un asemenea context, se cer a fi precizate o serie de aspecte pastorale, pornind de la sensul pe care crestinismul îl mai poate oferi pentru omul contemporan care traieste în afara sa .

1. 2. Civilizatia europeana în era post-crestina:

Europa prezentului este un spatiu al valorilor universale, al acceptarii tuturor. În acest sens, crestinismul îsi desfasoara activitatea într-un spatiu si o societate marcata de un acut pluralism religios, care înseamna, în mod efectiv, dreptul egal al tuturor religiilor de a exista si de a se manifesta, în limitele impuse de lege. Cu alte cuvinte, pe baza acestui principiu al egalitatii, nu exista nici un tratament preferential fata de o religie pe baza principiului ca ar fi „adevarata” sau ca ar detine valori fundamentale pentru devenirea europeana. Astfel, crestinismul este asezat pe acelasi plan cu celelalte religii, o religie între multe altele. În acest sens, în contextul pluralismului religios, „religiile sunt în competitie unele cu altele, deoarece considerând ca poseda adevarul religios într-o maniera excesiva sau într-o masura superioara celorlalte... tind sa prevaleze asupra altor religii... folosindu-se de unica putere pe care o detin: aceea de a-i convinge pe altii de propriul adevar si de capacitatea de a raspunde mai bine decât alte religii la exigentele acelor persoane” .

În acest fel, crestinismul sufera, poate mai mult decât oricând, de o severa vulnerabilitate, competitia dintre credinta crestina si celelalte religii având în prezent aspecte diferite fata de cea din alte epoci. Aceasta stare de fapt favorizeaza scepticismul, incertitudinea, dubiul si suspiciunea, duce la negarea sau punerea în dubiu a existentei unor adevaruri absolute, prin afirmarea faptului ca adevarul este relativ si schimbator, ca urmare a faptului ca este supus fluctuatiilor istoriei .

2. Misiunea crestina în post-modernitate. Noua Evanghelizare[89]:

2. 1. Misiune crestina si provocari contemporane:

Starea crestinismului la începutul mileniului III pune în evidenta doua aspecte fundamentale, diametral opuse ca semnificatii. Astfel, într-un prim sens, se dovedeste faptul ca misiunea crestina în numele Bisericii lui Iisus Hristos a schimbat fata lumii si a dat nastere unui umanism crestin, prezent în structurile popoarelor din întreaga lume. În alta ordine de idei, se observa faptul ca în tarile cunoscute ca fiind crestine, indiferentismul fata de credinta si viata morala a devenit din ce în ce mai pregnant, realitate ce marcheaza întreaga Europa si determina organizarea vietii dupa alte principii decât cele crestine. Modul de viata al acestor crestini numiti doar nominal nu mai are în nici un fel a face cu ceea ce învata Mântuitorul si cu ceea ce propovaduieste Biserica .

În noul context european, a evangheliza înseamna a constientiza modul în care s-au transformat exigentele modului de viata modern.

2. 2. Noua evanghelizare. Metode si strucura:

Biserica lui Hristos nu a oprit niciodata actul evanghelizarii, si aceasta tocmai prin faptul ca în Biserica se savârseste zilnic Taina Euharistiei, sunt administrate Sfintele Taine, este propovaduit Cuvântul lui Dumnezeu si se fac mereu îndemnuri pentru o viata a dreptatii si a reconcilierii. „Biserica este conditia misiunii; numai ea poate face misiune adevarata. Dar Biserica nu este numai conditia si instrumentul misiunii, deoarece Biserica este parte integranta din mesajul Evangheliei. Biserica este o institutie care intra în planul lui Dumnezeu de a mântui lumea prin recapitularea acesteia în Trupul lui Dumnezeu, ea nu este o asociatie voluntara de convertiti, cum vor miscarile evanghelice sectare”.

Desfasurata în cadrul Bisericii, evanghelizarea ofera calea vietii vesnice pentru toti credinciosii. Vestirea continua a Evangheliei, utilizând noi forte spirituale, este sinonima cu termenul de pastoratie, pastoratia contemporana relansând chemarea spre o noua evanghelizare. Astfel, într-un plin proces de secularizare, Biserica trebuie sa promoveze caile spre viata de veci, si aceasta pentru ca, dincolo de evanghelizarea permanenta, niciodata întrerupta de Biserica, este nevoie de o largire a cercului determinat, de cautare a unor noi moduri de transmitere a Evangheliei, având ca principala cauza faptul ca „Biserica a fost exclusa treptat din viata publica si obligata sa se cantoneze în sfera vietii private. Religia crestina nu mai avea nici un rol în planul vietii sociale, fiind redusa la statutul de simpla chestiune de opinie particulara. Statul devine institutia providentiala si atotputernica care va construi si gestiona destinul cetateanului secularizat, statul tinde sa se auto-propuna nu doar ca structura de interes suprem în viata societatii, ci si ca divinitate unica a unei religii bazate pe birocratie, planificare si control” .

3. Crestinism si comuniune universala:

În mod definitoriu, religia crestina are în sine disponibilitatea pentru dialog, în acest sens credinciosului „nu îi este permis sa se izoleze în nici un fel de suficienta de sine, nici sa socoteasca izbavirea în Hristos drept mântuire exclusiva a infimului sau ego” .

Astfel, eliberata de orice sentiment al posesiunii, Biserica este înteleasa ca semn al unitatii umane care depaseste granitele sensibile ale comunitatilor eclesiale, ca slujitoare a umanitatii[93]. Prin urmare, unitatea crestina nu trebuie sa fie nivelatoare, ci organica, în aceasta unitate persoana dezvoltându-se în armonie cu întregul, Biserica, în universalitatea ei, trebuind sa dovedeasca capacitatea de cuprindere, nu de excludere .

4. Fenomenul mondializarii si dialogul interreligios în spatiul european:

4. 1. Mondializarea. Efecte si implicatii religioase:

Caracterizând-o ca ideologie politica a celor puternici economic, vom afirma ca mondializarea nu mai este un fenomen autonom, ci reprezinta un proces care produce schimbari radicale în viata oamenilor, atât pozitive, cât si negative, si acesta pentru ca mondializarea nu este doar un proces economic, ci este vorba despre o directa sau indirecta impunere a unui sistem de gândire care ignora sau distruge particularitatile fiecarui popor si om în parte si izgoneste sau dizolva valori ca prietenia, onestitatea, cumpatarea, proiectând un prototip consumist cu o neîncetata urmarire a câstigului, sub influenta caruia relatiile umane sunt adesea strivite .

Este demn de observat faptul ca fenomenul mondializarii este specific oricareia dintre marile religii care au avut viziunea comunitatii mondiale si au încercat sa realizeze mondializarea spirituala si, implicit, culturala, prin raspândirea credintei . Astfel, pot fi identificate trei etape în evolutia religiei la nivel mondial: mai întîi, este vorba despre impunerea unei religii (etapa razboaielor religioase), apoi de abolire a fenomenului religios (corespunzatoare instaurarii ideologiei comuniste) si, în sfîrsit, spre sfârsitul secolului al XIX-lea, de revigorare religioasa. În prezent, ne aflam în plina desfasurare a celei de-a patra etape, când constatam „invazia relativului” care tinde sa se substituie absolutului religios .

Date fiind conditiile desfasurarii procesului de mondializare, se impune observatia ca fenomenul religios are o importanta deosebita în configurarea acestui secol. Interesanta este, în acest sens, analiza tezelor pe care Samuel P. Huntington le lansa în lucrarea Ciocnirea civilizatiilor, în cadrul carora cultura rasariteana este asimilata, dupa o schema a priori, Islamului, fiind ignorate, în fapt, fundamentele teologice si diferentele dintre cele doua religii.

Întelegerea mondializarii se îndeparteaza tot mai mult astazi de imaginea în care un centru, o cultura se impun, în detrimentul celorlalte comunitati. În acest sens, comunitatil 14114q161o e religioase se constituie în „centre de rezistenta” si „fortarete ale identitatii”. Împotriva mondializarii abuzive, credinta reprezinta singura insula de siguranta unde oamenii se repliaza.

4. 2. Crestinismul în fata Mondializarii:

În acest fenomen destul de complex, crestinismul are o contributie si o responsabilitate proprie, legitimarea traditiei milenare crestine fiind data numai de o traire autentica si pura, care sa contribuie la oferta pozitiva a evolutiei europene.

În raport cu mondializarea, crestinismul nu se afla în impas. Universalitatea este componenta fundamentala a traditiei crestine, iar învatatura crestina are dimensiune universala si eshatologica. Cultural, viziunea holistica s-a articulat în procesul sintezei dintre cultura greaca si continutul revelat al credintei crestine.

Aceasta viziune este prezenta si în gândirea Bisericii, care îl aseaza pe om în adevarata sa demnitate, alaturi de exercitarea functiei profetice si critice la adresa oricaror forme de decadenta umana, prin propunerea unei comuniuni mondiale de iubire.

O viziune mondiala crestina, diferita de orice alta forma de mondializare, este circumscrisa în Epistola a doua soborniceasca a Sfântului Apostol Petru: “Dar noi, potrivit fagaduintelor Lui, asteptam ceruri noi si pamânt nou, în care locuieste dreptatea” (3, 13), aceasta viziune având în centrul ei relatia cu Dumnezeul cel Viu, relatie în care Biserica, în ecumenicitatea ei, difera de orice alt sistem religios .

Astfel, în locul unei mondializari care transforma popoare si oameni într-o masa utila doar scopurilor economice, viziunea crestina propune si cheama la efortul pentru o comuniune de iubire. Prin urmare, vorbim despre un crestinism deschis evolutiei, si nicidecum la marginea istoriei, ci în avangarda ei, spre asigurarea libertatii si unicitatii persoanei umane si a integritatii creatiei lui Dumnezeu[100].

5. Crestinism si drepturile omului. Local si universal:

5. 1. Viziunea crestina asupra drepturilor omului:

Împotriva unor puncte de vedere conform carora spiritul crestin ar fi incompatibil cu ideologia drepturilor omului, istoria Bisericii si cugetarea teologica ofera material pretios în abordarea dintr-o cu totul alta perspectiva a temei drepturilor omului.

Convingerea ca ignorarea drepturilor omului constituie, din perspectiva crestina, „denaturarea firii umane, negarea principiului unitatii neamului omenesc, a izbavirii în Hristos a întregii firi umane” , trebuie însotita de atentia în ceea ce priveste acceptarea fara discernamânt a uniformizarii pe care o practica un tip de internationalism uniform si amorf, care ignora mostenirea si specificul national .

Prin urmare, viziunea crestina asupra drepturilor omului trebuie sa fie integrata în discutia mai larga a echilibrului dintre universal si local, importanta pentru armonizarea respectului pentru traditiile religioase locale cu descoperirea sensului universal pe care îl ascund specificul lor . Pornind de aici, crestinismul european, fara a neglija diferentele, poate identifica sarcina comuna în încercarea de a oferi o dimensiune verticala alternativa la civilizatia tehnica lipsita de profunzime si altitudine, acest demers fiind cu atât mai important cu cât rezolvarea problemelor cu care se confrunta în prezent continentul european nu se poate limita doar la dimensiunea sociala .

5. 2. Credinta si politica. Distinctii:

În cadrul aceleiasi discutii referitoare la problematica drepturilor omului din perspectiva crestina este important sa definim distinctia dintre credinta si politica. Astfel, orice tentativa de considerare a drepturilor omului din perspectiva crestina este datoare sa mentina explicita constiinta perspectivelor diferite si a diferentei de planuri dintre cele doua. Ca rezultate ale politicii, toate declaratiile referitoare la drepturile omului urmaresc impunerea principiilor prin instrumente legislative constrângatoare, în timp ce crestinismul actioneaza în lume ca forta spirituala care elibereaza, transfigureaza si renaste omul la o noua viata duhovniceasca .

Trebuie sa admitem faptul ca principiul drepturilor omului se sprijina pe o antropologie indiferenta la coordonatele tainei persoanei, motiv pentru care secolul trecut a fost martorul atâtor tragedii si esecuri. În aceste conditii, optimismului simplificat al declaratiilor privitoare la drepturile omului, pe fondul actiunilor contradictorii ale celor care le sustin, al contradictiilor dintre cunoastere si vointa, trebuie sa i se propuna ca alternativa antropologia crestina, în viziunea careia „exista o antinomie înnascuta în existenta umana”, constând în tensiunea dintre tragedia pacatului si posibilitatea transcenderii lui .

5. 3. Drepturile omului si responsabilitatea umana:

Perspectiva unilaterala a afirmarii drepturilor trebuie astazi corelata cu accentuarea îndatoririlor si responsabilitatilor. si pentru ca unilateralitatea drepturilor individuale conduce la individualism, nu trebuie pierduta din vedere armonizarea lor cu cele comunitare .

Prin urmare, se impune, o redefinire a drepturilor fundamentale ale omului, pornind de la fundamentele teologice ale antropologiei crestine, redefinire în care demnitatea umana, legata de constiinta maretiei umane si a limitelor sale, sa reprezinte certitudinea ca omul este creatia Dumnezeului personal, libertatea sa fie considerata în legatura cu responsabilitatea pentru faptele proprii, fiind limitata de poruncile dumnezeiesti, iar egalitatea sa fie circumscrisa, conform declaratiei pauline: „Nu este elin si iudeu, taiere împrejur si netaiere împrejur, barbar, scit, rob, liber, ci Hristos, totul întru toti” (Coloseni 3, 11) .

În dreptul de a iubi si de a fi iubit, la care nu face referire nici un document, nici o declaratie a drepturilor fundamentale ale omului, se împlinesc în mod organic si dinamic, demnitatea, libertatea si egalitatea crestine.

Astfel, în „epoca idolatrizarii drepturilor omului”, gândirea si trairea crestina scot în evidenta dreptul omului de a-si jertfi în mod liber, de dragul iubirii, chiar si propriile „drepturi . Lucrul acesta nu este impus, ci este decis în mod liber, întrucât iubirea ramâne o decizie dinamica ce îsi raspândeste razele sale dincolo de cadrele înguste ale structurilor juridice, ce daruieste libertatea nu numai fata de o lege ipocrita, ci si fata de orice lege omeneasca .

Ultima consecinta a antropologiei crestine rasaritene o constituie afirmarea supremului drept al fiecarui om, acela de a deveni ceea ce a fost creat sa fie, adica sa împlineasca ceea ce este mai profund în el si sa devina fiu al lui Dumnezeu[110].

Misiunea laicatului în Europa secularizarii: sansa unei „altfel de” misiuni a Bisericilor?

6. 1. Mirenii în Biserica:

În contextul european, rolul laicatului în Biserica si din partea Bisericii este fundamental. În cazul specific al Bisericii Ortodoxe Române, constientizarea, stimularea si structurarea multipla a rolului mirenilor în Biserica s-a putut desfasura înainte de instaurarea comunismului, cu roade care au fost de folos chiar si în timpul dictaturii atee, iar dupa caderea totalitarismului una dintre manifestarile vointei Bisericii de a raspunde la chemarile timpului, confruntat cu noi probleme si întrebari, a constituit-o Conferinta Laicatului tinuta în 1992 la Bucuresti.

Mirenii sunt împreuna cu clerul element constitutiv al Bisericii si în sensul acesta au „o responsabilitate generala pentru Biserica, pentru soarta ei” .

În acest sens, în Noul Testament, în afara de preotia unica si netrecatoare a lui Hristos Arhiereul, „Sfânt, lipsit de rautate, fara pata, osebit de cei pacatosi si mai înalt decât cerurile” si de preotia speciala sau sacerdotala propriu-zisa, întemeiata pe calitatea harica, exercitând puterea sacramentala, asigurând continuitatea traditiei apostolice si detinând harisma conducerii Bisericii, exista o preotie generala, cuprinzând întregul Bisericii, deci o stare de consacrare sacerdotala a tuturor crestinilor transmisa prin Tainele botezului si Mirungerii: „Fericit si sfânt cel ce are parte de Învierea cea dintâi. Peste acestia moartea cea de a doua nu are putere, ci ei vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor împarati cu El de-a lungul miilor de ani” .

Aceasta preotie generala nu numai ca nu trebuie data cumva uitarii, ci ea se cere recunoscuta cu deplinatatea drepturilor si datoriilor ei si ca aport de energie indispensabila nu numai pentru colaborarea mirenilor la propria lor mântuire, dar si la realizarea scopurilor Bisericii, într-o lume în care sarcinile ei devin din ce în ce mai complexe, iar provocarile timpului cer o larga si hotarâta însumare a devotamentelor, talentelor si competentelor. Mirenii sunt deci îndreptatiti si chemati sa ia parte la aceasta „actiune comuna divino-umana” .

6. 2. Rolul mirenilor si procesul de integrare europeana :

Situatia istorica, politica si spirituala în care ne gasim pe drumul integrarii în Uniunea Europeana aduce cu sine sau potenteaza o serie de sanse si de confruntari cu o noua realitate, cu întrebarile si problemele ei. sansele nu pot fi fructificate si raspunsurile la noile probleme nu pot fi gasite si folosite în mod inteligent si benefic decât printr-o reînnoire în spirit si în fapta a conlucrarii dintre cler si mireni, dintre preotia speciala si cea generala.

Trebuie adaugat faptul ca în cazul particular al României, timp de patru decenii conlucrarea deschisa, organizata, a mirenilor în Biserica a stat sub interdictia comunista, fapt pentru care se cer a fi facute anumite recuperari si experiente.

Totusi, indiferent de vicisitudinile care exista ca stare de forta majora sau de orice alte motive din trecut ale diminuarii sau ineficientei prezentei mirenilor în lucrarea Bisericii, primul pas ce se impune raspunderii, libertatii si datoriei crestinului contemporan este nu numai o luare la cunostinta catehetica, ci o autentica redesteptare a constiintei, a faptului ca fiecarui mirean îi revine dreptul si responsabilitatea de a se implica activ în renasterea Bisericii si în sporirea legaturilor umane în cadrul comunitatii.

Din acest motiv, în stadiul actual al crestinismului istoric si al configuratiei mondiale nu se poate insista niciodata îndestulator asupra calitatii si capacitatilor preotiei generale a mirenilor.

Laicii, prin încuviintarea primita de la Episcop, pot exercita, în limitele încuviintarii, puterea învatatoreasca. Parintele Liviu Stan se refera si la misiunea pe care o pot primi din partea Bisericii laicii cu pregatire corespunzatoare de a reprezenta punctul de vedere si conceptia crestina în discutia cu curentele filozofice sau politice contrare.

Între timp, complexitatea relatiilor cu spiritul vremii s-a extins într-atât încât limitarile spatiului discutiei sau controversei nu mai este de dorit si de altfel, în ultima instanta, nu mai poate fi operanta. În ceea ce priveste dialogul, din perspectiva crestina, cu anumite conceptii sau doctrine politice, acesta cere din partea membrilor laicatului, mai ales în conditiile integrarii europene, nu numai o buna pregatire teoretica, ci si familiarizarea la fata locului, tact si diplomatie.

Efortul multiplu de sensibilizare a elitelor politice europene la componentele spirituale si religioase ale crizei culturale a epocii noastre poate constitui, în orice caz, un obiectiv însemnat al unor membrii ai laicatului.

Intensificarea participarii mirenilor la exercitarea ramurii învatatoresti a puterii Bisericii ar putea sa se dezvolte si într-o directie de eminent interes pentru Biserici: intensificarea elaborarii unei apologetici moderne. Aici se deschide un evantai de asteptari de mult scadente într-un continent în care homo religiosus are nevoie de orientari pentru o lume care se schimba mereu, alergând nu neaparat catre o întelepciune inspirata de Revelatie. O apologetica moderna ar putea ajuta la gasirea unor raspunsuri la întrebarile care caracterizeaza ascutirea crizei la care ne-am referit, dar care chiar si prin disperarea lor semnaleaza o cautare, nu o absenta de sens.

Rezumativ, pe fundalul misiunii Bisericii si a laicatului, spre solutia ei nu se poate înainta decât sub semnul legaturii indisolubile dintre libertatea crestinului si dragoste.

6. Constitutia europeana. Aspecte si implicatii ale prevederilor sale:

Este stiut faptul Bisericile crestine din vest si din est nu i-au putut convinge pe faptuitorii Constitutiei Europene sa includa în textul acestui document istoric o referire expresa la rolul major jucat de crestinism în istoria Europei la formarea spiritului european si la cristalizarea scarii lui de valori. Mai mult decât atât, forurile constituante ale Europei Unite au respins si cererea unei referiri la Dumnezeu. În centrul obiectiilor a stat apararea caracterului laic al statului si inviolabilitatea principiului separarii dintre stat si Biserica .

În fapt, invocarea principiului separarii dintre stat si Biserica pentru a respinge mentionarea crestinismului în Preambulul Constitutiei Europene reprezinta de fapt o manifestare flagranta de reductionism politic aplicat religiei crestine si rolului ei spiritual si istoric.

Cât despre Bisericile crestine ale Europei, ele au trait zeci de ani calcarea în picioare de catre stat a separarii dintre stat si Biserica, într-o încercare a acestuia de a-si subordona si pâna la urma, potrivit conceptiei marxist-leniniste, de a desfiinta religia si Biserica. Faptul evident ca iluziile initiale ateisto-comuniste în privinta disparitiei inevitabile a religiei au avut viata scurta, iar ceea ce a disparut pâna la urma a fost sistemul totalitar, face si el parte din istoria crestinismului în tarile Europei centrale si rasaritene si din contributia lui la eliberarea lor. Comunismul a pierdut lunga confruntare nu numai datorita superioritatii tehnologice, economice si politice a occidentului, ci si datorita incapacitatii sale de a anihila si înlocui valorile si traditiile religioase crestine .

Mai mult decât atât, votul negativ al Parlamentului European arata o lipsa de sensibilitate a multor deputati fata de conditia actuala a religiei majoritatii locuitorilor acestui continent.

Refuzul liderilor europeni de a recunoaste în actul constitutiv al „batrânului continent” radacinile si influenta traditiei iudeo-crestine în procesul de formare al natiunilor si culturii europene reprezinta o noua dovada asupra faptului ca atitudinea sferelor politice europene este total contrara crestinismului si evidentierii semnificatiei sale reale pentru istoria Europei.

Problema Europei si atitudinea ei fata de credinta crestina are de-a face cu actuala cultura relativista a continentului.

În numele drepturilor omului, se interzice exprimarea libera a anumitor pareri, percepute ca fiind contradictorii cu valorile universal-acceptate si cu mentalitatea majoritatii”. Astfel, omul este asezat în centrul Constitutiei europene, în timp ce lui Dumnezeu nu I se acorda nici macar un loc pe margine .

În aceasta consta falimentul Constitutiei europene, nemaivorbind despre centralismul politic si economic deja practicat de structurile Uniunii Europene si care nu este deloc benefic democratiei si economiei de piata.

În Occident, umanismul secular nu este doar un curent care se preocupa de problemele si suferintele omului, ci s-a transformat în religie, în care omul devine zeul absolut. Toate ideologiile totalitare l-au ridicat pe om la rang de zeu si L-au eliminat pe Dumnezeu. În contextul filosofiei umaniste, omul este cel care stabileste realitatea ultima în legatura cu lumea în care traieste, nu Dumnezeu.

Ideea ca oamenii pot, prin eforturile lor proprii si prin intentii bune, sa genereze o societate perfecta, este utopica si periculoasa.

Crestinismului trebuie sa îi fie recunoscuta dimensiunea formativa pentru omul european, iar discursului religios sa îi fie recunoscut dreptul de a sta printre vocile publice care contribuie, în deplina libertate de constiinta a individului, la formarea mentalitatii europene actuale, sa îi fie recunoscut dreptul de a sta, alaturi de alte discursuri, în spatiul public, fara ca situatia sa fie considerata o amenintare fundamentalista .

7. Principiul national în Europa Unita. Cazul particular al relatiei dintre religie si natiune în Rasaritul ortodox

Când a aparut cartea lui Samuel Huntington, The Crash of Civilizations and the Remaking of World Order, Henry Kissinger , el însusi autor al unei carti faimoase atunci , a apreciat-o astfel: „Una dintre cele mai importante lucrari aparute de la terminarea Razboiului Rece” .

Ce spune, în esenta, teza huntingtoniana? În primul rând, este o analiza si o tentativa de a explica modelele conflictului si cooperarii internationale dupa Razboiul Rece. Ideea principala este ca astazi cele mai importante distinctii între popoare nu sunt politice, ideologice sau economice, ci sunt culturale .

Pretutindeni, oamenii îsi definesc identitatea în termeni de traditii, religie, limba, istorie, valori, obiceiuri, institutii. Ei se identifica cu grupuri culturale: triburi, grupuri etnice, comunitati religioase, natiuni si, la cel mai larg nivel, civilizatii. Acest tip de identificare devine acum, constata Huntington, crucial. „Statele-natiuni“ vor ramâne principalii actori în afacerile lumii, numai ca vor deveni subordonate: orientarea politicii lor va capata acum noi valente, logica acesteia departându-se de cea a razboiului rece. Astfel se trece de la interesul national la interesul cultural. Ţarile similare din punct de vedere cultural se vor uni, pentru ca le va fi mai usor sa se înteleaga si sa aiba încredere una în cealalta.

Chiar si succesele eforturilor legate de integrarea economica regionala vor evolua în functie de gradul de „cultura comuna“ al actorilor implicati. Desi nu singura, „religia este caracteristica principala care defineste civilizatiile“. Conflictul civilizatie-natiune este la acest punct latent, caci Huntington presupune ca cea dintâi o va surmonta pe cea de-a doua .

Aici se însala cel mai spectaculos, cel putin în ceea ce priveste analiza „civilizatiei ortodoxe“. Pornind de la premisa corecta a resurectiilor religioase, a identificat aceasta resurectie la nivel civilizational, ceea ce nu e cazul, cel putin în spatiul ortodox, unde Huntington a prognozat o orientare a tarilor ortodoxe spre „statul nucleu“ al civilizatiei, respectiv Rusia .

Ceea ce nu a înteles Huntington este ca resurectia ortodoxa aduce cu sine o resurectie de tip national sau ca resurectia ortodoxa se produce în cadrele nationale. Suntem acum în alta paradigma geopolitica, diferita de cea huntingtoniana la acest punct, respectiv în plina „geopolitica a Ortodoxiei“.

„Géopolitique de l’Orthodoxie“ este o sintagma utilizata pentru prima data la începutul anilor '90 drept titlul unei lucrari de catre geopoliticianul francez François Thual .

Dupa Thual, asistam astazi la o resurectie a factorului religios în lume, importanta geopolitica a factorului religios nemaiputând fi neglijata.

De aici titulatura lucrarii, întrucât spatiul focalizat de analiza directorului de la l’Institute de Relations Internationales et Stratégiques este cel al Ortodoxiei, iar obiectivul cercetarii „este de a arata cum în ultimele doua sute de ani Bisericile Ortodoxe au influentat sau marcat diplomatia relatiilor internationale în zona slavo-bizantina si, pe de alta parte, sa ilustreze cum statele s-au putut baza pe ideologiile religioase pentru a-si satisface ambitii geopolitice clasice“ .

Ideea lui Thual este ca exista un specific al evolutiilor geopolitice în aceasta zona. Geopolitica Ortodoxiei, asadar, nu poate ignora identitatea nationala, pentru ca Ortodoxia, în viziunea francezului, „este unul dintre operatorii principali ai constructiei nationale“ .

„Imaginarul colectiv“ al acestor popoare este infuzat de religia ortodoxa, factor crucial în determinarea vectorului geopolitic al acestor state si natiuni de-a lungul istoriei. Dincolo de simplificari si îngrosari strategice, menite sa ilustreze teza, perspectiva lui Thual ramâne extrem de utila, desi, fireste, mai degraba ca „tip ideal“ în sensul lui Max Weber , decât ca oglindire a realitatii concrete.

Ceea ce nu a sesizat însa geopoliticianul francez este ca relatia dintre religie si identitate nationala nu structureaza numai proiectul extern al unui stat, ci si pe cel intern, respectiv structurarea spatiului logistic din interiorul frontierelor, care, la rândul sau, va influenta prestatia externa a statului respectiv. Aveam de-a face aici cu o interdependenta, fara de care nu vom întelege structurarea spatiului geopolitic în zona Ortodoxiei .

C. ASPECTE FINALE

1. sansa renasterii europene:

Europa este un continent pe care traiesc multiple grupuri nationale în diverse organizari statale, având istorii complexe, conectate pâna în detalii. În Europa s-a format cultura moderna. Vorbim, de asemenea, despre civilizatia europeana, întelegând prin ea, cu aceeasi aproximare, concretizarile materiale ale culturii europene. Vorbim despre „cultura europeana” si despre „civilizatia europeana” din nevoia pragmatica de a comunica asupra unei realitati.

Discutia despre declinul sau renasterea Europei trebuie sa înceapa, logic vorbind, cu precizarea a ceea ce înseamna cultura europeana.

Daca aplicam acestor caractere ale culturii europene o interpretare pentru a le gasi fundamentul ultim, atunci am ajunge la o întelegere a persoanei umane, care sintetizeaza pe un fundament crestin determinatiile: libertatea de decizie a persoanei, capacitatea ei de a-si configura viata, raspunderea personala pentru faptele ei, constiinta vinovatiei în raport cu regulile universale.

Aceasta întelegere a reprezentat mereu propulsia culturii europene si a permis depasirea formelor de despotie orientala care au patruns uneori în sânul ei. Ea a alcatuit spiritul european, care a conditionat mereu istoria europeana. Cât timp acest spirit a fost viguros, identitatea culturala a Europei si-a gasit corespondentul în factualitatea ei istorica. Atunci când el a slabit, aceasta factualitate a intrat în criza, inclusiv o criza de identitate.

Regasirea identitatii este posibilitatea concreta care s-a deschis în deceniile postbelice si, cu înca un pas, dupa 1989, o data cu noua raportare a natiunilor europene una la alta, cu identificarea mecanismelor de iesire din nationalism .

2. Fundamentul crestin al unitatii europene:

Desi parerile exprimate în cadrul acestei lucrari si ideile de baza enuntate ar putea parea anacronice, împotriva vremurilor, este necesar sa impunem cu insistenta un concept fundamental, acela al Europei crestine.

Bineînteles, spatiul european se bucura de beneficiile pluralismului si chiar si de cele ale pluralismul religios. Crestinismul în Europa este amenintat nu de pericolul discursului totalitar, ci mai degraba de cel al minimalizarii, al trecerii sale în sfera ridicolului.

Daca Vestul Europei sufera de un anume teribilism al individualismului, care face din credinta o problema strict personala, care aduna în Biserica indivizi pe care îi transforma în comunitati, dar si acestea segmentate, subiecte ale unor fuziuni si segregatii, atunci fenomenul globalizarii are toate sansele sa transforme credinta într-un subiect tabu. În acest context, discursul nostru devine în mod cert nepotrivit.

Însa tot aici intervine aportul Rasaritului european. În Est, Biserica se mai identifica înca cu comunitatea, o comunitate care este deja identificata si identificabila. Crestinismul rasaritean a fost si este o problema de identitate culturala si nu numai. Prin urmare, Estul Europei are potentialul si responsabilitatea de a aduce în prim plan problema mostenirii culturale europene. Nu stim în ce masura politicul este constient de aceasta. Credem însa ca Biserica în Rasarit va putea sa remedieze neajunsurile. Rolul sau în structurile statale pastreaza secular elemente din orânduirea bizantina. Atunci când statul va fi capabil sa se afirme ca unul viabil capitalismului european, în continuarea celor aratate va sosi si momentul cultural al Estului.

Cotidianul vest-european, fie ca spunem ca este eliptic de eroi si sfinti, fie ca spunem ca se gaseste autosuficient, sufera în mod acut de singuratate. Prima consecinta este esecul dialogului cu sine, iar imediat urmator se regaseste esecul de a reabilita paradigmele integrarii europene.

Este într-adevar usor hilar sa propui un model crestin, extrapolat în sfera economicului si al politicului atâta timp cât Consiliul Mondial al Bisericilor, spre exemplu, se regaseste într-un impas al comunicarii, sau cât timp Uniunea europeana propune prin Constitutia sa un alt sistem de valori decât cel crestin.

Din acest punct de vedere suntem la fel de siguri ca integrarea europeana si consolidarea unitatii europene strict din ratiuni politice va esua în conditiile în care întârzie sa promoveze si sa valorifice crestinismul ca mostenire culturala, ca element integrator, ca element ce ne uneste în spatiul european.

În acest sens, Horia-Roman Patapievici afirma: „Abia în cultura modernitatii postmoderne, relatia dintre om, sufletul sau si adevar s-a rupt. De acum înainte, se considera ca profesarea unor doctrine false sau nocive nu poate avea, eventual, decât efecte sociale perverse. Exista convingerea ca mintea nimanui nu se strica si nici sufletul cuiva nu se poate detracta daca gândeste ori crede lucruri false. În ceasul târziu al modernitatii noastre, adevar si om nu mai sunt miscibile. Ceea ce înseamna ca noi deja traim într-o lume – a vietii care l-a smuls pe om, existential vorbind, din responsabilitatea privitoare la falsitatea sufletului sau”.

Suntem de parere ca avem nevoie de o reîntoarcere la realitatile mai vechi, dar nu antice, fara a abandona prezentul.

„Raspunderea pentru adevar revenea tuturor” pare a fi un altfel de proiect european, unul crestin prin excelenta, întrucât pune în valoare crestinismul ca fiind ceea ce ne apropie, o provocare si o finalitate în acelasi timp, care ar putea sa ne dea masura unitatii spre care dorim sa ne îndreptam.

Bibliografia lucrarii:

A. Izvoare, tratate, dictionare:

***, European Union and European Comunity official documents: Constitutional Treaties of 1957, 1987, 1992, 1995, 2001, Regulations of Structural Funds, Directives of policies, Administrative Acts / Official Journal.

Biblia sau Sfânta Scriptura, editie jubiliara a Sfântului Sinod, versiune diotosita dupa Septuaginta, redactata si adnotata de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001[134].

Bria, pr. prof. Ion, Dictionar de Teologie Ortodoxa A - Z, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994.

B. Lucrari stiintifice, carti si volume de studii:

*** Biserica în era globalizarii, referatele Simpozionului International „Interferente spirituale în societatea globalizata. Ortodoxia deschisa spre lume”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

*** Spiritualitate si consumism în Europa unita, referatele Simpozionului International „Spiritualitate si consumism în Europa unita”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (26 - 27 aprilie 2004).

***, Pastoratie si misiune în Biserica Ortodoxa. Tematica pentru cursurile pastorale si de îndrumare misionara a clerului, conform hotarârii Sfântului Sinod nr. 572/1998, Galati, Editura Episcopiei Dunarii de Jos, 2001.

Aiftinca, Marin, Cultura globala si identitate nationala, Bucuresti, 2001.

Aiftinca, Marin, Valoare si cultura în orizontul modernitatii, Iasi, Editura Cantes, 1998.

Babeti, Adriana, Ungureanu, Cornel (coord.), Europa centrala. Memorie, paradis, apocalipsa, colectia „A treia Europa”, Iasi, Editura Polirom, 1998.

Baconsky, Teodor, Ispita binelui. Eseuri despre urbanitatea credintei, Bucuresti, Editura Anastasia, 1999.

Barber, Benjamin, How globalism and tribalism are reshoping the World, New York, Ballantine Books, 1995.

Bârzea, Cezar, Politicile si Institutiile Uniunii Europene, Bucuresti, Editura Corint.

Bauman, Zygmunt, Globalizarea si efectele ei sociale, Bucuresti, Editura Antet, 1999.

Bauman, Zygmunt, Modernitatea lichida, Bucuresti, Editura Antet, 2000.

Badilita, Cristian, Nostalgia Europei. Festschrift lui Alexandru Paleologu, Iasi, Editura Polirom, 2002.

Bancila, Vasile, Sensul culturii, în vol. „Filosofia vârstelor”, Bucuresti, Editura Anastasia, 1997.

Berdiaev, Nikolai, Împaratia lui Dumnezeu si împaratia cezarului, Bucuresti, Editura Humanitas, 1998.

Berger, Peter, Luckmann, Thomas, Construirea sociala a realitatii, Bucuresti, Editura Univers, 1999.

Besancon, Alain, Dilemele mântuirii. Criza Bisericii Catolice, trad. de Mona si Sorin Antohi, Bucuresti, Editura Humanitas, 1996.

Bowle, John, The Unity of European History. A Political and Cultural Survey, Oxford University Press, 1970.

Bria, Ion, Pr. prof. dr., Destinul Ortodoxiei, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1989.

Bria, Ion, Pr. prof. dr., Ortodoxia în Europa. Locul spiritualitatii române, Iasi, Editura Trinitas, 1995.

Ciachir, Dan, Ofensiva Ortodoxa, Bucuresti, Editura Anastasia, 2002.

Deseille, Placide, Nostalgia Ortodoxiei, trad. de Dora Mezdrea, Bucuresti, Editura Anastasia, 1995.

Dutu, Alexandru, Ideea de Europa si evolutia constiintei europene, Bucuresti, Editura All Educational, 1999.

Evdokimov, Paul, Ortodoxia, traducere din limba franceza de Dr. Irineu Ioan Popa, Arhiereu vicar, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1996.

Gardels, Nathan, Schimbarea ordinii globale vazuta de marii lideri ai lumii, Bucuresti, Editura Antet, 1998.

Giddens, Anthony, Consecintele modernitatii, Bucuresti, Editura Univers, 2000.

Himcinschi, Mihai, Pr. lect. univ. Dr., Misiune si dialog. Ontologia misionara a Bisericii din perspectiva dialogului interreligios, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2003.

Himcinschi, Pr. Conf. univ. dr., Biserica în societate. Aspecte misionare ale Bisericii în societatea actuala, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2006.

Hirst, Paul, Thompson, Grahame, Globalizarea sub semnul întrebarii, trad. din limba engleza de Laura Dragomir, Bucuresti, Editura Trei, 2002.

Ioan I. Ica, Germano Marani, Gândirea sociala a Bisericii. Fundamente, documente, analize, perspective, Sibiu, Editura Deisis, 2002.

Maciel, Marcial, Formarea integrala a preotului, Iasi, Editura Sapientia, 2001.

Manfred Riedel, Comprehensiune sau explicare?, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1989.

Manolescu, Anca, Europa si întâlnirea religiilor, Iasi, Editura Polirom, 2005.

Mantzaridis, Georgios, Globalizare si universalitate, Bucuresti, Editura Bizantina, 2002.

Marga, Andrei, Introducere în filosofia contemporana, Bucuresti, Editura stiintifica si Enciclopedica, 1988.

Marga, Andrei, Rationalitate, comunicare, argumentare, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1991.

Marga, Andrei, Reconstructia pragmatica a filosofiei, Iasi, Editura Polirom, 1998.

Marino, Adrian, Pentru Europa. Integrarea României. Aspecte ideologice si culturale, editia a II-a, Iasi, Editura Polirom, 2005.

Michel, Henry, Eu sunt Adevarul. Pentru o filosofie a crestinismului, trad. de diac. Ioan I. Ica jr., Sibiu, 2000.

Muresanu, Camil, Europa moderna, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1997.

Paleologu, Alexandru, Mostenirea crestina a Europei, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2003.

Patapievici, Horia-Roman, Omul recent. O critica a modernitatii din perspectiva întrebarii „Ce se pierde atunici când ceva se câstiga?”, Bucuresti, Editura Humanitas, 2001.

Pecican, Ovidiu, Europa, o idee în mers, Cluj-Napoca, Editura Limes, 1999.

Popescu, pr. prof. dr. Dumitru, Omul fara radacini, Bucuresti, Editura Nemira, 2001.

Pr. prof. dr. Dumitru, Ortodoxie si românism, Bucuresti, Editura Albatros, 1998.

Soros, George, Despre globalizare, cu un cuvânt înainte de Daniel Daianu si o prefata a autorului la editia în limba româna, traducere de Silviu Lupescu, Iasi, Editura Polirom, 2002.

Tia, Teofil, Lector univ. dr., Elemente de Pastorala misionara pentru o societate post-ideologica, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2003.

Tia, Teofil, Lector univ. dr., Reîncrestinarea Europei? Teologia religiei în pastorala si misiologia occidentala contemporana, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2003.

Tomlinson, John, Globalizare si cultura, trad. de Cristina Gyurcsik, Timisoara, Editura Amacord, 2002.

Vlaicu, pr. Patriciu-Dorin, Locul si rolul recunoscut Bisericilor în tarile Uniunii Europene, Cluj-Napoca, 1993.

Weiss, Linda, Mitul statului lipsit de putere. Guvernarea economiei în era globalizarii, trad. de Diana si Radu Gheorghiu, Bucuresti, Editura Trei, 2002.

C. Studii, articole si analize:

Badescu, Ilie, Globalizare, modernism, integrare, în vol. „Geopolitica integrarii europene”, Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti, 2002, p. 58.

Bria, pr. prof. dr. Ioan, Spiritualitatea ortodoxa în specificitatea ei, în vol. „Spre plinirea Evangheliei”, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2002.

Muresan, Vlad, Europa în România sau România în Europa, în „Filocalia”, supliment al revistei „Renasterea”, nr. 2 - 3, 2000.

Preda, Radu, „Revolutia” europeana si Bisericile, în rev. „Renasterea”, nr. I, 2003.

Preda, Radu, Un suflet pentru Europa, în rev. „Renasterea”, nr. 5, 2000.

Schopflin, George, Europa Centrala: o modernitate esuata, în rev. „Provoncia”, anul II, nr. 4, aprilie, 2001.

Serafim, Mitropolitul românilor ortodocsi din Germania si Europa Centrala, Biserica si valorile euroantlantice, în rev. „Renasterea”, I, 2001.

Alexandru Dutu, Ideea de Europa si evolutia constiintei europene, Bucuresti, Editura All Educational, 1999, p. 49.

Benjamin Barber, How globalism and tribalism are reshaping the World, New York, Ballantine Books, 1995, p. 14.

Ibidem, p. 21.

Citeste: Învataturi, idei, precepte, pareri.

Anca Manolescu, Europa si întâlnirea religiilor, Iasi, Editura Polirom, 2005, p. 47.

Ibidem, p. 55.

Sintagma „Crestinism sau Europa” reprezinta un concept enuntat de catre marele gânditor german Georg Friedrich Philipp Freiherr von Hardenburg, cunoscut sub pseudonimul Novalis, în eseul ramas neterminat „Die Christenheit oder Europa”. În aceasta lucrare, Novalis defineste continentul european prin ideea de „geniu al crestinismului”, identic cu acelasi „Genie du Christianisme”, enuntat de Chauteaubriand în anul 1802, spre a evidentia importanta majora a crestinismului pentru soarta Europei, într-un moment de cotitura din istoria „Batrânului continent”, în cadrul caruia Europa crestina începe sa se restrânga din ce în ce mai mult, cultura crestina aflându-se în impasul de a se mai dovedi productiva, în contextul afirmarii rationalismului si a derivatelor sale, care puneau din ce în ce mai mult stapânire asupra spiritului european.

Benjamin Barber, op. cit., p. 142.

Cristian Badilita, Nostalgia Europei. Festschrift lui Alexandru Paleologu, Iasi, Editura Polirom, 2002, p. 11.

Ibidem, p. 11-13.

Denuntul Evului Mediu ca epoca a „barbariei” si a „superstitiei crestine” catolice reprezinta o constanta în gândirea protestanta, de la Melanchton la Cotton Mather, în sensul ca Reforma a fost cea care a revolutionat viata crestina si a oferit un impuls decisiv stiintei si culturii europene, principiile crestinismului nefiind interiorizate decât prin intermediul Reformei. În acest sens, Stanley Jaki, istoric catolic al stiintei si calugar benedictin, considera ca toti teologii protestanti care au scris despre nasterea culturii si stiintei moderne si raportul lor cu crestinismul dupa al doilea razboi mondial au adoptat un punct de vedere care restrângea masiv importanta Evului Mediu si punea accentul pe legaturile oamenilor de cultura ai vremii cu varianta protestanta a crestinismului. – v. Horia-Roman Patapievici, Omul recent. O critica a modernitatii din perspectiva întrebarii „Ce se pierde atunci când ceva se câstiga?”, editia a III-a, Bucuresti, Editura Humanitas, 2001, p. 100-101.

Ibidem, p. 29.

Nu exista o definitie a globalizarii într-o forma universal acceptata, si probabil nici definitiva. Motivul rezida în faptul ca globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamica variabila atingând domenii diverse ale unei societati. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc. Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbarilor în societati si în economia mondiala care rezulta din comertul international extrem de crescut si din schimburi culturale. Descrie cresterea comertului si a investitiilor datorita caderii barierelor si interdependentei dintre state.

Filosofia stiintei este ramura filozofiei care studiaza fundamentele filozofice, ipotezele si implicatiile stiintei , incluzând stiintele naturii, precum fizica, matematica si biologia, si stiintele sociale, precum psihologia, sociologia, stiintele politice, si economia. În acest sens, filozofia stiintei este strâns legata de epistemologie si ontologie, urmarind sa explice probleme precum: natura ipotezelor si conceptelor stiintifice, modul în care acestea sunt produse, procesul prin care stiinta explica, prognozeaza, si, prin tehnologie, valorifica fortele si resursele naturii, mijloacele de determinare a validitatii afirmatiilor, formularea si utilizarea metodei stiintifice, tipurile de rationament prin intermediul carora se ajunge la concluzii, implicatiile metodei stiintifice si a modelelor pentru societate în general si pentru stiinte însele.

Termenul anarhism provine din grecescul αναρχία („fara stapân”)). Anarhismul este o doctrina si miscare politica ce a luat nastere în secolul al XIX-lea pe continentul european, sustinând distrugerea statului vazut ca principala sursa a nefericirii oamenilor. Anarhismul înlocuieste ordinea statala cu ordinea nascuta din libertate. – v. si nota 50.

Concept al filosofiei politice care porneste de la ideea de „progres” continuu al societatii, luând în considerare toate elementele sale componente.

Ibidem, p. 29 - 31.

Cel mai important reprezentant al acestei miscari este filosoful englez de origine austriaca Sir Karl Raimund Popper (1902-1994), conceptiile sale referitoare la ideea de societate deschisa si de democratie îndreptata împotriva oricarei forme de totalitarism fiind expuse în lucrarea de filosofie sociala „The Open Society and Its Enemies” („Societatea deschisa si dusmanii ei”), lucrare aparuta în 1945.

Cristian Badilita, op. cit., p. 23.

Andrei Marga, Reconstructia pragmatica a filosofiei, Iasi, Editura Polirom, 1998, p. 27.

Radu Preda, „Revolutia” europeana si Bisericile, în rev. „Renasterea”, nr. I, 2003, p. 3.

Andrei Marga, op. cit., p. 31-32.

John Tomlinson, Globalizare si cultura, trad. de Cristina Gyurcsik, Timisoara, Editura Amacord, 2002, p. 79.

Alexandru Dutu, Ideea de Europa si evolutia constiintei europene, Bucuresti, Editura All Educational, 1999, p. 8.

Jean Omer Marie Gabriel Monnet - ) este considerat „arhitectul” Uniunii Europene. Neocupând nici o functie în aparatul politic caruia i-a dat nastere, va actiona cu pragmatism si dedicare în vederea consolidarii unitatii economice europene, în special în ceea ce priveste aparitia si dezvoltarea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO).

Ibidem, p. 11.

Hamilton Fish ( - ), om de stat american, guvernator al orasului New York, senator si secretar de stat al Statelor Unite ale Americii.

Hamilton Fish, Pearl Harbor, Yalta si tradarea Europei, Bucuresti, Editura Venus, 1993, p. 8.

Cazul emblematic în acest sens îl reprezinta relatiile politice si economice dintre Germania si Franta, fapt pentru care a fost si afirmat faptul ca unitatea europeana ramâne o utopie pâna ce aceste doua state nu vor ajunge la consens si împacare istorica.

Louis Carton (1861-1924), arheolog, istoric si filosof francez, s-a axat în scrierile sale asupra determinarii elementelor ce constituie specificul culturii europene, din perspectiva derularii proceselor istorice si a fenomenelor culturale.

Louis Carton, L’Union européenne, Paris, Editura Dalloz, 1994, p. 8-30, apud Andrei Marga, op. cit., p. 36.

Adriana Babeti, Cornel Ungureanu (coord.), Europa centrala. Memorie, paradis, apocalipsa, colectia „A treia Europa”, Iasi, Editura Polirom, 1998, p. 16.

Andrei Marga, Filosofia unificarii europene, colectia „Studii europene”, Cluj, Editura Dacia, 1995, p. 25.

Vezi: nota 5.

Manfred Riedel, Herkunft und zukunft Europas. Nietzsche in unserer Zeit, în rev. «Studia Universitatis “Babes-Bolyai” », Series Philosophia, tomul 1, Cluj, 1991, p. 9-12, apud Andrei Marga, op. cit., p. 28.

Friedrich Wilhelm Nietzsche ( - ), unul din cei mai importanti filozofi germani din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, a exercitat o influenta considerabila asupra gândirii filozofice a generatiilor ce i-au urmat. Filozofia lui Nietzsche porneste de la reevaluarea filozofiei si artei Greciei din perioada istorica cea mai veche, în defavoarea clasicismului, vazut ca afirmare a viziunii rationale si, în consecinta, decadent. În special tragedia greaca a fost interpretata ca o expresie a impulsului vital sau ca „moment dionisiac” Nietzsche critica valorile fundamentale ale societatii, ajungând la negarea oricarui principiu ce tine de cenzura transcendenta si la afirmarea liberului arbitru ca destin imanent al omului.

André Philip, For a European Policy, în vol. „The Absent Countries of Europe - Schriftenreihe der Osteuropa”, Strasbourg, 1958, p. 258.

Andrei Marga, op. cit., p. 44.

Este vorba despre mai putin cunoscutul economist si sociolog francez Pierre-Joseph Proudhon, considerat a fi parintele anarhismului (Anarhismul sustine distrugerea statului, vazut ca principla sursa a nefericirii oamenilor. Anarhismul distruge un edificiu pentru a crea un altul, ordinea statala fiind înlocuita cu ordinea nascuta din libertate).

Johann Wolfgang von Goethe ( - ), mare poet german, ilustru gânditor si om de stiinta, una dintre cele mai de seama personalitati ale culturii universale.

Charles Baudelaire ( - ), poet francez.

Søren Aabye Kierkegaard ( - ), filosof, scriitor si teolog danez din secolul al XIX-lea. Prin conceptia sa filozofica asupra constrângerii omului de a-si alege destinul a exercitat o influenta hotarâtoare asupra teologiei si filozofiei moderne, în special asupra filozofiei existentiale.

Fiodor Mihailovici Dostoevski ( - ), unul din cei mai importanti scriitori rusi. Este considerat parintele existentialismului, în special prin lucrarea „Note din subterana , volum descris de Walter Kaufmann drept „cea mai buna uvertura pentru existentialism scrisa vreodata”.

Ibidem, p. 46.

Marin Aiftinca, Cultura globala si identitate nationala, Bucuresti, 2001, p. 9.

Andrei Marga, op. cit., p. 52.

Alfonso Mattera, licentiat în drept al Facultatii de Drept din Napoli si doctor în stiinte politice. Functionar european dupa 1963, detine functiile de consilier al presedintelui Romano Prodi si de consilier special al vicepresedintelui Comisiei Europene a Justitiei, Libertatii si Ssecuritatii, Franco Frattini.

Michael Dufranc, Confédération - fédération et identité, în rev. „Les Cahiers Universitaires Paneuropéens”, nr.1, Paris, 1994, p. 45, apud Andrei Marga, op. cit., p. 64.

Cezar Bârzea, Politicile si Institutiile Uniunii Europene, Bucuresti, Editura Corint, p. 107.

Ibidem, p. 122.

Zygmunt Bauman, Modernitatea lichida, Bucuresti, Editura Antet, 2000, p. 39.

Cezar Bârzea, op. cit., p. 39.

Dr. Richard Freiherr von Weizsäcker (n. ), politician si om de cultura german, presedinte al Germaniei între 1984-1994.

Peter Berger, Thomas Luckmann, Construirea sociala a realitatii, Bucuresti, Editura Univers, 1999, p. 44.

Nathan Gardels, Schimbarea ordinii globale vazuta de marii lideri ai lumii, Bucuresti, Editura Antet, 1998, p. 95.

Vasile Bancila, Sensul culturii, în vol. „Filosofia vârstelor”, Bucuresti, Editura Anastasia, 1997, p. 101.

Andrei Marga, Rationalitate, comunicare, argumentare, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1991, p. 53-67.

Pe numele sau real, Georg Philipp Friedrich Freiherr von Hardenberg

Din germ. „Christenheit oder Europa”.

Georg Wilhelm Friedrich Hegel ( - ), filosof german, principal reprezentant al idealismului în filosofia secolului XIX.

Max Scheler ( ), filosof german, renumit pentru lucrarile sale filosofice referitoare la fenomenologie, etica si antropologie filosofica. Scheler a dezvoltat conceptiile lui Edmund Husserl, parintele fenomenologiei, fapt pentru care scriitorul si filosoful spaniol Jose Ortega y Gasset l-a considerat „primul om din paradisul filosofic”. Teza de doctorat a lui Karol Wojtyla, viitorul papa Ioan Paul al II-lea, a avut ca tema „O evaluare a posibilitatii construirii unei etici crestine pe baza sistemului lui Max Scheler”.

Miscarea paneuropeana a lui Coudenhove-Kalergi, având ca suport programatic volumul Pan-Europa (1923), considera ca Europa este o fraternitate umana ce împartaseste viziuni comune. Mostenitoare a unei bogate culturi si mari istorii, Europa, în viziunea sa, nu va putea sa supravetuiasca vicisitudinilor vremii decât daca va sti sa îmbine armonios particularitatile si interesele tuturor popoarelor de pe continent. El considera ca respingerea oricaror prejudecati nationaliste, apararea libertatilor si consolidarea pacii sunt pietrele de temelie ale unitatii europene.

Martin Heidegger, de pilda.

Gânditor si filosof ceh, unul dintre printre primii semnatari ai Chartei 77 si fondator al grupului de initiativa civica cu acelasi nume, important promotor al gândirii fenomenologice în filosofia ceha a secolului XX.

John Bowle, The Unity of European History. A Political and Cultural Survey, Oxford University Press, 1970, p. 306.

Ovidiu Pecican, Europa, o idee în mers, Cluj-Napoca, Editura Limes, 1999.

Andrei Marga, op. cit, p. 144-157.

Reprezentant al conceptului filosofic de anarhism stiintific, care sustine respingerea oricarei forme de guvernamânt impuse (precum este statul) si sprijina elimarea acestuia.

Reprezentant al conceptului de behaiviorism epistemologic, teorie a cunoasterii stiintifice care pune la baza identitatii umane comportarea nediferentiala a omului fata de un aspect exterior.

William James ), unul dintre primii psihologi si filosofi americani, a scris lucrari importante în psihologie, psihologia educatiei, psihologia experientei religioase si misticism si filosofia pragmatismului.

Karl Popper, The Myth of the Framework, apud Andrei Marga, op. cit, p. 161-164.

Radu Preda, Un suflet pentru Europa, în rev. „Renasterea”, nr. 5, 2000, p. 4.

Dan Ciachir, Ofensiva Ortodoxa, Bucuresti, Editura Anastasia, 2002, p. 103.

pr. Patriciu-Dorin Vlaicu, Locul si rolul recunoscut Bisericilor în tarile Uniunii Europene, Cluj-Napoca, 1993, p. 11.

Filosof german, parinte al fenomenologiei, concept filosofic ce se constituie într-o apropiere de filosofie ce începe prin explorarea lui „phenomena” (experienta constienta), ca mijloc de identificare a spiritului absolut, logic, ontologic si metafizic.

Unul dintre cei mai importanti filozofi germani ai secolului al XX-lea. Prin opera sa capitala, „Sein und Zeit” („Fiinta si Timp”, 1927), a contribuit la reconsiderarea fenomenologiei.

Ilie Badescu, Globalizare, modernism, integrare, în vol. „Geopolitica integrarii europene”, Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti, 2002, p. 58.

George Soros este presedintele „Soros Fund Management” si fondatorul unei retele de fundatii destinate sa sprijine societatile deschise. De asemenea, a înfiintat alte institutii importante, cum ar fi Central European „University” si „International Science Foundation”.

George Soros, Despre globalizare, cu un cuvânt înainte de Daniel Daianu si o prefata a autorului la editia în limba româna, traducere de Silviu Lupescu, Iasi, Editura Polirom, 2002, p. 9.

Owens Wiwa, Paradoxul saraciei si globalizarea corporationista, în vol. „Opening Space - International Conference: The Debate on Globalization”, p. 207.

Zygmunt Bauman, Globalizarea si efectele ei sociale, Bucuresti, Editura Antet, 1999, p. 49.

John Tomlinson, Globalizare si cultura, trad. de Cristina Gyurcsik, Timisoara, Editura Amacord, 2002, p. 94.

Lector univ. dr. Teofil Tia, Elemente de Pastorala misionara pentru o societate post-ideologica, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2003, p. 43.

Agnosticismul este o conceptia filosofica, potrivit careia adevarul anumitor afirmatii, în special afirmatiile teologice privind existenta lui Dumnezeu, este fie necunoscut, fie imposibil de aflat. Termenul agnostic a fost creat de Thomas Henry Huxley în si este folosit si pentru descrierea celor neconvinsi de existenta divinitatii sau a altor aspecte religioase.

Ibidem, p. 43-44.

Ibidem, p. 45.

Ibidem, p. 47.

Lector univ. dr. Teofil Tia, Reîncrestinarea Europei? Teologia religiei în pastorala si misiologia occidentala contemporana, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2003, p. 248-249.

v. pr. prof. Ion Bria, Dictionar de Teologie Ortodoxa A - Z, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, p. 160-163.

Pr. lect. univ. Dr. Mihai Himcinschi, Misiune si dialog. Ontologia misionara a Bisericii din perspectiva dialogului interreligios, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2003, p. 162.

Pr. Ioan Bizau, Viata în Hristos si maladia secularizarii, Cluj-Napoca, Editura Patmos, 2002, p. 111.

Anastasios Ianoulatos, Globalizare si universalitate, himera si adevar, Bucuresti, Editura Bizantina, 2002 (Tesalonic, 2001), p. 164.

Paul Evdokimov, Ortodoxia, traducere din limba franceza de Dr. Irineu Ioan Popa, Arhiereu vicar, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1996, p. 41.

Teodor Baconski, op. cit., p. 17 - 18.

Horia-Roman Patapievici, Omul recent. O critica a modernitatii din perspectiva întrebarii „Ce se pierde atunici când ceva se câstiga?”, Bucuresti, Editura Humanitas, 2001, p. 17.

Teodor Baconsky, Ispita binelui. Eseuri despre urbanitatea credintei, Bucuresti, Editura Anastasia, 1999, p. 32.

Dan Ciachir, op. cit., p. 72.

Samuel Phillips Huntington (n. 1927), este celebru pentru analizele sale referitoare la relatiile dintre puterea militara si guvernarea civila, precum si prin afirmatia ca actorii politici centrali ai secolului XXI nu vor mai fi natiunile-state, ci, dimpotriva, civilizatiile.

Linda Weiss, Mitul statului lipsit de putere. Guvernarea economiei în era globalizarii, trad. de Diana si Radu Gheorghiu, Bucuresti, Editura Trei, 2002, p. 171.

Nikolai Berdiaev, op. cit, p. 69.

Ibidem, p. 187.

Marin Aiftinca, op. cit., p. 9.

European Union and European Comunity official documents: Constitutional Treaties of 1957, 1987, 1992, 1995, 2001, Regulations of Structural Funds, Directives of policies, Administrative Acts / Official Journal.

Alexandru Dutu, Ideea de Europa si evolutia constiintei europene, Bucuresti, Editura All Educational, 1999, p. 56.

Cezar Bârzea, op. cit., p. 76 - 79.

Dumitru Staniloae, Ortodoxie si românism, Bucuresti, Editura Albatros, 1998, p. 34.

Ilie Badescu, Globalizare, modernism, integrare, în vol. „Geopolitica integrarii europene”, Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti, 2002, p. 58.

Dumitru Staniloae, Ibidem, p. 61.

Placide Deseille, Nostalgia Ortodoxiei, trad. de Dora Mezdrea, Bucuresti, Editura Anastasia, 1995, p. 71.

Dumitru Staniloae, op. cit., p. 87.

Liviu Stan, Mirenii în Biserica, Sibiu, Tipografia Arhidiecezana, 1939, p. 25.

Evrei 7, 26.

Apocalipsa 20, 16.

„Ca noi împreuna-lucratori cu Dumnezeu suntem; voi sunteti ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu” (I Corinteni 3, 9).

cf. ***, Pastoratie si misiune în Biserica Ortodoxa. Tematica pentru cursurile pastorale si de îndrumare misionara a clerului, conform hotarârii Sfântului Sinod nr. 572/1998, Galati, Editura Episcopiei Dunarii de Jos, 2001.

John Bowle, The Unity of European History. A Political and Cultural Survey, Oxford University Press, 1970, p. 306.

Serafim, Mitropolitul românilor ortodocsi din Germania si Europa Centrala, Biserica si valorile euroantlantice, în rev. „Renasterea”, nr. 1, 2001, p. 2.

† Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Celui cu mult nu i-a prisosit, si celui cu putin nu i-a lipsit (2 Corinteni 8, 15), în vol. Spiritualitate si consumism în Europa unita, referatele Simpozionului International „Spiritualitate si consumism în Europa unita”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (26 - 27 aprilie 2004), p. 5.

Radu Preda, „Revolutia” europeana si Bisericile, în rev. „Renasterea”, nr. I, 2003, p. 4.

cf. *** Biserica în era globalizarii, referatele Simpozionului International „Interferente spirituale în societatea globalizata. Ortodoxia deschisa spre lume”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Henry Alfred Kissinger (n. ), diplomat american de origine germana, laureat al premiului Nobel, politician si om de stat.

În rev. Diplomacy, nr. 4, martie, 1994.

Pr. prof. dr. Ion Bria, Destinul Ortodoxiei, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1989.

Ibidem, p. 44.

Vlad Muresan, Europa în România sau România în Europa, în „Filocalia”, supliment al revistei „Renasterea”, nr. 2 - 3, 2000, p. 8.

Marin Aiftinca, Valoare si cultura în orizontul modernitatii, Iasi, Editura Cantes, 1998, p. 38.

Pr. prof. dr. Ion Bria, op. cit., p. 45.

Alain Besancon, Dilemele mântuirii. Criza Bisericii Catolice, trad. de Mona si Sorin Antohi, Bucuresti, Editura Humanitas, 1996, p. 10.

Ibidem, p. 18..

pr. prof. dr. Ioan Bria, Spiritualitatea ortodoxa în specificitatea ei, în vol. „Spre plinirea Evangheliei”, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2002, p. 129.

Maximilian Weber ( ), economist politic german si sociolog, considerat unul dintre principalii fondatori ai sociologiei moderne si administratiei publice.

Gilles Lipovetsky, Amurgul datoriei. Etica nedureroasa a noilor timpuri democratice, trad. de Victor Vladulescu, Bucuresti, Editura Babel, 1996, p. 78.

Jürgen Habermas, Cunoastere si comunicare, Bucuresti, Editura Politica, 1983, p. 233

Citarile biblice din cuprinsul lucrarii urmeaza aceasta versiune biblica.

Document Info

Accesari: 6744
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul:
in pagina web a site-ului tau.

eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare