Romantismul si istoria. Repere generale.

Romantismul si istoria. Repere generale.

într-un articol scris în un autor spaniol - Raman Romanes nota: "Daca ar fi cu putinta sa reducem la un singur ecou toate glasurile actualei generatii europene abia încape îndoiala asupra raptului ca romantism este. pe cât se pare, cuvântul dominant de la Tajo la Dunare, de la Marea Nordului pâna la strâmtoarea Gibraltar"¹.

începând sa se afirme înca spre sfârsitul secolului al XVDI-lea. romantismul s-a impus nu numai prin prezenta sa la scara europeana în prima jumatate a secolului al XlX-lea. dar si prin forta înrâuririi sale asupra tuturor manifestarilor spirituale ale vremii, întâi de toate în literatura si arta, în filosofic, politica si în dezbaterile de idei, în istoriografie si în atitudinile mentale. Romantismul a însemnat cautarea unei noi identitati a societarii, a sinelui, a menim individului, a sensurilor existentei.

Romantismul a dat o noua intensitate trairilor umane, a sporit latura afectiva a acestora si a permis astfel sa se înteleaga mai intens plenitudinea vietii. Prin aceasta a perceput existenta mai colorat, mai viu. a pus sentimentele si starile afective pe o treapta mai înalta. Chiar a exaltat individualismul; nu însa în sens egoist, ci mai ales în latura sa nobila, altruista.

In acelasi timp, romantismul a deschis un onzont mai larg pentru întelegerea sufletului colectivitatilor, a fiintei popoarelor, a "geniului lor dupa o formula a epocii.

Ane. poetice, Romantismul, coordonarea volumului Angela Ion; Studiu introductiv, Romul Munteanu. Editura Univers, Bucuresti, p.

Privit în sens strict romantismul, ca totalitate a unor stan de spirit², se circumscrie, cum am spus. unei epocii determinate. Dar stari de spirit si atitudini romantice, sensibilitati poetice de tip romantic, sau zvâcniri sufletesti de acest gen, ca si fapte eroice asociate de obicei unor porniri launtrice pe care le putem asimila romantismului au existat desigur, întotdeauna de a lungul istoriei.

In cazul de fata discutam însa despre romantism ca fenomen cultural spiritual si ca atitudine mentala proprie perioadei în care s-a afirmat o constiinta romantica si s-au dezbatut aspectele si caracteristicile fenomenului.

Romantismul a aparut si s-a dezvoltat într-o perioada cruciala a istoriei. Un cunoscut istoric englez, Eric Hobsbawm, a numit etapa cuprinsa între revolutia franceza de la 1789-l794 si revolutiile europene de la "epoca revolutiilor"'.

în retorta acestor revolutii s-a plamadit o lume noua. Ele au consacrat, alaturi de constituirea natiunii nord-americane, trecerea omenirii într-un nou registru de existenta, 12312e416m anume intrarea în epoca moderna. In cursul acestor evenimente s-au statornicit de fapt principiile si valorile civilizatiei moderne. A triumfat principiul modern al ideii de libertate rasfrânt în toate sferele realitatii sociale: de la proclamarea drepturilor individului si cetateanului, la constituirea unei noi arhitecturi politice a societatii, a unui nou sistem institutional-adninistrativ, a unor noi raporturi interumane hranite de ideea egalitatii.

Timp de doua decenii si jumatate, de la începutul revolutiei franceze si pâna la caderea lui Napoleon - 1789-l814, peste Europa a trecut viforul unor idei si unor evenimente având ca epicentru Franta, iar ca figura dominanta pe Napoleon Bonaparte. Revolutia franceza si faptele de arme ale lui Napoleon au dat istoriei europene o tensiune unica, au antrenat popoare si indivizi, armate si centre politice sa intre într-o tensiune nemaiîntâlnita a desfasurarii istoriei. Spectacolul grandios al faptelor si evenimentelor provoaca train pe masura în inimi si în spirite

De fapt, ninic din ceea ce se petrece semnificativ în planul evenimential al istoriei nu trece fara sa vibreze în constiinte³.

Câteva consideratii asupra romantismului la Paul Cernea, Originile
romantismului românesc Spiritul public, miscarea ideilor si literatura între
1780-l840, Editura Minerva, Bucuresti, p.-l7.

Iata impresia lui Alfred de Musset, poet si dramaturg francez, una din cele
niai sensibile naturi romantice, despre epoca napoleoneana:, "Nicicând n-au fost
atâtea nopti nedormite ca pe vremea acestui om, nicicând nu s-a vazut plecându-se
peste zidurile oraselor un asemenea norod de mame deznadajduite. Si ai toate
acestea, nicicând n-a fost atâta bucurie de viata, atât rasunet de fanfare razboinice în
toate inimile". Arte poetice. Romantismul ...p.

Istoria brazdeaza nu numai câmpul pe care se cladeste edificiul material al societatii; ea brazdeaza, lasând urme adânci, si în constiinta umanitatii.

In ce priveste viata materiala si economica a vremii în care romantismul s-a zamislit si a dat roade, trebuie spus ca si aci, m sfera materiala au avut loc mutatii semnificative.

In Anglia s-au produs în economie procese capitale. S-a declansat revolutia industriala, prima mare transformare din domeniul productiei constând în trecere de la economia mestesugareasca si manufacturiera la cea mecanizata, bazata pe folosirea masinilor

S-a intrat astfel în epoca productiei modeme care avea sa multiplice fortele productive ale societatii la o scara inimaginabila fata de fazele anterioare ale evolutiei sociale, sa imprime un dinamism nou întregii societati, sa accelereze considerabil ritmurile dezvoltarii.

Acesta a atras dupa sine constituirea unor noi structuri sociale, unor forme noi de existenta a societatii, înnoirea ei politica si institutionala.

Sigur, la sfârsitul secolului al XVĎĎI-lea si în prima jumatate a secolului al XR-lea procesul declansat de revolutia industriala înca nu-si dezvaluise toate potentialitatile, dar mintile clarvazatoare avi perceput de pe atunci semnificatia fenomenului si au înteles tabloul transformarilor în totalitatea lor. Iata cum zugraveau Marx si Engels, spre jumatatea secolului al XIX-Sea, puterea transformatoare a capitalismului: "Marea industrie a creat piata mondiala pe care a pregatit-o descoperirea America. Piata mondiala a deter­minat o dezvoltare imensa a comertului, navigatiei si comunicatiei pe uscat.

Burghezia nu poate sa existe fara a revolutiona neîncetat uneltele de productie, deci relatiile de productie si prin urmare toate relatiile sociale.

Revolutionarea neîncetata a productiei, zdruncinarea neîncetata a tuturor relatiilor sociale, vesnica nesiguranta si agitatie, o deosebesc de toate epocile anterioare.

Toate relatiile întepenite, ruginite, cu cortegiul lor de reprezentari si conceptii venerate din mosi-stramosi, se destrama, iar cele nou create se învechesc înainte de a avea timpul sa se osifice"⁴.

Noile fenomene petrecute în structura materiala a societatii puneau probleme noi de ordin reflexiv, ridicau noi chestiuni în orizontul spiritual si intelectual al acelei vremi.

Marx si Engels, Manifestul Partidului Comunist, Editura Politica, Bucuresti, p. .

Contemporan cu epoca a fost. cum se stie. unul dintre cei mai mari romancieri ai lunii. Honoré de Balzac. S-a vorbit despre el ca de un analist incomparabil al fenomenelor specifice capitalismului epocii. Balzac este considerat un scriitor realist prin maniera în care a scrutat societatea.

Dar în interstijiile analizelor sale. care patrund ca o raza de laser în labirintul actiunilor umane, se insinueaza multe elemente de factura romantica, eroi si pasiuni având un aer romantic. Sunt dealtfel nenumarate personajele care traiesc în paginile romanelor lui Bazac în registru romantic.

Marea majoritate a scriitorilor epocii au ilustrat însa curentul romantic. Romantismul a adunat atâtea nume mari, atâtea opere stralucite, încât locul sau în istoria spiritului uman este tara îndoiala de prim rang. Toate marile literaturi pun pe o treapta de înalta cinste numele unor scriitori, poeti si artisti romantici.

Byron sau Shelley în Anglia, Lamartine, Victor Hugo, Alfred de Vigny sau Alfred de Musset în Franta, Schiller sau Hoffmann în Germania, Manzoni sau Leopardi în Italia, Puskin sau Lermontov în Rusia, sunt nume emblematice pentru cultura popoarelor lor si pentru spiritul umanitatii.

Dar si tari cu o viata culturala mai restrânsa si mai putin afirmata pe scena lumii s-au bucurat de creatia unor poeti si scriitori care au dus faima geniului lor printre popoare. Daca amintim doar numele lui Adam Mickiewicz, Petofî Sandor sau Mihai Eminescu ne putem încredinta de adevarul acestui fapt.

Exista înca un aspect de o deosebita importanta si cu ecoun aparte în cristalizarea romantismului. Ne referim la afirmarea ideii si a miscarilor nationale în secolul al XlX-lea care au facut ca acest secol sa fie numit si secol aî nationalitatilor"'

Epoca regenerarii natiunilor este. în substanta ei, o epoca de elan, de redesteptare, de intensa traire sufleteasca. Ea se afla sub semnul solidarizam comunitatilor nationale, al revarsarii generozitatii sufletesti, al trairii în numele unui ideal. Miscarea nationala este, poate, fenomenul cel mai caracteristic în privinta evidentierii resurselor sufletesti ale popoarelor si punerii lor în valoare. Actiunea si idealul se contopesc si se potenteaza unul prin celalalt. Bine înteles ca romantismul este o cutie de rezonanta a elanurilor si pornirilor generoase din perioada de avânt national. El exteriorizeaza în forme înalte iubirea de patrie, întelegerea bataii din adâncuri a vietii popoarelor.

La fel, miscarea nationala este un revelator al individualitatii popoarelor, al starilor lor sufletesti, al acordurilor intime ale acestor starii. De aici disponibilitatea romantismului pentru a capta culoarea si relieful specific al formelor de viata a popoarelor, ca si interesul pentru natura care serveste drept cadru al formelor date.

Scrutând sufletul popoarelor si dobândind constiinta existentei lor ca fiinte vietuitoare, romantismul se vadeste în mod firesc pasionat de trecutul lor, de devenirea acestora înteleasa mai ales ca o poveste a parcurgeni prin timp a neamurilor.

Nici o epoca si nici o miscare spirituala nu au fost poate atât de puternic atrase de istorie ca epoca si miscarea spirituala romantica. Antichitatea se afla înca într-o faza de început a percepeni istoriei. Reprezentantii ei de frunte se concentrau asupra anumitor valori si semnificatii legate mai ales de cadrele politice-statale pe care le desenau.

Mult mai târziu, dupa romantism, istoricii au fost preocupati sa disece structurile istorice, sa examineze procese, durate, cauze si consecinte. Au transformat, cu alte cuvinte, istoria într-o disciplina prioritar analitica, înabusind, uneori cu buna stiinta, fiorul de umanitate a istoriei, desi multe scoli si directii de cercetare celebre subliniau ca situeaza omul în centrul istoriei.

Mai este înca un aspect care trebuie remarcat în legatura cu miscarea culturala din epoca romantica. Avem în vedere rapida circulatie a ideilor, a operelor si a numelor autorilor marcanti. Numele lui Byron, Shelley sau Walter Scott sunt citate curent în cercurile literare franceze; scriitori francezi renumiti sunt invocati de autori germani, spanioli sau italieni.

într-o introducere la un poem al lui Saavedra, scriitorul spaniol Antonio Maria Galiano face o risipa de eruditie în legatura cu scriitori! romantici ai vremii (deceniul al patrulea al secolului al XDC-lea). Caracterizari sugestive, formule plastice care surprind esenta sensului lui Byroa Coleridge sau Woodsworth, Victor Hugo sau Lamartine, Manzoui. Burns sau Schüler.

Celebrul poet polonez Mickiewicz cunostea temeinic literatura engleza si italiana, germana si rusa pentru a nu mai vorbi de cea franceza, pe care o stia "din interior"' ca profesor la College de France si prieten al atâtor nume celebre ale lumii literare franceze.

Eforturi demne de elogiu au depus si numerosi autori români (între care se distinge I. Heliade Radulescu) pentru a traduce în limba româna sau a

fiice cunoscute scrieri semnificative din operele unor poeti sau romancieri francezi, italieni, englezi, germani'

Un fapt de cultura si civilizatie l-a constituit fluxul tineretului studios din Ţarile Române spre manie centre culturale apusene, în special spre Paris. începând cu deceniul al treilea al secolului trecut, dar mai ales în deceniile urmatoare, fenomenul a capatat amploare si a avut rasfrângeri nu numai pe plan intelectual, întreaga atmosfera spirituala, starile de constiinta si menta­litatea unor epoci au fost înrâurite de generatia formata sub puternica iradiere a ideilor noi, a contactelor si a atmosferei din centrele culturale apusene.

Este semnificativ ca tocmai în preajma momentului revolutionar s-a atins un punct de efervescenta a tineretului român aflat la Paris, unde a alcatuit o Societate studenteasca, a întretinut legaturi cu maestri ai spiritului francez ca Jules Michelet si Edgar Quinet. s-a bucurat de întreaga afectiune a acestora a reusit sa sensibilizeze spiritele în raport cu problema nationala a romanilor, sa lege prietenii cu publicisti si diplomati ai vremii, care vor fi mesageri ai cauzei românesti⁶.

Ca întotdeauna în perioadele de turnanta istorica apar în constiinta sociala vederi si orientari diferite în raport cu fenomenele care se petrec în cuprinsul acelei perioade, dar si cu felul în care aceste fenomene se înscriu în desfasurarea istoriei. Prezentul reclama o raportare la trecut iar modalitatile de valorizare a epocilor sunt diferite. Atitudinile sunt dictate nu numai de interese de ordin social, dar si de predispozitii subiective de constiinta prin care se filtreaza laptele trecute, sau mai bine spus întreg trecutul, cu cortegiul sau de fenomene, si transformarile din epoca data. Sigur, starile de constiinta sunt în mod obiectiv purtatoare ale unor mesaje cu substrat social chiar daca în mod subiectiv gânditorii oameni de litere, scriitori, filosofi, istorici, elimina orice influenta asupra actului pur al gândirii.

în studiul introductiv la valoroasa culege Ane poetice deja amintita,
Romul Muntean u observa: .Rareori a existat o asemenea comunicare de idei ca între
scriitorii romantici care au sustinut miscarile revolutionare de la sau pe acelea
care le-au precedat' (op. cit. p. LXIX).

Chestiunea este tratata în numeroase studii. Retinem câteva: Vasile Maciu,
Un centre ré\>olutionnaire roiunains dans les années 1845-l848: La Société des
étudiants roumains de Paris, în Mouvements nationaux et sociaux roumains au XIX -e
.tičde, Edit. Academiei, Bucuresti Dan Berindei, Pe urmele lui Balcescu,
Editura Sport -Turism, Bucuresti, 1984,p. 110-l40; Damian Hurezeanu, Civilizatia
româna moderna Premise, Editura Institutului de Teorie Sociala, 2000, p., 174-l78.

înlauntrul curentului romantic au apaait. deci. doua tendinte caracteristice. O parte a romanticilor si-au întors de preferinta privirile spre trecut pe care îl pretuiau si îl considerau depozitarul unor valon superioare prezentului.

Alti reprezentanti ai romantismului sustineau imperativul transfor­marilor, erau adeptii înnoirilor, aveau privirile atintite spre viitor.

în plan conceptual linia despartitoare trecea între adeptii teoriei organice a dezvoltarii si partizanii ideii dinamice a evolutiei sociale, ai necesitatii rupturilor transformatoare.

Multi analisti ai curentului romantic îl considera mai cu seama o miscare spirituala de factura conservatoare, traditionalista. Privind lucid conditia miscarii spirituale romantice, credem ca este mai curând un fapt de cultura orientat spre viitor, încrezator în virtutile prefacerilor care aveau loc în epoca.

Sigur, în romantism putem distinge un puternic filon de sorginte organica, însemnând perceperea producem istoriei ca un proces lent. gradual, în care fiecare treapta a succesiunii se întemeiaza pe sublimarea formelor preexistente ale realitatii trecute. Continuturile devenirii sunt. potrivit acestei viziuni, încapsulate în structurile originare ale materiei istorice. Aceasta idee este plastic exprimata de Mihai Eminescu în metafora despre stejarul a carui dezvoltare este prescrisa de ghinda din care el rasare⁷

întocmai cum un organism creste din sine, la fel si în istorie formele sale de viata trebuie sa se plamadeasca în matricea preexistenta.

Din aceasta perspectiva once eveniment sau prefacere brusca petrecut în cursul evolutiei sunt vazute ca o agresiune a cursului firesc al acesteia, o intruziune perturbatoare a liniei de miscare a istoriei. Ele strica ordinea fireasca a lucrurilor, tmmatizeaza asezamintele cladite, caramida cu caramida, de-a lungul veacurilor.

Viziunea organica este prin natura ei conservatoare si traditionalista. Ea repudiaza prefacerile bruste, rupturile dinamice, transformarile novatoare datorate în special miscarilor revolutionare, reformelor adânci novatoare. înnoirilor rapide. Pe fiecare le crede intempestive, perturbatoare, purtatoare de iluzii care se vadesc nu odata înselatoare. In loc sa poarte germeni creatori. asemenea transformari bruste pot sa destrame tesuturile societatii.

Vezi M. Eminescu, Opera politica, voi. Bucuresti, p.

I, 1870-l879, editie L Crem.

Purtatorii acestei viziuni cautau în trecut un antidot la ravasirea lumii din jurul lor: poezia vremurilor apuse, asezarea statornica a lumii, cu ritmurile si cutumele ei.

O alta tendinta puternic conturata în corpul curentului romantic reflecta nevoia imperioasa a înnoirii societatii, în forme uneori vulcanice, alteori mai temperate si mai putin emotionale, pleiada scriitorilor care ilustrau aceasta tendinta îsi fiicea un crez din promovarea valorilor nationale, politice si sociale capabile sa deschida drumuri, sa stimuleze nazuintele care animau cercurile active ale societatii si pe care le intuiau multimile si popoarele europene,

Sunt romanticii care vibreaza la ideea de natiune, care cred în triumful unui nou tip de societate, în emanciparea sociala si politica a poporului. Romantismul s-a nascut la intersectia înfruntarii dintre structurile traditionale, înca puternice, si aspiratiile spre edificarea unei lumi efectiv moderne. Din aceste aspiratii îsi tragea seva romantismul liberal si revolutionar.

Este semnificativ faptul ca în discursul unor figuri de prestigiu ale romantismului se fac mentiuni la spiritul modem ca la o paradigma caracteristica timpului pe care îl traversau.

Acest tip de scriitor romantic folosesc termenul de scriitor într-o accepttie larga, întelegând preocuparile intelectuale de factura umanista tinde spre o noua ordine, un nou proiect de existenta sociala, politica si nationala.

într-un Curs tinut în la Collčge de France, poetul Adam Mickiewicz spunea: "Exista epoci în care spiritele cele mai nobile, oamenii cei mai puternici se consacra întâi de toate artei. Asta se întâmpla dupa rezolvarea principalelor probleme ale umanitatii, iar asemenea probleme se rezolva aproape totdeauna prin lupta deschisa.

Exista însa si epoci care cer de la oameni întregul efort, epoci în care chemarea fiecarui individ este sa-si concentreze întreaga actiune asupra câtorva chestiuni esentiale de viata care privesc întreaga umanitate"⁸.

Scriitorii romantici din categoria celor amintiti traiesc cu o intensitate, uneori de nebanuit, ideea schimbam. Sunt firi pasionate, puternice, de mare puritate interioara. Dealtfel, ca toti romanticii autentici care stiu sa scurteze în cele mai adânci cute sufletesti. Am putea sa spunem: patetism exagerat si uneori afectat. De cele mai multe ori este sincer, autentic, tinând de spiritul

Arte poetice. Romantismul p.

epocii, într-o celebra fila de Jurnal din aprilie Petotď Sândor nota: "...Rugaciunea mea aproape exclusiva, aigaciunea mea de dimineata si seara. o constituie de ani de zile istoria revolutiei franceze, aceasta noua evanghelie a lumii prin care îsi vesteste cuvântul cel de-al doilea mântuitor al lumii, libertatea. Astfel asteptam viitorul, asteptam clipa în care idealurile si simtamintele, aceste spirite blestemate ale inimii mele sa-si poata parasi temnita, lacasul lor de suferinta. asteptam clipa aceasta nu numai sperând dar crezând întru totul în sosirea ei' '⁹

In romantism întâlnim, asadar, doua stari de spirit, doua perspective nu numai deosebite, dar si opuse ale perceperii vietii, ale raportarii la existenta sociala si durata istoriei.

Viziunii organice i se opune aceea dinamica, favorabila nu numai transformarii, dar si înnoirilor provocate de rupturi în linia de miscare a istoriei, precipitarilor menite sa transpuna viata natiunilor si a societatii pe planuri noi de existenta.

Ambele atitudini sunt prezente si în câmpul literaturii române, în viata ei spirituala.

Generatiei de la prin excelenta romantica, îi este proprie vizionansmul si mesianismul¹⁰. Este generatia care a dat constiintei înnoim o mare putere de afirmare si a îngemanat gândul cu fapta într-o miscare deschizatoare de noi orizonturi de existenta pentru societatea si pentru poporal nostru. Ca si în alte tan europene, romantismul a capatat accente revolutionare sub impulsul evenimentelor de la A atins punctul de vârf al conjugarii cu ideologia democratica.

Cea de a doua ipostaza a romantismului, atasata viziunii organice este ilustrata de Mihai Eninescu.

El a dat romantismului în poezie sonoritati spirituale si sufletesti unice. a trait propria-i existenta în spirit romantic (ca de altfel si Nicolae Balcescu) si a fost în publicistica sa unul dintre promotorii de seama ai viziunii organice (poate cel mai relevant din cultura româna, alaturi de Titu Maiorescu si

Arte poetice. Romantismul p.

Eminescu numea înaintasii sai (de fapt, oamenii generatiei de la sfinte M vizionare". "Si de-aceea spusa voastra era sfânta si frumoasa.

Glci de minti era gândita, caci din inimi era scoasa. Voi, pierduti în gânduri sfinte, convorbeati cu idealuri; Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri"...

Nicolae lorga). Mihai Eninescu se situa pe un alt versant al procesului istoric românesc în raport cu perioada de avânt aflata sub semnul revolutiei de la si al Unirii Principatelor în Venise un alt timp, al criticii formelor moderne de viata, care dadusera o recolta bogata de fenomene susceptibile de a li criticate.

Este drept, purtatorii spiritului cntic erau tentati sa arunce si copilul aflat în durerile cresterii laolalta cu apa din baie. In corpul social aparusera de altfel destule fenomene, nu doar nerezonabile, dar solicitând în chip manifest dezaprobarea. Aceasta stare de lucruri gasea ecouri profunde în firea impresionabila a lui Emrnescu. în mintea sa însetata de puritate si adevar. Viziunea organica asupra evolutiei sociale este prin natura ei atasata istoriei, deopotriva teoretic si afectiv. Teoretic, pentru ca prin ea se poate descifra lima continuitatii reclamând patrunderea succesiva pâna la izvoarele ei cele mai îndepartate. Afectiv, pentru convingerea ca structurile de adâncime ale istoriei conservau valori, forme de existenta si de civilizatie, datini, obiceiuri si credinte care sublimau întelepciunea si experienta de viata a comunitatilor.

Se cuvine mentionat de altfel ca întreaga miscare spirituala romantica era devotata istoriei: nu doar cea apropiata viziunii organice, dar si cea de sorginte dinamica, în modul de a percepe dezvoltarea societatii.

Curentul romantic revolutionar cauta sa dezvolte prin istorie temeiurile aspiratiilor si actiunilor transformatoare. O considera fundamentul explicativ al acestor aspiratii si al proiectelor transformatoare de care era animat.

Istoria era sursa miturilor, a eroilor exemplari cu impact asupra constiintelor si cu o mare forta de solidarizare colectiva.

Amintiri primordiale, momentele originare ale vietii popoarelor, preocuparea pentru a nu se sterge urmele vietii trecute erau repere struc-turatoare ale oamenilor de cultura în sensul larg al cuvântului, din epoca romantica.

Viata unei natiuni, la fel cu cea a omului sena în Gustave Adolfb Becquer, personalitate de frunte a romantismului spaniol parca se dilata prin amintirea lucrurilor care au fost si cu cât e mai vie si mai completa imaginea ei. cu atât e mai reala aceasta a doua existenta a spiritului în trecut"¹ ".

Numerosi autori romantici de prima marime au subliniat puternica înrâurire a istoriei asupra întregii creatii spirituale a vremii.

Arte poetice. Romantismul. p.

"în ultimii ani scria la poetul francez Alfred de Vigny ca urmare poate a miscarilor noastre politice, arta s-a impregnat de istorie mai puternic ca oricând. Toti avem ochii îndreptati spre Cronicile noastre, ca si cum, ajunsi la vârsta barbatiei si îndreptându-ne spre lucairi si mai mân. ne-am oprit o clipa pentru a ne judeca tineretea si greselile ei. A trebuit deci sa sporim interesul adaugându-i amintirea. "^l2.

Iar Doamna de Staël scria înca la E nevoie, dealtninteri de un studiu constant al istoriei si filosofiei: pentm a adânci si pentru a raspândi cunoasterea drepturilor si datoriilor popoarelor si ale conducatorilor lor'^{: J}.

Romantismul avea nevoie de istorie pentru ca voia sa deduca din întelegerea experientei traite a popoarelor sensul fenomenelor epocii înlauntrul carora se dezvolta. Voia sa înteleaga viata si aspiratiile acestora, ca si al marilor personalitati care sintetizau o epoca istorica. De aici. pe de o parte, Jules Michelet, cunoscutul istoric romantic francez, arata ca poporul nu-l întelege distinct de fiinta lui, ci ca tot ceea ce este mai bun în el însusi. El a pastrat sentimentul profund al poporului cunoscând nu din surse livresti, ci si din propria experienta, comoara care se afla în el: virtutea sacrificiului.

Cât priveste rolul eroului în istorie putem evoca imediat numele lui Thomas Carlyle, cunoscut istoric englez. Despre el va mai fi vorba în textul de fata. Aici amintim ca autorii romantici, istorici sau scriitori, au marcat drumul istoriei popoarelor cu figuri tutelare, valorizând mituri sau mitizând personalitati de seama din trecutul neamurilor. Se resimtea nevoia realizam unor personalitati fondatoare, scoatem de ,,sub colbul conicilor batrâne", cum spunea Eminescu, si punerii în lumina a unor figuri de care erau legate mai ales evenimente revelatoare din trecut.

Preocuparile erau îndreptate, în special, spre figuri a caror fapta era rezonanta obiectivelor urmarite de contemporani. Nu lipseau în aceste circumstante acomodari de situatii, tendinte de a le elasticiza.

Existau însa si avantaje incontestabile, istoricii surprindeau fire de continuitate în desfasurarea fenomenelor istorice, descifrau anumite constante (sau cum le spunea lorga, permanente) chiar daca maniera în care le prezentau era fortata. Istoria îsi deschidea astfel orizonturi mai largi, mai cuprinzatoare. Folosita echilibrat metoda dialogului trecut-prezent este. deci.

Arte poetice. Romantismul. p. Ibidem, p.

fructuoasa. Recurgând la excese dilatator», ea desfigureaza conditia istoriei, o subiectivizeaza în scopuri straine adevarului.

Când însa lucrurile sunt expuse cu sinceritate, cu deplina convingere în autenticitatea fenomenelor tratate chiar daca spiritul critic denota carente, textul se încarca de vibratie, învaluind cititorul cu un sentiment tonifiant de patriotism, de încredere în capacitatea creatoare a propriului popor.

Romantismul a contribuit la adâncirea psihologica a personajelor istorice, la crearea unei sensibilitati mai vii fata de epocile disparute, fata de culoarea si relieful lor. EI a extins câmpul tematic al cercetarilor, a introdus în circuitul explorarii istorice zone si tinuturi noi, popoare si comunitati aflate pâna aci în penumbra traseelor interesului istoriografie.

In mod corespunzator, romantisrmil a largit considerabil cercul izvoarelor istorice, trezind interesul pentru cronici, anale, cronografe, pentru scrieri datând din epoci mai vechi, în cazul unor popoare cu resurse editoriale si culturale niai restrânse, epoca romantica a inaugurat de fapt constituirea unor mari cu legen documentare, alcatuirea unor editii de cronici si letopisete.

Totodata, prin dezvoltarea interesului pentru tezaurul folcloric s-au acumulat noi .surse de informare depozitate în balade, în cântul popular, în genere. De fapt. o data cu romantismul s-a pus în valoare cu adevarat tezaurul artei populare si s-a atras insistent atentia asupra capacitatii sale de a exterioriza puterea de creatie si experienta de viata, deci îmbinarea artei cu istona poetizata a popoarelor. Intr-un text intitulat Idei despre raportul dintre legenda, poezie si istorie, fratii Gnmm scriau, în .,în epoca noastra a aparut o mare pasiune pentru poezia populara perceperea din ce în ce mai vie a realei esente a istonei si a poeziei a impulsionat mentinerea în viata a unei mosteniri careia i-a venit vremea sa fie culeasa si pastrata"¹⁴.

Interesul pentru viata popoarelor a impulsionat afirmarea "psihologiei popoarelor"', o disciplina în voga la mijlocul veacului trecut, întâlnim dese referiri la concept si în publicistica lui Eminescu. Apare la tel în mod frecvent si un alt concept "simtul istoric"', dupa cum problema istoriei civilizatiilor va dobândi extensie si profunzime, devenind mai târziu o directie fundamentala în istoriografie.

Având o arie de difuzare mult mai mare decât celelalte curente cultural spirituale anterioare (umanismul si iluminismul) si gasind si forme de expresie viguroase în tari asa-zis periferice centrelor economice si culturale

Arte poetice. Romantismul p.

avansate, romantismul s-a rasfrânt multiplu asupra istoriografiei europene. A ontnbuit substantial la modernizarea acesteia, a aeat un climat de sensibilitate fata de problemele istorice, de întelegere a vietii popoarelor, ca si ale unor figuri proeminente din trecut si a dat un avânt puternic valorificam vestigiilor documentare din epoci mai îndepartate sau mai apropiate.