Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





















































Sensuri ale culturii in antropologia culturala

istorie




Sensuri ale culturii în antropologia culturala

În 1917 Robert Lowie proclama cultura ca fiind unicul si exclusivul subiect al etnologiei ­ asa cum mintea e obiectul psihologiei, viata al biologiei etc. Fara îndoiala ca la vremea respectiva conceptul de cultura era implicat în domenii diferite, afirmatia lui Lowie tinând mai mult de ceea ce americanii numesc "wishfull thinking", de o dorinta mai mult decât de o realitate. Chiar dinspre antropologi reactiile au venit imediat, argumentându-se ca obiectul antropologiei este evolutia umana.
Lowie vorbea însa în numele noii scoli de antropologie ­ de-abia înfiintata în SUA ­ care proclama "cultura" ca obiect predilect al disciplinei. O generatie mai târziu, însa, afirmatia sa a fost luata foarte în serios.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial stiintele sociale au cunoscut în SUA o dezvoltare cu totul semnificativa, fiecare identificându-si obiectul sau. Cultura a ramas monopolul antropologiei; mai mult, conceptul utilizat în antropologie si într-o ramura a sociologiei a fost vazut chiar ca un soi de piatra de temelia a stiintelor sociale. Doi dintre marii antropologi ai momentului (Kluckhohn si Kroeber) opinau în 1952 ca ideea culturii, în sensul tehnic-antropologic e o notiune cheie în gândirea contemporana americana. În ce priveste antropologia, cultura era comparata cu gravitatia ca obiect de cercetare în fizica sau cu evolutia în biologie. Lucrurile arata însa foarte diferit azi.
Antropologii se gasesc în pozitia incomoda dupa care fara a mai considera cultura ca un soi de piatra de temelie a disciplinei, se considera înca specialisti în studiul culturii, cu toate ca nu mai sunt demult singurii experti în domeniul culturii.
Problema acuta apare atunci când atentia asupra culturii se deplaseaza de la ceva ce trebuie descris, interogat sau poate explicat, la ceva care explica la rândul ei. Sigur, cultura explica anumite lucruri, însa ofera doar o explicatie partiala a felului particular în care oamenii se comporta, gândesc sau îsi modifica gândirea si comportamentul. Alte elemente explicative, între care fortele politice si economice, institutiile sociale, procese biologice si psihice nu pot fi date la o parte sau ­ ceea ce antropologii practica adesea ­ interpretate la rândul lor în termenii culturii [culturalism]. Problema este ca cultura poate deveni ­ atunci când i se aloca forta explicativa ­ o redutabila fantoma utilizata în câmpul politic. Cultura poate fi utilizata atât pentru a clama libertatea cât si pentru a justifica opresiunea. Cultura a jucat un rol important în obtinerea libertatilor de grup/identitare în SUA; în Africa de Sud însa, cultura a functionat ca instrument pentru mentinerea aparthaidului: ceea ce s-a sustinut acolo dupa razboi, când teoriile rasiste erau de nesustinut, a fost ca nu rasa îi desparte pe albi de negri ci cultura. Argumentul era urmatorul: daca cultura asigura integrarea sociala, o alterare a culturii celor de culoare (i.e. scoaterea lor din ghetou) ar însemna destabilizarea întregii ordini a tarii. În prelungirea acestui argument s-a folosit sloganul "dezvoltarii separate" - ceea ce însemna ca segregarea ar reprezenta cea mai buna solutie pentru Africa de Sud; doar astfel s-ar prezerva &quo 20220j922u t;diferenta culturala". [Avem aici un bun exemplu despre felul în care implicarea culturii ca singur element explicativ pune în umbra alte instante, cum ar fi institutiile sociale, care traverseaza granitele culturale.]

În antropologia culturala se asuma ca principiu metodologic identitatea inconfundabila a culturilor (faptul ca ele reprezinta unitati independente, între care pot fi stabilite diferente semnificative) si relativismul cultural (culturile stau toate la acelasi "palier"; au aceeasi "demnitate", nu se ierarhizeaza). Fiecare cultura trebuie analizata în propriul ei context, si nu prin concepte integratoare de genul "umanitatii ca întreg" sau a "evolutiei umanitatii".





Trebuie subliniat ca ne gasim azi într-o împrejurare particulara în ceea ce priveste implicarea


conceptuala a "culturii": în contextul discutiilor despre globalizare, "cultura" si derivatele notionale ale termenului primesc o greutate tot mai evidenta. Teoretizarea socialului se face din ce în ce mai mult în termeni culturali, într-o încercare de a se depasi viziunile totalizatoare care suprimau diferenta culturala. În acest context antropologia se gaseste pe "val"; i se cer expertize, cunostinte ferme despre diferentele culturale; în acelasi timp însa ea este concurata de alte discipline sau câmpuri de cunoastere mai nou instituite: cultural studies, gender studies, studiile postcoloniale, etc.

Sensuri generale ale "culturii"

Sa inventariem câteva sensuri ale termenului:

  • O prima acceptiune este cea care se refera la identitatea colectiva. Aceasta este o conceptie care ne pune în fata ochilor tabloul unei lumi în care culturile stau alaturi una fata de cealalta, fiecare grup valorizând-o pe a sa. Cultura înlocuieste în acest caz societatea.
  • O alta conceptie despre cultura este cea care a fost promovata de Iluminism si care s-a difuzat în societatea liberal-democratica: este vorba despre cultura ca civilizatie sau ca "establishment" [cultura dominanta]. Est acea varianta pusa azi în discutie de campionii multiculturalismului din America, care o denunta ca opresiva, celebrând în schimb diversitatea si afirmând cultura marginalului, a minoritatilor, a dizidentilor, a colonizatilor.
  • Un alt sens este cel care ne este cel mai familiar [în România], si anume cel al culturii ca si realizare spirituala sau artistica exemplara, "înalta". Ca atare însa, aceasta nu este vazuta doar ca realizare individuala, ci este capitalizata ca "bun al natiunii", element de patrimoniu si i se confera un caracter solemn, daca nu sacru. Cel mai adesea acest sens al culturii este alocat exclusiv culturii elitelor, fiind si un criteriu sau un reper pentru catalogarea a ceea ce nu este cultura, a ceea ce e considerat kitsch sau "subcultura". E un sens restrictiv care monopolizeaza utilizarea termenului de cultura doar în raport cu exceptionalul cultural. Între criticii "culturii elitelor" se remarca Bourdieu care o denunta ca obiectivare a diferentei de statut si mijloc pragmatic prin care diferentele de clasa se reproduc.
  • Cultura de masse (pop culture) este o alta varianta, care pâna nu demult (mai precis, pâna la valorizarea ei de catre postmodernism) a fost analizata în special de curente de stânga (scoala de la Frankfurt) ca mijloc de anesteziere, anihilare, alienare a individului din societatea de consum ­ un produs al capitalismului târziu.



Opozitia "cultura" ­ "civilizatie", la sfârsitul sec. XIX, ca opozitie între "spiritul" Germaniei si "civilizatia" Frantei
Problematica "culturii" a fost perceputa mult timp prin raportul acesteia cu o alta notiune comprehensiva: cea de "civilizatie". Pe scena europeana aceasta opozitie a luat culoare nationala, fiind perceputa ca opozitie între Germania, sau "spiritul" acesteia, si Franta. Civilizatia ar fi ceea ce au conturat francezii prin Iluminism si Revolutie, ceea ce trimite la uzul ratiunii, stiintei, progresului contra a ceea ce este traditie, prejudecata, credinte si practici ale obisnuintei nereflectate, subiective. Cultura, în schimb, valorizata de germani ca Bildung, e cultivare ce tine de sensul originar agrar, a ceea ce este cel mai propriu natiei: subiectivitatea, obiceiurile, traditiile. Întelepciunea subiectiva, intuitiva si fundamentata pe experienta de viata (individuala si comunitara) este în acest sens mai de valoare decât obiectivitatea stiintifica. Cultura ar fi astfel naturala, organica în timp ce ­ din aceasta perspectiva ­ civilizatia ar fi materialista, cosmopolita; aceasta dezradacineaza, corupe, degradeaza, exprima artificialul. Recunoastem în aceasta opozitie o alta mai adânca, cea dintre universalism si etnocentrism: pe de-o parte sta progresul umanitatii, valorile rationale ce pot fi împartasite în principiu de toti oamenii, iar pe de alta parte avem destinul particular al unei natiuni. Aceasta opozitie a avut diferite interpretari politice si religioase, cea mai semnificativa fiind cea de opozitie între universalismul catolic si subiectivismul protestant. Primul razboi mondial a fost de asemenea interpretat ca ciocnire între civilizatia franceza si cultura germana.

Opozitia "cultura" ­ "civilizatie" prin prisma darvinismului social
Problema relatiei dintre civilizatie si cultura (Germania ­ Franta) a cunoscut un destin aparte dupa publicarea de catre un englez - Charles Darwin ­ a doua carti care au influentat masiv stiintele sociale la începutul lor, este vorba despre "Originea speciilor" si "Descendenta omului". Tezele enuntate aici au raspuns ambelor tabere, atât celei a universalitatii omului, prin teza originii comune, cât si celei a diferentei culturale, prin teza supravietuirii rasei celei mai puternice. Unele rase, în interpretarea evolutionista, ar fi mai evoluate decât altele si mai bine echipate în adaptarea la mediu. Haeckel, în Germania, este cel care va trage primul consecintele teoriei lui Darwin, acreditând ideea ca diferentele culturale sunt expresia diferentelor rasiale. Sugestia este dusa mai departe conturându-se ideea coincidentei dintre rasa, cultura, limba si nationalitate. Se contureaza astfel viziunea biologista, organicista asupra statului ­ care a facut o impresionanta cariera în Germania, fiind perpetuata pâna la cel de-al doilea razboi mondial ­ viziune aflata în opozitie fata de cea centrata pe cetatenie (adusa pe scena istoriei moderne de Revolutia Franceza) cât si fata de cea anterioara, bazata pe ordinea divin-naturala si pe privilegii.
Tot în Germania însa a aparut si un curent opus, promovat de Virchow Rudolf (fostul profesor a lui Haeckel) si a lui Adolf Bastian. Acestia propun o acceptiune a culturii opusa biologicului, sustinând ca asemenea raselor si culturile sunt hibride, constituindu-se prin împrumuturi diverse, având origini diverse si fiind într-o schimbare continua. Acest curent sustinea ca fiintele umane sunt identice în mentalitate, dincolo de particularitatile culturale care se datoreaza mediului local si a contactelor diferite. Împrumutul cultural (difuzionism) este considerat ca fiind mecanismul principal al schimbarii culturale, împrumut care este întâmplator si a carui contingenta pune sub semnul întrebarii ideea unor legi generale ce ar guverna istoria umanitatii.



Influentele acestei opozitii în antropologie

Tezele celui de-al doilea curent vor influenta semnificativ antropologia americana prin Franz Boas, elev al lui Bastian si Virchow, si vor reprezenta alternativa fata de evolutionismul local, reprezentat de Lewis Henry Mogan. Prin Boas disputa evolutionism-difuzonism va fi decisiv câstigata în antropologia americana în favoarea difuzionismului si va marca atât destinul antropologiei americane cât si perspectiva mai generala, publica, în problema raportului dintre rasa si cultura.
Principalele teze ale lui Boas sunt urmatoarele:

  • cultura este ceea ce ne defineste ca oameni, nu biologia (sau ereditatea)
  • devenim cea ce suntem prin faptul ca ne dezvoltam într-un mediu cultural particular, nu ne "nastem" cu o predeterminare culturala
  • rasa, ca si sexul si vârsta, sunt constructe culturale, iar nu conditii naturale în sine

Consecinta cea mai evidenta este una general umanista: ne putem transforma întotdeauna în bine, nu suntem prizonierii unei culturi care ne determina strict, în sens biologic.
Fiecare cultura reprezinta o umanitate în sine. Boas promoveaza relativismul cultural: societatile trebuie comparate într-o perspectiva orizontala si nu într-una ierarhizanta: primitivii ne spun ceva despre prezentul nostru nu despre trecut. Margaret Mead, una dintre studentele lui Boas, a folosit teza in mod exemplar, realizând o critica a societatii occidentale din perspectiva culturilor primitive, vazute ca umanitati alternative.
Cu toate acesta, în SUA, mai precis la un anumit nivel popular, un tip de identitate rasa-cultura a ramas pâna azi în uz. Se considera ca este corect (politic) sa vorbesti de diferenta culturala si nu de diferenta rasiala, însa ceea ce se are cu adevarat în vedere este delimitarea dupa culoarea pielii. În sociologie exista chiar un curent care apara ipoteza unei "culturi a saraciei", identificata cu cultura ghetoului.
Vom urmari în continuare evolutia conceptului de cultura în antropologie.

Definitii clasice
Prima definitie semnificativa a culturii în antropologia moderna este data de antropologul britanic Edward Burnett Tylor în 1871. El defineste cultura ca un "întreg complex care include cunostinte, credinte, arta, drept, morale, obiceiuri si orice alte capacitati si comportamente pe care omul si le însuseste ca membru al societatii". Dupa cum semnaleaza Kroeber si Kluckohn nici o definitie semnificativa nu s-a mai produs în urmatorii treizeci si doi de ani.

Care sunt minusurile acestei definitii? Cel mai important este caracterul de conglomerat al definitiei: aceasta reuneste o seama de elemente disparate care nu au coeziune. Tyler afirma ca acestea formeaza un întreg, însa ideea lui despre întreg nu este decât o lista de trasaturi, care pot fi doar inventariate dar nu analizate ca întreg. În plus, nu se face nici o distinctie între cultura si organizare sociala ­ ceea ce trimite la o viziune dupa care tot ceea ce tine de "capacitati si comportamente" poate fi redus la cultura.

Cultura si determinism: Încercarea de a particulariza mai precis conceptul de cultura s-a derulat ulterior prin disputa în legatura cu rolul pe care îl joaca aceasta. S-a afirmat ca cultura reprezinta o forma de adaptare la mediul natural (determinism ecologic). Între aparatorii ideii s-a remarcat Marcel Mauss într-un studiu devenit reper despre variatia comportamentala a eschimosilor în functie de constrângerile sezoniere (legatura sociala este puternica iarna si se estompeaza pe timpul verii...). Bronislaw Malinowski duce ideea determinismului sau a utilitarismului si mai departe afirmând ca cultura survine ca urmare a nevoii de satisfacere a nevoilor dictate de fiziologie sau ca emanatie a mediului natural. Cultura reprezinta raspunsul uman la nevoile si aptitudinile naturale de origine biologica. "...Este limpede ­ scrie Malinowski ­ ca satisfacerea nevoilor elementare sau organice ale omului si ale rasei constituie ansamblul minim de conditii la care este supusa orice cultura. Problemele ridicate de nevoia de hranire, de nevoia de reproducere si de nevoia sanitara trebuie rezolvate. si sunt, prin crearea unui mediu nou, secundar sau artificial. Acest mediu, care nu este altul decât cultura însasi, trebuie sa fie reprodus fa încetare, întretinut si guvernat." O limitare a definitiei la acest determinism este însa condamnata: nu am putea explica infinita varietate de culturi folosind un numar atât de mic de principii explicative (mediu + utilitate).

Antropologul britanic Alfred Radcliffe-Brown va concepe mai târziu cultura ca o "forma a vietii sociale", întelegând prin aceasta atât procesul individual prin care un individ dobândeste cunostinte, îndemânari, idei, credinte, gusturi, sentimente cât si traditia culturala, cuvântul traditie fiind înteles în sensul lui literal, de "transmitere", "lasare ca mostenire". Noutatea adusa de Radcliffe-Brown este sublinierea caracterului dobândit al culturii, ca si aspectul de "proces" al acesteia, plus dialectica din procesul de însusire-reproducere a culturii care trece prin individ, dar nu se opreste la el

Curentul antropologic cultura-si-personalitate defineste cultura în termeni psihologici: cultura este "harta întinsa a personalitatii". În aceasta varianta se analizeaza procesul de reproducere a culturii prin schema stimul ? raspuns ? stimul : fiecare individ totalizeaza mostenirea culturala prin educatie, iar culturilor le sunt caracteristice anumite personalitati culturale, fundamentate pe personalitati modale sau de baza. Ruth Benedict va construi tipologii culturale pe modelul personalitatilor modale, delimitând între culturi "dionisiace", "apolinice" si "deviante". Dilemele interpretarii culturii în termeni psihologici sunt însa major, fiind neclara relatia dintre cultura interiorizata de catre indivizi si "cultura dominanta, autentica, majoritare, medie",etc.

Pentru Lévi-Strauss cultura este "realitatea a carei existenta este inerenta conditiei umane"; ea este "atributul distinctiv" al acesteia, o caracteristica universala, "cultura" opunându-se în acest sens "naturii". Faptul cultural originar, pe care se întemeiaza celelalte este prohibitia incestului. În problema culturii, crede Lévi-Strauss, antropologia ridica urmatoarea problema: daca unitatea conditiei umane se descompune într-o pluralitate de culturi, în ce constau diferentele dintre aceste culturi? Definitia operationala data de Lévi-Strauss este urmatoarea: "numim cultura orice ansamblu etnografic care, din punctul de vedere al anchetei, prezinta, în raport cu altele, deosebiri semnificative". Termenul de "cultura" este folosit pentru a defini un ansamblu de diferente semnificative, a caror limite se suprapun cu aproximatie. Prin aceasta definitie se propune o noua perspectiva asupra relativismului cultural: nu exista nici o definitie posibila (generala, exhaustiva si lipsita de ambiguitate) a culturii care sa permita explicarea, cu toata rigoarea a existentei unui numar finit de culturi distincte unele de altele. Identificarea unor culturi nu ne autorizeaza sa le reificam existenta, ceea ce înseamna ca: 1. culturile sunt în acelasi timp ­ si sub diverse aspecte ­ asemanatoaare si diferite (caracteristicile utilizate pentru realizarea comparatiei nu variaza toate în acelasi timp si în acelasi grad); 2. identificarea diferentelor si asemanarilor este un rezultat al analizei, iar nu un dat, conditiile determinarii si comparatiei fiind determinate de scara aleasa pentru studiu. Consecinta este urmatoarea: nu putem ierarhiza culturile, pentru ca ele nu sunt entitati închise si perfect stabile. Putem identifica doar dominante culturale, continuitati si discontinuitati culturale, fluxuri culturale. Nici o cultura nu este izolata si dinamica culturala nu este rezultatul unor dezvoltari endogene, ci a unei permanente interactiuni a culturilor. În acelasi timp, fiecare cultura are strategii de a se prezenta ca particulara, unica, diferita.



Negarea rolului social al culturii: sociobiologia

Exista însa si un curent de gândire, ce trebuie amintit, care pune în mod radical în discutie valoarea explicativa a culturii. Este vorba despre sociobiologie. Prezumtia radicala a sociobiologiei este ca oamenii actioneaza în plan social determinati fiind doar de resorturi de natura biologica. În varianta ei vulgara, sociobiologia presupune ca dispozitiile naturale, înnascute, ale omului ­ cum sunt, dupa cum cred sociobiologii, agresivitatea, altruismul, grija parintelui pentru copil etc. ­ se ipostaziaza în institutii sociale ce le sunt "congruente". În interactiunile dintre ele "organismele umane" înscriu aceste tendinte fiziologice în relatiile lor sociale. Am putea, prin urmare, observa la om o corespondenta între caracteristicile înclinatiilor naturale (biologice) si caracteristicile sistemelor sociale. Altfel spus, organizarea sociala reprezinta rezultanta comportamentala a interactiunii organismelor dotate cu înclinatii reglate biologic, si nimic altceva. Între caracteristicile biologice si cele sociale se presupune, în sociobiologismul radical , un izomorfism total. Întreprinderea care se cere desfasurata în aceasta logica este aceea de a dezvolta un nomenclator cât mai complet, o clasificare a corespondentelor dintre comportamentele sociale si determinantii biologici. Comportamentul uman va fi vazut atunci ca aflându-se în prelungirea comportamentului animal, diferenta tinând nu atât de calitate cât de complexitate. La rândul lui, comportamentul animal este descris si catalogat prin termeni antropomorfici ­ de genul "teritorialitatii", "dominarii", "agresivitatii" - , termeni considerati necritic ca exprimând în mod nemijlocit o stare de lucruri ce tine de "natura". Explicatia unor domenii complexe ale vietii umane vor fi astfel explicate prin instincte si motivatii elementare: lacomia e motivatia elementara a economiei, agresivitatea a razboiului, vointa de putere a politicului samd. Aceste motivatii elementare sunt considerate la fel de naturale ca si cele cinci simturi. Într-o forma elaborata, evolutionista în esenta, sociobiologia afirma ca actiunile, ca si sentimentele, sunt controlate genetic, iar genele responsabile de diferite actiuni sunt sedimentate ca urmare a proceselor de adaptare din timpuri imemoriale.
Tezele biologiste au influentat, într-o forma sau alta, diferite curente din antropologia culturala. scoala americana "cultura-si-personalitate", de exemplu, postuleaza ­ plecând de la comportamentele observabile ­ "personalitati de baza" specifice fiecarei culturi, personalitati ce sunt determinate de o seama de "institutii primare" (structura familiala, raporturile cu adultii, disciplina de baza etc.). Acestea se impun asupra copiilor prin jocul satisfactiilor si frustrarilor legate de nevoile elementare. "Institutiile secundare" ­ organizarea sociala, formele culturale ­ sunt produse ulterioare care se constituie pe seama primelor.
O evaluare critica sistematica a tezelor sociobiologiei a fost realizata, în antropologia contemporana, de catre Marshall Sahlins. Între înclinatiile elementare pe care le-am putea atribui naturii umane si structurile sociale ce tin de cultura umana, afirma Sahlins, se interpune o indeterminare cruciala. Plecând de la faptul empiric al diversitatii culturale, Sahlins afirma ca în cazul omului aceleasi motivatii pot conduce la forme culturale foarte diferite, tot asa cum forme culturale asemanatoare sau identice se pot constitui pe seama unor motivatii diferite. Raportul dintre cultura si biologie este chiar invers celui sustinut de sociobiologie: nu numai ca biologia nu determina cultura, ci chiar cultura este "mijlocul" cu ajutorul caruia determinam ceva ca fiind "natural" (prin intermediul simbolurilor, conceptelor, sistemelor de clasificare etc.). "Simbolismul introduce o discontinuitate radicala între cultura si natura. Izomorfismul dintre cele doua, sustinut de tezele sociobiologiei este, ca urmare, fals. Cultura ca sistem simbolic nu este doar o simpla manifestare a naturii umane: ea are o forma si un dinamism proprii...fiind, chiar, interventie asupra naturii. Cultura nu este ordonata de afectele primare ale hipotalamusului: dimpotriva, emotiile sunt cele ce sunt organizate prin intermediul culturii. Nu suntem în prezenta unei secvente de evenimente biologice, prin care genotipul predetermina tipul social prin intermediul unui fenotip pe care selectia naturala l-ar fi programat dinainte pentru un anumit comportament social." Agentul cauzal, crede Sahlins, da seama de o ierarhie inversa: un sistem al lumii si al experientei umane, generator de semnificatie, ce precede nasterea biologica a indivizilor este cel care cere, de la nasterea lor chiar, ca dispozitiile lor naturale sa fie implicate ca instrumente ale unui proiect simbolic.
Sociobiologia reprezinta, prin urmare o forma simplista de behaviorism, fundamentata pe un esentialism genetic, care combina în mod necritic aparatul conceptual al biologiei cu un limbaj antropomorfizat despre comportamentul animal în care omul este integrat doar ca exemplarul complex cel mai evoluat.

Clarificarea sensurilor "culturii" în antropologie dupa al doilea razboi mondial: Talcott Parsons, A. Kroeber, C. Kluckhohn
O încercare de clarificare a conceptului de cultura si de pozitionare a lui fata de concepte sociologice peste care adesea se suprapunea, a fost încercata dupa cel de-al doilea razboi mondial în Statele Unite. Talcott Parsons, celebrul sociolog, a încercat în epoca sa unifice limbajul stiintelor sociale. Conceptul de "cultura", crede acesta, trebuie clar delimitat atât de cel de "structura sociala" cât si de cel de "personalitate". Antropologiei îi revenea sarcina de a produce clarificarea "culturii" în timp ce celelalte doua urmau sa fie clarificate de sociologie si respectiv psihologie. Cei mai importanti antropologi ai momentului, Clyde Kluckhohn de la Harvard si Alfred Kroeber de la Berkely, încearca sa sistematizeze definitiile anterioare (produc un raport în care sunt inventariate 164 de definitii ale culturii). Definitia pe care ei o propun întelege cultura ca "discurs simbolic colectiv"; continutul acestui discurs fiind dat de cunostinte, credinte, valori (aspecte ideatice, mai degraba decât actiuni si institutii, ultimele tinând de "societate", "sistem social", "structura sociala"). Cultura nu este echivalenta cu elaborarile exceptionale sau artistice, cum presupun cei ce practica studiile umaniste, ci este împartasita de fiecare membru al societatii. Cultura este de asemenea diferentiata de civilizatia umana universala ce presupune stiinta, tehnologia, sistemele de guvernamânt, pentru ca fiecare comunitate îsi are cultura proprie, cu valorile ei specifice, care o diferentiaza de toate celelalte (accentul cade pe particularul cultural). Cultura este un întreg integrat si structurat, constituit din parti aflate în conexiune. Producerea diversitatii culturale se datoreaza ­ cred Kluckhohn si Kroeber - capacitatii de simbolizare a omului. Elementele fundamentale ale culturii sunt valorile. Acestea sunt însa la rândul lor variabile si relative, iar nu predeterminate si atemporale. Concluzionând: cultura consta în modele (patterns), implicite sau explicite, ale comportamentului si pentru comportament, [nu comportamente ca atare] modele care sunt însusite si transmise prin simboluri. Esenta cea mai intima a culturii ["miezul" ei] consta în idei traditionale si în valorile care le sunt atasate.


Definitia cea mai acceptata azi (care este totodata si cea mai esentializata):
Cultura este un set de reguli si standarde care atunci când sunt însusite de membri unei societati produc comportamente care se înscriu într-o variatie considerata de catre membrii societatii ca fiind potrivita si acceptabila.



Distinctia între trei concepte analitice utilizate în antropologie: "cultura", "societate", "structura sociala"

Este clara, prin punerea acestei distinctii, delimitarea între cultura si societate.

  • Societatea se refera la oamenii ca atare, putând fi definita ca un grup de oameni care depind unul de altul, grup care este dispus într-un loc anume si care împartaseste traditii culturale comune.
  • Structura sociala, în schimb, se refera la felul în care oamenii depind unul de altul, mai precis relatiile dintre grupuri definesc structura sociala.


Avem prin urmare trei concepte analitice:
1. cultura, ce contine componente de natura ideatica
2. societatea, definita prin oamenii ca atare, si
3. structura sociala, înteleasa prin relatiile dintre rolurile sociale.

Cele trei sunt concepte analitice (pe care le implicam pentru a întelege realitatea socio-culturala), iar nu realitati separate, cu un statut ontologic propriu.

Recapitulare: principalele formulari ale "culturi" definita prin opozitii

Am identificat pâna aici cultura în termeni relationali, ca ceva ce se defineste mereu în opozitie fata de altceva. Sensurile utilizate în limbajul curent trimit la urmatoarele opozitii:

  • cultura ca si cultura locala (autentica) ce se opune valorilor globale sau purei civilizatii tehnico-materiale
  • ca si spiritualitate opusa materialismului
  • ca si conditie umana opusa naturii animale
  • în stiintele sociale în general: ca si constiinta colectiva opusa psihismului individual
  • ca si dimensiune ideologica a vietii sociale opusa guvernamântului, familiei, locului de munca.

În antropologie "cultura" este utilizata cu patru semnificatii distincte (în diferite curente contemporane)

  • capacitate de simbolizare proprie speciei umane
  • stare data de inventivitate ideatica si inventie tehnologica
  • entitate sociala relativ independenta si complexa
  • sistem colectiv de simboluri, semne si semnificatii specifice diferitelor societati


Încheiere: Cultura ca ceva ce explica ramâne punctul forte al antropologiei. Cade, prin urmare, varianta culturii ca ceva de explicat ­ varianta "clasica care presupunea o suprapunere izomorfa între societate si cultura (societate alcatuita din indivizi "clonati" sub raport cultural: societate-personalitate-cultura). Factorii culturali explica uneori realitati sociale greu de explicat în termeni biologici, economici, politici, etc ­ ceea ce nu înseamna ca, într-o astfel de explicatie, totul poate fi redus la cultura.



Bibliografie

Boas, Franz - Anthropology and Modern Life, Dover Publications, 1962
Bonte, Pierre; Michel Izard - Dictionar de etnologie si antropologie, Polirom, Iasi, 1999
Kuper, Adam - Culture. The Anthropologist´s Account, Harvard University Press, Cambridge & London,1999
Lévi-Strauss, Claude - Race et histoire, Denöel, Paris, 1952
Malinowski, Bronislaw - Une théorie scientifique de la culture, Maspéro, Paris, 1968
Radcliffe-Brown, Alfred R. - Structura si functie în societatea primitiva, Polirom, Iasi, 2000
Sahlins, Marshall - Critique de la sociobiologie. Aspects anthropologiques, Gallimard, Paris, 1980












Document Info


Accesari: 4155
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )