TRANSILVANIA
Aparitia si organizarea voievodatului Transilvaniei este rezultatul cristalizarii relatiilor feudale pe teritoiul de astazi al patriei noastre. Voievodatul, ca organizare a puterii centrale, este o institutie specifica statelor medievale românesti, o creatie care îsi are începuturile în secolul al IX-lea. Formarea voievodatului Transilvaniei reprezinta unificarea formatiunilor politice prestatale, cunoscute în sec. al IX-lea - al XI-lea, sub autoritatea unui voievod. Acest proces de unificare cunoaste doua etape: una a voievodatelor românesti si a doua, care începe o da 11411n1317l ta cu cucerirea Transilvaniei de catre regalitatea maghiara.
Etapa voievodatelor românesti. Originea voievodatului Transilvaniei trebuie cautata în împrejurarile sec. al IX-lea, când sunt pomenite în izvoarele narative formatiunile prestatale românesti ale lui Glad, Menumorut si Gelu, urmate, pe la sfârsitul sec. al X-lea si începuturile sec. al XI-lea, de alte doua voievodate, unul în mijlocul Transilvaniei- cu centrul la Alba Iulia, iar al doilea în Banat, având cetatea de scaun la Morisena. Aceste doua voievodate înglobau teritoriile fostelor voievodate, fiind mai întinse decât cele precedente, mai bine organizate si mai bogate. Sapaturile arheologice au scos la iveala si alte cetati, ca Ţeligrad, Moigrad si Moresti. Izvoarele narative ne dau informatii despre organizarea interna a voievodatului banatean, precum si despre legaturile economice, politice si religioase cu Bizantul. în aceasta etapa voievodatele românesti, ca formatiuni prestatale, evolueaza de la voievodatele de mai mica întindere spre voievodatele mai întinse si mai bine organizate, adica spre o organizare statala, aceea a unui singur voievodat.
Voievodatul dupa cucerirea Transilvaniei de catre regalitatea maghiara.
Evolutia voievodatului Transilvanieie trece într-o noua etapa de dezvoltare o data cu cucerirea sa de catre regatul feudal maghiar, dar mai cu seama din a doua jumatate al sec. XI-lea. Acum, spre deosebire de perioada precedenta, penetratia maghiarilor se desfasoara sistematic în conditiile în care regalitatea organizeaza statul dupa modelul societtii medievale apusene. Cucerirea Transilvaniei se afec treptat prin anexarea cetatilor de aparare si actiunea de organizare a comitatelor, unitati politico-administrative corespunzatoare judetelor. Ele se organizeaza pe masura înaintarii din directia nord-vest, începând cu Bihorul, continuând cu Crasna si Dabâca, pâna târziu, în a doua jumatate a sec. al XIII-lea.
Regalitatea maghiara a încercat sa înlocuiasca voievodatul cu forma de organizare a principatului, voievodul cu un principe. Documentele pomenesc în fruntea Transilvaniei un principe, o demnitate care, în raport cu traditia înradacinata a voievodatului, nu s-a dovedit viabila. timp îndelungat, între anii 1113 si 1176 documentele nu mai pomenesc nici principi, nici voievozi, dovada a framântarilor care au avut loc în acest rastimp. în 1176 este pomenit Leustachiu voievodul, ceea ce a însemnat ca regalitatea maghiara a fost obligata sa revina la vechea forma de organizare româneasca. Vechea institutie voievodala a fost transformata si adaptata intereselor puterii regale maghiare. Voievodatul, ca forma de organizare, simbolizeaza autonomia fata de regalitae si perpetuarea unei institutii politice specific românesti.
În fruntea Transilvanieie era un voievod având putere de suveran. demnitatea voievodala o exercitau adeseori adevarate dinstii, care aveau tendinta de a se constitui într-o domnie separata de Ungaria. Astfel, voievozii Roland Bors si Ladislau Kan îsi asuma la sfârsitul secolului al XIII-lea si începutul sec. al XIV-lea largi prerogative. Ultimul si-a constituit o adecarata curte în cetatea de la Deva; el înccheie întelegeri cu suveranii straini si se opune regalitatii maghiare, exercitând atributele unui stat autonom care stapânea cetati, orase si domenii.
Mentinerea formelor autohtone de organizare. Rezistenta românilor fata de tendinta regalitatii de organizare a voievodatului în forme ale feudalitatii apusene s-a manifestat prin mentinerea cnezatelor, voievodatelor si a tarilor românesti în teritoriile marginase. Astfel voievodatul, ca forma de organizare româneasca, continua sa existe; de exemplu, voievodatul Maramuresului. Acesta ne apare în sec. al XIV-lea puternic individualizat, în lupta cu regalitatea maghiara, care cauta sa impuna comitatul în locul voievodatului. Organizarea sociala românesca se mentine în Ţara Hategului, în Almas si în Ţara Fagarasului. În sec. al XIII-lea Ţara Hategului a fost integrata formatiunii prestatele a lui Litovoi, iar Ţara Fagarasului era în legatura cu Voievodatul lui Seneslau. Cnezatele, voievodatele si tarile românesti, în tot acest timp, îsi pastreayza autonomia lor politica, structura sociala si economica, în general formele specifice de organizare ale românilor. Ele sunt însa stânjenite în dezvoltarea lor de catre regalitatea maghiara; când presiunea ajunge la apogeu, cnezii si voievozii români trec la sud si la est de Carpati, contribuind la formarea statelor medievale Ţara Româneasca si Moldova. Treptat, românii nu mai participa la adunarile de Stari (grupuri în care era organizata nobilimea), fiind exclusi astfel din viata politica.
Pe baza privilegiilor regale, decii si sasii, asezati alaturi de populatia româneasca, s-au organizat politic, administrativ si juridic. Aceste teritorii au ramas în afara autoritatii voievodale, constituind unitati politico- administrative separate. Secui si sasii manifesta tendinte de largire a popriei autonomii, straduindu-se sa obtina dreptul de a-si alege conducatorii.
Asadar, formarea voievodatului Transilvaniei a parcurs o evolutie în timp, de la o prima etapa a voievodatelor românesti la etapa organizarii voievodatului ca institutie autonoma, subordonata regalitatii. Voievodatul Transilvaniei, asa cum îl cunoastem în sec. al XIII-lea si al XIV-lea, s-a organizat pornind de la civilizatia autohtona de la care a mostenit forma de organizare. Acesteia i s-au adagat noi elemente de organizare politica si administrativa, impuse de regalitatea maghiara.
Chiar în noile împrejurari, voievodatul Transilvaniei îsi pastreaza autonomia politica în cadrul regatului maghiar, orientându-se tot mai insistent spre Ţara Româneasca si Moldova. Mai mult chiar, Almasul si Ţara Fagarasului, înca din sec. al XIV-lea, sunt stapânite de domnii Ţarii Românesti. În secolul urmator, stefan cel Mare va detine, în Transilvania, Ciceul, cu 40 de sate si Cetatea de Balta, cu 7 sate. În sec. al XV-lea, voievodatul ajunge sub conducerea nobilimiii si paturilor bogate privilegiate ale sasilor si secuilor. Desi românii sunt creatori ai avutiei voievodatului. În autonomiile românesti, în Ţara Hategului, Ţara Fagarasului sau în Banat si Maramures se mentin forme de organizare proprii, institutii specifice românesti. Românii continua însa sa se manifeste ca o forta sociala antifeudala în vremea rascoalelor taranesti, iar prin cenzii lor constituie o forta în lupta antiotomana.
Surse: Istoria romnânilor din cele mai veechi timpuri pâna la revolutia din 1821
Manual pentru clasa a VII-a. Editura Didactica si pedagogica,
Bucuresti-1994
|
