Vanzarea evreilor nu a inceput pe vremea lui Ceausescu
Cand Nicolae Ceausescu a ajuns la putere, practica vanzarii evreilor era de mult inradacinata la varful ierarhiei comuniste romanesti - dezvaluie Tesu Solomovici in cartea sa, "Istoria evreilor din Romania, 2000 de ani de existenta". Un amplu capitol este dedicat "comertului cu oameni", perfectionat timp de aproape jumatate de secol de liderii de la Bucuresti. Folosind un amplu material documentar, dar si informatii "la prima mana", autorul retraseaza evolutia unui fenomen ale carui culise mai rezerva, inca, surprize. (Miruna MUNTEANU)
Secretul lui Polichinelle
Actiunea de "rascumparare a prizonierilor" apare in codexul iudaic sub denumirea "PIDION SVUIM". Si este un act moral. Evreul, ca individ, dar mai ales comunitatea are obligatia de a-si salva fratii aflati in pericol. Pentru rascumpararea lor se faceau dintotdeauna chete in vederea strangerii fondurilor necesare, dar si pentru a oferi - cat mai multora - posibilitatea de a lua parte activa la o fapta buna de prima importanta. In realitate, relatiile de "do ut des", care au imbracat forme departe de a fi acceptabile, au fost "secretul lui Polichinelle".
A fost o iluzie sa se creada ca secretul va sta ascuns multa vreme. Misiunile straine la Bucuresti raportau centrelor lor tot ce se intampla in tara unde erau acreditate si, printre altele, vorbeau de sume, de tarife, toate ca forme de plata "pentru cei care doresc sa paraseasca pamantul romanesc" (vezi "Raportul politic con 848d313i fidential nr. 2 al Legatiei Elvetiei, Bucuresti, 19 ianuarie 1949", in lucrarea "Actiunea internationala de ajutorare a evreilor din Romania - documente - 1943-1945, Hasefer, Bucuresti). Si acesta este doar unul din multele exemple ce pot fi citate.
Nici in Israel, mass-media nu a discutat "vanzarea evreilor", aproape nimic nu a transpirat in presa, cenzura era drastica. Se stia insa despre acest comert, aproape toti evreii din Israel si din strainatate care aveau rude ramase in Romania cautau institutia sau sponsorii care puteau inainta sumele de bani pentru "rascumparare". Exasperate de ritmul care li se parea prea incet cu care actionau autoritatile oficiale israeliene, unele familii cu rude bogate in strainatate mobilizau singure sumele necesare si luau legatura direct cu Jacober.
Doi specialisti israelieni, diplomati de cariera, spioni de profesie
Pofta de valuta s-a manifestat ceva mai tarziu, la inceputuri erau buni si leii. La sfarsitul anilor '40, autoritatile romane fixasera o "taxa de iesire" de 1000 de lei de persoana. Era imediat dupa stabilizare, asadar 1000 de lei reprezentau multi bani, o suma exorbitanta.
Doi dintre
cei mai buni oameni ai Mossad-ului au aterizat la Bucuresti, sub acoperire
diplomatica: Moshe Agami si Ehud Avriel. Ei au s-au facut luntre si punte sa ajunga la Ana Pauker, "Imparateasa rosie". Au ajuns. Dupa intalnire, Ana Pauker, ministru de Externe si
atotputernica in Olimpul comunist, a sporit ritmul emigrarii evreilor.
Istoricii si martorii sunt impartiti in aprecierile lor cu privire la rolul Anei
Pauker in favorizarea sau defavorizarea emigratiei evreiesti. Rabinul-sef Moses Rosen, care a cunoscut-o
bine, scrie in memoriile sale ca in pieptul Anei Pauker batea
o inima evreiasca. Personal nu cred
asa ceva; as spune mai degraba
ca in pieptul Anei Pauker batea o inima comunista. Care asculta de ordinele Kremlinului rosu. Intamplator, statistica ii da dreptate lui Moses Rosen, pentru ca in timpul Anei Pauker au emigrat in
"1. Fiecare evreu care depune cerere de plecare va fi obligat sa renunte la cetatenia romana. Ceea ce nu s-a spus atunci, dar s-a aplicat in realitate, a fost faptul ca fiecare era obligat sa achite o "taxa de renuntare" de 1000 lei, pentru un act samavolnic comis impotriva intereselor lui.
2. Fiecare solicitant isi va lasa intregul avut in Romania. Paragraful spunea clar ca Romania a hotarat sa-i despoaie pe evrei de tot ce au agonisit prin munca de o viata. Nu era vorba doar de avutul public evreiesc, ci de exproprierea averii individuale. Calculul survenit mai tarziu, cu plata in numerar pe categorii, este doar o parte a pretului - acea parte achitata de colectivitatea evreiasca -, dar ceea ce s-a luat de la fiecare individ insumeaza o avere colosala, de care se face abstractie, si cercetarea istorica este chemata sa spuna lucrurilor pe nume.
3. Fiecare emigrant spre Israel nu poate avea pasaport national - el primeste doar o "Foaie de calatorie" cu sens unic. Oare a fost doar o un gest afisat de dispret, sau o masura de a face imposibila oricare revendicare, pe viitor?
4. Dar lovitura cea mai puternica a fost conditia sine qua non ca organizarea emigrarilor evreiesti sa fie predata CDE-ului. Prin aceasta manevra, Romania a reusit sa provoace o ruptura intre Legatia israeliana si masele de sionisti, sa-si asigure aplicarea planului ca nici un sionist sa nu poata parasi tara si sa controleze eficient miscarea de emigrare."
Shlomo Leibovici-Lais este poate cel mai autorizat istoric al "afacerii", printre altele pentru ca s-a aflat "acolo", o rotita nu insignifianta a masinariei. Shlomo lucra pentru "Liaison Bureau", un brat activ al serviciilor secrete israeliene, actionand in sfera de activitati a Ministerului de Externe al Israelului.
De la Bucuresti, noul ambasador israelian, pictorul Reuven Rubin, le raporta lui Moshe Shapira, ministrul Imigrarii, si lui Ben Locker, presedintele Agentiei Evreiesti, ca fiecare emigrant costa 50 de dolari (numai pentru cheltuieli de inscriere). El propunea sa fie majorata suma la 120 de dolari per capita. Aproape in acelasi timp, Shmuel Eliashiv, de la Ministerul de Externe al Israelului, va ateriza si el la Bucuresti, inlesnind Romaniei un acord comercial care ii va umple trezoreria uscata cu trei milioane de dolari.
Vaporul "Transilvania", despre care specialistii in navigatie spuneau ca nu poate efectua mai mult de o cursa pe luna, subit incepuse sa faca cate trei-patru, transportand de fiecare data intre 1000-2000 de emigranti. Biletele emigrantilor evrei erau achitate in dolari, bineinteles de statul Israel.
Preturi standard pentru fiecare evreu
Moartea lui Gheorghiu-Dej nu a determinat schimbarea cutumelor. Ceausescu a stabilit preturi standard pentru fiecare evreu caruia i se ingaduia sa emigreze, in functie de educatie, profesie si loc de munca si a cerut Mossad-ului sa plateasca in bani pesin, scrie Pacepa. "Cand Tel Aviv-ul si-a dat acordul, Ceausescu a ordonat ca serviciul meu de spionaj sa organizeze o operatiune similara cu guvernul Germaniei de Vest, care "cumpara" deja germani din RDG. In urmatorii ani, serviciul meu de spionaj s-a ocupat intens cu vanzarea de evrei romani, germani romani si romanii romani, obtind sume substantiale de dolari lichizi. Toti acesti dolari au fost depusi in conturi bancare speciale, care puteau fi folosite doar de Ceausescu. Dupa ce am primit azil politic, am informat guvernul Statelor Unite despre acest comert de carne vie. El a continuat insa, devenind un fel de secret al lui Polichinelle - toti stiau de el, dar nimeni nu dorea sa-l recunoasca in mod oficial..."
Nu exista vreun motiv sa nu-l credem pe Pacepa. Era responsabilul cel mai bine plasat in sistemul care controla si favoriza comertul cu evreii-romani. Pacepa nu a fost numai seful serviciului de spionaj romanesc, ci si unul din cei cinci consilieri personali ai lui Nicolae Ceausescu. Cand a defectat si l-a parasit pe dictatorul roman pentru totdeauna, in contul personal al acestuia se aflau 400 de milioane de dolari, majoritatea provenind din comertul cu oameni derulat de Ceausescu.
Operatiunea "Pelegrinii"
In primavara lui 1970, Ceausescu l-a convocat pe Ion Stanescu, seful Consiliului Securitatii Statului. Dupa cateva ore de discutii a parasit resedinta lui Ceausescu cu sarcina de a lansa operatiunea "Pelegrinii". Un cod frumos pentru aceeasi afacere murdara de extorcare a emigrantilor.
Se stie ca operatiunea a fost coordonata de generalul Gheorghe Bolintinu, seful Departamentului de emigrare si contraspionaj din DGIE, si generalul Eugen Luchian, reprezentantul Sectiei speciale pentru problemele Ministerului de Interne si Ministerului Apararii Nationale, din subordinea Presedintiei Consiliului de Ministri. In diverse segmente ale actiunii au mai actionat ofiterii Constantin Mazilu, Virgil Dumitru si Gheorghe Cartis (Comisia guvertamentala de pasapoarte), generalul Aron Bordea (seful Serviciului de pasapoarte), cativa ofiteri de la U.M. 0920 si intermediari straini.
Mai erau amestecati marii sefii ai spionajului, generalii Nicolae Doicaru, Ion Mihai Pacepa si Nicolae Andruta Ceausescu, sef de cadre DIE.
Dolarii nu reprezentau intotdeauna factorul decisiv in politica emigrarilor. Mai ales in cazurile copiilor nomenclaturistilor. Inginerul Andrei Lupu a fost nevoit sa astepte Revolutia din 1989 ca sa poata parasi Romania. Deh, nu oricine era fiul lui Petre Lupu - Presedintele Colegiului Central al Partidului si membru al Comitetului Politic.
"Cat timp traiesc eu, Andrei Lupu nu va pleca!" - a strigat Nicolae Ceausescu, batand cu pumnul in masa, ingrijorat ca emigrarea lui Andrei l-ar indurera pe vechiul sau tovaras de lupta, Petre Lupu.
Totusi Ceausescu nu s-a opus emigrarii in Israel a lui Ghita si Andrei, fiii lui Iosif Chisinevschi, a Ancai Stamate, fiica lui Teohari Georgescu, si a intregii familii a lui Gh. Gaston-Marin (inclusiv ing. Radu Ossman, nepotul lui Gheorghiu-Dej, insurat cu o fata a lui Gaston-Marin) sau a Ioanei, fata tortionarului stab Gheorghe Pintilie si a ilegalistei Ana Toma. Cand presa internationala isi "vara coada", autoritatile romanesti se grabeau sa se descotoroseasca de evrei (vezi cazul violonistei Silvia Marcovici sau al ing. Ilie Adrian, nepotul lui Petre Lupu, caruia i s-a eliberat pasaportul pentru Israel dupa o scurta greva a foamei).
Ceausescu a initiat operatiunea "Pelegrinii" si tot el a ordonat incetarea ei. Erau bani multi in joc si dictatorul era nemultumit ca nu toti ajungeau in conturile sale. In plus, cu tot caracterul sau ultra-secret, ecouri neplacute ajunsesera in presa internationala. Nu se stie cu exactitate cati bani au produs "Pelegrinii" (generalul Eugen Luchian a marturisit in cursul anchetarii sale, dupa fuga lui Pacepa, ca operatiunea a produs 6 milioane de dolari).
Structura secreta securista 0107/AVS
In urmatorii ani, obtinerea de dolari gheata din Occident ramasese sarcina prioritara a activitatii secrete DIE. Ioanid arata ca in primavara anului 1978, Ceausescu si-a extins si mai mult controlul asupra operatiunilor cu valuta forte ale DIE. A preluat administrarea conturilor bancare ale directiei prin crearea unui "cont colector" cu numele de cod OV-78. Semnat de Teodor Coman, ministrul de Interne, ordinul de infiintare a contului OV-78 - care continea 64.761.473 de dolari - mentiona ca fusese constituit din dispozitia directa a lui Ceausescu. Se mai preciza, de asemenea, ca banii pastrati in conturile TN-73 si TN-75, reprezentand fonduri obtinute din vanzarea evreilor si a germanilor, trebuie transferati in contul OV-78. In fine, DIE primea ordin sa dubleze balanta noului cont OV-78. Punerea in practica a deciziei urma sa fie administrata de generalii Pacepa, Alexandru Danescu, Gheorghe Marcu si Teodor Sarbu.
Liviu Turcu, care a detinut un post important in Securitate, dupa ce a defectat si a primit azil politic in Statele Unite, in ianuarie 1989, i-a dezvaluit lui Radu Ioanid, intr-un interviu (19 august 2003) urmatoarea informatie stupefianta: "Pentru a gestiona mai bine operatiunile cu valuta forte, la ordinul lui Nicolae Ceausescu (nr. 000320/1980) s-a infiintat o structura speciala in CIE, existenta sa ramanand secreta chiar si in cadrul Centrului de Informatii Externe. Denumita 0107/AVS, noua structura avea o autoritate discretionara in cadrul Securitatii asupra operatiunilor de comert exterior".
Aceasta unitate speciala a CIE era condusa de colonelul Stelian Octavian Andronic si, ulterior, de locotenent-colonelul Constantin Anghelache. Andronic si Anghelache l-au inlocuit pe Marcu si s-au ocupat de vanzarile de evrei romani catre "Liaison Bureau"-ul israelian.
Tratativele erau incepute de omul Securitatii, generalul Gheorghe Marcu (si cei care i-au succedat) si omul Mossadului, Shaike Dan. OK-ul final il dadea Ceausescu. In cartea memorialistica "Orizonturi rosii", Pacepa dezvaluie: "In iulie 1978, platile s-au ridicat la 2.000-50.000 de dolari per persoana. Uneori lui Ieshaiahu (Shaike Dan) i se cerea sa plateasca pana la 250.000 de dolari pe evreu".
Lui Ceausescu i se datoreaza introducerea in negocieri a rambursarii contravalorii studiilor facute de viitorii emigranti in scolile si universitatile romanesti. Medicii, inginerii, surorile de caritate, tehnicienii si chiar muncitorii absolventi ai scolilor de calificare - fiecare categorie avea pretul sau. Un simplu vanzator la Alimentara avea un pret, violonista Silvia Marcovici altul!
Existau si "cazuri speciale". Ioanid relateaza unul din acestea: Lazar Derera, functionar superior la Ministerul Comertului Exterior, acuzat de sabotarea economiei nationale, in negocierile purtate cu firma israeliana "Chemical Phosphate". Jacober a oferit pentru eliberarea din inchisoare si emigrarea acestuia suma de 250.000 de dolari. La indicatia lui Ceausescu, in 1983, negociatorii romani au cerut reprezentantilor israelieni 15.500 de dolari pentru fiecare emigrant evreu cu studii, restul urmand sa fie platiti cu 9500 de dolari per capita. In 1989, Ceausescu avea de gand sa ceara si rambursarea cheltuielilor serviciilor de sanatate (inclusiv spitalizarea, daca era cazul) pentru fiecare emigrant. Cuplul conducator nu a mai apucat sa aplice si aceasta cerinta delicata.
Ceea ce incepuse prin perceperea unei simple taxe de emigrare s-a umflat ca broasca din poveste, pana a ajuns la dimensiunea unei marsavii de neinchipuit. (Tesu SOLOMOVICI)
|
