ALITERAŢIE
= Termenul provine
din fr. allitération, lat. med, alliteratio, acesta compus de
umanistul italian Pontanus (secolul XV), si înseamna re 23323y2421x petarea
intentionata a unor consoane, cu efect muzical. Nu este vorba, ca în
vechea poezie germanica, numai de sunetele initiale (v. Metrica),
ci chiar de reluarea aceleiasi consoane în interiorul vocabulelor, ca în Clopotele
lui Edgar Poe; "Clopote de-alarma, clopote de arama ! / Ce
fantastice terori tulburarea lor proclama ! / si-într-al noptii
aspru vânt / Cu ce spaima ne-spaimânt". (trad. Dan Botta). A.
are adesea valoare onomatopeica (v. Onomatopee): "Vâjâind ca
vijelia si ca plesnetul de ploaie" (Eminescu). Dupa sunetul care
se repeta, A. primeste denumiri speciale: lambdacism (l
repetat): "O cal de val / Peste cavala" (Ion Barbu); mitacism
(m): "Murmura glasul marii" (Eminescu); iotacism (i
consonantic): "Non fuit istum iudicium iudicii simile, iudices" (Judecatori,
aceasta judecata nu a semanat a judecata - Cicero); polisigma
(s): "Fosnirea matasoasa a marilor cu sare"
(Ion Barbu) etc.