Adolescenta reflectata în
doua opere literare
Înteleasa
ca vârsta a maximelor aspiratii si a formarii,
adolescenta s-a definit ca tema literara din cele mai vechi
timpuri si ca urmare a necontenitelor încercari ale fiintei
umane de a se lamuri cu sine si cu lumea. Înca de la
începutul mileniului al III-lea î.Hr., Epopeea
lui Ghilgames, cel mai vechi text sumero-babilonian, ofera
modelul unor eroi care descopera în trecerea de la adolescenta
la maturitate, eterne valori umane: prietenia, devotamentul, speranta. Literatura populara ofera modele fantastice ale
formarii prin cautarea unui ideal semnificat de cunoasterea de
sine. Tinerete
fara batrânete si viat& 343t1922d #259; fara de
moarte reprezinta povestea moralizatoare a celui care, dobândind
experiente inedite, constientizeaza dramatismul conditiei
umane, ca succesiune de vârste ori ca succesiune de etape existentiale.
Raportata la individ, adolescenta genereaza o
întreaga literatura în care stau alaturi poezia, romanul si
scrierea confesiva. Ionel Teodoreanu surprinde în La Medeleni vârsta-metafora,
legata de spatiile sufletesti ale
dezvoltarii.Articulându-se pe imaginea individului în formare, romanul Fratii Jderi urmareste
eroul în proiectii epopeice, conditionându-l social si mitic.
Acelasi specific îl identificam în Amintiri din copilarie, cu deosebirea ca dimensiunea
eroica este substituita aici de modelul
idilic al unei lumi în petrecere, în care satul real se transfigureaza în
spatiu ideal. Simtita prin traire directa,
adolescenta devine imagine de jurnal, confesiune autentica, precum în
Jurnalul de copilarie si
adolescenta a lui Geo Bogza, sau confesiune dedublata în
intentia unei masti exemplare, ca în jurnalul lui Titu Maiorescu.
Dincolo de individ, adolescenta se raporteaza la
planurile sociale care au modelat-o de-a lungul timpului. Mereu
actuala, tema adolescentei ramâne un
punct de interes pentru scriitorii contemporani, care o relationeaza
cu dramele existentiale ale eroilor contemporani, asa cum se
întâmpla cu personajele lui Mircea Cartarescu din Travesti.
Doua opere literare în care
este reflectata tema adolescentei sunt Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade si Juventus - Despre mine as fi vrut
sa scriu despre tine de Simona Popescu.
Mircea Eliade este fara
îndoiala una dintre cele mai fascinante personalitati ale
literaturii secolului XX, acesta definindu-se prin complexitatea unei opere
care îl înscrie în seria marilor spirite enciclopedice ce fac mândria
patrimoniului nostru national.
Simona Popescu se înscrie în
generatia deceniului noua, este o prezenta activa în
peisajul artistic actual, autoarea fiind identificata cu un reper
incontestabil de valoare.
Proiectat în câteva versiuni, sub
titlul initial Romanul unui om sucit,
Romanul adolescentului miop începe
sa fie scris în 1921. Tema care va deveni esenta romanelor atât de
populare de mai târziu, Elevul Dima
dintr-a saptea, de M. Drumes, si Cismigiu et comp., de Gr. Bejenaru, beneficiaza în
romanul lui Eliade, câteva decenii mai devreme, de o tratare superioara
prin autenticitate, dar si prin imaginea unei adolescente marcate de
preocupari enciclopedice si în egala masura de
atmosfera cotidiana a scolii, de oscilatiile sufletesti ale
vârstei si de ineditul experientelor erotice.
Despre
mine as fi vrut sa scriu despre tine face parte din volumul Juvetus, acumulând în mesajul liric,
deghizat într-o confesiune de esenta narativa, ideea
fundamentala în definirea adolescentei: pluritatea eurilor care
tulbura drumul catre sine, formulata astfel de Ioana Pârvulescu:
"Egotismul versurilor se estompeaza fiindca eu nu se poate întelege pe sine decât când e înconjurat de
nenumarati tu pe care
sa-i poata respinge". Titlul prefigureaza, de atfel, tema
si maniera tratarii ei. Doua verbe tranzitive - as fi vrut si sa scriu - se constitue în poli ai
comunicarii cu sinele, exprimând optiunea si posibiliatea acesteia.
Eu si tu sunt calificative ale fiintei, aflate în raporturi
contradictorii si, în acelasi timp, consecutive în plan temporal,
caci eul devine esenta a propriei fiinte, proiectata
într-un alt timp, într-o alta vârsta. Daca pronumele "eu" închide universal sau semantic vârsta
clipei, prezentul "tu" exprima vârsta timpului, sinteza de trecut
si viitor. Succesiunea vârstelor, asociata imaginii unor
papusi rusesti, ascunse una în alta, ofera modelul metaforic
al adolescentei ca prima etapa problematizanta.
Primele aprecieri despre Romanul adolescentului miop vin chiar
din perspectiva autorului: "Îmi spuneam ca, pentru întâia oara, un
adolescent scria despre adolescenta, si scria întemeiat pe
documente. Când, câtiva ani mai târziu, au început sa apara în Viata româneasca fragmente din
cel de-al doilea volum din La Medeleni,
am simtit ca nu ma înselasem. Adolescentii lui Ionel
Teodoreanu nu erau cei pe care îi cunoscusem eu. Apartineau altei lumi,
care ma fermeca si ma înduiosa totodata, dar pe care o
simteam definitiv depasita. Adolescentii mei erau
într-adevar de-atunci si de-acolo, din Bucurestii primilor ani de
dupa razboi .". Premisa autenticitatii vine din caracterul
autobiografic si din abordarea de jurnal, dar poarta pecetea
stilistica a fictiunii, caci autorul se transfigureaza
într-o instanta naratoriala, Mircea, totodata personaj,
configurat prin mijloacele literaturii. Conventia este anuntata
în debutul romanului, scrierea unei carti despre propria
viata fiind necesitatea ce defineste eroul adolescent. Formula
stilistica a marturisirii se articuleaza pe verbe la viitor,
caci romanul lui Mircea este o promisiune si un ideal. El nu va
iesi din aceasta matca pâna la final, cum nici
adolescenta nu poate iesi din granita conventionala
fara riscul de a se converti în banala maturitate. Romanul promis
ramâne dincolo de text, închizând în el realitatea alunecoasa a unui
adolescent care se cauta cu înfrigurare. Conventia
functioneaza constant si continuu, permitând o lectura
deschisa, întrucât promisiunea genereaza un text real despre un text
fictional, personalitatea lui Mircea Eliade se proiecteaza în
fictiunea personalitatii unui personaj, iar proiectia
generalizeaza o vârsta în care cititorul adolescent poate afla
propria imagine.
În opera Simonei Popescu idealul
spiritului matur este unitatea de sine, tradusa în fuga de uitare. Memoria
conserva evolutia fiintei, asa cum papusile de
lemn conserva în interiorul lor copii din ce în ce mai mici, pe care jocul
le dezvaluie treptat. Mesajul autoarei este implicit: "Cine de
adolescenta scapa de el scapa. Cine pacea o vrea trebuie
sa-si uite adolescenta. Sau s-o transforme în sirop, cum fac
scriitorii, în adevaruri general valabile, în universal valabile amintiri
din copilarie . (.) si cine uita se va farâmita,
desi va parea ca-i întreg ca o sticla". Discursul liric
evolueaza pe o succesiune de cuvinte-cheie sau sintagme cu valoare de
simbol care formeaza imaginea adolescentei: elanul si balmajeala,
amestecul de iubire si ura, sanatatea si ipohondria,
umilinta si grosolania, întreaga asociere de contrarii prin care
se descrie eul liric în dialog cu sinele. Trecerea prin vârste tine de
firescul evolutiei si autoarea întelege cronologia ca pe un dat:
"Tu - cerând iertare în toate partile si-o ureche care sa
te asculte. Sub privirea atâtor fiinte stravechi care te compun, sub
privirea celor din jur, sub privirea duhurilor stramosilor tai,
sub privirea celui ce-ti va cântari sufletul la sfârsit. (.) Ce
se va întâmpla oare cu cel care-ti va vinde sufletul pe nimic, an de an,
unuia mai mare brusc cu un an decât el si caruia nu înceteaza
sa-i spuna EU: cel de 14 celui de 15, cel de 15 celui de 16
si tot asa si tot asa în speranta ca unul
îti va aduce linistea, ca va veni timpul sa te lepezi".
Drumul invers, din afara catre sine - reprezentând sfidarea
specifica vârstei, pe care poeta o propune ca o optiune
dificila, dar posibila - , ramâne singura salvare de sub
teroarea maturizarii.
Primul volum al Romanul adolescentului miop urmareste o actiune
contemporana adolescentei scriitorului, de aceia imaginea
adolescentului cu spatiile lui existentiale, cu febrila cautare
de sine ocupa un loc semnifivativ în compozitia cartii, în
vreme ce al doilea volum, scris într-un timp mult mai concentrat, este mai
aproape de adevarata literatura de fictiune, cu o arta
literara superioara celui dintâi, semn al maturizarii
creatorului, si cu o unitate stilistica evidenta. Sondarea lumii
exterioare, analiza universului interior, atât de tensionat, lectura si
impresiile pe care ea le produce tânarului cititor se reflecta în
pagini de jurnal, adeseori nostalgic, cu o încarcatura
metaforica sensibila: "Am sfârsit Ulita copilariei înainte de a sfârsi La lutte universelle a lui Dante?
si nu mi-e rusine de mine însumi? Nu mi-e rusine de numele meu
si de durerea mea si de vrerile mele? . Zadarnic. Eu am ramas
tot trist si tot îndragostit de Sonia .". Lumea adolescentei se
constitue dintr-o galerie de portrete, prefigurate de marturisirea
initiala a autorului de jurnal: "Romanul meu va fi un roman cu eroi
ciudati. Sufletele lor vor fi liniare". Adolescentii se
însufletesc treptat prin descriere si analiza, prin dialog
si naratiune, oscilând între imaginea reala si
proiectia ei subectivizata în paginile jurnalului. Fiecare erou aduce
cu sine un model care sa genereze personaliatea întreaga a
adolescentului miop.
"Romanul
adolescentului miop e un jurnal deghizat, autorul mimând ca aceste
notatii sunt doar materie prima
ce urmeaza, ulterior, sa fie prelucrata. Intentionat,
însa, transformarea n-a mai avut loc. Mircea Eliade ne prezinta
astfel prima formulare a conceptului de autenticitate, teore-tizat ulterior în
eseurile sale si perfectionat în Maitreyi
si santier" (Mircea
Handoca)
"La Simona Popescu este cât se poate
de evident antiromantismul. Nu e nimic bolboro-sitor sau confuz în poezia ei.
Desenul versurilor este clar. Imaginatia nu arunca umbra. Pe
scurt: o lirica în regim de transparenta" (Nicolae Manolescu)
