Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload






























COMPARATIE

literatura romana


COMPARAŢIE


= Termenul provine din lat. lit. comparatio "asemanare". Figura de stil care consta în relevarea raportului de asemanare dintre doua obiecte, persoane sau actiuni, cu scopul de a da claritate si expresivitate limbajului. Vechile retorici distingeau doua feluri de C.: 1. oratorica, având functie exemplifi­catoare ci fiind construita pe sistemul inductiei logice; 2. poetica. De obicei, în C. poetica primul termen este abstract, iar al doilea, concret, ceea ce îi da forta de a plasticiza, de a crea o imagine (v.) adresata sensibilitatii noastre artistice. C. nu reprezinta o substituire a unui termen cu altul, ca în cazul metaforei (v.), ci o alaturare a doi termeni, legati prin: ca, astfel ca, întocmai ca etc. ("Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri'' - Eminescu, Trecut-au anii). Uneori termenii se inverseaza, pornindu-se de la concret la abstract, sugestia fiind captata dintr-o notiune exprimând idealitatea sau indicând o trasatura a psihicului omenesc: "Soarele rotund si palid se prevede printre nori / Ca un vis de tinerete, printre anii trecatori" (V. Alecsandri, Iarna). Alaturi de metafora si alegorie (v.), C. este, desigur, una dintre primele figuri de stil pe care le-a creat imaginatia poetica si ea se face prezenta în cele mai vechi texte literare. Foarte pretuita se vede a fi în poemele homerice, mai cu seama în Iliada, vorbindu-se de aceea de C. de tip homeric, care dezvolta al doilea termen, al carui caracter concret rezida adesea într-o minutioasa descriptie a unui fenomen natural: "Cum câteo­data când focul pustiu izbucneste-n adâncul / Codrului si e purtat de vârtejul de vânt pretutindeni; / Arborii din radacina tot cad mistuiti de vapaie; / Cad si troienii tot astfel în fuga loviti de puterea lui Agamemnon Atrid..." (Iliada, XI, trad. G. Murnu). În literatura româna, C. de tip homeric releva opera unor mari iubitori ai clasicitatilor greco-latine, cum ar fi Al. Odobescu, M. Eminescu sau C. Hogas: "Ca cerbul uimit ce prin crestet de stânci / E urmat de sageat-arzatoare, / Din cai naruite, din gârle adânci / Fugarul în tropot rasare / Cu nara arzând / Cu coama pe vânt" (Eminescu, Eco). De esenta si structura homerica sunt si unele C. din poezia lui Lucian Blaga, în care al doilea termen (abstract-metafizic) este intro­dus printr-o ampla sintagma analitica, de natura concret-plastica: "...si-ntocmai cum cu razele ei albe luna / nu micsoreaza, ci tremuratoare / mareste si mai tare taina noptii, / asa îmbogatesc si eu întunecata zare / ca largi flori de sfânt mister..." (Eu nu strivesc corola de minuni a lumii). Poezia clasica a facut abuz de folo­sirea C., care devine adesea un ornament artificial si un procedeu facil. De aceea poetii moderni s-au aratat mai rezervati fata de aceasta figura de stil, considerata prea didactica si desueta, preferân­du-i metafora.








Document Info


Accesari: 4918
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )