George Bacovia - Universul poetic
Bacovia este cel mai mare simbolist român; un poet unic, original, inconfundabil. Aparitia volumului Plumb în 1916 este considerata o data istorica în evolutia lirismului românesc. Poezia lui Bacovia a însemnat o emancipare a liricii românesti de sub influenta epigonismului post-eminescian. Criticul Dumitru Micu considera ca înainte de Blaga, Barbu, Arghezi, Bacovia a realizat o adâncire si o 747f57h esentializare a lirismului românesc.
Bacovia este creatorul unui univers obsesional, este poetul suferintei absolute: el surprinde în versurile sale singuratatea tragica a omului, prizonier fara scapare, într-un univers strain si ostil. În acest sens criticul Petroveanu considera ca Bacovia este singurul poet, care a coborât în Infern. El îl introducea pe Bacovia în familia existentialistilor, a tragicilor moderni, ca Camus, Kafka, Sartre.
În versurile sale Bacovia surprinde criza sufleteasca si biologica a omului.
Bacovia este un antisentimental, care refuza mereu poezia-confesiune, marturisirea directa a sentimentelor, apelând la simboluri si la un limbaj poetic întrerupt, sincopat, care reda cel mai bine plânsetul, vaietul, nevroza, isteria. Boema lui Bacovia este tragica, alcatuita din cimitiri, cazarme, abatori, târg provincial, parcuri pustii. Acest univers este populat de betivi, nebuni, femei isterizate. Universul si oamenii stau sub semnul anormalului, al suferintei si al mortii:
Lumea toata pare un mormânt
Viata e o melodie funerara
Toate marile teme ale liricii sunt tratate de Bacovia polemic.
Natura:
Bacovia nu retine din natura aspectele frumoase, senine, armoniase. În versurile sale exista o corespondenta în maniera simbolista între starea sufleteasca deprimata a poetului si mediul natural. Aceste poezii ilustreaza categoria de antipastel.
Bacovia retine mai ales peisaje de toamna, devastate de ploaie, vânt, cu crengi uscate, parcuri pustii, care sugereaza cel mai bine tristetea, singuratatea, monotonia:
Ploua, ploua, ploua,
Vreme de betie -
si s-asculti pustiul,
Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua.
(Rar)
Repetitia ploua are efecte muzicale, dar în acelasi timp sugereaza monotonia, lipsa de orizont.
Preferinta pentru toamna este evidenta si în Nervi de toamna:
E toamna, e fosnet, e somn.
Copacii, pe strada, ofteaza;
E tuse, e plânset, e gol.
si-i frig, si bureaza.
Poezia Pastel este un tipic antipastel, care sugereaza singuratatea, tristetea, oboseala:
Târâie ploaia.
Nu-i nimeni pe drum;
Pe-afara de stai
Te-nabusi de fum.
Bacovia retine starile excesive din celelalte anotimpuri, caldura torida si zapada abundenta. Starile acestea excesive sugereaza anormalul, dereglarea starii sufletesti. De exemplu vare este prezentata ca un anotimp al descompunerii în versuri de faptura bodlairiana:
Sunt câtiva morti în oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit sa-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras,
Încet, cadavrele se descompun.
(Cuptor)
Într-o alta poezie Bacovia fixeaza într-un decor de iarna un moment de intimitate:
Afara ninge prapadind,
Iubita cânta la clavir,
si târgul sta întunecat,
De parca ninge-n cimitir.
(Nevroza)
Asocierea iubirii cu moartea într-un peisaj de iarna este prezenta în Tablou de iarna:
Ninge grozav, pe câmp, la abator,
si sânge cald se scurge pe canal,
Plina-i zapada de sânge animal -
si ninge mereu pe-un trist patinor.
Iubirea:
Iubirea apare în versurile lui Bacovia ca o comuniune în suferinta. Apare imaginea femeii suferinde, ca în poezia Tomna:
Un bolnav poet, afectat,
Asteapta tusind pe la geamuri -
O fata, prin gratii, plângând,
Se uita ca luna prin ramuri.
Tot în maniera simbolista Bacovia exprima sentimentul singuratatii totale într-o boema trista, tragica:
Sunt solitariul pustiilor piete
Cu tristele becuri, cu pala lumina -
Când suna arama în noaptea deplina,
Sunt solitariul pustiilor piete.
(Palind)
Cromatica:
Bacovia nu este un poet al nuantelor. Culorile sale concentrate devin strigate ale sufletului. Poetul prefera negrul, rosul, galbenul si violetul.
Negrul, prin repetare, sugereaza obsesia:
Carbonizate flori, noian de negru ...
Sicrie negre, arse de metal,
Vestminte funerare de mangal,
Negru profund, noian de negru.
(Negru)
Rosu sugereaza tristetea iremediabila:
Cu lacrimi mari de sânge
Curg frunzele de pe ramuri,
si-nsângerat, amurgul
Patrunde-ncet prin geamuri.
(Amurg)
Preferinta pentru violet este evidenta în Amurg violet:
Amurg de toamna violet.
Doi plopi, în fund apar în siluete
- Apostoli în odajdii violete -
Orasul tot e violet.
Întâlnim si rafinate sinestezii, ca în Nervi de primavara:
Primavara.
O pictura parfumata cu vibrari de violet.
Nonconformismul, inaderenta la realitatea vremii sunt evidente în poeziile Liceu si Serenada muncitorului:
Liceu - cimitir
Al tineretii mele -
Pedanti profesori
si examene grele.
si azi ma-nfiori
Liceu - cimitir
Al tineretii mele.
Foarte rar este exprimata speranta, încrederea:
Verde crud, verde crud.
Mugur alb, si roz si pur,
Vis de albastru si azur,
Te mai vad, te mai aud !
(Note de primavara)
|
