ÎNsIR' TE MĂRGĂRITE CU DALBE FLORI AURITE
A fost, cica, mare, odata, da demult de tot,
când avea ursul
coada
si dadea salcia roada,
a fost un
împarat tânar. si ast împarat, când îi dadea
raspas trebile
împaratiei, se îmbraca tiptil si se ducea sa se
plimbe. Asa, iaca trece o
data pe dinaintea palatului unui împarat vecin s-acolo,
uitându-se pe
geam, vede p-ale trei fete ale împaratului aluia. Acum, el nefiind
din
fire asa îndraznet, cum le-a vazut ca se uita
si ele la el a si coborât
ochii în jos si nu s-a mai uitat la ele, dar auzi pe una din ele zicând:
Eu as lua de barbat pe
flacaul asta de trece calare, si de-ar vrea
si el sa mai ia pe mine, i-as tine casa-ntr-un fus de tort.
Cum îi trecura
pe la urechi vorbele astea, puse calcâile în burta
calului si-l mai învârti si-l mai suci, ca sa auza tot.
Alta zise:
Eu i-as învârti casa pe
doua mere de aur.
Iara a d-a treia zise:
Ba eu i-as face do 24124m1223y i copii cu totul si cu totul de aur.
Pe împarat
l-ar fi ademenit, nu l-ar fi ademenit, ale doua fete dintâi,
dar când o auzi p-a d-a treia, s-a ispravit, ca el nu mai putea de
dragul
copiilor.
îsi curma
calea si se întoarse acasa, iar a doua zi, când se revarsa
de ziua, se îmbraca cu straie mândre împaratesti,
încaleca p-un fugar
d-aia strasnici, de varsa foc pe nari, si se duse
glont la împaratul cu
însir' te margarite cu dalbe flori aurite_____ _______ ______ _________289
fetele sa-i
ceara de nevasta pe fii-sa a care zisese ca-i face doi copii cu
totul si cu totul de aur.
împaratul,
tatal fetelor, macar ca fata pe care i-o cerea era a mai
mica, s-ar fi vrut sa le marite cu rost, începând cu a mai
mare, prinse
bucuros sa se înrudeasca cu el, ca-i stia vrednicia,
si pornira nunta
împarateasca, care tinu sapte zile si sapte
nopti; iar dupa ce se sfârsi
dandanaua, îsi lua ginerele mireasa si se întoarse la
împaratia lui.
Acilea toate ar fi
mers bine, dar pasamite avea împaratul o roaba
frumoasa, tiganca, cu care traia de multa vreme,
si asta roaba cum
vazu pe nevasta împaratului atâta îi fu de necaz, ca nici laie,
nici
balaie, îi puse gând rau.
Trecu vreme la
mijloc ca de vro opt luni de când se însurase
împaratul, si la el cearta, ori sa zici ca sa nu
se învoiasca la ceva cu
nevasta-sa, ferit-a Dumnezeu! Ce zicea unul zicea si
alalalt, de traiau
d-o minune de bine; ba împarateasa ramasese si grea
si asteptau cu
drag amândoi ziua când s-or pomeni cu doi dolofani de copii numai
si numai de aur.
Dar stii, când
vine napastea pe capul românului... Se pomeneste
într-o zi împaratul ca trebuie sa porneasca cu razboi
asupra unui
vrajmas, care se tot silea sa-i hartuiasca
împaratia.
Pleca bietul
om, mâhnit pâna în fundul sufletului, ca-si lasa nevasta
singura tocmai la vremea când sa nasca, si merse, si
merse pâna se
întâlni cu vrajmasul, si daca-l întâlni îi trase o
bataie aluia, nenisorule,
de îi merse fulgii.
Cum vazu
ca l-a biruit, o porni îndarat spre casa. Aci dac-ajunse,
ce-l astepta? Se pomeni, când ceru sa-si vada copiii,
ca-i aduce tiganca
doi catei.
Ce sunt astia? racni împaratul.
Copiii d-tale, sa
traiesti, maria-ta, raspunse tiganca. Atunci
împaratul se înfurie de tot, din pricina ca l-a mintit
nevasta-sa, ca i-a
facut doi catei în loc de doi copii cu totul si cu totul de
aur, si a facut-o
roaba, punând-o la fel de fel de munci si batând-o, iar pe
roaba o
facu împarateasa.
290_____ _______ ______ _______________Basme populare românesti
Biata
împarateasa, pasamite, nu era vinovata, ca ea se
tinuse de
vorba: facuse doi copii de aur; dar tiganca, de necaz pe dânsa
ca se
maritase cu împaratul, ibovnicul ei, luase copiii cum îi facuse,
de
n-avusese vreme împarateasa nici sa se uite la ei, si-i
îngropase de
vii, iar în locul lor pusese doi catei de la o catea, care
fatase taman
atunci.
Din locul unde
îngropase roaba copiii, drept în fata palatului,
rasarira doi brazi frumosi, care ziua cresteau cât ar
creste altii în-
tr-un an, iar noaptea se faceau copii la loc si se duceau la
muma-le de le
da tâta, s-o faceau sa-si mai uite de
necazuri, sarutând-o si mângâind-o.
Dar nu trecu
multa vreme la mijloc si tiganca, bagând de seama
cum cresteau de repede brazii din fata palatului, se temu de ceva
si
ruga pe împarat sa-i taie d-acolo ca-i împiedica
vederea, împaratul
nu vru, ca-i erau dragi, iar tiganca vazând asa, a zis
ca de nu-i taie,
pâine si sare cu el nu mai manânca; si împaratul, ca
sa-i faca pofta,
puse de taie brazii si facu din ei doua scânduri de pat pe
care le-au
pus una la patul lui si una la al tigancii. Iar biata
împarateasa, vazând
ca-i taie copiii, se jelea de moarte.
într-o noapte au început sa vorbeasca scândurile de la paturi:
Cum ti-e tie, sora-mea? întreba baiatul.
Greu mi-e, fratiorule,
ca e hoata de tiganca pe mine... da tie
cum ti-e?
Mie mult mi-e usor,
surioara draga, ca e tata dasupra. Roaba
fiind desteapta i-a auzit vorbind asa, si a doua zi puse
scândurile pe
foc si le arse; si când ardeau troznind, sarira doua
scântei din foc
într-o copaie cu tarate, din care mâncând o oaie ramase grea si
nascu
doi mielusei, a caror lâna era cu totul si cu totul de aur.
împaratul nu
mai putu de dragul lor, când vazu, dar tiganca nu
stia cum sa-i prapadeasca mai iute, si într-o zi,
când nu era împaratul
acasa, puse de-i taie, si matele le dadu cu numar
bietei împaratese,
care era roaba, sa se duca cu ele la gârla sa le
spele, dar sa nu care
cumva sa piarda vrunu, ca amar va fi de ea.
însir' te margarite cu dalbe flori aurite_____ _______ ______ _________291
Mare jale a cuprins
pe împarat când a auzit ce facuse nevasta-sa,
iar biata împarateasa, plângând, s-a dus sa spele
matele mieluseilor
nevinovati, pe care îi stia ca erau copiii ei iubiti.
Când ajunse la
gârla, spala matele si le curati câte unu-unu,
iar la
urma, îi scapa unul din mâna si o lua pe apa
în jos. O cioara, cum îl
vazu, se repezi de-l lua în plisc si zbura cu el într-un
pom.
Cioaca,
cioculita, se ruga biata femeie, da-mi, rogu-te, matu,
ca ma bate roaba cu toiagul, de-o vedea ca lipseste.
Nu ti-l dau, raspunse cioara,
ca nu mi-ai dat niciodata vro mâna
de malai sa-mi astâmpar foamea.
Auzind, porni împarateasa spre moara:
Moara, moricica,
da-mi nitel malai sa dau cioarei, sa-mi dea
matu, ca ma bate roaba cu toiagul de-o vedea ca lipseste.
Nu-ti dau, raspunse morarul
care auzi, ca nu mi-ai adus nici un
pui de gaina.
si se duse biata femeie la closca:
Closca,
closculita, da-mi un puisor sa duc morarului;
morarul
sa-mi dea malai, malaiul sa-l duc cioarei, cioara
sa-mi dea matul, ca
ma bate roaba cu toiagul de-o vedea ca lipseste.
Nu-ti dau, zise closca,
ca nu mi-ai dat nici un bob de porumb
macar vreodata si mie. si o lua înspre un om care
culegea la porumb:
Omul lui Dumnezeu, omul lui
Dumnezeu, da-mi un bob de
porumb, sa-l dau clostii; closca sa-mi dea puiul; puiul
sa-l dau mora-
rului; morarul sa-mi dea malai; malaiul sa-l dau cioarei;
cioara sa-mi
dea matul, ca ma bate roaba cu toiagul de-o vedea ca
lipseste.
Iar omul,
facându-i-se mila de ea, i-a dat mai multe-boabe si le-a
dat pe toate clostii; closca i-a dat puiul; puiul l-a dat morarului;
morarul i-a dat malai; malaiul l-a dat cioarei si cioara i-a dat
matul
îndarat.
în vremea asta
venind un val, cum lasase ea matele pe marginea
gârlei, îi lua altul, dar ea îl lasa, neavând ce face, si
se întoarse acasa
deznadajduita cu ale care-i ramasese, caci se
gândi: "Mult am suferit
eu, ce o fi d-oi mânca s-o bataie?!"
292_____ _______ ______ _______________Basme populare românesti
Pasamite, rânduise
Dumnezeu sa fie ale doua scântei taman în
matul ala pe care l-a luat gârla. si fiind gârla mare, s-a fost
agatat de
o craca de pom, ce atârna pâna în apa, iar când s-a tras apa, au
iesit
din el doi copii maricei: o fata s-un baiat. Baiatul
avea o custura cu
care taia racnita, iar fata o furca cu care torcea; si
amândoi erau de
aur, si frumosi la chip de venea lumea de pe lume, de se uita la ei
si
se minuna d-asa frumusete... Ba ajunse vestea la împarat, care,
cum
auzi, veni sa-i vaza si el, si când îsi arunca
ochii si-i vazu asa de
frumosi, îi si lua cu el la palat.
Când îi vazu
roaba, o sfecli de tot, se facuse de parca o pusese pe
jaratic, dar nu avu ce face, ca împaratul nu se
despartea de ei de loc,
caci vazuse cum strâmbase din nas nevasta-sa când îi adusese
si îi era
sa nu le faca de petrecanie ca si mieluseilor.
s-asa traira copiii pe
lansa împarat, care îi iubea cum nu se mai poate de mult.
Intr-o zi, nu
stiu cum, nu stiu ce fel, se rupse un sir mare de
margaritare pe care-l purta la gât tiganca; dadu sa le
culeaga, sa le
însire la loc... nu putu cu nici un chip; îi alunecau printre degete, ca
zvârlugile. Bre! ca ce sa fie, bre! ca ce sa faca...
chema curteni, chema
slugi... degeaba, nu puteau sa le însire, si pace.
Ia stati sa pun eu
pe copilasii ai frumosi, zise împaratul, sa
vedem ei or putea? ca cum sunt de minunati în toate, or putea face
si
minunea asta sa însire boabele de margaritar pe care nu le
poate
nimeni însira. Ai, veniti-ncoa, dragii mei, sa va vad.
Copiii se pusera
jos si începura sa însire, iar boabele se
însirara
cum se însira toate boabele, de s-au mirat toti.
Acum, maria-ta, zise baiatul,
vazând ca e multa lume - ca erau
fata sfetnicii si toti oamenii curtii - sa
asculti sa-ti spun o poveste
frumoasa.
stii povesti?... Pai
de ce nu-mi spuneai? Ai, sa te vad, ia începe...
si începu baiatul asa:
"A fost odata demult de tot,
când avea ursul
coada
si dadea salcia roada,
însir' te margarite cu dalbe flori aurite_____ _______ ______ _________293
a fost un
împarat tânar, însir-te margarite cu dalbe flori
aurite; si ast
împarat a trecut o data pe dinaintea palatului unui împarat
vecin,
însir' te margarite cu dalbe flori aurite; si..."
si asa urma sa spuna baiatul
toata istoria pe care o ascultarati si dumneavoastra;
iar tiganca la
fiecare vorba zicea:
Un taciune
s-un carbune,
Taci, baiate, nu mai spune.
Dar împaratul
i-a zis sa spuna înainte toata istoria, si când sfârsi
baiatul, vazând ca el si cu sora-sa sunt copiii lui,
îi lua si-i saruta cu
drag; apoi trimise de aduse pe adevarata împarateasa de la
bucatarie,
îsi ceru iertare de la ea, de ce-o facuse sa sufere, si o
puse iar pe tron
alaturi cu el, iar pe tiganca puse d-o ucise cu pietre...
si eu
încalecai p-un gatej uscat,
Sa fie basmul basmuit si-n alt sat.
(Povestit de Ion
Georgescu din corn.
Botesti, judetul Dâmbovita)
|
