Nuvela istorica „Alexandru Lapusneanul” a fost publicata in anul 1840 in primul numar al revistei „Dacia Literara” si poate fii considerata o opera deosebit de reusita din punctul de vedere al realizarii artistice personajelor.
Aceasta reprezinta capodopera lui C. Negruzzi si cuprinde un numar relativ mare de personaje, unele din acestea fiind prezentate in toata complexitatea caracterului lor.
Cel asupra caruia se opreste cu deosebire realizandu-i un portret magistral, este domnitorul Moldovei, Alexandru Lapusneanu, surprins in ultimii cinci ani din a II-a sa domnie.Perosnaj principal, in jurul caruia graviteaza intreaga actinue a nuvelei, Alexandru Lapusneanu este un personaj real, cu atestare istorica, intruchipand in opera pe tiranul crud, sangeros, razbunator si viclean.Trebuie remarcat insa faptul ca atitundinea sa, insusirile sale, comportamentul sau au la baza motivatii de ordin istoric si pshihologic, iar defectele mentionate ce-l definesc nu exclud unele calitati, ceea ce fac din el un personaj complex.
De aceea privit in toata complexitatea sa, el nu este o bruta insetata de sange, ci un monarh absolut care nu tolereaza aparitia boierilor.
Este lucid si prevazator, deaceea il consula pe vornicul Bogdan, care il insoteste, dar isi exprima indoiala in privinta spuselor acestuia.Primeste delegatia boierilor cu falsa bunavointa, dar orgolios, darz si neabatut in hotararea sa nu cedeaza in fata greutatilor, nu renunta usor si deaceea respinge categoric pretentia acestora de a se inapoia ,,Daca voi nu ma vreti eu va vreu”.
Inteligent, cu spirit de patrundere, avand o bogata experienta, isi da seama de intentiile necurate ale lui Motoc, caruia i se adreaseaza ,,Lupu-si schimba parul, dar naravul ba”.Fin psiholog sesizeaza cu usurinta caracterul si psihologia celor din jurul sau.Pentru el, Veverita este un opoznt vechi si deschis, iar Spancioc este patriotul tanar si orgolios, iar Motoc ,,invechit in rele” deprins a se ciocoii pe la toti domnii.
Dovedind abilitate politica, se apropie de popor indreptand nemultumireile acestuia fata de boieri.
Ajuns din nou la putere, Lapusnenu devine crud, violent si brutal deoarece insetat de razbunare, ii ucide pe toti boierii care il tradeaza, ii ucide fara mila sau ii deposedeaza de averi pe toti boierii care il tradeaza.
In capitolul I Lapusneanu este prezentat de catre autor, in detaliul frapant, amanuntit, conducandu-ne astfel in mijlocul starii de spirit a personajului. Caracterizarea acestuiaeste facuta inderect ,Negruzzi utilizeaza dialogul ca procedeu de caracterizare astfel personajul relevandu-si propriile sale trasaturiprin intermediul gesturilor, al gandurilor. Se observa ca Lapusneanu vorbeste in pilde, folosindu-se de exclamatii si intrebari retorice, intrand astfel in categoria personajelor romantice.
Portretul lui Lapusneanul se construieste in primul rand, prin replici si actiune, adica prin metode preluate din arta dramatica; discursul personajului este alcatuit in buna masura din replici definitive, care nu permit replica si prin intermediul carora scriitorul ii ilusteaza caracrterul despotic; chiar in debutul nuvelei, raspunsul pe care personajul il da boierilor este categoric si ignora total opinia interlocutorului: „daca voi nu ma vreti, eu va vreau”, alteori, cuvintele sale vin ca o sentinta de neeludat, sunt amenintatoare si isterice („de ma voi scula pre multi am sa popesc si eu”) sau doar insinuante, ca atunci cand isi numeste proiectatul macel un „leac de frica”. Discursul ceva mai lung, prin care le cere iertare boierilor este alcatuit dupa toate regulile retorice, intarit de citate biblice si de gesturi smerite si este catalogat de scriitor drept „desantata cuvantare”, ceea ce avertizeaza asupra intentiilor personajului si indruma cititorul sa descopere o trasatura definitorie pentru caracterul eroului : disimularea.
Aceasta insusire este insa si mai bine evidentiata la nivel narativ, naratorul notand in fraze succite fapte care definesc relatia personajului cu lumea; Lapusneanul este fie brutal de sincer, fie ca nu-si descompira intentiile din placerea de a savura surpriza pe care o produce faptele sale, ca in secventa in care ii promite Ruxandei ca-i va da un „leac de frica” sau cand il lasa pe Motoc sa ia decizii in privinta multimii rasculate, ca apoi sa hotarasca uciderea lui (sub pretextul cinic – amuzant ca isi tine promisiunea facuta, si anume ca nu ii va lua viata cu sabia sa ) si sa il dea pe mana gloatei infuriate. Nevoia de a-si ascunde adevaratele intentii nu vine doar din experienta sa de voievod alungat o data, ci dintr-o inteligenta malefica. Este expert in manipulare si declara cu cinism acest lucru atunci cand, la inceput, hotaraste sa-i crute, deocamdata, pe boieri, si pe Motoc in special: „te voi cruta, caci imi esti trebuitor, ca sa ma mai usurezi de blastemurile norodului”.
Ipocrit, ironic si insinuant, profitand de credulitatea si naivitatea sotiei, Lapusnenu ii promite incetarea incidentelor si un leac de frica.
Ipocrizia sa atinge punctul culminant in timpul cuvantarii de impacare cu boierii, rostita in biserica.El simuleaza cucernicia, asculta subjba, se inchina la icoane, dar nu are nimic sfant si jura stramb in fata altarului.Violenta, omorarea celor 47 de boieri si piramida de capete dezvalue nu numai cruzime ci si sadism.
Negruzzi insoteste replicile cu observatii asupra fizionomiei personajului, care reflecta trairile interioare ale eroului: „raspunse Lapusneanul, a caruia ochi scanteiara ca un fulger. Acesta isi creeaza personajele si prin surprinderea unor gesturi sau detalii sugestive, prin notarea amanuntului altitudinal, ilustratia voievodului de a-i ucide pe boieri, prozatorul anticipa sangeroasa crima, sugerand emotiile criminale ale eroului printr-un amanunt edificator: „se-ngalbeneste” sarutand moastele Sfantului Ioan cel Nou, iar racla „tresare”; cand Ruxanda ii aminteste de crimele comise, Lapusneanul „pune” instinctiv „mana pe jungher”.
Descrierea vestimentatiei de sarbatoare a domnitorului subliniaza amanuntita premeditare a macelului, caci prin imbracamintea pompoasa ( „purta coroana Paleologilor si peste dulama poloneza de catifea rosie, avea cobanita turceasca”) vrea sa impuna respect boierilor. Alteori, amanuntul notat in treacat dezvaluie o dimensiune nebanuita a personajului, ca in scena macelului, in care rasul sau anunta dementa, dezvoltata mai tarziu in secvente mai clare: Lapusneanu darama cetatile ridicate pe vrema lui Stefan cel Mare, intentioneaza sa isi ucida fiul. De fapt, Negruzzi isi urmareste evolutiv eroul, de la cinismul camulflat la nebunie.
Mai trebuie mentionat, de asemenea, ca nuvelistul incearca sa explice cruzimea dementa a personajului printr-o subtila prezentare a relatiei sale cu Dumnezeu. In acest sens, dedica un spatiu intreg scenei din biserica. Insistand pe atitudinea acestuia; el participa la sfanta slujba, isi face cruce, saruta moastele sfantului, reusind sa inoculeze boierilor ideea ca este o fiinta smerita si plinp de cainta crestina. In final, cand nebunia domnitorului ajunge la apogeu, prozatorul creeaza un intreg capitol pe ideea ca Lapusneanu nu numai ca nu-si accepta ideea soarta de muritor, dar respinge categoric ritualul pregatirii pentru moarte, prin calugarire. El refuza impacarea cu Dumnezeu, pentru ca ii lipseste dimensiunea religioasa. Prin aceasta sugestie, scriitorul ii justifica atat sangeroasa existenta cat si moartea cumplita.
Procedeele de caracterizare cu care opereaza autorul in acest prim capitol sunt procedeele de caracterizare directa,din spusele autorului; autorul retine cateva detalii de comportament sau de expresie care au insa o greutate extraordinara in definirea trairilor personajului: „muschii i se suceau intr-un ras nervos. O astfel de tehnica de portretizareeste experimentata de realisti in tehnica detaliului semnificativ sau frapant, precum si procedeul de caracterizare indirecta (prin dialog). Dialogul este de esenta dramatica, este lasat sa curga liber, autorul nu intervine nici cu scurte interventii scenice astfel incat capitolul are un aspect dramatic, iar personajul are consistenta tensionata si complexa a unui personaj viu. Lapusneanueste tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate in organizarea razbunarii impotriva boierilor tradatori, aceasta fiind unica ratiune pentrucare s-a urcat pentru a doua oara pe tronul Moldovei: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu”.
Alcatuit din contraste tari, din jocuri de lumini si umbre, investit cu trasaturi exceptionale si pus sa actioneze in situatii de exceptie, Lapusneanu este un personaj romantic. El il intruchipeaza pe tiranul a carui trasatura dominanta este cruzimea,iar semnele prevestitoare din opera sunt niste procedee romantice,cu rol de a pune in evidentza romantismul personajului principal.
Nicolae Iorga vede in Alexandru Lapusneanu „sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora”.
Referindu-se la valoarea incontestabila a nuvelei 'Alexandru Lapusneanul' de Costache Negruzzi, George Calinescu afirma ca aceasta 'ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet, daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de gesturi patetice adanci, cuvinte memorabile, de observatie psihologica acuta, de atitudini romantice si intuitie realista'.
|
