Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Romanele lui Slavici - prezentare generala

literatura romana




Romanele lui Slavici - prezentare generala


Ca romancier, Ioan Slavici se impune mai ales prin "Mara" dar opera lui de prozator este mult mai vasta. A mai scris înca sase romane, "naratiuni istorice" - dupa cum le numea autorul - cum sunt: "Din batrâni", doua volume: "Luca" si "Manea" (1902-1906); "Vântura - Ţara" (1922-1923), dedicat vietii pline de peripetii a lui Petru Cercel. Celelalte sunt romane inspirate din cele mai diverse medii: "Corbei" (1906-1907) reflecta aspecte din Transilvania de la mijlocul secolului trecut; "Din doua lumii" (1908-1909) are actiunea plasata în lumea meseriasilor din Bucuresti; "Cel din urma Armas" (1923) are ca tema decaderea vechii boierimi; "Din pacat în pacat" (1924-1925) cu actiunea plasata la Iasi, în anii premergatori Unirii Principatelor Române.



Se evidetiaza cumva, sub raportul realizarii artistice, "Cel din urma Armas", care ofera si elemente de cronica a vietii si societatii românesti din deceniul opt al veacului trecut, inclusiv a unor evenimete legate de Razboiul de Independenta din 1877-1878. De asemena se mai remarca unele tablouri din istoria secolelor V-VI în romanul "Din batrâni", numeroase elemente de fresca sociala, prin prezentarea mediilor si a moravurilor din secolul al XIX-lea. Prin elementul social si mai ales etnografic - lumea târgului transilvanean, viata breslelor, a calfelor, obiceiurile la culesul viilor în Podgoria Aradului, înrolarea în oaste - prin oglindirea realista a societatii transilvanene, romanul "Mara" capata si istoricitate.

Slavici priveste cu compasiune personajele din lumea Bucurestiului: mici slujbasi, meseriasi, pensionari si tarani veniti aici cu speranta ca îsi vor constitui o viata mai buna. Ele sunt considerate de autor victimele orasului, desradacinati, desprinsi de viata canonizanta etic a satelor si saraciti sufleteste datorita lumii în care traiesc, o lume saraca moraliceste, fiind preocupati de lucruri marunte, nesmnificative, condamnati la o existenta dornica de a avea un trai mai bun. Exista un numar mare de personaje (de exemplu Mara) care sunt preocupate de agonisirea averii ban cu ban, care calculeaza mereu cresterea acestui capital si care duc o viata singuratica fiind caracterizate prin zgârcenie si avaritie. Personajele lui nu sunt atrase si nici nu au legaturi cu ogorul, de aceea ele nu vor avea suferinte tragice, dar nici bucurii adânci, oamenii sunt iremediabili condamnati la planitudine. Lumea buna o vede Slavici de la distanta, cun un ochi aspru, de la o distanta care era aceea a lui în societatea bucuresteana.

În romanul istoric "Din batrâni", Slavici îsi pastreaza forta de a crea oameni în miscare vie, reuseste sa patrunda în meandrele sufletesti ale personajelor sale, are darul evocarii si al realizarii atmosferei de epoca. Se converteste aici etnograficul în arhaic. Dar distanta în timp este prea mare si lipsa substantei de viata este prea mare.dupa cum spune Ovidiu Papadima, ca sa umple golul inevitabil, Slavici contureaza vaste fresce istorice, acoperind o zona de la crestele Bucegilor pâna la califatele arabe din Asia Mica. Viata sufleteasca a personajelor principale se complica cu disputele teologice ale epoc 16516k1024q ii, Slavici istoricul intra in disputa cu Slavici cunoscatorul de oameni. " Din batrâni" este un roman istoric reusit, net superior cu putinele romane de acest fel anterioare, o opera superioara în amploare si profunzime umana, Slavici fiind un deschizator de drumuri în acest sens.

Romanul "Corbei" reia o tema frecventa în nuvelistica lui Slavici si anume aceea a singuraticului care se închide în sine pentru a se apara de lumea înconjuratoare si care se deschide sufleteste târziu, sub farmecul eternului feminin si al tineretii acesteia. Slavici este preocupat de descifrafrea mecanismului acestui proces sufletesc, dar convingerea lui ca oamenii nu se pot salva doar prin ei însisi, complica acest proces printr-o revelare in paralel a binefacerilor religiei crestine în sufletul personajului principal. Corbei astfel prototipul eroilor de roman care se zbat între trup si minte, între ceea ce simt si ceea ce gândesc, care de cele mai multe ori intra în contradictie deoarece una simte omul si nu îsi poate controla sentimenetele de cele mai multe ori, si alta gândeste, în functie de mediul în care s-a format.

Aceeasi pecete o poarta si romanul "Din pacat în pacat". Este vorba aici tot de un erou singuratic, un bucovinean care vine la Iasi si care vede lumea de aici imorala în toate componentele ei. Însa el nu îsi apara integritate morala izolându-se in interiorul sau, ci se adapteaza mediului, sub influenta altei trasaturi a eternului feminin si anume senzualitatea. Când ajunge la limita si se afla pe marginea prapastiei este salvat de autor printr-un artificiu, Slavici calugarindu-l.

În romanul "Cel din urma Armas" Slavici continua o cale batuta în epoca noastra, este un roman al caderii neamurilor, a prabusirii morale si sociale a boierimii. Eroul este un mosier cu studii, care vrea sa se întoarca acasa la parinti si sa-si cultive cu mijloace moderne mosia. Este captat însa de tentatiile Capitalei si ajunge în cele din urma sa-si piarda averea la Paris. Când se descopera un urmas nedemn si nemernic al neamului Armas, se sinucide. Slavici îsi pastreaza cheile descifrarii sufletului omenesc dar aceasta scriere este si unul din romanele-cronica din viata capitalei - abundând la noi dapa primul razboi mondial - dar cu actiunea stramutata de asta data. Romanul este interesant prin fresca vietii literare din Bucuresti în care apar principalele personaje ale Junimii, în frunte cu Maiorescu si Caragiale. Aceasta parte nu se îmbina prea bine cu destinele eroilor din opera, ea ramâne exterioara, o ampla evocare, dar nu mai putin atractiva.

Ioan Slavici a mai scris un roman, "Musculita", care a fost confiscat în 1916, la întemnitarea scriitorului la Vacaresti.

Când Slavici debuteaza în literatura ca romancier, în 1894, romanul românesc avea o experienta de jumatate de veac. Primele încercari le-au apartinut lui I. Ghica si M. Kogâlniceanu, prin "Manoil" (1855), lui D. Bolintineanu, C.D. Aricescu, lui C.Barouzi si I.M. Bujoreanu. Romanul românesc ajumge la vârsta maturitatii cu "Ciocoii vechi si noi" (1862-1863). În ceea ce priveste problematica istorica se evidentiaza B.P.Hasdeu cu "Ursita" (1864). Dar romanul românesc de pe atunci, desi avea peoblematica sociala nu avea eroi care sa se evidentieze, si dintre toate romanele istorice dintre 1849-1894, se desprinde si ramâne memorabila figura lui Dinu Paturica.

Slavici vede atfle personajele unui roman. Personajul trebuie sa impresioneze prin actiune si prin fapte marete. El trebuie sa fie capabil sa mute si muntii din loc pentru apararea principiilor în care cred, sa lupte pâna la capat pentru a obtine ceea ce vor si în ceea ce cred cu dârzenie.

Discutând romanul lui I. Negruzzi, într-o scrisoare catre acesta datata în 10 martie 1874, Slavici afirma: "Eroul unui roman este prea iubitor de resoane, prea las ori prea putin predominat de amor, când el sta tupilit lânga o cruce, pentru ca sa astepte mireasa. Unde este viforul afectelor ? unde este taria unei vointe purtate de pasiuni? Este erou acela, care 24 de ore sta nehotarât si apoi lesina? Nu, eroii nici când nu lesina. Ei darma munti, nebunesc, se ucid, dar nici când nu sunt capabil de lesin."

Slavici se opreste asupra amanuntelor vietii, asupra lumii comune, cu parti bune si rele, oameni care sufera de durerile lor dar si de ale altora. Dar pentru ca acestia sa devina eroi, sa fie demni de acest statut, nu trebuie sa se complaca si sa fie lasi, trebuie sa se lase în voia pasiunii pentru a savârsi fapte marete, chiar daca fac fapte nebunesti cu un anumit scop, trebuie sa fie memorabil.

Scriitorul considera romane acele scrieri ce aspira si se îndrepta spre fresca sociala, care sunt construite pe actiuni umane, de faptele savârsite de oameni în anumite situatii critice sau mai putin critice, cu multe episoadesi cu personaje capabile sa "mute muntii". Slavici priveste cu strictete încadrarea unei opere în genul literar si în ceea ce priveste alte opere dar si când este vorba de ale sale. Considerând ca romanele sale nu îndeplinesc toate conditiile, în special cea de fresca sociala, el apeleaza la termenul de "naratiune istorica". Foloseste termenul de roman pentru scrierile sale destul de târziu, întelegându - se prin ea orice naratiune ceva mai extinsa.

Romanele lui Slavici, sau "naratiunile" dupa cum le numeste el, cu exceptia "Marei", pot fi clasificate, în ceea cxe priveste problematica lor, în doua perioade de creatie: 1902-1909, când apar "Din batrâni", "Din batrâni. Manea", "Corbei" si "Din doua lumi", si a doua perioada de creatie cuprinsa între 1922-1925 când publica "Vantura-Ţara", "Cel din urma Armas" si "Din pacat în pacat"

Activitate de romancier a lui Slavici este oarecum inegala, de la "Mara" trece la "naratiune istorica", ajunge apoi la romanul popular si chiar la romanul cronica în ceea ce priveste consemnarea de date si întâmplari.

Slavici s-a oprit la diferite momente din istoria poporului nostru: în romanul "Din batrâni" gasim astfel referiri la vremea navalirii popoarelor migratoare; date despre viata si domnia lui Mihai Vitezu în "Vântura-Ţara"; anii de dupa revolutia din 1848 si dinaintea principatelor sunt cuprinsi în "Corbei", "Din pacat în pacat" iar cei ai razboiului pentru independenta în "Cel din urma Armas".

Slavici merge pe urmele înaintasilor, "naratiunile" lui multe elemente care fac din scriitor un precursor a multor scriitori români cum ar fi: Sadoveanu si Agârbiceanu, Rebreanu, I. Teodoreanu si G. Calinescu. Ramâne însa cunoscut si apreciat ca romancier mai ales prin "Mara", considerat de multi critici literari cel mai bun roman al nostru înainte de "Ion".






























CAPITOLUL III

Romanul social


Slavici a pus întotdeauna accent pe mediul social si pe faptul ca acesta ocupa un loc foarte important în vietile oamenilor si acest lucru se reflecta în întreaga sa cariera de romancier. Scriitorul este un fin moralist, înclinat oricând sa-si împinga eroii spre cazuistica dar si un analist care se straduieste sa realizeze si sa reproduca framântarile sufletesti ale oamenilor simpli din popor. În ceea ce priveste locul pe care îl ocupa socialul în opera lui Slavici, Pompiliu Marcea afirma ca "se poate afirma, cu absoluta convingere ca daca scrierile românesti ale lui Slavici, si în primul rând Mara, dar nu numai romanele, ci si nuvelistica sa de valoare se salveaza atât de eticism, cât si de psihologism, aceasta se datoreaza ponderii pe care determinismul social o are în gândirea artistica a scriitorului nostru"



În linii generale, se poate spune ca Slavici a fost un conservator si un antiburghez. Se poate observa consecventa obstinanta a lui Slavici si opiniile sale limpezi care nu s-au schimbat de-a lungul întregii sale vieti si pe tot cuprinsul operei sale literare.

Conceptia sociala a lui Slavici nu este altceva decât un aspect al conceptiei sale etice, care îsi are originile în sensibilitatea morala a scriitorului, în credintele autohtone, din Rousseau, din voluntarismul schopenhauerian, din moralele lui Confuciu si, nu în cele din urma, din religia crestina.

El a trait în sat printre oameni care aveau si alte nationalitati, si care trebuiau sa se înteleaga, aceasta fiind conditia de baza a existentei lor. Acest tip de viata precum si filozofii studiati în perioada studiilor dar si dupa aceia - Rousseau, Schopenhauer, Kant, Confucius, i-au creat o mentalitate pasnica fata de cei din jurul sau, toleranta si o larga întelegere.

Relele sociale pe care Slavici nu si le poate ignora si care sunt exemplificate si condamnate peste tot în scrierile sale, nu se datoreaza organizarii sociale, ci raului congenital: "Raul e în oameni, si numai în oameni, care abuzeaza, risipesc, le strica toate, se încurajeaza unii pe altii în relele apucaturii si se dusmanesc între dânsii"

Asadar, daca sâmburele egoismului este specific conditiei umane, atunci nu spre structura sociala trebuie sa ne îndreptam si sa o modificam, ci spre educarea individului, din oricare strat social, spre moralizarea acestuia si aici intervine atitudinea moralistica a lui Slavici. Întelepciune dupa care se ghideaza autorul consta în satisfacerea fireasca a trebuintelor, adica fara abuz si cu dreapta masura. Cumpatarea are pentru scriitor o importanta etica fundamentala, de ea depinde fericirea sau nefericirea omului, viata petrecuta în moralitate sau imoralitate. Placerea, fireasca fiintei umane, degenereaza daca nu este cenzurata de masura. Aceasta mentalitate este întâlnita pretutindeni în operele scriitorului, el militeaza pentru acest lucru mai ales în "Mara" dar si în nuvele si alte opere si sunt foarte usor de observat decaderea, nefericirea, anxietatea, chinurile si suferintele prin care trec personajele când nu-si mai pot stapâni pornirile, sentimentele si gândurile: " Lipsa de cumpat lasa în suflet neastâmparul, si neastâmparul acesta este frica, de care vrei mereu sa scapi prin noua fapte lipsite de cumpat. Astfel, acela care a scapat o data frâul merge dus ca de un blestem mai departe si tot mai departe cu desfrâul si numai norocul lui îl mai poate scapa, dându-i iar frâul în mâna."

Daca analizam opera literara a lui Slavici, se poate cu usurinta observa ca numeroase personaje sfârsesc tragic - Ghita, Ana, Lica Samadaul din "Moara cu noroc"; Mos Marian din "O viata pierduta" ; Fira din "Doua lumi"; Hubar din "Mara"; etc. - tocmai din cauza ca nu au stiut sa fie cumpatati si sa-si înfrâneze la timp pornirile.

Romanul " Din pacat în pacat" ilustreaza de asemenea tezist, ideea cumpatului caci fondul moral al lui Palea, eroul principal pare totusi ca rezista asalturilor viciilor dar izbucneste la un moment dat si apoi dispare, caci autorul îsi calugareste personajul, pentru a propaga, bineînteles, înfrânarea. Ca si Ana din "Moara cu noroc", Fira din "Doua lumi" pacatuieste pentru ca nu-si poate stapâni sentimentele si pentru ca tentatia unei alte lumi este mai mare decât vointa ei, dar, ca în toata literatura lui Slavici, autor moralist, pacatele se platesc de cele mai multe ori prin pedeapsa suprema, adica prin moarte. Hubar este ucis chiar la sfârsitul romanului de plodul caruia i-a dat viata si pe care l-a renegat. Copilul este rezultatul unei neînfrânari din tineretile sale, fructul pacatului cu o servitoare, pacat ce îl va urmari toata viata.

Iubirea este notiunea etica pe care o putem aseza pe acelasi plan cu cumpatarea în ceea ce priveste conceptia lui Slavici.

Dupa Slavici, ideea de iubire este universala, ea se rasfrânge de la un individ asupra întregii omeniri, indiferent de religie, rasa, nationalitate ori clasa sociala dar esential este ca si aici sa intervina masura deoarece doar atunci ea se transforma în tarie si nu în slabiciune.

Un alt sentiment pe care Slavici îl accentueaza cu insistenta este mila despre care spune - influentat de crestinism si budhism - ca se contopeste si chiar se identifica cu iubirea. "Caritatea este cea mai dulce dintre toate pornirile omenesti, podoaba cea mai mare a firii noastre" . Iubirea fara fapta nu are rost însa, si Slavici îl citeaza pe Budha, care si-a împartit bogatiile celor saraci si pe Hristos care a savârsit minuni ca sa-i faca fericiti pe semeni. Scriitorul ajunge chiar sa proclame mila ca o solutie de îndreptare a starilor sociale imperfecte reflectând asupra faptului ca daca bogatii ar renunta, nesiliti de nimeni la bogatiile lor, atunci relele societatii s-ar curma.

Educat de mic în spirit religios, Slavici a ramas toata viata un sustinator al credintei, pledând pentru acest lucru, în scrierile sale, deoarece, de cele mai multe ori, personajele întelepte care se razima pe Dumnezeu, duc o viata linistita si sunt departe de un destin tragic. Pentru el religia a fost mai ales o necesitate legata de conditiile sociale din epoca în care a trait, o perioada de miscari sociale si de avânt al ideologiei socialiste, si nu neaparat o trebuinta a conditiei umane.

Cu burghezia Slavici nu s-a împacat niciodata, iar repulsia sa fata de aceasta clasa sociala are mai mult un fundament moral decât o conceptie sociala avansata, el a pledat întotdeauna pentru demascarea modului de viata al burgheziei, pledând însa, întotdeauna, pentru o noua asezare în care totul sa fie mai moral, mai drept.

Scriitorul este mai degraba un socialist utopic, caci el a visat si si-a închipuit întotdeauna o societate ideala care sa se guverneze dupa principiile de întelegere, sinceritate si iubire reciproca.

S-a apropiat de viziunea socialista spre sfârsitul vietii, dar sub aceiasi viziune utopica, bineînteles:" Vrut-am si vrut-am ca timp de sute de ani vrajba si asupririle sa înceteze, ca oamenii pe care soarta i-a orânduit sa traiasca azi ca în trecut si-n viitor împreuna sa aiba parte de binefacerile pacinice convietuirii împreuna, sa nu se mai asupreasca unii pe altii, ci sa se bucure de aceleasi drepturi, fiind supusi acelorasi datorii, fie ei români, fie ei maghiari, fie sasi, jvabi, sârbi, rutenii ori evrei. Aceasta au voit-o parintii, bunii si strabunii tai, pentru aceasta ti-ai jertfit tu destul de lunga viata, si urgisitii de socialisti nu voiesc nici ei altceva." Dar vigoarea taraneasca a lui Slavici a învins.

În universul creat de Slavici pe plan social guverneaza forta distructiva a banului, pe plan afectiv domnesc pasiunile, pe care scriitorul le proiecteaza într-o lumina tare, de admiratie amestecata cu teama.

Sub valul discretiei si al unui comportament delicat, eroii lui Slavici sunt în general oameni sobri si tacuti, sunt bântuiti de pasiuni puternic, de simturi arzatoare si de avânturi de senzualitate, traduse prin reactii organice violente. Ei se închid în sufletul lor, dar uneori clocotul interior al pasiunilor, iese la iveala pe neasteptate.







DIN DOUĂ LUMI



Slavici scrie acest roman într-o perioada în care aveau loc multe schimbari importante în activitatea sa pe plan social-politic. Este un roman interesant în toate privintele, desi sfortarile moralistice, sunt si aici nelipsite.

"Din doua lumi" reprezinta, pentru mentalitatea sociala a scriitorului, un mare progres, deoarece, pâna atunci Slavici nu avea o strânsa legatura între problematica morala si relatiile sociale, morala fiind pentru el, situata oarecum deasupra oamenilor, eterna, indivizibila si de necontenit. Romanul este menit sa ilustreze orientarea spre lumea muncitorilor si sa ofere cititorului secvente din doua lumi diferite, din lumea "de jos" si din cea "de sus". Scriitorul reia în acest roman descrierea vietii meseriasilor, subiect care este dezbatut si în "Mara", unde este surprins procesul de înflorire a breslelor, punctul lor culminant. Aici procesul este total opus, este prezentat un început de dezagregare a breslelor muncitoresti. Copiii mesterului parasesc munca în ateliere, se îndreapta spre unele îndeletniciri mai intelectuale, de meserii mai nobile, sunt atrasi în mrejele unei alte lumi.

Peisajul social cuprinde meseriasi dar si alte categorii ale burgheziei, atât din mediul urban cât si din cel rural. Cel mai interesant aspect al romanului îl constituie formarea muncitorului în aceasta lume, formarea lui Dinu, personajul principal, este îndelung urmarita. Dinu este un personaj complex, reprezentant al lumii "de jos", calfa care nu se lasa învins de greutatile vietii. El este logodnicul Firei, fiica mesterului Costache si ocupând aceasta pozitie în familie înseamna ca este capabil din toate punctele de vedere de acest statut. Paraseste în final casa mesterului sau, pleaca în lume, dar tot cu vointa neînfrânata si nefiind doborât de drama pe care a trait-o, asa cum patesc alte personaje.

Slavici avea convingerea certa ca relele de care lumea suferea în aceasta perioada puteau fi înlaturate doar cu ajutor din partea miscarii muncitoresti. Rascoalele taranesti din 1907 îi întaresc si mai mult aceasta convingere. În iunie, acelasi an, publica articolul "Socialismul" în care da o definitie a acestuia si din care se poate deduce atitudinea clara a scriitorului fata de problemele societatii în care traia - "Socialism în întelesul cel adevarat si bun al cuvântului, e purtarea de grija a tuturora, ca fiecare sa se poata bucura de viata potrivit cu firea lui individuala" . Romanul "Din doua lumi" cu care Slavici inaugureaza partea literara a "Minervei" este menit sa ilustreze aceasta orientare a scriitorului spre lumea "de jos".

Cele doua lumi prezentate în roman au nu numai individualitate etica, ci si una sociala. Ele se deosebesc prin mentalitati, trairi si viziuni asupra vietii. Personajele sunt structurate în doua lumi, apartin de doua lumi diferite. Astfel Vlaicu, Palea, Tanase, Valeanu, alcatuiesc lumea "de sus", a burgheziei, iar Dinu, Marghioala, Costache, Florea si Ana Colac sunt reprezentanti ai lumii simple, a taranilor mai mult sau mai putin oropsisi de vatra. Probleme etice si morale, suferinte si bucurii apar în ambele lumi, dar reactiile si solutiile gasite sunt altele în fiecare strat social. Romanul este cea mai elocventa dovada cu privire la adeziunea si devotamentul lui Slavici pentru oamenii din popor si cu privire la dispretul si ura sa impotriva exploatatorilor si a lumii burgheze în general.



Actiunea romanului se petrece, în cea mai mare parte, în casa fierarului Costache. Atâta vreme cât familia traieste în mediul ei, în propriile ei conditii, toate merg bine si nimic nu perturba linistea familiei si mersul firesc al lucrurilor. Oamenii sunt multumiti de munca lor de fierari, care le asigura o existenta demna si respectul, aprecierea celor din jur.

În casa lui Costache, ucenicii si slugile sunt priviti ca membri ai familiei, sunt tratati ca atare si li se asculta parerile. Lina, nevasta lui Costache, pregateste în fiecare zi masa pentru toti, fiind ajutata de Marghioala, slujnica mereu devotata, si de fiica ei Fira. Marghioala se ocupa cu mare afectiune de Fira, fata fierarului, personaj care are si un rol important în roman.

Referindu-se la Marghioala, Pompiliu Marcea observa ca, cerându-i-se explicatii de catre un anume, ea raspunde în felul în care ar fi raspuns oricare slujitor: " Nu tin anume la ea, numai la ea, ci la toti, la casa în care nu ma simt straina si-n care nimeni nu ma socoteste sluga. As putea oare, urma ea peste putin, sa fiu mai bine la o casa boiereasca ori la vreun restaurant, decât aici, unde fac ceea ce m-am desprins de a face la parintii mei? Cum as putea sa nu tin la stapânul casei, care s-ar supara ca nu i-as zice - Nea Costache? Cum as putea sa nu tin la cucoana Lina care munceste alaturea cu mine si alege totdeauna partea cea mai grea? Cum as putea sa nu iubesc copiii, care-n toate nevoile alearga la mine parca le-as i sora mai mare? Dumneata de ce ai sta aici cincisprezece ani si esti gata sa stai toata viata?"

Relatiile sunt situatii ideale dar pe care toata lumea le priveste ca facând parte din normalitate: "Relatiile idilice, nediferentiate social, amintesc oarecum de acea lume a breslelor feudale, prezenta si în "Mara", precum si în unele schite, ca de pilda Sân Vasii, unde ucenicul s-a casatorit cu fata patronului, si tuturora faptul li s-a parut în firea lucrurilor."

Tot în aceasta normalitate a lucrurilor este prezentata si relatia dintre Fira si Dinu. Nu este nimic deosebit, nimic ce atrage atentia sau poate fi interpretabil în faptul ca cei doi sunt sortiti unul atuia printr-un consens tacit, cel putin în concptia tuturor membrilor familiei.

Fira, frumoasa fata a macelarului este destinata, printr-un tacit si unanim consens, virtuosului si harnicului ucenic, Dinu, dar situatia capata o întorsatura radicala în momentul în care aceasta cunoaste un tânar, Valeanu, reprezentat tipic al burgheziei, personaj care îl anunta pe Iorgu Armas, din romanul istoric "Cel din urma Armas".

Facem cunostinta cu o lume patriarhala, în care factori predominanti sunt linistea, stabilitatea si siguranta. Destramarea acestei lumi începe în momentul în care personajele încearca sa se depaseasca, atunci când acestea îsi parasesc vatra.

În partea intâi a romanului, în capitolul intitulat "Fierarul", este prezentata toata familia lui Costache, iar cina, masa este un prilej de întâlnire si de reunire a tuturor membrilor familiei: "Lina sedea ca stapâna în capul mesei; lânga dânsa, la stânga, era scaunul Firei, în fata Firei sedea Dinu, dupa Fira sedeau ceilalti trei copii, Fanica, Leanca si Costea, iar dupa Dinu urmau Iorgu, ucenicii si tocmai la celalalt capat al mesei, în fata Linei, era locul lui Andrei, care se uita cam pe sub gene la Dinu." Scena este asemanatoare cu scena cinei din "Morometii", unde sunt înfatisati toti copiii familiei Moromete, baietii îndreptati spre usa, ca semn al apropiatei si inevitabilei îndepartari de casa, iar în fruntea mesei este asezat Ilie Moromete, pe un scaun mai înalt, ca un stapân al tuturor. Scena simbolizeaza în mod clar stabilitate casei în care predomina linistea, atâta timp cât nimic nu se schimba.

În romanul " Din doua lumi" schimbarea intervine în momentul în care personajele îsi parasesc casa, pentru ca aceasta iesire în alta lume înseamna de fapt si abandonarea fondului de moralitate a carei detinatoare era. Calatoria pe care o întretine Costache la Valea - Prahovei si la Busteni pentru a-si întregi sanatatea este un bun prilej pentru Fira de a-si forma noi cunostinte si de a intra în contact cu alta lume. Aici îl cunoaste pe Valanu, descendent al unei familii nobiliare, fecior de bani gata, cu apucaturi si ambitii donjuanesti si care reuseste destul de usor sa frânga inima fetei

stiindu-se harazita lui Dinu, dar atrasa de cursele abile ale domnisorului. Fira este sfâsiata de o puternica drama iar însemnele nu întârzie sa apara. Fata de numai saisprezece ani, Fira cunostea numai oameni care o pazeau ca lumina ochilor, si asa îi vedea dânsa pe toti oamenii, si pe Valeanul dar nu se mai afla în cercul strâmt în care îsi petrecuse pâna atunci viata.

Valeanu însa, baiat de bani gata, care traia numai de dragul de a trai, nu mai cunoscuse în viata lui fete ca dânsa si lua usurinta copilareasca a ei drept îndrazneala staruitoare si nu se mai satura sa o descoase.

Deosebirea fundamentala dintre cei doi este privita cu usurinta si superficial de Fira. Pe de o parte Dinu, care nici macar duminicile nu-si paraseste treburile si nu are timp si pentru dânsa, iar pe de alta parte Valeanu, care alearga mereu sa o gaseasca si se gândeste totdeauna si pretutindeni la dânsa. Dar la faptul ca acesta din urma nu are alta treaba, nu se mai gândea Fira.

Obligatiile fata de ucenicul tatalui sau erau bine întemeiate, pentru ca Dinu, daca renuntam la aparentele rudimentare si la înfatisarea mai grosolana, ascunde un suflet ales si distins, capabil de a fi generos si de a se sacrifica, capabil de trairi intense si nuantate. Pentru ca sa faci ceva însa în viata, nu este destul sa vrei ci trebuie sa si starui din toate puterile, sa învingi greutatile care îti ies în cale, sa fii om, iar Valeanu este un personaj care stie numai sa doreasca. Fira îl pune în gândul ei pe Dinu mai presus de orice si mai presus de toti si daca ar fi cazut în apa sau daca i-ar fi luat hainele foc, pe el l-ar fi hemat sa o salveze, iar daca nu l-ar fi stiut pe el prin apropiere s-ar fi simtit parasita de întreaga lume. O stia si Dinu aceasta, dar tineretile sunt întotdeauna navalnice si nimeni nu stie de ce e capabila sa faca o fata de saisprezece ani când îi vin toanele.

Criticul literar Pompiliu Marcea face o observatie interesanta în ceea ce priveste slabiciunile Firei pentru Valeanu, sustinând ca aceasta nu are o reactie imprevizibila: "Ca pentru orice femei aparentele se substituie adesea fondului. Gesturile curtezane, complimentele exaltate, manierele si rafinamentul discutiilor cu Vleanu o ametesc si-i dau iluzia unei viitoare fericiri." Tot analizând-o pe Fira, criticul mai observa ca " fata fierarului nu este însa un spirit facil, nenumarate sunt momentele în care îsi da seama ca numai Dinu, prin munca sa cinstita, prin bratele vânjoase poate sa-i dea o adevrata fericire." Neputând alege între cei doi, neintegrându-se în totalitate în lumea nici unuia, Fira traieste o adevarata drama si nu putine sunt personajele lui Slavici care se pierd când sunt puse în aceasta situatie.

Dupa îndelungate framântari, remuscari dureroase si ispite respinse, Fira, fata patimasa din fire, cedeaza lui Valeanutu, unde a mers sa se trateze în urma unei caderi nervoase.

La fel procedeaza Slavici si cu Persida în momentul în care aceasta este prinsa în iubirea distrugatoare pentru Natl. Nemairezistând presiunii, si Persida actioneaza la fel ca si Fira, caci se refugiaza în manastire, sub ocrotirea maicutelor, încercând sa scape de ispite si sa se ascunda de lume dar mai presus de orice de ele însele si de blestemul care a cazut asupra lor.

Slavici îsi pastreaza dogmele etice care apar într-o foarte mare parte din literatura sa. Fira este pedepsita pentru ca nu se poate stapâni - acest lucru îl putem deduce si din manualele de morala dar si din creatia artistica a autorului - iar cei care abuzeaza si nu stiu sa pastreze dreapta masura sfârsesc de cele nai multe ori tragic.

Când Dinu afla ca Fira va fi mama decide, printr-un act de sacrificiu si de generozitate, amestecat în acelasi timp cu dispret, în care intra constiinta superioritatii morale, sa se cunune cu ea. El este superior moral tuturor celorlalte personaje si de aceea nu cedeaza nicicând. Dinu ajunge sa fie acuzat ca nu ar fi tinut în regula averea lui Costache, dupa moartea acestuia, iar Fira, în sufletul careia se prabusesc toate principiile în care mai avea puterea sa creada, moare, fiind secatuita de toate puterile si nemaiavând nici macar un singur motiv de a mai trai. Eroul va ramâne cu Marghioala, servitoarea vesnic buna, desteapta, atenta si prevazatoare. Acestia doi sunt si singurele personaje care impresioneaza prin moralitatea de care dau dovada iar finalul pe care scriitorul ni-l ofera este destul de multumitor.

Acesti servitori sunt singurii care ramân nepatati, sunt singurii eroi care supravietuiesc tuturor nenorocirilor soartei. Au fost tot timpul drepti, sinceri, au rasplatit raul ce li s-a facut cu bine, au mângâiat pe ce care au avut nevoie si au fost alaturi de cei care sufera.

Slavici îl creeaza pe Dinu, în spiritul unui sentimentalism crestin, el este tipul ideal de om în conceptia scriitorului.

Merita mentionat momentul în care Valeanu îl cunoaste pe Dinu, moment în care ne putem forma o impresie despre ce fel de om este Dinu iar în descrierea acestuia se face simtita maniera subiectiva a scriitorului "Stetea omul trait în trândavie si molesit de placeri si se uita cu un fel de sfiala religioasa la muncitorul cu brate vânjoase, care lua drugi de fier si umbla cu ei parc-ar fi trestie, si nu obosea niciodata. si tare ca bratul îi era si sufletul: vorba lui scurta nimerea ca barosul drept la tinta si nu sovaia nici la dreapta si nici la stânga. Ce putere de om! Ce frumoasa viata!"

În galeria eroilor lui Slavici, Dinu este un adevarat exemplu moralizator, un om de virtute si simplu, asemenea lui Sofron din "Padureanca". Se subîntelege în sfârsitul romanului, ca Dinu îsi va întemeia un camin bazat pe adevaratele calitati umane, alaturi de Marghioala. Cei doi se merita în adevaratul sens al cuvântului. Din lumea lor fac parte si alti tarani; mai ales Ana lui Florea Colac, femeia autoritara si cu mult simt al adevarului si dreptatii.

Tragedia eroinei este ca ea nu face parte din nici o lume, nu apartine lumii " de sus" dar nici cea "de jos" din care face parte nu o multumeste. Ea sufera destule nenorociri, iar moartea ei este oarecum nedreapta nefiind justificata suficient, ea moare pentru ca nu mai rezista situatiei iar Slavici lasa impresia ca destinul ei trebuie sa sfârseasca tragic prin pedeapsa suprema, prin moarte.

Lume opusa "muncitorimii" este aceea a lui Valeanu, o lume pe care sciitorul o vede cu dispret, ca fiind o lume vulgara si pe care o condamna vehement si alte scrieri ale sale. Conceptia autorului despre boierime este ca traiesc pe spinarea altora, ca sunt absorbiti de patimi si de preocupari marunte, nu sunt deloc integri si nu cunosc si nici nu stiu sa aprecieze adevaratele valori ale vietii. Valeanu este opusul lui Dinu, el nu are nici pricepere si nici destula dorinta de a face mai mult cu viata lui. Odrasla boiereasca este tot timpul la cheremul lui Vlaicu, un personaj de un mare cinism si de o mai mare josnicie, tipul parvenitului, un gen de personaj abordat si de alti scriitori în operele lor. Valeanu este expresie a declinului clasei sale sociale. El nu este tratat cu repulsie de catre autor ci cu o anumita doza de indulgenta în care se simte regretul pentru decaderea boiereasca. El cade victima înscenarilor lui Palea si Vlaicu si acest lucru îl scuza oarecum. Dar este o victima fara glorie, deoarece, si daca ar fi trait nu ar fi reusit sa lase nimic în urma sa.



În general, atitudinea lui Slavici fata de personajele pe care le creeaza are la baza complexitatea omului, pornind ca si Dostoievski, de la premisa ca în fiecare om se afla "un graunte de adevar", De aceea atrage atentia Vlaicu, care este un personaj negativ in totalitate, caruia nici un critic literar nu i-a putut gasi o insusire pozitiva. El este vazut doar din perspectiva laturilor negative care mai sunt si amplificate. Este intrigant versat, nu unul oarecare, oricând gata sa compromita vietile oamenilor de treaba daca acest lucru este în folosul sau, chiar apelând la brutalitate daca este nevoie, speculeaza diabolic, atâta orgolii, planuieste calomnii si chiar crime.

Daca în opera lui Slavici întâlnim totusi numerosi oameni viciosi, cu adevarat demni de dispret, cu multe trasaturi respingatoare, nici unul, cu exceptia lui Vlaicu nu este construit în totalitate negativ. Mai întâlnim alte doua personaje în opera care au însusiri negative si care fac parte din aceeasi clasa respingatoare pentru autor, din lumea înalta a boierimii. Palea, deputat si om de mare suprafata si în umbra cariua actioneaza si îsi tese planurile diabolice Vlaicu, si Tanase, fratele Firei, care este demn de dispret, fiind amantul unei femei cu influenta, profitor al vremi, gazetar cu diploma falsa de doctor în Drept si cu totul înstrainat de familia sa.

Cele doua lumi se afla într-o totala opozitie. Slavici le descrie pe ambele, prin prisma opiniilor lui, iar rolul întregii sale opere este de a educa, de a arata ce este bine si ce este mai putin bine, ce primeaza si ce trebuie sa pretuim.

Slavici a avut etern devotament pentru oamenii din popor, oameni simpli, si tot un etern dispret fata de exploatatori si în general fata de tot ceea ce constituia lumea burgheza.

Aproape întotdeauna chipurile de arendasi sau de parveniti din literatura noastra au fost create dintr-o mare ura a scriitorilor fata de asemenea exemplare, aversiune care avea la baza în primul rând moralitatea: "Parven itismul a însemnat totdeauna pentru scriitori limita de jos a moralitatii. Poate si de aceea scriitori nostri, mai ales cei din secolul trecut au reflectat acest fenomen cu o neretinuta ura, într-un mod câteodata direct, subiectiv."

Romanul " Din doua lumi" a fost conceput pentru moralizarea cititorului, el prezinta exemple concludente, militeaza uneori chiar ostentativ pentru pastrarea si pretuirea valorilor pozitive ale societatii, fi direct, prin intermediul autorului, fie indirect, prin procesul descrierii personsjelor. Romanul impune în primul plan personaje pozitive - Dinu si Marghioala - pentru ca morala sa fie mai accentuata.


































D. Vatamaniuc, I. Slavici; Opera literara, Editura Academiei, Republicii Socialiste România, 1970, p. 181-182

Marcea Pompiliu, Ioan Slavici, Editura pentru literatura, 1965, p.307

Slavici Ioan, Educatiunea nationala.. p.117

Slavici, Ioan, Fapta omeneasca, .. p. 1033

Slavici, Ioan, Educatia nationala. p.55

Slavici, Ioan, Închisorile mele, p.184


Slavici, Ioan, Opere, volumul VIII, Editura Minerva, Bucuresti, 1976, p.......... ..... ...... .................

Slavici, Ioan, Opere, Volumul VIII, Editura Minerva, Bucuresti, 1974, p ............

Marcea, Pompiliu, Ioan Slavici, Editura pentru literatura, 1965, p.322.

Slavici, Ioan, Opere, Volumul VIII, Editura Minerva, Bucuresti, 1976, p. 13.

Marcea, Pompiliu, Ioan Slavici, editura pentru literatura, 1965, p. 322.

Marcea, Pomoiliu, Ioan Slavici, Editura pentru literatura, 1965, p. 333.


Slavici, Ioan, Opere,Vol VIII, Editura Minerva, Bucuresti, 1976, p....................

Marcea, Pompiliu, Ioan Slavici, Editura pentru literatura, 1965, p. 325.











Document Info


Accesari: 2517
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )