Scrie un eseu de 2-3 pagini, despre ideologia revistei Dacia literara, asa cum se reflecta aceasta intr-o opera literara studiata.
Astfel, balada lui Ion Heliade Radulescu este alcatuita din trei parti: monologul tinerei incarcate de fiorul iubirii (strofele I-XII), pastelul innoptarii (strofele XII-XX) si imaginea zburatorului (strofele XXI-XXVI).
Prima parte prezinta confesiunea unei tinere care se plange mamei sale de starile contradictorii si imposibil de definit care o incearca. Simptomele posedarii, evidentiate in prima parte a confesiunii, sunt violente senzatii opuse, concomitente sau intr-o alternanta accelerata; autorul utilizeaza cu virtuozitate posibilitatile versului alexandrin ale carui emistihuri, despartita printr-o cenzura bine marcata, cuprind enunturi antitetice: "imi ard buzele, mama/ Obraji-mi se palesc" sau "Un foc se-aprinde-n mine/racori ma iau in spate". Partea a doua a baladei, singura in care o voce din afara acestei lumi rurale isi asuma rostirea intr-o maniera obiectiva, caci lipsesc marcile gramaticale ale identitatii ei, cuprinde un pastel al inserarii rustice, primul din literatura romana, axat pe doua campuri semantice definind manifestarea diurna a vietii nivelului terestru: miscarea si corolarul ei, zgomotele. Este prezentata imaginea satului, prin imagini vizuale si auditive, ce sugereaza multa miscare la momentu inserarii, ca un punct culminant, dupa care urmeaza o liniste "tacere este totul si nemiscare plina, ce prefigureaza venirea zburatorului. Desi noaptea este infatisata printr-o personificare cliseu-cu un vestmant negru "cu stele impodobit"-puterea ei de a institui prin "somnie" oniricul ca alternativa la lumea "aievea" transcende limitele acestei reprezentari mai curand picturial-decorative.
Partea a treia a baladei cuprinde imaginea zburatorului asa cum se constituie ea din "discutia dintre doua surate". Dialogul celor doua surate, intr-un stil marcat oral popular, alcatuit la modul folcloric, cu ajutorul exclamatiilor, interogatiilor si expresiilor populare ("pacoste de zmei", "bata-l crucea") exprimand uimirea si spaima superstitioasa, ramane o modalitate de punere in scena a "gurii satului", anonima si depersonalizata, care recunoaste, potrivit unei stiinte transmise din batrani, in "lumina iute" prima forma observabila a zburatorului. Metamorfozele lui, pe masura ce se apropie de pamant apar astfel modelate de fantezia populara ce identifica intai o forma de "balaur"=personaj malefic de pe celalalt taram din basm-iar mai apoi, in preajma victimei sale cufundate in somn, forma personajului pozitiv, a lui Fat-frumos "balai cu par de aur", al carui nas carn: "ca vai de el" este intr-o forma umoristica-un semn aluzival apartenentei sale la lumea "de dincolo", ca si strigoii, element de ironie ce arata prezenta spiritului critic. "Zmeul"-caci aceasta este identitatea generica atribuita de surate aratarii cu forme schimbatoare, balaur si Fat-frumos in acelasi timp, se naste din impersonalul si enigmaticul "foc de iubit" ce se instapaneste prin vis pentru a deveni, dupa o faza tranzitorie de "lipitura", o atotputernica si chinuitoare prezenta. Poezia "Sburatorul" raspunde nu numai sugestiilor tematice, ci si exigentelor artistice impuse de revista "Dacia literara". Adecvarea limbajului la continutul ideatic al textului, patosul si exaltarea tipic romantice, dar mai ales realizarea artistica a imaginii zburatorului, fac din aceasta poezie o capodopera lirica a epocii pasoptiste.
Revista "Dacia literara" are uriasul merit de a fi instituit un program national, de a fi unit fortele dispersate ale provinciilor romanesti si de a le fi dat o directie comuna, convergenta. Configuratia literaturii romane din secolul al XIX-lea i se datoreaza in cea mai mare masura, deoarece a jalonat traseul evolutiei, pana la aparitia "junimistilor", la un sfert de veac mai tarziu.
|
