TIRADĂ
= Termenul provine din fr. tirade (cf. tirer
"a trage"). 1.În teatru, lunga suita de fraze (versuri) în care
un personaj dezvolta retoric aceeasi idee, cu intensitate
afectiva si fara întrerupere, adresându-se partenerilor
(difera de monolog, 23323t195x unde personajul se presupune a conversa cu sine
însusi, fiind singur în scena). T. ofera autorului
prilejul de a-si expune verva retorica ori de a formula aforisme
si sentinte morale, pe ton patetic; pentru actor, T. e un
pasaj de virtuozitate profesionala. Tragedia clasicismului francez
(Corneille, Racine), apoi drama romantica - (Schiller, Dumas, Hugo)
si în urma melodrama au cultivat T. ca scop în sine. O T.
comica celebra, zisa "a nasului", recita Cyrano (E. Rostand
- Cyrano de Bergerac - 1897, act. I, se. 4). În dramaturgia româna,
T. citabile apar la Hasdeu (Razvan si Vidra -
1867, cânt I, II) si, mai ales, Delavrancea: "Oh ! padure
tânara !... Unde sunt mosii si stramosii
vostri? Presarati... [...]. Unde sunt parintii
vostri? [...] Unde sunt batrânul Manuil si Goian, si
stibor, si Cânde, si Dobrul, si Iuga, si Cangur,
si Gotca, si Mihai Spatarul, si Ilea Huru comisul,
si Dajbog pârcalabul, si Oana, si Gherman, si
fiara palosului... Boldur?... Pamânt... si pe oasele lor s-a
asezat si sta tot pamântul Moldovei ca pe umerii unor
uriasi !" (Apus de soare - 1909, act. III, sc. 8). Adeptii
teatrului realist au atacat conventia T.: "Ce face nobilul
[...], batrânul ofensat? Credeti ca trage spada sa
pedepseasca repede pe acei cutezatori? Nu ! El se gândeste
sa-i pedepseasca eu mult mai aspru: le citeste un lung discurs
istoric moral, în care face lista cronologica a ispravilor si
vitejiilor marilor lui stramosi, ale caror portrete sunt
atârnate în salonul unde s-au întâlnit cei doi rivali, regele Carlos si Hernani.
Acestia stau în picioare împreuna cu femeia vinovata si
asculta... si asculta" (I. L. Caragiale, Câteva
pareri, 1896). 2. Cu sens peiorativ, însiruire de locuri comune,
debitate cu emfaza; lirism declamativ, de joasa calitate.