O propozitie este un enunt care are valoare de adevar, adica despre care se poate spune ca este adevarat sau fals. NU întotdeauna când formulezi un enunt pot spune care este valoarea lui de adevar. Trebuie sa disting însa mai multe cazuri. Uneori, enuntul nu are valoare de adevar, ca atunci când spui "Închide usa!", sau "Ce peisaj splendid!", sau "Aiurea! Nu sunt deloc de acord cu tine!" sau chiar "Ma vei iubi oare si mâine?". Alteori, enuntul are o valoare de adevar, indiferent daca eu pot s-o stabilesc pe loc sau nu. De pilda, daca va spun:
Pe suprafata întunecata a lunii exista un crater de 10 km.
Nu stiu daca un astfel de crater exista si nu stiti nici voi. Dar cu siguranta un astfel de crater fie exista, fie nu exista. Cu alte cuvinte, propozitia de mai sus este fie adevarata, fie falsa.
Conceptul de propozitie este foarte simplu, aproape înteles de la sine. Lucrurile devin mai complicate atunci când ajungem chiar noi în situatia de a compune sau de a exprima propozitii. De pilda, sa presupunem ca cineva spune propozitia urmatoare:
Luna este la vreo 200 de kilometri deasupra pamântului.
Ceea ce înseamna ca enunta propozitia
Luna este la (aproximativ) 200 de km deasupra Pamântului. (1)
Cineva care nu este de acord poate spune "Luna nu este la 200 de kilometri de Pamânt" ceea ce exprima exact propozitia
Luna nu este la 200 de kilometri deasupra Pamântului. (2)
Foarte probabil ca în practica nu acesta este modul în care cineva va raspunde la enuntarea propozitiei (1). Mai degraba, v-ar putea raspunde:
A) 200 de km de Pamânt? Ce note ai luat tu la scoala primara?
B) 200 de km pe naiba! De unde ai scos prostia asta?
C) Aha, cam distanta de la Arad la Sebes- destul de usor de ajuns, nu?
Toate aceste raspunsuri, în context, exprima propozitia
Luna nu este la 200 de km deasupra Pamântului.
Propozitiile sunt un lucru, felul în care le exprimam este adesea altceva. Pentru a determina care este pucntul de vedere al cuiva sau ce anume este pregatit sa aduca ca argument în favoarea punctului sau de vedere, unul dintre pasii esentiali este sa determinam propozitiile din spatele expresiilor folosite. E un fel de proces de traducere, din limbajul de zi cu zi, într-un limbaj logic. Din pacate, pentru acest proces de traducere nu exista reguli pe care sa le puteti învata pe dinafara. Trebuie sa porniti de la ceea ce stiti despre limbaj si despre modul de a vorbi al interlocutorilor.
Pentru a rezuma:
a) întrebarile, comenzile, propozitiile care se refera la probabilitatea unui eveniment, propozitiile despre obiecte fictionale nu sunt propozitii
b) propozitia este un enunt sau o parte a unui enunt care poate fi adevarat sau fals.
c) adevărul unei propozitii poate fi determinat prin
n experienta personala
n consistenta interna
n consistenta cu corpul faptelor stabilite (despre care stim deja ca sunt adevarate)
Pe lânga propozitiile simple exista si altele. Le numim propozitii compuse si le putem clasifica în patru categorii:
Conjunctii (de forma "A si B"). Pentru ca o conjunctie sa die adevarata trebuie ca atât propozitia A sa fie adevarata cât si propozitia B sa fie adevarata
Disjunctii (de forma "A sau B"). Pentru ca o disjunctie sa fie adevarata, trebuie ca una dintre cele doua propozitii componente sa fie adevarate.
Negatii (de forma "non A"). Valoarea de adevar este inversata.
Conditionale (de forma "Daca A atunci B). Prima parte este definita ca antecedentul iar a doua este consecventul. Pentru ca o propozitie conditionala sa fie adevarata, conditia exprimata pentru adevarul lui B nu trebuie sa fie negata. Singurul caz în care conditionala este falsa este daca A este adevarat si B este fals.
Vom reveni pe larg asupra propozitiilor compuse si a rolului pe care îl joaca ele. Vom investiga cu atentie si modul în care adevarul compusului depinde de adevarul partilor. Deocamdata, sa vedem la ce ne serveste ceea ce am învatat pâna acum. Ce rol joaca propozitiile? Unde si cum le putem folosi?
4.2 Premisele argumentatiei
"Lumea n-a avut niciodata o definitie buna a cuvântului libertate, iar astazi poporul american are mare nevoie de asa ceva. Cu totii ne declaram în favoarea libertatii; însa, folosind acelasi cuvânt, nu întelegem acelasi lucru.....Exista aici doua lucruri, nu doar diferite, ci chiar incompatibile, numite prin acelasi cuvânt: libertate." (Abraham Lincoln).
Definitiile sunt esentiale pentru precizarea termenilor discutiei, pentru clarificarea conceptuala, pentru a pune bazele unui rationament. O definitie explica sau indica cum trebuie folosit un cuvânt sau o expresie. Cum definim:
a) prin sinonime (este ceea ce face dictionarul) - câinele este un mamifer din specia caninelor
b) prin descriere - o mierla este o pasare de culoare neagra cu cioc galben care traieste în.si cânta .
c) prin explicatie - celula fotoelectrica este un dispozitiv care foloseste un efect cuantic, efectul fotoelectric pentru a detecta trecerea unui obiect masiv între sursa si receptor
Dictionarul nu este o enciclopedie. Daca cautam o definitie în disctionar, cu gasim o propozitie adevarata sau falsa, ci doar o explicatie privind modul în care poate fi folosit un cuvânt. Dictionarele sunt un fel de manuale de utilizare a limbajului.
Observatie:
Defintiile nu sunt propozitii si nu pot sta ca premise într-un rationament. Le adaugam doar pentru a preciza termenii care apar în premise.
Dar, asa cum spuneam, nici definitiile nu sunt cu totul nevinovate. Putem manipula printr-o definitie, putem modifica standardele prin alta.
Avortul reprezinta uciderea unui copil nenascut.
Aceasta este o definitie persuasiva. O defintie persuasiva este un mod tenedentios de a defini termenii în asa fel încât sa denaturam rationamentul si sa întoarcem o discutie în favoarea noastra. Ca rezultat, avem o premisa care se deghizeaza într-o definitie.
Exemple de definitii persuasive:
Câinii sunt acele animale care aduc iubire si caldura într-o familie.
Democratia este puterea (dictatura) poporului.
Filozofia politica este acea disciplina care ne spune cine trebuie sa conduca si cum trebuie aleasa în mod rational conducerea unui stat.
Telescopul lui Galilei si definitiile persuasive în istoria stiintei.
Cerinte pentru o buna defintie: posibilitatea de a folosi expresia definita si cuvintele car eo definesc în mod intersanjabil. Pasii de parcurs pentru a formula o buna defintie:
aratati ca este nevoie de o definitie
formulati definitia
asigurati-va ca nu ati folosit decât cuvinte cu sens
dati exemple de locuri în care se aplica definitia
dati exemple de situatii în care defintia nu se aplica
daca este necesar, comparati defintia cu alte definitii asemanatoare
revizuiti si corectati, daca este necesar.
Defintia în logica: este o operatie de asociere în care intervin doua alte operatii logice: generalizarea si determinarea. Defintia are scopul de a clarifica o notiune.
Procedee de definire:
A. Defintii denotative
A1. Definitia prin exemplificare: în care se numeste un obiect din sfera notiunii.
Un continent este, de exemplu, Europa.
A2. Definitia prin enumerare: se numesc mai multe obiecte din sfera notiunii
Continente sunt Europa, Asia, Africa, Americile.
A3. Definitia prin indicare
Aceasta este culoarea rosu.
Problemele acestor definitii denotative: nu sunt suficient de precise, înlocuiesc generalul prin particular, nu dau întelesul exact al notiunii
B. Defintii conotatiove
B1. Definitia prin sinonime (ca în dictionar) - evident, nu este suficienta: toti cei care au folosit un dictionar stiu ca merge în cerc.
B2. Definitia prin gen proxim si diferenta specifica (sau definitia aristotelica): clasiificarea si diviziunea
exemplu: pescarul cu undita (Sofistul)
exemplu: clasificarea botanica
Tehnica defintiei notiunilor generale:
introducerea într-o clasa (gen)
diferentierea fata de alte specii ale genului
Conditii: genul proxim (supraordonat imediat) si diferenta specifica (o nota proprie notiunii, care o distinge de celelalte notiuni).
Multiplicitatea definitiilor (corecte):
Cerc - locul geometric al punctelor egal departate de un centru; o sectiune dintr.un cilindru, figura geometrica generata de o raza care se roteste etc.
Legile definitiei
I. Notiunea care se defineste si notiunea definita sa fie notiuni identice
Daca nu sunt identice atunci apar greseli de tipul:
Supraordonare: definitii prea largi Vazul este facultatea de a distinge corpurile. (Platon) sau Întelepciunea este "Cunoaste-te pe tine însuti".
Subordonare: defintii prea înguste:
Matematica este stiinta cantitatii. Matematica este stiinta numerelor.
Frumosul este o fata frumoasa (Gorgias)
Întelepciunea este un fel de sfiala (Charmides)
Încrucisare: se poate ca defintia sa fie în acelasi timp prea larga, pe de-o parte, iar pe de alta, prea îngusta:
Natiunea este comunitatea de limba.
II. Definitia sa fie clara: notiunea definitorie sa fie mai clara decât notiunea definita Lumina este miscarea luminara a corpurilor luminoase. Întelepciunea este sa te ocupi cu ale tale.
III. Definitia sa nu fie circulara Spatiul este ordinea ciexistentei, timpul este ordinea succesiunii. Viata este ansamblul fortelor care rezista mortii.
IV. Definitia sa nu fie negativa Planetele sunt corpuri ceresti care nu sclipesc.
V. Definitia sa nu fie exprimata în limbaj obscur, echivoc, figurat
Dreptatea este armonia sufletului cu el însusi(Platon)
Shakespeare este locul de întâlnire al unui trandafir cu o secure (Cioran)
Formulati o definitie si o definitie persuasiva pentru fiecare dintre urmatorii termeni:
A. camin studentesc
B. alegeri libere
C. nationalism
Iata câteva defintii ale gândirii critice, asa cum au fost ele formulate de diferiti profesori care au scris carti pe aceasta tema. Aceasta nu înseamna ca sunt în mod automat corecte (argumentul autoritatii), dar ne indica faptul ca apartin unor persoane care au lucrat ceva timp pe un asemenea subiect. Ideal ar fi ca cea mai buna defintie sa ajunga sa fie propria voastra definitie. Abia atunci puteti spune ca gânditi critic.
Exercitiu de seminar:
Se împarte grupa de studenti în mai multe subgrupe. Fiecare din subgrupe are de analizat definitiile de mai jos si este rugata sa formuleze propria ei definitie (pe baza exemplelor, inspirându-se din ele, dar fara sa copieze unul anume). Dupa 20 de minute, fiecare grupa trebuie sa aleaga un purtator de cuvânt care are de prezentat rezultatele, raspunzând la urmatoarele întrebari:
a) care definitii au fost considerate mai ilustrative si de ce
b) care defintii credeti ca sunt proaste (incorecte, insuficiente etc.)
c) cum ati formulat o noua defintie (pornind de la care elemente, ce anume ati luat în considerare etc.)
Gândirea critica înseamna sa decidem rational ce sa credem si ce sa nu credem.
Norris, S:P. "Synthesis of Research on Critical Thinking", Educational Leadershop, v 42, n 8, 1985, 40-45
Gândirea critica este folosirea acelor abilitati cognitive sau acelor strategii care augmenteaza probabilitatea unui rezultat dezirabil. Este un termen folosit pentru a descrie acel act de gândire intentional, rational si directionat catre un scop - tipul de gândire implicat în rezolvarea de probleme, formularea unor inferente, calcul sau luarea deciziilor atunci când cel care gândeste foloseste abilitati alese special si eficiente pentru contextul particular în care se gaseste si pentru tipul de sarcina pe care o are de rezolvat. Gândirea critica implica de asemenea evaluarea procesului de gândire - rationamentul care ne-a dus la concluzia la care am ajuns, sau tipul de factori pe care I-am luat în considerare atunci când am avut de luat o decizie. Gândirea criticpa este uneori numita gândire directionata, pentru ca este îndreptata spre obtinerea unui anumit rezultat.
Halpern, Diane, Thought and knowledge: An Introduction to Critical Thinking, 1996
Gândirea critica este formarea inferentelor logice.
Simon and Kaplan, 1989
Gândirea critică este dezvoltarea unor patternuri de gândire coezive si logice.
Stahl, Stahl, 1991
Gândirea critica reprezinta actul elaborat si deliberat de a accepta sau respinge adevarul unui rationament sau de a suspenda judecata.
Moore and Parker, 1994
Scopul gândirii critice este, deci, sa ajunga la întelegere, la evaluarea punctelor de vedere si sa rezolve probleme. Cum toate aceste trei domenii implica punerea de întrebari, putem spune ca gândirea critica este chestionarea sau cercetarea în care ne angajam atunci când cautam sa întelegem, sa evalua sau sa rezolvam.
Maiorana, Victor P. Critical Thinking across the Curriculum: Building the Analytical Classroom, 1992
Abilitatile gândirii critice: întelegerea întelesului unei propozitii, detectarea ambiguitatii, evaluarea întemeierii unei concluzii si acceptarea sau respingerea critica a enunturilor diferitelor autoritati.
Smith, 1990
Am intitulat cursul trecut "Despre ce argumentam?". Putem acum da un raspuns? Mai degraba nu; si asta pentru ca am început prin a arata care sunt propozitiile pe care nu suntem dispusi sa le folosim într-o argumentatie: propozitiile vagi, ambigue, subiective si asa mai departe. Am învatat, cu alte cuvinte, de care propozitii trebuie sa ne ferim. Nu stim înca cum am putea determina propozitiile pe care urmeaza sa le putem folosi ca premise, nici în ce mod trebuie sa se lege ele pentru a avea o argumentatie corecta. În plus, am lucrat o mare parte a cursului trecut la construirea unei teorii a definitiei. Am vazut care sunt principalele tipuri ale definitiei, legile definitiei si am enuntat o serie de reguli dupa care ne-am putea ghida pentru a formula o definitie corecta.
Am insistat mai mult asupra definitiei pentru ca am ajuns în punctul în care, desi, poate, nu va este evident în acest moment, materialul logic se întinde pe masa înaintea noastra. Nu mai ramâne decât sa lucram cu el. S-ar putea sa nu întelegeti înca cum vine asta, datorita faptului ca am adunat elementele necesare si am explorat teritoriul într-un mod ocolit. Puteam porni acest curs asa cum încep majoritatea cursurilor de logica, prin a spune: materialul logic este reprezentat, pe de-o parte, din notiuni, sau termeni, pe de alta din propozitii, sau judecati. Pe noi ne intereseaza relatiile dintre ele. Daca urmarim relatiile dintre termeni, facem logica notiunilor. Daca urmarim relatiile dintre judecati (propozitii) facem logica propozitiilor.
În loc de asta, noi am pornit de la nevoia de a argumenta si de la instrumentele de care avem nevoie pentru a învata sa argumentam. Am convenit ca exista niste reguli pe care vrem sa le descoperim si niste greseli tipice pe care trebuie sa le cunoastem pentru a le putea evita. Am învatat sa recunoastem anumite tipuri de propozitii sau judecati care ne pun probleme (si pe care logicianul nu le primeste în logica). Apoi am pornit de la exemplul de argumentatie din dialogurile socratice pentru a ne lamuri cum se formuleaza o definitie. si, poate fara sa ne dam seama, suntem în mijlocul problemelor de logica. Va puteti convinge citind capitolul despre definitie din cartea lui Petru Botezatu. Definitia este una dintre operatiile logice. Dar, daca pentru unii autori definitia este doar una dintre operatiile logice, pentru altii ea este o operatie logica esentiala. si asta pentru ca (asa cum am vazut citind dialogurile lui Platon) formularea unei definitii duce la concept. În logica vorbim despre concept, termen sau notiune într-un sens putin mai restrâns decât în filozofie. De pilda, nu ne intereseaza cum si în ce fel "exista" conceptele sau care este relatia dintre concepte si lucruri. În logica luam lucrurile asa cum se prezinta. Conceptele sau notiunile sunt termeni cu un anumit grad de valabilitate obiectiva, termeni asupra carora ne putem întelege. Dar nu ne întelegem numai noi aici, ci, într-un anumit fel, toti oamenii, în majoritatea regiunilor si în orice moment de timp, ajung sa se poata întelege.
Interludiu si exemplu de discutat: urmatorul citat, transcris pe un hand-out, se poate discuta liber în clasa. E un mod interesant de a ilustra legatura între definitie si concept (si ajuta trecerea la notiunea logica).
Nae Ionescu, Curs de istoria logicii, Humanitas, 1993, p. 106
"Ce face propriu-zis Socrate? El restrânge cercul, face o afirmatie larga si, prin afirmatii succesive, introduce propozitii din ce în ce mai restrânse, restrângând mereu cercul realitatii asupra careia sa facut afirmatia si ajungând la o data ultima, pentru care are o forma echivalenta, expresiva. Adica, ce face Socrate? Defineste. Toata operatia asta, pe care o numeste arta mositului în filosofie, consta în a defini. Foarte interesant si bine de retinut, pentru ca definitia este tocmai operatia corelativa a ceea ce numim noi "concept". Prin definitie ajungem la concept.
.Deci operatia logica fundamentala a lui Socrate este definitia, iar rezultatul definitiei este conceptul.
Ce câstiga gândirea greaca cu aceasta teorie a conceptului? Câstiga o anume baza, sau vrea cel putin sa câstige o anume baza comuna de operatie. Socrate spunea: foarte bine, sa admitem drept adevarat ceea ce spui dumneata, ca se poate argumenta orice teza; nu este totusi mai putin adevarat ca trebuie sa existe ceva comun între noi. Însusi faptul ca eu pot sa-ti transmit dumitale o cunostinta a mea, ca eu pot sa-ti dovedesc sau sa-ti impun o afirmatie a mea însemneaza ca exista posibilitatea de circulatie, de comunicare între noi; iar aceasta posibilitate de comunicare între noi trebuie sa admita ceva comun mie si dumitale. Ce este acest ceva comun? Acest ceva comun trebuie, în orice caz, sa aiba o valoare obiectiva, caci altfel nu mai poate fi comun; iar daca nu este comun, nu mai exista putinta de transmitere a unei cunostinte..si acest ceva comun si obiectiv este conceptul.
Nu este vorba, la Socrate cel putin, de o problema gnoseologica a conceptului: nu este vorba sa stim ce se ascunde în realitate în dosul unui concept, si cât reprezinta un concept dintr-o realitate. .Pentru el de prima importanta era descoperirea conceptelor logice."
Daca stim sa definim, înseamna ca stim sa delimitam notiunile (conceptele) si sa lucram cu ele. Este lectia pe care am învatat-o de la Socrate. Daca lasam la o parte problemele filosofice legate de concept si încercam sa delimitam notiunea ca obiect al logicii, pornim de la urmatoarele fapte simple:
""Masa", ce însemneaza? Este ceva caruia îi corespunde în lumea reala o multime de obiecte. Pentru ca aceste obiecte sa corespunda, toate, acestei mese, trebuie sa se subsumeze acestei realitati "masa" si deci trebuie sa aiba ceva comun între ele. O sa spuneti: atunci un obiect logic este rezultatul unei abstractii. Nu stiu. Poate. În ceea ce ma privelte, nu cred, dar poate este, nu spun ca nu. Dar ce însemneaza rezultatul unei abstractii? Ce calitati are masa aceasta? Materialul din care e facuta: din lemn, fier, hârtie presatp, sunt o mustime de posibilitati. Este infinit materialul din care daci masa, dar nu din orice o poti face. Infinitul acesta are o limita. Pentru ca sa-mi serveasca materialul la facerea unei mese, trebuie sa fie consistent. Iata cum este realitatea logica. Nu exista propriu-zis ca ceva, ci ca o conditie de existenta a ceva. Conditiile de existenta a ceva. În genere, un obiect logic însemneaza o suma de conditii pe care trebuie sa le îndeplineascp un obiect oarecare ca sa fie. si anume, un minim de conditii pe care trebuie sa le îndeplineasca un obiect oarecare ca sa fie asa cum este. Când spun masa nu spun masa de lemn, verde, mare, rotunda, mica: dar spun ceva ce le cuprinde pe toate acestea. Adica rotunjimea nu este o conditie absoluta, necesara.Ce reprezinta prin urmare un obiect logic? O limita pe care trebuie s-o atinga obiectele existând real. .Aceste conditii minime de existenta, toate la un loc, constituie obiectul logic."
Exemplu: Încercam sa definim la seminarul de data trecuta un cuvânt greu: nationalism. Cum am putea sa-I determinam sfera si continutul?
Sfera: multimea tuturor instantelor în care termenul s-ar putea aplica (nationalism, national-comunim, national-socialism si alte curente politice; nationalism ca tendinta psihologica?)
Continut (multimea notelor): tendinta psihologica, manifestare de idei, sentiment SAU curent politic
Putem vedea ca, în functie de notele pe care le luam în considerare, avem doua notiuni (cel putin).
Precizia definitiilor. Definitiile în discurs.
Pe noi ne intereseaza deocamdata notiunile numai în masura în care sunt elemente constitutive ale propozitiilor. Vom încerca sa clasificam propozitiile, astfel încât sa ne fie mai usor. Vom începe prin a spune ca ne intereseaza ptopozitiile, ca si toate operatiile logice, în masura în care lucreaza cu relatii.
Formele verbale ale propozitiilor difera. Cu toate acestea, putem identifica constante:
Toti oamenii sunt muritori.
Orice om este muritor.
A fi om înseamna a fi muritor.
Reprezinta, în logica, aceeasi propozitie: Toti S sunt P.
Reprezentarea în teoria multimilor: incluziune.
Se mai numeste propozitie universala. SeP
Unii oameni sunt albi
Exista oameni albi.
Unii S sunt P.
Propozitie singulara. SiP
Reprezentare în teoria multimilor: intersectie.
Operatii cu propozitii: Negatia si patratul logic (dupa Petre Botezatu, pg. 61)
Inferenta traditionala: derivarea unei propozitii din alta propozitie.
Inferenta si rationamentul:
Premisa: Unii S sunt P
Concluzia: Unii P sunt S
Toti câinii latra.
Pufi este câine.
Pufi latra.
Dar daca am spune: Toti câinii latra.
Pufi latra.
Deci Pufi este câine.
Rationamentul e gresit. Vedem asta dând un contraexemplu. Pufi poate fi de exemplu o vulpe. Cum putem vedea prin reprezentari cu multimi ca rationamentul al doilea este gresit?
Multimea animalelor care latra
Multimea câinilor
Elementul : Pufi.
O colectie de propozitii este un rationament (argument) daca concluzia decurge din premise.
Rationamente (inferente):
Regulile de mai sus nu sunt oare prea rigide? În general, concluzia este o consecinta a premiselor, dar nu una necesara. Generalizare:
Rationament (Argument) bun: nu orice argument este bun. Am vazut deja exemple destule de argumente proaste sau care erau pur si simplu altceva dar se deghizau astfel încât sa credem despre ele ca sunt argumente.
4.7.1 Corectitudinea
Un argument este corect daca si numai daca atunci când premisele sunt adevarate, concluzia este cu necesitate adevarata. Sau, cu alte cuvinte, un argument este corect daca nu exista nici o posibilitate ca concluzia sa sa fie falsa fara ca macar una din premisele sale sa fie falsa la rândul ei.
Atentie: Termenul "corect" se refera la argumente si nu la propozitie. Corectitudinea priveste relatia care exista între premise si concluzie. Simplul fapt ca un argument are premise adevarate si o concluzie adevarata nu-l face corect!
Exemplu:
Acesta este un curs de gândire critica.
Toti studentii din anul I au examen la aceasta materie.
Majoritatea studentilor de anul I vor ajunge sa citeasca pâna la urma acest curs.
Toate propozitiile de mai sus sunt adevarate si, cel putin la prima vedere, ele sunt legate într-un argument. Concluzia este adevarata (formulata fiind la timpul viitor se poate presupune ca într-un viitor nedeterminat majoritatea dintre voi veti ajunge sa cititi acest material). si totusi, argumentul nu este corect. Am putea înlocui concluzia cu una falsa: "Majoritatea studentilor vor trece examenul fara sa vada acest curs", fara a schimba, de fapt, argumentul. Un argument de forma corecta nu ne da aceasta posibilitate.
O alta observatie importanta este ca "argument corect" nu este sinonim cu "argument bun". Exista argumente corecte care nu au nici un pic de adevar în ele si argumente corecte compuse din propozitii adevarate dar total lipsite de valoare (care nu ne spun nimic). Tot ce ne spune corectitudinea unui argument este ca daca premisele unui argument sunt toate adevarate, si concluzia va fi, în mod necesar, adevarata. Un argument corect este asemanator cu ceva de tipul unui pod portabil: daca pilonii de sustinere, (premisele) sunt solizi (premisele sunt adevarate) atunci putem fi siguri ca acest pod ne va sustine concluzia (ne va garanta adevarul ei). Daca însa una dintre premise este falsa, podul se poate prabusi[3]
Observatie:
Un rationament este bun sau prost în mod obiectiv. Un argument bun este cel în care premisele ne dau bune temeiuri pentru a crede în adevarul concluziei.
premisele conduc la stabilirea concluziei
avem bune motive sa credem ca premisele sunt adevarate
Cele doua teste sunt independente unele de altele, asa cum arata urmatoarele exemple. Putem, de exemplu, sa avem premise si concluzie adevarata, însa premisele nu duc la stabilirea concluziei:
Profesorul vostru este platit sa predea la aceasta facultate de stiinte politice
Voi suntete studenti la stiinte politice
Deci profesorul vostru preda stiinte politice
Putem avea premise care conduc la stabilirea concluziei, însa una dintre premise este falsa:
Cursurile sunt predate de profesori.
Toti profesorii sunt barbati.
Deci profesorul vostru de logica este un barbat.
Ce se întâmpla daca una dintre premisele rationamentului este falsa? Dintr-o premisa falsa putem deriva atât o concluzie adevarata, cât si una falsa.
Putem asemana un argument cu o masina de facut cârnati. Pentru a obtine cârnati buni, trebuie ca toate ingredientele necesare sa fie de calitate (ajunge ca unul sa fie stricat si cârnatii vor fi rai) sI mai trebuie ca masina sa functioneze corect. Exact la fel, pentru ca un argument sa fie bun trebuie sa aiba:
Forma corecta
Premisele adevarate
Test intuitiv pentru evaluarea argumentelor
Exista un test intuitiv pentru evaluarea argumentelor. El porneste de la întrebarea:
|
Exista posibilitatea de a ne imagina ca premisele sunt adevarate si concluzia falsa în acelasi timp? |
Putem clasifica argumentele în functie de raspunsul la aceasta întrebare. Daca raspunsul este negativ, argumentul este corect. Daca raspunsul este pozitiv, putem adresa o noua întrebare:
|
Cât de usor ne putem imagina situatii în care premisele sa fie adevarate si concluzia falsa în acelasi timp? |
Daca raspunsul este
A. Foarte usor - atunci argumentul se numeste slab
B. Foarte greu, aproape imposibil si oricum descriu situatii implauzibile - atunci argumentul se numeste tare
Argumentele corecte si cele tari sunt argumentele bune. Argumentele slabe se pot arunca.
Atentie: Nu exista o linie clara de demarcare între tare si slab ci un fel de gradatie. Unele argumente sunt mai tari decât altele.
Exemple: Clasificati urmatoarele argumente
Daca toata viata am respectat legile si am fost convins de justetea premiselor de mai sus nu exista nici un motiv pentru care în acest moment încalcarea lor sa mi se para buna. Mai mult:
Deci, nu vad de ce as alege acum o solutie ilegala pentru a obtine un rezultat (exilul) pe care îl puteam obtine la proces fara sa încalc nici o lege.
În aceasta faza a discutie sa distingem rapid si foarte schematic între doua tipuri de argumente.
