Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Epigonii

Carti




Epigonii

-Portretul epigonilor-

Varianta 1




In partea a doua a poeziei "Epigonii" prezentul este pus in antiteza cu trecutul, prezentat in prima parte. Poetul condamna generatia contemporana, considerandu-i urmasi nedemni ai stralucitilor scriitori din perioada pasoptista.

Cuvantul "epigon" insemana urmas nedemn asa cum ii considera Eminescu pe toti contemporanii sai. In modestia sa exagerata el insusi se considera un epigon cu toate ca nu este nici de departe: "iara noi, noi epigonii."

Ceea ce ii face pe poetii din generatia sa sa nu se ridice la nivelul inaintasil 23223r175x or sunt ideile invechite si de multe ori neimportante pe baza carora isi scriu asa-zisele opere: "inimi batrane, urate". Toate scrierile lor duc lipsa de pasiune, de sentimente demne de o opera literara, metaforele "simtiri reci, farfe zdrobite" exprimand aceste idei.

In continuare ii descrie ca pe niste "masti razande, puse bine pe-un caracter inimic" adica oameni cu doua fete, fara o personalitate bine definita. Toti acesti poeti carieristi scriu doar pentru a fi considerati poeti si nu pentru a creea ceva deosebit, ei vrand doar sa fie remarcati. De aceea pentru ei Dumnezeu este doar "o umbra" iar patria "o fraza".

Intregul portret al epigoniilor este realizat de fapt in antiteza cu trecutul dominat de marii scriitori pasoptisti. Ultimii credeau ca prin ce scriu vor transmite un anumit mesaj sau vor exprima o anumita idee, spre deosebire de poetii contemporani lui Eminescu ce nu sunt interesati decat sa se afirme ei insisi prin false sentimente: "Voi credeati in scrisul vostru, noi nu credem in nimic."

In loc sa caute sa se exprime cat mai frumos, epigonii, intre care se incadreaza din nou si Eminescu, carpesc "cerul cu stele", facandu-l "sur si rece", si manjesc "marea cu valuri.

Astfel poetul considera ca "s-a intors masina lumii", trecutul intrecand cu mult prezentul astfel ca urmasii lor isi vor aminti cu drag de acei scriitori enumerati in partea intai a poeziiei, in timp ce contemporanii sai, si el insusi nu vor fi bagati in seama: "Noi suntem iarasi trecutul, fara inimi, trist si rece."

Portretul colectiv al epigoniilor este deosebit, fiind realizat cu ajutorul unor epitete si metafore cu valoare morala, fiind in principal o antiteza intre trecut si prezent. In timp ce trecutul este prezentat ca o oda, asupra prezentului are o viziune satirica, toanalitatea este sarcastica, caracterul partii a doua fiind elegiac dar negativ.

Varianta 2

În poezia "Epigonii", Mihai Eminescu sugereaza ideea decaderii artei înca din titlu: urmasi nedemni de înaintasi ilustrii.

El realizeaza portretul unor mari scriitori apusi si a epigonilor, poetii fara talent din vremea lui în grupul acestora incluzându-se si pe el din modestie.

Acesti epigoni sunt conturati în partea a II-a a poeziei.

Caracterizarea acestora începe cu un vers simbolic :

"Iara noi? Noi, epigonii?. Simtiri reci, Harfe zdrobite,", aratând incapacitatea epigonilor de a însufletii simtiri înalte.

Acesti urmasi nedemni sunt niste personaje demne de mila care poarta masti si nu-si arata adevarata fata, pentru a fi pe placul lumii:



"Masti râzânde, puse bine pe un caracter inimic;"

Eminescu arata lipsa de talent, lipsa de idei si de idealuri în trei versuri smnificative:"Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza;

În noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza;

Voi credeti în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!"

Scriitorul printr-o metafora simbolica arata faptul ca epigonii sunt nedemni de înaintasii lor si s-au întors în trecut în loc sa înainteze în viitor:

"S-a întors masina lumii, cu voi viitorul trece;

Noi suntem iarasi trecutul, fara inimi, trist si rece;"

Sublinieaza înca o data lipsa de talent si scrisul de dragul de a scrie fara a spune ceva cu adevarat:

"Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,

Caci al nostru-I sur si rece - marea noastra-i de înghet."

Eminescu reia ideea lipsei de idealuri, incapacitatea de simtire a sentimentelor marete si simularea acestora:

"Noi? Privirea scrutatoare ce nimica nu viseaza,

Ce tablourile minte, ce simtire simuleaza,"

Scriitorii contemporani poetului spun despre înaintasii lor ca sunt niste vizionari si arata ca operele demne de admiratie ale înaintasilor au fost scrise degeaba deoarece idealurile care le-au simtit pe tot parcursul vietii sunt niste vise si ce au scris nu se poate realiza:

"Privim reci la lumea asta - va numim vizionari,

O conventie e totul; ce-i azi drept, mâine-i, minciuna

Ati luptat lupta desarta, ati vânat tinta nebuna,

Ati visat zile de aur pe-asta lume de amar."

Acest portret al epigonilor este foarte bine realizat de poetul nostru national, principalul mod de caracterizare fiind antiteza cu înaintasii care au fost tinuti inte de-a lungul generatiilor de-a lungul deceniilor.











Document Info


Accesari: 4852
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )