Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




DICTIONAR DE MITOLOGIE GREACA SI ROMANA - litera W, X, Y, Z

Gramatica


DICŢIONAR DE MITOLOGIE GREACĂ sI ROMANĂ - litera W, X, Y, Z

Wodan. īn mitologia germanica, Wodan pe Thingsus (vezi) si primind ca atribute



era zeul magiei si al mortilor. īn vremea caracteristice calul, vulturul si lancea,

cuceririi romane a fost asimilat lui Mercur Ulterior, Wodan a fost considerat stramo-

(Tacitus, Germania, 9); treptat, a dobīndit sui regilor germanici si a devenit Odin īn

trasaturile unui zeu razboinic, īnlocuindu-1 mitologia scandinava.

"

X

Xante (gr. nav-Jb), -tis). Numele unei amazoane.

Xantos (gr. Zdvtioq, -ou; lat. Xanthos si Xanthus, -i). 1) Rīu din Troada, numit mai frecvent Scamandru (vezi).

2) Numele mai multor cai din mitologie. Unul īi apartinea lui Hector, iar altul era unul dintre caii lui Diomede, regele Tra-ciei, care erau hraniti cu carne de om. Cel mai celebru este īnsa calul nemuritor al lui Ahile ; el si fratele sau Balios erau fiii lui Zefir si a harpiei Podarge. īnzestrat de Hera cu darul vorbirii, Xantos i-a prezis lui Ahile moartea apropiata; la auzul sumbrei sale preziceri, Ahile s-a mīniat (Iliada, 19.408 si urm.).

Xenia (gr. ^evia, -iov; lat. xenia, -iorum). 1) īn lumea romana, darurile oferite oas­petilor si prietenilor īn timpul sarbato­rilor, īn special cu ocazia Saturnaliilor (vezi). Adesea erau īnsotite de biletele augurale; din aceste mesaje s-a inspirat Martial īn poemele din culegerea intitu­lata Xenia.

2) (gr. Hevia, -ag). Epitet ("oaspete") cu care era indicata īn Grecia zeita Atena.

Xenocleia (gr. ZevoxXeia, -aq). Preoteasa a lui Apollo de la Delfi, ale carei fapte sīnt legate de cultul lui Heracle. Pentru ca nu i-a raspuns eroului, care consultase ora­colul dupa moartea lui Ifitos, ea a stīrnit mīnia acestuia. Heracle a plecat furibund,

luīndtu el Tripodul (vezi) sacru. Eroul s-a īntors la Delfi si a restituit tripodul numai cīnd preoteasa a acceptat sa-i raspunda.

Xoanon (gr. ^oavov, -ou). Termen grecesc prin care erau indicate statuile zeilor. De obicei se refera la reprezentarile mai vechi, cu precadere din lemn - dar si din alte materiale - si caracterizate de o plasti­citate primitiva, care faceau obiectul unei veneratii deosebite. Uneori termenul este utilizat si pentru a desemna uriasele statui criselefantine din epoca clasica - Zeus din Olimpia sculptat de Fidias sau Hera din Argos, opera lui Policlet. Traditia mitica īi atribuia realizarea unora dintre cele mai vechi sculpturi de acest tip lui Dedal (vezi).

Xutos (gr. Zou-^og, -ou; lat. Xuthus, -i). Fiul lui Hellen si al nimfei Orseis si fratele lui Doros si al lui Eol. A fost rege īn Pelopones si s-a casatorit cu Creusa, fiica lui Erehteu, cu care a avut doi fii, Aheos si Ion. Potrivit altor versiuni ale mitului, dupa moartea lui Hell 18218s187s en, Xutos a fost alungat din Tesalia de fratii sai si s-a refugiat la Atena, unde s-a casatorit cu fiica lui Erehteu. Dupa moartea lui Erehteu, Xutos a participat la alegerea urmasului acestuia la tronul Aticii si i-a īncredintat regatul lui Cecrops, cel mai īn vīrsta dintre cumnatii sai, stīrnind astfel gelozia celorlalti fii ai lui Erehteu, care l-au alungat din cetate. Xutos s-a refu­giat atunci īn Pelopones.

Zacintos (gr. Zaxuv-frog, -ou; lat. Zacynthus, -i). Erou grec, fiul lui Darda-nos, considerat colonizatorul insulei Psofīs din Arcadia. Potrivit traditiei, el a dat numele insulei Zacintos, astazi Zante.

Zagreus (gr. ZctYpaiog, -ou si Zafpeug, -eag īn teogonia orfica (vezi Orfism), Zagreus este fiul lui Zeus si al Persefonei, cu care regele zeilor s-a unit luīnd īnfatisarea unui sarpe. Temīndu-se de gelozia Herei, Zeus si-a īncredintat fiul, pe care īl iubea foarte mult, lui Apollo si curetilor, care l-au crescut pe muntele Parnas. Hera īnsa 1-a descoperit si le-a poruncit titanilor sa-1 rapeasca. Zagreus a īncercat īn zadar sa scape, transformīndu-se īn taur; titanii l-au prins si l-au sfīsiat, apoi l-au mīncat īn parte crud, īn parte fiert. Apollo a īn­gropat ramasitele lui Zagreus līnga tri­podul din Delfi; Atena i-a dus īnsa inima, care nu īncetase sa bata, lui Zeus, iar acesta 1-a readus pe copil la viata; prin metode prezentate diferit īn izvoare, el a īnghitit acea inima sau a convins-o pe Semele sa o soarba, zamislindu-1 astfel pe Dionysos. In acest mit, Zagreus apare ca un "prim Dio­nysos", care 1-a precedat pe cel mai cunoscut zeu din izvoarele clasice, unde "Zagreus", īnsemnīnd "mare vīnator", apare uneori ca epitet al lui Dionysos. Caracteristicile in­fernale ale povestirii despre originea zeu­lui explica si asimilarea lui cu Hades īn unele texte.

Prezente In literatura antica. Diferitele aspecte ale mitului pot fi reconstituite cu ajutorul unor fragmente din scrierile lui Eschil si al mentiunilor prezente la Macro-biu (comentarii la Somnium Scipionis), Nonnos din Panopolis, Diodor din Sicilia, Hyginus si Ovidiu (Metamorfoze).

Zalmoxis sau Salmoxis (gr.

-i6oc; sau IcAjiotic, -tfiog). Zeu venerat de

geti, numit si Gebeleizis (identificare respinsa de M. Eliade, care evidentiaza diferente semnificative īntre structurile si cultul celor doua divinitati, admitīnd totusi posibilitatea ca īn epoca romana sa fi existat un sincretism religios Zamolxis--Gebeleizis - n.t.). Potrivit lui Herodot, getii credeau ca oamenii nu mor, ci se duc la zeul Zalmoxis: "La fiecare patru ani arunca sortii si īntotdeauna pe acela dintre ei pe care cade sortul īl trimit cu solie la Zamolxis, īncredintīndu-i de fiecare data toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: cītiva dintre ei, asezīndu-se la rīnd, tin cu vīrful īn sus trei sulite, iar altii, apucīndu-1 de mīini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis, īl leagana de cīteva ori si apoi, facīndu-i vīnt, īl arunca īn sus peste vīrfurile sulitelor. Daca īn cadere omul moare strapuns, ramīn īncredintati ca zeul este binevoitor; daca nu moare atunci īl īnvinuiesc pe sol, hulindu-1 ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el, trimit un altul". Potrivit grecilor din Helespont, "fiind un om, acest Zalmoxis ar fi trait la Samos, ca sclav al lui Pitagora, fiul lui Mnesarhos. Dobīndind dupa aceea libertate, ar fi strīns multa bogatie si ast­fel, cu averea cīstigata, s-ar fi īntors prin­tre ai sai bogat. Deoarece tracii traiau īn cumplita saracie si erau lipsiti de īnva­tatura, Zalmoxis, īntrucīt traise īntre eleni, īndeosebi īn preajma lui Pitagora, omul cel mai īntelept al Eladei, cunoscīnd astfel felul de viata ionian si niste mora­vuri mai alese decīt cele din Tracia, a cerut sa i se cladeasca o sala de primire unde le oferea ospete cetatenilor de vaza; īn timpul ospetelor īi īnvata ca nici el, nici oaspetii sai, nici urmasii lor nu vor muri vreodata, ci numai se vor muta īn alt loc unde, traind pururi, vor avea parte de toate bunurile. In tot acest rastimp cīt īsi

ZBOR

gazduia oaspetii, vorbindu-le astfel, porun­cise sa i se faca o locuinta subterana. Cīnd locuinta a fost gata, el a disparut dintre traci coborīnd īn adīncimea īncaperilor sub­terane, unde a stat ascuns trei ani. Tracii l-au regretat si l-au bocit ca pe un mort. Dar īn al patrulea an el a aparut iarasi dinaintea tracilor, facīndu-i astfel sa creada tot ce le spunea" (Herodot, 4.94-95). īn dialogul platonic Charmide, Zalmoxis este prezentat drept saman si zeu, precum si stramos al unei scoli de medicina, amin-tindu-se cīteva maxime ale sale : "Precum nu se cade sa īncercam a vindeca ochii fara sa ne ocupam de cap, ori capul fara trup, tot astfel nu se cade sa īncercam a vindeca trupul fara sa vedem de suflet, si tocmai din pricina asta, sīnt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindca nu cunosc īntregul de care ar trebui sa se īngrijeasca. Caci daca acesta merge rau, este peste putinta ca partea sa mearga bine" (Platon, Charmide, 156d-e).

Zbor. īn mitul clasic, zborul reprezinta o prerogativa exclusiva a zeilor, a unor crea­turi vrajite, a anumitor insecte si a pasa­rilor. Zeii, pentru care totul este posibil, se pot deplasa cu usurinta si īn aer. Uneori ei strabat cerul īntr-un car īnaripat sau tras de lebede si porumbei ori de cai zbura­tori (vezi Car), alteori se deplaseaza singuri; cel mai rapid este Hermes, zeul mesager pe care iconografia traditionala īl prezinta cu aripi la picioare. īnzestrati cu aripi sīnt si Iris, o alta mesagera divina, Nike, Victo­ria, Eros, zeul dragostei, precum si Som­nul si Visele, care au aripi la tīmple. īn afara de zei, pot zbura numai fiintele carora acestia le fac o favoare: cele care sīnt trans­formate īn pasari, cele pe care zeii le duc īn cer (ca Ganimede, rapit de vulturul lui Zeus) sau cele carora zeii le daruiesc instru­mente magice: Belerofon, care īl are pe Pegas, calul īnaripat, sau Perseu, cu san­dalele īnaripate.

Un singur om reuseste, datorita abilitatii tehnice, istetimii si inteligentei, sa zboare prin propriile sale forte: Dedal, miticul arhitect si sculptor, care pentru a scapa de mīnia lui Minos īsi faureste o pereche de aripi. "«Poate Minos sa-mi īnchida pamīn-tul si marea - zise el - dar desigur ca cerul īmi sta deschis; pe aici voi pleca. Minos poate stapīni totul, dar nu poate stapīni

vazduhul!» Astfel a zis si, īndreptīndu-si gīndurile spre o arta necunoscuta, a īncer­cat sa smulga naturii legi noi. si-a fixat cu chibzuinta pene, īncepīnd de la cele mai mici si urmīnd pīna la cele mai mari, de-ai fi crezut ca au crescut treptat. Asa au crescut odinioara putin cīte putin tevile naiului. Dedal leaga aceste aripi la mijloc cu in si la capete cu ceara si astfel asezate le īndoaie īntr-o curbura usoara, ca sa imite aripile adevarate ale pasarilor. Tīnarul Icar sta īmpreuna cu el, si, nestiind ca-si pune la cale propria sa pieire, cu fata vesela, aci lua penele pe care vīntul le misca de colo--colo, aci cu degetul cel mare strica ceara galbena si jocul sau īmpiedica lucrul minunat al tatalui" (Ovidiu, Metamorfoze, 8.185 si urm.). Cu acea inventie minunata, Dedal si Icar se ridica de la pamīnt, usori asemenea pasarilor: "īnaltīndu-se cu aju­torul aripilor, Dedal a luat drumul īn zbor īnainte. Temīndu-se pentru tovarasul sau, ca o pasare care din īnaltul cuibului si-a scos la zburat puii tineri, īl īndeamna sa-1 urmeze, īl īnvata arta primejdioasa, īsi misca si el aripile si priveste īnapoi la ale fiului. Pescarul care prindea peste cu tres­tia tremuratoare, pastorul rezemat īn bīta, sau plugarul sprijinit pe coarnele plugu­lui, cīnd i-au vazut au ramas īnmarmuriti si au crezut ca sīnt zei cei ce pot lua dru­mul vazduhului" (ibidem, 212 si urm.). Icar nu reuseste sa īnvinga betia zborului si īi cade victima, apropiindu-se prea mult de soare, care topeste ceara din aripile sale; Dedal īsi continua īnsa calatoria pīna īn Italia de miazazi. Prin moartea fiului, trufia tehnicii, care 1-a facut sa "rastoarne natura", potrivit comentariului lui Ovidiu, este pedepsita; īn acelasi timp īnsa, de acolo, de sus, Dedal are o viziune diferita asupra lumii, ca si cum el, arhi­tectul, ar putea experimenta pe viu efec­tele vederii de sus, ce constituie secretul planimetriilor arhitectonice.

Trufia lui Dedal, pacatul de Hybris (vezi), se aseamana, potrivit unor izvoare (printre care Pindar si Hesiod), cu cea a lui Belero­fon, care īncearca sa urce īn cer' calare pe calul īnaripat Pegas. Pozitia īn cer confera un privilegiu indiscutabil, posibilitatea de a domina lumea; astfel, Perseu īsi īncalta sandalele īnaripate si se ridica sus de tot, īn aer, ca sa o ucida pe Meduza. Ca si īn

ZEFIR

cazul lui Dedal, pentru Frixos si Hele, copiii Nefelei urmariti de ura mamei lor vitrege Ino, cerul poate reprezenta o cale de salvare: ei fug īn Colhida īn spinarea berbecului cu līna de aur, dar numai Frixos ajunge cu bine la destinatie, pe cīnd Hele cade īn marea care va fi numita, dupa ea, Helespont.

Zborul reprezinta o tema prea atraga­toare pentru ca poetii si mitografii sa nu o abordeze, exploatīndu-i multitudinea de variante posibile. Astfel, īn special īn epoca elenistica si īn cea romana, el devine subiectul unor povestiri fantastice, ce vor continua si īn epoca tīrzie; predilectia pentru aceasta tema este dovedita de dia­logul Icaromenipos al lui Lucian, de a sa Istorie adevarata si de povestirile legen­dare despre faptele lui Alexandru cel Mare, caruia i se atribuiau si expeditii īn adīncul marii si īn īnaltul cerului (vezi Calatorie si Alexandru cel Mare).

Zefir (gr. Zecpupot, -ou; lat. Zephyrus, -i). Personificarea vīntului de apus; apare īn Teogonia lui Hesiod ca fiu al lui Astreos si al zeitei Eos, Aurora. Homer īl prezinta adesea pe Zefir alaturi de Boreas, poves­tind ca acestia traiau īntr-un palat din Tracia. Cu harpia Podarge, Zefir i-a zamis­lit pe Xantos si Balios, caii lui Ahile; cu Chloris, pe care a rapit-o, a avut un fiu, Carpos. Uneori, poetii (de pilda Alceu) īl prezinta drept sotul lui Iris.

Zeificare. Sinonim pentru Apoteoza (vezi).

Zelos (gr. Zr|Xo£, -ou; lat. Zelus, -i). Per­sonificarea zelului, dupa cum arata si numele; era fiul titanului Palas si al lui Styx si frate cu Nike, Victoria.

Zerintos (gr. ZTJpiv-ftog, -ou si ZVjpuv-Sot; lat. Zerynthus, -i). Celebra pestera din insula Samotrace, unde aveau loc sacrificii īn cinstea Hecatei. De obicei zeitei īi erau jertfiti cīini. Aici se desfasurau si ritualuri īn cinstea Afroditei, venerata cu epitetul Zerintia.

Zetes si Calais (gr. Zr\Tr\q, -ou si KaXctig, -iSog; lat. Zetes, -ae si Calais, -is). Creaturi īnaripate, fiii lui Boreas si ai Oritiei, indi­cati uneori cu numele de Boreazi. Sīnt amintiti printre participantii la expedi­tia argonautilor si ca protagonisti ai altor episoade mitice, interpretate diferit de

izvoarele antice. Potrivit unora dintre ele, cei doi Boreazi aveau o sora, Cleopatra, care s-a casatorit cu Fineu, regele din Sal-midesos; instigat de cea de-a doua sotie a sa, regele i-a aruncat īn īnchisoare pe Cleo­patra si pe fiii acesteia. īn timpul escalei corabiei Argo la Salmidesos, Zetes si Calais si-au eliberat sora, l-au detronat pe Fineu si au trimis-o pe cea de-a doua sotie a aces­tuia īn tara ei, Scitia.

Potrivit unei alte povestiri, cei doi frati l-au eliberat pe Fineu din ghearele harpii­lor; un oracol profetise ca fiii lui Boreas ori le vor ucide pe harpii, ori vor muri daca nu le vor īnvinge. O versiune diferita a povestirii spune ca Zetes si Calais au murit tocmai pentru ca nu au reusit sa le īnvinga pe harpii; o alta spune ca au murit īn insula Tenos, ucisi de sagetile lui Heracle.

Zetos (gr. Zf|#os, -ou; lat. Zethus, -i). Fra­tele lui Amfion. Pentru detalii vezi Amfion.

Zeu. Reflectia asupra naturii divinului si a zeilor face obiectul filosofiei, teologiei si religiei, iesind din domeniul mitologiei īn sens strict. Totusi, este interesant sa schi­tam trasaturile generale cu care zeii apar īn povestirile mitologice care īi au ca pro­tagonisti ; cu toate ca īn mitologia clasica zeii au prerogative proprii si personalitati bine definite, este posibil ca, dincolo de aceste diferente, sa se identifice unele ele­mente comune.

īn primul rīnd, īn mitologia greaca si romana, zeii nu sīnt eterni, ca Dumnezeul biblic, ci nemuritori. Teogoniile povestesc momentul si īmprejurarile nasterii fieca­ruia dintre ei, adesea miraculoase si fan­tastice ; nu exista zeitati prezentate ca existīnd ab aeterno. Daca povestea lor are un punct de pornire precis, īn cazul nici unuia nu poate fi anticipat un punct de sosire. Zeii nu cunosc moartea si, o data īnceputa, existenta lor dureaza pentru tot­deauna. Asupra lor timpul nu are putere si, īn consecinta, ei nu īmbatrīnesc nici­odata, desi unii sīnt prezentati deja batrini si multi sufera o evolutie de la o copilarie aproape omeneasca la o faza de tinerete sau de maturitate, destinata a se prelungi la infinit.

O alta trasatura prin care se disting divi­nitatile este usuratatea vietii lor. Homer

ZEU

īi numeste pe zei "cei ce traiesc usor", īn sensul ca pentru ei existenta se desfasoara fara dificultati. Aceasta nu īnseamna ca nu stiu ce īnseamna suferinta; dimpotriva, mai cu seama mitologia greaca prezinta numeroase episoade īn care zeii fac dovada unor sentimente pur omenesti, experimen-tīnd suferinte nu numai spirituale, ci uneori chiar si fizice. Spre deosebire de oameni, ei stiu īnsa de la bun īnceput cum se vor sfīrsi lucrurile : ca atare, au certitu­dinea ca suferintele lor se vor termina, ca nu vor lasa consecinte durabile, ca natura lor divina, nemuritoare si menita unei vieti usoare nu va suferi urmari nici macar din experientele cele mai devastatoare. Aceasta certitudine, lipsindu-le suferintele de di­mensiunea fricii, a temerii de necunoscut, limiteaza chinul lor, care nu mai poate fi comparat cu cel al oamenilor.

Strīns legat de aspectul anterior este cel de-al treilea, īntīlnit, fara deosebire, la toti zeii, si anume puterea lor. Unii dintre ei, de exemplu Zeus "strīngatorul de ful­gere", au puterea de a domina si de a sub­ordona propriilor scopuri fortele naturii, īn general, zeii sīnt cei care promoveaza orice schimbare, care produc orice īntorsa­tura a evenimentelor, care obtin cu usurinta ceea ce doresc, multumita īnzestrarilor lor supranaturale. Ceea ce nu īnseamna īnsa ca autoritatea lor nu cunoaste limite. Zeii nu pot rasturna īn mod radical ordinea fireasca a lucrurilor. De exemplu, unui zeu īi este cu neputinta sa īmpiedice moartea unui erou, atunci cīnd acestuia i-a venit rīndul sa piara. Zeii sīnt foarte puternici, īnsa nu atotputernici. La rīndul lor, ei sīnt supusi legii superioare a cosmosului. Dupa cum nu pot crea din neant (mitologia cla­sica nu cunoaste o poveste propriu-zisa a creatiei), ci pot doar transforma ceea ce exista deja īn natura, tot astfel nu se pot sustrage ordinii prestabilite a lucrurilor, fie ca aceasta se numeste destin, cosmos sau ordine naturala a lumii.

Cel de-al patrulea element comun zei­tatilor din mitologia clasica īl constituie capacitatea si īnclinatia lor de a īncerca sentimente foarte asemanatoare cu cele omenesti. Dintr-un anumit punct de vedere, zeii din mitologie, mai ales īn epoca arhaica, se aseamana mult cu muri­torii de rīnd : foarte puternici si īnzestrati

cu īnsusiri incredibile, sīnt dominati totusi de sentimente pur omenesti, care īi apro­pie foarte mult de muritori. Ei iubesc ca si oamenii, sīnt cuprinsi de gelozie si invi­die, gresesc si esueaza daca au de-a face cu un zeu mai autoritar si mai puternic, plīng, se cearta. Dintre sentimentele ome­nesti care īi caracterizeaza pe zei se deta­seaza mai ales iubirea si invidia. Iubirea, resort puternic al multor episoade mito­logice, īi poate apropia pe zei nu numai de alti zei, ci si de muritori; unirile dintre zei si fapturile omenesti sīnt foarte frecvente, iar prin miracolul divin nu sīnt niciodata nerodnice, ci genereaza o multime de eroi. Invidia sau gelozia zeilor este īn mitologie un sentiment complex, ce nu priveste doar relatiile dintre divinitati (de exemplu, numeroasele episoade de gelozie a Herei fata de iubirile nonsalante ale sotului sau Zeus, ori geloziile zeitelor aflate īn compe­titie īntre ele), ci capata nuante si semni­ficatii mai profunde, mai cu seama atunci cīnd obiectul invidiei īl constituie oamenii. Invidia divina fata de muritori poate pro­voca tulburari īn viata oamenilor. Dincolo de suprafata aparent inexplicabila a aces­tui sentiment (cum poate un zeu, caruia īi este īngaduit totul si care este īnzestrat cu toate facultatile imaginabile, sa fie gelos pe existenta infinit mai dificila si mai mes­china a oamenilor?), īn invidia zeilor se poate īntrezari instrumentul cu care trufia omeneasca este redimensionata, iar ierar­hiile sīnt confirmate si reimpuse ori de cīte ori oamenii īncearca sa-si depaseasca pro­priile limite, apropiindu-se prea mult de lumea zeilor (vezi Phthonos); caci, spre deosebire de zeii din alte religii ale lumii, divinitatile din mitologia clasica īndeamna la imitatie, tocmai pentru ca sīnt atīt de asemanatoare cu oamenii, iar mitologia este plina de episoade īn care omul īsi depa­seste cu īndrazneala limitele (vezi Hybris). Al cincilea aspect comun zeilor īl repre­zinta faptul ca ei, ca participanti la faptele oamenilor, mai ales īn epoca arhaica apar ca fiind raspunzatori nu numai pentru eveni­mente īn general, ci si pentru comportamen­tele indivizilor. Daca Ulise are o idee care īi permite sa iasa dintr-o situatie dificila, de cele mai multe ori ea i-a fost sugerata de un zeu, care se materializeaza sub ochii sai ori ia cele mai diferite īnfatisari. Daca

ZEU

Ahile nu se napusteste impulsiv asupra unui adversar, aceasta se īntīmpla nu pentru ca a fost īn stare sa se abtina, ci pentru ca un zeu īl opreste tinīndu-1 de par. Asupra zeilor sīnt proiectate gīndurile oamenilor: ideile omenesti vin de sus, din sfera divina (o amintire īndepartata a aces­tei conceptii a ramas probabil īn locutiu­nea "a veni īn cap", care īnca se foloseste, ca un fel de mostenire a unei faze cīnd se credea ca ideile si gīndurile se formeaza īntr-un inimaginabil altundeva īnainte de a se materializa īn mintea omului). Abia o data cu marii tragici ceea ce epica arhaica īntelegea ca interventie divina se trans­fera īn "viata interioara" a fiecaruia.

Un al saselea element comun tuturor zeilor īl constituie caracterul cumplit al aparitiei lor. Muritorii nu īi pot vedea pe zei asa cum sīnt ei: daca acest lucru se īntīmpla, ca īn mitul Semelei (vezi), cel care īi vede nu poate rezista si este ime­diat fulgerat, sau moare, sau (ca īn poves­tea lui Tiresias) īsi pierde vederea (vezi Orbire). De aceea, aparitia divinului este atenuata si mascata: pentru a se mani­festa, zeii iau īnfatisari omenesti, forme de animale sau de fenomene naturale. īn "litologie, povestile de acest gen sīnt nume­roase : de pilda, pentru a ajunge la femeile si eroinele de care se īndragosteste neīn­cetat, Zeus trebuie sa ia cele mai felurite īnfatisari, apropiindu-se de ele ca taur (Europa), lebada (Leda), ploaie de aur (Danae) sau īn nenumarate alte forme. īn acest fel, mai cu seama īn epica arhaica, aparitia zeilor nu stīrneste groaza, ci uimi­rea si admiratia plina de īncīntare.

Al saptelea numitor comun al lumii divine este reprezentat de locul īn care īndeobste salasluiesc zeii. Cu toate ca unii dintre ei au propriul lor salas, care se poate afla īn adīncurile marii (Poseidon si Amfitrita), īn copaci (nimfele), īn palatele cerului (Helios, Soarele) ori īn maruntaiele pamīn-tului (Hades), zeii se aduna de obicei pe culmea Olimpului, īndeajuns de aproape de cer pentru a ramīne destul de departe de oameni, īnsa nu īntr-atīt de sus īncīt sa apara complet straini de īntīmplarile de pe pamīnt pe care le guverneaza. Aici, īn palatele lor stralucitoare, mai cu seama īn acela al lui Zeus, regele zeilor, ei hotarasc modul īn care urmeaza sa intervina īn

vietile oamenilor, īsi rezolva disputele ori participa la banchete cu nectar si ambrozie.

īn mitologia Antichitatii clasice, concep­tia asupra zeilor cunoaste transformari succesive. Dupa cea mai veche faza, aceea a poeziei grecesti arhaice, cea dintīi care organizeaza lumea divina si defineste trasa­turile specifice fiecarei zeitati, o reflectie deosebit de profunda caracterizeaza operele poetilor tragici, care pun īn scena medita­tiile dramatice asupra destinului omului si a raporturilor sale cu divinul, īntre-bīndu-se despre rolul divinitatii īn faptele omenesti, despre soarta, despre raspun­derea individuala. Apoi, filosofia "curata" imaginea zeilor de multe excrescente poe­tice introduse īn mitologie, aprofundīnd īn schimb valorile universale si morale si mul-tiplicīndu-si reflectiile asupra acestora. Mai ales din epoca elenistico-romana, ima­ginea traditionala a zeilor propusa de mito­logie nu mai pare īn masura sa raspunda exigentelor spirituale si morale ale omu­lui ; ca atare, noi zei, noi credinte si noi religii (mai cu seama cu caracter misteric) li se alatura celor traditionale, multumita, printre altele, deschiderii ce caracteri­zeaza din acest punct de vedere religia clasica, atīt pe cea greaca, cīt si pe cea romana, neancorate īn dogme si revelatii. Pe de alta parte, povestirile mitice, care īn ochii lucizi ai persoanelor cultivate par inacceptabile si ireconciliabile cu noile instante morale ori cu exigentele ratiunii, sīnt reinterpretate īn lumina teoriei lui Euhemer (precedat īn aceasta privinta de critica istoricilor si a sofistilor) si conside­rate niste transfigurari fanteziste si poe­tice ale unor evenimente istorice si ale diverselor fenomene (vezi Euhemerism).

si īn lumea latina, lipsa unei revelatii si a unei dogme face ca religia traditionala sa fie extrem de permeabila īn ceea ce pri­veste traditiile si cultele straine. Din acest punct de vedere, este unica asimilarea unor zeitati locale cu figurile divine din lumea greaca, care, putin cīte putin, le fagoci-teaza pe cele indigene, īmprumutīndu-le propriile prerogative si īmbogatindu-le cu propriile mituri. O marturie a unor divi­nitati stravechi venerate īn Latium si īn lumea italica sīnt cīteva figuri legate mai ales de mediul agrar, care nu-si pot gasi o pozitie adecvata īn rīndul zeilor greci

ZEUS

importati. Dimpotriva, atunci cīnd fie si o singura afinitate, de multe ori lingvistica, a permis-o, asimilarea a fost totala ; cazul cel mai cunoscut este acela al zeului local Hercule, transformat si identificat cu grecul Heracle.

Zeus (gr. Zeug, Aioq; lat. Iupiter sau Iuppiter, Iovis). Cel mai mare dintre zeii olimpieni, fiul lui Cronos (Saturn al roma­nilor) si al Rheei; fratii sai erau Poseidon, Hades, Hestia, Demetra si Hera (respectiv, Neptun, Pluton, Vesta, Ceres si Iunona īn panteonul roman). A fost nu numai fratele, ci si sotul Herei (vezi schema de la rubrica Cronos).

Cīnd Zeus si fratii sai si-au īmpartit lumea, Poseidon a primit marea, Hades -infernul, iar Zeus - cerul; pamīntul le era supus tuturor zeilor īn aceeasi masura.

Potrivit traditiei, care dateaza de la Homer, Zeus locuia pe muntele Olimp din Tesalia, despre al carui vīrf se spunea ca ajunge pīna īn cer.

īn īntreaga traditie literara greceasca -si, mai tīrziu, īn lumea latina -, Zeus este tatal zeilor si al oamenilor. Aceasta nu īnseamna ca el ar fi prezentat īn mitologie drept creatorul zeilor sau al oamenilor ori ca vreo familie de aristocrati ar fi pretins ca descinde din el. Mai degraba, el este indicat cu acest apelativ īntrucīt este cel mai puternic dintre nemuritori si cel caruia toti trebuie sa i se supuna. Este conduca­torul suprem, care guverneaza cu īntelep­ciune totul, īntemeietorul puterii, al legii si ordinii. In īndeplinirea acestui rol este ajutat de Dike, Temis si Nemesis. Orice lucru, indiferent daca e bun sau rau, vine de la Zeus ; binele si raul lesīnt īmpartite oamenilor dupa voia sa; potrivit celor mai multe povestiri traditionale, si destinul este supus vointei sale (vezi Destin).

īnarmat cu tunetul si fulgerul, Zeus putea dezlantui furtuni scuturīndu-si scutul; īn numeroase pasaje homerice numele sau este īnsotit de epitete ca Sagetatorul, Cel ce tuna etc, ceea ce confera aparitiei sale o autoritate care provoaca respect si teama.

Cu sotia/sora sa Hera Zeus a avut un fiu, Ares (Marte), si doua fiice, Hebe si Ilitia. Relatia lui Zeus cu Hera nu este liniara; supusa īn general autoritatii regelui zeilor, Hera actioneaza uneori ca o divinitate independenta; minata de o

puternica ambitie, nu ezita sa i se opuna si sa actioneze īmpotriva vointei sale, cīte-odata pe ascuns ; cu toate acestea, Hera īi este evident inferioara lui Zeus, iar tra­ditia ne arata ca adesea este pedepsita pentru nesupunerea sa. Nenumaratele iubiri ale lui Zeus nu-i erau necunoscute; de aici si gelozia sa, citata frecvent de poeti drept cauza a unor evenimente isto­rice capitale.

Initial, Zeus era probabil o divinitate legata de anumite aspecte ale lumii natu­rale. La aceasta ipoteza ne conduc o serie de consideratii: nu numai faptul ca steja­rul era copacul sau sacru (venerarea ste­jarilor ca arbori sacri ai lui Zeus era raspīndita mai ales la Dodona si īn toata Arcadia), dar īn special convingerea ras­pīndita, perpetuata pīna īn epoca clasica -cel putin ca o conventie literara si īn limbajul comun - ca ploaia, furtunile si succesiunea anotimpurilor se datorau interventiei directe a regelui zeilor. Zeus īnseamna literal "cer", īn particular "cer senin"; majoritatea cultelor antice īnchi­nate lui demonstreaza ca este venerat ca zeu al fenomenelor atmosferice.

Despre aceasta evolutie a cultului lui Zeus ca divinitate a naturii detinem īnsa putine informatii; cunoastem īn schimb, prin intermediul povestirilor lui Homer si mai ales ale lui Hesiod, diferite versiuni ale povestii despre nasterea lui Zeus, ates­tata mai apoi īn epoca clasica.

Potrivit lui Hesiod (si lui Homer), Zeus era fiul lui Cronos si al Rheei, iar fratii sai erau Hestia, Demetra, Hades si Poseidon. stiind ca urma sa fie detronat de unul dintre fiii sai, Cronos īsi īnghitea copiii de īndata ce se nasteau; cīnd 1-a adus pe lume pe Zeus, Rhea i-a rugat pe Uranos si pe Geea (vezi) sa o ajute sa-si salveze fiul. Cei doi au dus-o pe Rhea la Lictos, īn insula Creta, sfatuind-o sa creasca acolo copilul. Imediat dupa ce 1-a nascut pe Zeus, Rhea 1-a ascuns īntr-o pestera de pe muntele Ida, iar pe Cronos 1-a amagit, dīndu-i o piatra īnvelita īntr-o bucata de pīnza, pe care tatal a īnghitit-o, convins ca si-a ucis astfel copilul.

Traditia nu concorda asupra locului īn care Zeus si-a petrecut copilaria; mai multe locuri īsi disputau cinstea de a-1 fi gaz­duit pe muntii sau īn pesterile lor. Astfel,

ZEUS

potrivit diferitelor versiuni ale mitului, Zeus a crescut pe muntele Ida, īn apropiere de Troia, īn Mesenia, īn Teba beotiana, īn Ahaia sau īn Etolia (Calimah, Imn catre Zeus, 32). Predomina īnsa traditia potrivit careia Zeus si-a petrecut copilaria īn insula Creta si a fost hranit de Amalteea (vezi).

īntre timp, Cronos, ca urmare a unei abile stratageme a Geei si a lui Metis, a vomitat copiii pe care īi īnghitise, īn primul rīnd piatra despre care crezuse ca este Zeus; aceasta a fost dusa de Zeus la Delfi, unde a fost venerata ca omphalos, buricul sau centrul pamīntului si al universului (īn legatura cu semnificatiile complexe ale aces­tei pietre sacre vezi Omphalos). Urmatorul pas al lui Zeus a fost sa-i elibereze pe ciclo­pii pusi īn lanturi de Cronos; īn semn de recunostinta, acestia i-au daruit tunetul si fulgerul. La sfatul Geei, Zeus i-a eliberat si pe gigantii cu o suta de brate, Briareu, Cotos si Gies, care l-au ajutat īn lupta īmpo­triva Titanilor (vezi). Titanii au fost īnfrīnti si īnchisi īn Tartar, unde au ramas sub paza gigantilor hecatonhiri (vezi si Egeon).

Mai apoi, Tifeu (vezi), fiul lui Tartar si al Geei, a pornit razboi īmpotriva lui Zeus; cel din urma a iesit īnsa īnvingator, a obti­nut stapīnirea asupra lumii si a luat-o de sotie pe Metis. īnainte ca aceasta sa o nasca pe Atena, la sfatul lui Uranos si al Geei Zeus a scos-o pe viitoarea zeita din pīntecul mamei si a ascuns-o īn capul sau (sau a īnghitit-o), pentru ca Uranos si Geea īi prezisesera ca fiul pe care avea sa-1 nasca Metis va fi capabil sa-1 īnvinga si sa-i ia stapīnirea asupra zeilor, oame­nilor si lumii (vezi Atena, zeita).

Dupa Atena, Zeus a zamislit cu noua sa sotie Temis (Pindar, fragm. 10) Horele si Moirele; cu cea de-a treia sotie, Eurinome -Charitele sau Gratiile; cu Demetra - pe Persefona sau Proserpina; cu Mnemosine (Pindar, fragm. 12) - muzele; cu Latona -pe Apollo si pe Artemis; si, īn sfīrsit, cu Hera - pe Hebe, pe Ares si pe Ilitia. Zeus a avut numeroase legaturi si cu femei muri­toare, pe care le-a abordat luīnd cele mai diferite īnfatisari si de la care a devenit tatal unui mare numar de eroi; la rīndul ei, Hera 1-a zamislit pe Hefaistos fara con­tributia lui Zeus.

Anticii au īntocmit o lista a iubirilor si fiilor lui Zeus, pentru a oferi o localizare precisa si o genealogie sigura a celor

doisprezece zei din Olimp, ce faceau parte cu totii din neamul lui Zeus: Zeus īnsusi, suveranul si superiorul tuturor celorlalti, Poseidon, Apollo, Ares, Hermes, Hefaistos, Hestia, Demetra, Hera, Atena, Afrodita si Artemis. Acesti doisprezece zei, la care se face uneori trimitere ca la o unica entitate divina, reprezinta Olimpul clasic si depa­sirea religiei pregrecesti; ei au fost asimi­lati de romani, care le-au preluat figurile si prerogativele, adaugīndu-le propriilor lor traditii locale si dīndu-le alte nume, ramase apoi īn uz pīna īn epoca tīrzie.

Trecīnd īn panteonul roman (vezi Iupiter), Zeus a luat numele de Iupiter si a fost identificat cu un zeu local legat de fenome­nele naturii, considerat tatal sau stapīnul cerului (numele latin Iupiter, gen. Iovis, este o contragere a lui Diovis pater). Fiind regele cerului, el era venerat ca zeu al ploii, al furtunilor, al tunetului si al fulge­rului, fapt ce explica numeroasele epitete legate de aceste fenomene naturale. Consi­derat la Roma cel mai important ocrotitor al cetatii (templul sau se afla pe Capitoliu, de unde epitetul Capitolinus), era venerat de consuli cīnd intrau īn functie; si gene­ralii victoriosi care īsi celebrau la Roma triumful mergeau īn procesiune la templul zeului de pe Capitoliu. Sub protectia sa se aflau nu doar cele mai importante activi­tati politice ale cetatii, dar si principalele evenimente publice si sarbatori romane, de la jocurile desfasurate īn circ la gran­dioasele Feriae Latinae.

Ca si pentru greci, si pentru romani Iupi­ter determina cursul tuturor evenimentelor umane, al caror rezultat depindea de vointa sa. El prevedea viitorul si īl facea cunoscut muritorilor prin intermediul fenomenelor naturale sau al zborului pasarilor, consi­derate de aceea mesagerele zeului. Pentru orice lucru pe care voiau sa-1 faca, romanii obisnuiau sa-1 invoce pe Iupiter, care, īm­preuna cu Ianus, era ocrotitorul tuturor īntreprinderilor. īn lumea romana, func­tiile sale se orienteaza progresiv spre lege, justitie si virtute, al caror tutore si suprem garant este. Din acest motiv, pe Capitoliu īi statea alaturi Fides, iar tradatorii pa­triei si vinovatii de sperjur erau aruncati de pe Stīnca Tarpeiana.

Fiind zeul cerului si, prin urmare, al lumi­nii, culoarea sacra a lui Iupiter era albul:

ZEUS

albe trebuiau sa fie animalele sacrificate īn cinstea sa, albi erau si cei patru cai care-i trageau carul, albe trebuiau sa fie vesmintele consulilor īn ziua īn care, pre-luīndu-si functia, urcau pe Capitoliu pentru sacrificiul īn cinstea regelui zeilor. Venera­rea lui Iupiter si cultul acestuia la Roma erau īncredintate asa-numitului flamen Dialis, care avea cel mai īnalt grad īn ierarhia preotilor romani.

FIII LUI ZEUS

Sofia (s)

Fiii

 

sau iubita

 

Metis (s)

Atena

 

Temis (s)

Astreea

 

Horele (Irene, Dike, Eunomia:

 

Hesiod, Teogonia, 901-903)

 

Moirele (Cloto, Lachesis,

 

Atropos: Hesiod, Teogonia,

 

 

nimfele (Apollodor, Biblioteca,

 

 

Hesperidele

 

Hera (s)

Hebe, Ares, Ilitia

 

Hefaistos (Iliada, 1.578)

 

Afrodita

Priap

 

Alcmena

Heracle

 

Antiope

Amfion si Zetos (Apollodor,

 

Biblioteca,

 

Calisto

Arcas

 

Cārme

Britomartis (Pausanias,

 

 

Casiopeea

Atimnios (Apollodor,

 

Biblioteca,

 

Danae

Perseu

 

Demetra

Persefona

 

Dia

Piritoos

 

Dione

Afrodita (.Iliada, 5.370)

 

Egina

Eac

 

Elare

Tītios (Apollodor, Biblioteca,

 

 

Electra

Dardanos, Iasion, Harmonia

 

Eurimedusa

Mirmidon

 

Eurinome

Charitele (Aglae, Eufrosine,

 

Thalia: Hesiod, Teogonia,

 

 

Asopos (Apollodor, Biblioteca

 

 

Euriodia

Arcisios (bunicul lui Ulise)

 

Europa

Minos, Rad amante (Apollodor,

 

Biblioteca,

 

Sotia (s)

Fiii

sau iubita

Sarpedon (ibidem;

vezi si Laodamia)

Carnos

(Pausanias, 3.13.4-5)

Geea

Manes

Hybris

Pan (Apollodor,

Biblioteca,

Io

Epafos, Ceroesa

Iodama

Teba

Lamia

Sibila

Laodamia

Sarpedon (Iliada, 6.198-199;

vezi si Europa)

La tona

Apollo si Artemis (Hesiod,

Teogonia,

Leda

Elena, Clitemnestra, Castor

si Pollux

Leucoteea Maia

Pactol Hermes

Mera

Locros

Mnemosine

muzele (Clio, Euterpe, Thalia,

Melpomene, Terpsihore,

Erato, Polimnia, Urania,

Caliope: Hesiod, Teogonia,

Nemesis

Elena (vezi si Leda)

nimfa din

Cres

Creta

Niobe

Argos, Pelasgos

Otreis

Meliteu

Persefona

Zagreus, Sabazios

Pluto

Tantal

Protogenia

Etlios, Opos

Semele

Dionysos (Hesiod, Teogonia,

Taigete

Lacedemon

Tia

Magnes, Macedo

Epitete. īn Grecia: Cronidul, Parintele zei­lor si al oamenilor; Sagetatorul si Cel ce arunca sageata departe, Cel ce tuna etc.; Olimpianul; Meilichios ; Soter; Eleuterios ; Zeul abisurilor; Dicteos (de la muntele Diete din Creta, unde, potrivit unei tra­ditii, a crescut Zeus); Labrandeus; Dodo-neios; Laphystios ; Lykaios ; Stratios; Vel-chanos ; Boulaios ; Eubuleus ; Horkios ; Hypatos; Karneios ; Philios; Teleios ; Tro-fonios; Ammonius ; Polieus ; Herceios ; Hykesios; Xenios ; Ktesios (ocrotitorul pro­viziilor domestice); Naios (epitet cu care era venerat īn sanctuarul de la Dodona). La Roma: Pluvius; Cel ce fulgera; Cel ce

ZEUS

tuna; Optimus Maximus; īmparatul, īnvingatorul; Invictus ; Triumfatorul etc.; Capitolinus ; Latiaris ; Proditialis ; Sospes ; Serapis; Stator; Dolichenus. Este interesant faptul ca īn perioada elenistica numele Zeus devine, la rīndul lui, un epitet prin care se indica divinitatea suprema a unei regiuni non-grecesti (asa cum se īntīmplase īn epoca clasica cu Zeus Ammon).

Atribute. Vulturul; stejarul; sceptrul; ful­gerul ; o statueta a Victoriei īn mīna; cornul abundentei; coroana de maslin (la Olimpia); coroana din frunze de stejar (la Dodona). De obicei, Zeus este reprezentat ca un bar­bat solemn, maiestuos, uneori asezat p6 tron, alteori īn picioare sau aruncīnd ful­gerul, īnfasurat īntr-o mantie sau gol.

Raspīndirea cultului. Zeus era venerat īn principalele centre grecesti si, sub numele de Iupiter, īn lumea romana. Aici cultul sau a fost introdus de regii etrusci: cu putin īnainte de caderea lor, acestia au īntemeiat cultul lui Iupiter Optimus Maximus, īnchi-nīndu-i pe Capitoliu celebrul templu cu cella tripartita, unde zeul era venerat īm­preuna cu Iunona si Minerva, īntr-o triada de evidenta influenta etrusca. Sacrificiile īn cinstea lui Zeus constau īn special īn capre, tauri si vaci. Principalele temple si sanctuare dedicate lui Zeus se aflau la Agrigent (Olympieion), Selinunt (templul lui Zeus Meilichios), Olimpia (cu celebra statuie criselefantina a zeului realizata de Fidias), Labraunda (Caria, sanctuarul lui Zeus Stratios), Pergam (altarul lui Eume-nes al II-lea), Dodona (Arcadia), Atena (templul lui Zeus Olimpianul, datīnd din epoca lui Hadrian), precum si īn toate locu­rile legate de nasterea si copilaria sa (Teba, Creta etc). In lumea romana, cele mai cunoscute temple ale lui Iupiter se aflau la Terracina, la Roma - pe Capitoliu si pe Aventin (templul lui Iupiter Doli­chenus) -, la Baalbek, Dougga, Aizanoi (īn Frigia), Hossn Suleiman (īn Liban), Cirene, īn Germania, īn Galia etc.

► Dintre principalele sarbatori religioase celebrate īn cinstea sa īn lumea romana, amintim Vinalia rustica (19 august), cīnd zeului i se ofereau un miel si primii stru­guri ; Meditrinalia, īn asociere cu zeita Medi-trina (11 octombrie); Priora (23 aprilie), cīnd i se aducea ca ofranda un berbec; Po­pii fugia (5 iulie), cu semnificatie obscura ; o sarbatoare fara un nume specific, ce avea loc la 23 decembrie. Nu aveau o data pre­cisa Feriae Latinae, care se desfasurau īn fiecare an pe muntele Albanus īn cinstea

lui Iupiter Latiaris. īn onoarea lui Iupiter aveau loc si jocuri, dintre care cele mai vechi, Ludi Capitolini, la 15 octombrie; īntre 4 si 19 septembrie se desfasurau Ludi Romani, iar īntre 4 si 17 noiembrie Ludi Plebei, de care erau legati Epula Iovis (vezi Epulon).

► Prezente īn literatura antica. Datorita rolu­lui de prim-plan pe care Zeus/Iupiter īl joaca īn mitologia greco-romana, prezenta sa - ca protagonist, ca motor al evenimen­telor sau pur si simplu ca zeu invocat de poeti ori mentionat de diferite personaje -este constanta īn toata literatura clasica. Faptele sale sīnt povestite īn special īn Teogonia lui Hesiod; īn Iliada si Odiseea vointa sa clarifica sau determina eveni­mentele ; īi este dedicat si un Imn homeric. Este prezent adesea īn tragedia clasica (unde apare, ca zeu suprem si drept, mai ales la Eschil) si^īn comedia greaca (la Platon cel Tīnar). īn lumea romana are un rol central īn Eneida vergiliana, iar īn Fastele si Metamorfozele lui Ovidiu sīnt descrise faptele sale. Iubirile sale cu femei muritoare au stat la baza multor legende si traditii poetice.

Prezente īn literatura moderna. L.V. de Camoes, Lusiadele ; C. Spitteler Prima­vara Olimpiana.

Iconografie. O lista sumara a celor mai cunoscute monumente care īl īnfatiseaza pe Zeus ne poate da o idee, fie si vaga, despre frecventa cu care zeul era repre­zentat īn Antichitate: cupa laconiana a pictorului din Naucratis, cu Zeus si vultu­rul (Paris, Luvru); sculpturile frontonale ale templului din Olimpia; statuia cris­elefantina a zeului de la Olimpia (pier­duta), realizata de Fidias; grupul din lut ars reprezentīndu-i pe Zeus si Ganimede (Muzeul din Olimpia); metopa templului E de la Selinunt; marea statuie din bronz de la capul Artemision (Atena, Muzeul Na­tional ; poate Poseidon ?); sculpturile de pe frontoanele Partenonului (figura lui Zeus nu s-a pastrat īnsa); capul lui Zeus (Cirene, Muzeul de Arheologie); amfora de la Melos, cu scena gigantomahiei (Paris, Luvru); Iu­piter Serapis (Vatican, Rotonda); capul lui Iupiter de la Otricoli (Vatican, Rotonda); statuile de la Atribis, el-Kez, Krokodilo-polis (Muzeul din Cairo). Dintre toate aceste opere, cea mai celebra a fost īn Antichitate statuia lui Fidias de la Olimpia. Identi­ficarea statuii cu modelul ei era puternic resimtita, fapt ce-1 face pe Strabon sa

ZODIAC

scrie: "...era atīt de mare īncīt, desi tem­plul avea dimensiuni considerabile, artis­tul pare ca nu a respectat proportiile corecte; el 1-a īnfatisat pe zeu asezat, īnsa capul sau aproape ca atingea tavanul, asa īncīt dadea impresia ca daca Zeus s-ar fi ridicat īn picioare, ar fi dislocat acoperisul templului" (8.3.30).

Zeuxidia (gr. Zeutftieia, -ag). Epitet cu care era indicata uneori Hera, venerata īn sanc­tuarul de la Argos; potrivit unei traditii, zeita i-a īnvatat pe oameni sa īnjuge boii la plug (gr. teuto, "a īnjuga" - n.t.).

Zeuxipe (gr. ZeutCinrn, -r\q). 1) Sotia rege­lui Pandion din Atica. A avut patru fii, Erehteu, Butes, Procne si Filomela.

2) Fiica lui Laomedon, regele Sicionului, si sotia lui Sicion.

3) Fiica lui Hipocoon si sotia lui Antifates.

Zeuxipos (gr. Zeutinirog, -ou). Fiul lui Apollo si al unei nimfe pe nume Silis; a fost regele cetatii Sicion, urmīndu-i la tron lui Festos.

Zeuxo (gr. Zeu^w, -oug). Numele unei ocea-nide.

Ziduri. Pentru miturile relative la zidu­rile de aparare si la fortificatiile cetatilor vezi Fortificatii; pentru zidurile ce īm-prejmuiau sanctuarele si zonele sacre vezi

TEMENOS si POMERIUM.

Ziu, vezi Tiu.

Zodiac. Portiunea cerului īn care se afla constelatiile. īn legatura cu miturile referi toare la fiecare dintre ele vezi Constelatii.


Document Info


Accesari: 6408
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )