ETAPELE CERCETĂRII sŢIINŢIFICE
Consideratii preliminare
Orice tip de cercetare presupune parcurgerea mai multor etape, care se înlantuie într-o
ordine strict ierarhizata. Diversele etape ale unei cercetari sociale sau educationale sunt
legate între ele si de modul cum se demareaza demersul stiintific. Acest moment
determina în mare masura însasi rezultatele finale pe care le vom obtine, care sunt
dealtfel proiectate din start.
Se întâmpla deseori c 636c23g a în cursul unei cercetari sa fim confruntati cu probleme pe care nu
reusim sa le exploram deoarece nu au fost luate în considerare la demararea acesteia.
Datorita interdependentelor strânse între toate momentele unei cercetari, foarte
importanta ramâne faza initiala, a alegerii si proiectarii temei de cercetare, atunci când
stabilim scopurile pe care le urmarim, tipul anchetei si tehnicile de prelucrare a datelor pe
care le vom folosi.
În acelasi timp, de la bun început trebuie sa luam în considerare si o serie de elemente
concrete, pragmatice: conditiile în care se desfasoara o cercetare, posibilitatile de
finantare, precum si posibilitatile de utilizare a datelor si concluziilor ce vor reiesi din
cercetare. Evaluarea resurselor umane si financiare trebuie sa conduca la dimensionarea
si alegerea acelor tehnici de culegere a datelor si de prelucrare posibile cu resursele pe
care le detinem, fara însa a împienta asupra calitatii stiintifice a cercetarii.
Acest lucru înseamna ca nu se poate face rabat de la principiile metodologiei stiintifice pe
motiv ca nu exista resurse de un fel sau altul. Se alege acea metodologie, acele metode ce
pot fi utilizate atât în raport cu tema de cercetare, dar si cu posibilitatile concrete detinute
de cei care o initiaza.
De asemenea, este important sa retinem faptul ca în proiectarea cercetarii, si apoi în
realizarea ei, nu se porneste în nici un caz de la premise ideologice sau morale, ci strict de
la principiile stiintifice ce se pot aplica la tema respectiva. Chiar daca parcurgerea
etapelor este comuna oricarei teme de cercetare, în schimb tehnicile de culegere a datelor
trebuie sa se adapteze la subiect si la teoria de referinta. Toate aceste cerinte reprezinta în
fapt respectarea principiului neutralitatii axiologice si, simultan, a cerintelor
deontologice, a conditiilor, posibilitatilor concrete de demarare si realizare a unei
cercetari educationale.
În domeniul educational, problema respectarii cerintelor mentionate mai sus este cu atât
mai stringenta, cu cât prin natura lor astfel de teme au o puternica încarcatura axiologica
si psiho-morala. Caracterul temelor în cauza nu trebuie sa presupuna însa abdicarea de la
principiile general valabile pentru orice cercetare stiintifica psihosociala. Etapele ce
trebuie parcurse sunt identice cu cele ale oricarei cercetari psihosociale, indiferent de
subiect.
Punctul de plecare al oricarei cercetari educationale îl reprezinta o problema psihosociala,
sau mai simplu spus o întrebare de tipul "de ce?", "care?", "cum?" etc. . De ce o anumita
populatie scolara obtine performante înalte într-un anumit domeniu? Care sunt factorii
absenteismului scolar? Etc. Desigur ca astfel de întrebari sunt nenumarate, toate
asteptând un raspuns stiintific, care sa depaseasca nivelul simtului comun.
Etapele cercetarii stiintifice
2.1 Selectarea temei de cercetare
Importanta acestui prim pas pleaca de la complexitatea realitatii psihosociale care nu
poate fi cunoscuta în mod empiric decât prin cunoasterea treptata si cumulativa a faptelor,
fenomenelor si proceselor sociale ce o compun, la un anumit moment dat si într-un loc
anume.
Întrucât nu exista criterii strict stiintifice de selectare a unei teme de cercetare, alegerea
poate fi determinata de o serie de conditii si factori, printre care pot fi amintiti:
- nivelul atins de cunoasterea în domeniu
- posibilitatile materiale pe care le ofera mediul educational pentru a se autocunoaste
- personalitatea cercetatorului sau a celui care comanda cercetarea
- formatia profesionala si soliditatea cunostintelor în domeniu
- modelele culturale dominante si cele împartasite de cercetator
- normele si valorile predominante la un moment dat în societate
- etc.
Lipsa criteriilor stiintifice si complexitatea problemelor educationale, determina existenta
unor posibilitati nelimitate de alegere a temei de cercetare, a carei calitate depinde de
masura în care raspunde la o problema psiho-sociala, dar si de modul cum raspunde la
acea problema. Daca, în principiu, depistarea problemelor din sfera educationala nu
prezinta dificultati deosebite, data fiind multitudinea acestora si dinamica lor, modalitatile
în care sunt acestea abordate si elucidate, presupune cunostinte de specialitate, chiar si
din domeniile conexe, foarte bine însusite, cât si stapânirea metodelor stiintifice de
investigare.
Prin urmare, orice cercetare debuteaza cu formularea unor probleme, care pot fi :
a. probleme teoretice, când au un specific strict teoretic
b. probleme educationale sau factuale, caracterizate tocmai prin natura lor psihosociala
c. probleme factual-teoretice, respectiv cele care se refera la corespondenta dintre faptele
psihosociale si teoria luata ca referinta
De-a lungul timpului s-au propus mai multe strategii de formulare a temelor de cercetare:
1. Recunoasterea si tolerarea diversitatii optiunilor conceptuale, instrumentale si
ontologice, care desemneaza faptul ca aderarea la o teorie nu coincide cu standardizarea
interpretarilor si formularilor conceptuale.
2. Asigurarea unei continuitati si cumulativitati a rezultatelor cercetarilor care vizeaza
aceiasi problema, deci necesitatea asigurarii unei continuitati în cercetare, constând în
analiza empirica, eventual repetata a acelorasi probleme si a celor corelate, analiza
secundara a aceluiasi set de date, precum si diversificarea interpretarilor. Acest demers
are la rândul lui mai multe momente ce necesita a fi parcurse:
Primul pas în formularea modelului unei probleme consta în specificarea obiectivului
urmarit, care deriva din precizarea temei de cercetare. Identificarea obiectivului propriu
zis al unei cercetari poate fi o operatie foarte simpla, detalierea implicatiilor sale solicita
în schimb delimitari atente, care vor influenta desfasurarea întregii cercetari. Din acest
motiv se impune câteva întrebari, carora trebuie sa le gasim un raspuns în aceasta faza de
debut a cercetarii. Acestea se refera la: tipul de informatie factuala necesar pentru
elucidarea problemei, implicatiile practice ale abordarii unei anumite teme si bineînteles
la implicatiile teoretice vizate prin abordarea unei probleme anume.
De asemenea, un element deosebit de important pentru prima etapa a oricarei cercetari
este documentarea solida teoretica, în general, dar în special în domeniul în care se
încadreaza problema abordata, pentru asigurarea continuitatii si cumulativitatii, dar si
cunoasterea realitatii psihosociale ce impune o anumita problema spre cercetare,
respectiv a contextului educational concret ce urmeaza a fi cercetat prin metode
stiintifice.
Aceasta prima etapa pune si probleme: în special pentru începatori exista tendinta de a
alege teme mult prea ample sau care sunt sau au fost abordate frecvent de alti
specialisti. Desigur, este importanta intuitia cercetatorului, dar acesta este potentata de
formatia teoretica si metodica si de o buna cunoastere a realitatii sociale. Exista fara nici
o îndoiala oameni cu o capacitate deosebita de a identifica probleme psihosociale în
mediul educational, mai ales cele mai putin evidente, mai complexe, despre care se poate
spune ca "simt" realitatea psihosociala cu care se confrunta.
2.2 Formularea ipotezelor
A doua etapa a oricarei cercetari sociale o constituie formularea ipotezelor cu referinta
teoretica si/sau factuala. De fapt în orice actiune umana, rationala formulam ipoteze
pentru a ne dirija comportamentul în cunostinta de cauza.
Ipoteza poate fi definita într-o multitudine de moduri. De exemplu, Lazar Vlasceanu
defineste ipoteza ca " un enunt predictiv conditional cu privire la relatia dintre atributele,
variabilele care caracterizeaza unitatile primare sau structurile analizate". O definitie mai
simpla este urmatoarea (Ion Marginean): ipoteza este " un enunt referitor la relatia
dintre doua sau mai multe fenomene".
O ipoteza, indiferent de natura ei teoretica sau factuala, nu se poate fundamenta, testa,
valida, confirma decât pe o serie coordonata de experiente sau date empirice. O ipoteza
corecta din punct de vedere logic si raportata la o teorie de referinta este sau trebuie sa fie
empiric verificabila în vederea validarii si integrarii sale teoretice. Drept urmare, sunt
statuate în general, trei conditii metodologice pentru formularea adecvata a unei ipoteze
stiintifice. Acestea sunt urmatoarele:
1. ipoteza trebuie sa fie corecta din punct de vedere formal (logic ) si saturata de
semnificatii
2. orice ipoteza se bazeaza într-o anumita masura pe cunoasterea prealabila si ca atare
trebuie sa fie compatibila cu cunoasterea stiintifica precedenta
3. o ipoteza se impune sa fie empiric testabila cu ajutorul procedeelor obiective ale
stiintei, adica în conformitate cu datele empirice controlate cu ajutorul tehnicilor
stiintifice si ale teoriei de referinta.
În functie de termenii pe care îi contine, se pot distinge doua tipuri de ipoteze:
a. ipoteze empirice, adica atribute observabile si masurabile, testabile prin experienta,
respectiv acelea care generalizeaza pe baza unei analize a unor stari observabile
b. ipoteze teoretice, ce contin termeni neobservabili în realitate, cum ar fi structura
sociala, statusul social, retele de comunicare, comportament organizational etc.
Ca atare, ipoteza poate fi :
- un dat apriori, bazat pe cunoasterea anterioara, caz în care formularea ei presupune
cunoasterea domeniului si a cercetarilor întreprinse pâna la momentul demararii cercetarii
proprii.
- construita pe baza unei actiuni constatative în cadrul populatiei care urmeaza sa fie
cercetata, demers care se bazeaza fie pe datele statistice existente, fie prin efectuarea unei
preanchete ce reprezinta o recunoastere a terenului pentru debarasarea de ideile
preconcepute si stereotipe.
Indiferent de natura ei, ipoteza este înainte de toate o constructie mentala, imaginativa.
Ipotezele trebuie sa fie verificabile prin cercetare si sa se obtina rezultate generalizabile.
Pentru a putea fi considerata stiintifica, în stiintele socioumane o ipoteza trebuie sa
îndeplineasca doua calitati esentiale:
sa fie plauzibila, adica sa prezinte consistenta interna - respectiv sa nu contina
enunturi
incompatibile si sa prezinte consistenta externa, adica sa fie compatibila cu teoriile
anterioare.
sa fie testabila, însemnând ca prin datele cercetarii sa poata fi validata sau infirmata.
Pentru a demonstra validitatea unei ipoteze, aceasta trebuie verificata. În acest scop se
construieste un plan de observatie, în functie de problema aleasa pentru cercetare, de
posibilitatile concrete si de diferite alte circumstante, se utilizeaza diferite tipuri de date.
Exemple de ipoteze:
1. Tema: "Strategii actionale si de negociere în organizatii scolare"; ipoteza1: negocierea
sindicala este dependenta de functionarea parteneriatului social la diferite niveluri si de
tipul de comunicare dintre partenerii implicati; ipoteza2: calitatea si eficienta negocierii
sindicale este determinata de calitatea partenerilor, de contextul în care se desfasoara si
de cantitatea de informatii detinute de fiecare dintre parteneri; ipoteza 3: eficienta actiunii
unitatilor scolare depinde de resursele financiare de care dispun, de resursele materiale,
de gradul de profesionalism în domeniu si de cunostintele manageriale; etc.
2. Tema: "Stima de sine la adolescentii delicventi": ipoteza: statutul de delicvent
determina un nivel ridicat al stimei de sine în cazul adolescentilor.
2.3 Constructia variabilelor (operationalizarea)
În a treia etapa modelele ipotetice se traduc în termeni cu incidenta empirica, sau ceea ce
se cheama construirea variabilelor. Acestea sunt de mai multe tipuri:
a. variabile sociodemografice, în functie de care un individ este plasat într-o structura
sociala, definindu-i pozitia: vârsta, gen, loc de munca, stare civila, nivel de instruire, loc
de munca, venituri etc.
b. variabile atitudinale si comportamentale, ce caracterizeaza individualitatea unei
persoane din punctul de vedere al atitudinilor si comportamentelor sale fata de anumite
obiecte sociale.
c. variabile socio-structurale, care se refera la caracteristicile grupurilor în care este
integrata persoana investigata, pozitia în stratificarea sau ierarhia sociala: functii de
conducere sau subordonare, retele sociale în care se integreaza, institutii în care lucreaza,
organizatii educationale, civice sau politice în care desfasoara anumite activitati etc.
Pentru ca ipotezele construite sa fie verificabile, este necesar ca variabilele studiate sa fie
în numar suficient (sa asigure un grad suficient de saturatie).
Variabilele sunt de doua feluri: dependente si independente în functie de care se
masoara si se apreciaza primele dintre ele, cele dependente.
Constructia variabilelor sau a spatiului de atribute, cum le-a numit Paul Lazarsfeld,
reprezinta în acelasi timp operationalizarea conceptelor si elaborarea schemei
operationale de cercetare.
Conceptul de variabila desemneaza proprietatea fenomenelor si proceselor psihosociale
de a varia în functie de moment, loc, colectivitate, individ indiferent de natura
fenomenului respectiv. Ca atare termenul de variabila caracterizeaza orice fenomen
psihosocial, cum se poate deduce si din tipurile enuntate putin mai înainte.
Stabilirea variabilelor este realizabila prin analiza literaturii de specialitate, prin
consultarea altor cercetari, a "expertilor" sau chiar a oamenilor obisnuiti si bineînteles
prin utilizarea imaginatiei analistului social. dintre toate variabilele stabilite trebuie
retinute doar cele care sunt congruente semantic si coreleaza între ele.
Operationalizarea presupune urmatorul traseu:
1. definirea conceptelor
2. determinarea dimensiunilor acestora
3. transformarea dimensiunilor în indicatori
Toate cele trei, concepte, dimensiuni, indicatori reprezinta variabile, desigur în masura în
care au proprietati ce se modifica în functie de anumite criterii. Acest parcurs poate
merge mai departe, indicatorii la rândul lor pot fi operationalizati în indici, care
contribuie la reconstructia distributiei empirice. Indicele este întotdeauna subordonat
indicatorului.
1. În ceea ce priveste conceptele, în functie de continut sunt doua tipuri de concepte
(dupa Septimiu Chelcea):
a. concepte ce desemneaza unitati sociale, cum ar fi: oamenii, grupurile, colectivitatile,
societatile si produsele materiale si sprituale ale acestora,
b. concepte ce se refera la calitatile obiectelor sociale, concretizate în caracteristici
individuale sau grupale, relationale si contextuale.
Dimensiunile se refera la acele aspecte care prezinta un anumit grad de generalitate al
domeniului cercetat, ele fiind tot concepte cu un grad mai scazut de generalitate.
Cuprinse de obicei în schema operationalizarii, ele sunt relative si oarecum ambigue ,
fiind în practica considerate fie concepte, fie indicatori. Mai ales în cazurile simple
conceptul este operationalizat direct prin indicatori.
Indicatorii pot fi definitionali, empirici si de inferenta, corespunzator functiilor pe
care le îndeplinesc.
Realizarea unei cercetari concrete impune elaborarea de indicatori empirici, direct
masurabili, ceea ce reprezinta transformarea conceptelor si dimensiunilor în termeni
operationali de cercetare. Indicatorii stau la baza întocmirii instrumentelor de cercetare:
chestionare, ghiduri de interviu, observatie etc.
2.4 Stabilirea metodelor de cercetare si elaborarea instrumentelor de culegere a
datelor
Odata operationalizarea încheiata se poate trece la alegerea metodelor sau metodei de
cercetare adecvate fiecarei probleme în parte. Dincolo de aceasta adecvare, absolut
obligatorie, alegerea unei metode sau alta tine si de optiunea cercetatorului si de resursele
umane si materiale existente.
În functie de metoda aleasa se realizeaza instrumentele de cercetare specifice acesteia.
Într-o cercetare educationala bine fundamentata si elaborata aceasta etapa se încheie cu
testarea schemei operationale si a tehnicilor (instrumentelor de cercetare) elaborate, care
poarta denumirea de ancheta pilot. Aceasta este un fel de repetitie generala a cercetarii
propriu-zise, care se realizeaza pe un numar redus de unitati sociale, dar similare celor ce
vor fi cuprinse în cercetare. Ancheta pilot poate confirma sau infirma metodologia
folosita, ceea ce poate conduce la completarea, modificarea si adecvarea constructiei
teoretice, a celei tehnice, si, la limita, chiar la renuntarea la respectiva cercetare. De
asemenea aceasta dimensioneaza mai exact costurile cercetarii si timpul necesar realizarii
ei.
2.5 Determinarea unitatilor sociale si /sau a populatiei investigate
În cercetarea sociala unitatile care pot constitui surse de date ( în sens de informatii) pot fi
indivizii, grupurile, organizatiile, colectivitatile, societatile.
Acest demers presupune trei operatii metodologice distincte, strâns legate între ele:
stabilirea colectivitatii statistice generale gruparea unitatilor, a populatiei si alegerea
esantioanelor asupra carora urmeaza sa se realizeze investigatia propriu-zisa.
Toata aceasta operatie are ca punct de referinta problema sau problemele psihosociale
care constituie obiectul cercetarii.
Colectivitatea statistica generala se refera la toate persoanele sau grupurile implicate în
procesele aferente problemei, care detin informatii despre aceasta sau au prin statutul lor
anumite atributii în gestionarea ei.
Dupa determinarea colectivitatii statistice generale se grupeaza unitatile sau populatia în
functie de caracteristicile lor sociale (demografice, economice, profesionale, sociale etc.).
Acest demers este necesar atât pentru stabilirea esantionului, atunci când e cazul, cât mai
ales pentru prelucrarea si analiza informatiilor ce vor fi obtinute. Cercetarile sociologice
pot fi realizate prin studierea întregii populatii, denumita anterior colectivitate statistica
generala, sau, cel mai adesea, prin studierea unui esantion din aceasta populatie.
Exista o serie de reguli generale de esantionare, însa ele trebuie adaptate si adecvate la
metodele de cercetare utilizate.
2.6 Esantionarea
În orice cercetare, o situatie ideala ar permite studierea întregii populatii care reprezinta
obiectul de studiu al cercetarii. Însa, dar de cele mai multe ori acest lucru este practic
imposibil, motiv pentru care se apeleaza la esantionare. Atunci când colectivitatile
studiate sunt de dimensiuni reduse este posibila studierea totalitatii unitatilor sociale
componente sau loturi din populatia respectiva.
Esantionarea consta în selectarea unor unitati primare din populatia existenta, pentru a
ajunge la un grup relativ restrâns cu caracteristici statistice de reprezentativitate
Investigarea întregii populatii este statistic echivalenta sau cvasiechivalenta cu
investigarea unui esantion reprezentativ. Pentru aceasta trebuie îndeplinite doua conditii:
1. prima conditie a unei bune esantionari este ca esantionul obtinut sa ofere o imagine cât
mai exacta a populatiei din care a fost selectat.
2. fiecare unitate de referinta trebuie sa dispuna de aceiasi probabilitate de a fi selectata.
Esantionarea se bazeaza pe doua teorii statistice, si anume legea numerelor mari si
calculul probabilitatilor. Prima dintre ele fundamenteaza marimea, iar cea de a doua
selectia unitatilor.
Un esantion reprezentativ trebuie sa îndeplineasca cel putin doua conditii esentiale:
a. sa fie elaborat aleator, în conformitate cu legile probabilitatii, ca mod de selectie
b. gradul de eterogenitate al unitatilor primare incluse în esantion (de obicei indivizi) sa
coincida cu cel specific populatiei de referinta.
Caracterul eterogen se determina în functie de mai multe variabile de referinta ale
selectiei: vârsta, gen, mediu de rezidenta, nivel de instructie, venit, stare civila,
apartenenta politica etc.
Variabilele de referinta pot varia în functie de problema studiata, unele dintre ele fiind
generale aproape pentru orice cercetare, cum ar fi genul, vârsta, mediul de rezidenta,
nivelul de instructie. Esantionul rezultat este omogen în raport cu variabila în functie de
care este selectat si eterogen prin dispersia unitatilor selectate.
Reprezentativitatea se realizeaza prin pastrarea în esantion a aceleiasi eterogenitati care
exista în populatia de referinta, toate celelalte conditii fiind controlate.
Marimea esantionului este una din problemele cele mai discutate, deoarece în
mentalitatea comuna se considera ca validatea acestuia este data de numarul cât mai mare
al unitatilor cuprinse în esantion. În realitate marimea optima este stabilita în functie de
gradul de reprezentativitate, dar si de alte elemente în afara celor propriu-zis statistice,
care tin printre altele de resurse, implicit de costuri.
2.6.1 Tipuri de esantionare
Cea mai cunoscuta distinctie, considerata clasica, este aceea dintre:
- esantioanele aleatoare (probabilistice)
- esantioanele nealeatoare (neprobabilistice).
O procedura de esantionare este aleatoare atunci când fiecare individ din populatie are o
sansa calculabila si nonnula de a fi ales în esantion (Rotariu, Ilut: "Ancheta sociologica
si sondajul de opinie"). Aceasta definitie presupune sa stim nu numai câti indivizi
cuprinde populatia, dar si sa-i putem identifica în mod simplu si fara echivoc. Acest fapt
presupune existenta unei liste a populatiei care sa permita identificarea fiecarui individ.
Trebuie precizat ca reprezentativitatea se poate calcula numai pentru esantioanele
probabilistice, si ca fiecare tehnica de esantionare presupune formule specifice de
estimare a erorii.
Esantionarea simpla aleatoare
Atunci când se foloseste aceasta procedura , indivizii care formeaza esantionul sunt alesi
în mod uniform si cu o probabilitate identica pentru fiecare. Procedura de selectie este
cea a loteriei, confectionându-se pentru fiecare individ un bilet care se introduce într-o
urna, de unde se extrag un numar de bilete corespunzatoare marimii esantionului. Aceasta
tehnica simpla este în fapt utopica pentru populatii foarte mari.
În cercetarea stiintifica, atunci când se foloseste esantionare simpla aleatoare se apeleaza
la tabelele cu numere aleatoare. Prin diferite mijloace se genereaza serii lungi de numere
întâmplatoare. Pe de alta parte, specialistul în esantionate trebuie sa posede o lista cu toti
indivizii din populatie (de exemplu, recensaminte, registrele scolare, baze de date
furnizate de birourile de evidenta a populatiei, sau listele electorale, daca ne referim doar
la populatia majora).
Esantionarea stratificata
Acest tip de esantionare este tot o procedura probabilistica, în care se porneste de la o
diviziune a populatiei dupa un anumit criteriu. Alegerea esantionului se face în mai multe
etape, selectând dupa aceiasi procedura simplu aleatoare un numar de subesantioane de
marimea corespunzatoare fiecarui strat în populatia totala.
Se apreciaza ca esantioanele probabilistice stratificate au o reprezentativitate superioara
celor simplu aleatoar si ofera posibilitatea de a compara grupurile de populatie clar
delimitate în realitate .
Esantionarea multistadiala
În cel mai multe cercetari care au în vedere un spatiu extins, respectiv cel national, sau
regional, cu o dispersie accentuata a unei populatii numeroase, se foloseste esantionarea
multistadiala sau grupala.
În constructia esantionului se porneste de la nu de la individ, ci de la grupuri mari aflate
în proximitate spatiala, de exemplu judete, se trece apoi la altele mai mici, cu aceleasi
caracteristici, de exemplu localitati, pâna se ajunge la nivelul indivizilor.
Astfel de esantioane sunt frecvent utilizate, dar trebuie ponderate valorile diferitelor
grupuri care se constituie în unitati distincte, dar care nu sunt echivalente din punct de
vedere al ponderii pe care o detin în cadrul populatiei totale. De aceea acest tip de
esantionare se utilizeaza combinat cu esantionarea stratificata. Traian Rotariu si Petru Ilut
considera ca " eficacitatea practica a acestui tip de esantionare prevaleaza asupra
inconvenientelor teoretice, esantioanele multistadiale fiind extrem de des folosite în
anchete si sondaje, pentru ameliorarea reprezentativitatii lor procedându-se aproape
întotdeauna la îmbinarea cu esantionarea stratificata".
Acest tip de esantionare mai poarta numele si de esantionare cluster
Esantionarea multifazica
Aceasta este un tot un tip de esantionare probabilistica , care se diferentiaza de celelalte
datorita faptului ca reprezentativitatea esantionului este data de caracteristica studiata.
Ceea ce înseamna ca pentru fiecare întrebare se construieste un esantion diferit, atunci
când problematica investigata necesita aprofundarea unor aspecte, care implica utilizarea
unor esantioane de marime variabila. Autorii citati deseori aici mentioneaza ca "
Esantionarea multifazica ...consta, în esenta, în alegerea, initial, a unui esantion de
dimensiune mare, la nivelul caruia se aplica un instrument de cercetare mai simplu,
esantion care la rându-i se supune unor operatii succesive de esantionare, determinânduse
astfel loturi din ce în ce mai mici, carora li se vor aplica (si) alte instrumente, de regula
tot mai complexe, mai subtile si deci mai sofisticate". Aceste operatii pot fi realizate
simultan sau succesiv.
Esantionarea pe cote
Acest tip de esantionare este nealeatoriu, dar formal se aseamana cu esantionarea
stratificata. Motivele pentru care se apeleaza la aceasta esantionare sunt:
- rapiditatea realizarii anchetei, deoarece operatorul nu trebuie sa caute o persoana
anume, ci persoane care sa aiba calitatile fixate în cotele esantionului
- se foloseste atunci când nu exista o baza de esantionare bine pusa la punct, adica acele
liste din care se extrage esantionul
Chiar daca nu este posibila calcularea reprezentativitatii, aceasta esantionare este mult
folosita de sine statatoare sau combinata, dar presupune o experienta îndelungata a celui,
celor care o practica. Acestea constituie cele mai cunoscute tipuri de esantionare, la care
se poate adauga si ceea ce se numesc esantioanele fixe sau panel, folosite în anchetele cu
acelasi nume.
2.6.2 Aspecte practice ale esantionarii
Toate cercetarile din stiintele socioumane folosesc o forma sau alta de esantionare, fie ca
este vorba despre cercetarilor realizate la nivel national, zonal, locale, sau chiar un studiu
de caz. În functie de dimensiunea populatiei, de problema cercetata, de posibilitatile
concrete în care are loc o cercetare se aplica tehnici mai mult sau mai putin stricte de
realizare practica a esantioanelor.
1. Una din procedurile practice, inevitabile o constituie stabilirea pasului de esantionare
dupa ce sa stabilit marimea esantionului, în functie de gradul de reprezentativitate, sau
cum este cunoscut de eroarea de esantionare. Aceasta, ideal, trebuie sa se situeze între 1
si 3 la suta, dar cea mai frecventa este de 3,5%.
2. Atunci când lipseste cadrul de esantionare, acesta poate fi înlocuit cu ajutorul
delimitarii unor zone pe spatiul ocupat de populatia de investigat. Suprafata totala se
împarte în zone mai mici, care devin obiect de selectie simplu aleatoare sau stratificata.
Spre exemplu o cercetare desfasurata într-un oras, pentru constructia esantionului se
zoneaza localitatea si din cadrul acestora se face o selectie în interiorul carora se va
realiza cercetarea. Procedura prezinta multe inconveniente ce tin de modalitatile în care
se delimiteaza zonele, de excluderea unora foarte importante în cadrul selectiei.
3. O procedura frecvent utilizata este metoda intinerariilor. Dupa ce s-a stabilit marimea
esantionului, se stabilesc unitatile de cercetare si se aleg punctele de sondaj, adica
adresele. Prima adresa de la care începe intinerarul fiecarui operator de teren se trage la
sorti printr-o procedura oarecare si i se stabileste un pas. Începând de aici va proceda în
felul urmator: " Pe strada X, se includ in esantion toate locuintele care au nr cu sot " Aceasta
modalitate este foarte frecvent folosita, mai ales în cercetarile zonale si locale, dar si în
cel nationale, unde dupa o esantionare a tuturor localitatilor grupate dupa criteriul
marimii, adica a numarului de locuitori, în cadrul fiecareia se procedeaza dupa metoda
intinerariilor.
Se constata ca procedurile de esantionare sunt diverse si relativ complicate. În toate
cazurile operatorii trebuie sa respecte întocmai instructiunile primite de la cei ce au
proiectat cercetarea si sa aleaga persoanele pe care le intervieveaza dupa criteriile
stabilite, fara nici o abatere.
2.7 Desfasurarea cercetarii pe teren
Aceasta este etapa în care pe esantionul realizat se culeg informatiile cu ajutorul
metodelor preconizate: chestionar, interviu, observatie etc. Aceasta faza presupune si
organizarea propriu-zisa a derularii studiului în teren: fixarea intervalului temporar,
repartizarea sarcinilor, instruirea operatorilor, daca e cazul, asigurarea ritmicitatii
colectarii datelor, controlul asupra respectarii volumului si structurii esantionului, a
corectitudinii datelor colectate.
2.8 Prelucrarea informatiilor
Si aceasta etapa la rândul ei cuprinde o serie de operatii care încep cu verificarea datelor
recoltate, cu post codificarea informatiilor daca este cazul, se continua cu realizarea
machetei de prelucrare a informatiilor, dupa care urmeaza prelucrarea propriu-zisa, care
difera în functie de metodele de colectare a datelor.
Cele mai multe din prelucrari, mai ales în ancheta pe baza de chestionar, în sondajele de
opinie, în cercetarile de amploare, se face electronic pe baza unor programe adecvate, cel
mai utilizat fiind programul SPSS. În cazul unor cercetari de mai mica amploare se poate
efectua prelucrarea si manual. Astfel, în cercetarile calitative tehnicile de prelucrare sunt
la rândul lor calitative si se realizeaza dupa strategii specifice, adecvate metodei si
posibilitatilor concrete.
2.9 Analiza datelor si redactarea raportului de cercetare
O data prelucrate informatiile, acestea sunt interpretate, explicate, încheindu-se ciclul
prin care s-a început cercetarea, pe baza lor fiind în primul rând testate ipotezele, dupa
care se trece la formularea unor generalizari de natura sociala sau sociologica, mergând
pâna la elaborarea unor enunturi teoretice. Pe baza analizei datelor se redacteaza raportul
de cercetare, care însa trebuie sa cuprinda si tot parcursul( etapele) studiului întreprins.
Aceasta structura a oricarei cercetari sociale, respectiv etapele ei, poate diferi în forma de
la un autor la altul, în sensul ca pot fi sintetizate în doar trei-patru etape sau, din contra,
detailate foarte mult. De exemplu, Ioan Marginean în lucrarea "Proiectarea cercetarii
sociale" identifica 40 de momente( etape) ale cercetarii sociale.
|
