Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























ETAPELE CERCETARII STIINTIFICE

management




ETAPELE CERCETĂRII sŢIINŢIFICE

Consideratii preliminare




Orice tip de cercetare presupune parcurgerea mai multor etape, care se înlantuie într-o

ordine strict ierarhizata. Diversele etape ale unei cercetari sociale sau educationale sunt

legate între ele si de modul cum se demareaza demersul stiintific. Acest moment

determina în mare masura însasi rezultatele finale pe care le vom obtine, care sunt

dealtfel proiectate din start.

Se întâmpla deseori c 636c23g a în cursul unei cercetari sa fim confruntati cu probleme pe care nu

reusim sa le exploram deoarece nu au fost luate în considerare la demararea acesteia.

Datorita interdependentelor strânse între toate momentele unei cercetari, foarte

importanta ramâne faza initiala, a alegerii si proiectarii temei de cercetare, atunci când

stabilim scopurile pe care le urmarim, tipul anchetei si tehnicile de prelucrare a datelor pe

care le vom folosi.

În acelasi timp, de la bun început trebuie sa luam în considerare si o serie de elemente

concrete, pragmatice: conditiile în care se desfasoara o cercetare, posibilitatile de

finantare, precum si posibilitatile de utilizare a datelor si concluziilor ce vor reiesi din

cercetare. Evaluarea resurselor umane si financiare trebuie sa conduca la dimensionarea

si alegerea acelor tehnici de culegere a datelor si de prelucrare posibile cu resursele pe

care le detinem, fara însa a împienta asupra calitatii stiintifice a cercetarii.

Acest lucru înseamna ca nu se poate face rabat de la principiile metodologiei stiintifice pe

motiv ca nu exista resurse de un fel sau altul. Se alege acea metodologie, acele metode ce

pot fi utilizate atât în raport cu tema de cercetare, dar si cu posibilitatile concrete detinute

de cei care o initiaza.

De asemenea, este important sa retinem faptul ca în proiectarea cercetarii, si apoi în

realizarea ei, nu se porneste în nici un caz de la premise ideologice sau morale, ci strict de

la principiile stiintifice ce se pot aplica la tema respectiva. Chiar daca parcurgerea

etapelor este comuna oricarei teme de cercetare, în schimb tehnicile de culegere a datelor


trebuie sa se adapteze la subiect si la teoria de referinta. Toate aceste cerinte reprezinta în

fapt respectarea principiului neutralitatii axiologice si, simultan, a cerintelor

deontologice, a conditiilor, posibilitatilor concrete de demarare si realizare a unei

cercetari educationale.

În domeniul educational, problema respectarii cerintelor mentionate mai sus este cu atât

mai stringenta, cu cât prin natura lor astfel de teme au o puternica încarcatura axiologica

si psiho-morala. Caracterul temelor în cauza nu trebuie sa presupuna însa abdicarea de la

principiile general valabile pentru orice cercetare stiintifica psihosociala. Etapele ce

trebuie parcurse sunt identice cu cele ale oricarei cercetari psihosociale, indiferent de

subiect.

Punctul de plecare al oricarei cercetari educationale îl reprezinta o problema psihosociala,

sau mai simplu spus o întrebare de tipul "de ce?", "care?", "cum?" etc. . De ce o anumita

populatie scolara obtine performante înalte într-un anumit domeniu? Care sunt factorii

absenteismului scolar? Etc. Desigur ca astfel de întrebari sunt nenumarate, toate

asteptând un raspuns stiintific, care sa depaseasca nivelul simtului comun.

Etapele cercetarii stiintifice

2.1 Selectarea temei de cercetare

Importanta acestui prim pas pleaca de la complexitatea realitatii psihosociale care nu

poate fi cunoscuta în mod empiric decât prin cunoasterea treptata si cumulativa a faptelor,

fenomenelor si proceselor sociale ce o compun, la un anumit moment dat si într-un loc

anume.

Întrucât nu exista criterii strict stiintifice de selectare a unei teme de cercetare, alegerea

poate fi determinata de o serie de conditii si factori, printre care pot fi amintiti:

- nivelul atins de cunoasterea în domeniu

- posibilitatile materiale pe care le ofera mediul educational pentru a se autocunoaste

- personalitatea cercetatorului sau a celui care comanda cercetarea


- formatia profesionala si soliditatea cunostintelor în domeniu

- modelele culturale dominante si cele împartasite de cercetator

- normele si valorile predominante la un moment dat în societate

- etc.

Lipsa criteriilor stiintifice si complexitatea problemelor educationale, determina existenta

unor posibilitati nelimitate de alegere a temei de cercetare, a carei calitate depinde de

masura în care raspunde la o problema psiho-sociala, dar si de modul cum raspunde la

acea problema. Daca, în principiu, depistarea problemelor din sfera educationala nu

prezinta dificultati deosebite, data fiind multitudinea acestora si dinamica lor, modalitatile

în care sunt acestea abordate si elucidate, presupune cunostinte de specialitate, chiar si

din domeniile conexe, foarte bine însusite, cât si stapânirea metodelor stiintifice de

investigare.

Prin urmare, orice cercetare debuteaza cu formularea unor probleme, care pot fi :

a. probleme teoretice, când au un specific strict teoretic

b. probleme educationale sau factuale, caracterizate tocmai prin natura lor psihosociala

c. probleme factual-teoretice, respectiv cele care se refera la corespondenta dintre faptele

psihosociale si teoria luata ca referinta

De-a lungul timpului s-au propus mai multe strategii de formulare a temelor de cercetare:

1. Recunoasterea si tolerarea diversitatii optiunilor conceptuale, instrumentale si

ontologice, care desemneaza faptul ca aderarea la o teorie nu coincide cu standardizarea

interpretarilor si formularilor conceptuale.

2. Asigurarea unei continuitati si cumulativitati a rezultatelor cercetarilor care vizeaza

aceiasi problema, deci necesitatea asigurarii unei continuitati în cercetare, constând în

analiza empirica, eventual repetata a acelorasi probleme si a celor corelate, analiza

secundara a aceluiasi set de date, precum si diversificarea interpretarilor. Acest demers

are la rândul lui mai multe momente ce necesita a fi parcurse:

Primul pas în formularea modelului unei probleme consta în specificarea obiectivului

urmarit, care deriva din precizarea temei de cercetare. Identificarea obiectivului propriu

zis al unei cercetari poate fi o operatie foarte simpla, detalierea implicatiilor sale solicita

în schimb delimitari atente, care vor influenta desfasurarea întregii cercetari. Din acest

motiv se impune câteva întrebari, carora trebuie sa le gasim un raspuns în aceasta faza de

debut a cercetarii. Acestea se refera la: tipul de informatie factuala necesar pentru

elucidarea problemei, implicatiile practice ale abordarii unei anumite teme si bineînteles

la implicatiile teoretice vizate prin abordarea unei probleme anume.

De asemenea, un element deosebit de important pentru prima etapa a oricarei cercetari

este documentarea solida teoretica, în general, dar în special în domeniul în care se

încadreaza problema abordata, pentru asigurarea continuitatii si cumulativitatii, dar si

cunoasterea realitatii psihosociale ce impune o anumita problema spre cercetare,

respectiv a contextului educational concret ce urmeaza a fi cercetat prin metode

stiintifice.

Aceasta prima etapa pune si probleme: în special pentru începatori exista tendinta de a

alege teme mult prea ample sau care sunt sau au fost abordate frecvent de alti

specialisti. Desigur, este importanta intuitia cercetatorului, dar acesta este potentata de

formatia teoretica si metodica si de o buna cunoastere a realitatii sociale. Exista fara nici

o îndoiala oameni cu o capacitate deosebita de a identifica probleme psihosociale în

mediul educational, mai ales cele mai putin evidente, mai complexe, despre care se poate

spune ca "simt" realitatea psihosociala cu care se confrunta.

2.2 Formularea ipotezelor

A doua etapa a oricarei cercetari sociale o constituie formularea ipotezelor cu referinta

teoretica si/sau factuala. De fapt în orice actiune umana, rationala formulam ipoteze

pentru a ne dirija comportamentul în cunostinta de cauza.

Ipoteza poate fi definita într-o multitudine de moduri. De exemplu, Lazar Vlasceanu

defineste ipoteza ca " un enunt predictiv conditional cu privire la relatia dintre atributele,

variabilele care caracterizeaza unitatile primare sau structurile analizate". O definitie mai

simpla este urmatoarea (Ion Marginean): ipoteza este " un enunt referitor la relatia



dintre doua sau mai multe fenomene".


O ipoteza, indiferent de natura ei teoretica sau factuala, nu se poate fundamenta, testa,

valida, confirma decât pe o serie coordonata de experiente sau date empirice. O ipoteza

corecta din punct de vedere logic si raportata la o teorie de referinta este sau trebuie sa fie

empiric verificabila în vederea validarii si integrarii sale teoretice. Drept urmare, sunt

statuate în general, trei conditii metodologice pentru formularea adecvata a unei ipoteze

stiintifice. Acestea sunt urmatoarele:

1. ipoteza trebuie sa fie corecta din punct de vedere formal (logic ) si saturata de

semnificatii

2. orice ipoteza se bazeaza într-o anumita masura pe cunoasterea prealabila si ca atare

trebuie sa fie compatibila cu cunoasterea stiintifica precedenta

3. o ipoteza se impune sa fie empiric testabila cu ajutorul procedeelor obiective ale

stiintei, adica în conformitate cu datele empirice controlate cu ajutorul tehnicilor

stiintifice si ale teoriei de referinta.

În functie de termenii pe care îi contine, se pot distinge doua tipuri de ipoteze:

a. ipoteze empirice, adica atribute observabile si masurabile, testabile prin experienta,

respectiv acelea care generalizeaza pe baza unei analize a unor stari observabile

b. ipoteze teoretice, ce contin termeni neobservabili în realitate, cum ar fi structura

sociala, statusul social, retele de comunicare, comportament organizational etc.

Ca atare, ipoteza poate fi :

- un dat apriori, bazat pe cunoasterea anterioara, caz în care formularea ei presupune

cunoasterea domeniului si a cercetarilor întreprinse pâna la momentul demararii cercetarii

proprii.

- construita pe baza unei actiuni constatative în cadrul populatiei care urmeaza sa fie

cercetata, demers care se bazeaza fie pe datele statistice existente, fie prin efectuarea unei

preanchete ce reprezinta o recunoastere a terenului pentru debarasarea de ideile

preconcepute si stereotipe.

Indiferent de natura ei, ipoteza este înainte de toate o constructie mentala, imaginativa.

Ipotezele trebuie sa fie verificabile prin cercetare si sa se obtina rezultate generalizabile.


Pentru a putea fi considerata stiintifica, în stiintele socioumane o ipoteza trebuie sa

îndeplineasca doua calitati esentiale:

sa fie plauzibila, adica sa prezinte consistenta interna - respectiv sa nu contina

enunturi

incompatibile si sa prezinte consistenta externa, adica sa fie compatibila cu teoriile

anterioare.

sa fie testabila, însemnând ca prin datele cercetarii sa poata fi validata sau infirmata.

Pentru a demonstra validitatea unei ipoteze, aceasta trebuie verificata. În acest scop se

construieste un plan de observatie, în functie de problema aleasa pentru cercetare, de

posibilitatile concrete si de diferite alte circumstante, se utilizeaza diferite tipuri de date.

Exemple de ipoteze:

1. Tema: "Strategii actionale si de negociere în organizatii scolare"; ipoteza1: negocierea

sindicala este dependenta de functionarea parteneriatului social la diferite niveluri si de

tipul de comunicare dintre partenerii implicati; ipoteza2: calitatea si eficienta negocierii

sindicale este determinata de calitatea partenerilor, de contextul în care se desfasoara si

de cantitatea de informatii detinute de fiecare dintre parteneri; ipoteza 3: eficienta actiunii

unitatilor scolare depinde de resursele financiare de care dispun, de resursele materiale,

de gradul de profesionalism în domeniu si de cunostintele manageriale; etc.

2. Tema: "Stima de sine la adolescentii delicventi": ipoteza: statutul de delicvent

determina un nivel ridicat al stimei de sine în cazul adolescentilor.

2.3 Constructia variabilelor (operationalizarea)

În a treia etapa modelele ipotetice se traduc în termeni cu incidenta empirica, sau ceea ce

se cheama construirea variabilelor. Acestea sunt de mai multe tipuri:

a. variabile sociodemografice, în functie de care un individ este plasat într-o structura

sociala, definindu-i pozitia: vârsta, gen, loc de munca, stare civila, nivel de instruire, loc

de munca, venituri etc.


b. variabile atitudinale si comportamentale, ce caracterizeaza individualitatea unei

persoane din punctul de vedere al atitudinilor si comportamentelor sale fata de anumite

obiecte sociale.

c. variabile socio-structurale, care se refera la caracteristicile grupurilor în care este

integrata persoana investigata, pozitia în stratificarea sau ierarhia sociala: functii de

conducere sau subordonare, retele sociale în care se integreaza, institutii în care lucreaza,

organizatii educationale, civice sau politice în care desfasoara anumite activitati etc.

Pentru ca ipotezele construite sa fie verificabile, este necesar ca variabilele studiate sa fie

în numar suficient (sa asigure un grad suficient de saturatie).

Variabilele sunt de doua feluri: dependente si independente în functie de care se

masoara si se apreciaza primele dintre ele, cele dependente.

Constructia variabilelor sau a spatiului de atribute, cum le-a numit Paul Lazarsfeld,

reprezinta în acelasi timp operationalizarea conceptelor si elaborarea schemei

operationale de cercetare.

Conceptul de variabila desemneaza proprietatea fenomenelor si proceselor psihosociale

de a varia în functie de moment, loc, colectivitate, individ indiferent de natura

fenomenului respectiv. Ca atare termenul de variabila caracterizeaza orice fenomen

psihosocial, cum se poate deduce si din tipurile enuntate putin mai înainte.

Stabilirea variabilelor este realizabila prin analiza literaturii de specialitate, prin

consultarea altor cercetari, a "expertilor" sau chiar a oamenilor obisnuiti si bineînteles

prin utilizarea imaginatiei analistului social. dintre toate variabilele stabilite trebuie

retinute doar cele care sunt congruente semantic si coreleaza între ele.

Operationalizarea presupune urmatorul traseu:

1. definirea conceptelor

2. determinarea dimensiunilor acestora

3. transformarea dimensiunilor în indicatori

Toate cele trei, concepte, dimensiuni, indicatori reprezinta variabile, desigur în masura în

care au proprietati ce se modifica în functie de anumite criterii. Acest parcurs poate


merge mai departe, indicatorii la rândul lor pot fi operationalizati în indici, care

contribuie la reconstructia distributiei empirice. Indicele este întotdeauna subordonat

indicatorului.

1. În ceea ce priveste conceptele, în functie de continut sunt doua tipuri de concepte

(dupa Septimiu Chelcea):

a. concepte ce desemneaza unitati sociale, cum ar fi: oamenii, grupurile, colectivitatile,

societatile si produsele materiale si sprituale ale acestora,

b. concepte ce se refera la calitatile obiectelor sociale, concretizate în caracteristici

individuale sau grupale, relationale si contextuale.

Dimensiunile se refera la acele aspecte care prezinta un anumit grad de generalitate al

domeniului cercetat, ele fiind tot concepte cu un grad mai scazut de generalitate.

Cuprinse de obicei în schema operationalizarii, ele sunt relative si oarecum ambigue ,

fiind în practica considerate fie concepte, fie indicatori. Mai ales în cazurile simple



conceptul este operationalizat direct prin indicatori.

Indicatorii pot fi definitionali, empirici si de inferenta, corespunzator functiilor pe

care le îndeplinesc.

Realizarea unei cercetari concrete impune elaborarea de indicatori empirici, direct

masurabili, ceea ce reprezinta transformarea conceptelor si dimensiunilor în termeni

operationali de cercetare. Indicatorii stau la baza întocmirii instrumentelor de cercetare:

chestionare, ghiduri de interviu, observatie etc.

2.4 Stabilirea metodelor de cercetare si elaborarea instrumentelor de culegere a

datelor

Odata operationalizarea încheiata se poate trece la alegerea metodelor sau metodei de

cercetare adecvate fiecarei probleme în parte. Dincolo de aceasta adecvare, absolut

obligatorie, alegerea unei metode sau alta tine si de optiunea cercetatorului si de resursele

umane si materiale existente.

În functie de metoda aleasa se realizeaza instrumentele de cercetare specifice acesteia.

Într-o cercetare educationala bine fundamentata si elaborata aceasta etapa se încheie cu


testarea schemei operationale si a tehnicilor (instrumentelor de cercetare) elaborate, care

poarta denumirea de ancheta pilot. Aceasta este un fel de repetitie generala a cercetarii

propriu-zise, care se realizeaza pe un numar redus de unitati sociale, dar similare celor ce

vor fi cuprinse în cercetare. Ancheta pilot poate confirma sau infirma metodologia

folosita, ceea ce poate conduce la completarea, modificarea si adecvarea constructiei

teoretice, a celei tehnice, si, la limita, chiar la renuntarea la respectiva cercetare. De

asemenea aceasta dimensioneaza mai exact costurile cercetarii si timpul necesar realizarii

ei.

2.5 Determinarea unitatilor sociale si /sau a populatiei investigate

În cercetarea sociala unitatile care pot constitui surse de date ( în sens de informatii) pot fi

indivizii, grupurile, organizatiile, colectivitatile, societatile.

Acest demers presupune trei operatii metodologice distincte, strâns legate între ele:

stabilirea colectivitatii statistice generale gruparea unitatilor, a populatiei si alegerea

esantioanelor asupra carora urmeaza sa se realizeze investigatia propriu-zisa.

Toata aceasta operatie are ca punct de referinta problema sau problemele psihosociale

care constituie obiectul cercetarii.

Colectivitatea statistica generala se refera la toate persoanele sau grupurile implicate în

procesele aferente problemei, care detin informatii despre aceasta sau au prin statutul lor

anumite atributii în gestionarea ei.

Dupa determinarea colectivitatii statistice generale se grupeaza unitatile sau populatia în

functie de caracteristicile lor sociale (demografice, economice, profesionale, sociale etc.).

Acest demers este necesar atât pentru stabilirea esantionului, atunci când e cazul, cât mai

ales pentru prelucrarea si analiza informatiilor ce vor fi obtinute. Cercetarile sociologice

pot fi realizate prin studierea întregii populatii, denumita anterior colectivitate statistica

generala, sau, cel mai adesea, prin studierea unui esantion din aceasta populatie.

Exista o serie de reguli generale de esantionare, însa ele trebuie adaptate si adecvate la

metodele de cercetare utilizate.


2.6 Esantionarea

În orice cercetare, o situatie ideala ar permite studierea întregii populatii care reprezinta

obiectul de studiu al cercetarii. Însa, dar de cele mai multe ori acest lucru este practic

imposibil, motiv pentru care se apeleaza la esantionare. Atunci când colectivitatile

studiate sunt de dimensiuni reduse este posibila studierea totalitatii unitatilor sociale

componente sau loturi din populatia respectiva.

Esantionarea consta în selectarea unor unitati primare din populatia existenta, pentru a

ajunge la un grup relativ restrâns cu caracteristici statistice de reprezentativitate

Investigarea întregii populatii este statistic echivalenta sau cvasiechivalenta cu

investigarea unui esantion reprezentativ. Pentru aceasta trebuie îndeplinite doua conditii:

1. prima conditie a unei bune esantionari este ca esantionul obtinut sa ofere o imagine cât

mai exacta a populatiei din care a fost selectat.

2. fiecare unitate de referinta trebuie sa dispuna de aceiasi probabilitate de a fi selectata.

Esantionarea se bazeaza pe doua teorii statistice, si anume legea numerelor mari si

calculul probabilitatilor. Prima dintre ele fundamenteaza marimea, iar cea de a doua

selectia unitatilor.

Un esantion reprezentativ trebuie sa îndeplineasca cel putin doua conditii esentiale:

a. sa fie elaborat aleator, în conformitate cu legile probabilitatii, ca mod de selectie

b. gradul de eterogenitate al unitatilor primare incluse în esantion (de obicei indivizi) sa

coincida cu cel specific populatiei de referinta.

Caracterul eterogen se determina în functie de mai multe variabile de referinta ale

selectiei: vârsta, gen, mediu de rezidenta, nivel de instructie, venit, stare civila,

apartenenta politica etc.

Variabilele de referinta pot varia în functie de problema studiata, unele dintre ele fiind

generale aproape pentru orice cercetare, cum ar fi genul, vârsta, mediul de rezidenta,

nivelul de instructie. Esantionul rezultat este omogen în raport cu variabila în functie de

care este selectat si eterogen prin dispersia unitatilor selectate.


Reprezentativitatea se realizeaza prin pastrarea în esantion a aceleiasi eterogenitati care

exista în populatia de referinta, toate celelalte conditii fiind controlate.

Marimea esantionului este una din problemele cele mai discutate, deoarece în

mentalitatea comuna se considera ca validatea acestuia este data de numarul cât mai mare

al unitatilor cuprinse în esantion. În realitate marimea optima este stabilita în functie de

gradul de reprezentativitate, dar si de alte elemente în afara celor propriu-zis statistice,

care tin printre altele de resurse, implicit de costuri.

2.6.1 Tipuri de esantionare

Cea mai cunoscuta distinctie, considerata clasica, este aceea dintre:

- esantioanele aleatoare (probabilistice)

- esantioanele nealeatoare (neprobabilistice).

O procedura de esantionare este aleatoare atunci când fiecare individ din populatie are o

sansa calculabila si nonnula de a fi ales în esantion (Rotariu, Ilut: "Ancheta sociologica

si sondajul de opinie"). Aceasta definitie presupune sa stim nu numai câti indivizi

cuprinde populatia, dar si sa-i putem identifica în mod simplu si fara echivoc. Acest fapt

presupune existenta unei liste a populatiei care sa permita identificarea fiecarui individ.

Trebuie precizat ca reprezentativitatea se poate calcula numai pentru esantioanele

probabilistice, si ca fiecare tehnica de esantionare presupune formule specifice de

estimare a erorii.

Esantionarea simpla aleatoare

Atunci când se foloseste aceasta procedura , indivizii care formeaza esantionul sunt alesi

în mod uniform si cu o probabilitate identica pentru fiecare. Procedura de selectie este

cea a loteriei, confectionându-se pentru fiecare individ un bilet care se introduce într-o

urna, de unde se extrag un numar de bilete corespunzatoare marimii esantionului. Aceasta

tehnica simpla este în fapt utopica pentru populatii foarte mari.

În cercetarea stiintifica, atunci când se foloseste esantionare simpla aleatoare se apeleaza

la tabelele cu numere aleatoare. Prin diferite mijloace se genereaza serii lungi de numere

întâmplatoare. Pe de alta parte, specialistul în esantionate trebuie sa posede o lista cu toti


indivizii din populatie (de exemplu, recensaminte, registrele scolare, baze de date

furnizate de birourile de evidenta a populatiei, sau listele electorale, daca ne referim doar

la populatia majora).

Esantionarea stratificata

Acest tip de esantionare este tot o procedura probabilistica, în care se porneste de la o



diviziune a populatiei dupa un anumit criteriu. Alegerea esantionului se face în mai multe

etape, selectând dupa aceiasi procedura simplu aleatoare un numar de subesantioane de

marimea corespunzatoare fiecarui strat în populatia totala.

Se apreciaza ca esantioanele probabilistice stratificate au o reprezentativitate superioara

celor simplu aleatoar si ofera posibilitatea de a compara grupurile de populatie clar

delimitate în realitate .

Esantionarea multistadiala

În cel mai multe cercetari care au în vedere un spatiu extins, respectiv cel national, sau

regional, cu o dispersie accentuata a unei populatii numeroase, se foloseste esantionarea

multistadiala sau grupala.

În constructia esantionului se porneste de la nu de la individ, ci de la grupuri mari aflate

în proximitate spatiala, de exemplu judete, se trece apoi la altele mai mici, cu aceleasi

caracteristici, de exemplu localitati, pâna se ajunge la nivelul indivizilor.

Astfel de esantioane sunt frecvent utilizate, dar trebuie ponderate valorile diferitelor

grupuri care se constituie în unitati distincte, dar care nu sunt echivalente din punct de

vedere al ponderii pe care o detin în cadrul populatiei totale. De aceea acest tip de

esantionare se utilizeaza combinat cu esantionarea stratificata. Traian Rotariu si Petru Ilut

considera ca " eficacitatea practica a acestui tip de esantionare prevaleaza asupra

inconvenientelor teoretice, esantioanele multistadiale fiind extrem de des folosite în

anchete si sondaje, pentru ameliorarea reprezentativitatii lor procedându-se aproape

întotdeauna la îmbinarea cu esantionarea stratificata".

Acest tip de esantionare mai poarta numele si de esantionare cluster

Esantionarea multifazica


Aceasta este un tot un tip de esantionare probabilistica , care se diferentiaza de celelalte

datorita faptului ca reprezentativitatea esantionului este data de caracteristica studiata.

Ceea ce înseamna ca pentru fiecare întrebare se construieste un esantion diferit, atunci

când problematica investigata necesita aprofundarea unor aspecte, care implica utilizarea

unor esantioane de marime variabila. Autorii citati deseori aici mentioneaza ca "

Esantionarea multifazica ...consta, în esenta, în alegerea, initial, a unui esantion de

dimensiune mare, la nivelul caruia se aplica un instrument de cercetare mai simplu,

esantion care la rându-i se supune unor operatii succesive de esantionare, determinânduse

astfel loturi din ce în ce mai mici, carora li se vor aplica (si) alte instrumente, de regula

tot mai complexe, mai subtile si deci mai sofisticate". Aceste operatii pot fi realizate

simultan sau succesiv.

Esantionarea pe cote

Acest tip de esantionare este nealeatoriu, dar formal se aseamana cu esantionarea

stratificata. Motivele pentru care se apeleaza la aceasta esantionare sunt:

- rapiditatea realizarii anchetei, deoarece operatorul nu trebuie sa caute o persoana

anume, ci persoane care sa aiba calitatile fixate în cotele esantionului

- se foloseste atunci când nu exista o baza de esantionare bine pusa la punct, adica acele

liste din care se extrage esantionul

Chiar daca nu este posibila calcularea reprezentativitatii, aceasta esantionare este mult

folosita de sine statatoare sau combinata, dar presupune o experienta îndelungata a celui,

celor care o practica. Acestea constituie cele mai cunoscute tipuri de esantionare, la care

se poate adauga si ceea ce se numesc esantioanele fixe sau panel, folosite în anchetele cu

acelasi nume.

2.6.2 Aspecte practice ale esantionarii

Toate cercetarile din stiintele socioumane folosesc o forma sau alta de esantionare, fie ca

este vorba despre cercetarilor realizate la nivel national, zonal, locale, sau chiar un studiu

de caz. În functie de dimensiunea populatiei, de problema cercetata, de posibilitatile

concrete în care are loc o cercetare se aplica tehnici mai mult sau mai putin stricte de

realizare practica a esantioanelor.


1. Una din procedurile practice, inevitabile o constituie stabilirea pasului de esantionare

dupa ce sa stabilit marimea esantionului, în functie de gradul de reprezentativitate, sau

cum este cunoscut de eroarea de esantionare. Aceasta, ideal, trebuie sa se situeze între 1

si 3 la suta, dar cea mai frecventa este de 3,5%.

2. Atunci când lipseste cadrul de esantionare, acesta poate fi înlocuit cu ajutorul

delimitarii unor zone pe spatiul ocupat de populatia de investigat. Suprafata totala se

împarte în zone mai mici, care devin obiect de selectie simplu aleatoare sau stratificata.

Spre exemplu o cercetare desfasurata într-un oras, pentru constructia esantionului se

zoneaza localitatea si din cadrul acestora se face o selectie în interiorul carora se va

realiza cercetarea. Procedura prezinta multe inconveniente ce tin de modalitatile în care

se delimiteaza zonele, de excluderea unora foarte importante în cadrul selectiei.

3. O procedura frecvent utilizata este metoda intinerariilor. Dupa ce s-a stabilit marimea

esantionului, se stabilesc unitatile de cercetare si se aleg punctele de sondaj, adica

adresele. Prima adresa de la care începe intinerarul fiecarui operator de teren se trage la

sorti printr-o procedura oarecare si i se stabileste un pas. Începând de aici va proceda în

felul urmator: " Pe strada X, se includ in esantion toate locuintele care au nr cu sot " Aceasta

modalitate este foarte frecvent folosita, mai ales în cercetarile zonale si locale, dar si în

cel nationale, unde dupa o esantionare a tuturor localitatilor grupate dupa criteriul

marimii, adica a numarului de locuitori, în cadrul fiecareia se procedeaza dupa metoda

intinerariilor.

Se constata ca procedurile de esantionare sunt diverse si relativ complicate. În toate

cazurile operatorii trebuie sa respecte întocmai instructiunile primite de la cei ce au

proiectat cercetarea si sa aleaga persoanele pe care le intervieveaza dupa criteriile

stabilite, fara nici o abatere.

2.7 Desfasurarea cercetarii pe teren

Aceasta este etapa în care pe esantionul realizat se culeg informatiile cu ajutorul

metodelor preconizate: chestionar, interviu, observatie etc. Aceasta faza presupune si

organizarea propriu-zisa a derularii studiului în teren: fixarea intervalului temporar,

repartizarea sarcinilor, instruirea operatorilor, daca e cazul, asigurarea ritmicitatii


colectarii datelor, controlul asupra respectarii volumului si structurii esantionului, a

corectitudinii datelor colectate.

2.8 Prelucrarea informatiilor

Si aceasta etapa la rândul ei cuprinde o serie de operatii care încep cu verificarea datelor

recoltate, cu post codificarea informatiilor daca este cazul, se continua cu realizarea

machetei de prelucrare a informatiilor, dupa care urmeaza prelucrarea propriu-zisa, care

difera în functie de metodele de colectare a datelor.

Cele mai multe din prelucrari, mai ales în ancheta pe baza de chestionar, în sondajele de

opinie, în cercetarile de amploare, se face electronic pe baza unor programe adecvate, cel

mai utilizat fiind programul SPSS. În cazul unor cercetari de mai mica amploare se poate

efectua prelucrarea si manual. Astfel, în cercetarile calitative tehnicile de prelucrare sunt

la rândul lor calitative si se realizeaza dupa strategii specifice, adecvate metodei si

posibilitatilor concrete.

2.9 Analiza datelor si redactarea raportului de cercetare

O data prelucrate informatiile, acestea sunt interpretate, explicate, încheindu-se ciclul

prin care s-a început cercetarea, pe baza lor fiind în primul rând testate ipotezele, dupa

care se trece la formularea unor generalizari de natura sociala sau sociologica, mergând

pâna la elaborarea unor enunturi teoretice. Pe baza analizei datelor se redacteaza raportul

de cercetare, care însa trebuie sa cuprinda si tot parcursul( etapele) studiului întreprins.

Aceasta structura a oricarei cercetari sociale, respectiv etapele ei, poate diferi în forma de

la un autor la altul, în sensul ca pot fi sintetizate în doar trei-patru etape sau, din contra,

detailate foarte mult. De exemplu, Ioan Marginean în lucrarea "Proiectarea cercetarii

sociale" identifica 40 de momente( etape) ale cercetarii sociale.










Document Info


Accesari: 42030
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )