FINANTAREA ACTIVITÃTII FIRMEI

1. Continutul si modul de folosire al

resurselor de finantare pe termen lung

1.1 Sursele de finantare pe termen lung

Firmele cauta surse de finantare permanenta in vederea efectuarii de investitii in active imobilizate si in stocuri de valori de exploatare (in functie de estimarile facute).

Problema se trateaza diferit:

-la societatile comerciale in functiune

-la firmele nou infiintate

La societatile nou infiintate, intregul necesar de capital se finanteaza prin constituirea capitalului social precum si cu ajutorul creditului bancar pe termen mediu si lung.

Firmele in functiune isi 212g61c procura resursele necesare finantarii investitiilor suplimentare (active imobilizate, sporirea capitalului de lucru) din urmatoarele surse:

incasari din lichidarea activelor imobilizate scoase din functiune.

incasari din valorificarea elementelor de activ ce nu mai sunt necesare.

amortismentul anual aferent Ai amortizabile.

profitul net.

sporirea capitalului social prin emisiuni suplimentare de actiuni.

contractarea de datorii pe termen mediu si lung.

Sursele sunt: 1-4 surse endogene

5 - 6 surse exogene

Daca le privim prin prisma efectelor pe care utilizarea lor o poate avea asupra patrimoniului, atunci sursele specificate la literele 1, 4, 5 – sporesc capitalurile proprii; 2, 3 – nu fac altceva decat sa schimbe forma activului din imobilizat in disponibil (fara efecte ale marimii capitalurilor proprii), iar sursa 6 – nu influenteaza capitalurile proprii, ci numai marimea capitalurilor permanente.

Deci, firma are o motivatie intemeiata privind recurgerea la o anumita sursa.

1.2.Amortismentul – sursa de finantare a investitiilor

Amortizarea reprezinta un numar oarecare de operatiuni cu ajutorul carora se recupereaza treptat, intr-un interval de timp prestabilit, un capital initial investit intr-un activ imobilizat; este un proces si nu o suma de bani.

Cota parte din valoarea investitiei prevazuta a se recupera in fiecare an reprezinta amortisment anual.

Suma amortismentelor anuale din intervalul considerat reprezinta investitia.

Suma amortismentelor anuale ar trebui sa fie destinata finantarii inlocuirii activului imobilizat complet amortizat. Amortismentele anuale se “recolteaza” pe toata durata prestabilita de amortizare si ca atare, ele sunt disponibile in orice moment pentru a fi reinvestite in altceva decat inlocuirea unui activ ce continua sa funtioneze (sunt cuprinse in cash-flow).

Sisteme de amortizare

Un sistem de amortizare se caracterizeaza prin 3 elemente:

-valorile de amortizare;

-durata de amortizare;

-cotele anuale de amortizare.

Prin modul de dimensionare a celor 3 elemente si prin modul de corelare a lor, se obtin sisteme diferite, aplicabile in contexte economice diferite potrivit intereselor fundamentale dominante ale firmelor si economiei nationale.

Valoarea de amortizat:

-poate fi dimensionata la diferiti parametri;

-in dimensionarea ei se pleaca de la principiul: nu poate fi recuperata o valoare mai mare decat cea care a fost investita.

La scoaterea din functiune a oricarui tip de Ai corporal se recupereaza o oarecare suma, ceea ce inseamna ca prin amortizare trebuie sa se recupereze numai diferenta:

V_am = V_inv – V_rez , V_am – valoarea de amortizat

V_inv – valoarea de inventar

V_rez – valoarea reziduala prevazuta a se recupera la casare.

In Romania (Legea 15/203.1994), cu ocazia modificarii legii amortizarii, din motive de simplificare a sistemului, s-a renuntat la deducerea valorii reziduale, astfel ca:

V_am = V_inv

Duratele de amortizare

-potrivit prevederilor legale, se aproba prin hotarare a Guvernului pe baza consultarii reprezentantilor asociatiilor patronale constituite la nivel national;

-in Anexa 1 : Catalogul privind duratele normale de functionare si clasificarea mijloacelor fixe.

Cota de amortizare

-este proportia anuala de recuperat a valorii de amortizat, exprimata de regula in forma procentuala;

-depinde de durata.

1.3. Sfera amortizarii capitalului incorporat in active imobilizate

Amortizarea presupune definirea prealabila a unor elemente care, in variatia lor se intersecteaza si confera procesului de amortizare viziunea de sistem. Identificarea sferei activelor aferente capitalurilor imobilizate supuse amortizarii constituie unul din aceste elemente, menit sa asigure calculul amortismentului cat mai corect.

La nivelul intreprinderii nu toate capitalurile incorporate in active imobilizate sunt supuse procesului de amortizare. In acest context, capitalurile incorporate in activele imobilizate care se depreciaza in mod normal si usor de stabilit, sunt amortizabile. In schimb, nu sunt amortizabile capitalurile aferente activelor imobilizate care nu isi pierd valoarea pe durata detinerii lor, adica nu si-o pierd in mod normal.

Pentru a identifica capitalurile aferente activelor imobilizate supuse amortizarii, de cele neamortizabile, este necesar sa urmarim modul de grupare a lor la nivelul intreprinderii.

Legislatia actuala si completarile ulterioare structureaza imobilizarile de capital pe termen mediu si lung in active corporale; necorporale si financiare.

Activele corporale sau de natura materiala reprezinta bunuri de folosinta indelungata in activitatea unei intreprinderi. Ele cuprind: terenuri si amenajari de terenuri; constructii; instalatii tehnice, mijloace de transport, animale si plantatii; mobilier, aparatura birotica; echipamente de protectie a valorilor umane si materiale, s.a.

Terenurile se inregistreaza in patrimoniu la valoarea stabilita, in functie de clasele de calitate, suprafata, amplasare si/sau alte criterii legale, la costul de achizitie sau la valoarea aportului in natura. Terenurile nu se mai supun amortizarii (Ordonanta Guvernului 54/1997).

Investitiile efectuate pentru amenajarea lacurilor, baltilor, iazurilor, terenurilor si pentru alte lucrari similare se recupereaza pe calea amortizarii, prin includerea in cheltuielile de exploatare intr-o perioada de maximum 10 ani. Celelalte active fixe sunt reprezentate de obiectul sau complexul de obiecte ce se utilizeaza ca atare si indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

- are o valoare de intrare mai mare decat limita stabilita prin hotarare a Guvernului;

- are o durata normala de functionare mai mare de un an.

Activele fixe sunt detaliate pe grupe in functie de caracteristicile lor tehnice si destinatia pe care o primesc. Faptul ca aceleasi active fixe sunt folosite in conditii diferite de exploatare si influente variate ale mediului, unele grupe se detaliaza si in raport cu conditiile de exploatare (mediu umed, mediu coroziv, temperaturi inalte etc.).

Calculul amortismentului consacra principiul potrivit caruia sunt supuse amortizarii toate capitalurile imobilizate in activele fixe de la data punerii acestora in functiune si pana la recuperarea integrala a valorii de intrare, conform duratelor normale de functionare si conditiilor de utilizare a acestora.

Sunt asimilate activelor fixe si, ca atare, se vor supune procesului de amortizare:

investitiile efectuate la activele fixe luate cu chirie.

capacitatile puse in functiune partial, pentru care nu sunt intocmite formele de inregistrare ca active fixe, se cuprind in grupa la care urmeaza a se inregistra ca active fixe, la valoarea rezultata prin insumarea cheltuielilor ocazionate de realizarea lor. La punerea in functiune, cu ocazia receptiei finale, amortismentul se va determina in functie de valoarea finala, iar valoarea neamortizata pana la acea data se va recupera pe durata normala de functionare ramasa;

investitiile efectuate la activele fixe pentru imbunatatirea parametrilor tehnici initiali, in scopul modernizarii acestora si care majoreaza valoarea de intrare a activelor fixe.

investitiile efectuate pentru amenajarea lacurilor, baltilor, iazurilor, terenurilor si alte lucrari similare care nu sunt rezultatul unor investitii. Aceste cheltuieli se recupereaza pe calea amortizarii, prin includerea in cheltuielile de exploatare intr-o perioada de maximum 10 ani.

Nu se considera active fixe si ca atare nu se supun procesului de amortizare:

motoarele, aparatele si alte subansambluri ale activelor fixe procurate in scopul reparatiilor de orice fel;

sculele, instrumentele si dispozitivele speciale care se folosesc la fabricarea anumitor produse;

constructiile si instalatiile provizorii executate din fondurile de investitii;

animalele care nu au indeplinit conditiile pentru a fi trecute la animale adulte; animalele la ingrasat; pasarile si coloniile de albine;

padurile;

investitiile efectuate pentru realizarea lucrarilor miniere din afara perimetrelor de exploatare;

prototipurile, atata timp cat servesc ca modele la executarea productiei de serie;

echipamentele de protectie si de lucru, imbracamintea speciala si alte accesorii.

Desi sunt active fixe, plantatiile tinere pana la trecerea lor pe rod si plantatiile de protectie in primii 5 ani, sunt scutite de calculul amortismentului si introducerea acestuia in cheltuielile de exploatare. Duratele normale de utilizare a acestora cuprind si duratele de scutire pentru calculul amortismentului. In acest caz, norma anuala de amortizare se calculeaza in functie de durata normala de utilizare redusa, cu perioada de scutire in ani, pentru care se calculeaza amortismentul.

De asemenea, nu se mai amortizeaza activele fixe ajunse la expirarea duratei normale de utilizare si se mentin in folosinta.

Activele necorporale aferente capitalului imobilizat cuprind:

cheltuielile legate de infiintarea si dezvoltarea unitatii patrimoniale numite cheltuieli de constituire, cum sunt: taxele si alte cheltuieli de inscriere si inmatriculare; cheltuieli privind emiterea si vanzarea de actiuni; cheltuielile de prospectare a pietei si de publicitate etc.; se amortizeaza in maximum 5 ani;

cheltuielile de cercetare-dezvoltare, care se amortizeaza in cel mult 5 ani,

cheltuielile cu descoperirea rezervelor de substante minerale utile, neconcretizate in active fixe, la zacamintele puse in exploatare; se amortizeaza in maximum 5 ani;

concesiunile, brevetele si alte drepturi si valori asimilate subscrise ca aport sau achizitionate. In sfera altor drepturi se inscriu si imobilizarile de natura superficiei si uzufructului. Superficia este dreptul de proprietate asupra cladirii construite sau plantatie aflate pe terenul altei persoane, precum si dreptul de folosinta asupra acestora. Datorita specificului lor se amortizeaza pe toata durata prevazuta a se utiliza de catre intreprindere;

alte imobilizari necorporale, inclusiv programe informatice create in intreprindere sau achizitionate de la terti, care se amortizeaza in functie de durata probabila de utilizare, fara sa depaseasca 5 ani.

Fondul comercial reprezinta partea din fondul de comert (definit in Codul comercial) care nu figureaza in cadrul celorlalte elemente de patrimoniu, dar care contribuie la mentinerea sau la dezvoltarea potentialului de activitati al intreprinderii, reprezentat de clientela, vad comercial, reputatie, debusee, pozitie geografica etc. Fondul comercial, desi este considerat un activ necorporal nu este supus procesului de amortizare.

Activele financiare reprezinta imobilizari ale capitalului permanent investit de intreprindere in patrimoniul altor intreprinderi sub forma: titlurilor de participare si a creantelor legate de participatii; titlurilor imobilizate ale activitatii de portofoliu; imprumuturilor acordate tertilor si a altor titluri si creante imobilizate. Acestea nu sunt supuse procesului de amortizare.

In situatii justificate, unele active corporale pot sa fie scutite de la calculul amortismentului, cu avizul teritorial al Ministrului Finantelor.

1. Sisteme de amortizare si mecanisme de calcul a amortismentului

In vederea conducerii activitatii financiare in conditii optime este necesar sa se cunoasca, in plan si in executie, amortismentul anual care se va include in costuri si, prin recuperare, va fi folosit ca resursa in procesul investitional. Amortismentele anuale avand implicatii determinante atat in nivelul profitului prin intermediul costurilor cat si in ritmul de recuperare a capitalului imobilizat, sunt evidente interesele, de multe ori contrare, afectate de aceste implicatii.

Ca urmare, politica de amortizare nu poate fi neutra nici in raport cu interesele investitorilor si nici in raport cu interesele statului sau ale actionarilor.

Pentru a oferi variante in politica de amortizare, in functie de ritmul de recuperare a capitalului imobilizat, s-au creat mai multe sisteme de amortizare, si anume: sistemul proportional; sistemul variabil, sistemul accelerat si sistemul progresiv .

Valoarea de

amortizare

Amortismentul

Anual

Valoarea ramasa

de amortizat

10 = Vrez

TOTAL

Calculul cotei de amortizare:

De aceea, amortismentul va fi: 80 x 8,75 = 7 mil.lei

1.3. Sistemul accelerat de amortizare

Sistemul accelerat de amortizare se caracterizeaza prin faptul ca, in prima parte a duratei normale de functionare a activelor fixe amortizabile, amortismentele sunt supraevaluate fata de media anuala, iar in a doua parte, sunt subevaluate. Intrucat amortismentele anuale pornesc de la un nivel maxim in primul an de functionare si se reduc pe masura trecerii timpului, sistemul de amortizare se mai numeste si regresiv.

In literatura de specialitate, dupa cum si in practica financiara, sistemul accelerat de amortizare este abordat sub diferite variante:

1. cu norma de amortizare variabila;

2. cu norma de amortizare constanta,

3. cu norma medie anuala multiplicata;

cu norma de amortizare combinata.

1. Sistemul accelerat de amortizare cu norma variabila are la baza calculului amortismentului anual valoarea de intrare constanta a activelor imobilizate (V_i) pe toata perioada de functionare, in timp ce norma de amortizare este regresiva, Deci, putem scrie:

unde:

A = amortismentul anual;

N_k = norma de amortizare regresiva pentru anul “k” din durata normala de functionare.

In fiecare an amortismentul va descreste si se va calcula potrivit relatiei:

unde:

2. La sistemul accelerat de amortizare cu norma constanta, valoarea de intrare a activului fix (valoarea de amortizat) este variabila de la un an la altul. In acest caz, baza de calcul a amortismentului o constituie valoarea ramasa neamortizata, calculata ca diferenta intre valoarea de intrare si amortismentele anilor anteriori.

Modelul de calcul al amortismentului anual este:

unde:

N_c = norma de amortizare constata;

V_i = valoarea de intrare a activului imobilizat;

i = anul pentru care se calculeaza amortismentul.

Demonstratia este imediata avand la baza aplicarea unui procent constant asupra valorii ramase a activului fix:

Luand in considerare valoarea ramasa (V_r) putem scrie ca:

3. Sistemul accelerat cu norma medie anuala multiplicata poarta denumirea si de sistem degresiv, si consta in multiplicarea normei de amortizare proportionala (sau liniara) cu unul din coeficientii urmatori:

a) 1,5 daca durata normala de utilizare a activului fix este cuprinsa intre 2 si 5 ani;

b) 2,0 daca durata normala de functionare a activului fix este intre 5 si 10 ani,

c) 2,5 daca durata normala de utilizare a activului fix este mai mare de 10 ani.

Utilizarea regimului de amortizare degresiva se aproba de catre Consiliul de administratie, respectiv de responsabilul cu gestiunea patrimoniului.

Amortismentul in varianta sistemului degresiv se aplica sub doua alternative:

- fara influenta uzurii morale;

- cu influenta uzurii morale.

Pentru calculul amortismentului in prima alternativa - fara influenta uzurii morale - se procedeaza astfel:

- in primul an de functionare se aplica la valoarea de intrare a activului fix norma de amortizare calculata potrivit precizarilor de mai sus;

- pentru anii urmatori se aplica aceeasi norma, dar de fiecare data la valoarea ramasa. Acest calcul se continua pana in anul de functionare in care amortismentul anual rezultat este egal sau mai mic cu/decat amortismentul anual liniar (proportional), calculat pentru perioada ramasa.

Din acel an si pana la expirarea duratei normale de functionare se trece la sistemul de amortizare proportional sau liniar.

Cea de a doua alternativa din sistemul degresiv de amortizare - cu influenta uzurii morale - permite amortizarea capitalului imobilizat in active fixe intr-o perioada de timp mai mica decat durata normala de folosinta, diferenta in ani reprezentand influenta uzurii morale. Pentru activele fixe care au o durata normala de functionare de pana la 5 ani inclusiv nu se aplica regimul de amortizare degresiv cu influenta uzurii morale, ci numai prima alternativa, adica fara influenta uzurii morale.

Pentru calculul amortismentului dupa sistemul degresiv, cu influenta uzurii morale, se au in vedere:

- valoarea de intrare, pentru primul an si valoarea ramasa pentru anii urmatori din durata normala de functionare;

- durata normala de functionare potrivit catalogului;

- norma de amortizare in regim de amortizare degresiva;

- perioada in care se calculeaza amortismentul;

- durata de utilizare in cadrul careia se realizeaza amortizarea integrala, din care: in regim de amortizare degresiva si in regim de amortizare liniara.

In final, prin diferenta intre durata normala de functionare si durata de utilizare in care se realizeaza amortizarea integrala, se stabileste durata de utilizare aferenta uzurii morale pentru care nu se mai calculeaza amortisment.

APLICATIE:

Pe baza urmatoarelor date:

Valoarea de inventar = 80 mil.u.m.

Valoarea reziduala = 10 mil.u.m.

D = 10 ani.

Se cere sa se calculeze amortismentul anual dupa regimul accelerat.

a₁) Regimul accelerat cu cota constanta

– mil.lei –

a₂) Regimul accelerat cu cota variabila

Calculul cotelor de amortizare:

Observatie: valoarea de 0,007 inclusa in amortismentul primului an provine din rotunjiri.

b). La un mijloc fix cu o valoare ramasa recalculata la 31 decembrie de 3.625.000 u.m. si o durata normala de utilizare ramasa de 8 ani, se cere sa se calculeze amortizarea anuala pentru fiecare an in parte cu ajutorul sistemului accelerat cu norma medie anuala multiplicata (fara influenta uzurii morale).

Cota medie anuala de amortizare degresiva :

unde:

– cota medie de amortizare regresiva

DUR – durata normala de utilizare ramasa

k – coeficientul de multiplicare a cotelor de amortizare liniara in functie de durata de utilizare a nijlocului fix

- cu influenta uzurii morale

Pentru un mijloc fix cu o valoare de intrare la 1 ian de 70.000 u.m. si o durata de functionare normala de 22 de ani, amortizarea se va calcula astfel:

durata de functionare normala de 22 ani;

cota medie anuala de amortizare degresiva;

cota medie de amortizare degresiva Ca = 11,2%

durata de utilizare in cadrul careia se realizeaza amortizarea integrala 13 ani;

durata de utilizare in regim de amortizare degresiva 4 ani;

durata de utilizare in regim de amortizare liniara 9 ani;

Sistemul accelerat de amortizare cu norma combinata consta in calculul amortismentului, in primul an de functionare, in proportie de 50% din valoarea de intrare, iar pentru exercitiile urmatoare norma de amortizare se determina dupa sistemul proportional (liniar) in functie de anii de utilizare ramasi.

Sistemul accelerat de amortizare cu variantele descrise elimina neajunsurile sistemului proportional, micsorand pierderile in cazul survenirii uzurii morale si creand, in acelasi timp, disponibilitati sporite pentru investitii.

In acelasi timp, sistemul accelerat de amortizare are si efectul mai putin benefic. Astfel, prin supradimensionarea amortismentului in primii ani cresc cheltuielile de exploatare si implicit costurile de productie care conduc la o diminuare a profitului. Prin reducerea profitului se diminueaza veniturile bugetului de stat precum si dividendele cuvenite actionarilor. Singurul interes ocrotit imediat este cel al intreprinzatorului care-si disponibilizeaza mai rapid capitalul si reduce paguba in cazul aparitiei uzurii morale:

APLICATIE:

Pentru un activ cu valoarea de 100 mii. u.m. si durata de viata de 10 ani, tabloul de amortizare in regim accelerat aplicabil in Romania este:

1. Sistemul progresiv de amortizare

Sistemul de amortizare progresiv se caracterizeaza prin aceea ca baza de calcul a amortismentului, care este valoarea de intrare, ramane constanta de-a lungul duratei normale de functionare, progresivitatea asigurandu-se prin norma de amortizare, norma care creste de la un an la altul. Relatia generala de calcul a amortismentului anual este:

In fiecare an amortismentul va fi diferit prin cresterea lui in functie de normele de amortizare si se va calcula astfel:

; unde

Sistemul de amortizare progresiv este aplicat foarte rar intrucat neajunsurile intrec avantajele sintetizate la ansamblul activelor imobilizate corporale si necorporale.

2. Finantarea prin indatorare

Dupa epuizarea resurselor generate in procesul de exploatare, firmele apeleaza la finantarea exogena prin intermediul imprumuturilor. Pentru plasamente pe termene mai indelungate, se va recurge la imprumuturile pe termen lung sau mediu si numai pentru nevoile temporare din cursul anului se va apela la imprumutul pe termen scurt.

Imprumuturile pe termen lung sau mediu se realizeaza sub forma:

-imprumutului bancar;

-imprumutului obligatar.

2.1. Imprumutul bancar pe termen lung sau mediu

Bancile acorda mai rar imprumuturi pe termen lung, ca regula ele acorda credite pe termen mediu, incercand sa evite imobilizarea capitalurilor pe termene foarte indelungate.

Firmele solicita credite pentru investitii ca urmare a faptului ca obtinerea capitalului pe aceasta cale este mai sigura (nu exista siguranta ca actiunile si obligatiunile emise vor fi cumparate) si mai rapida (dupa aprobare, fondurile se pun automat la dispozitie).

Solicitarea si acordarea creditului bancar se realizeaza printr-un proces complex, iar in acest scop firma este nevoita sa-si intocmeasca un dosar bine fundamentat.

2.2. Imprumutul obligatar

Procurarea de capital imprumutat este intermediata de titlurile de credit, care pot fi pe termen scurt si pe termen lung. Titlurile de credit pe termen scurt (cambii, bilete la ordin, cecuri) se negociaza pe piata monetara prin scontare si rescontare. Titlurile de credit pe termen lung (obligatiunile) se vand prima oara pe piata primara de capital si apoi se revand de nenumarate ori la Bursa de Valori.

Obligatiunile

-sunt titluri de imprumut pe termen mediu si lung, negociabil, care incorporeaza un drept de creanta asupra firmei emitente;

-se emit la o rata a dobanzii fixa sau uneori cu o rata variabila (indexata) si in general, pentru o perioada determinata.

Imprumutul obligatar se supune unor reguli mai simple dar obtinerea fondurilor banesti nu va fi sigura decat in momentul in care ultima obligatiune a fost cumparata.

Criterii de clasificare a obligatiunilor

1. Dupa caracterul dobanzii obligatiunile pot fi : - clasice

- indexate

- de participatie

2. Dupa modul de rambursare al datoriei

obligatiunile pot fi: -clasice

-convertibile in actiuni

-schimbabile

-convertibile in orice moment

Un imprumut obligatar se caracterizeaza prin cateva elemente care, potrivit legii, trebuie definite cat mai exact posibil:

-suma imprumutului;

-durata;

-rata nominala a dobanzii promise;

-valoarea nominala a titlurilor;

-pretul emisiunii (pretul de vanzare);

-conditiile rascumpararii obligatiunilor.

2.3. Leasing-ul

Pentru beneficiarul de leasing este o forma de finantare a activelor, o finantare pe termen lung, iar pentru firma producatoare de bunuri de folosinta de lunga durata, leasing-ul este o noua modalitate, mai eficientaa, de vanzare a produselor.

Definitia lesingului finaciar conform lexiconului– operatiune de inchiriere de bunuri al caror termen este mai mare de 1 an si valoarea de achizitie a bunurilor urmeaza sa fie recuperata in proportie de cel putin 75% de locator. Celelalte operatiuni de leasing se incadreaza in categoria leasingului operational.

Caracterul leasing-ului ca forma de finantare a investitiilor in active imobilizate

In tranzactiile de leasing intervin urmatoarele notiuni specifice :

a)     participantii la tranzactie : locatorul( societatea de leasing ), locatarul ( chiriasul ) si furnizorul bunului de folosinta indelungata

b)    durata contractului de leasingincepe odata cu semnarea contractului sau cu punerea in functieune a bunului ce face obiectul contractului si tine pina la termenul prevazut in contract.

c)     chiria ( redeventa ) = pretul leasing-ului, pentru locatar – cheltuiala, pentru locator – venit

d)    valoarea ramasa – valoarea la care la sfirsitul contractului de lasing locatarul poate cumpara bunul ce a facut obiectul contractului

e)     coeficientul de leasing se determina ca raport intre suma globala a chiriei ce urmeaza a fiplatita de locatar si valoarea contabila a bunului.

Obiectivele contractului de leasing:

sa garanteze locatarului folosirea unui bun pe un interval bine determinat de timp, la un pret fixat prin contract

sa asigure locatorul ca va putea incasa cgiria convenita intr-un interval de timp determinat

sa asigure locatarul ca la sfirsitul perioadei va putea cumpara bunul ( la o valoare reziduala rezonabila ) , va putea incheia un nou contract de inchiriere ( cu o chirie mai mica ) sau va putea returna bunul respectiv.

Cele mai cunoscute forme de leasing :

lesing-ul de exploatare

leasing-ul financiar

leasing-ul de servicii

sale – and – lease – back

leasing-ul direct si indirect

leasing-ul prin intermedieri

subleasing-ul

a) Leasing-ul financiar ( leasing clasic )

= tranzactie pe termen mediu sau lung, prin intermediul careia o societate de leasing cumpara bunul cerut de locatar de la un furnizor in prealabil convenit si ii cedeaza folosinta lui contra unei chirii, cu precizarea ca la sfarsitul perioadei de contract aceasta poate sa-l cumpere la o valoare ramasa convenita.

Locatarul (benficiarul) este acela care cauta furnizorul de bunuri, negociaza cu el parametrii tehnici si termenul de livrare. Ulterior, locatarul contacteaza mai multe societati de leasing, oprindu-se la aceea care ii ofera cele mai bune conditii (chirie, durata, conditii finale).

Societatea de leasing, inainte de a elabora oferta, contacteaza furnizorul de bunuri pentru a stabili conditiile de cumparare si analizeaza si starea beneficiarului. In anumite cazuri, societatea de leasing poate solicita garantii suplimentare de la viitorul locatar.

Numai in urma acestor studii si analize se incheie atat contractul de leasing cat si de cumparare a bunului de la furnizor.

= contractul de leasing de exploatare este o intelegere pe termen scurt, cel mult mediu, potrivit careia locatorul cedeaza locatarului folosinta unui bun pe o perioada determinata, contra unei chirii, fara a mai prevedea dreptul acestuia din urma cala sfirsitul perioadei sa opteze pentru cumparare.

se aseamana mai mult cu inchirierea echipamentelor decit cu o forma de finantare

contractul de leasing se incheie in cazurile in care locatorul are nevoie de echipamente specializate pentru anumite operatiuni nerepetabile.

Trasaturi :

durata contractului este mai mica decitdurata normala de amortizare . Platile convenite drept chirie nu acopera valoarea bunului; ca atare locatorul trebuie sa inchirieze bunul de mai multe ori, astfel incit la un moment dat sa-l poata vinde la o valoare reziduala.

locatorul este nevoit sa sigure si sa-l mentina in stare de functionare

locatorul are dreptul de a anula contractul de inchiriere inainte de expirarea termenului

marimea chiriei nu poate fi modificata pe parcursul contractului, ca urmare a duratei foarte scurte.

Avantajele leasing-ului:

poate constitui uneori singura modalitate reala de finantare a investitiilor (imposibilitatea obtinerii unui credit bancar, emisiunii de obligatiuni sau emisiunii suplimentare de actiuni).

Firmele isi protejeaza resursele proprii. Chiria platibila periodic si decontarea finala pot fi asigurate din veniturile obtinute prin exploatarea eficienta a bunurilor care fac obiectul contractului.

Permite locatarului indreptarea resurselor proprii sper alte abiective: marketing

Nu se evidentiaza in bilantul locataru;lui, astfel incit acesta are posibilitatea contractarii unor creite bancare.

Mai usoara si mai rapida decit obtinerea creditului pe temen lung sau mediu

chiria , pentru locatar, este o cheltuiala deductibila.

Dezavantajele leasing-ului:

in platile periodice datorate de locatar locatorului, cota parte de dobinda este mai mare decit dobinda aferenta imprumutului bancar

ratele de leasing nu se recalculeaza , chiar daca rata dobinzii in economie este in scadere.

3. Cresterea capitalului social

Sporirea capitalului social este ultima cale la care recurge o firma spre a-si procura resursele necesare unei finatari pe termen lung sau mediu. Este o decizie strategica adoptata de AGA.

Cresterea capitalului social se poate realiza in 2 moduri diferite cu efecte diferite asupra sporirii resurselor de finantare si, deci, a lichiditatii firmei :

o       prin incorporarea rezervelor si a unor fonduri speciale in capitalul social – nu are efect asupra resurselor de finantare, nici aspura numarului de actiuni, nici asupra individului.

o       prin aport in bani, adica prin emisiunea de noi actiuni care sa fie puse in vanzare: se procura firmei capitalul suplimentar;

Continutul si modul de folosire al resurselor pe termen scurt

1. Natura si structura resurselor obtinute pe termen scurt

In activitatea oricarei firme, indiferent de ramura in care se afla, apar intotdeauna si nevoi temporare, determinate de variabilitatea in timp a parametrilor exploatarii care nu poate fi egali pe toata durata anului.

Asemenea nevoi reclama un capital suplimentar pe durate relativ scurte de timp (<1an ).

Orice intreprinzator este obligat sa identifice toate tipurile de nevoi temporare si sa contacteze, in acelasi timp, toate sursele de unde poate procura capitalul suplimentar pentru acoperirea nevoilor temporare.

Sursele de capital suplimentare necesare pe termen scurt :

resurse generate de porcesul de exploatare

creditul furnizori

creditul bancar pe termen scurt

1.1. Resurse generate de procesul de exploatare

Modalitatile de onorare a obligatiilor firmei, modalitati impuse fie prin norme legale, fie convenite cu partenerii de afaceri, genereaza inevitabil un sold de resurse banesti. Acestea apartin de fapt tertilor sau altor tipuri de activitate, dar se afla in permanentta in circuitul curent al firmei si astfel, pot fi utilizate in calitate de capital suplimentar pentru finatarea nevoilor temporare.

Pentru a fi luate in considerare, soldurile aferente modului de onorare a obligatiilor trebuie sa fie permanente, dar in cursul anului ele variaza inevitabil. Ca atare, se poate conta pe soldul minim intr-un interval de timp dat, deoarece numai acesta are caracter de permanenta pentru intervalul considerat.

Caracterul permanent al soldului aferent unei obligatii oarecare este dat numai daca momentul onorarii obligatiei este defazat de momentul datorarii.

In conditiile unui anumit mod de calcul a unor asemenea resurse, si numai in mod global, pot fi luate in considerare si unele obligatii la care cele 2 momente coincid.

Termenul de plata poate fi: aleatoriu sau constant.

Obligatiile cu termene aleatorii provin din:

aprovizionari cu valori materiale fara credit comercial

preliminari pentru plati viitoare (constituirea fondului pentru plata indemnizatiilor de concediu)

fondul de garantii primite

Acestea au termene aleatorii ca urmare a faptului ca nu se pot prevedea date calendaristice exacte fie de onorare a obligatiei, fie de consumare a fondului de garantii. Resursa (pasivul stabil) se calculeaza pe fiecare obligatie in parte pentru fiecare trimestru.

Obligatiile cu termene fixe (constante): = termenul de plata e bine precizat:

- fie prin lege (la obligatiile catre Bugetul de Stat)

- fie prin conventiile incheiate cu tertii (plati salarii, resurse energetice, etc.)

Resursa (pasivul stabilit) se calculeaza global, pe intreaga grupa, prin compensarea soldurilor zilnice.

a). Obligatii cu termene aleatorii

Pasivele stabile pentru prima grupa de obligatii (aprovizionarea fara credite comerciale):

Ps_atr = pasivul stabil din aprovizionari pe fiecare trimestru

A_tr = aprovizionari trimestriale (fara credit comercial)

tr = durata trimestrului (90 zile)

a_no – durata medie de intarziere a platii catre furnizor in anul anterior

Durata medie de intarziere a platii catre furnizori (fara contractarea creditului comercial) in anul anterior se determina ca o medie ponderata a intarzierilor la plata catre furnizorii semnificativi.

Durata individuala de intarziere se calculeaza ca o diferenta intre data procesului verbal de receptie (momentul in care se naste obligatia platii catre furnizor) si data efectiva a platii (potrivit extrasului de cont).

In ceea ce priveste calculul pasivului stabil rezultat din modul de constituire si utilizare a fondului de plata a indemnizatiilor de concediu, precizam ca in majoritatea firmelor din tarile cu economie traditionala de piata, concediile de odihna se solicita si se acorda in trimestrul III. Insa concediile nu se consuma in totalitate, fondul de indemnizatii reportindu-se pe anul urmator. Acest report reprezinta pasivul stabil pe care firma il poate folosi ca resursa de finantare pe termen scurt.

Calculul soldului trimestrial disponibil pentru anul urmator se face in functie de:

fondul trimestrial de salarii al acelui an

un anumit operator determinat la nivelul anului anterior

Co = operator cautat ( semnifica un anumit numar de zile )

S_co = soldul minim din anul anterior al contului “ Alte datorii si creante in legatura cu personalul “

TR = durata anului

F_so = fondul de salarii din anul anterior

- pasivul stabil trimestrial din indemnizatii de concediu

FS_tr – fond trimestrial de salari

Tr – durata trimestrului

Pasivele stabile din garantii primite sunt tipice numai pentru acele firme care percep o garantie inainte de efectuarea livrarii (societatile de distributie electrica, de gaze) sau de firmele care se angajeaza sa efectueze reparatiile la bunurile de folosinta indelungata in perioada de garantie. Astfel, la primele tipuri de firme clientul depune garantia la furnizor, iar la cel de al doilea tip, cel care depune garantia la cel ce se angajeza sa efectueze reparatiile in perioada de garantie este furnizorul bunului.

Pasivul stabil pentru fiecare trimestru al anului urmator se determina in functie de soldul de garantii minim din anul anterior, sau in functie de variatia bazei de calcul pentru anul urmator . Baza de calcul fiind numarul abonatilor pentru energie electrica, termica, gaze si numarul aparatelor preconizat a fi luat in garantie.

b). Pasivul stabil aferent obligatiilor cu termene fixe de plata se calculeaza prin compunerea soldurilor zilnice ale tuturor obligatiilor ce se cuprind in aceasta grupa.

2. Creditul furnizori

Creditul comercial acordat intre firme reprezinta o modalitate practica apreciata in mod diferit, prin prisma intereselor proprii, de catre firma care acorda si de catre firma beneficiara.

firma care acorda creditul comercial cauta sa-si faca un loc cat mai bun pe piata, sa isi permanentizeze clientela si acorda acesteia si facilitati financiare.

firma beneficiara, cea care beneficiaza de creditul comercial

Creditul comercial reprezinta o modalitate convenabila de finantare a activitatii oricarei firme. Pentru clientul debitor el functioneza ca o supapa a reglarii fluxurilor de plati, dand posibilitate firmelor ce intimpina dificultati conjuncturale sa se reechilibreze.

Clientul debitor va cauta acei furnizori care pot sa-i furnizeze utilitatile dorite la nivelul calitativ dorit, la un pret convenabil si, mai ales, cu un termen de plata corelat pe cat posibil, cu termenele pentru care el insusi acorda credit comercial clientilor sai (durata de amanare a incasarii trebuind sa fie mai mica decat durata de amanare a platii ).

3. Creditul bancar pe termen scurt

Partea stabila a activelor circulante (valorilor de exploatare) se finateaza pe seama capitalului de lucru. Celelalte elemente ale activelor circulante se finanteaza pe seama pasivelor curente. In cadrul lor un loc deosebit il are creditul bancar pe termen scurt.

Aceste credite pe termen scurt pentu cumpararea de active circulante trebuie sa fie rambursate in perioada in care activele finantate pot fi convertite in disponibilitati, si anume in momentul efectuarii vanzarii (daca sre loc o vanzare cu plata imediata) sau in momentul incasarii creantei (vanzare pe credit )

Perioada pentru care se acorda poate de fi de cateva zile pana la maximum 1 an

Se acorda pentru :

cumpararea de materii prime, materiale, combustibili, carburanti

plata altor forme de energie

plata salariilor si a altor drepturi de personal

Aceste credite bancare acopera ciclul de exploatare.

Tipuri de credite pe termen scurt:

credit acordat in contul curent ( overdraft - acceptarea de catre o banca a depasirilor disponibilitatilor contului curent)

linie de credit sezonier

linie de credit revolving

credite speciale

5. Costul capitalurilor

Finantarea activelor intreprinderii poate fi realizata prin una din urmatoarele modalitati :

capitaluri proprii care, la randul lor, pot proveni din doua surse:

aport de capital al actionarilor sau asociatilor prin cumpararea, de catre acestia, de actiuni sau parti sociale emise de intreprindere si detinerea lor pe o perioada nedeterminata;

autofinantare prin reinvestirea unei parti din profitul net. Amortizarea este o recuperare de aport initial de capital care finanteaza investitia de mentinere a capacitatii productive a intreprinderii. Prin urmare, amortizarea nu mai poate fi luata in calculul capitalurilor proprii.

capitaluri imprumutate, care pot imbraca urmatoarele forme:

imprumut bancar traditional, indivizibil si cu garantie materiala explicita;

imprumut comercial obtinut de la firmele partenere sub forma de avansuri de finantare, care, daca sunt gratuite, nu intra in calculul datoriilor;

credite de scont pe baza de gaj de valori mobiliare, acordate de regula pe termen scurt;

imprumut obligatar divizibil la multitudinea de investitori financiari, care achizitioneaza obligatiuni emise de intreprindere;

leasing, respectiv dreptul de utilizare a imobilizarilor corporale inchiriate, indivizibil si garantat cu dreptul de posesiune care este al locatorului (al celui care inchiriaza).

capitaluri conditionate care isi pot schimba natura in functie de decizia investitorului, care poate pretinde restituirea aportului de capital propriu, convertirea imprumutului in capital propriu, drept preferential de a subscrie la emisiunea de noi actiuni sau obligatiuni. In prezent exista o varietate de titluri hibride (cele mai reprezentative fiind obligatiunile convertibile in actiuni) care echilibreaza cel mai bine sansele de rentabilitate si risc intre emitentul de titluri (intreprindere) si cumparatorul acestora (investitorul de capital).

Conceptul de cost al capitalului (definit ca medie ponderata a costurilor diverselor surse de finantare) prezinta o importanta deosebita din mai multe puncte de vedere:

o       maximizarea valorii de piata a intreprinderii este un deziderat realizabil in conditiile minimizarii costurilor tuturor intrarilor, de catre conducerea firmei; in aceasta situatie managerii trebuie sa fie capabili sa masoare costul capitalului;

o       adoptarea celor mai bune decizii de investitii de catre conducerea firmei presupune estimarea costului capitalului;

o       determinarea marimii costului capitalului ofera informatii referitoare la alegerea unei structuri financiare optime, adica a raportului optim dintre capitalurile proprii si capitalurile imprumutate;

o       de asemenea, estimarea costului capitalului sta si la baza fundamentarii altor categorii de decizii, cum ar fi: rambursarea imprumuturilor din emisiuni de obligatiuni, decizii referitoare la leasing, la politica fondului de rulment.

Costul capitalului este determinat de rata de capitalizare pretinsa de investitorii de capital, in calitatea lor de actionari sau creditori. Cu alte cuvinte, costul capitalului reprezinta efortul financiar depus de firma pentru achizitionarea capitalului necesar realizarii obiectului sau de activitate.

Sursele imprumutate ale intreprinderii au costuri de procurare diferite, in functie de nivelul dobanzilor sau al veniturilor fixe practicate. Sursele proprii de finantare sunt mai dificil de evaluat, intrucat nu se refera doar la plata dividendelor. Sunt situatii in care intreprinderea dispune de lichiditati, pentru care exista mai multe alternative de fructificare, cu o anumita rata de venit, rata ce poate fi considerata cost de oportunitate a capitalului. Costul de oportunitate este legat de existenta unor resurse de finantare din interiorul intreprinderii (rezerve, profit nerepartizat, fond de amortizare) si reprezinta valoarea productiei posibile de obtinut in cazul utilizarii resurselor in alta activitate decat cea de referinta.

Determinarea corecta a costului capitalului prezinta importanta deosebita pentru firma: pe de o parte estimarea unui cost al capitalului mai mic decat cel real conduce la imposibilitatea firmei de a atrage suficiente resurse de finantare, si implicit de a le acoperi (cu consecinte negative asupra calitatii produselor si serviciilor). Pe de alta parte, supraestimarea costului capitalului determina obtinerea unor produse si servicii prea scumpe, pentru care clientii trebuie sa plateasca un pret prea mare, realizandu-se un transfer de bunastare de la clienti la investitori.

Gruparea in pasivul bilantier a capitalurilor intreprinderii in capitaluri proprii si capitaluri imprumutate necesita determinarea distincta a costurilor acestora.

5.1. Costul capitalurilor imprumutate

In cazul in care resursele proprii de finantare sunt insuficiente, intreprinderile apeleaza la capitaluri imprumutate, care imbraca forma creditelor bancare si a imprumuturilor din emisiuni de obligatiuni. Atat creditele bancare, cat si imprumuturile obligatare trebuie compensate de catre intreprindere prin plata dobanzilor si acoperirea cheltuielilor financiare .

Costul capitalului imprumutat se determina ca diferenta intre sumele imprumutate si varsamintele efectuate pentru rambursarile periodice, plata dobanzii si a altor cheltuieli financiare aferente capitalului imprumutat.

Daca in cazul creditelor bancare pe termen mediu, fara prime de emisiune sau rambursare, costul capitalului este dat de rata dobanzii nominale bancare, creditele bancare pe termen lung urmeaza evolutia costului obligatiunilor pe piata financiara. Datorita faptului ca creditele bancare nu implica cheltuieli suplimentare, precum imprumuturile din emisiuni de obligatiuni, costul actualizat al acestora este foarte apropiat de rata nominala a dobanzii, identificandu-se uneori cu aceasta.

Costul creditului bancar, reprezentat de marimea dobanzii depinde de volumul creditului, rata dobanzii si perioada de creditare.

D=

unde:

D=dobanda in marime absoluta

C= volumul creditului

r=rata dobanzii exprimata in procente

t=perioada de creditare

Aceasta relatie este utilizata pentru creditele acordate pe perioade exprimate in ani intregi.

Daca perioada pentru care se acorda creditul este exprimata in luni, relatia de calcul a dobanzii devine:

D=

In cazul in care perioada de acordare a imprumutului este exprimata in zile, relatia de calcul a dobanzii poate fi redata astfel:

D=

In situatia creditelor pe termen mediu si lung cu perioada mai mare de un an, se calculeaza dobanda compusa :

D=C_f - C_i

C_f=C_i kⁿ

D= C_i kⁿ - C_i = C_i (kⁿ – 1)

unde:

D= dobanda

C_f=capital fructificat (credit initial plus dobanda la sfarsitul perioadei de

C_i =credit initial

k= coeficient de fructificare (1+r_d)

n= numarul de ani pentru care se calculeaza dobanda compusa.

Rata dobanzii este influentata contradictoriu de doua elemente :

Ø     de cheltuielile administrative (asigurari, comisioane, prime de emisiune sau de rambursare a obligatiunilor) care se adauga dobanzilor si care sporesc costul real al finantarii;

Ø     de fiscalitate, care micsoreaza lunar costul intreprinderii beneficiare si sporeste rentabilitatea financiara. Daca vom considera un impozit pe profit de 16%, un leu dobanda platita va diminua rezultatul impozabil cu un leu si impozitul cu 0,16 lei, determinand o economie de impozit.

Dat fiind faptul ca dobanzile bancare sunt cheltuieli deductibile fiscal, acestea produc economii de impozit pe profit care diminueaza costul datoriei, astfel costul datoriei dupa impozitare este mai mic decat costul datoriei inainte de impozitare:

Costul datoriei dupa impozitare =rata dobanzii – economiile de impozit

unde Π este rata impozitului pe profit.

In situatia in care intreprinderea utilizeaza leasingul ca mijloc de finantare, costul capitalului se determina prin comparatie intre pretul bunului nou si varsamintele anuale totale catre societatea de leasing.

5.2.Costul capitalurilor proprii

Determinarea costului capitalurilor proprii este mult mai dificil de realizat in comparatie cu costul capitalurilor imprumutate; daca in cazul imprumuturilor intreprinderea poate masura cu precizie costul acestora, in cazul capitalurilor proprii estimarea dividendelor ridica problema procedeelor de calcul a rentabilitatii asteptate de actionari. Astfel, daca rentabilitatea asteptata de actionari este insuficienta, acestia isi vor vinde titlurile, determinand scaderea cursului, iar noile titluri se vor emite si plasa in conditii mai dificile.

Costul capitalurilor proprii este asimilat ratei minime de randament pretinsa de furnizorii de capital (actionari sau creantieri) pentru finantarea proiectelor intreprinderii; el este considerat ca reprezentand rentabilitatea minima pe care o pot atinge aceste capitaluri pentru a-i pastra pe vechii actionari si a-i atrage pe altii noi.

Costul capitalului este rata randamentului minim obtinuta de investitori, in masura sa garanteze actionarilor un castig comparabil celui pe care l-ar putea obtine pe piata in aceeasi clasa de risc.

Exista economisti care considera ca rentabilitatea capitalurilor proprii(financiara) poate fi determinata astfel:

R_fin=

Aceasta relatie de calcul exprima randamentul intreprinderii, insa este greu de aplicat datorita dificultatilor de stabilire a valorii intreprinderii.

Daca se iau in considerare cursurile de pe piata bursiera (in cazul intreprinderilor cotate la bursa), rentabilitatea financiara (rentabilitatea capitalurilor proprii) se poate calcula conform formulei:

R_fin=

Si aceasta modalitate de calcul prezinta unele insuficiente legate de faptul ca nu toate intreprinderile coteaza la bursa si, in plus, principala remuneratie a actionarilor nu o reprezinta intotdeauna dividendul, ci plusvaloarea obtinuta din tranzactiile cu titluri de valoare.

In aceste conditii, costul capitalurilor proprii se calculeaza ca raport intre profitul net si capitalurile proprii.

R_fin=

Costul capitalurilor proprii, suportat de intreprindere se poate exprima sub forma urmatorilor indicatori:

Dividendul pe actiune =

Rata distribuirii dividendelor=

Randamentul pe actiune=

De pe pozitia actionarului (adica a pietei) rata de randament asteptata (r) depinde de dividendele varsate (D) si de plusvaloarea determinata ca diferenta intre pretul de vanzare (P_n) al actiunii dupa n perioade si pretul de cumparare (P₀).

r = =

deci :

P₀ =

Cand calculul se efectueaza pe n perioade, formula devine:

P₀=

Cand se tinde catre infinit, pretul viitor al actiunii tinde catre zero si relatia poate fi scrisa astfel:

P₀=

In scopul evitarii previziunii dividendelor pe termen foarte lung, Gordon si Shapiro au emis o ipoteza asupra cresterii acestor dividende cu o rata de crestere anuala constanta g.

D_t = D₁ (1+g)^t-1

In aceasta situatie, egalitatea precedenta devine:

P₀=

Daca presupunem ca r>g obtinem egalitatea cunoscuta sub denumirea de modelul lui Gordon:

Po =

sau

r =

In concluzie, modelul Gordon-Shapiro ilustreaza legatura dintre cursul bursier al actiunilor firmei si politica de repartizare a profitului.

5.3. Costul mediu ponderat al capitalului

Pentru desfasurarea unor activitati economice eficiente, intreprinderile utilizeaza atat surse proprii de finantare, cat si surse imprumutate, ceea ce inseamna ca au o anumita structura a capitalului, formata din capitaluri proprii (capital social, rezerve, prime de capital), credite bancare pe termen mediu si lung, imprumuturi din emisiuni de obligatiuni.

Finantarea activitatii de exploatare si/sau de investitii din surse variate presupune si costuri diferite, ceea ce determina exprimarea costului capitalului sub forma costului mediu ponderat al diferitelor surse de finantare. Costul mediu ponderat al capitalului depinde de ponderea detinuta de fiecare sursa de capital in total si de costul fiecarei surse de capital.

Calculul costului mediu ponderat al capitalului se efectueaza conform relatiei:

C_mpk%=

C_mpk %=costul mediu ponderat in procente;

P_s = ponderea fiecarei surse de capital resursele totale;

C_s = costul procentual al fiecarei surse de capital.

Costul mediu ponderat al capitalului dupa sursele de date utilizate in calcul se poate determina :

dupa metoda ponderarii contabile;

dupa metoda ponderarii bursiere.

Metoda ponderarii contabile se bazeaza pe datele din evidenta contabila si este preferata datorita caracterului stabil al datelor contabile luate in calcul. Metoda ponderarii bursiere implica utilizarea cursului bursier al actiunilor sau obligatiunilor in determinarea ponderii capitalurilor in ansamblul surselor de finantare, motivata fiind de stabilirea costului capitalului propriu in functie de exigentele pietei, exprimate prin pretul de piata sau cursul bursier. Ponderile bursiere sunt mai fondate din punct de vedere teoretic, dat fiind faptul ca utilizarea capitalurilor bursiere confera posibilitatea luarii in calcul a rezervelor si altor fonduri, cursul bursier constituind o apreciere globala a valorii intreprinderii, insa prezinta dezavantajul unor fluctuatii mai mari intr-o perioada relativ scurta de timp.

Metoda ponderarii bursiere presupune evaluarea la bursa a capitalului social, adica transformarea in capitalizare bursiera, calculandu-se un nou cost al capitalului in procente, dupa relatia:

K% =

in care:

K% = noul cost in procente al capitalului evaluat la bursa;

Do = ultimul dividend

Po = ultimul curs al unei actiuni la bursa;

g = rata constanta de crestere anuala a dividendului.

Determinarea costului mediu ponderat al capitalului prezinta o importanta deosebita pentru intreprindere, data fiind necesitatea abordarii globale a surselor utilizate pentru finantarea anumitor proiecte de investitii.

Utilizarea exclusiva a capitalurilor imprumutate la finantarea investitiilor determina diminuarea capacitatii intreprinderii de a contracta datorii in viitor; folosirea unei singure surse de finantare poate conduce la adoptarea unor decizii de investitii care sa diminueze valoarea intreprinderii. Toate acestea stau la baza utilizarii costului mediu ponderat al capitalului in fundamentarea deciziilor de finantare care sa pastreze structura optima a capitalului in timp.