RESURSELE, FINALITATILE SI TIPOLOGIA INTREPRINDERILOR
RESURSELE INTREPRINDERII
Indiferent de tipul sau, pentru a putea functiona o intreprindere trebuie sa-si asigure necesarul de resurse, fara a caror existenta nu pot fi realizate obiectivele intreprinderii.
De cantitatea si calitatea resurselor depind posibilitatile de desfasurare a activitatii si dezvoltarea ulterioara a firmei.
CLASIFICAREA RESURSELOR
1). In functie de gradul lor de prelucrare, intalnim:
a) resursele primare - formate din potentialul de resurse naturale (bogatii ale solului si subsolului) si potentialul demografic;
b) resursele derivate - formate pe baza si cu ajutorul resurselor primare, prin intermediul activitatii umane (materii prime, materiale, energie, combustibili,.).
2). In functie de durata utilizarii intalnim:
a) resursele epuizabile (neregenerabile) precum cele energetice;
b) resursele regenerabile precum lumina solara, energia eoliana,.
3). In functie de posibilitatea reutilizarii lor regasim:
a) resurse recuperabile: metale, sticla, mase plastice,.
b) resurse nerecuperabile: energie, carburanti, gaze,.
c) resurse partial recuperabile: unele resurse biologice.
4). In functie de natura lor intalnim:
a) resursele materiale;
b) resursele umane;
c) resursele financiare;
d) resursele informationale.
Resursele materiale elemente fizice ale capitalului ce cuprind:
Cladirile - componente esentiale ale capitalului fix ce permit derularea proceselor de productie. Cladirile constituie cadrul de desfasurare a activitatii firmei avand drept caracteristici faptul ca participa la mai multe cicluri de productie, se consuma si isi recupereaza valoarea treptat, prin amortizare si sunt destinate sa dureze un timp indelungat.
Utilajele si echipamentele tehnologice - sunt formate din ansamblul masinilor, instalatiilor, mijloacelor de transport, echipamentelor, uneltelor si accesoriilor destinate realizarii proceselor de productie. Acestea sunt elemente de capital fix si pot avea diferite grade de specializare.
Materiile prime si materialele - sunt, de regula, elemente de capital circulant asupra carora se actioneaza cu ajutorul mijloacelor de munca, in cadrul proceselor de productie. Ele participa si se consuma intr-un singur ciclu de productie, recuperandu-si valoarea integral si dintr-odata.
Resursele energetice - reprezinta capital circulant si sunt alcatuite din diferite forme de energie: electrica, termica, mecanica s.a.
Resursele umane sunt formate din persoanele cu care societatea are relatii contractuale, ele constituind forta de munca a intreprinderii.
Munca este factorul activ si determinant al productiei, deoarece ea presupune un anumit efort, fizic sau intelectual, iar fara existenta acesteia ceilalti factori de productie nu ar putea fi combinati, ramanand ca "resurse inerte", ca potential suport al unor procese economice viitoare.
Asupra resurselor umane intreprinderea actioneaza in directiile urmatoare:
determinarii necesarului de salariati;
recrutarea, selectia si angajarea lucratorilor pe posturile de munca;
calificarea si perfectionarea profesionala a salariatilor;
stabilirea principiilor de motivare a fortei de munca;
evaluarea si promovarea angajatilor;
asigurarea conditiilor de munca si de asistenta medicala.
Resursele informationale - cuprind informatiile si know-how-ul pe care le poseda intreprinderea si se refera la:
informatii tehnice despre brevete, proiecte, licente;
informatii economice despre piata, sistemul fiscal, contracte sau conventii;
informatii juridice despre legi, hotarari, ordonante, decizii s.a.
informatii legate de domeniul managerial despre structura organizatorica, sistemul informational, regulamente etc.
Sub raportul utilizarii lor in timp se observa ca resursele materiale, financiare sau chiar cele informationale pot fi stocate si folosite ulterior, in vreme ce resursele umane sunt "perisabile", neutilizarea sau utilizarea lor partiala determinand pierderi sociale irecuperabile.
Indiferent de natura sau tipul lor, resursele au un caracter limitat, caracteristica lor de baza fiind raritatea. Acest lucru impune utilizarea eficienta a resurselor, urmarind maximizarea efectelor utile si minimizarea consumului de resurse.
FINALITATILE INTREPRINDERII
Ratiunea de a exista a oricarei intreprinderi consta in realizarea unor finalitati, in atingerea unor obiective.
"Finalitatea unei organizatii reprezinta sistemul de valori pe care ea insasi si le fixeaza" (O.Jaba si V.Nita).
Finalitatea esentiala a oricarei intreprinderi este crearea de bogatie in armonie cu dorintele sale si cu cele ale societatii in care isi desfasoara activitatea.
Finalitatile depind de sistemul de valori acceptat de catre conducerea firmei, dar si de constrangerile legate de mediu, inclusiv de contextul socio-politic existent.
In general, ele nu sunt cuantificabile si nu au coordonate temporale stricte, fiind mai mult de ordin calitativ. De exemplu: maximizarea profitului, vazuta ca element permanent al comportamentului strategic.
TIPURI DE FINALITATI ALE INTREPRINDERII
1). In functie de obiectivele fundamentale ale intreprinderii intalnim:
a) Profitul - finalitatea esentiala a intreprinderii, obtinerea acestuia fiind o necesitate, un imperativ existential.
b) Securitatea sau supravietuirea intreprinderii - presupune abilitatea de a rezista intr-un mediu puternic concurential, stabilitatea si securitatea profitului pentru evitarea falimentului.
c) Dezvoltarea sau cresterea intreprinderii - ea se manifesta prin crearea de noi bunuri si servicii sau modernizarea celor existente, elaborarea sau modernizarea tehnologiilor de fabricatie s.a.
d) Responsabilitatile sociale - trebuie manifestate atat fata de personalul propriu (plata salariilor, ameliorarea conditiilor de munca,.), cat si fata de colectivitatile locale (realizarea unor obiective de interes comunitar, sponsorizari,.).
2). In functie de mediul de referinta, regasim:
a) Finalitati interne, care sunt exprimate in interior si cu prioritate catre manageri. Acestea pot fi economice (maximizarea profitului, dezvoltarea intreprinderii,.) sau sociale (satisfacerea aspiratiilor personalului, ameliorarea conditiilor de munca si de viata ale angajatilor,.).
b) Finalitati externe, sunt emise de catre mediul intreprinderii , in special de catre administratiile publice. Acestea se impart in finalitati externe economice (producerea de bunuri si servicii utile consumatorilor, asigurarea unui bun serviciu public,.) si finalitati externe sociale (crearea de noi locuri de munca, adaptarea omului la munca,.).
3). In functie de modul lor de exprimare deosebim:
a) Obiective (finalitati) cantitative, care pot fi riguros masurate, ca de pilda: cresterea cotei de piata sau reducerea costurilor.
b) Obiective (finalitati) calitative, care sunt cel mai adesea de natura psiho-sociologica, precum: imbunatatirea climatului de lucru din firma, dorinta de putere a unui manager si altele.
4). Dupa perioada pentru care sunt stabilite intalnim:
a) obiective pe termen scurt (operationale);
b) obiective pe termen mediu (tactice);
c) obiective pe termen lung (strategice).
Primele doua forme trebuie sa sustina infaptuirea obiectivelor strategice ale intreprinderii, astfel incat firma sa reuseasca sa performeze pe termen lung.
Gradul de detaliere al acestor obiective este invers proportional cu durata de timp pentru care ele sunt stabilite.
In concluzie, in economia de piata, intreprinderea nu poate supravietui si nu se poate dezvolta fara obtinerea unui profit corespunzator. De aceea, se spune ca profitul este finalitatea suprema, ea conditionand realizarea tuturor celorlalte finalitati.
TIPOLOGIA INTREPRINDERILOR
Fiecare intreprindere constituie o realitate originala, ceea ce impune o anumita grupare a acestora, in vederea realizarii unei viziuni economice globale.
1). Dupa forma de proprietate:
a) intreprinderi proprietate privata (individuala sau asociativa);
b) intreprinderi proprietate publica (de stat);
c) intreprinderi proprietate mixta, rezultata din combinarea primelor doua forme.
2). Dupa forma juridica:
a) persoane fizice si asociatii familiale;
b) regii si societati nationale;
c) organizatii cooperatiste;
d) societati comerciale: - de persoane (SNC, SCS);
- de capitaluri (SA, SCA);
- forma intermediara (SRL).
3). Dupa domeniul de activitate:
a) intreprinderi industriale;
b) intreprinderi agricole;
c) intreprinderi prestatoare de servicii;
d) intreprinderi de comercializare;
e) intreprinderi financiar-bancare.
4). In raport cu caracterul materiei prime consumate:
a) intreprinderi extractive;
b) intreprinderi prelucratoare.
5). Dupa destinatia bunurilor realizate:
a) intreprinderi ce produc bunuri de capital;
b) intreprinderi ce produc bunuri de consum.
6). In raport cu timpul de lucru:
a) intreprinderi ce functioneaza tot timpul anului;
b) intreprinderi ce functioneaza sezonier;
c) intreprinderi ce functioneaza intamplator.
7). In raport cu nivelul de specializare intalnim:
a) intreprinderi specializate;
b) intreprinderi universale;
c) intreprinderi mixte.
8). In raport cu tipul de productie:
a) intreprinderi cu productie de unicate (individuala);
b) intreprinderi cu productie de serie (mica, mijlocie sau mare);
c) intreprinderi cu productie de masa (in flux).
9). In raport cu clasele de marime:
a) microintreprinderi (pana la 9 angajati);
b) intreprinderi mici (de la 10 pana la 49 de salariati);
c) intreprinderi mijlocii (de la 50 pana la 249 de angajati);
d) intreprinderi mari (peste 250 de salariati);
e) intreprinderi foarte mari (peste 1000 de salariati) - grupuri (conglomerate, holding-uri) de intreprinderi rezultate prin achizitii, fuziuni sau integrari pe verticala sau pe orizontala.
10). Dupa sectorul economic caruia ii apartin:
a) intreprinderi din sectorul primar (extractie);
b) intreprinderi din sectorul secundar (prelucrare);
c) intreprinderi din sectorul tertiar (servicii, comert);
d) intreprinderi din sectorul cuaternar (tehnologia informatiei).
11). In functie de apartenenta nationala intalnim:
a) intreprinderi nationale, patrimoniul fiind detinut de catre o persoana fizica sau juridica autohtona;
b) intreprinderi multinationale, care isi desfasoara activitatea in mai multe tari, fiind, de regula, in proprietatea unui grup international;
c) intreprinderi mixte sau conjuncte internationale (joint-venture), prin asocierea proprietatii nationale cu cea multinationala.
|
