Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































Esenta marketingului, Conceptul de marketing

Marketing







Esenta marketingului, Conceptul de marketing, Consumatorul elementul central al marketingului, Functiile marketinguluia,

Esenta marketingului

Marketingul de baza se ocupa de piata, de schimb. Primul soc al vechilor relatii comerciale (targuri) il reprezinta era industriala cand productia a atins cote imense. Astfel, s-a ridicat problema distributiei de masa datorita cresterii marimii pietei. Acest lucru a semnalat necesitatea aparitiei marketingului.

In privinta aparitiei marketingului exista numeroase controverse. Marketing inseamna vanzare si publicitate (promovare). Chiar daca revolutia industriala a avut loc in U.K., marketingul nu a aparut aici, ci in sec XX in SUA pentru ca societatea americana nu a copiat pe nimeni, au dispus de numerosi intreprinzatori si au pus un mare accent pe progresul tehnic. Progresele din sfera productiei au aparut si in sfera distributiei.

Marketingul a aparut sub aspectul unor numerosi factori: aparitia starii de abundenta; aparitia productiei de masa; procesele sociale (urbanizare, cresterea gradului de risc); dinamismul economico-social contemporan. Marketingul a aparut mai intai pe planul practic si apoi s-a inceput teoretizarea acestuia.

Conceptul de marketing

"Marketing"=substantivul market-piata economica, verbul "to market"=a desfasura tranzactii, a comercializa.

Primii care s-au intrebat ce este marketingul sunt americanii. Prima definitie a fost data in 1937 de A.M.A. (American Marketing Asociation). Astfel, marketingul vizeaza realizarea activitatii economice care genereaza fluxul de bunuri si servicii de la producator la consumatorul final.

Trebuie retinute 4 aspecte:

-marketingul se refera la un complex camp de activitati

-are sub incidenta sa atat bunuri cat si servicii

-urmareste sa orienteze fluxul de marfuri pana la purtatorii cererii

-se refera atat la destinatarii marfurilor cat si la expeditorii marfurilor

S-a incercat apoi sa se formuleze definitii mult mai complexe. Astfel, avem de retinut 3 definitii:

1. -elaborata in 1960 de William Stanton din SUA : marketingul este un intreg sistem de activitati economice referitoare la programare, stabilire preturi, promovare menite sa satisfaca cerintele consumatorilor actuali.

Acum activitatile economice sunt privite ca un sistem inlantuit; arata obiectivul final al marketingului, insa nu este aratat obiectivul economic al marketingului.

2.-Mc Carthy (SUA)

3.-Philip Kotler-parintele marketingului modern a dat 2 definitii marketingului:

I -marketingul se refera la activitatea umana, facut pentru satisfacerea cerintelor si nevoilor prin intermediul schimbului

II -marketingul este un proces social si managerial prin care indivizi si grupuri de indivizi obtin ceea ce le este necesar prin crearea, oferirea si schimbul de produse. Prin acest proces organizatiile se racordeaza la piata in mod creativ, productiv si profitabil.

Au urmat si alti autori, precum si englezul Michael Baker care a continuat ideea lui Kotler : marketingul are atat o functie manageriala cat si o functie economica. Tot el a introdus marketingul real care are 4 trasaturi :

Porneste de la consumator; are o viziune de perspectiva, face necesara utilizarea deplina a tuturor resurselor intreprinderii; implica eforturi continue de inovatie.

Pot fi retinute si opiniile lui: Denner (marketingul presupune analiza permanenta a cererii cat si stabilirea si punerea in functiune a mijoacelor de satisfacere ale acesteia cu un profit cat mai rezonabil) si ale lui Adascalitei (stiinta luptei pentru reusita in afaceri=marketing).

Marketingul in esenta are 3 aspecte:

1. o conceptie moderna vis-a-vis de problemele pietei.

-orice demers al unui intreprinzator trebuie sa porneasca cu cercetarea pietei.

-marketingul trebuie vazut ca o stare de spirit.

2. reprezinta o activitate practica (de fapt un complex de activitati practice)

-aceste activitati se pot imparti in 2 categorii: activitati comune; activitati specifice marketingului

3. presupune utilizarea unor metode si tehnici specifice

-trebuie ca firma sa se racordeze cu mediul extern.

Consumatorul: elementul central al marketingului

Orice intreprinzator trebuie in prealabil sa cerceteze potentialul viitorului consumator. Consumatorul trebuie sa-si defineasca cat mai bine tinta: ceea ce doreste. Astfel,tinta acestuia trebuie sa fie cunoscuta dinainte de producator.

Segmentul de piata reprezinta o divizare omogena a consumatorilor prin prisma unor caracteristici vaste (sex, varsta, profesie, venit, etc.). Segmentand piata, putem gasi mult mai usor segmentul de piata tinta.

Urmeaza pozitionarea, care consta in stabilirea unor trasaturi proprii ale produsului nostru pentru ca acesta sa fie usor distins fata de concurenta.

Trebuie cunoscute si anumite aspecte de natura comportamentala a cumparatorului (cat este dispus sa cumpere, motivele, intentiile de cumparare, imaginea (despre un produs, etc.). Este necesara studierea altor agenti economici (concurenta), in special a comportamentului acestora (ex: prescriptori, cei care recomanda folosirea unui produs, lideri de opinie, capii familiei).

Comportamentul consumatorului este dinamic si de aceea presupune o cercetare continua.

Una din ultimele orientari ale marketingului este fidelizarea clientilor, lucru ce a dus la "marketingul relational". Un astfel de mecanism este M.L.M. (multi level marketing),folosit pentru atragerea de noi clienti de catre actualii clienti.

Kotler spunea ca conform marketingului modern clientul va deveni REGE.

Functiile marketingului

1.investigarea pietei si a nevoilor de consum (mediul marketingului).

2.conectarea dinamica a intreprinderii in mediul economico-social.

3.satisfacerea in conditii superioare a nevoilor de consum.

4.maximizarea eficientei economice, respectiv a profitului.

In unele lucrari marketingul apare pe ansamblu ca o functie, situata la nivelul intreprinderii:

1.functie premisa

2.functie mijloc

3.functie obiectiv

Patrunderea marketingului in cadrul firmei nu este usor acceptata de actualele compartimente traditionale.

Locul marketingului in familia stiintelor economice

Cel care a ridicat aceasta problema a fost Converse pe la 1946-1947.

Marketingul face parte din familia stiintelor economice, fiind o stiinta tanara, in dezvoltare. Kotler a spus ca marketingul este mai intai o stiinta descriptiva si apoi o stiinta normativa. Marketingul face apel la o serie de instrumente si conceptii stiintifice de la alte stiinte (economie politica) pe care le dezvolta si le da o tenta practica.

De la aparitia sa marketingul a cunoscut o dezvoltare lenta.

Dezvoltarea marketingului, domeniile de aplicare si specializarea sa

Etapele dezvoltarii marketingului

Dezvoltarea marketingului s-a rezolvat ca urmare a :

-exemplului pozitiv dat de firmele americane

-profesorul de marketing

-institutii si organizatii de marketing

De la aparitie si pana in prezent, marketingul a inregistrat o crestere continua, etapizata:

1. Etapa nr.1

a.etapa vechiului marketing(aparitie-WW2)

b.etapa marketingului modern

Vechiul marketing era mai limitat in continut si avea o sfera mai restransa de aplicare.

2. Etapa nr.2

a.dezvoltare extensiva

b.dezvoltare intensiva

La inceput a avut loc o dezvoltare extensiva, mai precis marketingul a patruns in tot mai multe firme. Cea de-a doua etapa este una de consolidare, de folosire a unor metode complexe. Stanton spunea:"marketingul in SUA a traversat perioada copilariei in primele 2 decen 16116k1014q ii ale sec.XX, ajungand la maturitate dupa WW2"

3.Etapizarea facuta de Bartels

a.1900-1910 - descoperirea marketingului;

b.1910-1920 - conceptualizarea marketingului;

c.1920-1930 - integrarea marketingului in firma;

d.1930-1940 - dezvoltarea marketingului;

e.1950-1960 - reevaluarea marketingului;

f.1960-1970 - reconceptualizarea marketingului;

4. Etapizarea facuta de Robert King este o etapa de orientare spre modalitatile de distribuire

a.1900-1930 - orientarea spre productie;

b.1930-1950 - orientarea spre vanzari

c.1950-prezent - orientarea catre conceptul de marketing

5. Ultima orientare, un produs al sec.XX, este marketingul relational, socotit a fi o noua paradigma a gandirii economice. La dezvoltarea acestei gandiri au contribuit scoala nordica europeana-Gronroos.

S-a ajuns sa se sublinieze ca marketingul relational ar fi tipic modelului germano-alpin.Marketingul relational prezinta diferentieri fata de marketingul tranzactional. Cel care a incercat sa sintetizeze aceste diferente este Cristofer. Marketing tranzactional

-accentul se pune pe o singura tranzactie

-se face pe baza caracteristicilor produsului

-orizontul este pe termen scurt

-se pune accent redus pe serviciile pentru clienti

-contactul cu clientii:moderat

-calitatea-preocuparea de baza a productiei .

Marketing relational

-se pune accentul pe gradul de pastrare al clientului

-pe baza beneficiilor clientilor

-orizontul este pe termen lung

-se pune mare accent pe serviciile pentru clienti

-contact:ridicat

-preocupare a intregului personal

Institutii si organisme de marketing

Este vorba de firme non-profit, la nivel national sau international. Prima institutie nationala este AMA (1937) iar unele tari au chiar 2 astfel de institutii (Germania, Franta, Elvetia).

Ele publica periodice si organizeaza manifestari stiintifice. Astfel, AMA publica "Journal of Marketing", iar in Franta ADETEM publica "Revue Francais de Marketing". In Romania AROMAR a organizat numeroase conferinte si publica "Management marketing".

Exista si organizatii internationale precum:

-ESOMAR - societate europeana de opinie si cercetare in marketing

-Federatia Internationala de Marketing (I.M.F.)

-WAPOR - organizatie mondiala

Exista si organizatii limitate pe anumite domenii:

-in domeniul distributiei:AIDA(Romania este membra)

-in domeniul publicitatii:I.A.A.(peste 3000 de membri)

Valentele si universalitatea marketingului

Valente economice:absorbtia fortei de munca de catre marketing; contribuie la diminuarea gradului de risc; contribuie la satisfacerea cerintelor si a profitului; constituie un important factor de progres al economiei nationale.

Universalitatea se refera la largirea campului de aplicare al marketingului. Aceasta trasatura poate fi sustinuta prin 3 argumente:

-a patruns in toate sectoarele economiei treptat;

-a patruns in economiile aflate pe trepte diferite de dezvoltare;

-s-a afirmat in orice tip de economie

Nu se pune problema unui impozit de marketing.

Specializarea marketingului

Specializarea este un proces inceput in anii 60, fiind o caracteristica a marketingului contemporan. Au avut loc o serie de adaptari ale marketingului in diferite ramuri, domenii, sectoare si zone. In prezent exista o sumedenie de specializari ale marketingului.

Exista 3 criterii ce stau la baza specializarilor marketingului:

1-profilul activitatii economice (cel mai important criteriu)

2-aria de activitate

3-nivelul de organizare

1. Profilul activitatii economice

Sunt consemnate 3 specializari:

a) marketingul bunurilor de consum (cea mai mare intindere)

-bunuri de uz curent

-bunuri de uz indelungat

b) marketingul industrial (marketingul bunurilor de capital, sau marketingul intre intreprinzatori-SUA; marketing organizational-Ph.Kotler)

c) marketingul serviciilor

-se bucura de o mare atentie pentru ca populatia apeleaza tot mai mult la servicii

-serviciile au anumite particularitati: eterogenitate (nu pot fi masurate cu o unitate anume), perisabilitate(nu pot fi stocate), inseparabilitate de prestatori, etc.

-piata serviciilor este foarte dinamica in tarile dezvoltate

-poate fi : marketing turistic, bancar, al transporturilor, etc.

2. Aria de activitate

S-au conturat 2 specializari:

a) marketing intern

b) marketing international

a.la nivel national, pe piete interne

b.la nivel mondial, pe piete externe; a aparut datorita dinamismului

-marketingul exportului, importului, multi-national

c) marketing global

-marile firme multi-nationale ce abordeaza propria piata ca o inlantuire de piete nationale pe care aplica strategii de marketing cu un grad ridicat de standardizare.

d)marketing european ("euro-market")

3. Nivelul de organizare

a) micromarketing-aplicarea marketingului la nivelul firmei

-din interiorul/exteriorul firmei

b) macromarketing-aplicarea marketingului la nivel economic national sau al unei ramuri a economiei nationale; in tarile dezvoltate se pune accent pe micromarketing datorita nivelului inalt de autonomie

Marketingul in domenii non-economice

Marketingul a patruns si in sfera sociala; astfel s-a conturat "marketingul social", enuntat prima oara de Kotler si Zaltman in 1971 in "Journal of Marketing". Ca urmare au avut loc 2 evenimente stiintifice:

-1972 "Congres national de marketing social"-Universitatea Illinois

-1975 "Congres international de marketing social"-Bruxelles

Organizatiile non-profit intreprind activitatea de marketing directionata catre 4 arii:

1) marketing comercial (nu se refera la marketingul practicat de comercianti)

2) marketing social

3) marketing catre donatori-menit sa atraga resurse, altfel decat prin vanzarea de bunuri si servicii

4) marketing catre detinatorii de fonduri-se se adreseaza organelor nationale locale (ex.: organizatii ecologice care cer ajutorul statului).

Daca obtinerea profitului nu mai e dorita, de ce marketingul exista in sfera socialului -marketingul e "cheia reusitei" diferitelor organizatii in lupta in care se angajeaza.

Exista de asemenea : marketing politic cu marketing electoral, marketingul sanatatii publice, marketingul cultural, marketingul sportiv, marketingul educational, marketingul securitatii rutiere, marketingul ecleziastic (raspandirea unei religii, atragerea de adepti si pastrarea acestora), marketingul verde (ecologic).

Mediul de marketing

Mediul de marketing este foarte dinamic si trebuie mereu urmarit. Mediul de marketing poate fi: intern sau extern.

Mediul intern=totalitatea resurselor unei firme (potentialul firmei), cadrul organizatoric, calitatea conducerii si instrumentele cu care orice intreprinzator poate sa actioneze pe piata: produsul, pretul, distributie si promovare.

Mediul extern este foarte dinamic si trebuie urmarit mereu. Sub aspectul starii sale, mediul extern se poate regasi in 3 forme:

-mediu stabil-perioade linistite pe piata; evolutia fenomenelor este lenta; nu ridica probleme de adaptare pentru o firma; este tot mai rar intalnit.

-mediu instabil-frecvente modificari; tipul obisnuit de mediu cu care se confrunta firma;este necesara o atitudine prospectiva.

-mediu turbulent-este un mediu ostil firmei; se caracterizeaza prin schimbari bruste, imprevizibile; este caracteristic firmelor romanesti; genereaza un grad ridicat de risc.

In raport de natura componentelor sale,mediul extern (ambiant) se poate structura in:

a) mediu natural-sol,clima,resurse naturale

b) mediu artificial-constructii,drumuri

c) mediu social-ansamblul elementelor de ordin economic, institutional, politic, juridic, cultural, moral.

Dupa modul de influentare a activitatii firmei si dupa intensitate, mediul extern poate fi:

a) micromediu

-in cadrul acestuia fac parte acele elemente cu care firma are relatii directe si pe care le poate influenta; aceste componete sunt:

-amonte-

1.furnizori de marfuri: anrosisti, agenti de import, fabrici

2.prestatori de servicii-transportatori, banci, agenti de publicitate

3.furnizorii fortei de munca-oficii de plasare, intermediari

-aval-

4.clientii

5.concurentii

6.organisme publice(directii financiare,politia economica,politia sanitara, (O.P.C.)

b.macromediu

-submediile macromediului sunt: mediul social-demografic; mediul economic; mediul tehnologic; mediul cultural; mediul institutional; mediul politic; mediul natural.

-a crescut ponderea populatiei adolescente si populatia de varsta a treia;

-cadrul general economic include activitatea tuturor firmelor;aceasta poate fi urmarita cu o serie de indicatori;

-gradul atins de tehnologie este foarte ridicat in tarile dezvoltate;

-mediul cultural este foarte complex: educatie, religie, tabuurile (interdictii precum cifra 13, culoarea alb, vaca in India);

-reglementarile juridice referitoare la piata pot fi mai elastice sau mai restrictive;

-regimul politic, formele de guvernamant, stabilitatea politica pot influenta o economie;

-cadrul natural de functionare a unei firme se refera la mediul inconjurator;

Firma are mai multe tipuri de relatii cu mediul extern, precum : de piata; de concurenta; de cooperare; de parteneriat; preferentiale.

a)Relatii de piata

-au ca obiect vanzarea-cumpararea de bunuri si servicii, imprumuturi de capital si acapararea fortei de munca.

-natura relatiilor de piata este bilaterala: vanzarea este in acelasi timp o cumparare.

-fizionomia relatiilor de piata este data de 3 categorii de factori: cadrul economico-social; specificul pietei; caracteristicile firmei.

Dupa obiect, relatiile de piata sunt : de vanzare-cumparare; de transmitere-receptie de informatii.

Dupa profilul agentilor de piata:relatii de cumparare; de vanzare;cu institutii publice.

Dupa frecventa lor, relatiile de piata sunt: permanente; periodice; ocazionale.

b.Relatii de concurenta

Concurenta are 3 efecte:

-conduce la stimularea cresterii ofertei

-duce la stabilirea unor niveluri reale a preturilor

-elimina de pe piata firmele neadaptate

Concurenta se desfasoara pe 2 planuri: disputarea furnizorilor; competitia pentru clienti (pentru cucerirea pietei).

Concurenta are 2 forme : directa si indirecta. Cea directa are loc intre firmele care au produse similare ,identice-diferentierea intre firmele concurente se face prin calitate. Cea indirecta are loc intre firmele care se adreseaza acelorasi nevoi,sau nevoi diferite prin oferirea de produse/serviciu diferite.

Concurenta mai poate fi : loiala si neloiala.Cadrul legal din Romania este foarte bine pus la punct. Sunt 4 forme de concurenta neloiala : denigrarea (zvonuri); confuzia de marca; frauda fiscala; dumping-ul.

Piata intreprinderii

Piata reprezinta terenul de confruntare a ofertei cu cererea. Piata este spatiul economico-geografic de confruntare a cererii cu oferta. Piata firmei poate fi efectiva (reala) sau potentiala (viitoare). O piata potentiala exprima dimensiunile posibile ale pietei.

Piata intreprinderii reprezinta gradul efectiv sau potentialul de patrundere in consum a produselor/serviciilor unei firme.

Piata produdului reprezinta gradul de solicitare a unui produs pe piata.

Pot exista 3 situatii:

-piata intreprinderii identica cu piata produsului - cand o firma realizeaza un singur produs si este unica ofertanta pe acea piata;

-piata produsului > piata intreprinderii - cand exista mai multi ofertanti pe o piata;

-piata intreprinderii > piata produsului - pozitia de monopol;

Piata intreprinderii poate fi analizata prin prisma a 3 dimensiuni

1) structura

-cel mai important criteriu de diferentiere in cadrul structurii pietei; pot fi :piata bunurilor materiale (piata bunurilor de capital si piata bunurilor de consum final) si piata serviciilor.

-delimitarea structurii poate ajunge pana la piata produsului

-piata produsului nu este omogena, cuprinzand numeroase segmente.

2) aria(localizarea)

-piata se poate structura, in functie de locul desfasurarii in interna si externa;

-suma pietelor externe formeaza piata internationala.;

-dupa modul de locuit : urbana si rurala.

3) capacitatea

Capacitatea poate fi exprimata cu ajutorul mai multor indicatori : volumul ofertei,volumul cererii,cota de piata,numarul consumatorilor, volumul vanzarilor (cel mai utilizat),etc.

Cota de piata reprezinta cat la suta ii revine unei firme din piata; poate fi o cota de piata absoluta sau relativa.

Piata intreprinderii este dinamica, fiind influentata de numerosi factori, precum : categoria de nevoi,gradul de accesibilitate(nivelul pretului), varsta produsului, calitatea, raportul dintre resurse si nevoi,politica economica a statului.

Intre piata unui produs si piata altor produse pot exista:

a)raport de asociere-piata unui produs duce la extinderea pietei altor produse;

b)raport de concurenta-cresterea unei piete duce la scaderea altei piete;

c)raport de indiferenta

Exista 2 cai concrete de extindere a pietei:

-calea extensiva-se sporeste numarul clientilor;

-calea intensiva-se sporeste frecventa de cumparare;

Conjunctura pietei

Conjunctura pietei poate fi favorabila pentru unii si nefavorabila pentru altii.conjunctura pietei este data de starea economiei nationale sau a economiei mondiale. Cercetarea conjuncturii constituie un element important al cercetarii de marketing. Conjunctura pietei este determinata de un complex de factori:

1.factori de durata (de tendinta) - actioneaza permanent si contribuie la modificari previzibile. In cadrul lor intra: progresul tehnic, resursele naturale, masurile de politica economica ale statului;

2.factori cu actiune ciclica - apar la intervale neregulate de timp; apar datorita modului de evolutie a economiei nationale;



3.factori sezonieri - determina oscilatii periodice, de obicei anuale ai principalilor indicatori;se manifesta cu intensitati diferite; sunt rezultatul sezonalitatii productiei/consumului;

4.factori accidentali - nu pot fi prevazuti (ex. conflictele intre state, calamitati); pot actiona pe plan national, local sau mondial.

Indicatorii utilizati la analiza conjuncturii pietei

Ei pot fi grupati in : indicatori generali (comuni): P.N.B.,inflatia si in indicatori specifici-surprind conjunctura unor piete particulare;

D.p.d.v. al plasarii in timp a evolutiei fenomenelor, indicatorii se pot imparti de asemenea in : indicatori avansati, concomitenti, intarziati.

Indicatorii avansati caracterizeaza evolutia mai rapida a unor sectoare,decat ansamblul economiei nationale;

Indicatorii concomitenti evidentiaza evolutia concomitenta a unor sectoare cu ritmul de ansamblu al economiei (P.N.B.,indicele productiei industriale, gradul de utilizare a capacitatii de productie, rata somajului).

Indicatorii intarziati caracterizeaza fenomene ce sunt precedate de anumite manifestari din economia nationala; pot atinge nivelul max. sau min. dupa ce, per ansamblu economiei, acest nivel a fost atins (rata inflatiei, cursul de schimb,dobanzi).

INFLUENTA ECONOMIEI POLITICE ASUPRA MARKETINGULUI. O ALTA ABORDARE

PIATA este o sfera de circulatie de marfuri reprezintand totalitatea actelor de cumparare si vanzare, oferta de marfuri si cererea solvabila de marfuri sau cererea pentru o anumita marfa.

Piata se naste si se dezvolta o data cu cresterea productiei de marfuri, capatand proportii deosebite datorita descompunerii economiei naturale atat la orase cat si la sate, precum si adancirii diviziunii sociale a muncii ; prin specializarea pe scara larga a productiei, dezvoltarea relatiilor de schimb si a legaturilor economice dintre diferite regiuni, au dus la formarea pietei nationale prin contopirea pietelor locale izolate. Alaturi de piata interna, exista si piata externa, comert exterior ( la nivel de state).

Piata se pote definii astfel :

v        loc special amenajat unde se face comert cu marfuri, mai ales cu produse agroalimentare ;

v        loc intins si deschis dintr-o localitate, unde se intalnesc sau se intretaie mai multe strazi , adesea amenajat cu spatii verzi, statui, etc ;

v        sfera a circulatiei marfurilor unde se intalneste in mod liber, deschis, loial, dupa urmatoarea schema ( P=O+C ), cererea si oferta de marfuri.

Relatiile de piata sunt reglementate in mod spontan ( libera initiativa generata de proprietate particulara), de legile economice, ale modului de productie actual, si vizeaza profitul, in timp ce consumatorii isi manifesta optiunile lor, pentru bunurile si serviciile oferite de primii.

Manifestarea cererii si ofertei se face in mod liber a tuturor initiativelor fiind o trasatura esentiala a economiei de piata, al carui mecanism este concurential.

CONCURENTA reprezinta confruntarea deschisa, rivalitatea dintre agentii economici vanzatori- ofertanti pentru a atrage de partea lor clientela (cumparatori-solicitanti). Ea exprima, totodata, comportamentul specific, interesat al tuturor subiectilor de proprietate, comportament ce se realizeaza diferit, in functie de cadrul concurential si particularitatile diverselor piete.

Aceasta devine o confruntare deschisa, loiala in cadrul careia cei ce vand si cei ce cumpara doresc sa-si amelioreze situatia pe piata, prin diverse strategii si actiuni ce urmaresc «  testarea si tatonarea » fortei de munca .

Instrumentele sau caile economice de lupta care duc la reducerea concurentei sunt date de :

a) - reducerea costurilor bunurilor sub cele ale concurentilor ;

b) - scaderea preturilor de vanzare;

c) - ridicarea calitatii bunurilor;

d) - acordarea unor facilitate clientilor.

Instrumentele luptei concurentei din afara ariei economice sunt ( de natura extra economica ) :

v    furnizarea de informatii generale pentru toti clientii ;

v    sponsorizarea unor actiuni sociale de interes local, zonal, national, international ;

v    presiuni morale, speculand situatiile critice (crize economice ) si eludand legile tarii.

Mentionam , ca datorita luptei (concurentei ) a instrumentelor ce am prezentat mai sus, putem intalni o concurenta de tip loial sau neloial.

Concurenta este aceea lupta dintre producatorii privati de marfuri pentru conditii de productie, lupta dintre investitorii producatori in vederea obtinerii unui profit cat mai mare.

In conditiile productiei de marfuri bazate pe proprietate privata, concurenta este un fenomen inevitabil, o lege.

In procesul lupei de concurenta are loc o diferentiere, pe pietile de desfacere, pentru sursele de materii prime, pentru sferele de influenta, pentru sferele de investire a capitalului, pentru dominatia in ramura respectiva de productie.

Se folosesc cele mai variate mijloace de lupta ; dumping,boicot, privarea concurentelor de materii prime, de credite, de posibilitatea de a folosi transpoturile, mergand pana la organizarea de actiuni diversioniste si de sabotaj in inteprinderile concurentilor.

Concurenta loiala se caracterizeaza prin folosirea nediscriminatorie de catre vanzatori a unora dintre urmatoarele instrumente : reducerea costurilor bunurilor sub cele ale concurentilor , diminuarea preturilor de vanzare , ridicarea calitatii bunurilor , acordarea unor facilitati clientilor ; in conditiile accesului liber pe piata si ale deplinei posibilitati de cunoastere a mijloacelor de reglementare a relatiilor vanzator- cumparator.

Concurenta neloiala consta in acordarea unor instrumente deosebite acordate clientilor, in utilizarea unor anumite mijloace extraeconomice (furnizarea de informatii generale pentru toti clientii, sponsorizarea unor actiuni soiciale de interes local sau national etc. ; in anumite conditii, unii agenti economici folosesc, in confruntarea cu concurentii lor, presiuni morale, speculand cu promtitudine situatiile critice si eludand chiar legile tarii) de patrundere si mentinere pe piata etc. In tarile cu economie de piata, s-au adoptat reglementari speciale care incrimineaza actele de concurenta neloiala, cum sunt : faptele de natura a crea confuzie in legatura cu activitatea industriala sau comerciala a unui concurent, afirmatiile false in exercitarea comertului de natura a discredita produsele concurentului, etc. De aceea , concurenta neloiala este cunoscuta si sub denumirea de concurenta incorecta sau nelegala.

Economia de piata prin functiile ei, are un rol important, adesea se confunda cu o lege economica, care aduce realizarea progresului tehnico- economic, astfel :

a)     stimuleaza progresul general;

b)    duce la reducerea pretului de vanzare, opunandu-se scumpirii;

c)     mediul concurential impartial alimenteaza optimismele acestora.

Pe langa, cele prezentate mai sus, procesul concurential se transforma, uneori in contrariul lor. Explicatia este legata de faptul ca unii agenti economici, in actiunea lor de a supravietui cu orice prêt, procedeaza la :

v    deteriorarea calitatii produselor ;

v    poluarea mediului inconjurator si altele.

Mecanismele concurentiale difera de la o perioada la alta, de la o tara la alta, de la o piata la alta.

Factorii si conditiile care fac sa se contureze mai multe tipuri de concurenta sunt :

v    numarul si puterea economica a participantilor la tranzactii ;

v    gradul de diferentiere a bunului care satisface o anumita nevoie umana ;

v    facilitati acordate sau restrictiile ridicate in calea celor care intentioneaza sa intre intr-o ramura, pe o anumita piata ;

v    gradul de transparenta a pietei ;

v    raportul dintre oferta si cerere de bunuri ;

v    complexitatea si functionalitatea retelei pietelor intr-o tara sau alta ;

v    conjuctura politica interna si internationala.

Pretul : concept, tipuri si rol

La ADAM SMITH « pretul natural » este pretul ideal, in jurul caruia oscileaza preturile de piata. De fapt la Adam Smith " pretul natural" este pretul de productie pe care el il identifica cu valoarea.

Renumitul economist ,Adam Smith, a explicat stiintific raportul de schimb ca fiind : « munca reprezinta masura reala a valorii de schimb a tuturor marfurilor » , iar DAVID RICARDO a dezvoltat aceasta teorie, asupra valorii ca substanta comuna a marfurilor si a surprins aspecte esentiale ale formarii preturilor. Acesta considera «  pretul natural » ca valoare a marfii determinata de cheltuiala de munca, iar pe de alta parte ca si A. Smith, intelegea prin aceasta categorie pretul de productie.

Definirea pretului este expresia baneasca a valorii. In conditiile productiei de marfuri si a circulatiei de marfuri, produsele muncii se produc si se realizeaza ca marfuri.

ALFRED MARSHALL, reprezentant de seama al Scolii anglo - americane, avanseaza teoria « preturile fara valoare ». In conceptia lui, valoarea fiind o fictiune, o creatie a economistilor.

Pretul exprima cantitatea de moneda ce trebuie platita pentru achizitionarea (cumpararea) unor bunuri materiale si servicii in cadrul tranzactiilor bilaterale de piata.

Nivelul si miscarea preturilor sunt influentate de o serie de factori,un loc central printre aceasta ocupand cererea si oferta. In context, principalul curent de gandire economica postricardiana privitor la formarea pretului si-a concentrat cercetarea asupra celor doua forte ale pietei ; cererea si oferta.

Relatiile cerere si oferta-pret trebuie vazute in dublu sens. Modificarea nivelului preturilor poate fi, pe de o parte, cauza a nivelului si dinamicii cererii si ofertei. Pe de alta parte, schimbarile ce au loc in evolutia cererii si/sau a ofertei determina modificarea nivelului pretului. Indiferent de locul sau in cadrul relatiilor mentionate, pretul constituie, in ultima instanta, rezultatul confruntarii intereselor economice ale purtatorilor cererii si ofertei, interese formate sub influenta semnalelor transmise de evolutia conditiilor productiei si a pietei.

Nivelul si evolutia pretului sunt influentate din latura cererii de : utilitatea bunului ce urmeaza a fi achizitionat de consumator ; capacitatea de plata a cumparatorului ; costul cumpararii din alta parte (de pe alta piata ) a bunului respectiv.

Din unghiul ofertei, aceasta depind de : costul de productie, respectiv consumul de factori necesar producerii bunului oferit ; preturile bunului respectiv practicate pe alte piete.

Este vorba, in fond, despre interdependenta preturilor, despre « solidaritatea » lor, explicata de cunoscutul economist VIRGIL MADGEARU astfel ; « Exista preturi care sunt legate intre ele intr-un sens special : fie ca sunt legate in cerere, cum este cazul carbunelui si al minereurilor, care sunt bunuri complementare pentru fabricarea fierului, sau fie sunt bunuri ce se pot reprezenta reciproc la satisfacerea unor cereri,sunt substituibile - zaharul poate fi inlocuit prin zaharina sau prin miere de albine. Pentru aceste cazuri exista urmatoarele regului : daca sporeste cererea unui bun legat de altul in oferta, si, prin aceasta se urca conditionat pretul, sporeste si oferta celuilalt produs care este legat de el ; o oferta sporita a unui bun legat in cerere si scaderea pretului conditionata de aceasta, imboldeste la o cerere sporita si a celuilalt bun ; o oferta sporita de un bun substituibil cu scaderea pretului micsoreaza cererea celuilalt bun .

Experienta istorica reliefeaza existenta unor trasaturi general- valabile ale formarii si functionarii preturilor, care, intr-un fel sau altul, isi au sursa primara in teoria factorilor de productie. In realitatea economica exista, insa, o multitudine de raporturi intre preturile de echilibru si preturile efective ( preturi de piata determinate corespunzator fortelor economice ale pietei concurentiale libere si masuri extraeconomice). De altfel, o serie de economisti sustin ca modelul teoretic al formarii preturilor este « prea abstract ». Mai mult, acest model a fost supus verificarii in multe inteprinderi de catre diversi economisti. Ei au ajuns la concluzia ca firmele, managerii acestora nu se raporteaza, in cele mai multe cazuri, la schemele teoretice ; de pilda in loc sa utilizeze calculul marginal in determinarea pretului, ( ceea ce ar corespunde teoriei utilitatii marginale, teorie ce detine un loc important in gandirea contemporana ), acestia recurg la principiul «  full cost ». Acest principiu consta in stabilirea preturilor pe baza costurilor medii la care se adauga un procentaj pentru cheltuielile fixe si un altul pentru profit.

Desi exista nuante diferite de la un autor la altul in privinta generalizarilor teoretice ale principiului costurilor totale, s-a conturat ideea conform careia in cadrul economiilor de piata contemporane exista o serie de «  preturi administrate », in a caror formare deciziile producatorilor sunt esentiale.

Costurile medii ( unitare, pe produs ) si procentajul adaugat pentru acoperirea cheltuielilor generale si a profitului reprezinta elemente definitorii ale preturilor administrate. La baza deciziilor de prêt ale producatorilor stau estimarile costurilor - in cadrul carora coeficientul cheltuielilor generale este asemanator pentru toate inteprinderile din aceasi ramura - si aprecierile ce privesc profilul corespunzator unor factori multipli si variabili, dar si comparativ cu realizarile altor inteprinderi.

Trasaturile principalelor forme ( tipuri ) de piete

Tipuri de piete

Caracteristici

Concurenta pura sau perfecta

Concurenta

imperfecta

Monopolul absolut

Arie de extindere

Exista doar in cateva ramuri agricole

Exista in cea mai mare parte a firmelor si inteprinderilor

Rar

Influienta

( controlul )

asupra preturilor

Firma nu exercita nici un control asupra preturilor de vanzare

Firma exercita un anumit control asupra preturilor, variabil in functie de intensitatea substituirii produselor mai mult sau mai putin similare, de asamblarea lor etc.

Preturile sunt controlate intr-o masura considerabila, insa pot fi limitate de reglementarile guvernamentale, de procesul substituirii bunurilor etc.

Numarul producatorilor (vanzatorilor) si diferentierea bunurilor

Producerea de articole identice de catre numeroase inteprinderi

Vanzatorii de produse indentice sunt putin numerosi (presupunand ca ei exista) dar pot exista vanzatori numerosi de produse mai mult sau mai putin similare

Un singur vanzator in toata ramura

Publicitatea

Articolele sunt, in general vandute de catre o bursa de marfuri sau la licitatie

Rivalitatea publicitara

Publicitate «  institutionala » si servicii de relatii cu publicul

O firma fixeaza preturile, bazandu-se pe faptul ca, in linii mari, celelalte firme le vor accepta; mai mult ,daca numarul firmelor dintr-o ramura industriala este mic, firma initiatoare are posibilitatea de a se orienta spre ceea ce le convine si celorlate firme principele. In determinarea nivelului preturilor nu se poate face totusi abstractie de conditiile obiective ale pietei , de elasticitatea cererii in functie de pret (curbele cererii) , de dependenta cheltuielilor de productie in functie de volumul fabricatiei, de relatia pret -oferta (curbele ofertei) s.a.

In general, pretul efectiv se abate de la pretul de echilibru, insa abaterile nu pot fi permanent intr-un singur sens, deoarece nerealizarea echilibrului cerere-oferta pe timp indelungat creaza grave distorsiuni economice afectand negativ eficienta utilizarii resurselor, in fond, satisfacerea necesitatilor societatii.

Pe langa aceste categorii, tabloul general al preturilor mai cuprinde:

v    preturi unice,

v    al caror nivel este fix;

v    preturi cu limite de variatie stabilite;

v    preturi formate pe baza unor reglementari (structura costului, normative de factori, diferentieri in functie de destinatie etc.), dar al caror nivel nu este prestabilit ;

v    preturi libere, formate pe piata prin mecanismul cererii si ofertei, nesupuse nici unui fel de reglementari.

Din punct de vedere al naturii si obiectului pietei, exista:

v    preturi ale bunurilor materiale si serviciilor;

v    preturi ale factorilor de productie si preturi ( sau cursuri) ale hartiilor de valoare;

v    "preturi" ale banilor (preturi corespunzatoare pietei titlurilor financiare si pietei monetare).

Paleta categoriilor de preturi existente in tarile cu economie de piata este insa mult mai larga: preturi industriale, agricole, tarife pentru servicii etc. (dupa natura obiectului schimbului); preturi cu ridicata, preturi cu amanuntul ( dupa stadiul schimbului) etc.

Nivelul si structura pretului se afla sub influenta permanenta a varibilelor intrarilor si iesirilor sistemului economic. Pretul se constituie astfel intr-un principal mesaj de reglare al mecanismului economic, de semnalizare a starii sistemului economic si de anticipare a evolutiei sale. Prin functiile lui economice, pretul este nu numai o categorie valorica , ci si o importanta parghie economica prin intermediul careia se realizeaza anumite obiective economice si sociale. Rolul esential al preturilor in cadrul mecanismelor economice este reliefat prin functiile acestora.

Functia de calcul si masurare a cheltuielilor si rezultatelor consta in aceea ca prin intermediul preturilor capata expresie baneasca indicatorii ce caracterizeaza activitatea economico-sociala. In aceasta functie, preturile servesc la evidentierea dimensiunilor cantitative si structural- calitative ale evolutiei diverselor activitati, constituind un important instrument de analiza si fundamentare a deciziilor privind introducerea noilor tehnologii, repartizarea si utilizarea resurselor, participarea la circuitul economic mondial etc.

Realizarea acestei functii economice implica luarea in considerare a multitudinii de factori, a legaturilor de natura cauzala, structurala etc. ce concura la stabilirea nivelului preturilor pe piata. Se poate aprecia ca prin atributele lor informational-economice, preturile constituie principala modalitate de cunoastere a performantelor , dar si a imperfectiunilor sistemului economic si mecanismelor sale.

Pretul, ca si costul pe baza caruia se formeaza, are o puternica incarcatura informationala, iar mesajele sale pot fi rapid si ieftin transmise catre multitudinea agentilor economici; aceasta dimensiune a pretului se amplifica pe masura tensionarii raportului nevoi-resurse si a cresterii interdependentelor economice internationale. El exprima si masoara " tensiunile" de raritatea bunurilor si serviciilor, ca si a factorilor de productie, orientand atat optiunile si deciziile producatorilor, cat si ale consumatorilor. Pretul apare deci ca " un sistem de semnale" care coordoneaza deciziile agentilor economici, servind la impartirea unei oferte limitate de factori de productie- intre producatori- si a unei cantitati limitate de bunuri si sevicii- intre consumatori.

Functia de stimulare a producatorilor presupune, prin locul lor in reteaua informationala si prin influenta directa asupra veniturilor si cheltuielilor agentilor economici, preturile constituie componenta motivationala principala a actiunilor intreprinzatorilor si a obtiunilor consumatorilor. In acest sens, preturile reprezinta elementul central al strategiilor agentilor economici, stimulandu-i in adaptarea permanenta a nivelului calitativ si a structurilor productiei la cerintele reale ale pietei.

Fuctia de recuperare a costurilor si de distribuire a veniturilor presupune, in primul rand, ca , prin nivelul lor, preturile sa asigure agentilor economici compensarea cheltuielilor si obtinerea unui anumit profit.

Venitul individual depinde, in ultima instanta, de diferenta intre preturile primite pentru bunurile materiale sau serviciile vandute si preturile platite pentru procurarea factorilor de productie. De aceea, fiecare producator are interesul; sa obtina input-ul la cel mai scazut cost si sa vanda bunurile create pe cea mai favorabila piata. Intrucat , acelasi produs are costuri diferite, in functie de preturi de aprovizionare si de conditiile de desfasurare a activitatii, si se valorifica in mod diferentiat pe piata ,prin intermediul preturilor se realizeaza o distribuire/ redistribuire a veniturilor producatorilor.

Realitatile economice din tara noastra, dar si din alte tari evidentiaza, in mod pregnant, caracterul imperativ al acoperirii costurilor de catre pret. In acest context apreciind ca multe servicii publice- in tarile dezvoltate cu economie de piata- sunt vandute la un pret mai mic decat pretul lor, o serie de economisti sustin necesitatea respectarii si in acest domeniu principiul ,verdicitatii pretului", principiu conform caruia pretul trebuie sa asigure, prin nivelul sau, acoperirea costului.

Piata cu concurenta perfecta si formarea pretului de echilibru

Economistii au construit doua modele fundamentale limita prin care se evidentiaza interdependentele dintre fortele pietei si pretul bunurilor: unul pentru o piata cu concurenta pura sau perfecta si altul pentru o piata de monopol. Aceste modele constituie mai degraba ultrasimplificari ale realitatilor pietei, intrucat ipotezele pe care se bazeaza nu reflecta situatiile concrete.

Argumente bazate pe prestigiul specialistilor, dar si pe realitatile nemijlocite, evidentiaza un adevar incontestabil; libera concurenta perfecta sau monopolul generalizat nu functioneaza practic niciodata in mod exclusiv. De aceea, miscarea efectiva a fortelor economice ale pietei si procesul real al formarii preturilor in viata economica moderna se bazeaza pe principii ce nu apartin in intregime nici liberei concurente, nici monopolului. Concurenta perfecta nu poate reprezenta fidel multe lucruri despre industriile moderne-considera P.A SAMUELSON- si de aceea, lumea reala trebuie calificata in cea mai mare parte drept "concurenta imperfecta", ea nefiind nici perfect concurentiala, nici perfect monopolista. Cu toate acestea, modelele mentionate constituie importante instrumente analitice necesare intelegerii realitatilor complexe in cadrul carora are loc intrepatrunderea celor doua tipuri de concurenta.

Concurenta perfecta sau pura presupune un asemenea raport de piata incat, pe de o parte, toti vanzatorii ( producatorii ) sa-si vanda toata productia, toate marfurile sa fie oferite la pretul pietei, fara ca vreunul dintre ei si toti impreuna sa-l poata influenta, iar pe de alta parte cumparatorii ( consumatorii ) sa poata achizitiona ceea ce au nevoie si cat doresc din fiecare bun la acelasi pret al pietei, de asemenea, fara a-l putea modifica dupa vointa lor.

Concurenta perfecta se bazeaza pe existenta simultana a mai multor premise:

v          atomicitatea participantilor la tranzactii, adica un numar mare de agenti economici  ( vanzatori si cumparatori ) de putere concurentiala egala sau apropiata astfel incat nici unul dintre ei sa nu poata influenta in favoarea sa cantitatile oferite sau cerute, respectiv pretul;

v        omogenitatea bunurilor, agentilor economici cumparatori fiindu-le practic indiferent de la care dintre vanzatori se aprovizioneaza;

v        intrarea libera intr-o activitate, accesibilitatea noilor producatori in una sau alta dintre ramuri si perfecta mobilitate a factorilor de productie;

v        elasticitatea, adica adaptarea fara restrictii a ofertei la cerere si invers, a cererii la oferta, ceea ce inseamna fluiditatea ambelor laturi ale pietei ( cererea si oferta ) in raport de modificarea pretului;

v        transparenta perfecta a informatiilor pietei, privitoare la cantitatile oferite si cerute, la calitatea bunurilor, la preturile lor etc.

Acest tip de concurenta nu exista si nu a existat in realitate. Concurenta perfecta a servit insa ca model teoretic de analiza a mecanismului pietei concurentiale.

Pe o piata cu concurenta perfecta, pretul se formeaza la nivelul punctului de echilibru dintre curbele cererii si ale ofertei, situatie in care cantitatile cerute sunt egale cu cele oferite.

Considerandu-se pretul ca o variabila independenta, cresterea sau reducerea lui va face ca oferta si cererea sa se modifice in sens invers una fata de cealalta . Indiferent de nivelul concret al pretului, cantitatea vanduta dintr-un anumit bun este egala cu cea cumparata, ceea ce nu inseamna ca se realizeaza echilibrul pietei bunului respectiv. Egalitatea dintre cantitatile cerute cu cele oferite constituie rezultatul practicarii unui anumit nivel al pretului de vanzare in conditiile concordantei parametrilor cererii si ofertei ale compatibilitatii dorintelor cumparatorilor si vanzatorilor. Realizarea echilibrului cererii si ofertei va avea loc, deci, numai in conditiile existentei unei duble ipoteze:

v        a contractelor incheiate si reziliate succesiv, schimbul avand loc numai in situatia de echilibru;

v        a existentei unui "evaluator" care sa modifice preturile si sa autorizeze indeplinirea contractelor.

Interactiunea dintre oferta si cerere se finalizeaza in fixarea unui pret de echilibru la care ofertantii si cumparatorii doresc sau pot vinde sau cumpara aceeasi cantitate de bunuri.

In figura urmatoare este prezentat procesul echilibrarii pietei, la pretul de 50 de lei / kg. Cantitatile oferite si cerute fiind egale. Presupunand ca pretul se fixeaza temporar deasupra acestui nivel, daca tragem o linie orizontala imaginara plecand de la punctul situat pe verticala deasupra valorii de 50 lei ( pentru a reprezenta acest nou pret) vom constata ca aceasta linie taie curba cererii inanite de a taia curba ofertei. In situatia in care pretul se fixeaza deasupra celui de echilibru, cantitatea ceruta este inferioara celei oferite, excedentul de oferta exercitand presiuni in sensul reducerii preturilor (in directia celui de echilibru). Situatia este exact inversa daca pretul este mai mic decat cel de echilbru . In acest caz se creeza un excedent de cerere care va influenta preturile in sensul ridicarii lor catre pretul de echilibru.

Din cele prezentate rezulta, caracteristicile esentiale ale pretului de echilibru;

v        apare spontan, ca un rezultat al jocului liber al fortelor pietei fiecarui bun si reprezinta acel nivel al pretului la care are loc egalizarea cantitatilor cerute din bunul respectiv cu cele oferite realizandu-se astfel un volum maxim al vanzarilor;

v        formarea pretului de echilibru al fiecarui bun este legata si de situatia pietelor interdependente, de preturile de echilibru ale celorlalte bunuri;

v        echilibrul pietei nu inseamna absenta schimbarilor in raportul dintre fortele acesteia. Dimpotriva, raspunsul la intrebarea de ce se modifica preturile-inclusiv cele de echilibru- este totdeauna legat de evolutia raporturilor concrete cerere- oferta, fiecare dintre fortele pietei avandu-si determinarile ei.

Asa cum am mentionat deja, in cazul pietei cu concurenta perfecta, firma individuala poate vinde unitatile suplimentare de bunuri la un pret identic cu al celor anterioare. Rezulta deci ca deciziile firmei privind oferta de bunuri nu se bazeaza pe cantitatea totala pe care o poate vinde. In asemenea conditii, firma va extinde productia pana la punctul in care volumul bunurilor create ii asigura maximizarea profitului.

Analiza formarii preturilor de echilibru se face si in raport de factorul timp, aparand unele partcularitati in urmatoarele situatii temporare: perioada foarte scurta, perioada scurta si perioada lunga de timp.

In cadrul perioadei foarte scurte se face abstractie de costul productiei si se considera ca evolutia ofertei depinde numai de reactiile producatorilor in legatura cu pretul pietei.

Perioada scurta se defineste prin faptul ca producatorii pot modifica dimensiunile ofertei lor prin schimbarea volumului factorului munca. Ei nu pot interveni insa asupra capitalului fix. Pretul ce caracterizeaza aceasta perioada nu este pretul pietei sau pretul curent, ci pretul normal sau pretul stabilit. Egalitatea costului marginal cu pretul de vanzare caracterizeaza pretul normal si defineste conditia de echilibru a producatorului(ofertantului) in perioada de timp.

Producatorii pot vinde orice cantitate de produse la acelasi pret, intrucat, prin definitie, oferta lor nu are nici o influenta asupra preturilor . Pozitia cea mai buna a ofertei se defineste prin egalitatea dintre costul marginal, venitul marginal si pretul de vanzare.

Perioada lunga are asemenea dimensiuni incat producatorii pot modifica volumul ofertei prin schimbarea capitalului fix, ca urmare a investitiilor efectuate. Conditia de echilibru pe termen lung a firmei aflate in concurenta perfecta este: costul marginal= pretul de vanzare = costul mediu minim.

In conditiile concurentei perfecte, pretul pietei poate fi diferit de cel de echilibru numai pe perioade lungi, oferta adaptandu-se la cerintele consumatorilor. Se asigura astfel echilibru atat pe piata bunurilor de consum, cat si pe aceea a factorilor de productie.

Nivelul preturilor face posibila egalizarea cantitatilor cerute cu cele oferite, pe ficare piata, numai in conditii in care:

v        fiecare comsumator cunoaste in detaliu intreaga oferta, de pe toate pietele, din punctul de vedere al volumului, al structurii, calitatii, dinamicii etc., precum si facilitatile de desfacere de care el poate beneficia, fiind astfel in masura sa realizeze cea mai buna alegere;

v        ficare producator cunoaste atat parametrii ofertei totale de factori de productie, cat si variantele posibile de utilizare a lor, putand sa-si maximizeze profitul;

v        toate schimburile de pe toate pietele sunt libere; nici un producator (vanzator) si nici un consumator (cumparator) nu poate exercita presiuni pentru a limita concurenta;

v        toti agentii economici sunt perfect informati in legatura cu starea pietei ,cu nivelul preturilor bunurilor si cu eventualele modalitati/ parghii economice.

Prezenta concomitenta a acestor conditii face ca mecanismul preturilor si concurenta sa actioneze ca o " mana invizibila" care ghideaza, fara cusur, alegerea economica a tuturor participantilor la viata economica.

Piata cu concurenta monopolistica si mecanismul formarii pretului

Piata cu concurenta monopolistica pastreaza toate trasaturile concurentei perfecte, cu exceptia omogenitatii produselor, care este inlocuita cu diferentierea produsului. Intr-o asemenea situatie, cumparatorii au posibilitatea sa aleaga produsul pe care si-l doresc (dintr-o anumita categorie), iar vanzatorii pot sa-si impuna pretul si chiar cantitatea prin politica noilor sortimente de produse, deosebite de cele vechi.

Concurenta de tip monopolistic- spune economistul francez FROIS- prezinta elemente care o fac sa apartina celor doua forme de piata opuse, concurenta pe de o parte, monopolul pe de alta, de unde numele de "concurenta monopolistica"; acest cadru de analiza permite o reconciliere interesanta cu realitatea economica unde concurenta si monopolul sunt inextricabil implicate de fiecare data; alaturi de variabilele traditionale de actiune (preturi si cantitati) s-a introdus concurenta prin produse, adica diferentierea produselor si a marcilor, care este unul din elementele esentiale ale activitatii economice contemporane. 

Spre deosebire de concurenta perfecta, in cadrul celei monopoliste, produsul nu este omogen, fapt ce-i permite producatorului sa influenteze pretul si preferintele cumparatorilor. Situatiile de diferentiere a produsului aceleiasi ramuri sunt atat de numeroase, incat formularea unei teorii generale care sa explice complet mecanismul formarii preturilor este imposibila. In explicarea procesului de formare a preturilor in conditiile pietei monopoliste trebuie luate in considerare trasaturile fundamentale ale acesteia:

v        numarul producatorilor este suficient de mare, astfel incat nu este posibila subordonarea reciproca a firmelor;

v        diferentierea produselor din punct de vedere al calitatii, design-ului etc.;

v        inexistenta unor restrictii la intrarea in ramura a altor intreprinderi.

Firma monopolista nu poate vinde o cantitate nelimitata de produse la pretul pietei- ca in conditiile concurentei perfecte-, producatorii confruntandu-se cu o cerere ce nu este perfect elastica. Din aceasta cauza, venitul mediu (pretul) nu mai este egal cu venitul marginal; fiecare unitate suplimentara vanduta asigura un spor de venit total mai mic fata de cel adus de unitatea anterioara, venitul marginal fiind mai mic decat pretul. In figura urmatoare, se observa atat identitatea curbei venitului mediu (Vm) cu aceea a pretului (P) si respectiv, a cererii (C ) cat si faptul ca Vmg < Vm.

Ca urmare a evolutiei specifice a cererii; cresterea volumului vanzarilor presupune reducerea pretului: daca firma doreste sa-si sporeasca volumul vanzarilor de la Q1 la Q2 , va trebui sa reduca pretul de la P1 la P2. In acest fel, Vmg va fi mai mic decat pretul.



Pe termen scurt, maximizarea profiturilor are loc la acel volum al productiei, la care venitul marginal este egal cu pretul marginal (Vmg= Cmg). La punctul in care Vmg=Cmg, pe o perioada lunga, este posibil ca pretul sa fie superior costului mediu (Cm), obtinandu-se profituri mai mari decat cele normale. Tot pe perioada lunga, pretul poate fi insa egalizat de costul mediu al intreprinderilor din ramura, intrucat profiturile mai mari decat cele normale vor provoca intrarea unor noi firme in domeniul respectiv.

Ca urmare a influentarii preferintelor cumparatorilor- prin diferntierea produsului, prin modalitatile sau facilitatile de comercialezare etc. -curba cererii produsului firmei monopoliste se poate deplasa spre dreapta, ceea ce inseamna ca, in conditiile aceleiasi cereri globale, curbele cererii celorlalte firme se vor deplasa spre stanga. Cantitatea totala de produse va fi distribuita intre mai multe firme, ele fiind obligate sa functioneze la o scara de productie inferioara celei ce ar corespunde costului mediu minim; aceasta inseamna ca firmele nu produc astfel incat sa-si valorifice complet economiile de scara. Folosirea incompleta a potentialului de productie determina cresterea cantitatii de produse create, reducand pretul (Vm).

La nivelul firmei, echilibrul pe scurta perioada, presupune realizarea conditiei: Vmg =Cmg. In imposibilitatea cresterii volumului factorilor de productie, se obtine un profit anormal. Pe perioada lunga de timp, cresterea volumului factorilor de productie si posibilitatea substituirii bunurilor create de firma determina disparitia profitului anormal iar productia realizata asigura egalitatile: Vmg = Cmg si Vm=Cm (cost mediu).

Piata oligopolista si formarea pretului

Piata cu concurenta imperfecta se manifesta in situatiile in care agentii economici -vanzatori si cumparatori- pot sa influenteze, prin actiunile lor unilaterale, raportul dintre cererea si oferta de marfuri, prin nivelurile preturilor obtinandu-se avantaje mari si stabile. Acest tip de piata se prezinta in numeroase forme, diferentiindu-se in functie de numarul si forta economica a vanzatorilor si cumparatorilor.

Daca un vanzator domina in relatiile sale cu concurentii, impunandu-si conditiile de pret sau de calitate, relatia de piata se numeste monopol.

Piata care este dominata de doi vanzatori care ofera bunuri similare unui mare numar de cumparatori relativ egali ca putere economica, poarta numele de duopol.

Piata de tip oligopol este cea mai raspandita forma de piata in tarile cu economie de piata, aceasta fiind dominata de cativa producatori- vanzatori de talie mare.

Piata poate fi dominata si de anumiti cumparatori puternici, obtinandu-se o piata imperfecta fiind desemnata, dupa caz , prin termenii monopson, duopson, oligopson. In procesul concurentei imperfecte, statul se implica adoptând legi prin care se ajunge la un anumit consens national privind conditiile normale ale derularii concurentei. Statul ia masuri pentru a preveni tendintele monopoliste ale unor agenti economici si pentru a sanctiona abaterile de la regulile concurentei loiale.

FR. PERROUX arata ca structura puterii publice si structura alocatiilor destinate celor ce nu se incadreaza in categoria rentabilitatii , exista , alaturi de piata concurentiala atotputernica , iar structurile pietei sunt foarte complexe. Obiectul schimburilor contemporane de piata este constituit atat din bunurile propriu-zise, cat si din mijloacele de influenta si putere care afecteaza functionarea pietei libere.

In conditiile pietei cu concurenta imperfecta, majoritatea vanzatorilor nu sunt "primitori de preturi" ,fiind "cautatori de preturi". Aceasta situatie se explica prin faptul ca o serie de agenti economici dispun de o putere de piata suficient de mare pentru a influenta formarea preturilor. Capacitatea producatorului de a influenta pretul este invers proportionala cu elasticitatea cererii, cu disponibilitatea substituirii produsului al carui pret s-a modificat. La preturi mai mari, producatorii vor putea vinde mai putin, iar la preturi mai mici au sanse de a vinde mai mult.

Oligopolul este o forma a concurentei imperfecte caracterizata prin existenta unui numar mic de firme ce produc bunuri similare sau diferentiate, firme care, datorita ponderilor pe care le detin in ansamblul ofertei, reusesc sa influenteze formarea pretului in scopul maximizarii profiturilor.

Spre deosebire de concurenta perfecta, unde consecintele modificarii ofertei unuia sau altuia dintre producatori asupra pietei sunt insesizabile, in conditiile oligopolului, dimpotriva, actiunile fiecarei firme au un impact semnificativ asupra pietei in general. Concentrarea si centralizarea productiei si a capitalului in mari firme, ce domina piata, transforma preturile din mijloace de informare, in importante instrumente de influenta si putere.

Subliniind relatia dintre dimensiunile firmei si mecanismul formarii preturilor, JOHN GALBRAITH arata: "..cu cat este corporatia mai mare, cu atat este mai mare puterea pe care ea o are: o putere mai mare asupra preturilor..si, de asemenea, asupra costurilor salariale, a guvernului si in fine, asupra castigurilor sale." Acelasi autor considera ca :"Intr-o industrie, in masura in care pot fi comparate imediat, trebuie sa fie, in linii mari, uniforme. Firmele mici pot, dupa imprejurari, sa initieze modificari de preturi.. Pozitia firmelor mari este insa decisiva. "

Pietele otelului, automobilelor, ale produselor chimice, aluminiului, aparatelor electrice, masinilor-unelte, elementelor prefabricate, sapunului, bauturilor alcoolice si ale altor produse de baza nu intra in sfera de activitate a unui numar mare de producatori, ci in sfera unui numar restrans de producatori ce detin intr-o mare masura puterea de control asupra preturilor. Drept urmare, firma oligopolista este obligata sa prevada reactiile celorlalte si sa tina seama de ele; firmele oligopoliste sunt, de fapt, mutual dependente, fiecare este sensibila la modificarea unor decizii ale concurentilor privind pretul sau cantitatea propusa.

In conditiile oligopolului, firma este deci un cautator de pret, ea exercitand o anumita influenta asupra pretului, dar neputandu-l alege ca in cazul monopolului deoarece trebuie sa tina seama de reactiile, uneori foarte viguroase, ale celoralte firme si consecintele lor asupra propriei activitati. Lumea oligopolului seamana cu un joc de sah cu mutari si contramutari imprevizibile. Reactiile celorlalte firme sunt deseori imprevizibile pentru ca este vorba despre concurenti puternici si, nu rareori, sensibili egali, concurenti care cunosc bine regulile jocului nerecurgand la "mutari" simple si clare asa cum se intampla in conditiile concurentei perfecte sau ale monopolului.

In derularea operatiunilor de cautare a preturilor de echilibru in conditii de oligopol pot sa apara doua situatii diametral opuse:

v        recunoscandu-si interesul comun, firmele oligopoliste se inteleg cu privire la nivelul si dinamica preturilor, actionand ca si cand ar detine impreuna, monopolul absolut;

v        alteori insa oligopolistii abandoneaza "platforma comuna" in favoarea interesului individual, lund decizii proprii privind volumul productiei create sau nivelul pretului.

Aceste situatii constituite, de fapt, materializarea a doua tipuri de comportament oligopolist:

v        cooperant, in cazul cartelului, care imparte piata;

v        necooperant- oligopolul asimetric, cu cerere specifica.

Aceste tipuri de comportament sunt independente de caracterul produsului comercializat - diferentiat sau omogen,standardizat.

In cazul cartelului ( oligopol cooperant ), pe baza estimarii cererii totale, se realizeaza intelegerea formala intre firme cu privire la pret si la impartirea pietelor. Acordurile dintre membrii cartelului sunt destul de fragile, pericolul prabusirii lor venind din doua directii:

v        tentatia de a concura este , deseori atat de puternica, incat, mai devreme sau mai tarziu, unul sau altul dintre parteneri nu va mai actiona corespunzator intelegerilor convenite cu privire la pret sau la cantitatea produsa; din momentul in care interesul individual incepe sa prevaleze asupra celui comun, dorinta firmelor de a-si spori productia va conduce la reducerea pretului si la dezmembrarea cartelului care se va transforma in monopol;

v        pentru a beneficia de unele avantaje create de cartel, concurentii din afara acestuia vor dori sa se asocieze, subrezind astfel coeziunea dintre partenerii initiali.

In situatia oligopolului necooperant, ficare firma incearca, pe cont propriu, indepedent de celelalte, sa-si maximizeze profitul, urmand ca echilibrul pietei sa se realizeze fie dinspre cantitatile de bunuri create, fie dinspre preturi. Deci, firma regleaza fie volumul productiei, fie pretul, miscarea celuilalt element fiind lasata la latitudinea pietei.

Oligopolul necooperant sau asimetric este efectul manifestarii unui comportament de dominare a unor firme de catre altele. Acest comportament nu trebuie absolutizat, firmele oligopoliste fiind interdependente chiar si in ceea ce priveste formarea preturilor. Daca veniturile unei firme oligopoliste cresc prin sporirea volumului vanzarilor ca urmare a reducerii pretului, este de asteptat ca si concurentii sa procedeze la fel, recastigandu-si astfel clientii.Daca actiunile se repeta, apare un adevarat "razboi al preturilor" , ajungandu-se astfel la punctul zero al profitului, dar restabilindu-se echilibrul.

In conditiile oligopolului asimetric echilibrul poate fi realizat in doua moduri: stategia cantitatii si cea a pretului.

Strategia cantitatii se defineste prin aceea ca fiecare firma porneste de la volumul productiei celorlalti si de la ipoteza ca aesta nu se modifica. Ea isi stabileste propria cantitate de produse la acel nivel care ii maximizeaza profitul, urmand ca pretul sa fie determinat de piata.

In cazul strategiei pretului firma porneste de la preturile practicate de firmele rivale si de la premisa ca ele nu se vor modifica. Ea isi stabileste pretul ce-i maximizeaza profitul, urmand ca volumul productiei sa fie determinat de piata.

Itrucat produsele realizate de firmele oligopoliste sunt asemanatoare, fiecare cocurent urmareste sa reduca pretul pentru a castiga mai multi clienti. Daca solicita un pret mai mare decat cel mediu, firma risca sa nu vanda nimic, iar daca livreaza bunurile la un pret mai mic decat cel minim, volumul vanzarilor va creste sensibil. Este vorba, de fapt , despre particularitatile cererii pentru produsele firmei oligopoliste: cand pretul creste peste un anumit nivel, ea devine foarte elastica; in situatia in care pretul scade, cererea devine mai putin elastica deoarece cumparatorii se asteapta ca si celelate firme sa recurga, in lupta lor de concurenta, la reduceri de preturi. In situatia in care firmele apeleaza la reduceri de preturi, ele vor fi micsorate pana cand devin egale cu costul marginal.

Piata muncii

Piata muncii se intemeiaza pe intalnirea si confruntarea cererii cu oferta.

Ea functioneaza in fiecare tara, pe diferite grupuri de tari si la scara mondiala.

Orice activitate, care se initiaza sau exista in societate, genereaza nevoia de munca. Aceasta reprezinta volumul total de munca necesar activitatilor dintr-o tara pe o perioada data. Dar ea nu constituie in intregime o cerere care se exprima (manifesta ) pe piata muncii. Conditia generala pentru ca nevoia de munca sa ia forma cererii de munca este remunerarea sa, salarizarea ei. De aceea, in cererea de munca nu se includ activitatile care se pot realiza de catre femeile casnice, militarii in termen, studenti, alti nesalariati.

Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata care se formeaza la un moment dat intr-o economie de piata.Cererea se exprima prin intermediul numarului de locuri.

Satisfacerea nevoii de munca se realizeaza pe seama utilizarii disponibilitatilor de munca existente in societate, adica a volumului de munca ce poate fi depus de populatia apta de munca a tarii respective, in perioada data. Si in acest caz, trebuie sa avem in vedere ca nu toate disponibilitatile de munca se constituie in oferta, ci numai acelea care urmeaza sa fie renumerate, salarizate.

Oferta de munca este formata din munca pe care o pot depune membrii societatii in conditii salariale. Prin urmare, in oferta de munca nu se includ femeile casnice, studentii, militarii in termen si alti oameni care depun activitati nesalariale.

Oferta de munca se exprima prin numarul celor apti de munca sau populatia apta disponibila din care se scade numarul femeilor casnice, ai studentilor si al celor care nu doresc sa se angajeze in nici o activitate, intrucat, au resurse pentru existenta sau au alte preocupari.

Cererea si oferta de munca sunt doua marimi dinamice care reflecta legaturile existente dintodeauna intre dezvoltarea economico-sociala, ca sursa a cererii de munca si populatie, ca sursa a ofertei de munca. Asa se explica de ce in teorie, iar uneori chiar si in practica, s-a recurs la prezentarea corelatiei dezvoltare- populatie ca raport cerere- oferta de munca. Aceasta dateaza de mult, dar s-a accentuat in ultimul timp, sub incidenta schimbarilor economice-sociale si tehnico-stiintifice.

Rezultatele cercetarilor sunt departe de a fi convergente in ceeea ce priveste formularea unor concluzii. Explicatiile sunt multiple. Atat evolutia populatiei, cat si dezvoltarea economica au loc in cadrul unor procese dinamice, de natura mai mult sau mai putin diferita, se desfasoara sub actiunea unui coplex de factori generati de conditii diferite, pe etape istorice si tari. La aceasta se adauga deficente in sistemul informational, in tehnicile de calcul si modelele folosite pentru a masura marimile, dinamicile, iar concluziile generalizatoare pe baza lor nu se dovedesc intodeauna realiste.

MALTHUS a cercetat aceste legaturi sintetizand-si concluziile intr-un concept denumit legea populatiei. Continutul acestei legi il reprezinta legatura dintre populatie si veniturile rezultate din dezvoltarea economica. Ameliorarea veniturilor sub incidenta dezvoltarii economice, determina cresterea natalitatii, iar cand aceasta devanseaza dezvoltarea economica va avea ca rezultat scaderea veniturilor.

Tendinta de ameliorare a nivelului de viata pe baza dezvoltarii economice si cresterii veniturilor in tarile industriale, in secolul XIX, a determinat o modificare a comportamentului demografic individual, reducandu-se natalitatea.

Dupa al doilea razboi mondial ,se constata pe o perioada lunga cresterea natalitatii in conditiile unei cresteri economice evidente.Dupa 1964, a reaparut in Franta fenomenul scaderii natalitatii pe fundalul cresterii nivelului de trai, rezultat din cresterea veniturilor. Fenomenul este intalnit si in alte tari dezvoltate din Europa si este similar cu cel constatat in S.U.A. cu sapte ani mai devreme.

Aceasta miscare a natalitatii arata ca numai situatia economica nu este suficienta pentru a o explica. Evolutiile din acest domeniu par sa corespunda unei cauze mai complexe -fenomenul civilizatiei sau al educatiei, care pe masura ce s-a generalizat a determinat modificarea comportamentului demografic si scaderea evidenta a natalitatii, inclusiv la familiile de intelectuali din tarile in curs de dezvoltare, caracterizate printr-o crestere rapida a populatiei. Mai trebuie tinut cont de faptul ca posibilitatea stiintifica de a controla fenomenul de procreare se repercuteaza imediat asupra evolutiei natalitatii.

Ideea unei legi obiective care ar trebui sa actioneze in relatiile dintre populatie si economie este prezenta si la MARX, sub forma legii capitaliste a populatiei, potrivit careia acumularea capitalista ar determina transformarea unei parti a populatiei muncitoresti in suprapopulatie relativa. Cresterea capitalului pe seama plusprodusului determina schimbari calitative in compozitia capitalului prin cresterea mai rapida a partii destinate mijloacelor de productie fata de cea destinata fortei de munca, ceea ce are ca rezultat "eliberarea " din munca a unui numar de salariati care devin astfel someri.

Dupa acest model, cercetatorii marxisti din Europa de est au ajuns la concluzia existentei unei legi socialiste a populatiei sau legi a populatiei in socialism, ale carei trasaturi esentiale pot fi formulate astfel:o data cu infaptuirea acumularii are loc tendinta de crestere a populatiei totale, atragerea in productia sociala a intregii populatii apte de munca, utilizarea tot mai deplina si eficienta a fortei de munca din toate domeniile de activitate, ridicarea standardului de viata al tuturor oamenilor muncii, manifestarea tot mai deplina a personalitatii umane. Acumularea exista, iar compozitia capitalului se modifica in acelasi sens ca in capitalism, dar urmarile sunt cu totul altele. Implicatiile economiei, de fapt ale acumularii, asupra populatiei sunt de-a dreptul idilice, pentru ca in realitate populatia n-a crescut in toate tarile asa-zis socialiste si experienta arata ca in unele cazuri cresterea populatiei se realizeaza pe seama unor masuri cu consecinte economice, sociale si genetice grele, somajul devenise evident in mai toate aceste tari, chiar daca era mascat; pe fondul unor masuri de crestere a nivelului de trai, anumite tari, n-au cunoscut o crestere a populatiei, iar natalitatea era marcata de un proces lent de scadere.

Din incercarea de a prezenta corelatia dezvoltare-populatie, ca raport cerere-oferta de munca, au rezultat si unele instrumente conceptuale foarte utile pentru continuarea cercetarilor referitoare la piata muncii, cele ce urmeaza fiind foarte importante:

v        populatia totala cuprinde persoanele prezente in mod obisnuit pe teritoriul tarii si cetatenii acesteia aflati peste granita. Populatia totala este rezultatul proceselor naturale, migratiei internationale si dezvoltarii economico-sociale; sub aspect economic, ea are o contributie majora la determinarea marimii si structurii pietei nationale si la formarea ofertei de forta de munca. Populatia determina cererea de munca. Asigurarea bunurilor economice necesare existentei umane se face prin dezvoltarea unui complex de activitati care genereaza cererea respectiva si in afara carora nici vorba nu poate fi de cerere de munca.

v        populatia disponibila pentru munca este compusa din persoanele care exercita o activitate ca profesie sau sunt in cautare de loc de munca. Aceasta categorie a populatiei fomeaza resursele de forta de munca ale unei tari si actioneaza direct pe piata muncii ca oferta de munca.

v        populatia efectiv activa este formata din cei ce-si exercita activitatea ca salariati, cei ce lucreaza pe cont propriu, in exploatari de tip familial sau ca auxiliari familiali. Aceasta categorie este expresia cererii de munca si prezinta in fapt cererea de munca satisfacuta.

Prezentarea corelatiei dezvoltare-populatie, ca raport cerere-oferta de munca, este reductionista, simplificatoare, intrucat marimea si dinamica populatiei sunt determinate nu numai economic, ci si biologic si demografic. Cererea si oferta de munca nu trebuie considerate prelungiri simple si directe ale cererii si ofertei de bunuri economice pe o alta piata, ci ca niste categorii specifice cu un continut care le este propriu.in acest sens se impun atentiei urmatoarele aspecte:

v        pe termen scurt, cererea de munca este practic invariabila, deoarece dezvoltarea unor activitati existente si initierea altora noi, generatoare de locuri de munca, presupun o anumita perioada de timp;

v        oferta de munca in ansamblu se formeaza in decursul unui timp indelungat in care creste si se instruieste fiecare generatie de oameni pana la varsta la care se poate angaja;

v          posesorii fortei de munca au o mobilitate relativ redusa; oamenii nu se deplaseaza dintr-o localitate in alta si nu-si schimba cu usurinta munca, ci sunt atasati mediului economico-social, chiar daca nu au avantaje economice. De asemenea, oferta de munca depinde de varsta, sex, starea sanatatii, psihologie, conditii de munca etc., aspecte care nu sunt neaparat de natura economica;

v        oferta de forta de munca este eminamente perisabila si are caracter relativ rigid.

Cel ce face oferta trebuie sa traiasca, nu poate astepta oricat angajarea pe un loc de munca;

v        generatiile de tineri nu sunt crescute de parintii lor ca niste marfuri sau numai pentru a deveni salariati, ci ca oameni. De aceea, oferta de munca nu se formeaza in exclusivitate pe principiile economiei de piata.

Cererea si oferta de munca nu sunt omogene, ci se impun din segmente si grupuri neconcurentiale sau putin concurentiale, neputandu-se substitui reciproc decat in anumite limite sau deloc.

Piata muncii, ca expresie a rapoturilor dintre cerere si oferta, se desfasoara in doua trepte sau faze. Prima se manifesta pe ansamblul unei economii sau pe segmente mari de cerere si oferte, determinate de particularitatile tehnico-economice ale activitatilor. In cadrul acestei faze, se formeaza conditiile generale de angajare ale salariatiilor, se contureaza principiile care actioneaza la stabilirea salariilor si o anumita tendinta de stabilire a salariilor la nivel inalt sau scazut. A doua faza reprezinta o continuare a celei dintai si consta in intalnirea cererii cu oferta de munca in termeni reali, in functie de conditiile concrete ale firmei si salariatiilor ei. Cererea se dimensioneaza precis ,ca volum de structura, pe baza contractelor si a altor angajamente asumate de firma, iar oferta se delimiteaza si ea pornind de la programul de munca, numar de ore suplimentare pe care salariatii accepta sa le efectueze sau nu, in functie de nevoile si aspiratiile lor, de situatia sociala si economica etc. la momentul respectiv. Din confruntarea cererii cu oferta de munca la acest nivel se determina marimea si dinamica salariului nominal. Insuficienta ofertei la acest nivel se traduce pritr-o cerere suplimentara care se manifesta pe prima treapta, iar insuficienta cererii , printr-o oferta suplimentara pe aceeasi treapta.

A fost elaborata teoria despre piata muncii cu concurenta perfecta, apoi cea cu concurenta imperfecta, iar in cadrul acesteia teoria pietei de monopol pentru ca ultimele decenii sa se recurga la ideea existentei mai multor piete ale muncii, ca modul de fuctionare, mai mult sau mai putin specifice.

Fiecare dintre aceste modele are un anumit aport la construirea actualei teorii despre piata muncii, printre care mentionam: caracterul agregat al cererii si ofertei despre munca, rolul salariului de echilibru in corelarea cererii cu oferta; analogia dintre pretul celorlalte marfuri si salariul real, intrucat pe piata muncii numai aceasta poate sa creasca sau sa scada, pe cand salariul nominal nu scade, ci ramane constant sau creste; reglarea pietii muncii ca ansamblu de modalitati prin care sistemul salarial este capabil sa se reproduca.

Cele mai importante instrumente cu ajutorul carora poate fi studiata si explicata piata muncii sunt prezentate mai jos.

Produsul fizic marginal al muncii ,care constituie modificarea ce intervine in volumul fizic al productiei prin schimbarea cu o unitate a volumului muncii care a realizat produsul respectiv. Se noteaza MPPn, n reprezentand munca-numarul de salariati ,ore-munca. Intrucat acest indicator se exprima numai in unitati fizice, iar modificarea volumului muncii este adesea asimilata cu cea survenita in salariul nominal, adica printr-un indicator valoric, pentru rigurozitatea stiintifica se impune asigurarea comparabilitatii celor doi termeni ai definitiei, asfel incat si produsul muncii sa se exprime in unitati valorice.

Valoarea produsului marginal al muncii, constituie asadar, un alt instrument foarte util in demersul nostru. Acesta se noteaza VMPn si se determina prin multiplicarea produsului fizic marginal al muncii cu pretul sau de vanzare. Deci, VMPn = MPPn x P. Acest indicator mai este cunoscut si ca venit marginal.

Curba VMPn are vo evolutie descendenta in concordanta cu legea randamentelor descrescande, potrivit careia produsul marginal al muncii scade pe masura ce intr-o firma sau activitate se foloseste o cantitate tot mai mare de munca, celelalte conditii ramanand constante.

Echilibrul, valoarea produsului marginal al muncii ( sau venitul marginal) = costul marginal al muncii reprezinta o conditie absolut necesara, incepand de la care devine posibila obtinerea unui profit cat mai mare. Costul marginal este sporul de cheltuieli antrenat de cresterea cu o unitate a volumului muncii. Este vorba de cresterea salariului nominal.

W = VMPn = MPPn x P

In care: W este salariul nominal care se mai noteaza si MFC, ceea ce inseamna costul marginal al factorului respectiv.

Se considera ca acest echilibru este conditia maximizarii beneficiului sau profitului . Profitul firmei este cu atat mai mare cu cat venitul marginal este mai mare, costul marginal ramanand constant. Echilibrul mai poate fi exprimat si sub forma:

VMPn - MCF = 0.

Volumul cererii de munca al firmei este invers proportional cu salariul real. Daca firma isi mareste volumul muncii pe unitatea de timp, celelalte conditii ramanand constante, salariul real trebuie sa scada pana ce compenseaza scaderea produsului marginal al muncii.

Curba produsului fizic marginal al firmei este, totodata si curba cererii sale de munca. Evolutia descrescatoare a curbei produsului fizic marginal(asa cum se observa din figura) si venitul marginal al firmei implica realizarea unui salariu real mai mic pentru ca ele angajeaza un volum mai mare pe unitatea de timp.

Alt instrument utilizat pentru explicarea pietei muncii este salariul de echilibru, care sub aspect stiintific joaca in acest domeniu acelasi rol pe care-l are pretul de echilibru pentru piata celorlalte bunuri economice. Acesta desemneaza echilibrul care se formeaza pe piata muncii in ansamblul sau, adica in cererea si oferta de munca agregate si reprezinta acel nivel al salariului la care se poate realiza cea mai mare parte a cererii si ofertei de munca. Salariul de echilibru este cel mai frecvent intr-o economie, fiind primit de cea mai mare parte a populatiei ocupate.

Daca salariul de echilibru creste sau scade, in volumul cererii si ofertei de munca satisfacute survin modificari importante, iar pe termen lung modificarile de acest gen influenteaza asupra evolutiei ofertei de munca.

Salariul negociat colectiv costituie un instrument, fara care, este foarte greu sau imposibil de explicat modul cum functioneaza piata muncii. El nu se practica in toate tarile. In Romania si alte tari europene, salariul negociat colectiv are o mare imporatnta, negocierile cele mai ample desfasurandu-se intre sindicate si patronat.

Rolul salariului negociat colectiv pentru functionarea pietei muncii este deosebit de important atunci cand coincide cu salariul de echilibru. Poate avea insa si o evolutie proprie, dar in acest caz, semnificatia sa se restranga la un spatiu economic mai mic, unde are tendinta sa joace rolul de element de referinta pentru exprimarea cererii si ofertei de munca, precum si pentru determinarea marimii salariului angajatilor.

Pentru a intelege rolul salariului negociat pe piata muncii, prezentam in grafic principalele sale implicatii.

In conditiile in care cererea de munca poate fi reprezentata de curba CC, iar oferta de munca poate fi transpusa prin curba O-O, salariu de echilibru se formeaza in punctul E si marimea sa este W1. Numarul de salariati ce corespunde acestui echilibru este Qc. Daca uniunile salariatilor negociaza salarii mai mari, cererea de munca scade la Q1 , iar oferta creste la Q1. Intr-o asemenea situatie salariul negociat colectiv fiind superior salariului de echilibru determina formarea unui excedent de oferta de munca ( in raport cu cererea ) egal cu Q'1-Q1. Daca insa cererea de munca sporeste, deplasandu-se de la CC la C'C', iar numarul de membri ai uniunilor de salariati ramane la nivelul initial Qc, oferta de munca ce se formeaza este reprezentata de curba O'-O. intersectia sa cu curba cererii are loc in punctul E',determinand un salariu marit W3. Pentru salariatii din afara uniunii sindicale, echilibrul cererii cu oferta de munca se realizeaza in punctul E, caruia ii corespunde salariul W2, sensibil mai mic decat salariul negociat colectiv.

Piata muncii nu trebuie abordata global, ci prin luarea in consideratie a diferitelor sale componente marcate de aspecte specifice.

Teoria segmentarii sustine ca economiile dezvoltate se caracterizeaza prin prezenta a doua sau mai multe segmente ale pietei muncii, intre care se interpun bariere ce impiedica trecerea fortei de munca dintr-unul in altul si nu permite omogenizarea conditiilor de angajare si renumerare. Ca urmare, mobilitatea fortei de munca se manifesta mult mai intens in cadrul fiecarei piete decat intre ele.

Punctul de pornire comun pentru toate teoriile despre segmentarea pietei muncii este constatarea ca aceasta piata este profund divizata in doua subansamble sau sectoare- unul primar caracterizat prin salarii mari si siguranta locului de munca- iar celalalt - secundar afectat de salarii mici si risc de somaj foarte mare. Ipoteza generala de functionare a pietei muncii in teoria segmentarii consta intr-o maniera de adaptare la incertitudinea folosirii fortei de munca pe care o provoaca fluctuatiile cererii finale de bunuri economice prin concentrarea efectelor acestei incertitudini asupra unei parti (sau unui segment) al ocuparii fortei de munca. Pentru ca aceste efecte sa nu se propage si la alte segmente se mai considera ca procesele de functionare difera pe fiecare segment, iar mobilitatea fortei de munca intre sectoare este afectata de bariere foarte diferite.

In esenta ipoteza segmentarii se intemeiaza pe patru aspecte fundamentale.

a)         un sistem economic dualist structurat, cele doua sectoare putand fi descrise in diferite feluri ( de o parte, unul central sau primar al marilor intreprinderi monopoliste, iar de cealalta parte, sectorul secundar, periferic, al micilor intreprinderi supuse concurentei ), si presupunandu-se o relatie esentiala de dependenta a unuia fata de celalalt;

b)        o piata, a muncii, de asemenea, dualista, astfel incat fiecarui sector de productie sau activitate economica ii corespunde o piata a muncii specifica prin diferite aspecte, dar intodeauna izolata prin "bariere de mobilitate";

c)         consecinte diferite pentru salariatii pietelor respective cu privire la posibilitatile de avansare, conditiile de munca si de salarizare, de organizare sindicala si profesionala, pentru apararea intereselor comune;

d)        efecte ce decurg din constituirea categoriilor respective, din diviziunea sociala a muncii si din diferentieri de rasa, sex, varsta sau nationalitate.

Printe variantele segmentarii pietei muncii se afla si cea fundamentala la inceputul decenului 1970 care sustine existenta a trei piete ale muncii. Aceasta se intemeiaza pe cele trei sectoare ale economiei care s-au structurat in tarile dezvoltate si indeosebi in S.U.A. - sectorul central, care constituie "inima" unei asemenea economii, sectorul periferic si cel lipsit de regularitate sau fara existenta de sine statatoare.

Economia de centru constituie, desigur, sectorul cel mai puternic din punct de vedere al resurselor financiare. Inteprinderile din care acesta este format sunt de talie mare si foarte mare si beneficiaza, adesea, de pozitii de monopol, au o productivitate inalta, profituri ridicate, salariatii lor au o rata superioara de sindicalizare si salarii mari.

Inteprinderile periferice sunt caracterizate prin talie mica, prin faptul ca se confrunta cu o concurenta foarte puternica, munca salariatilor este mult mai intensa, productivitatea si profitul sunt mici, lipsa cvasitotala a sindicalizarii salariatilor si salarii mici. Lucratorii acestor inteprinderi constituie patura salariatilor saraci.

Economia lipsita de regularitate include diverse forme de activitate neoficiala, fara forme stabile de realizare si adesea ilegale. Insecuritatea angajatilor este totala - angajarea se face fara contract, "prin intelegere", sau cu contract pe o zi. Aceasta este prin excelenta economia ghetourilor negre ale oraselor americane.

Fiecare dintre aceste piete ale muncii functioneaza de o maniera specifica confirmand insa concluziile generale ale oricarei variante de segmentare si anume: demonstreaza inegalitatile care exista intre diferitele moduri de folosire a fortei de munca si diferitele categorii de salariati, accentureaza importanta cererii de munca a inteprinderilor ca expresie a schimbarilor in cererea globala de bunuri economice, si atrage atentia asupra autonomiei si dependentelor pietei muncii de echilibrul economic general.

Analiza teoriei despre segmentarea pietei muncii in comparatie cu cea traditionala atrage, totodata, atentia asupra existentei unui alt mod de alocare a resurselor de munca pe diferitele segmente de piata si anume printr-o organizare de un anumit gen cu reguli si conventii interne proprii fiecaruia. Relatia salariala este modelata fie prin reguli ce decurg din angajamente private, compromisuri intre interese opuse in anumite privinte si convergente in altele, fie din reguli statuate prin legislatia publica ce introduce o serie de drepturi sau obligatii, carora agentii privati trebuie sa li se supuna si nu prin intermediul pretului sau rationalitatii economice, asa cum presupune mecanismul clasic al pietei.

Piata muncii se indeparteaza tot mai mult de modelul concurentei perfecte. Exista trei modalitati de a cotinua cercetarile in scopul formularii unor explicatii mai apropiate de realitate si cu caracter operativ:

v        pentru ca obiectul imperfectiunilor-exceptiilor modelului teoretic al pietei muncii il constitueie prezenta sindicatelor si interventiile legislative, cercetarea trebuie sa dezvolte aceste exceptii si sa le formalizeze astfel incat sa confirme regula traditionala de functionare ale celorlalte piete;

v        pentru ca pe piata muncii relatiile dintre vanzatori si cumparatori sunt rezultatul unei actiuni concurente a doua principii- cel economic al oricarei piete libere si cel opus acestuia- al organizarii si reglementarii care se face simtit tot mai puternic, devine necesara elucidarea modului cum se interfereaza cele doua principii si cum se explica aceasta din punct de vedere stiintific;

v        piata libera este un mod de organizare bazat pe relatii de schimb, la care agentii economici participa dupa puterea lor economica si schimba marfuri diferite, dar echivalente. Componentele modului de organizare a pietei pot insa fi complementare sau opuse; de aceea trebuie studiate si gasite combinatiile lor cele mai reusite pentru a asigura buna functionare a pietei muncii.

Piata monetara

Piata monetara difera atat de piata bunurilor de consum personal,cat si de cea a factorilor de productie. Obiectul tranzactiei pe o asemenea piata il formeaza moneda- numerar si/sau banii de cont. In ansamblul pietelor, piata monetara detine un rol tot mai insemnat, aceasta decurgand din semnificatia tot mai mare pe care o are moneda in economia contemporana.

Piata monetara consta din ansamblul tranzactiilor cu moneda, din confruntarea specifica dintre cererea si oferta de moneda in functie de pretul ei ( rata dobanzii ).

Marfa moneda este omogena. Cu toate acestea, pretul tranzactiei cu moneda difera in functie de numerosi factori: termenul scadentei; gradul de risc asumat de creditor; sumele tranzactionate etc. In plus, ajustarea ei se face greoi, piata monetara fiind o piata de oligopol, cu putini ofertanti de moneda.

La un anumit nivel al ratei dobanzii - celelalte conditi fiind date -, evolutiile cererii si ale ofertei de moneda converg spre realizarea echilibrului pe piata monetara. Piata monetara se afla in stare de echilibru, cand, la un anumit nivel al ratei dobanzii (d'e ), cantitatea de moneda oferita ( Mo ) este egala cu cea ceruta ( Mc ) , aceasta fiind egale cu Mm/e. asa cum se poate observa in figura prezentata, litera E marcheaza punctul de echilibru.

Cresterea cererii de moneda de la Mc/1 la Mc/2 are ca efect sporirea atat a cantitatii de moneda pe piata, cat si cresterea ratei dobanzii, asa cum sugereaza urmatorul grafic.

Daca angajamentele de plata se fac cu o frecventa mai mica ( incetinirea vitezei de rotatie ), atunci cererea de moneda va creste, ca si oferta de altfel.

Scaderea cererii de moneda are ca efect atat scaderea cantitatii de moneda, cat si a ratei dobanzii.

Cresterea ofertei de moneda conduce la scaderea ratei dobanzii si la cresterea masei monetare tranzactionate pe piata. Surplusul de moneda oferit nu va putea fi absorbit decat daca va scadea rata dobanzii; aceasta din urma stimuland cererea de moneda.

Scaderea ofertei de moneda de la Mo/1 la Mo/2 conduce la sporirea ratei dobanzii si la diminuarea cantitatii de moneda tranzacturata de la M1 la M2. Cauza cresterii ratei dobanzii este existenta unei penurii de moneda la o rata scazuta a dobanzii, penurie ce exercita presiuni in sensul majorarii ratei dobanzii de la d'1 la d'2.

Mecanismele pietei monetare sunt insa mult mai complicate si mai concrete. Pentru caracterizarea concreta a pietei monetare, sunt necesare inca cateva precizari. Cererea de moneda este o cerere de incasari reale; agentii economici se intereseaza de puterea de cumparare a incasarilor lor si nu de suma nominala a acestora. Agentii pastreaza moneda pentru a o utiliza in efectuarea tranzactiilor si pentru a se proteja impotriva riscurilor. Existenta unor costuri de transformare este unul din motivele care explica detinerea de moneda.

Costul de oportunitate suportat de un agent economic ce detine moneda este egal cu dobanda pe care el ar fi putut s-o obtina plasand acesti bani.

Analiza in termeni de gestiune a stocurilor monetare arata ca incasarea monetara este o functie crescatoare de venit si una descrescatoare de nivelul ratei dobanzii.Pentru un nivel dat al ratei anticipate a dobanzii, cererea de moneda pentru speculatii este o functie descrescatoare de rata dobanzii de piata. O anticipare a cresterii preturilor diminueaza stocul de masa monetara si conduce la cresterea vitezei de circulatie a monedei.

Studiile empirice confirma ideea ca cererea de moneda este o functie de venit si de rata dobanzii. Elasticitatea pe termen lung a cererii de moneda in rapor cu venitul pare a fi inferioara lui 1. Elasticitatea respectiva in raport cu rata dobanzii este negativa.

Piata capitalului

Piata capitalului reprezinta piata titlurilor financiare pe termen lung si are functia de a mobiliza economiile banesti ale unor agenti economici in scopul finantarii pe termen lung a altor agenti economici.

Titlurile financiare sunt alternative ale plasarii economiilor lor banesti sau instrumente prin intermediul carora se asigura acoperirea unor necesitati de finantare. Tittlurile financiare pot fi pe termen scurt ( efectele de comert - cambia , biletul la ordin, certificatele de depozit, bonurile de tezaur ) atunci cand faciliteaza finantari si plasamente pe perioade mai mici de un an, sau pe termen lung ( obligatiuni si actiuni ) in situatiile cand sunt utilizate pentru finantari si plasamente pe perioade ce depasesc un an.

Titlurile financiare sunt bunuri care genereaza in viitor un flux de venituri. In functie de veniturile generate, titlurile financiare pe termen lung se clasifica in:

v        titluri financiare pe termen lung cu venituri fixe: obligatiuni si actiuni privilegiate;

v        titluri financiare pe termen lung cu venituri variabile; actiuni ordinare.

Obligatiunea reprezinta un titlu de credit: emitentul obligatiunii este debitorul, iar detinatorul acesteia, creditorul. Detinatorul obligatiunii - obligatarul - este un simplu creditor si nu asociat. Exista doua categorii de drepturi pe care le implica detinerea unei obligatiuni:

v        dreptul de a incasa regulat ( semianual sau anual ) cuponul obligatiunii, care reprezinta venitul fix al acesteia:

v        dreptul de a primi, la o data determinata numita scadenta, valoarea nominala a obligatiunii, care este in fapt, suma cu care este creditat emitentul.

Actiunea este un titlu de proprietate intr-o societate comerciala pe actiuni.

Actiunea dovedeste participarea detinatorului acesteia la capitalul social. Detinerea actiunii este sursa a patru drepturi:

v        dreptul de decizie;

v        dreptul de informare;

v        dreptul asupra rezervelor incorporate in capitalul social;

v        dreptul la dividente.

Venitul actionarului se numeste dividend si reprezinta o parte din venitul distribuit al societatii comerciale. Daca actiunea este privilegiata, atunci actionarul are dreptul la un dividend fix. Daca actiunea este ordinara, atunci actionarul primeste un dividend variabil, in functie de profitul realizat.

In cadrul pietei capitalului se disting:

v        piata primara, unde se vand si se cumpara emisiunile noi de titluri financiare pe termen lung;

v        piata secundara,unde se negociaza titlurile financiare emise in prealabil.

Pe piata primara,titlurile financiare pe termen lung sunt emise in scopul de a fi plasate. In piata primara, agentii economici - intreprinderi, autoritatea guvernamentala, administratiile locale - care au nevoie de resurse banesti, ofera noi titluri financiare pe termen lung. Acestea sunt achizitionate de catre alti agenti economici - populatia, institutiile financiare etc. - care dispun de economii banesti. Cele mai importante societati comerciale pe actiuni pot sa vanda actiuni sau obligatiuni noi la bursa de valori. Cele mai multe societati comerciale pe actiuni apeleaza insa la serviciile unor intermediari care, de regula, subscriu emisiunea in schimbul unui comision sau achizitioneaza integral noile titluri financiare pentru a le vinde ulterior publicului.

Piata secundara cuprinde bursa de valori si pietele titlurilor financiare pe termen lung emise in prealabil si neincluse in cadrul tranzactiilor la bursa.

Bursa de valori este principala institutie de intermediere a vanzarilor si cumpararilor de titluri financiare pe termen lung emise in prealabil si neincluse in cadrul tranzactiilor la bursa.

Bursa de valori este principala institutie de intermediere a vanzarilor si cumpararilor de titluri financiare pe piata secundara. Bursa de valori reprezinta piata organizata a celor mai importante titluri financiare emise in prealabil de catre societatile financiare si autoritatile guvernamentale.

Titlurile care se tranzactioneaza la bursa au fost achizitionate in prealabil. Prin intermediul bursei, detinatorii de titluri financiare au posibilitatea sa le revanda pentru a-si crea lichiditati. Functionarea bursei arata ca, in principiu, nimeni nu este asociat pe viata la o societate comerciala. In timp ce capitalurile lucreaza in societatile comerciale emitente, cei ce le-au subscris initial pot sa-si satisfaca cerintele de lichiditate.

In cadrul bursei de valori, se vand si se cumpara la preturile stabilite pe baza cererii si ofertei in cadrul sedintelor de licitatie. Acestea se desfasoara intr-un loc anumit, in zile si la ore fixe, in conformitate cu programul bursei.

In general, exista doua metode de stabilire a preturilor si de derulare a tranzactiilor cu titluri financiare in cadrul bursei de valori:

v        derularea tranzactiilor la preturi fixe pentru o sedinta de licitatie; preturile se stabilesc in functie de numarul ordinelor de vanzare si de cumparare depuse inaintea inceperii sedintei;

v        derularea tranzactiilor la preturi variabile in timpul sedintei de licitatie; se porneste de la un pret de deschidere care se corecteaza ulterior in raport cu evolutia ordinelor de vanzare si de cumparare.

Sistemul european de organizare a sedintelor de licitatie in cadrul bursei de valori are la baza urmatoarele principii:

v        tranzactiile se realizeaza in conformitate cu ordinele de vanzare si de cumparare care pot fi: pret minim de vanzare, pret maxim de cumparare, pretul zilei;

v        in cadrul sedintei de licitatie se stabileste un pret fix - pretul zilei - pentru fiecare categorie de titlu financiar;

v        nivelul pretului se determina astfel incat numarul ordinelor executate sa fie maxim.

Fiecare categorie de titlu financiar are un broker specialist ale carui atributii sunt: centralizarea ordinelor de vanzare si cumparare; fixarea pretului; asigurarea fluiditatii tranzactiilor.

De asemenea, in cadrul bursei de valori functioneaza o comisie care coordoneaza licitatiile precum si o casa de clearing cu rol in derularea efectiva a tranzactiilor.

Institutiile pietei capitalului, inclusiv reglementarile legate in domeniu, constituie cadrul premisiv de manifestare - sub impactul unui complex de factori- a cererii si a ofertei de titluri financiare pe termen lung.

Bursa de valori concentreaza cea mai insemnata parte a cererii si a ofertei de titluri financiare, faciliteaza tranzactiile dintre agentii ce dispun de economii banesti si cei ce au nevoie de finantare si repartizeaza riscul intre participantii la schimburi.



Cererea de titluri financiare este sustinuta, in principal, de populatie, dar si de unele institutii financiare, cum ar fi societatile de asigurari, casele de pensii etc.

Motivatia plasamentului in titluri financiare pe termen lung este data de capacitatea acestora de a genera venituri in viitor. Una dintre cele doua premise fundamentale ale deciziei de plasament este valoarea prezenta a fluxurilor de venituri generate in viitor.

Cealalta premisa se refera la riscul plasamentului. Riscul apare ca urmare a incertitudinii anticiparilor privind fluxul de venituri viitoare.

Problema valorii prezente a fluxurilor de venituri viitoare este determinata de faptul ca valoarea banilor este dependenta de timp.

Estimarea valorii prezente a unui venit viitor se numeste actualizare.

Actualizarea se realizeaza pe baza unor rate de actualizare. Dobanda reprezinta - in conditiile in care se face abstractie de risc - pretul utilizarii banilor in timp. De aceea, rata dobanzii poate fi utilizata ca rata de actualizare in ipoteza in care nu exista incertitudine si nici risc.

Concret, valoarea prezenta Vo a unui venit V1, ce va fi obtinut peste un an, este data de relatia:

Vo = V1 / ( 1+r)

unde r reprezinta rata nominala a dobanzii anuale.

Vo coincide cu marimea unui depozit mmonetar care, creat in prezent, asigura venitul V1 peste un an prin acumularea dobanzii la suma initiala. Intr-adevar, un depozit monetar Vo, creat in prezent, genereaza peste un an venit egal cu suma initiala, la care se adauga dobanda anuala aferenta:

V1=Vo+r.Vo= (1+r ).Vo

Corespuzator, valoarea prezenta Vo a unui venit V2 ce va obtinut peste doi ani este:

V2

Vo= --

(1+r)2

Si in acest caz, valoarea prezenta Vo este egala cu marimea depozitului monetar care, creat in prezent, asigura venitul V2 peste doi ani prin acumularea dobanzii anuale la suma initiala. Intr-adevar, depozitul monetar Vo genereaza peste un an venitul V1 egal cu:

V1 =(1+r).Vo

Iar peste doi ani, vvenitul V2:

V2 = V1+r. V1=(1+r).Vo +r.(1+r).Vo =(1+r)2. Vo

Generalizand, valoarea prezenta Vo a unui venit Vn ce va fi obtinut peste n ani rezulta relatia:

Vn

Vo = --

(1+r)n

Fiind egala cu dimensiunea depozitului monetar care, creat in prezent, asigura venitul Vn peste n ani in conditiile acumularii dobanzii la suma initiala.

In cazul unui flux de venituri viitoare, valoarea prezenta rezulta prin insumarea valorilor prezentate ale tuturor veniturilor ce se obtin in viitor. Astfel, valoarea prezenta Vo a fluxului de venituri V1, V2, ..., Vn, esalonat pe n ani este dat de relatia:

V1 V2 Vn

Vo = ---  + --- +.....+ ---

(1+r) (1+r)2 (1+r)n

Valoarea prezenta a unui flux de venituri viitoare egala cu depozitul monetar care, creat in prezent, ar aduce, prin retragerea sa graduala, venituri egale cu cele ale fluxului respectiv.

Riscul deriva din incertitudine. Notiunea de incertitudine este opusa celei de certitudine. Din punct de vedere formal, se considera ca starea de certitudine desemneaza cazurile in care anticiparile privind fluxurile de venituri viitoare sunt unice sau limitate intr-o marja foarte restransa.

Termenul de risc este utilizat cu referire la situatiile in care anticiparile nu sunt unice, dar se pot aprecia probabilitatile fiecarei variante posibile. Abordarea riscului in teoria economica are ca punc de plecare agregarea valorilor posibile intr-o marime medie pe baza distributiei corespunzatoare de probabilitati.

Riscul poate fi luat in consideratie direct la estimarea valorii prezente a fluxului de venituri viitoare prin utilizarea unei rate de actualizare superioare ratei dobanzii. In acest caz, diferenta dintre rata de actualizare si rata dobanzii este expresia procentuala a premiului pentru risc.

Cererea de titluri financiare este rezultata a numerosi factori, intre care cel mai important se refera la anticiparile cumparatorilor potentiali in ceea ce priveste;

v    randamentele titlurilor financiare;

v    castigurile potentiale din achizitionarea titlurilor financiare;

v    riscul plasamentului in titluri financiare;

v    lichidarea titlurilor financiare.

Prin randamentul unui titlu financiar se intelege acea rata de actualizare pentru care pretul titlului este egal cu valoarea prezenta a fluxului asociat de venituri viitoare.

Relatia dintre randamentul e al unui titlu financiar, pretul P al acestuia si fluxul asociat V1, V2, ., Vn de venituri viitoare este:

V1 V2 Vn

P = ---  + --- +......+ ---

( 1+e) (1+e)2 (1+e)n

Randamentul are un rol insemnat in decizia de a cumpara titluri financiare.

Randamentul unei obligatiuni se determina tinand seama ca venitul asociat ramane fix pana la termenul de scadenta. In plus, trebuie avut in vedere faptul ca rascumpararea obligatiunii - si, deci, stingerea relatiei de creditare - implica plata, la termenul de scadenta, a unei sume egale cu valoarea nominala. In aceste conditii, relatia anterioara devine:

C C C+O

P = --- + --- +......+ ---

( 1+e) (1+e)2 (1+e)n

In care C reprezinta cuponul obligatiunii, P pretul acesteia, O valoarea nominala, n termenul de scadenta, iar e randamentul.

In situatia in care termenul de scadenta este infinit, relatia de calcul pentru randament devine:

C C C

P = ---  + --- + --- +....

(1+e) (1+e)2 (1+e)3

sau, prin restrangerea seriei infinite:

C

P = -

e

de unde:

P

e = -

C

Rezulta, deci, ca randamentul unei obligatiuni cu termenul de scadenta infinit este egal cu raportul dintre cupon si pret.

Randamentul unei actiuni se determina analog, tinand seama de faptul ca, cel putin din punct de vedere teoretic, durata de viata a actiunii este infinita:

D1 D2 Dn

P= --  + --- +...+ --- +....

1+e (1+e)2 (1+e)n

In relatia anterioara, P reprezinta pretul actiunii, e randamentul acesteia, iar D1, D2,., Dn fluxul de dividente este constant:

D1 = D2 =....=Dn =....+D

Relatia de calcul al randamentului actiunii devine:

D D D

P= --  + --- +...+ --- +....

1+e (1+e)2 (1+e)n

Sau:

D

P = -

e

de unde:

P

e = -

D

Prin urmare, in conditiile in care se anticipeaza un flux constant de dividente, randamentul actiunii este egal cu raportul dintre dividente si pret.

Plasamentul in titluri financiare pe termen lung este motivat nu numai de fluxul veniturilor, ci si de castigurile ce ar putea aparea ca urmare a cresterii preturilor acestor titluri.

Asemenea castiguri sunt potentiale intrucat devin efective numai in momentul vanzarii titlurilor ale caror preturi au inregistrat cresteri.

Expresia procentuala a castigului potential total al unui titlu financiar se calculeaza prin insumarea randamentului cu cresterea pretului:

P1 - P0

c =e + ---

P0

unde c reprezinta castigul potential total, e randamentul, iar Po si P1 preturile titlului la doua momente diferite de timp.

In cazul unei obligatiuni, castigul potential total este dat de relatia:

C + ( P1 -Po)

c= ------

Po

In care C reprezinta cuponul obligatiunii.

Analog, pentru o actiune, formula de calcul este:

D + ( P1 -Po)

c= ------

Po

unde D este dividentul actiunii.

Posibilitatea obtinerii de castiguri ca urmare a modificarii pretului genereaza speculatii cu titluri financiare. Exista doua tipuri fundamentale de tranzactii speculative:

v        speculatii "bear" sau "a la baisse"care se bezeaza pe anticipari ale reducerii pretului: in acest caz, s-ar putea obtine castiguri prin vanzarea titlurilor inainte de reducerea pretului si cumpararea lor ulterioara;

v        speculatie "bull" sau "a la hausse" care se bazeaza pe anticipari ale cresterii pretului: in acest caz, s-ar putea obtine castiguri prin cumpararea titlurilor inainte de cresterea pretului si vanzarea lor ulterioara.

In general exista trei tipuri de comportamente in ceea ce priveste plasamentul in titluri financiare.

Primul tip de comportament este cel al investitorului. Pentru un investitor, plasamentul in titluri financiare este o modalitate de fructificare pe termen lung a economiilor banesti.

Al doilea tip de comportament este legat de posibilitatea speculatiei. Pentru agentul care speculeaza, plasamentul este o modalitate de obtinere a unor castiguri ca urmare a variatiei in timp a preturilor titularilor.

Al treilea tip de comportament este legat de posibilitatea arbitrajului. Pentru agentul preocupat de arbitraj, plasamentul este o modalitate de obtinere a unor castiguri ca urmare a variatiei preturilor intre diferite tipuri de titluri.

Speculatia vizeaza diferentele intre preturile acelorasi titluri la momente diferite de timp. Arbitrajul se refera la diferentele intre preturi diferitelor titluri la acelasi moment de timp.

Riscul plasamentului in titluri financiare este rezultatul incertitudinilor privind anticiparea fluxurilor de venituri viitoare. Titlurile prezinta grade diferite de risc. In principiu, obligatiile sunt mai putin riscante decat actiunile. Fluxurile de venituri ale obligatiunilor pot fi estimate cu mai multa precizie decat fluxurile de venituri ale actiunilor, aceasta si ca urmare a faptului ca societatile comerciale emitente pot sa plateasca dividente numai dupa achitarea cuponului obligatiunilor. Intre obligatiuni, cele mai putin riscante sunt obligatiunile guvernamentale. Este de mentionat faptul ca riscul unei obligatiuni este cu atat mai ridicat cu cat termenul de scadenta este mai indepartat.

Fiind similare cu obligatiunile in ceea ce priveste venitul, actiunile privilegiate prezinta un grad mai redus de risc decat actiunile ordinare.

Din perspectiva preferintei pentru risc, agentii economici pot fi grupati in trei categorii: adversari ai riscului; indiferenti la risc; iubitori ai riscului.

Adversarii riscului opteaza pentru achizitionarea unui titlu numai daca pretul acestuia este mai mic decat valoarea prezenta medie a fluxului asociat de venituri.

Indeferentii la risc cumpara un titlu si in situatia in care acestuia este egal cu valoarea prezenta medie fluxului asociat de venituri. Iubitorii riscului tind sa opteze pentru cumpararea unui titlu chiar daca pretul acestuia este mai mare decat valoarea prezenta medie a fluxului asociat de venituri, nu mai mare insa decat cea mai optimista anticipare a valorii prezente.

Se pare ca majoritatea agentilor economici manifesta aversiune pentru risc. Analize sistematice ale deciziilor de plasament demonstreaza ca cumpararea unui titlu financiar pe termen lung este considerata avantajoasa cand pretul acestuia este inferior valorii prezente medii a fluxului asociat de venituri viitoare. Diferenta dintre valoarea prezenta medie a fluxului de venituri viitoare si pretul titlului financiar este expresia absoluta a premiului pentru risc.

Premiul pentru risc prezinta recompensa asumarii acestuia. Pentru a determina un adversar al riscului sa opteze pentru cumpararea unui titlu financiar, pretul acestuia trebuie sa fie mai mic decat valoarea prezenta medie a fluxului corespunzator de venituri viitoare.

Lichiditatea titlurilor financiare pe termen lung reflecta posibilitatea vanzarii rapide si la costuri tranzactionale minime a acestora. Lichiditatea titlurilor financiare depinde esential de gradul de dezvoltare a institutiilor pietei capitalului.

Intreprinderile si autoritatea guvernamentala reprezinta principalii agenti care influenteaza decisiv oferta de titluri financiare pe termen lung.Finantarea pe termen lung se asigura din surse interne sau externe. Sursele interne sunt reprezentate de rezervele constituite prin acumularea amortizarilor si a profiturilor nedistribuite proprietarilor. Sursele externe includ credite pe termen lung, in cazul societatilor copmerciale pe actiuni, emisiunea de titluri financiare pe termen lung.

Oferta de titluri este conditionata de structura finantarii.Finantarea prin emisiunea de actiuni mareste numarul proprietarilor , determina reducerea profitului ce revine pe o actiune.

Raportul dintre finantarea prin titluri cu venit fix si finantarea prin titluri cu venit variabil reprezinta levierul financiar al societatii comerciale. Societatile comerciale pe actiuni sunt confruntate cu sarcina extrem de dificila a identificarii levierului care echilibreaza obiectivul maximizarii profitului ce revine pe o acitune cu cerinta maximizarii riscului finantarii.

Prin confruntarea, in cadrul pietei capitalului, a cererii cu oferta cu titluri financiare, se determina pretul acestora. Fiind influentate de anticiparile privind fluxurile de venituri viitoare, dar si de preferintele pentru risc si lichiditate, preturile titlurilor financiare nu coincid decat ca exceptie cu valorile nominale ale acestora. De regula, valoarea nominala a unui titlu este semnificativa numai in momentul emisiunii.

CONCLUZIE

Din punct de vedere juridic oferta si acceptarea pot determina unele cauze:

1. Oferta de contracte, notiune, pentru nasterea unui contract sunt necesare doua declaratii de vointa . In terminologia juridica , aceea care emana de la persoana ce ia initiativa contractului poarta numele de oferta, iar aceea a destinatarului , care prin raspunsul sau perfecteaza acordul de vointa,acceptare. Considerate separat, aceste declaratii de vointa au o valoare juridica autonoma, si in acelasi timp tranzitorie, caci viata lor ia sfarsit in momentul in care,prin reuniunea lor, se realizeaza acordul de vointa, ce da nastere contractului care le absoarbe. Conditiile ofertei :

v        declaratia de vointa trebuie sa fie cu alte cuvinte serioasa, nu facuta jocandi causa, nici numai pentru a sonda mediul afacerilor asupra posibilitatilor de a contacta, mai mult trebuie sa fie completa, adica sa cuprinda toate elementele esentiale ale viitorului contract , astfel ca prin acceptarea pura si simpla din partea destinatarului sa se perfecteze acordul de vointa.

v        oferta trebuie sa se materializeze intru-un act pozitiv, neindoielnic,expres, ca scrisoare,telegrama,fax, nota telefonica sau intr-un act tacit ca expunerea unor marfuri in galanter cu indicarea pretului ( cu / fara T.V.A , taxe vamale etc.), afisarea unor tabele de preturi , afisarea transportului, alte cheltuieli.

2. Acceptarea reprezinta declaratia de vointa facuta ofertantului de catre destinatarul ofertei - ca raspuns la oferta celui dintai - prin care declara ca accepta sa incheie contractul , in conditiile si forma stabilita de ofertant. Este, in alti termeni, vointa adeziva a partii careia i s-a adresat oferta sau unei persoane care,fata de oferta adresata publicului, se prezinta ca acceptanta:

a) sa fie o declaratie de vointa expresa neindoielnica, cu intentia de a se obliga;

b) sa consimta la toate conditiile puse de catre ofertant, cu alte cuvinte sa coincida cu oferta;

c) sa emane de la persoana careia i-a fost adresata oferta mai ales in contractele intuitu personae;

d) sa parvina destinatarului in termenul stipulat de acesta ,sau daca nu s-a prevazut un termen, mai inainte ca oferta sa fi devenit caduca ori sa fi fost revocata.

3. Acceptarea expresa; acceptare tacita; termenii problemei. Nici o dispozitie de lege nu reclama forma scrisa ofertei si acceptarii. Aceasta reprezinta aplicarea principiului ca in materie comerciala se poate folosi orice fel de mijloace ca proba, pentru dovada unui act juridic. Trebuind insa, sa fie materializata, pentru a ajunge la cunostinta ofertantului, cel mai adeseori acceptarea va fi concretizata intr-un inscris.Ea va fi insa tot atat de valabila si daca se transmite telegrafic, prin telex, fax, adica prin orice mijloc de transmisie a gandirii. Legea romana consacra o forma de acceptare, care poate fi socotita expesa, executarea efectuata in conditiile art. 36 Cod Comercial.

4. Reguli INCOTERMS ( International commercial terms) sunt " un set de reguli internationale pentru interpretarea termenilor comerciali cei mai folositi in comertul exterior" . Prin continut , ele constituie un ansamblu de termeni sau clauze comerciale prin care se determina in detaliu drepturile si obligatiile partilor la un contract de vanzare internationala.

Aceste reguli au la baza uzantele si practici curente in materie, formate de-a lungul timpului, pe care ele le-au uniformizat si codificat, dandu-le un inteles standardizat. In acest fel , incertitudinile izvorate din diversitatea intelesului unor termeni pot fi evitate sau reduse. Intr-o masura mai restransa diversitatea insa persista, datorita specificului si traditiilor pietelor, asa cum rezulta din tabelele comparative cunoscute sub numele Trade Terrms 1953. Pe de alta parte, in afara de INCOTERMS, exista si alte uzante comerciale codificate, cum sunt cele specifice pietei americane( The Resived american foreign Trade Definitions- RAFTD 1941).

Regulile INCOTERMS au o larga aplicare pe plan international si reprezinta o remarcabila opera de uniformizare a principalelor clauze folosite in vanzarea internationala. Ele au fost eaborate de Camera Internationala de la Paris in 1936 si au fost revizuite in 1953, 1967, 1980. Ultima revizuire - din 1990 - a fost determinata de necesitatea de a adapta aceste reguli la dezvoltarea sistemului electronic de date ( E D I ) si la evolutia tehnicilor de transport.

Comerciantii care doresc sa foloseasca regulile trebuie sa specifice in contrctele lor ca acestea vor fi guvernate de INCOTERMS 1990 . O asemenea referire are semnificatia acceptarii de catre parti a regulilor in integritatea lor. Partile se pot referii numai la o singura clauza si sunt scutite de enuntarea in contract a obligatiilor ce le revin ca si de riscul unor omisiuni, beneficiind de o determinare explicita, clara si detaliata a acestor obligatii si de o usurare apreciabila a redactarii contractului.

Daca s-a facut o asemenea referire , regulile sau clauza adoptata se considera a face parte componenta din contract; astfel , regulile se pot aplica cu titlu de uzante.

Regulile au caracter supletiv , partile putand sa le adapteze la specificul vanzarii potrivit vointei lor.

Regulile INCOTERMS 1990 cuprind 13 termeni comerciali, grupati in functie de locul livrarii, in patru grupe:

Grupul E ( plecare)

ExW

Ex Works

Franco fabrica

Grupul F

(transportul principal neplatit)

FCA

Free Carrier

Franco transport

FAS

Free Alongside Ship

Franco de-a lungul navei

FOB

Free on Board

Franco bord

Grupul C

( transportul principal platit)

CFR( C and F )

Cost and Freight

Cost si navlu

CIF

Cost, Insurance and Freight

Cost , asigurare si navlu

CPT

Carriage paid To

Transport platit pana la

CIP

Carriage and Insurance Paid To

Transport si asigurare platite pana la

Grupul D (sosire)

DAF

Delivered At Frontier

Franco frontiera

DES

Delivered Ex Ship

Franco nava nedescarcata

DEQ

Delivered Ex Quay

Franco chei

DDU

Delivered Duty Unpaid

Franco destinatie nevamuit

DDP

Delivered Duty Paid

Franco destinatie vamuit.

Termenii comerciali sunt clasificati in vanzari " la plecare", locul predarii fiind tara vanzatorului ( grupele E,F si C ) si vanzari " la sosire" , locul predarii fiind in tara cumparatorului ( grupul D) .

Un alt criteriu de clasificare folosit de regulile INCOTERMS este acela al modalitatii de trasport , unele clauze implicand folosirea unei singure modalitati, alte clauze implica orice modalitati de trasport inclusiv multimodal.

Pot fi folosite si urmatoarele clasificari : vanzari cu predare directa, vanzari cu predare indirecta.

BIBLIOGRAFIE

1. P.BOULOC "Strategie pour reussir la direction

objectife", Paris, les edition d'organisation, 1973

2. COCARLA, POCINOG "Metode si tehnici moderne

folosite in conducerea si organizarea intreprinderii", Bucuresti, Editura Politica, 1984

V.CORNESCU "Rolul si importanta controlului in

conducerea intreprinderii", Bucuresti, Editura Politica, 1984

C.DINESCU "Metode stiintifice de perfectionare a activitatii de conducere a productiei", Editura Politica, 1984

P.DRUCKER "La pratque de la direction des

enterprises", traduit d l'american par le bureau des Temps Elementaires Paris, Les Edition D'organisation, 1957.

C. FLORESCU "Marketing" (curs) vol.1-2,

Bucuresti, 1980

7. C. FLORESCU  "Conducerea stiintifica in comert",

Bucuresti, Editura Stiintifica, 1983

8. H.KOONTZ,  "Management", Mc Graw-Hill

CYRIL O'DONNEL Book 1985

H.WEIHRICH

9. H.B.MAYNARD  "Conducerea activitatii economice"

vol.1-5, traducere din literatura americana, Editura Tehnica, 1971

10. E.MIHULEAC  "Conducerea contributiei la elabo-

rarea stiintei conducerii", Editura Academiei RSR, Bucuresti, 1977

11. E.MIHULEAC  "Bazele managementului", Editura

Romfel SRL, Bucuresti, 1993

12. O. NICOLESCU  "Modernizarea conducerii micro-

economice", Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica

13. O.NICOLESCU  "Management", Bucuresti,

I.   VERBANCU  Editura Economica, 1995

14. I.OLTEANU  "Conducerea stiintifica a intreprinderii", Bucuresti, Editura Politica, 1970

15. Al.PUIU "Management in comertul international", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981

16. I.L.Georgescu   " Drept comercial roman" Editura

Lumina LEX, Bucuresti , 1994

17. Gheorghe Apostol  " Economia politica " Academia de studii Economice " Editura economica" Bucuresti ,1995.

18. Anghelache Gabiela " Piata de capital si burse de valori , Societatea Adervarul S.A. Bucuresti, 1992

19. Bran Paul  " Economica valorii" Editura Economica Bucuresti ,1995.

20. Braudel, Fernand  " Jocurile schimbului, Vol.I si II Editura Meridiane, bucuresti, 1985



loading...








Document Info


Accesari: 6251
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )