FIZIOLOGIA AnalizatoriLOR - ANALIZATORUL CUTANAT
Analizatorii sunt sisteme complexe si unitare care au rolul de a receptiona, conduce si transforma in senzatii specifice, excitatiile adecvate primite din mediul extern sau intern.
Ei contribuie la realizarea integrarii organismului in mediu si la coordonarea functiilor organismului.
Analizatorul este o formatiune morfo-functionala, alcatuita din 3 segmente: periferic, de conducere si central.
Segmentul periferic (receptorul)
este reprezentat de structuri specializate(celule specializate sau terminatii nervoase libere) pentru receptionarea unei anumite forme de energie care reprezinta excitantul specific;
receptorii sunt adapostiti in organele de simt;
prin excitarea receptorului se produce potentialul de receptor, care va genera potentialul de actiune(influxul nervos) ce se propaga in segmentul urmator.
Segmentul intermediar,de conducere (calea aferenta):
este constituit din neuronii pseudounipolari, din ganglionii spinali si tracturile ascendente medulare sau din fibrele senzitive ale unor nervi cranieni.
Segmentul central:
- este reprezentat de ariile corticale, unde informatiile sunt transformate, dupa procese de analiza si sinteza, in senzatii specifice.
ANALIZATORUL CUTANAT
Prin numeroasele si variatele tipuri de receptori, pielea deserveste mai multe sensibilitati: tactila, termica si dureroasa.
Sensibilitatea tactila, presionala si vibratorie:
are ca stimul comun deformarea tegumentului, superficiala in cazul tactului, profunda in cazul presiunii, rapid repetata in cadrul vibratiilor.
Principalii receptori tactili sunt:
terminatiile nervoase libere
corpusculii Meissner
discurile Merkel
corpusculii Pacini
Sensibilitatea termica:
este neuniforma pe suprafata tegumentului;
receptorii pentru rece sunt mai numerosi decat cei pentru cald;
intensitatea senzatiei depinde de marimea suprafetei excitate si de diferenta de temperatura dintre tegument si excitant;
Sensibilitatea dureroasa:
determinata de excitanti care produc leziuni, se manifesta mai intens la nivelul degetelor, buzelor si varfului limbii;
la durerea tegumentara se manifesta o mare capacitate de discriminare, deoarece aceeasi zona a pielii poate fi inervata de mai multi neuroni;
durerea viscerala poate fi determinata si de distensia unui organ;
algoreceptorii sunt mai rari in viscere, motiv pentru care durerea viscerala nu se poate localiza precis;
datorita conducerii pe aceleasi cai medulare a sensibilitatii dureroase somatice si viscerale, durerea somatica este insotita de reactii vegetative: accelerarea ritmului cardiac, secretie sudorala etc., iar durerea viscerala este insotita de reflexe somatice: contractia musculaturii abdominale.
Segmentul intermediar al acestor sensibilitati este reprezentat de:
caile sensibilitatii tactile, termice si dureroase:
o spinotalamic anterior – pentru sensibilitatea tactila grosiera si presionala
o spinotalamic lateral – pentru sensibilitatea termica si dureroasa
o spinobulbare Gool si Burdach - pentru sensibilitatea tactila fina si vibratorie
fibrele senzitive ale trigemenului (nervul cranian V)
Segmentul central
este format din zona de proiectie a sensibilitatii generale a corpului din scoarta cerebrala;
este localizat in girusul postcentral din lobul parietal;
proiectiile tactile, termice si dureroase dintr-o anumita regiune a corpului se amesteca in aceeasi zona a scoartei de pe emisfera opusa;
pe baza informatiilor din mediul extern, se creeaza senzatii care permit recunoasterea dimensiunilor, formei, greutatii si consistentei unui corp, a vibratiilor,a diferentelor de temperatura si a unor acenti nocivi.
|
