Istoricul schizofreniei

ISTORICUL SCHIZOFRENIEI

Istoricul schizofreniei se impleteste strans cu cel al principalelor probleme clinice si teoretice ale psihiatriei si mai ales cu cel al dezvoltarii stiintelor clinice. S-a observat din cele mai vechi timpuri ca unele psihoze acute se vindeca, pe cand altele au tendinta spre cronicizare, si ca exista ,,demente’’ care evoluea 111g64b za fara fenomene acute. Esquirol a observat deosebirea dintre ,,idiotia dobandita sau accidentala’’ de cea ,,innascuta’’ si a consemnat prezenta stereotipiilor. Morel introduce in 1852 termenul de ,,dementa precoce’’ care reprezenta o ,,degenerescenta ereditara’’.

In 1863 este descrisa ,,parafrenia hebetica’’, de catre Kahlbaum, o dementa de tip special aparuta la pubertate. Ideile vor fi preluate si continuate (1871), de catre Hecker, care descrie aceasta boala sub numele de ,,hebefrenie’’, caracterizand-o prin tulburari ale comunicarii, manierisme si evolutie spre cadere intelectuala. Trei ani mai tarziu, tot Hecker, izoleaza sub numele de ,,spannungsihrsein’’, o afectiune clinica despre care relateaza ca trece succesiv prin melancolie, stupiditate si dementa, in care dominau tulburarile de expresie psihomotorie (actuala catatonie).

Ulterior, E. Kraepelin a sintetizat in tratatul sau de psihiatrie diverse tablouri clinice, denumindu-le ,,Dementia praecox’’. In Editia a VI-a (1899) el va face sinteza nozografica descriind dementa precoce ca o afectiune autonoma avand drept criteriu fundamental ,,verblodung-ul’’ (slabirea dementiala).

In editiile urmatoare insa, Kraepelin va renunta la ideea unei entitati considerate ca o dementa specifica, apreciind in ultima editie redactata in timpul vietii (editia a VII-a, 1913), ca dementele precoce sunt un grup de stari caracterizate prin dezagregare psihica cu tulburari preponderant ale afectivitatii.

Emil Kraepelin

Opera marelui munchenez a fost influentata de pozitia lui Bleuler, care va redacta un capitol dedicate dementei precoce sub numele de ,,Dementia praecox oder gruppe der schizofrenien’’ (1911). Conceptia lui Bleuler este ca, dementa precoce sumeaza o serie de stari ale caror factor comun este dat de o dislocare a vietii psihice, pe care o imparte iin compartimente, si astfel reduce la fragmente anarhice inteligenta, afectivitatea si comportamentul bolnavului; aceasta conceptie este in mare parte consecinta aportului adus de Freud si Jung in ceea ce priveste dinamica sunbconstientului.

Astfel, termenul de Schizofrenie denumeste disocierile diferitelor functii psihice. Desi Bleuler s-a referit la un grup de entitati, el se va opune extensiei fara limite a conceptului.

Acest nou punct de vedere a creat un mare numar de adepti si a determiant o serie numeroasa de studii privitoare la clinica si psihopatologia acestei afectiuni.

Eugen Bleuler – )

Ulterior, o serie intreaga de cercetatori au incercat sa acrediteze ideea unei ,,predispozitii schizofrenice’’: caracter, psihotip, biotip (Rudin, Bumke si colaboratorii, Plattner, Kahn etc). Acesti autori au incercat sa prezinte boala mai mult ca pe o predispozitie, ca o constitutie psihopatica in care subiectul se caracterizeaza printr-o supradimensionare a valorilor imaginare si subiective, prin fuga de realitate si introversie.

Scoala anglo-saxona a incercat sa acrediteze sub influenta lui Adolf Mayer, ideea unui mod particular de reactie si comportament (comportamente negativiste si reactii autistice, conduite de refuz si de fuga, in care simptomatologia este superficializata si banalizata).

Adolf Mayer

Scoala psihanalitica prezinta schizofrenia ca o nevroza ,,narcisiaca’’, descriind-o ca pe o retragere autistica intentionala (Schilder, Nunberg , Osborne).

Polimorfismul simptomatologic al schizofreniilor a facut de-a lungul timpului, ca acestei categorii nozologice sa i se adauge tablouri simptomatologice asemanatoare. Astfel, Kahn si Langfeldt au descris stari schizofreniforme in boli somatice cu etiologie demonstrabila. Popper a introdus termenul de reactii schizoide ca urmare a unor complexe traumatizante iar Berze descrie psihozele schizoide, asemanatoare cu schizofrenia, dar cu evolutie mult mai benigna.

Problema superpozabilitatii psihozelor ,,atipice’’ din clasificarea lui Leonhard, peste psihozele ,,mixte’’ ale lui Kraepelin, a constituit mai tarziu baza unor cercetari asupra evolutiei starilor terminale, prognosticului si eficientei terapeutice, in special din epoca neurolepticelor.

Ulterior a fost elaborat conceptul de ,,psihoza unica’’ sau ,,monopsihoza’’, care s-a bucurat de o adeziune redusa; el a fost formulat inca din secolul trecut de Neumann si Griesinger, care au incadrat in acest concept toate psihozele atat endogene cat si exogene, ele avand in comun un ,,sindrom axial’’. Rennert (1965) vorbeste de o ,,geneza universala’’ a psihozelor endogene, negand astfel existenta unor limite in patogenia, simptomatologia si evolutia schizofreniei si psihozei maniaco-depresive. Modalitatile de manifestare ale diferitelor sindroame psihotice erau concepute ca un spectru in cadrul caruia, datorita unor factori de personalitate si datorita altor conditii endogene si exogene, apar unele tablouri psihice care nu pot fi tipizate. Astfel, ,,parergazia’’ lui Meyer este considerata ca o dezorganizare a habitudinilor, rezultata dintr-o dezadaptare progresiva in care se produce o ,,substituire a unor incercari ineficiente si gresite de a evita dificultatile, mai curand decat de a le rezolva printr-o actiune decisiva’’.

Termenul de tulburare schizoafectiva a fost introdus pentru prima data abia in anul 1933 de catre Jacob Kasanin si facea referire la boli cu simptomatologie atat de tip schizofren cat si de tip afectiv.

Jacob Kasanin

Intre anii 1933-1970, toti pacientii cu simptomele semnalate de Kasanin erau variabil clasificati in:

tulburare schizoafectiva;

schizofrenie atipica;

schizofrenie cu prognostic bun;

schizofrenie remisiva;

psihoza cicloida.

De abia, din 1970, tulburerea schizoafectiva devine entitate nozologica de sine statatoare. Ulterior, conceptul emis de A. Meyer a fost imbogatit cu puncte de vedere mult mai dinamice, genetice si sociologice, dar notiunea emisa initial a persistat pana in ultimii ani.