Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





















































MICROCLIMATUL LOCULUI DE MUNCA - MICROCLIMATUL SI HOMEOSTAZIA TERMICA A ORGANISMULUI

medicina




MICROCLIMATUL LOCULUI DE MUNCA - MICROCLIMATUL sI HOMEOSTAZIA TERMICA A ORGANISMULUI





A. DEFINIŢIE. Microclimatul locului de munca este determinat de temperatura si
umiditatea aerului, curentii de aer si radiatiile calorice ale ambiantei de munca. Toti factorii
de microclimat actioneaza combinat si concomitent asupra organismului uman.
Temperatura aerului este determinanta, ceilalti parametri potentând sau diminuând efectele
temperaturii. Microclimatul nefavorabil e definit ca ansamblul factorilor de microclimat a
caror actiune combinata depaseste capacitatea adaptativa a organismului, suprasolicitând
sistemul de termoreglare pentru mentinerea homeostaziei termice. Organismul devine
poichiloterm la temperaturi corporale centrale peste 40,6° si sub 31°C. Temperaturile
compatibile cu starea constienta sunt cuprinse între 32-43°, dar activitatea poate fi eficienta
numai între 36-39°C. Moartea survine la temperaturi centrale ale organismului sub 24-25° si
peste 42-43°C. Solicitarea termoreglarii determina stres termic.

B. LOCURI DE MUNCĂ CU MICROCLIMAT NEFAVORABIL. în încaperile de
munca microclimatul e influentat de clima regionala si variatiile acesteia dar depinde, în
primul rând, de sursele de caldura, de încalzirea si ventilatia din interior. In aer liber
microclimatul e dependent de variatiile exterioare încaperilor, care depind în primul rând de
anotimp. Pentru medicina muncii e important sa distingem 3 tipuri de microclimat
nefavorabil: cald uscat, cald umed sau rece.

a)   Principalele locuri de munca cu microclimat cald uscat sunt în: industria
metalurgica la cuptoare, laminoare si în turnatorii; industria siderurgica la furnale
înalte, în otelarii si turnatorii, la laminoare, cocserii, statii de prajire a minereurilor;
industria constructoare de masini în turnatorii, la forje si tratamente termice;
industria chimica si a cauciucului; rafinariile de petrol; industria sticlei; industria
materialelor de constructii (ciment, var, caramizi, teracota, ceramica); industria
alimentara de panificatie, biscuiti, paste fainoase; bucatariile din restaurante, cantine s.a.;
aer liber în sezonul cald si uscat.

b)  Principalele locuri de munca cu microclimat cald umed sunt în: sectiile de
vopsitorie din industria textila; Hiaturi, pentru nevoile procesului tehnologic; minele
adânci; spalatorii; unele sectii din industria alimentara de zahar, bere, conserve;
fabricile de sapun; tabacarii; procesul de fabricare a fetrului pentru palarii.

c)   Principalele locuri de munca cu microclimat rece se întâlnesc în aer liber, în
perioadele reci ale anului: la exploatarile forestiere; în constructii; la conducerea
locomotivelor cu aburi si a trenurilor de marfa; la conducerea tractoarelor; în
militarie; în marina; la paza unor obiective; la carierele de piatra; la montarea si

întretinerea retelelor electrice si a liniilor telefonice; în pescarie; la recoltarea stufului; în muncile agricole de toamna târzie (recoltari, însamântari). în spatii închise microclimatul rece se întâlneste în antrepozitele frigorifice de carne, legume si fructe, în fabricile de gheata si fabricile de bere.

C. TERMOREGLAREA ORGANISMULUI. Homeostazia termica a organismului
uman e rezultatul mentinerii echilibrului dintre termoproductie si termodispersie, printr-un
ansamblu de mecanisme fiziologice care constituie termoreglarea. Termoproductia are loc
prin metabolism si efort fizic, având la baza procese chimice (termoreglare chimica). O
parte din caldura produsa în organism se consuma pentru necesitati fiziologice iar o parte
este eliminata prin termodispersie (termoliza sau termoreglare fizica). Termoliza are loc în
proportie de 95% la nivelul pielii, 5% din caldura eliminându-se prin aerul expirat, urina si
fecale. La nivelul pielii termoliza e realizata prin vasodilatatie cutanata si evaporarea
transpiratiei. Caile termolizei sunt uscate (radiatie, convectie si conductibilitate) si umede
(transpiratie). In conditii de confort termic, termoliza se realizeaza aproximativ în
urmatoarele proportii pentru diferite cai: 45% prin radiatie, 30% prin convectie si
conductibilitate si 25% prin evaporarea transpiratiei. Prin cresterea temperaturii aerului
pierderea pe cai uscate scade, iar pe cale umeda (transpiratie) creste, la cea 35°, ce
corespunde aproximativ temperaturii pielii, si peste 35°C, calea umeda devenind exclusiva.
Termoliza depinde de influenta factorilor de microclimat, doar pierderea de caldura prin
radiatie depinzând exclusiv de diferenta dintre tempera 333e47d tura suprafetei corpului si cea a
suprafetelor înconjuratoare. Evaporarea transpiratiei e favorizata de curentii de aer si
umiditatea scazuta. Prin transpiratie se pierd cea 0,58 kcal/l.; cantitatea maxima de apa
pierduta pe aceasta cale se ridica la 7-8 l/8ore de munca, odata cu apa pierzându-se si
clorura de sodiu, calciu s.a. substante. Centrii nervosi ai termoreglarii se afla în hipotalamus.

D. ADAPTAREA ORGANISMULUI LA MICROCLIMAT NEFAVORABIL
(ACLIMATIZAREA)

a)  Adaptarea la temperatura ridicata se realizeaza la omul sanatos în 7-9 zile si se
consolideaza în câteva saptamâni, la unele persoane pâna la maximum 4-6 luni. Mecanismul
principal al aclimatizarii la cald este perfectionarea termolizei, termogeneza fiind
influentata mai putin, si doar daca exista expunere concomitenta la umiditate crescuta. La
individul aclimatizat sudoratia se modifica cel mai mult: apare mai precoce si la temperaturi
interne mai scazute; debitul sudoral creste, oboseala sudoratiei fiind mai tardiva;
concentratia clorurii de sodiu în sudoare scade la cea 1/10 din concentratia plasmatica.
Volumul sudoral poate atinge la un aclimatizat valori de cea 1 litru/ora când expunerea la
caldura este de 8 ore pe zi, si pâna la 2-3 litri/ora când expunerea dureaza cel mult 1-2 ore.
Circulatia periferica creste, usurând termodispersia pe cai uscate, si mentinând temperatura
cutanata necesara evaporarii transpiratiei. întreruperea expunerii la temperatura înalta duce,
dupa o anumita perioada, la pierderea aclimatizarii.

b)  Adaptarea la temperatura scazuta la omul sanatos se realizeaza în cea 3-4
saptamâni, cu urmatoarele modificari: declansarea prompta a reactiei de termoproductie,
care uneori se manifesta prin frison; cresterea labilitatii tonusului vascular periferic, cu
reactie vasoconstrictiva rapida prin trecerea la temperatura scazuta; reactie vasculara mai
limitata si mai putin intensa; tensiune arteriala nemodificata; cresterea pragului de
excitabilitate a termoreceptorilor la rece din piele si caile respiratorii, cu cresterea
rezistentei la "raceli"; cresterea rezistentei generale la frig.



BOLILE PROFESIONALE PRIN EXPUNERE LA TEMPERATURI ÎNALTE


Afectiunile datorate temperaturilor înalte pot fi acute sau cronice. Formele acute fiind specifice, sunt considerate boli profesionale si vor fi declarate ca atare, pe când efectele cronice sunt nespecifice. Dupa mecanismele patogene, formele acute pot fi datorate fie suprasolicitarii mecanismelor termoreglarii fie cedarii acestora. Suprasolicitarea mecanismelor de termoreglare poate duce la: sincopa de caldura; dezechilibre ale apei si electrolitilor; anhidroza cutanata. Cedarea mecanismelor de termoreglare se manifesta sub forma de soc de caldura sau hiperpirexie.

A. SINCOPA DE CĂLDURĂ (COLAPSUL DE CĂLDURĂ). Etiologic, intervin
factori favorizanti si declansanti: lipsa de aclimatizare; ortostatismul prelungit; schimbarea
pozitiei prin trecerea brusca în ortostatism; efortul fizic; cresterea brusca a temperaturii si
umiditatii aerului. Patogenic, se produce vasodilatatie periferica cu staza venoasa si
hipotensiune. Colapsul tonusului vasomotor si staza duc la deficit în circulatia cerebrala.
Forma usoara e caracterizata prin ameteli. Forma grava se manifesta prin: slabiciune;
oboseala; neliniste; greata; senzatie de prabusire; vedere încetosata; senzatie de caldura sau
frig. Obiectiv se constata paloare, bradicardie, hipotensiune, respiratie încetinita, transpiratii
vizibile, corp relaxat, temperatura normala, usor scazuta sau usor crescuta. Evolutia poate
duce pâna la colaps total, cu pierderea constientei. Daca se întreprind masuri adecvate,
revenirea are loc rapid, în 1-2 ore. Diagnosticul diferential se face cu epilepsia, sincopa
cardiaca, si cu alte forme patologice datorate caldurii (tulburari hidroelectrolitice, soc).
Tratamentul consta în: scoaterea la loc racoros; repaus; cap în pozitie decliva; lichide
racoritoare; ser fiziologic si glucoza (la necesitate).

B. TULBURĂRILE HIDROELECTROLITICE se pot manifesta sub 4 forme:
edemul caloric, deshidratarea, spolierea de sare si crampele calorice.

a) Edemul caloric apare la neaclimatizati, în primele saptamâni de lucru. Patogenia e
necunoscuta, presupunându-se mecanisme diverse: vasodilatatie cutanata; modificari ale
bilantului hidric prin aport crescut de apa si sare. Diagnosticul se bazeaza pe aparitia de
edeme, mai ales la picioare si glezne, care dispar în repaus si la loc racoros, care vor trebui
diferentiate de edemele cardiace sau renale. Tratamentul consta în întreruperea
ortostatismului si repaus în ambianta termica neutra. Edemele calorice se pot preveni prin
gradarea expunerii la caldura în prima saptamâna de lucru, si ingestia rationala de apa si
sare.

b) Deshidratarea are drept cauza pierderea de apa prin transpiratie, insuficient
înlocuita. Patogenia implica urmatoarele procese: de la pierderea normala de apa de cea 1
litru/24 ore se ajunge la pierderi de cea 1 litru/ora, la 8 si chiar pâna la 10 litri/zi, ducând la
oligurie, scaderea volumului si cresterea osmolaritatii lichidului extracelular, deshidratare
celulara prin trecerea apei în spatiul extracelular, colaps. Factorii favorizanti sunt
intensificarea efortului fizic, cresterea brusca a debitului sudoral si gastroenteritele
intercurente. In raport de gravitate, exista 4 forme clinice. în forma usoara, deficitul de apa
nu depaseste 2% din greutatea corporala (cea 1 litru pentru un om de 70 kg), aparând doar
senzatia de sete. In forma moderata si în cea grava, deficitul poate atinge cel mult 6% din
greutatea corporala (4,5 1), aparând sete intensa, oligurie, tahicardie, hiperpirexie rectala (cu
cea 2°C), oboseala, slabiciune, uscaciunea mucoasei bucale, si dificultati în ingestia de
lichide si alimente. In forma severa, deficitul depaseste de obicei 7% din greutatea

corporala (5-10 1), manifestarile mentionate devenind foarte intense, aparând în plus si tulburari psihice cu delir si adinamie. La un deficit de cea 15% apar colapsul, coma, apoi moartea. Diagnosticul se bazeaza pe: prezenta oliguriei cu sare; cresterea clorurii de sodiu în plasma; hiperproteinemie usoara si uremie; modificari ale hematocritului; sudoare hipotona; pierderile de apa si cele de sare pot coexista, una fiind însa cel mai des dominanta, mai ales pierderile de apa. Tratamentul în forma usoara consta în ingestia (în timpul liber) de lichide reci sub forma de apa, limonada, lapte sau ceai pâna la înlocuirea pierderilor. In forma grava sau severa se impune hidratarea per os cu 6-8 litri apa în primele 24 de ore, si apoi dupa necesitati; calea intravenoasa se impune când bolnavul e inconstient. Repausul la camera e obligatoriu.

c)  Spolierea de sare apare mai ales la neaclimatizati care beau apa fara sare. Patogenic,
spolierea de sare prin transpiratie depaseste 4 g/litru apa, deci 15-20 g/zi, ingestia si
eliminarea normale fiind de cea 10 g/zi. Cresterea sodiului extracelular determina
deshidratare extracelulara si hiperhidratare celulara. Când pierderea de sodiu atinge 50%
din cantitatea sa din organism, hipovolemia si hemoconcentratia se accentueaza, uremia
creste. La uremia prin hemoconcentratie se poate adauga o noua retentie de uree când* apar
hipotensiunea si insuficienta circulatorie, cu scaderea debitului renal. Uremia determina
greturi si varsaturi, care scad si ele ingestia de sare, instalându-se astfel un cerc vicios. La
aclimatizati echilibrul hidrosalin e mentinut prin reabsorbtia de sodiu si clor în tubii renali,
continutul în clorura de sodiu al transpiratiei fiind scazut, sub 1/10 din continutul plasmatic,
adica sub lg/1. Clinic, evolutia are loc în 3 stadii, care sunt si forme clinice. La un deficit
de sare de 0,5 g/kc, dupa 3-5 zile apar oboseala si ameteli, forma fiind usoara. La un deficit
de 0,5-0,75 g/kc, manifestarile se intensifica, adaugându-se greturi, crampe musculare si
uneori varsaturi (daca apare febra si diaree se impune diferentierea de abdomenul acut sau
de o infectie digestiva intercurenta), aceste manifestari corespunzând formei medii. O
spoliere de sare peste 0,75 g/kc da o forma grava, caracterizata prin intensificarea
simptomelor si semnelor mentionate, la care se adauga hipotensiune si uneori soc
oligoemic. Diagnosticul obiectiv se bazeaza pe scaderea natriuriei sub 85 mEq/1, cresterea
hemoconcentratiei si a hematocritului, a proteinelor si ureei sanguine. Se impune
diferentierea de o afectiune renala. Tratamentul consta în: repaus la pat într-o camera
racoroasa; asigurarea a cel putin 20 g sare/zi prin alimente, bauturi, perfuzie cu ser
fiziologic 2-4 litri în primele 12-24 ore, din care primul litru în prima ora. Se va urmari
evolutia natriuriei care trebuie sa se refaca, în forma usoara ea fiind scazuta, în forma medie
aproape absenta, iar în forma severa lipsind complet.

d)  Crampele calorice apar, ca si spolierea de sare, prin expunere la caldura însotita de
efort fizic. Patogenia e insuficient cunoscuta. Nu exista o diferentiere clara fata de
patogenia crampelor musculare care pot apare prin spoliere de sare, cu o supradilutie a
celulelor musculare si scaderea solubilitatii miozinei; mecanismele par a fi în general
asemanatoare. Clinic exista însa diferente, în crampele calorice starea generala nefiind
afectata ca în spolierea de sare. Nu s-au gasit modificari semnificative în ce priveste
echilibrul acido-bazic, metabolismul calciului, magneziului, potasiului, glucozei si acidului
lactic. Diagnosticul se bazeaza pe aparitia la sfârsitul zilei de munca sau dupa terminarea
acesteia, uneori chiar seara, a unor crampe ale musculaturii striate cu caracter izolat,
preponderent la musculatura solicitata prin efort a membrelor inferioare sau bratelor. In
forma usoara durerea e moderata, crampele dureaza 1-2 minute, dupa care dispar spontan, reaparând la intervale neregulate. In forma severa muschiul e contractat si foarte dureros, globulos, crampa dureaza 2-3 minute, pentru a reapare dupa o pauza de alte câteva minute. Obiectiv se constata o usoara tahicardie, cresterea usoara a temperaturii corporale imediat dupa efort, scaderea clorului si sodiului seric, si o natriurie foarte scazuta. Fenomenele diminueaza de obicei în cea 2 ore, durând însa uneori pâna la 6-8 ore. Diagnosticul diferential se face cu: spolierea de sare, în care starea generala e afectata; tetania, testele pentru tetanie fiind pozitive, mâna prezentând flexia metacarpienilor, falangelor si extensorilor interfalangieni. Tratamentul în forma severa se face prin administrare intravenoasa de ser fiziologic 0,5-llitru, din care 0,25 litri în primele 5-10 minute; solutia hipertona (5%) se administreaza în cantitati mici. Se continua cu ingestia de lichide si alimente sarate, pâna la normalizare. Dupa încetarea crampelor, e necesar un repaus de 24 de ore

C. sOCUL TERMIC apare la temperaturi ambiante crescute, cu umiditate mare, radiatii calorice si lipsa curentilor de aer, în prezenta efortului fizic. Factorii predispozanti sunt: lipsa aclimatizarii; obezitatea; afectiunile degenerative ale cordului si vaselor, cu scaderea capacitatii de transport a caldurii din profunzime spre suprafata corpului; alcoolismul, chiar la aclimatizati; deshidratarea. Patogenia e insuficient clarificata, pentru explicarea hipertermiei fiind emise diferite ipoteze: tulburarea termoreglarii prin actiunea directa a caldurii asupra centrilor de termoreglare; evaporarea redusa a transpiratiei din cauza umiditatii crescute a aerului; "oboseala" glandelor sudoripare. Anatomopatologic, prin actiunea hipertermiei pot apare: degenerescente ale neuronilor si înlocuirea lor cu celule gliale în cortex, cerebel si ganglioni bazali; hemoragii tisulare parenchimatoase si degenerescenta în focar prin anoxie si colaps circulator; ipotetic, caldura ar putea provoca denaturarea si inactivarea enzimelor si a altor proteine. Clinic, debutul poate fi brusc, fara perioada prodromala, cu pierderea constientei, sau lent, pâna la 5 zile, cu ameteli, slabiciune, sincopa, greturi, varsaturi, uneori crampe musculare si dispnee; încetarea sudoratiei precede socul. Perioada de stare e caracterizata prin 3 semne importante pentru diagnostic: anhidroza întregii suprafete cutanate, pielea fiind calda si uscata, congestionata si uneori cianotica, în cazuri severe aparând si petesii; hipertermia de 41-43°C; prezenta simptomelor si semnelor de atingere cerebrala, cu usoara confuzie si dezorientare, urmate de delir, convulsii si coma. Colapsul central sau periferic e inconstant. In faza avansata pot apare semne de soc: paloare, cianoza, hipotensiune, tahicardie, oligurie; acestea agraveaza prognosticul. Prin examene de laborator se poate face diagnosticul diferential si aprecia gravitatea bolii, cu urmatoarele mentiuni: nu apar modificari electrolitice în sânge sau hemoconcentratie, cu exceptia unei usoare cresteri a ureei si azotului neproteic în rare cazuri; hiperkaliemia e semn de prognostic grav; uneori apar leucocitoza si trombopenie; e posibila si afectarea hepatica, cu cresterea bilirubinei serice si icter. Evolutia este diferita. Mortalitatea peste 10%, de obicei în primele 24 de ore, depinde de promptitudinea si corectitudinea interventiei. E posibila revenirea completa, dar cu persistenta unor tulburari ca: instabilitate timp de 3-21 zile a temperaturii corporale, cu posibilitatea unei noi cresteri; revenire lenta, dupa mai multe zile, a sudoratiei normale; instalarea unor sechele cu tulburari mintale, în caz de coma prelungita; hipersusceptibilitate la noi socuri. Tratamentul consta în: scoaterea imediata din mediul cu temperatura crescuta si plasarea într-o camera racoroasa; racirea fortata prin imersie în baie cu gheata, aplicarea de cearsafuri ude, dus de aer rece si uscat, racirea întrerupându-se când temperatura rectala scazut la 39°C; masaj puternic a trunchiului si membrelor pentru activarea circulatiei; repaus în continuare; tratarea unui alt eventual soc, prin oxigenoterapie si vasopresoare.

D. EFECTELE NESPECIFICE ALE EXPUNERII LA TEMPERATURI ÎNALTE.
Temperaturile înalte pot favoriza aparitia unor tulburari sau agrava unele afectiuni
preexistente. La nivelul aparatului cardiovascular: poate apare hipotensiune arteriala;
hipertensiunea arteriala poate suferi modificari datorate suprasolicitarii cardiovasculare,
efectele fiind însa diferite dupa individ; poate fi favorizata ateroscleroza coronariana. Din
cauza scaderii diurezei, eliminarea renala a apei scazând sub 50-75% (normal) chiar pâna
la 10-15% din totalul apei eliminate din organism, urina se concentreaza, putând apare
albuminurie, hematurie si chiar cilindrurie, sodiul urinar scade, litiaza renala poate fi
agravata. Din cauza scaderii irigatiei viscerale apare o hipofunctie a glandelor secretorii
gastrice, pe când consumul crescut de apa dilueaza sucul gastric, acesta devenind hipoacid;
sunt favorizate fenomenele dispeptice, uneori si tulburarile motorii gastrice, hipotonia
putând duce la dilatarea stomacului; scaderea puterii antiseptice a sucului gastric
favorizeaza gastritele si enterocolitele. Sunt favorizate dermatozele cronice, hiperhidroza
si piodermitele. Ar putea fi favorizate si polinevritele (discutabil), psihonevrozele,
endarterita obliteranta. S-au mai semnalat scaderea ponderala si bradicardia. Scaderea
randamentului si cresterea riscului de accidente sunt de asemenea posibile.

E. PROFILAXIA. Exista numeroase masuri tehnico-organizatorice ce pot fi aplicate
profilactic: termoizolarea surselor de caldura poate fi realizata cu perdele de apa sau usi
metalice cu pereti dubli prin care circula apa, instalate la gura cuptoarelor, sau prin
utilizarea de paravane ori scuturi din caramida refractara sau metal cu suprafata lucioasa,
sau de paravane racite cu apa s.a. Pentru prevenirea emisiei de caldura sau radiatii calorice
pe platformele de lucru, sursele de caldura ale cuptoarelor si instalatiilor de prelucrare a
unor materiale încalzite (metal, sticla s.a.) trebuie amplasate rational în spatiu. Reducerea
efortului fizic,
automatizarea proceselor producatoare de caldura, ventilatia generala sau
locala prin dusuri de aer sau instalatii de conditionare s.a. urmaresc de asemenea
respectarea normelor de microclimat si a parametrilor specifici de mediu si fiziologici.
îmbracamintea de protectie trebuie confectionata din materiale poroase si rau
conducatoare de caldura, si va fi de culoare deschisa, rezistenta la umezeala, si suficient de
larga. In conditiile speciale din otelarii, la furnale, la samotarea cuptoarelor s.a. asemenea,
se recomanda costume din tesaturi metalizate sau materiale termoizolante, uneori ventilate.
Pentru fata, mâini si picioare exista echipamente specifice de protectie. Organizarea
muncii va avea în vedere acordarea de pauze pe principii fiziologice. La temperaturi peste
30°C: se vor asigura spatii fixe sau mobile cu microclimat corespunzator, pentru odihna; se
vor instala dusuri de aer, cu respectarea normelor în vigoare privind temperatura,
umiditatea si viteza curentului de aer, în functie de nivelul radiatiei calorice si intensitatea
efortului; se vor asigura posibilitati de stropire a corpului cu apa.

Masurile medicale sunt multiple. în ce priveste regimul hidrosalin, când temperatura depaseste constant 30°C, se va asigura apa carbogazoasa salina (lg NaCl/1), 2-4 l/persoana/schimb, cu o temperatura de 16-18°C (NGPM/2002, art.538). Este recomandabila o diferentiere între neaclimatizati si aclimatizati. La neaclimatizati cu stres termic mare si efort fizic, se poate creste concentratia NaCl în apa carbogazoasa pâna la 2 g/l, precum si ingestia de sare prin alimente. La aclimatizati cu stres termic moderat, se recomanda ingestia de apa proaspata la 14-16°C, în cantitati mici de cea 250 ml odata; în stresul mare, cu pierdere de cea 1 litru apa/ora, se recomanda ingestia de 4-6 1 apa pe schimb, restul pierderii fiind compensat în timpul liber. In ce priveste regimul alimentar, se va avea în vedere înlocuirea pierderilor energetice prin efort si microclimat si a celor de vitamine si saruri minerale, recomandându-se legume si fructe, sucuri nefermentate si citronade. Educatia pentru sanatate va fi axata pe regimul de munca si odihna, regimul hidrosalin si alimentatie.

In ce priveste examenul medical la angajare si controlul medical periodic, se vor respecta prevederile din NGPM/2002, anexa nr. 7, fisa 106 (temperatura ridicata). Bolile profesionale declarabile sunt socul caloric, colapsul caloric si crampele calorice, iar dintre bolile legate de profesie se mentioneaza hipertensiunea arteriala (temperatura si radiatii calorice crescute) si afectiunile digestive (temperatura ridicata).



BOLILE PROFESIONALE PRIN EXPUNERE LA TEMPERATURI SCĂZUTE

Se au în vedere 2 categorii de afectiuni, dupa cum actiunea temperaturii scazute e directa sau indirecta. Afectiunile prin actiune directa, rare si accidentale, sunt datorate fie solicitarii mecanismelor de termoreglare locala (degeraturile), fie depasirii capacitatii de termoreglare generala (hipotermia). Ele vor fi declarate ca boli profesionale. Prin actiune indirecta, temperatura scazuta poate favoriza asa numitele afectiuni "a frigore".

A. DEGERATURILE sunt datorate actiunii locale a,frigului. Etiologic e vorba de
temperatura scazuta cu umiditate crescuta, actionând asupra extremitatilor neprotejate ale
corpului. Patogenic intervin urmatoarele mecanisme: vasoconstrictia, cu scaderea aportului
de sânge si a temperaturii locale; tulburari circulatorii; perturbarea echilibrului metabolic si
a permeabilitatii membranei celulare care se instaleaza treptat, înca înainte de punctul de
înghet; înghetarea extracelulara, urmata de deshidratarea celulei si distrugerea tesuturilor.
Diagnosticul este usor, cunoscând expunerea si facând examenul clinic. Localizarea mai
frecventa e la nivelul degetelor mâinii sau piciorului, fiind mai rara la nas, pavilionul
urechii sau obraji. Initial apare senzatia de rece, cu dureri si parestezii (amorteli,
furnicaturi), urmate de semne de ischemie locala cu paloare, hipotermie si hipoestezie pâna
la anestezie. Acestea pot dispare în 12-24 de ore daca expunerea înceteaza, sau evolueaza
spre necroza tisulara cu inflamatie periferica. Degeraturile pot fi de 4 grade: în gradul 1
stratul bazai nu e depasit, existând doar o hiperemie locala superficiala; gradul al 2-lea e
caracterizat prin aparitia de flictene, dar fara depasirea stratului bazai; în gradul al 3-lea
necroza cutanata e profunda si completa, iar în gradul al 4-lea ea se extinde si la tesuturile
profunde, tendoane, oase si articulatii, eventual si cu alterarea starii generale. Degeratura se
poate vindeca complet dar, mai ales la debili si bolnavi, pot apare infectii secundare, rareori
cu anaerobi sau bacili tetanici; în unele cazuri se impune amputarea extremitatii.
Tratamentul consta în: scoaterea din mediul rece si introducerea bolnavului într-o
încapere încalzita; efectuarea unui usor masaj al zonei afectate, fiind contraindicate frectia
energica cu zapada si întârzierea aplicarii caldurii; adoptarea în pat a unei pozitii cu
extremitatea afectata usor ridicata; administrarea de bauturi calde si tonifiante generale.
Dupa un tratament chirurgical, plastic sau cu amputare, se recomanda fizioterapie sau
gimnastica medicala.

B. HIPOTERMIA (ÎNGHEŢAREA GENERALĂ). Etiologia implica temperatura
scazuta cu umezeala, vânt si umezirea hainelor care favorizeaza evaporarea. Factorii
favorizanti sunt: vârsta înaintata; traumatismele; oboseala; debilitatea; bolile cronice
prelungite cu stari carentiale, cum sunt diabetul, mixedemul, anemia, insuficienta renala sau
hepatica s.a.; leziunile sistemului nervos central cu tulburari vasomotorii importante;
alcoolismul; lipsa de miscare. Patogenia e complexa. Expunerea la frig timp de câteva ore,
cu o pierdere de caldura sub 3-4 kcal/min, poate fi compensata, echilibrul termic fiind
mentinut. Pierderea a 4-5 kcal/min duce la scaderea în trepte succesive a temperaturii
corporale, întrucât regiunile profunde cedeaza rapid caldura catre regiunile superficiale,
pentru a le apara de frig, explicându-se astfel aparitia hiperemiei cutanate. Când
temperatura corporala a scazut la 30°C, apare o încetinire a scaderii temperaturii^ un fel de
efort extrem, dupa care temperatura scade rapid, cedând, putând surveni moartea. Efectele
scaderii temperaturii corporale sunt: deprimarea functionala a tuturor tesuturilor, organelor
si sistemelor, cu scaderea metabolismului; o stare confuzionala, desi sistemul nervos central
e cel mai rezistent la aceasta scadere; cordul fiind foarte sensibil, la 29°C apare fibrilatia
atriala, urmata uneori de fibrilatie ventriculara, prin mecanisme reflexe cu punct de plecare
nervos-central; tulburari hemodinamice, prin cresterea vâscozitatii sângelui si perturbari
metabolice. Clinic se disting 2 faze evolutive, prima de aparare si a doua de epurare. In
faza de aparare, dupa frison apar dureri musculare, reflexe exagerate, poliurie, polipnee,
tahicardie si cresterea tensiunii arteriale. în faza de epuizare se instaleaza bradicardie,
bradipnee, respiratie superficiala, hipotensiune arteriala, adinamie, tulburari psihice cu
scaderea capacitatii de concentrare, indiferenta si confuzie, urmând pierderea constientei si
moarte prin stop cardiac. La debili, faza de aparare poate lipsi. S-au descris 3 forme clinice.
In forma usoara temperatura corpului scade la 35-32°C, aparând o lentoare a ideatiei si
dizartrie compensata. In forma moderata temperatura e între 32-24°C, cu deprimare
metabolica, bradicardie si bradipnee, hipotensiune arteriala si obnubilare. Informa severa
temperatura scade sub 24°C, cu instalarea comei, urmata de moarte prin fibrilatie
ventriculara. Tratamentul are la baza 2 principii: pastrarea caldurii corpului si încalzirea.
Bolnavul trebuie plasat într-un sac de dormit sau o patura, si acoperit cu paturi
impermeabile la umezeala si vânt. Se vor aplica sticle cu apa calda si se vor administra
bauturi fierbinti. Se va aplica un tratament energic prin imersie totala în apa calda de 34-
35°C, crescând apoi temperatura apei la 40-43°C în urmatoarele 5-10 minute. Când
temperatura corpului a revenit aproape de normal, bolnavul va ramâne în repaus la pat, fiind
bine acoperit. La necesitate se mai pot administra perfuzii cu ser fiziologic, glucoza si
vitamina C si, dupa caz, se poate recurge la oxigenoterapie, respiratie artificiala sau masaj
cardiac.

C. BOLILE "A FRIGORE" sunt afectiuni favorizate de temperatura scazuta, variatiile
bruste de temperatura cu trecere de la cald la frig, umiditatea crescuta si curentii de aer.
Patogenic, trecerea de la cald la rece, când vasodilatatia cutanata e masiva si transpiratia
prezenta, produce o crestere intensa a pierderii de caldura, în conditiile în care centrii
termoreglarii au fost frânati anterior de temperatura înalta. Prin scaderea activitatii
fagocitare si a titrului aglutininelor, organismul e predispus la infectii. Formele clinice sunt
variate: la nivelul aparatului respirator pot apare rinite, faringite, laringite, bronsite,
bronhopeumopatii, pneumopatii; la nivelul aparatului cardiovascular sunt favorizate
endarterita obliteranta, cardiopatia ischemica, hipertensiunea arteriala; la nivelul aparatului

locomotor pot apare reumatism poliarticular acut, artroze, lombosciatica s.a.; mai pot apare si afectiuni renale (glomerulonefrita acuta difuza), neurologice (nevrite, nevralgii) s.a.

D. PROFILAXIE. Dintre masurile tehnico-organizatorice fac parte: etansarea deschiderilor spre exterior (usi, ferestre); instalarea de perdele din materiale izolatoare sau de aer cald în fata usilor; introducerea de sisteme adecvate de încalzire, dificil de realizat în halele mari; evitarea muncilor usoare, fiind recomandat efortul fizic; instituirea masurilor de protectie a muncii, pentru prevenirea accidentelor; acordarea de pauze petrecute în spatii fixe sau mobile, climatizate sau încalzite, cu posibilitati de uscare a hainelor; protejarea prin îmbracaminte din materiale izolatoare si impermeabile, cu mai multe straturi, si cu spatiu subvestimentar suficient; calirea organismului prin factori naturali, exercitii fizice si sport; alimentatie echilibrata, care sa acopere necesitatile energetice. La locurile de munca cu temperaturi scazute (sub 5°C), se va asigura ceai fierbinte, (0,5-1 l/persoana/schimb).

Examenul medical la angajare si controlul medical periodic se vor efectua tinând cont de NGPM/2002, anexa nr. 7, fisa 107(temperatura scazuta artificial sub 10°C). Bolile profesionale declarabile sunt hipotermia, degeraturile, urticaria (temperaturi extreme), artrozele cronice si periartritele (microclimat nefavorabil); dintre bolile legate de profesie se mentioneaza afectiunile osteo-musculo-articulare (microclimat nefavorabil)




EVALUAREA MICROCLIMATULUI LA LOCUL DE MUNCA SI NORMELE DE MICROCLIMAT

Pentru recunoasterea, evaluarea si controlul locurilor de munca cu microclimat nefavorabil, este necesara colaborarea cu un laborator de specialitate pentru efectuarea determinarilor de mediu, care vor fi corelate cu datele starii de sanatate stabilite prin examene medicale.



A. PLANUL DE EVALUARE va fi întocmit pe baza informatiilor obtinute în faza de recunoastere a conditiilor si noxelor profesionale la nivel de întreprindere, sectie, atelier, încapere, loc de munca, post de munca si grup ocupational, dupa caz. Studiul procesului tehnologic permite recunoasterea surselor de caldura, umiditate, curenti de aer si radiatii calorice, a caracteristicilor si amplasarii lor, precum si a dotarilor de protectia muncii. Studiul procesului de munca si a cronogramei profesionale va stabili natura si durata operatiilor de munca în diferite conditii climatice determinate de amplasarea punctelor de lucru fata de sursele de noxe. Se vor aprecia si caracteristicile încaperii: dimensiuni, usi, ferestre, sisteme de încalzire si ventilatie s.a. Datele preliminare obtinute prin recunoasterea conditiilor si noxelor permit sesizarea si aproximarea unor caracteristici importante cum sunt: natura caldurii degajate în încapere (de convectie sau radiatie) si cantitatea acesteia; cantitatea de vapori de apa degajata; intensitatea radiatiei calorice; intensitatea efortului fizic; senzatia termica a persoanelor s.a.

Planul de evaluare va cuprinde: punctele si momentele în care sunt necesare masuratori ale factorilor climatici, pentru o evaluare cât mai completa în spatiu si timp; indicatorii care urmeaza a fi utilizati (fizici, biofizici, fiziologici, complecsi) în paralel cu factorii climatici considerati separat. Masuratorile vor fi facute: la 0,5 si 1,5 metri de sol, pentru a surprinde variatiile pe verticala; cu sau fara ventilatie în functie, pentru aprecierea eficientei acesteia; in cel putin cele 2 sezoane extreme, in 2-4 dintre zilele cele mai calduroase si mai friguroase ale anului. Planul poate fi rectificat pe parcursul fazelor de evaluare, in raport de rezultatele obtinute.



B. METODELE S1 TEHNICILE de masurare a diversilor parametri ai microclimatului, atat ai celor de mediu cat si ai organismului, s-au perfectionat in raport cu evolutia tehnicii. Metodele pot fi grupate in 3 categorii: metode care se adreseaza separat fiecarui factor de microclimat (temperatura, umiditate, curenti de aer, radiatii calorice); metode care se adreseaza solicitarii functiei de termoreglare (temperatura corporala, frecventa cardiaca, bilant hidric, indicatori subiectivi si psihologici ca senzatia termica| timpii de reactie s.a.); metode care se adreseaza stresului termic (temperatura efectiva, indice de solicitare termica, indice de sudoratie previzibila s.a.). Pentru raportare la normele de microclimat din Romania, sunt necesare doar metodele din prima categorie, celelalte putand fi aplicate in functie de conditii si necesitati.

Se amintesc mai jos acele metode si tehnici care au fost utilizate curent in ultimii 50 de ani in Romania, desi unele sunt depasite de tehnica actuala.

Temperatura si umiditatea aerului se determina in mod obisnuit cu psihrometrul Assmann; pentru inregistrarea continua si indelungata se folosesc termografe si higrografe. Termometrele cu semiconductori permit citirea in cateva secunde a temperaturii aerului. Viteza curentilor de aer se determina cu catatermometrul Hill (viteze mici) sau anemometrul (viteze mari). Intensitatea radiatiei calorice se determina cu instrumente bazate fie pe principiul termobateriei, care dezvolta un curent electric proportional cu cantitatea de radiatie primita (ex. dozimetrul medical), fie pe principiul absorbtiei fluxului de energie radianta de catre corpurile negre (ex. globtermometrul), rezultand temperatura exprimata in C; o apreciere aproximativa se poate face prin timpul de suportare a expunerii (in secunde) de catre organism. Temperatura suprafetelor utilajelor si conductelor se masoara cu termometrul cu mercur prevazut cu rezervor plat sau cu termometrul cu semiconductori. Temperatura corporala (cutanata, sublinguala sau rectala) se masoara fie cu termometrul maximal cu mercur, fie cu electrotermometre cu elemente semiconductoare. Volumul transpiratiei si bilantul hidric se determina prin metoda cantaririj individuate. Pentru indicatorii complecsi ai stresului termic se folosesc formule, tabele sau nomograme, care inglobeaza atat indicatori ai ambiantei termice cat si fiziologici.

In ultimii am" a luat extindere tot mai mare construirea de aparate si instrumente de masura bazate pe tehnici electronice de acuratete, fiabile si usor de manuit.

C. EXPRIMAREA REZULTATELOR 'se face in functie de natura indicatorilor:
temperatura aerului sau a suprafetelor inconjuratoare in grade Celsius (°C); umiditatea
relativa a aerului in procente fata de umiditatea maxima (Ur%); viteza curentilor de aer in
metri/secunda (m/s); intensitatea radiatiei calorice in calorii/cm2/minut (cal/cmVmin

D. INTERPRETAREA REZULTATELOR se face prin raportare la valorile normate
ale parametrilor climatici masurati separat. Se prezinta mai jos prevederile NGPM/2002,
art.533-541, referitoare la microclimat.

Activitatile profesionale se clasifica in functie de metabolismul energetic (NGPM, tabelul 1) (a se vedea capitolul 4). Limitele termice minime admise la locurile de munca sunt cele prevazute in tabelul 1a, iar limitele termice maxime admise in tabelul 1b.


Tabelul 1a: Limitele termice minime admise la locurile de munca (NGPM/2002, tabelul 10)

Clasa de metabolism (M) (W)

Temperatura la globtermometru

(°C)

Viteza curentilor de aer

(m/s)

M<117


<0,2

117<M<234


<0,3

234<M<360


<0,4

M>360


<0,5


Clasa de metabolism

(M)(W)


Indice WBGT (°C)



Persoana aclimatizata la caldura

Persoana neaclimatizata la caldura

Repaus (O)



Metabolism redus (1)



Metabolism mediu (2)



Metabolism intens (3)

fara miscare perceptibila a aeralui


cu mis, care perceptibila a aerului


Fara miscare perceptibila a aerului


Cu miscare perceptibila a aerului


Metabolism foarte intens (4)






Nota: Indicele WBGT se masoara sau se calculeaza cu formula:

pentru activitati In interior si exterior fara expunere solara

WBGT = 0,7tm+0,3tg

pentru activitati in exterior cu expunere solara

WBGT = 0,7tm + 0,2t8+0,lta Unde: ta este temperatura uscata a aerului, °C tg este temperatura de globtermometru, °C tun estet temperatura umeda naturala, °C

,,La unele locuri de munca (birouri, camere de comanda, încaperi cu videoterminale, încaperi social-culturale etc.) unde desfasurarea activitatii profesionale necesita confort termic, trebuie asigurate conditiile expuse in continuare. In perioada vara de: temperatura operativa intre 23-26°C; diferenta pe verticala a valorilor temperaturii aerului la 1,1m si 0,1m deasupra solului (nivelul capului si al gleznelor) mai mica de 3°C; umiditatea relativa a aerului intre 30-70%; viteza medie a curentilor de aer intre 0,1-0,3 m/s. In perioada de iarna: temperatura operativa intre 20-24°C; diferenta pe verticala a valorilor temperaturii aerului la 1,1m §i 0,1m deasupra solului, umiditatea relativa a aerului si viteza medie a curentilor de aer ca si in perioada de vara; diferente mai mici de 10°C intre temperatura de radiatie a ferestrelor sau a altor suprafete verticale si temperatura de radiatie a obiectelor din incapere. Temperatura operativa se calculeaza cu formula: to=Ataplus (1-AX; ta este temperatura uscata a aerului (°C), \ este temperatura medie de radiatie (°C), iar A este un coeficient ale carui valori sunt in raport cu viteza curentilor de aer, anume 0,5 daca viteza e mai mica de 0,2 m/s, 0,6 daca viteza e intre 0,2-0,6 m/s, si 0,7 daca viteza e intre 0,7-1 m/s. Cand viteza e mai mica de 0,2 m/s sau daca diferenta intre temperatura medie de radiatie si temperatura aerului e mai mica de 4°C, temperatura operativa poate fi calculata ca medie a valorilor temperaturii aerului si a temperaturii medii de radiatie".

Limitele minime §i maxime ale temperaturii si vitezei curentilor de aer la locurile de munca prevazute cu dusuri de aer sunt prezentate in tabelul 1c.











Tabelul 1c: Limitele minime si maxime ale temperaturii si vitezei curentilor de aer admise la locurile de munca prevazute cu dusuri de aer (NGPM/2002, tabelul 12)



Limite minime

Temperaturi maxime

Nivelul radiatiilor calorice

(ca1/cm2/min)

Metabolismul energetic

(M)

(W)

Temperatura aerului (°C)

Viteza curentilor de aer (m/s)

Temperatura aerului (°C)

Viteza curentilor de aer (m/s)


M<117





117<M<234





234<M<360





M>360






M<117





117<M<234





234<M<360







M>360





>3

M<117





117<M<234





234<M<360





M>360





Nota: a) Umiditatea relativa a aerului nu va depasi 60%

b) Valorile temperaturilor si vitezelor curentilor de aer reprezinta valori medii în sectiunea transversala a fluxului de aer la nivelul jumatatii superioare a corpului.

Nivelul radiatiilor calorice se determina prin masurare sau prin apreciere conform tabelului 1d.

Tabelul 1d: Aprecierea nivelului radiatiilor calorice (NGPM/2002, tabelul 13)

Timpul de suportare a expunerii (s)

Nivelul estimat al radiatiilor calorice (cal/cmJ/min)







Temperatura suprafetelor echipamentelor tehnice sau ale oricaror altor suprafete cu care angajatul vine în contact la locul de munca trebuie sa se situeze sub valorile prevazute în tabelul 1e.


Tabelul 1 e: Limite maxime admise ale temperaturii suprafetelor (NGPM/2002, tabelul 14)

Material constitutiv al suprafetei

Temperatura suprafetei C'C) pentru durata de contact de :

1 min

10 min

>8ore

Metal neacoperit




Metal acoperit




Ceramica, sticla si piatra




Material plastic




Lemn





"Personalul care lucreaza în microclimat cald (peste 30°C) sau rece (sub 5°C) va beneficia de pauze pentru refacerea capacitatii de termoreglare, ale caror durata si frecventa se stabilesc în functie de intensitatea efortului fizic si de valorile parametrilor de microclimat, scop în care se vor asigura spatii fixe sau mobile cu microclimat corespunzator" (NGPM/2002, art.537). "In perioadele în care, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile se înregistreaza temperaturi exterioare extreme, respectiv temperaturi ce depasesc 37°C sau care, corelate cu conditii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel, ori temperaturi sub minus 20°C sau care, corelate cu conditii de vânt intens, pot fi echivalate cu acest nivel, se vor lua masuri de protectie a angajatilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare" (NGPM/2002, art.540).

"Daca cerintele procesului tehnologic sau alte conditii speciale nu permit încadrarea parametrilor microclimatului în valorile limita prevazute de norme, angajatorul este obligat sa asigure protectia angajatilor prin masuri tehnico-organizatorice si medicale" (NGPM/2002, art.541).

Pentru încaperile social-sanitare au fost stabilite norme de temperatura care difera dupa natura încaperii, si care au fost prezentate la capitolul 1.

Normele de microclimat din tabelele prezentate vor fi luate în calcul la proiectarea si realizarea sistemelor de încalzire si ventilatie.

In cazul determinarii unor parametri complecsi, interpretarea se va face în raport cu limitele stabilite prin cercetarile din acest domeniu. Astfel, pentru temperatura echivalent corectata: la neadaptati limitele maxime admise sunt 30° pentru munca usoara, 28° pentru munca medie si 26° pentru munca grea, iar la adaptati acestea sunt mai mari cu 2°. Valorile limita admise ale unor parametri fiziologici sunt: frecventa cardiaca maxima 110/min ca medie ponderata cu timpul pe ziua de munca; temperatura sublinguala 37,5°C pentru munci zilnice a 8 ore, si 38°C pentru expuneri intermitente la caldura (aceasta din urma fiind considerata temperatura "de alarma"); debitul sudoral cea 0,5 litri/ora; temperatura cutanata medie 35,6°C. Senzatia termica se apreciaza dupa urmatoarea scala: foarte cald, cald, confortabil, racoare, rece, foarte rece (frig). Indicele de solicitare termica (Heat Stress Index) este un indicator complex, reprezentând raportul dintre cantitatea de caldura care trebuie eliminata de organism, apreciata prin cata valoare si consum energetic pe de o parte, si cantitatea care poate fi eliminata în functie de factorii de microclimat ambiental pe de alta parte; o valoare peste 100 % indica o solicitare termica importanta.

E. EVALUAREA EFECTELOR MICROCLIMATULUI ASUPRA
ORGANISMULUI
se face prin datele starii de sanatate privind bolile profesionale si
efectele nespecifice, precum si prin valorile indicatorilor fiziologici, biochimici,
psihologici, ca si prin indicatori privind eficienta muncii. O serie de indicatori nespecifici
de raspuns al organismului pentru locuri de munca la care nu se pot aplica masuri tehnice de
protectie împotriva radiatiilor calorice, mentionati în Ordinul 803/2001 al ministrului
sanatatii si familiei din România, sunt prezentati în capitolul 8 (radiatiile infrarosii).

F. APLICAŢIE PRACTICĂ

Se cere evaluarea microclimatului într-un atelier de forje. Exista surse de radiatii calorice reprezentate de cuptoarele de încalzire a pieselor, precum si de piesele incandescente ce sunt scoase din cuptor si prelucrate prin forjare manuala. Determinarile efectuate în luna iunie au aratat datele de mai jos. La Im în fata cuptorului, în timpul scoaterii unei piese din cuptor: temperatura uscata a aerului 36CC; temperatura la globtermometru 40°C; temperatura umeda naturala 32°C; indicele WBGT 22,4+12,0=34,4°C; clasa de metabolism mediu (2). In fata forjei, în timpul forjarii manuale a piesei: temperatura uscata a aerului 32°C; temperatura la globtermometru 34°C; temperatura umeda naturala 28°C; indicele WBGT 19,6+10,2=29,8°C; clasa de metabolism intens (3). Persoana respectiva este neaclimatizata. Nivelul radiatiei calorice este în primul caz de 2 cal./cm2/min., iar în al doilea caz de 1 cal./cm2/min. Miscarea aerului nu se percepe.

Pentru scoaterea piesei din cuptor, conform normelor, limita termica maxima admisa (indicele WBGT) este de 26°C; se constata o depasire a acestei limite cu 8,4°C. Pentru forjarea manuala a piesei, limita termica maxima admisa (indicele WBGT) este de 22°C; se constata o depasire a acesteia cu 7,8°C. Se mentioneaza ca limita maxima a timpului de suportare a radiatiilor calorice cu un nivel estimat de 2cal/cm2/min (în fata cuptorului) este de 50 de secunde, iar pentru un nivel estimat de Ical./cm2/min (în fata forjei) este de 4 minute. S-ar impune introducerea unor dusuri de aer cu caracteristici corespunzatoare normelor, iar daca e posibil, reducerea temperaturii suprafetei cuptorului prin masuri mai eficiente de izolare termica, precum si aplicarea altor masuri tehnico-organizatorice.

Pentru o evaluare mai aprofundata, se vor efectua determinari si în alte puncte, precum si în timpul operatiilor caracteristice altor ocupatii din atelier, la 0,5 si 1,5 m de sol, vara si iarna. De asemenea, din punct de vedere medical, se impune evaluarea efectelor fiziologice si patologice asupra persoanelor din grupul ocupational, prin determinarea unor indicatori complecsi de mediu si fiziologici, si cunoasterea starii de sanatate.




GHID PENTRU VERIFICAREA CUNOsTINŢELOR

A. Barem de cunostinte

Definitia microclimatului locului de munca. Locuri de munca cu microclimat nefavorabil: cald-uscat; cald-umed, rece. Mecanismele termoreglarii organismului uman. Adaptarea la microclimat nefavorabil. Sincopa de caldura. Edemul de caldura. Deshidratarea. Spolierea de sare. Crampele de caldura. socul de caldura: etiopatogenie, diagnostic, tratament. Efectele nespecifice ale microclimatului cald. Profilaxia efectelor patogene ale microclimatului cald. Degeraturile. Hipotermia. Bolile "a frigore". Profilaxia efectelor patogene ale microclimatului rece. Planul de evaluare a microclimatului pentru un grup ocupational si o încapere de lucru. Norme de microclimat prevazute de NGPM/2002.


B. întrebari cu raspunsuri multiple

Care enunturi sunt corecte:

a) între 36-39°C temperatura corporala omul poate mentine eficienta activitatii;

b) sub 24 si peste 43°C temperatura corporala survine moartea;

c)sub 32 si peste 43°C temperatura corporala omul îsi pierde constienta;

d)sub 31 si peste 40,6°C temperatura corporala organismul omului devine poichiloterm.

Termodispersia la om se face, printre altele, prin:

a) evaporarea transpiratiei la temperatura aerului de 30°C;

b) iradiere, convectie si conductibilitate la temperaturi ale aerului sub 35°C;

c) scaderea termoproductiei;

d) activarea circulatiei cutanate;

e) vasoconstrictie cutanata.

Care enunturi sunt incorecte:

a) adaptarea la microclimat cald necesita minimum 7-9 zile;

b)adaptarea la temperatura scazuta necesita cea 3-4 luni;

c) aclimatizarea la cald se realizeaza prin perfectionarea termolizei;

d)aclimatizarea la rece se realizeaza prin perfectionarea mecanismelor termoproductiei;

e) volumul sudoratiei la un individ aclimatizat la cald, scade.

Sincopa de caldura:

a) are ca mecanism principal patogenic colapsul tonusului vasomotor si staza venoasa
periferica;

b) e însotita de cresterea temperaturii corporale si a tensiunii arteriale;

c) necesita pozitie decliva a capului fata de corp, în cadrul tratamentului;

d) necesita aplicarea de pungi cu gheata;

e) necesita antitermice.

Deshidratarea se manifesta, printre altele, prin:

a) senzatie de sete;

b) colaps si coma, când greutatea corpului a scazut cu 6-7%;

c) delir în forma grava;

d) scaderea clorurii de sodiu în plasma si urina;

e) sudoare hipotona.

Spolierea de sare duce la:

a) scaderea natriuriei;

b) scaderea proteinelor si ureei în sânge, în forma grava;

c) oboseala si ameteli;

d) cresterea tensiunii arteriale;

e) crampe musculare în formele medii sau grave.



Crampele de caldura:

a) sunt datorate hipertermiei corporale;

b) sunt datorate pierderii de apa si clorura de sodiu;

c) sunt dureroase;

d) se trateaza prin racirea fortata a organismului;

e) se trateaza prin administrarea de apa si clorura de sodiu.

socul de caldura:

a) e datorat blocarii functiei glandelor sudoripare;

b) e datorat acumularii caldurii în organism;

c) se manifesta prin hiperpirexie corporala;

d) se trateaza prin administrare de apa si sare;

e) poate lasa sechele cu tulburari psihice.

Temperatura scazuta:

a) poate favoriza degeraturile;

b)poate favoriza bolile "a frigore";

c) poate favoriza hipotermia generala.

d)temperatura echivalent corectata;

e) temperatura corporala;

f)  frecventa cardiaca;

g) bilantul hidric;

h) factorii de microclimat de la locul de munca;

i)   intensitatea efortului fizic.









Raspunsuri corecte:

a, b, c, d. 2: b, d. 3: b, e. 4: a, c. 5: a, c, e. 6: a, c, e. 7: b, c, e. 8: a, b, c, e...9: b. e, f.



Capitolul 4


UNDELE SONORE SI ULTRASONORE

SUNETELE SI ZGOMOTUL PROFESIONAL


A. DEFINIŢII. Din punct de vedere fizic, sunetul este datorat unor oscilatii mecanice
periodice ale particulelor dintr-un mediu, sub influenta unei forte exterioare mecanice, care
impresioneaza analizatorul auditiv. într-un mediu elastic (gaz, lichid, solid), oscilatiile se
transmit sub forma de unde sonore din aproape în aproape, prin comprimari si
decomprimari succesive ale particulelor mediului. în general, urechea umana poate percepe
(prin senzatia auditiva) frecvente cuprinse între 16-20 mii Hz, cu diferente interindividuale
care tin mai ales de vârsta, perceptia frecventelor înalte scazând cu vârsta. Frecventele sub
16 Hz genereaza infrasunete, iar cele peste 20 mii Hz, ultrasunete.

Din punct de vedere al medicinii muncii, zgomotul profesional este generat de o combinatie de oscilatii producatoare de sunete cu caracteristici diferite, produse în mediul în care se desfasoara activitatea profesionala. Sunetele care. compun zgomotul au înaltimi si intensitati diferite, pot fi ritmice sau aritmice, cu caracter continuu sau discontinuu. Sursele profesionale de zgomot sunt diverse masini, instrumente, aparate, mijloace de transport, voci omenesti s.a. Combinatiile de sunete pot avea caracter muzical sau nemuzical (zgomote). Aceasta distinctie si-a pierdut din importanta, odata cu patrunderea în muzica a zgomotelor. Muzica poate avea, în anumite conditii, efecte patogene similare celor provocate de zgomot., devenind astfel o noxa.

B. CARACTERISTICILE SUNETELOR. Exista 3 proprietati fizice fundamentale
ale sunetului care prezinta interes în medicina muncii: frecventa, amplitudinea si durata
oscilatiilor (undelor sonore).

a) Frecventa e definita prin numarul oscilatiilor complete într-o secunda. O oscilatie
completa cuprinde o comprimare si o decomprimare succesiva a mediului de propagare. O
oscilatie completa/secunda se numeste hertz (Hz), si este unitatea de masura a frecventei.
Din punct de vedere fiziologic, frecventa determina înaltimea sunetului, frecventa mica
fiind perceputa ca sunet grav iar frecventa mare ca sunet înalt, acut. Când sunetul
corespunde unei singure frecvente numita fundamentala, el e numit sunet pur sau ton.
Suprapunerea peste frecventa fundamentala a altor frecvente da nastere unui sunet
complex.

b) Amplitudinea e definita ca elongatia (departarea) maxima a particulelor care
oscileaza fata de pozitia de echilibru, depinzând de forta exterioara care actioneaza asupra
lor. Amplitudinea determina o serie de proprietati, dintre care doua sunt mai importante:
presiunea si intensitatea sonora. Presiunea sonora e presiunea exercitata de undele sonore
într-un anumit punct din câmpul acustic, si se masoara în pascali (Pa) sau bari (ori
microbari). Intensitatea sonora e cantitatea de energie mecanica generata de oscilatiile
particulelor si transportata de undele sonore; ea se masoara în watt/cm2. Urechea umana
poate percepe un sunet numai daca depaseste o anumita amplitudine prag, ce corespunde unei anumite presiuni si intensitati sonore, acest prag fiind numit prag de audibilitate. Pe masura ce presiunea si intensitatea sonora cresc, sunetul e perceput ca devenind mai intens, pâna ce se atinge un prag numit prag dureros, la care si peste care apare o senzatie dureroasa. între cele doua praguri se întinde aria de audibilitate. Cele doua praguri si aria de audibilitate difera în raport de frecventa.

In practica, unitatea fizica de masura a intensitatii sonore este decibelul (dB), definit ca
1/10 din logaritmul zecimal al raportului între intensitatea masurata si intensitatea unui
sunet de referinta sau, în termeni de presiune acustica, 1/20 din logaritmul zecimal al
raportului între presiunea masurata si presiunea de referinta. Sunetul de referinta este
sunetul cu frecventa de 1000 Hz. Scara decibelilor e cuprinsa între zero (prag de
audibilitate) si 130 Hz (prag dureros). Intrucât senzatia auditiva nu e liniar proportionala cu
presiunea si intensitatea sonora, s-au introdus în practica unitati fiziologice de masura, cum
sunt fonul, ca unitate de masura a senzatiei auditive, si sonul, ca unitate de masura a
senzatiei auditive fata de o valoare de referinta. Pentru frecventa de 1000 Hz, decibelul e
echivalent cu fonul. *

c) Durata sunetului e un criteriu de clasificare a sunetelor în continue si impulsive. Sunetele sunt considerate continue când fiecare dureaza mai mult de 1/10 secunda si se succed la intervale mai mici de o secunda. Se considera impulsive (de impact) sunetele care au o durata mai mica de 1/10 secunda si se succed la intervale depasind o secunda.

C. LOCURILE DE MUNCĂ CU ZGOMOT INTENS sunt foarte numeroase, cele mai raspândite fiind: în industria metalurgica si constructoare de masini, la laminoare, operatii de dezbatere a pieselor turnate (turnatorii), nituire, perforare, taiere, frezare, la forje, cazangerii, bancurile de proba ale motoarelor; în industria textila, în tesatorii si filaturi; în industria miniera, la perforarea rocilor cu ciocane pneumatice, puscare, concasare; la exploatarea si industrializarea lemnului, prin folosirea ferastraielor mecanice, la gatere s.a.; în transporturi, la avioanele cu reactie, locomotivele cu aburi; în telecomunicatii, la telefonisti (apeluri în casti); în constructii, la concasoare, mori pentru materia prima, functionarea utilajelor de terasament; în agricultura, prin utilizarea masinilor agricole (tractoare, combine s.a).



HIPOACUZIA sI SURDITATEA PROFESIONALĂ

A. ETIOLOGIE. Factorul etiologic principal, determinant, e reprezentat de zgomotul
cu intensitate mai mare de 87 dB (A), iar pentru persoanele cu hipersensibilitate, peste 85
dB (A). Exista si factori favorizând. Rolul unor factori ca vârsta, sexul, afectiunile urechii
medii, fumatul sau alcoolul nu a fost convingator demonstrat, existând însa cert o
hipersusceptibilitate individuala, în relatie fie cu diminuarea reflexului muschiului scaritei
care are rol protector împotriva zgomotului, fie cu alti factori ca structura urechii medii si
interne, starea sistemului neurovegetativ sau carenta latenta de vitamina B. E recunoscut, de
asemenea, rolul unor noxe care pot potenta actiunea zgomotului, sau induce în mod
independent hipoacuzia si surditatea, cum sunt: unele toxice ca oxidul de carbon, plumbul,
manganul, sulfura de carbon, tetraclorura de carbon s.a.; hiperbarismul sau hipobarismul;
medicamentele ototoxice cum sunt kanamicina, streptomicina, gentamicina, chinina s.a.

B. PATOGENIE. Celulele senzoriale ciliate ale organului lui Corti receptioneaza
undele sonore si le transforma în influx nervos care, transmis la scoarta cerebrala, da nastere la perceptia si senzatia auditiva. Prin expunerea prelungita la zgomote intense, se produc cu timpul distrugeri ale unora dintre celulele senzoriale, mai precoce si mai intens la baza cohleei, prin frecvente înalte, si apoi cu extindere catre vârf. Numarul celulelor ramase intacte devine tot mai mic, instalându-se un deficit auditiv. Leziunile sunt bilaterale si ireversibile, gradul leziunilor depinzând de intensitatea si caracteristicile spectrale ale zgomotului, timpul de expunere si susceptibilitatea individuala. Mecanismul intim de producere a leziunilor e ipotetic. Au fost incriminate mecanisme fizice si chimice cum ar fi: tulburari circulatorii prin vasoconstrictie locala; dereglari enzimatice cu inhibarea ribonucleazei, urmate de scadere ARN si întârzierea refacerii proteinelor; degradari ale proteinelor prin cresterea temperaturii locale si epuizarea rezervelor metabolice. Anatomopatologic apar degenerescente si atrofii ale celulelor ganglionare si ale fibrelor nervului acustic. Este afectata deci, în primul rând, receptia si nu perceptia auditiva. Exista si forme particulare ale surditatii profesionale, cum sunt cele determinate prin detonare sau curent electric, sau cele ale aviatorilor; astfel de forme sunt caracterizate prin leziuni si ale altor structuri ale urechii interne si medii, care tin de coexistenta unor factori ca "suflul" exploziei sau modificarile presiunii atmosferice. Nu se cunoaste suficient relatia dintre fenomenele de adaptare, oboseala auditiva, hipoacuzie si surditate, dintre fenomenele considerate fiziologice, cu deficit auditiv temporar, si cele patologice, cu deficit auditiv permanent. în oboseala auditiva s-a constatat o tumefiere reversibila a celulelor senzoriale.

C. DIAGNOSTICUL are la baza cele 3 criterii fundamentale pentru orice boala profesionala: expunerea profesionala la noxa; tabloul clinic; examenele paraclinice si de laborator.

a) Expunerea profesionala la zgomotul depasind intensitatea de 87 dB (sau 85 dB la
susceptibili) se stabileste prin anamneza si prin evaluarea zgomotului la locul de munca.

b) Tabloul clinic. Fenomenul de adaptare auditiva este normal, aparând prin expunere
pentru scurte perioade de timp la zgomot intens; el e datorat cresterii pragului auditiv si
scaderii sensibilitatii, deficitul auditiv nedepasind 15 dB, aparând o senzatie de "înfundare"
a urechii. Normalizarea pragului are loc în maxim 3 minute dupa încetarea expunerii la
zgomot. Oboseala auditiva e caracterizata printr-un deficit temporar mai mare de 15 dB,
atingând uneori chiar câteva zeci de dB, care se instaleaza în primele 2 ore de expunere la
zgomot intens, si dispare în câteva ore, mai rar zile, dupa încetarea expunerii. Timpul
revenirii pragului auditiv în oboseala e cu atât mai lung cu cât durata expunerii la zgomot a
fost mai mare. Deficitele sub 50 dB dispar de obicei în cele 16 ore de repaus auditiv care
urmeaza expunerii zilnice de 8 ore. La susceptibilii la zgomot, timpul de revenire al
pragului dupa încetarea expunerii e mai lung, acesta fiind un test de depistare a lor.
Deficitul pe audiograma corespunde frecventelor înalte (4-6 mii Hz), si e însotit de acufene
sub forma de tiuituri, senzatie de "înfundare" a urechilor, usoara cefalee, ameteli si astenie
la sfârsitul zilei de munca.

Din motive pragmatice, s-a adoptat denumirea de hipoacuzie profesionala pentru deficitul auditiv permanent de tip perceptie depasind 30 dB dupa aplicarea corectiei de presbiacuzie, la frecventa de 4 mii Hz, fara a fi interesate frecventele joase (conversationale), deficitul fiind în general bilateral si simetric. Apare dupa o latenta (expunere) de luni sau ani, mai rapid la susceptibili. Fenomenele subiective lipsesc, cu exceptia unor tiuituri intermitente, de aceea hipoacuzia profesionala poate fi depistata doar audiometric, prin prezenta scotomului auditiv caracteristic la 4 mii Hz.


Surditatea profesionala are la baza un deficit auditiv permanent la frecventele joase, conversationale, de 500, 1000 si 2000 Hz, media aritmetica a deficitelor la cele 3 frecvente depasind 25 dB, dupa aplicarea corectiei de presbiacuzie. Prin prelungirea expunerii, scotomul caracteristic hipoacuziei se extinde treptat catre celelalte frecvente, 6 mii si 3 mii Hz, vocea soptita începând sa nu mai poata fi auzita, urmând apoi pierderea auzului pentru vocea conversationala înalta si apoi, din ce în ce mai mult, pentru cea de tonalitate joasa, instalându-se astfel surditatea profesionala. Ca si hipoacuzia din care deriva prin expunere, deficitul e de tip perceptie si, în general, bilateral si simetric. De obicei reapar acufenele sub forma de vâjâituri si suieraturi în urechi, care pot cauza insomnie. Vocea conversationala, radioul, televizorul, ticaitul ceasului nu mai sunt percepute normal. Creste sensibilitatea la zgomotele intense (fenomenul de recruitment). Uneori apar dureri auriculare si vertije. Desi localizarea e bilaterala, una dintre urechi poate fi mai afectata, fapt explicat prin diferentele de expunere la zgomot ale celor 2 urechi, si eventual de preexistenta unei afectiuni auriculare unilaterale. Pe masura extinderii în largime si profunzime a deficitului auditiv, surditatea se accentueaza vizibil în 10-15 ani de expunere permanenta la noxa. Cu timpul, comunicarea verbala interumana devine dificila, chiar imposibila, dar în mod exceptional se ajunge la coroza (surditate totala).

c)  Dintre examenele paraclinice, audiometria liminara tonala ramâne cea mai
importanta pentru diagnostic. Aceasta consta în determinarea pragurilor auditive la tonuri
pure, pentru frecventele cuprinse între 125 si 8 mii Hz. Examinarea se face dupa un repaus
auditiv de 16 ore, uneori si mai mult, pentru fiecare ureche parte, atât pentru
conductibilitatea aeriana cât si pentru cea osoasa, pentru a diferentia surditatea de perceptie
de cea de transmisie sau mixta. Pentru diagnostic, corectia de presbiacuzie (scaderea
auzului cu înaintarea în vârsta) e obligatorie.

d)  Forme particulare de surditate profesionala. Surditatea prin detonare poate
apare la militari din cauza tirului, la mineri si muncitori din cariere prin puscari si
explozii, la telefonisti prin descarcari sonore puternice si neasteptate în casca s.a.
Surditatea în aceste cazuri are componenta de perceptie, dar poate apare si o componenta de
transmisie, prin leziuni ale timpanului si urechii medii. Surditatea poate fi usoara sau grava,
tranzitorie sau definitiva, partiala sau totala. Uneori este afectat si aparatul vestibular,
aparând tulburari vertiginoase, fie prin hiperexcitabilitate labirintica (cazuri usoare) fie prin
hipoexcitabilitate (cazuri grave). Surditatea prin curent electric e însotita de tulburari
vasomotorii cu staza, hemoragii capilare si edem, tulburari nervoase prin lezarea nervului
acustic, si manifestari traumatice prin descarcarea electrica. Surditatea, de obicei definitiva,
poate interesa frecventele joase sau înalte, si poate fi partiala sau totala. E posibila auditia
dureroasa, prin scaderea pragului auditiv. Surditatea aviatorilor e cauzata de o aerootita,
prin asocierea zgomotului cu cresterea presiunii atmosferice, mai ales la aterizare.
Surditatea muzicienilor e datorata intensitatii mari a muzicii, având componenta de
perceptie.

Diagnosticul diferential se face cu alte surditati profesionale sau neprofesionale,
necesitând interventia ORL-istului. Surditati profesionale de perceptie mai pot fi provocate
de: traumatisme craniene; traumatisme ale mandibulei cu leziuni ale urechii; embolie
gazoasa; intoxicatii cu oxid de carbon, sulfura de carbon, tricloretilena, benzen, bromura de
metil sau compusi alchilmercurici. Unele surditati profesionale au componenta de
transmisie, cum sunt cele provocate de: arsuri ale conductului auditiv extern; perforatii de
timpan prin scântei sau picaturi de metal topit; barotrauma a timpanului si urechii medii uneori cu rupturi de timpan si dislocari ale oscioarelor, prin traumatisme craniene; barotrauma a timpanului si urechii medii prin variatii de presiune atmosferica. Surditatile neprofesionale cu care trebuie facut diagnosticul diferential sunt cele provocate de: infectii (lues); intoxicatii cu antibiotice (streptomicina, kanamicina, neomicina), acid etacrinic, chinina, alcool etilic; asocierea surditatii cu retinita pigmentara; ateroscleroza cu tulburari circulatorii locale; tumori ale nervului acustic sau cerebrale.

D. TRATAMENTUL presupune un diagnostic precoce, urmat de întreruperea expunerii la zgomot. Ameliorari se pot obtine cu vitaminele A, B si E, sansurdalul continând aceste 3 vitamine, la care s-au adaugat heparina si vasodilatatoare. Uneori este necesar sa se recurga la proteze acustice.


PATOLOGIA NESPECIFICĂ PRIN ZGOMOT PROFESIONAL

A. PATOGENIE. Daca afectiunile specifice sunt localizate la nivel otic, patologia
nespecifica este extraotica, si poate fi explicata prin numeroasele conexiuni nervoase
dintre: cei 4 neuroni ai caii acustice si diferiti centri nervosi învecinati (vasomotori,
respiratori); ariile acustice ale scoartei cerebrale (41 si 42) si alte arii corticale si centri
subcorticali, hipotalamus, hipofiza, glande endocrine, sistem nervos vegetativ. Zgomotul
este un agent stresant. Au fost descrise diferite reactii de raspuns, dupa cum expunerea la
zgomot e acuta sau cronica. în expunerea acuta s-au semnalat: cresteri ale tensiunii
arteriale; tahicardie; tahipnee; cresterea consumului de oxigen; cresterea tonusului
muscular; hiposecretie gastrica; hiperreactivitatea corticosuprarenalei cu cresterea 17-
cetosteroizilor urinari si scaderea eozinofilelor circulante. în expunerea cronica au fost
semnalate: vasoconstrictie periferica precapilara fara cresterea tensiunii arteriale; scaderea
debitului cardiac, uneori cu scaderea tensiunii arteriale; hipersecretie clorhidropeptica
gastrica; usoara hipoglicemie; scaderea 17-cetosteroizilor urinari; scadere moderata în
greutate; hiperreflexie osteotendinoasa; hiperexcitabilitate labirintica; tulburari de vedere;
desincronizari difuze ale traseului EEG.

B. MANIFESTĂRI CLINICE. Prin expunere prelungita la zgomot se contureaza
treptat tabloul clinic al oboselii cronice cu astenie, fatigabilitate, iritabilitate, depresiune
nervoasa s.a. Zgomotul poate întretine si chiar agrava neurastenia, crescând iritabilitatea si
instabilitatea , obsesiile (la anxiosi), precum si depresiunea nervoasa. Unele afectiuni
digestive ca gastroduodenitele, colopatia functionala s.a. pot de asemenea sa fie întretinute
sau agravate de zgomot. Zgomotele intense pot declansa crize de epilepsie sau isterie.

C. ALTE EFECTE. Prin studii epidemiologice au fost dovedite: scaderea capacitatii
de concentrare a intelectului; scaderea preciziei si eficientei miscarilor; scaderea si
distragerea atentiei; scaderea capacitatii de munca prin cresterea consumului energetic si
oboseala suplimentara celei provocate de efort. S-a dovedit de asemenea si cresterea
riscului de accidente, prin cresterea timpului de percepere a unor semnale sonore, scaderea
si distragerea atentiei, scaderea preciziei miscarilor prin dereglari ale reflexelor
conditionate, precum si prin tulburarile de echilibru si vizuale.



PROFILAXIA EFECTELOR PATOGENE ALE ZGOMOTULUI

Masurile tehnico-organizatorice urmaresc diminuarea zgomotului sub limitele maxime admise de norme. Dintre aceste masuri fac parte: înlocuirea proceselor zgomotoase cu altele nezgomotoase sau mai putin zgomotoase; modificari privind partile componentele ale masinilor producatoare de zgomot; zonari ale locurilor de munca cu zgomot intens; izolari fonice ale surselor, masinilor, cabinelor în care stau muncitorii s s.a.; reducerea zgomotului prin defazare; reducerea reverberatiei încaperilor de lucru. Când masurile colective sunt inaplicabile, se impun echipamente individuale de protectie sub forma de antifoane externe sau interne, care trebuie sa fie confortabile, usor de spalat, si care sa nu împiedice perceperea vorbirii.

Masurile medicale constau în recunoasterea, evaluarea si controlul riscurilor, efectuarea de examene medicale profilactice, si educatia pentru sanatate. Examenele medicale la angajare si controalele medicale periodice ale persoanelor expuse la zgomot sunt reglementate în NGPM/2002, anexa nr.7, fisa 109. In primele 3 luni de la angajarea în munca, considerate ca perioada de adaptare, se vor depista cei susceptibili prin examen audiometric. Susceptibilitatea e caracterizata prin aparitia unui deficit auditiv fara refacere în cele 16 ore de repaus auditiv, sau prin agravarea unor deficite preexistente. Dupa împrejurari, la aprecierea medicului, individul susceptibil poate fi declarat inapt pentru mediul cu zgomot intens, sau apt, cu conditia aplicarii unor masuri riguroase de protectie individuala. Exista si opinii privind periodicitatea diferentiata a controlului periodic, cuprinsa între 6-36 luni, în functie de intensitatea zgomotului si de vechimea expunerii la noxa. Bolile profesionale declarabile sunt hipoacuzia si surditatea, iar bolile legate de profesie având drept cauza potentiala si zgomotul sunt hipertensiunea arteriala, afectiunile digestive, nevroza si alte afectiuni neuropsihice


EVALUAREA ZGOMOTULUI PROFESIONAL SI NORME DE PROTECŢIE A MUNCII

Recunoasterea, evaluarea si controlul locurilor si posturilor de munca si a grupurilor ocupationale cu expunere la zgomot se realizeaza cu sprijinul laboratorului de specialitate. Corelarea rezultatelor masuratorilor de zgomot cu efectele asupra organismului necesita colaborarea dintre medicul de medicina muncii si alti specialisti (ORL-ist, psiholog, psihiatru s.a.).

A. PLANUL DE EVALUARE este întocmit dupa o prealabila recunoastere a noxei, prin studiul procesului tehnologic, a procesului de munca si a cronogramelor profesionale ale posturilor de munca si a grupurilor ocupationale. Prin studiul procesului tehnologic, se depisteaza sursele, cauzele si caracteristicile zgomotului. Observarea suprafetelor înconjuratoare (pereti, podele, utilaje dotate sau nu cu materiale fonoabsorbante) ofera informatii privind posibilitatile de reflexie sau absorbtie a zgomotului. Prin studiul procesului de munca si a cronogramei profesionale se vor preciza: natura si gradul de solicitare, diferentiind locurile de munca cu solicitare normala de cele cu solicitare crescuta sau deosebita neuropsihica si psihosenzoriala; încadrarea fiecarei operatii de munca în una din cele doua categorii; variabilitatea nivelului de zgomot pentru diferite operatii si perioade de timp; cronograma sintetica pe ziua si saptamâna de lucru. Se vor consemna si masurile individuale si colective aplicate efectiv pentru protectia împotriva zgomotului.

Planul de evaluare va cuprinde zonele, punctele, perioadele si momentele în care sunt necesare masuratori, astfel încât sa fie caracterizate operatiile de munca din cadrul grupului ocupational si perioadele de timp de expunere. Conform NGPM/2002, art.593, datele evaluarii trebuie sa permita a se calcula: nivelul acustic echivalent continuu pe durata zilnica de expunere la zgomot, definit ca nivelul acustic în dB(A) al unui zgomot constant si care, actionând continuu pe toata durata zilei de munca, are un efect auditiv similar cu efectul zgomotului variabil masurat real la locul de munca; expunerea personala zilnica a unui lucrator; media saptamânala a valorilor zilnice. Masuratorile vor fi facute la 5-20 cm de pavilionul urechii, iar pentru zgomotul reflectat de suprafete, la 5-10 cm de acestea. Se poate întocmi si o harta a zonelor situate la distante diferite de surse, pentru care se considera necesare masuratori.

B. METODELE sI TEHNICILE DE DETERMINARE sunt diferite, în raport de
dotarea laboratorului de specialitate. Conform NGPM/2002, anexa 47, marimile definite la
art. 593 pot fi masurate direct cu sonometre integratoare sau calculate din masurari ale
presiunii acustice si din durata expunerii. Numarul si durata masurarilor trebuie sa fie
suficiente pentru a se asigura ca se poate înregistra expunerea la zgomot într-o zi de lucru.
In anexa nr.47 din NGPM sunt precizate aparatura, masurarea, exactitatea masurarii si
determinarii expunerii.

In absenta aparaturii pentru determinari ale nivelurilor de zgomot, în mod cu totul orientativ, pâna la efectuarea masuratorilor, se poate recurge la o apreciere bazata pe efectul subiectiv asupra unor persoane normale, care se expun pentru prima data zgomotului. Lipsa inteligibilitatii vorbirii obisnuite la 1 m de cel care vorbeste, corespunde unei intensitati de peste 90 foni; lipsa inteligibilitatii vorbirii la 20 cm de ureche, corespunde la o intensitate de peste 100 foni; daca apare senzatie de presiune dureroasa pe timpane, intensitatea depaseste 115 foni; daca la senzatia dureroasa se adauga ameteli, greturi si varsaturi, intensitatea depaseste 120 foni.

C. INTERPRETAREA REZULTATELOR SI MASURILE NECESARE se vor
face în raport cu prevederile NGPM/2002, art.591-620. "Limita maxima admisa la locurile
de munca pentru expunere zilnica la zgomot este de 87 dB(A). Daca expunerea unui
angajat variaza considerabil de la o zi de lucru la alta, se accepta depasirea limitei maxime
admise pe durata unei zile, cu conditia ca expunerea saptamânala medie sa nu depaseasca
limita maxima admisa". Limitele maxime admise la locurile de munca cu solicitare
neuropsihica si psihosenzoriala crescuta si deosebita sunt prezentate în tabelul XVI.

"Daca se constata ca expunerile depasesc valoarea limita, angajatorul trebuie sa: ia imediat masuri pentru reducerea expunerii la un nivel inferior valorilor limita de expunere; determine cauzele expunerii excesive; adapteze masurile de protectie si prevenire în vederea evitarii oricarei depasiri. Daca expunerea personala zilnica a unui angajat depaseste 80 dB(A), sau valoarea maxima a presiunii acustice instantanee neponderate depaseste 112 Pa (135 dB fata de presiunea de referinta de 20 microPa), angajatorul trebuie sa: asigure informarea angajatilor si/sau reprezentantilor acestora cu privire la riscuri si masurile ce se impun; puna la dispozitia angajatilor echipamente individuale de protectie împotriva zgomotului. Locurile de munca unde expunerea personala zilnica la zgomot depaseste 85 dB(A), sau unde valoarea maxima a presiunii acustice instantanee neponderate depaseste 200 Pa, trebuie marcate cu panouri avertizoare, zonele respective trebuind sa fie delimitate; în aceste zone purtarea echipamentului individual de protectie împotriva zgomotului este obligatorie. Echipamentele individuale de protectie sunt considerate potrivite si adecvate, daca atunci când sunt purtate corect, nivelul de zgomot la urechea persoanei este sub 80 dB(A)

"Dintre solutiile tehnice de reducere a actiunii nocive a zgomotului, sunt obligatorii una sau mai multe dintre urmatoarele masuri: suprimarea sau reducerea la minimum a zgomotului la sursa; izolarea surselor de zgomot; combaterea zgomotului la receptor (exemplu utilizarea cabinelor fonoizolante). Pe lânga masurile tehnice se vor lua si masuri organizatorice ca: instruirea personalului; examinarea starii auzului la angajare si periodic; stabilirea programului de lucru în functie de durata expunerii la zgomot".












Document Info


Accesari: 33037
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )