Gheorghe PETRASCU (Tecuci, 1872 - Bucuresti, 1949)

Pictor roman. Studiaza la Scoala de arte frumoase din Bucuresti (1893- 1898), cu G.D.Mirea, apoi la Paris, la Academia Julian, unde lucreaza in atelierul lui W.A. Bouguereau (1898-1902). Verile lucreaza in tara, la Agapia si Nicoresti. Calator pasionat, in vacantele studentesti, ca, dealtfel, in intreaga sa viata, intreprinde lungi calatorii, vizitand galerii si monumente de arta din Londra, Haga, Amsterdam, Berlin, Munchen, Viena, Egipt, Grecia, Italia, Spania etc. expune la 'Tinerimea artistica' (incepand cu 1904), la saloanele oficiale, la expozitiile Asociatiei 'Arta', la Expozitia internationala din Paris (in 1937 fiind distins cu Marele Premiu), la Bienala de la Venetia (1924, 1936, 1938, 1940, 1942, 1946 si, postum, in 1960). Contactul cu civilizatii straine ii aduce, desigur, un plus de experienta culturala, artistul pastrand tot timpul legatura intima cu spatiul cultural romanesc care, dealtfel, i-a conditionat si caracterul profund original al operei. Ceea ce atrage in primul rand la Petrascu este cultul sau pentru adevarul lumii vizibile, evitand orice indulcire, orice exces liric. Este, in pictura sa, un elogiu adus concretului, realitatii cu care venim permanent in contact, un elogiu fara indoiala polemic la adresa tendintelor de pulverizare a imaginii din unele curente postimpresioniste. El opune, totodata, lirismului semanatorist, pasunismului la care au ajuns unii epigoni ai lui Luchian si Grigorescu, o viziune robusta, vitala asupra lumii, Peisajele, naturale moarte, portretele sunt abordate cu o foarte sigura stiinta a compozitiei, in care un rol de seama revine echilibrului tinzand spre un anume statism ce trebuie inteles din perspectiva unei aspiratii spre durabilitate (Peisaj din Tg. Ocna, 1900; Peisaj din Vitre, 1901; Casa din Camplung, 1906; etc.). Culorile folosite de Petrascu incep, din deceniul al treilea, sa sublinieze su o remarcabila forta materialitatea, concretetea lumii care-i cade sub simturi. Ele subliniaza prin densitate si suculenta, ca si prin stralucire - evocand smaltul ceramicii, reflexele argintariei populare legaturile cu realitatea, cu traditiile artei romanesti. Stilul sau se cristalizeaza, limbajul sau dobandind treptat notele unei individualitati creatoare originale. Movivele picturii sunt puternic subliniate si tablourile castiga in acuitate, in naturalelte, in concret (Sotia artistului, 1923; Flori, mere si carti, 1923; Natura statica, 1930; Ardei si patlagele rosii, 1931; Natura statica, 1932; Tingire de alama, 1933; Natura moarta cu caldari, 1935; Anemone, 1939 etc.). Pictorul are aceeasi vocatie a durabilului si atunci cand, in imaginile sale, inregistreaza impresii de calatorie prin tara sau prin alte arii geografice. Asa sunt, de pilda, tablourile Iarna, 1934; Interior la Targoviste, 1937; Toledo - Poarta soarelui, 1929; Toledo - Poarta San Martin, 1929; Peisaj din Chioggia, 1934, sau splendida sa serie de peisaje venetiene, ocupand un loc de seama intre atatea opere consacrate, de-a lungul vremii, celebrului oras. Faima, dobandita inca in timpul vietii, il situeaza printre cei mai reprezentativi pictori ai uneia din cele mai fecunde si glorioase epoci a culturii romanesti - perioada dintre cele doua razboaie mondiale. Talentul sau exprima o forta telurica, un temperament echilibrat, o viziune optimista, care nu inseamna euforie lirica in fata universului, ci capacitatea de a retine si a evoca realitatea palpabila a lumii.