Învatarea scolara. Orientari contemporane în teoria si practica învatarii scolare
Conceptele de învatare si învatare scolara. Mecanisme si procesualitate. Forme, tipuri si niveluri de învatare
În întelesul cel mai larg al cuvântului, învatarea constituie "procesul dobândirii experientelor individuale de
comportare" (A. N. Leontiev), deci nu e vorba numai de formarea priceperilor si însusirea unor cunostinte, ci
se cuprinde si formarea motivatiei, atitudinilor, sentimentelor, ca si a vointei. Tot ceea ce nu este înnascut
este învatat, se formeaza în experienta, prin contactul cu mediul social si cel natural.
Procesul învatarii se desfasoara în mai multe faze:
- receptarea si înregistrarea materialul 353c22d ui pe fondul unei stari de atentie si activare cerebrala;
- întelegerea si generalizarea prin formarea de notiuni, principii etc.;
- fixarea în memorie, actualizarea prin reproducere a cunostintelor si transferul acestora.
Învatarea este un proces complex la care participa întreaga scoarta cerebrala.
Tipurile de învatare au fost clasificate pe baza mai multor criterii:
- în functie de analizatorul care participa la învatare, distingem: învatare vizuala, auditiva, verbo-motorie,
olfactiva, gustativa si kinestezica. Cea mai eficienta este cea combinata;
- dupa eficienta, învatarea poate fi: receptiv-reproductiva, inteligibila si creativa;
- dupa modul de organizare a materialului de învatare, distingem: învatare programata, euristica,
algoritmica, prin modelare si rezolvare de probleme, prin descoperirea inductiva, deductiva si analogica;
- dupa operatiile si mecanismele gândirii: învatare prin observare, imitare, prin conditionare reflexa,
conditionare operanta, prin identificare.
Forme ale învatarii:
- învatare spontana, neorganizata, care se petrece în familie, în grupurile de joaca etc.;
- învatare sistematica ce se realizeaza în special în scoli ori în cadrul diferitelor strategii de instruire.
Nucleul principal al învatarii sistematice este învatarea scolara, cuprinzând procesul de educare al copiilor si tinerilor, ce are loc în scoli si institute. În învatarea scolara accentul principal cade pe formarea intelectuala.
Învatarea spontana este îndeosebi o învatare sociala. În cadrul acestei forme de învatare are loc în special dezvolarea afectivitatii, formarea sentimentelor si a vontei.
Orientari principale în teoriile contemporane ale învatarii si relevanta lor pentru instruirea scolara
Teoriile asociationiste exagerau mult rolul asociatiilor, a acelor conexiuni stabilite între doua imagini ori idei, daca se produc simultan si sunt întarite prin repetare.
Pavlov a demonstrat prin coincidenta repetata a doi stimuli se produc în creier "legaturi temporare", pe care
Thorndike le-a numit "conexiuni".
Teoria învatarii cumulativ-ierarhice: Gagne a descris opt tipuri de învatare de complexitate crescânda:
- învatarea de semnale (tip Pavlov), când sugarul începe sa-si recunoasca mama dupa imaginea ei vizuala
si nu doar dupa voce;
- învatarea stimul-raspuns (tip Thorndike), când sugarul învata sa-si tina singur biberonul. La un anume
stimul stim sa înlocuim o miscare cu alta;
- înlantuirea de miscari, când o miscare o declanseaza pe cea urmatoare (de exemplu, mersul pe bicicleta,
înotul, scrisul);
- asociatiile verbale sunt acelea foarte complexe, implicate în vorbire;
- învatarea prin discriminare, atunci când facem distinctii fine (de exemplu, deosebirea dintre o insecta si un
paianjen
- învatarea conceptelor;
- învatarea regulilor (gramaticale, a formulelor matematice);
- rezolvarea problemelor constituie tipul de învatare cel mai complicat.
R. Gagne pastreaza influente din gândirea asociationista. Meritul sau este de a atrage atentia ca nu putem aborda o anumita tema, daca elevii nu si-au format în prealabil asociatiile, discriminarile, conceptele pe care ea le presupune. Profesorul trebuie sa gândeasca analitic un proiect de lectie, obiectivele propuse.
Teoria psihogenezei operatiilor intelectuale (a lui J. Piaget): Piaget a studiat evolutia gândirii, formarea gândirii abstracte, demonstrând cum gândirea are loc mai întâi în planul actiunilor reale, pentru ca treptat acestea sa poata fi efectuate mental.
Teoria operationala a învatarii: formarea operatiunilor mentale parcurge, cel putin în vârsta scolara mica, urmatoarele etape:
- faza de orientare (în care copiii asista cum învatatorul aduna un grup de 3 bile, apoi altul de 4 bile, le reuneste si numara din nou, constatând existenta a 7 bile);
- faza actiunii reale, în care elevii însisi executa operatia cu betisoare sau alte materiale;
- faza verbalizarii aduna cu glas tare, fara sa mai foloseasca materiale;
- faza interiorizarii aduna în minte, la început mai încet, apoi din ce în ce mai rapid.
Elevul trebuie sa fie activ daca dorim ca gândirea sa se dezvolte, sa fie pus în fata unor probleme, mobilizându-i toate resursele existente pentru formarea si dezvoltarea de operatii mintale.
Teoria genetic-cognitiva si structurala (Bruner): copilul descopera lumea dinafara lui în trei moduri:
- modalitatea activa realizata prin actiunea sa, prin manipulare libera, prin exersare;
- modalitatea iconica, bazata pe imagini;
- modalitatea simbolica.
Copilul utilizeaza treptat aceste modalitati, iar când ajunge la deplina stapânire a modalitatii verbale înseamna ca a ajuns la maturitate intelectuala. Bruner este printre primii care au subliniat necesitatea problematizarii, ca metoda, si a învatarii prin descoperire.
Conditii interne si externe ale învatarii eficiente. Motivatia învatarii scolare-conditie interna integrativa; geneza, dinamica, forme si structuri; legea optimului motivational; strategii de formare, dezvoltare
Conditii interne ale învatarii scolare:
- o evidenta însemnatate o are orientarea si concentrarea atentiei elevilor asupra celor ce se discuta în cadrul unei lectii. Atentia este trezita imediat de ceea ce este nou, necunoscut. Banalitatea adoarme atentia. Observam usor stimulii interni, obiectele mari, în culori vii. De aceea materialul intuitiv trebuie sa fie mare, în culori contrastante. De asemenea, miscarea, variatia atrage atentia. Dar mai i portanta decât toate aceste conditii este prezenta interesului. De aceea, preocuparea de a trezi interesul copiilor are o importanta cruciala în procesul învatarii;
- cunoasterea are însa la baza informatiile furnizate de simturi, sintetizate în perceptie. În ciuda aparentei, perceptia este un act foarte complex, iar scolarii pot sa nu vada ceea ce profesorului îi sare în ochi, datorita experientei lor reduse, a saraciei bagajului de reprezentari. În acest scop nu trebuie subestimate metodele intuitive. O a doua dificultate apare prin aceea ca elevii disting cu greu aspectele esentiale de cele neesentiale. Se recomanda utilizarea desenului schematic si folosirea unui material intuitiv cât mai variat. Un rol hotarâtor îl are însa interventia profesorului prin cuvânt;
- memoria are, desigur, finetea care asigura trainicia asimilarii cunostintelor si priceperilor. Memoria este cu
atât mai temeinica, cu cât mai activa este învatarea;
- în centrul preocuparilor formative în scoala va sta totdeauna cultivarea gândirii verbal-abstracte.
Conditii externe ale învatarii:
- toti factorii din ambianta scolara influenteaza randamentul învatarii;
- cel mai important este profesorul, tinuta, atitudinea lui, maiestria didactica. El trebuie sa stie sa aleaga cele
mai adecvate obiective operationale, sa dozeze continutul lectiei, sa foloseasca metode active care sa
trezeasca interesul scolarilor si sa-i antreneze în solutionarea problemelor;
- grupul scolar (fiecare elev sufera influenta mentalitatii clasei, fie ea pozitiva sau negativa);
- ambianta (cladirea scolii, aspectul clasei, linistea, igiena scolara);
- regimul de viata al elevului: respectarea unor ore fixe pentru masa, studiu, repaos, în vederea creerii unui cadru extern optim al învatarii, dirigintele trebuie sa colaboreze cu familia.
La baza motivatiei sta o mare varietate de trebuinte biologice si psihice ale omului.
Motivele sunt de doua tipuri:
- extrinseci: nu au legatura cu natura activitatii în învatare;
- intrinseci: eu legatura cu specificul învatarii.
Care sunt motivele principale care îl determina pe scolar sa vina la scoala?
Motive extrinseci:
- pentru a face pe placul parintilor;
- pentru ca si alti copii din cartier fac la fel;
- pentru ca exista impulsul de a se supune normelor (tendinte normative);
- pentru ca se poate teme de consecintele repetentiei, al excluderii din scoala (anxietate);
- impulsul afirmarii eului, dorinta de ridicare sociala.
Motive intrinseci:
- din curiozitate;
- aspiratia spre competenta;
- dorinta de a crea.
Profesorul e nevoit sa se sprijine pe toate formele de motivatie, însa el va cauta tot timpul sa promoveze motivatia intrinseca, cea mai valoroasa.
Formarea motivatiei:
- proces complex si de lunga durata;
- atitudinile parintilor sunt inoculate treptat si copiilor;
- conteaza exemplul, modelul profesorului; intervine intentia datorata autoritatii;
- bucuria succesului poate duce la o atitudine pozitiva fata de materia asimilata care a dus la satisfactii;
- într-o activitate scolara trebuie sa predomine momentele pozitive;
- educarea motivatiei atinge stadiul superior când apar sentimentele trainice legate de valoarea muncii si a
culturii
Randamentul într-o activitate creste paralel cu forta motivatiei numai pâna la un anumit punct, când dorintele
sunt prea puternice, intevin inhibitii si randamentul nu mai creste, ba chiar scade.
si actionale, a celor atudinal-valorice
Actiunile externe cu obiectele, printr-un proces de analiza, comparatie, sinteza si generalizare, proces dirijat de profesor, se transforma pe plan mintal în operatii intelectuale, în scheme de gândire. Este vorba de o aspiratie spre integrare sociala, o dorinta de afiliere.
|
