Sunt oare copiii nostri mai agresivi decat generatiile anterioare? Exista cauze actuale care determina aceste manifestari violente? Chiar de la inceput, e bine sa facem o diferentiere intre agresivitate, care este caracteristica si indi 616m128g spensabila vietii (animale si umane) si violenta ca manifestare exterioara a ei in alte situatii decat cele in care este amenintat individul.
Acceptam cu usurinta apararea de pericole externe, indiferent de forma pe care o imbraca dar ne sperie manifestarile violente carora nu le gasim imediat un motiv. Asa ajung parintii, educatorii, profesorii sa se planga de violenta copiilor, fie ea fizica sau verbala: copiii care se bat, injura sau scuipa, copiii care chinuie animalele, copiii care tipa sau se tavalesc pe jos, cei care ameninta sau blesteama si, nu in ultimul rand, cei care se auto-agreseaza. Bineinteles ca fiecare dintre noi are anumite limite in care tolereaza violenta. Este ceea ce W. Bion a numit "continere". Cat din agresivitatea copilului poate fi continuta de catre parinti? Unii sustin ca toti copiii se bat si nu este nimic rau in asta, altii intra in panica atunci cand isi aud copilul tipand, altii considera ca astazi copiii sunt mai "rai" decat inainte.
Sursele violentei nu sunt intotdeauna constiente
Pentru fiecare dintre aceste manifestari exista explicatii mai simple sau mai complexe. De exemplu, copilul a vazut scene violente si le imita, altii au fost violenti cu ei, societatea in care traim cultiva violenta, copilului i s-au tolerat toate capriciile pana cand frustrarile au devenit inevitabile si atunci el a raspuns agresiv sau, dimpotriva, copilul a fost tratat prea sever si violenta lui este o forma de razbunare. Dar dincolo de toate ipotezele, raman intrebarile: "Ce facem?", "Cum reactionam?", "Cat de eficienta este pedeapsa?", "Dar recompensa?".
Considerand acest comportament violent ca un simptom, avem doua variante. Prima este incercarea de a-l inlatura, mergand de la metode banale: "Nu e frumos, e rusine sa ?!" pana la complicate metode comportamentale. Aceste incercari sunt in mare parte zadarnice; fie nu se schimba nimic, fie comportamentul se agraveaza, fie dispare acest simptom, dar apare altul. A doua este incercarea, mult mai dificila, de a intelege ce inseamna comportamentul violent si care sunt cauzele lui. Acesta este demersul psihanalitic, care cere mult timp si mult efort, dar care este incununat de succes. Psihanaliza copilului si formele de psihoterapie psihanalitica au suferit multe transformari de-a lungul timpului dar se bazeaza pe acelasi principiu: a da copilului posibilitatea sa se exprime prin cuvant, desen, modelaj sau joc. Dar adesea parintii nu pot face asta.
Este greu sa suporti agresivitatea, ba chiar sa stimulezi exprimarea ei, chiar si cu scopul nobil de a ajuta copilul sa se elibereze de ea. Si de ce sa nu vorbim si despre vinovatie? Pe care copilul o traieste puternic dupa manifestarile sale violente si efectele lor. Cum sa deculpabilizezi propriul copil sau elev spunandu-i: "Nu-i nimic daca ai injurat!", "Foarte bine ca ai batut cainele, o merita!". Astfel ca ajungem sa ne dam seama cat de dificila este abordarea manifestarilor agresive si ca, de multe ori, in incercarea de a remedia situatia nu reusim decat s-o inrautatim. Caci sursele violentei nu sunt intotdeauna constiente sau acceptabile.
Violenta este uneori o forma de aparare
Ne este greu sa recunoastem ca am fost violenti cu copilul sau sa facem legatura intre certurile din familie si comportamentul sadic al copilului fata de animale. E mai usor sa spunem: "Copiii sunt violenti pentru ca asta vad la televizor". Si poate ca este adevarat intr-o anumita masura dar nu este doar atat. E ca si cum am vedea doar partea iceberg-ului care este deasupra apei. Sub nivelul apei, in profunzime, exista mult mai mult. Doar ca aceea nu este o parte vizibila. Si ajungem astfel sa spunem ca baza pentru un studiu propriu-zis al agresiunii trebui sa fie un studiu al radacinilor intentiei agresive. Acolo, in profunzime, putem gasi cauze neobisnuite. De exemplu frica. Cine se gandeste ca ea te-ar putea face violent? Si totusi cu totii stim ca "cea mai buna aparare este atacul". Iata, am descoperit ca violenta este uneori o forma de aparare!
Ideal este ca aceste cauze sa fie descoperite de subiectul insusi. Nu psihologul, medicul, parintele sau profesorul sa fie cei care cauta ci chiar copilul sau adolescentul, bineinteles ajutat. Pentru ca el este autorul manifestarii respective si doar in psihicul lui putem gasi sursa ei. In psihanaliza, este ajutat sa regreseze pana acolo si sa retraiasca situatia traumatica pentru care atunci nu a avut un raspuns adaptativ, sa-si reia apoi cresterea afectiva si sa reconstruiasca drumul pana in prezent fara a mai avea nevoie de comportamentul violent. Sa faca fata situatiilor si persoanelor intalnite, sa nu-si ascunda gandurile si trairile afective in spatele pumnului sau injuraturii. Sa-si regaseasca modul uman, verbal de a reactiona. Sa poata spune ce simte, ce nu-i place, ce ar vrea sa schimbe, deci sa puna in cuvant ceea ce pana atunci punea in act violent.
Anca Pietraru
Psihanalist
Tel.: 0721.613.765
e-mail: copiiinostri@yahoo.com
|
