Ce este filosofia ?
Cea mai simpla cale pentru o
definitie prealabila a filosofiei, asa cum cere aceasta
întrebare, este sa admitem evidenta ca filosofia este o
forma a culturii occidentale. A culturii occidentale în primul rând,
daca nu chiar si exclusiv, pentru ca termenul respectiv, în
etimologia lui, apartine substratului grec al acestei culturi. In toate
celelalte culturi, filosofia are numele pe care i l-au dat grecii si care
înseamna "iubire de întelepciune". Pentru a putea raspunde la
întrebarea ce este filosofia trebuie sa examinam conditile
aparitiei sale în lumea greaca care i-a dat nastere. In
aceasta lume greaca filosofia apare într-un context de criza a
traditiei si valorilor, atunci când în urma calatoriilor
si contactului cu atitudini si norme diferite, omul grec a avut
ezitari în deciziile asupra propriei existente si propriului
comportament. Religia încetase sa mai aiba forta de a prescrie
cu rigurozitate atitudini, norme 23523v211x si conduite. Filosofia a aparut ca o
succesoare a religiei în asumarea de catre om a propriei existente, a
destinului.
Dar momentul din dialectica sacrului
si profanului care a permis si a facut necesara
aparitia filosofiei în Grecia este acelasi cu cel care indica
aparitia culturii. Poate nu atât filosofia este succesoarea si
alternativa religiei, cât cultura în totalitate. Abia în aceasta
totalitate a culturii este filosofia prima succesoare si alternativa
la religie. Genul proxim al filosofiei ramâne cultura. In cultura,
filosofia se afla în principal alaturi de stiinta
si literatura ori arta, cu care a putut fi uneori
confundata. Impartind cunoasterea cu stiinta,
filosofia a fost considerata destul de adesea o stiinta. In
formula deplina a filosofiei germane moderne, filosofia a fost
considerata stiinta absoluta a absolutului. Intr-o
formula ponderata si logica, ea a fost considerata o
stiinta a totalitatii existentei si a celor
mai generale legi care pot fi formulate asupra acesteia. In schimb stiinta,
cel putin cunoasterea stiintifica moderna, avea o
atitudine opusa fata de obiectul ei. Ea cauta sa
delimiteze cât mai precis cu putinta obiectul si aspectele
vizate. Stiinta moderna este prin excelenta domeniul unei
cunoasteri parcelare, fragmentate chiar la extrem. Diferenta
specifica dintre filosofie si stiinta ar fi ca
diferenta dintre domenii, legi si notiuni situate la nivelul
generalului si la cel al particularului. Acest gen de definitie a
produs afirmatia ironica potrivit careia, daca omul de
stiinta este acel om care stie aproape totul despre aproape
nimic, filosoful este acel om care stie aproape nimic despre aproape
totul.
Dar astazi aceasta
diferenta se dovedeste a fi superficiala, pentru ca
stiinta emite pretentii la adevarurile totalizatoare. De la
sfârsitul filosofiei germane, odata cu Hegel, filosofia a renuntat
sa construiasca sisteme totalizatoare. În schimb, o
stiinta cum este cosmologia se pretinde explicit o
"stiinta a totalitatii" legând spatiul si
timpul de fizica microparticulelor si câmpului. Totodata
stiinta pretinde ca stapâneste singura
adevarul de vreme ce îl poate verifica sau experimenta. Filosofiei nu-i
ramâne decât tema adevarului ca valore culturala si nimic
altceva.
Desigur, si aceasta
diferenta specifica dintre filosofie si
stiinta a fost anticipata. Din a doua jumatate a
secolului trecut s-a afirmat ca diferenta dintre filosofie si
stiinta este diferenta dintre judecata de valoare si
judecata de fapt, diferenta dintre formularea scopurilor si
formularea mijloacelor. Filosofia face judecati de valoare asupra
realitatii, judecati de la care nu putem pretinde decât o
motivare rationala, prin criterii, care nu reprezinta
totusi decât o cunoastere la nivelul semnificatiilor. Pe când
stiintei îi revin judecatile de fapt, verificabile, testabile
experimental si, prin urmare, adevarata cunoastere care este cea
operationala, adica la nivelul procedeelor prin care se pot
obtine efecte precise. Din acest punct se deschide, probabil, cea mai
larga, rezumativa si actuala formula a diferentei
specifice dintre filosofie si stiinta. Ea este
diferenta dintre o cunoastere semnificativa si o
cunoastere operationala. stiinta actuala este mai
mult ceva de facut decât ceva de spus. De aceea ea prefera limbajul
matematic, care este cel mai transparent, care poate cel mai bine trimite în
afara sa. Pe când filosofia este rostire, este ceva ce se petrece în discurs;
ea este demersul unui discurs.
Comparata cu cunoasterea
stiintifica actuala, filosofia este cunoastere numai
în masura în care astrologia sau alchimia sunt cunoasteri. Din
aceasta perspectiva comparatia favorabila este cu arta în
general, dar în particular si precis cu literatura, care si ea se
preocupa de semnificatii si valori. Dar daca filosofia nu
poate fi cunoastere în sensul în care operationala cunoastere
stiintifica actuala este cunoastere, ea nu este nici
numai literatura, daca prin literatura se întelege jocul
gratuit cu semnificatiile. Într-adevar, daca arta este
iminenta unei revelatii care nu se produce, filosofia nu poate fi
numai arta a discursului. Filosofia nu ne trimite imediat la ceva de
facut, sau nu ne instruieste numai asupra a ceva de facut, dar
nici nu se etaleaza pe sine ca un obiect real, asa cum face arta,
care este autoreferentiala.
Caracteristic filosofiei este
ca ea încearca sa spuna ceva cu sens despre om si
lume. stiinta ne spune cu mare precizie ce este de facut pentru
a obtine un efect anume sau un anume aspect al realitatii. În
esenta ei, stiinta actuala este o corelatie între
algoritmii unor experimente. La rândul ei, arta actuala seamana
cu visurile noastre frumoase sau cu cosmarurile noastre. Ea este un joc cu
semnificatiile, care încearca sa atraga atentia asupra
ei. De partea stiintei se afla logica, cu transparenta
monosemiei, de partea artei se afla semnificarea, cu obscuritatea
polisemiei . In discursul filosofiei sunt prezente atât logica,
cât si semnificarea, atât polisemia, cât si monosemia. Din împreuna
lucrare a semnificatiilor si logicii rezulta ceva diferit atât
de notiunile stiintei, cât si de metaforele si
metonimiile artei: sensul.
Intrucât vizeaza sensul,
filosofia este ceva diferit atât de cunoasterea
stiintifica, cât si de semnificarea artistica.
Interpretarea semnificatiilor, cautarea sensurilor lumii si
omului, a sensurilor existentei, face din filosofie o forma de
hermeneutica . Filosofia este o hermeneutica
existentiala, o interpretare a existentei, a lumii si
omului, o interpretare care se poarta asupra omului si valorilor sale
pentru a le anticipa destinul. Dar filosofia nu este numai o interpretare
erudita. Ea produce prin interpretare o întelegere profunda a
lumii si omului. Iar aceasta întelegere modifica
existenta celui care o atinge. In esenta ei cea mai profunda
si constanta asta este filosofia: o interpretare care ne schimba
existenta. Si ne-o schimba nu reducând-o, nu scazând-o, ci
îmbogatind-o si extinzând-o.
In discursul filosofic, rostirea
rezulta din travaliul logicii asupra semnificatiilor. In stadiul
sau auroral, discursul filosofic occidental îsi are originea în
stratul semnificatiilor mitologiei grecesti. Filosofii presocratici
si-au exercitat logica asupra unor semnificatii religioase.
Dealtfel si logica, cea de a doua instanta a rostirii
filosofice, provine tot dintr-o sursa religioasa -
ritualul. Logica este limbajul algoritmic al ritualurilor care au evoluat mai
rapid spre profan decât miturile. Cu acest punct de plecare, filosofia nu poate
fi, cu toate temele si formele ei atât de diferite de religie, decât o
gnoza. Filosofia occidentala este una din gnozele superioare ale
occidentului, întrucât supraevalueaza cunoasterea si omul.
Filosofia, ca si gnoza în general, considera cunoasterea - pe
care trebuie sa o întelegem ca o cunoastere a sensului, ca
rezultatul unei interpretari, unei hermeneutici - o cale de salvare mai
buna decât mântuirea pe care o aduc religiile. In al doilea rând,
filosofia, tot la fel ca si gnoza, supraevalueaza omul împingând
umanismul pâna la extrema de a face din om o fiinta suprema
pentru om.
Putem spune ca, întotdeauna,
marea filosofie a fost o religie ratata. Ea a fost o religie pentru
elitele rationaliste, pentru cei initiati. Ca dovada:
putini ramân în istoria filosofiei occidentale gânditorii care
sa fi scapat complet diferitelor ezoterisme si ocultisme,
macar celor camuflate social-politic si milenarist, daca nu
celor de-a dreptul religioase. Pe de alta parte parte, Divinitatea este
mereu co-prezenta fata de principiile si temeiurile
filosofice ale existentei care, si ele, nu sunt, dupa Eliade,
decât niste hierofanii. Emergenta filosofiei din religie,
detasarea definitiva a discursului generat de discursul generator
este numai relativa pentru o lunga perioada din istoria culturii
occidentale si se dovedeste a fi reversibila. De la momentul
auroral al filosofiei grecesti, pâna în contemporaneitate,
Divinitatea nu a lipsit decât exceptional din sistemele filosofice
occidentale. si, rasturnând lucrurile asa cum face filosofia
când muta sensul problemelor, am fi tentati sa spunem ca,
la acest ceas al dialecticii sacrului si profanului, în acest moment al
retragerii Divinului din lume, în contextul occidental filosofia ramâne,
prin opere de metateologie, cum sunt cele ale lui Heidegger, locul celui mai
bun raport al omului cu sacrul.
Ca filosofia este o
alternativa pentru religie si succesoarea ei în culturile seculare se
vadeste si în finalitatea lor paralela: amândoua sunt
demersuri initiatice. Diferenta ramâne totusi imensa:
initierea filosofica ramâne o initiere profana si
accesul omului la principiul "sacru" este mediata de cunoastere. Cel
care initiaza si initiatul sunt oameni obisnuiti,
lipsiti de har, iar initierea, efectuându-se în limitele
si în numele normalitatii, nu conduce la extaz. Omul este,
dupa antropologia primei jumatati a secolului nostru, un
foetus de primate nascut prematur. Adica fara garnitura de
instincte gata formata astfel încât sa-i îngaduie sa
traiasca, sa existe. Filosofia este între acele forme culturale
care repara aceasta carenta fiintiala a omului,
înlocuind lipsa de maturitate a instinctelor cu ceva de ordinul semnificatiilor. Aceasta este dovada
faptului ca formele culturale nu sunt ceva gratuit: omul este imposibil
sa existe ca om în absenta acestui supliment cultural. Filosofia este
un supliment cultural care face accesibila existenta unor oameni prea
rationali, respectiv nedaruiti cu darul credintei. Ceea ce
este important este ca filosofia sa fie constienta de rolul
sau de succesoare a religiei si sa poata functiona ca
estetica superioara a singurei arte care merita interesul nostru
total: al unei arte existentiale, a vietii noastre ca opera de
arta.
Sumar:
Filosofia a aparut odata cu cultura
occidentala ca o succesoare a religiei în asumarea de catre om a
propriei existente, a destinului. Diferita de religie prin
apartenenta ei la cultura, ea difera de data aceasta în interiorul
sferei culturii, de cunoasterea stiintifica moderna,
care este operationala, prin aceea ca se intereseaza de
semnificatii, iar de arta, care si ea se joaca cu
semnificatiile, prin aceea ca le trateaza logic .Filosofia
interpreteaza semnificatiile pentru a întelege lumea; ea este o
initiere profana.
Probleme:
- Ce este filosofia ? a)
stiinta; b) arta; c) nici arta, nici
stiinta.
