Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























JOHN LOCKE - ESEU ASUPRA INTELECTULUI OMENESC

Filozofie




JOHN LOCKE - ESEU ASUPRA INTELECTULUI OMENESC

SINTEZa INTRODUCTIVa**

Principalul reprezentant al empirismului britanic modern, John Locke

(1632-1704), s-a nascut la Wrington, langa Bristol, in Anglia. El a studiat la

Colegiul Christ Church din Oxford, unde a fost o perioada profesor, intrand apoi



in cercul lordului Ashley, viitor conte de Shaftesbury, ocupand diverse functii

publice. Calatoreste in Franta, Germania si Olanda, revenind in 1688 in Anglia.

Opere principale: Eseu asupra intelectului omenesc (1690), Doua tratate

despre carmuire (1690), Scrisoare despre toleranta (1690), Cateva cugetari asupra

educatiei (1693), The Reasonableness of Christianity as delivered in the Scriptures/

intelepciunea crestinismului asa cum este prezentata in Scripturi (1695).

Extremele reprezentate in epoca sa de anumite doctrine speculative de tip

scolastic, in care abunda "expresiile obscure", pe de o parte, si scepticismul

radical, pe de alta, ambele inacceptabile pentru el, l-au incitat probabil pe John

Locke sa abordeze, poate cel dintai, in mod sistematic problema cunoasterii. A

realizat aceasta cu stralucire in epocalul sau Eseu asupra intelectului omenesc,

rod al incercarii filosofului englez de a stabili care sunt limitele cunoasterii

noastre. Aceste limite, crede el, vor putea fi determinate prin evidentierea surselor

cunostintelor noastre sigure. in viziunea lui Locke, toate ideile noastre isi au

originea in impresiile sensibile (dobandite prin simturile externe) si in reflectie

(considerata "simt intern"). Intelectul este conceput de filosoful englez ca fiind

complet pasiv atunci cand isi obtine cele dintai idei, el fiind asemanat de

ganditorul britanic cu o "tablita nescrisa" ("tabula rasa"), pe care se intiparesc mai

intai ideile simple. Acestea sunt distinse de ideile complexe pe baza originii lor:

ideile simple provin din experienta externa sau din cea interna, pe cand ideile

* John Locke, Eseu asupra intelectului omenesc, Editura Stiintifica,

1961. Traducere de Armand Rosu si Teodor Voiculescu.

** Sinteza introductiva de Delia Serbescu.

Universitatea Spiru Haret

117

complexe sunt dobandite de intelect prin trei tipuri de operatii asupra ideilor

simple: prin combinare, comparare sau abstractizare. Pentru a-si intemeia

sustinerea ca toate ideile isi au sursa fie in experienta (interna sau externa), fie in

operatiile intelectului asupra ideilor simple, filosoful englez respinge ineismul,

adica pozitia in privinta originii ideilor noastre potrivit careia in minte exista idei

innascute. Argumentele sale anti-ineiste sunt expuse in special in prima parte a

Eseului, ele atacand fie inconsistenta logica a sustinerii ca in minte s-ar afla inca

de la nastere idei pe care mintea nu le sesizeaza si nu le-a sesizat (inca) niciodata,

fie presupozitia ineista ca exista idei care se regasesc la toti oamenii, precum

ideea de Dumnezeu, Locke invocand aici exemplul unor triburi primitive care nu

ar poseda aceasta idee, fie argumentul in favoarea ineismului al consensului

tuturor oamenilor asupra, de pilda, a principiilor logice, filosoful englez

sustinand, pe de o parte, ca acest consens ar fi putut fi obtinut si altfel, de pilda

prin educatie, pe de alta parte ca el este pur si simplu iluzoriu, consensul fiind

imposibil de gasit, fie si intr-o singura privinta, la toti oamenii.

Ideile isi au, asadar, sursa in experienta. Or, pentru Locke, determinarea

originii ideilor este modalitatea de a stabili care sunt limitele cunoasterii noastre.

Afland aceste limite, pot fi identificate problemele care sunt in principiu

inaccesibile cunoasterii. Prin urmare, daca ideile noastre isi au originea in

experienta, se pune problema daca ele reprezinta in mod veridic lumea externa

care e presupusa a le fi sursa. Pentru a raspunde la aceasta, Locke observa ca noi

percepem direct numai calitatile, nu si substantele care poseda aceste calitati. El

le imparte in calitati primare, care au existenta obiectiva, adica: intinderea,

soliditatea, timpul, miscarea sau repausul si numarul si calitati secundare, care

sunt subiective, de exemplu: sunet, miros, gust, culoare etc. Ceea ce putem noi

cunoaste sunt calitatile primare, pe cand calitatile secundare apartin subiectivitatii

noastre. Nu putem insa ajunge la cunoasterea suportului acestor calitati primare,

substanta materiala, a carei existenta filosoful englez o admite, el negand doar

capacitatea noastra de a ajunge la cunoasterea acestei substante. O posibila

motivatie a acestei incognoscibilitati a substantei materiale este ca simturile

noastre sunt adaptate doar perceperii obiectelor de anumite dimensiuni, materia

avand, in conceptia lui Locke, o structura "corpusculara" sau atomica, si, cum

orice cunoastere se bazeaza pe experienta senzoriala, reiese ca nu putem ajunge la

o cunoastere a aspectelor profunde ale lumii naturale, deci a substantei materiale.

E, dupa cum s-a mai afirmat, consecinta adoptarii de catre ganditorul britanic a

unui concept de experienta prea restrictiv. Locke se pune astfel in situatia dificila

de a considera substanta ca fiind ceva imposibil de perceput si descris, despre

care se poate spune doar ca e suportul calitatilor si nimic mai mult. El deschide

astfel, pe de o parte, calea catre critica ideii de substanta dezvoltata ulterior de

Berkeley pentru substanta materiala si apoi de Hume pentru cea spirituala si, pe

de alta parte, catre faimoasa distinctie kantiana intre fenomen si "lucru in sine",

expresie la a carei consacrare in filosofie a contribuit si John Locke.

Universitatea Spiru Haret

118

Capitolul IV

ALTE CONSIDERAtII ATaT SPECULATIVE CaT SI PRACTICE

CU PRIVIRE LA PRINCIPIILE iNNaSCUTE

1. Principiile nu pot fi innascute 24524v2115y daca nu sunt innascute si

ideile despre ele. Daca acei care ar vrea sa ne convinga ca exista

principii innascute nu le-ar fi luat pe toate laolalta, ci ar fi examinat

separat partile din care sunt facute aceste propozitii, poate ca nu ar fi

fost atat de grabiti sa creada ca sunt innascute, deoarece daca ideile

din care sunt formate acele adevaruri nu sunt innascute, este

imposibil ca propozitiile formate din ele sa fie innascute sau

cunostinta ce avem despre ele sa fie nascuta o data cu noi. Caci daca

ideile nu sunt innascute, a fost o vreme cand mintea noastra era

lipsita de acele principii si deci ele nu sunt innascute, ci au alta

origine, fiindca acolo unde nu exista idei nu poate exista nici o

cunoastere, nici un asentiment, nici o propozitie mintala sau verbala

despre ele.

2. Ideile si, mai cu seama, ideile din care sunt facute

principiile nu se nasc o data cu copiii. Daca examinam cu atentie

copiii nou-nascuti, vom avea putine motive sa credem ca aduc cu ei

pe lume multe idei, caci, cu exceptia poate a unor idei slabe despre

foame, sete si caldura si unele dureri pe care le-au putut simti in

pantecele mamei, nu exista in ei nici cea mai mica urma de idei

determinate si mai cu seama de ideile care corespund termenilor

din care sunt facute acele propozitii universale privite ca principii

innascute. Putem percepe cum mai tarziu ideile vin treptat in

mintea lor si cum nu dobandesc nici mai multe idei si nici altele

decat cele procurate lor de catre experienta si observarea lucrurilor

ce le-au iesit in cale; ceea ce ar putea fi suficient ca sa ne convinga

ca ele nu sunt caractere intiparite in minte de la origine.

3. "Este imposibil ca acelasi lucru sa fie si totodata sa nu

fie" este cu siguranta un principiu innascut (daca exista vreunul).

Dar poate cineva sa creada sau sa spuna ca imposibilitatea si

identitatea sunt doua idei innascute? Sunt ele din acelea pe care le

au toti oamenii si cu care au venit ei pe lume? Si sunt ele primele

idei pe care le au copiii si anterioare tuturor ideilor dobandite?

Daca sunt innascute, ele trebuie sa fie astfel. Are copilul ideea

imposibilitatii si a identitatii inainte de a avea pe aceea de alb sau

negru, de dulce sau amar? Si din cunoasterea acestui principiu

trage copilul incheierea ca sanul frecat cu pelin nu mai are acelasi

gust ca inainte? Oare cunoasterea efectiva ca Impossibile est idem

esse, et non esse face pe copil sa deosebeasca pe mama lui de un

strain, sa iubeasca pe mama si sa fuga de strain? Sau poate ca

mintea se indrumeaza singura si-si indrumeaza asentimentul prin

Universitatea Spiru Haret

119

idei pe care nu le-a avut inca? Sau poate ca intelectul trage

concluzii din principii pe care inca niciodata nu le-a cunoscut sau

inteles? Denumirile "imposibilitate" si "identitate" reprezinta doua

idei atat de departe de a fi innascute sau nascute o data cu noi, incat

este nevoie de multa atentie si grija, cred eu, ca sa le formulam in

mod just in intelectul nostru. Ele sunt atat de departe de a veni pe

lume o data cu noi, atat de departe de gandurile prunciei si

copilariei, incat eu cred ca, dupa cercetare, se va afla ca multi

oameni maturi sunt lipsiti de ele.

4. Identitatea nu este o idee innascuta. Daca identitatea (ca

sa dam numai acest exemplu) ar fi intiparita din nastere si, in

consecinta, ar fi atat de clara si evidenta pentru noi incat ar trebui sa

o cunoastem chiar din leagan, as dori bucuros sa ma lamureasca un

copil de sapte ani sau un batran de saptezeci, daca un om care este

creatura facuta din trup si suflet, este acelasi om atunci cand corpul

sau se schimba; daca Euforbus si Pitagora care au avut acelasi suflet,

au fost acelasi om cu toate ca au trait la distanta de cateva secole

unul de altul; ba chiar daca si cocosul in care a trecut acelasi suflet,

nu era aceeasi fiinta ca Euforbus si Pitagora? De unde se va vadi

poate ca ideea noastra de identitate nu este asa de stabila si clara

incat sa merite s-o credem innascuta in noi. Caci daca aceste idei

innascute nu sunt clare si distincte astfel ca sa poata fi cunoscute in

mod universal si acceptate in chip natural, ele nu pot fi subiecte de

adevaruri universale si neindoioase, ci vor fi prilej de neinlaturat de

vesnica nesiguranta. Caci eu banuiesc ca ideea fiecarui om despre

identitate nu va fi la fel cu aceea pe care a avut-o Pitagora si mii de

urmasi ai sai. Si atunci care va fi adevarata? Care va fi innascuta?

Sau exista doua idei diferite despre identitate, ambele innascute?

5. Nici sa nu creada cineva ca intrebarile pe care le pun aci in

legatura cu identitatea omului sunt simple speculatii desarte. Chiar

daca ar fi astfel, inca ar fi destul ca sa se faca dovada ca nu exista in

intelectul oamenilor nici o idee innascuta despre identitate. Acela

care va medita cu putina luare aminte asupra invierii mortilor si va

vedea ca justitia divina va chema la judecata exact pe aceiasi oameni

sa fie fericiti sau nenorociti in viata de apoi, dupa cum au facut bine

sau rau in aceasta viata, va gasi poate ca nu este usor sa hotarasca ce

inseamna acelasi om si in ce consta identitatea si nu se va grabi sa

creada ca el, toata lumea si chiar copiii au o idee clara despre

identitate.

6. intregul si partea nu sunt idei innascute. Sa examinam acel

principiu matematic ca "intregul este mai mare decat partea". Cred ca

acesta este socotit ca facand parte dintre principiile innascute si cred

ca are tot atatea drepturi la aceasta ca oricare alt principiu. Totusi

nimeni nu crede ca este asa daca se gandeste ca ideile cuprinse in

Universitatea Spiru Haret

120

principiu (intregul si partea) sunt cu totul relative. insa ideile pozitive

de care ele atarna in mod propriu si nemijlocit sunt intinderea si

numarul, iar intregul si partea exprima numai relatiile lor. Astfel, daca

intregul si partea sunt idei innascute, atunci tot astfel trebuie sa fie si

intinderea si numarul, deoarece este imposibil sa avem idee despre o

relatie, fara sa avem vreo idee despre lucrul caruia ii apartine si pe

care este intemeiata. Acum, daca ideile de intindere si de numar sunt

intiparite de catre natura in mintea oamenilor, las ca acest lucru sa fie

cercetat de catre sustinatorii principiilor innascute.

7. Ideea de adoratie nu este innascuta. Ca "Dumnezeu trebuie

sa fie adorat" este fara indoiala un adevar atat de insemnat pe cat poate

concepe mintea omeneasca si merita primul loc intre toate principiile

practice, si totusi nu poate fi in nici un chip considerat ca innascut

daca nu sunt innascute si ideile de Dumnezeu si de adoratie. Ca ideea

desemnata de termenul "adoratie" nu se afla in intelectul copiilor si ca

nu este un caracter intiparit in minte de la origine va recunoaste, cred,

cu usurinta oricine vede cat de putini oameni dintre adulti au o notiune

clara si distincta despre aceasta. Si cred ca nimic nu este mai ridicol

decat sa spui ca principiul "Dumnezeu trebuie sa fie adorat" le este

innascut copiilor si totusi ca ei nu stiu ce este adoratia lui Dumnezeu,

care este datoria lor. Dar sa trecem mai departe.

8. Ideea de Dumnezeu nu este innascuta. Daca vreo idee poate

fi privita ca innascuta, atunci, dintre toate ideile, ideea de Dumnezeu

poate sa fie socotita astfel pentru multe motive, caci este greu de

conceput cum ar putea exista principii morale innascute, fara o idee

innascuta despre dumnezeire. Fara notiunea unui legiuitor este

imposibil sa avem notiunea unei legi si obligatia de-a o respecta. Pe

langa ateii cunoscuti la cei vechi si infierati de istorie, nu s-au

descoperit oare gratie navigatiei in ultimele veacuri natiuni intregi in

golful Soldania, in Brazilia, in Boranday si in insulele Caraibe etc., la

care nu s-a gasit nici o notiune despre Dumnezeu si despre religie?

Nicholaus del Techo scrie in Literis, ex Paraquaria de

Caaiguarum Conversione, urmatoarele: Reperi eam gentem nullum

nomen habere, quod Deum et hominis animam significet: nulla sacra

habet, nulla idola. Acestea sunt exemple de natiuni la care natura

primitiva a fost lasata singura fara sprijinul culturii si instructiunii si

fara progresul artelor si stiintelor. Se pot gasi insa alte natiuni, care



s-au bucurat in foarte larga masura de aceste avantaje si carora totusi

le lipseste ideea de Dumnezeu si cunoasterea lui, fiindca nu si-au

indrumat mintea pe acea cale. Nu ma indoiesc ca va fi o surpriza

pentru altii, cum a fost si pentru mine, sa afle ca siamezii fac parte

dintre aceste natiuni; pentru aceasta, ei pot sa consulte lucrarea

fostului trimis al regelui Frantei acolo, in care acesta nu relateaza

nimic mai bun nici despre chinezi. Si daca nu veti crede pe La

Universitatea Spiru Haret

121

Loubere, atunci misionarii Chinei, chiar iezuitii, marii panegiristi ai

chinezilor, sunt cu totii pana la un om, de acord si ne vor convinge ca

cei din secta literatilor, adica a invatatilor, care pastreaza vechea

religie a Chinei si care constituie casta dominanta de acolo, cu totii

sunt atei. (Vezi Navarette, in Colectia de calatorii, vol. I si Historia

Cultus Sinensium). Si poate ca daca am privi cu atentie viata si spusele

unor oameni nu atat de departati de noi, am avea si noi prea destule

motive sa ne temem ca multi oameni din tari mai civilizate nu au

puternic si clar intiparita in minte ideea de divinitate si ca lamentarile

cu privire la ateism ce se fac auzite din amvon nu sunt fara temei. Si

cu toate ca azi numai cativa scelerati care si-au pierdut rusinea

marturisesc pe fata ca sunt atei, am auzi poate mai mult vorbind

despre ateism pe altii, daca nu le-ar inchide gura frica de sabia

magistratului sau de blamul semenilor lor. Daca s-ar inlatura temerea

de pedeapsa sau rusine, acesti oameni si-ar declara ateismul tot asa de

deschis cum il arata prin felul lor de viata.

9. Dar daca toti oamenii de pretutindeni ar avea notiunea unui

Dumnezeu (istoria ne invata insa contrariul), nu ar urma de aci ca ideea

de Dumnezeu este innascuta. Caci, chiar daca nu s-ar gasi nici o natiune

care sa nu posede o denumire si cateva notiuni vagi despre el, totusi

aceasta nu ar dovedi ca ele sunt intipariri native in minte, dupa cum

denumirile de "foc", "soare", "caldura" sau "numar" nu dovedesc ca

ideile pe care le desemneaza sunt innascute, numai pentru motivul ca

denumirile acestor lucruri si ideile despre ele sunt atat de universal

admise si cunoscute de oameni. Pe de alta parte, nici lipsa unei asemenea

denumiri sau lipsa unei astfel de notiuni din mintea oamenilor nu ar fi un

argument contra existentei unui Dumnezeu, dupa cum nu ar constitui o

dovada ca nu exista magnet pe lume faptul ca o mare parte dintre oameni

nu au nici notiunea unui asemenea lucru, nici o denumire pentru el; tot

astfel, n-ar fi nici umbra de argument pentru a dovedi ca nu exista diferite

specii distincte de ingeri, adica de fiinte rationale deasupra noastra, faptul

ca noi nu avem nici o idee despre asemenea specii distincte sau denumiri

pentru ele. Caci oamenii, primindu-si bagajul de cuvinte din limbajul

obisnuit in tara lor, nu pot sa evite de a dobandi unele idei privitoare la

lucrurile ale caror denumiri le aud pronuntate deseori de catre cei cu care

stau de vorba, si daca ei capata prin cuvinte notiunea de perfectie, de

marire sau de ceva extraordinar, daca aceasta este insotita de teama sau de

interes, daca totodata intra in minte frica de o putere absoluta si

irezistibila, atunci este probabil ca ideea se va adanci mai mult si se va

intinde mai departe, mai cu seama daca se potriveste cu lumina ratiunii si

poate fi dedusa in mod natural din fiecare parte a cunoasterii noastre, cum

se intampla cu ideea de Dumnezeu. Caci semnele vizibile ale

intelepciunii si puterii extraordinare apar atat de vadit in toate operele

creatiei, incat daca o fiinta rationala reflecteaza la ele in chip serios, ea nu

Universitatea Spiru Haret

122

poate sa nu descopere o divinitate; iar influenta pe care trebuie sa o

exercite in chip necesar descoperirea unei asemenea fiinte asupra mintii

tuturor celor care au auzit o data de ea este atat de mare si aduce cu ea

ganduri de atata importanta si cu atata putere de raspandire, incat mi se

pare mai straniu sa se gaseasca undeva o intreaga natiune atat de

salbatica, incat sa nu aiba notiunea unui Dumnezeu, decat sa nu aiba nici

o notiune despre numere sau despre foc.

10. Numele lui Dumnezeu o data rostit intr-o parte a lumii

pentru a desemna o fiinta superioara, puternica, inteleapta si invizibila,

conformitatea unei asemenea notiuni cu principiile ratiunii si interesul

pe care oamenii il vor avea totdeauna s-o aminteasca adesea trebuie in

mod necesar s-o raspandeasca in lung si-n lat si s-o treaca tuturor

generatiilor urmatoare; totusi, faptul ca aceasta denumire este primita

in mod general si ca cu ajutorul ei unele notiuni imperfecte si nesigure

au intrat in mintea oamenilor fara judecata nu dovedeste ca ea este

innascuta; aceasta inseamna numai ca acei care au descoperit-o au

folosit just ratiunea lor, s-au gandit matur la cauzele lucrurilor si le-au

urmarit pana la origine. De la acesti oameni, altii cu mai putina

judecata au primit o notiune atat de importanta si, o data primita, ea nu

a mai putut fi pierduta usor.

11. Aceasta este tot ce s-ar putea deduce din ideea de

Dumnezeu, daca s-ar gasi in chip universal la toate semintiile

omenesti si daca ar fi recunoscuta de catre toti oamenii maturi din

toate tarile. Caci generalitatea recunoasterii unui Dumnezeu nu se

intinde, dupa parerea mea, mai mult. Iar daca aceasta ar fi destul

pentru a dovedi ca ideea de Dumnezeu este innascuta, atunci ar dovedi

ca ideea de foc este, de asemenea, innascuta, deoarece cred ca se poate

spune pe drept ca nu este nimeni pe lume care sa aiba ideea de

Dumnezeu si sa nu aiba si ideea de foc. Nu ma indoiesc ca daca un

grup de copii ar fi asezati pe o insula unde nu exista foc, cu siguranta

ca ei nu ar avea nici o notiune despre un asemenea lucru, nici

denumire pentru el, oricat de cunoscut si obisnuit ar fi el in restul

lumii. Si poate ca ei ar fi tot atat de departe de a putea concepe

notiunea si denumirea unui Dumnezeu pana cand unul dintre ei s-ar

gandi sa cerceteze cauzele si alcatuirea lucrurilor; ceea ce l-ar conduce

usor la notiunea unui Dumnezeu. Si o data ce-i va invata si pe ceilalti,

ratiunea si inclinarea fireasca a propriilor lor ganduri vor raspandi

dupa aceea invatatura printre ei si vor continua-o.

12. Raspuns la obiectia: "Deoarece este ceva potrivit cu

bunatatea lui Dumnezeu ca toti oamenii sa aiba o idee despre el, ideea

de Dumnezeu este intiparita de el in mintea oamenilor". intr-adevar,

se sustine ca este ceva potrivit cu bunatatea lui Dumnezeu ca acesta sa

intipareasca in mintea oamenilor caractere si notiuni despre el insusi si

sa nu lase pe oameni in intuneric si indoiala cu privire la un lucru atat

Universitatea Spiru Haret

123

de important, asigurandu-si in acest chip omagiul si veneratia datorate

de o creatura atat de inteligenta ca omul; de aceea, a facut el aceasta.

Daca acest argument are vreo forta probanta, el va dovedi mult

mai mult decat se asteapta acei care se folosesc de el in acest caz. Caci

daca noi putem conchide ca Dumnezeu a facut pentru oameni tot ceea

ce oamenii vor socoti ca este mai bun pentru ei, pentru ca asa ceva

corespunde bunatatii sale, atunci aceasta va dovedi nu numai ca

Dumnezeu a intiparit in mintea oamenilor ideea despre el, dar ca el a

intiparit acolo in mod clar si cu caractere clare tot ceea ce oamenii ar

trebui sa stie si sa creada despre el, tot ceea ce ar trebui sa faca

ascultand de vointa sa si ca el le-a dat o vointa si sentimente potrivite

cu intentiile sale. Fara indoiala ca oricine va socoti ca aceasta este mai

bine pentru oameni decat sa bajbaie prin intuneric dupa cunoastere,

precum ne spune Sf. Paul ca umblau toate popoarele in cautarea lui

Dumnezeu (Acte XVII, 27); ca este mai bine decat ca vointa lor sa se

impotriveasca intelectului si poftele lor sa se puna in calea datoriei.

Catolicii spun ca este de preferat pentru oameni, si potrivit cu bunatatea

lui Dumnezeu, sa existe un judecator infailibil al neintelegerilor de pe

pamant, si ca de aceea exista unul. Si, pentru acelasi motiv, eu spun ca

ar fi mai bine pentru oameni ca fiecare din ei sa fie infailibil. Eu ii las

sa reflecteze daca, in virtutea acestui argument, ei vor crede ca fiecare

om este infailibil. Eu cred ca este un foarte bun argument sa spui ca

"Dumnezeu nemarginit de intelept a randuit lucrurile astfel si de aceea

asa este cel mai bine". imi pare insa ca este cam prea mare increderea

in intelepciunea noastra sa spunem: "Socot ca asa este cel mai bine si

de aceea Dumnezeu a randuit lucrurile astfel". Iar in chestiunea ce

avem in fata, in zadar am vrea sa dovedim pe un asemenea temei ca

Dumnezeu a randuit lucrurile astfel, deoarece experienta neindoielnica

ne arata ca nu este adevarat. Dar Dumnezeu nu a lipsit pe oameni de

bunatatea sa chiar fara sa intipareasca in mintea lor asemenea

cunostinte originare; deoarece el a inzestrat pe om cu acele facultati

care-i vor servi sa descopere indeajuns toate lucrurile necesare menirii

unei asemenea fiinte; si nu ma indoiesc ca voi putea arata ca un om

poate, prin folosirea potrivita a facultatilor sale naturale, sa ajunga la

cunoasterea lui Dumnezeu si a altor lucruri care il privesc, fara

ajutorul nici unui principiu innascut. Dupa ce Dumnezeu a inzestrat pe

om cu acele facultati de cunoastere pe care omul le poseda, nu mai era

obligat de bunatatea lui sa sadeasca in mintea omului si acele notiuni

innascute, dupa cum, dandu-i ratiune, maini si materiale, nu a trebuit

sa-i mai construiasca poduri sau case; de acestea insa, unii oameni,

desi sunt bine inzestrati cu aptitudini, duc lipsa in totul sau in buna

parte, dupa cum sunt unii oameni care sunt cu desavarsire lipsiti de

ideea de Dumnezeu si de principii de morala, sau, in orice caz, nu au

decat principii foarte gresite; in ambele cazuri, motivul este ca ei

Universitatea Spiru Haret

124

niciodata nu si-au folosit cu staruinta talentele, facultatile si fortele in

acest scop, ci s-au multumit cu opiniile, obiceiurile si cu lucrurile din

tara lor asa cum le-au gasit, fara sa priveasca mai departe. Daca eu sau

dumneata ne-am fi nascut in golful Soldaniei poate ca gandurile si

notiunile noastre nu ar fi depasit pe cele grosolane ale hotentotilor care

locuiesc acolo; si daca Apochancana, regele Virginiei, ar fi fost educat

in Anglia, poate ar fi fost un tot atat de priceput teolog si un tot atat de

bun matematician ca si unul de aici, deosebirea dintre el si un englez

mai cult constand numai in aceea ca exercitiul facultatilor sale a fost

limitat la moravurile, obiceiurile si notiunile din propria sa tara si nu a

fost niciodata indreptat in alta parte sau in cercetari mai indepartate; si

daca nu are nici o idee despre Dumnezeu, este numai fiindca nu a

urmat acele ganduri care l-ar fi indreptat catre el.

13. Ideea de Dumnezeu difera la oameni diferiti. Sunt de acord

ca daca ar fi aflat vreo idee intiparita in mintea oamenilor, suntem

indreptatiti sa ne asteptam ca ea sa fie notiunea creatorului lor, ca o

pecete aplicata de Dumnezeu asupra propriei sale creatii, pentru a le

aminti oamenilor atarnarea de el si datoria lor fata de dansul si ca in

aceasta ar trebui sa apara primele exemple de cunoastere umana. Dar

cat de tarziu se poate descoperi la copii o asemenea notiune! Si cand o

gasim, ea seamana mai mult cu opinia si notiunea dascalului decat cu

o notiune care reprezinta pe adevaratul Dumnezeu! Acela care va

observa la copii progresia pe care o urmeaza mintea lor in dobandirea

cunostintelor ce le au, va vedea ca obiectele cu care ei vin in contact

cel mai de timpuriu si in modul cel mai intim sunt acelea care produc

cele dintai impresii asupra intelectului lor si nici nu va gasi vreo urma

a altui obiect. Este usor de observat ca gandurile lor se largesc numai

pe masura ce iau cunostinta de o diversitate mai mare de obiecte

sensibile si devin capabili sa pastreze in memorie ideile si sa le

combine, sa le largeasca si sa le impreune in felurite chipuri. Voi arata

mai departe cum ajung ei, prin aceste mijloace sa-si formeze in minte

ideea pe care oamenii o au despre divinitate.

14. Se poate oare crede ca ideile pe care le au oamenii despre

Dumnezeu sunt caractere si semne ale acestuia intiparite in mintea lor

de propriul sau deget, atunci cand vedem ca, in aceeasi tara, sub una si

aceeasi denumire, ei au idei si conceptii foarte deosebite despre

Dumnezeu, ba chiar adeseori contradictorii si incompatibile unele cu

altele? Acordul lor asupra unei denumiri sau unui sunet cu greu va

dovedi ca exista o notiune innascuta despre ele.

15. Ce notiune adevarata si acceptabila despre divinitate

puteau avea acei ce recunosteau si adorau sute de divinitati? Orice

divinitate adorau ei mai mult decat una singura, era o marturie

incontestabila ca ei nu cunosteau pe Dumnezeu si o dovada ca ei nu

aveau o notiune adevarata despre el, deoarece din ea erau excluse

Universitatea Spiru Haret

125

unitatea, nemarginirea si vesnicia. Daca la acestea adaugam

conceptiile lor grosolane de corporalitate exprimate in imaginile si

reprezentarile zeitatilor lor, iubirile, casatoriile, impreunarile, desfraul,

certurile si alte insusiri inferioare atribuite de ei zeilor lor, vom avea

putine motive sa credem ca lumea pagana, adica cea mai mare parte a

omenirii, avea in minte o asemenea idee despre Dumnezeu, al carei

autor ar fi fost el insusi, din grija ca nu cumva oamenii sa se insele

asupra lui. Si daca aceasta universalitate de asentiment, pe care se

apasa atata, dovedeste existenta vreunei intipariri innascute, apoi



atunci ea nu poate fi decat aceasta: ca Dumnezeu a intiparit in mintea

tuturor oamenilor care vorbesc aceeasi limba o denumire pentru el

insusi, dar nici o idee, deoarece acei oameni care sunt de acord asupra

denumirii, au in acelasi timp conceptii foarte diferite despre lucrul

desemnat prin ea. Daca mi se riposteaza ca diversitatea zeitatilor

adorate in lumea pagana nu era decat un mod figurativ pentru a

exprima diversele atribute ale acelei fiinte necuprinse sau diverse parti

ale puterii sale, eu raspund: ceea ce au putut fi de la origine nu voi

cerceta aci; insa cred ca nimeni nu va afirma ca ele erau astfel in

gandirea oamenilor de rand. Acela care va consulta Calatoria

episcopului din Beryte, cap. XII (fara sa mai pomenesc de alte

marturii), va afla ca teologia siamezilor recunoaste deschis o

pluralitate de zei, sau cum observa mai judicios abatele de Choisy in al

sau Journal du voyage, 107/177, teologia lor consta de fapt in a nu

recunoaste absolut nici un Dumnezeu.

16. Daca se spune ca oamenii intelepti din toate semintiile au

ajuns sa aiba idei exacte despre unitatea si nemarginirea dumnezeirii,

eu sunt de acord cu aceasta, dar atunci aceasta: in primul rand, exclude

universalitatea asentimentului fata de orice in afara de denumire, caci

oamenii intelepti, fiind foarte rari, poate unul la o mie, aceasta

universalitate este foarte ingusta.

in al doilea rand, imi pare ca aceasta dovedeste cu claritate ca

cele mai adevarate si mai bune notiuni pe care oamenii le au despre

Dumnezeu nu au fost intiparite, ci dobandite prin gandire si meditare

si prin folosirea potrivita a facultatilor lor, caci oamenii intelepti si cu

judecata au ajuns la notiuni adevarate cu privire la acest lucru si la

altele, prin intrebuintarea potrivita si atenta a gandirii si ratiunii lor, pe

cand oamenii lenesi si cu judecata, care sunt cei mai numerosi, si-au

luat notiunile la intamplare din traditia comuna si din conceptiile de

rand, fara sa-si bata mult capul cu ele. Si daca faptul ca toti oamenii

intelepti au notiunea despre Dumnezeu ar constitui un motiv de a

crede ca aceasta notiune este innascuta, atunci si virtutea trebuie

socotita innascuta caci si pe aceasta au avut-o totdeauna oamenii

intelepti.

Universitatea Spiru Haret

126

Acesta a fost in mod evident cazul intregului paganism. Si nici

chiar la evrei, crestini si mahomedani care admit numai un Dumnezeu,

aceasta invatatura si grija depusa la aceste populatii ca sa li se dea

oamenilor notiuni adevarate despre Dumnezeu, nu au reusit sa-i faca

sa aiba idei identice si adevarate despre Dumnezeu. Si daca am

cerceta, cati oameni, chiar printre noi, nu ar fi gasiti ca-si inchipuie pe

Dumnezeu sub forma unui om asezat in ceruri si alte multe conceptii

nepotrivite si absurde despre el! Crestinii, ca si turcii, au avut secte

intregi care au recunoscut si sustinut in mod serios ca divinitatea este

corporala si are forma omeneasca. Si cu toate ca printre noi gasim

putini oameni care marturisesc ca sunt antropomorfisti (cu toate ca am

intalnit unii care recunosc aceasta), totusi eu cred ca acel care si-ar lua

aceasta insarcinare poate gasi multi de aceasta opinie printre crestinii

ignoranti si neinstruiti. Vorbiti numai cu oameni de la tara, aproape de

orice varsta, si cu tinerii, aproape de orice conditie, si veti afla ca, desi

numele lui Dumnezeu este deseori in gura lor, totusi notiunile la care

aplica ei acest nume sunt atat de stranii, de josnice si de jalnice incat

nimeni nu-si poate inchipui ca ei le-au invatat de la oameni cu

judecata si inca mult mai putin ca ele ar fi caractere scrise de degetul

lui Dumnezeu insusi. Nici nu vad cum s-ar abate Dumnezeu mai mult

de la bunatatea lui prin faptul de a ne fi dat o minte neinzestrata cu

aceste idei despre el insusi, decat prin faptul de a ne fi trimis pe lume

cu trupurile neimbracate si fara nici un mestesug sau dibacie innascute

in noi. Daca nu le avem, nu este din lipsa de darnicie din partea lui, ci

din lipsa de silinta si de atentie din partea noastra, deoarece suntem

inzestrati cu facultatile necesare pentru a le dobandi. Este tot atat de

sigur ca exista un Dumnezeu, pe cat este de sigur ca sunt egale

unghiurile opuse formate de intretaierea a doua linii drepte. Nu a

existat niciodata vreo creatura cu judecata care sa fi cercetat in mod

sincer adevarul acestor propozitii si sa nu-si fi dat asentimentul fata de

ele. Cu toate acestea, nu e nici o indoiala ca exista multi oameni care

nu si-au indreptat gandurile pe aceasta cale si nu cunosc nici una din

aceste doua propozitii. Daca cineva crede ca este potrivit sa numim

aceasta asentiment universal (luandu-l astfel in cea mai mare intindere

a sa), eu sunt de acord, dar atunci un astfel de asentiment universal

dovedeste tot atat de mult ca ideea despre Dumnezeu este innascuta,

pe cat dovedeste ca este innascuta ideea despre egalitatea unghiurilor.

17. Daca ideea de Dumnezeu nu este innascuta, nici o alta

idee nu poate fi considerata ca innascuta. Asadar, desi cunoasterea lui

Dumnezeu ar fi cea mai fireasca descoperire a ratiunii umane, totusi

ideea despre el nu este innascuta, dupa cum cred ca se vadeste din cele

ce am spus. De aceea, dupa cum socot eu, va fi greu sa se gaseasca

alta idee despre care sa se poata sustine ca este innascuta, caci, daca

Dumnezeu ar fi asezat in intelectul oamenilor vreo intiparire, vreun

Universitatea Spiru Haret

127

caracter, atunci este cel mai rezonabil lucru sa ne asteptam ca aceasta

sa fi fost o idee clara si uniforma despre el, in masura in care slaba

noastra putere de cuprindere a mintii ar fi in stare sa primeasca un

obiect atat de necuprins si de nemarginit. Dar faptul ca mintea noastra

a fost la inceput lipsita de acea idee pe care avem atata interes sa o

posedam, este baza unei prezumtii puternice in contra oricaror altor

caractere innascute. Si trebuie sa marturisesc ca in masura in care pot

eu observa, nu pot sa gasesc nici unul si as fi multumit ca altcineva sa

ma instruiasca in aceasta privinta.

18. Ideile de substanta nu sunt innascute. Recunosc ca exista

alta idee care ar fi de un folos general oamenilor s-o aiba, dupa cum

constituie subiectul general al discutiilor lor, ca si cand ar avea-o;

aceasta este ideea de substanta pe care nici nu o avem si nici nu o

putem dobandi prin senzatie sau reflectie. Daca natura ar avea grija sa

ne inzestreze cu vreo idee, ne-am putea astepta ca ea sa fie din acelea

pe care noi nu ni le putem procura prin propriile noastre facultati; noi

vedem insa, dimpotriva, ca, deoarece aceasta idee nu vine in mintea

noastra pe aceleasi cai ca si celelalte idei, noi nu posedam defel o

asemenea idee clara si, in consecinta, prin cuvantul "substanta" noi

desemnam numai o presupunere nesigura despre ceva care nu stim ce

este (adica ceva despre care nu avem nici o idee particulara, distincta

si pozitiva), ceva pe care il luam drept substratum-ul sau suportul

acelor idei pe care le cunoastem.

19. Nicio propozitie nu poate fi innascuta, deoarece nicio

idee nu este innascuta. Asadar, despre orice principii innascute vorbim

noi, fie speculative, fie practice, se poate spune cu tot atata temei ca

un om are 100 de lire sterline in buzunar, in vreme ce se contesta ca el

poseda vreun penny, vreun shilling, vreo coroana sau orice alta

moneda din care ar putea fi alcatuita aceasta suma, ca si atunci cand se

socoteste ca anumite propozitii sunt innascute, in vreme ce ideile la

care se refera nu pot in nici un chip sa fie considerate ca innascute.

Faptul ca aceste propozitii sunt unanim acceptate si capata

asentimentul general nu dovedeste deloc ca ideile exprimate in ele

sunt innascute; caci, in multe cazuri, indiferent cum au ajuns ideile

acolo, va urma in mod necesar asentimentul dat cuvintelor care

exprima acordul sau dezacordul dintre asemenea idei. Oricine are o

idee adevarata despre Dumnezeu si adoratia lui isi va da asentimentul

fata de aceasta propozitie: "Dumnezeu trebuie adorat", atunci cand ea

este exprimata intr-o limba pe care o intelege; si orice om cu judecata

care nu s-a gandit la ea azi, poate ca maine va fi gata sa-si dea

asentimentul fata de aceasta propozitie; si totusi se poate foarte bine

presupune ca exista milioane de oameni carora le lipseste azi una sau

amandoua aceste idei. Caci daca vrem sa admitem ca salbaticii si cei

mai multi oameni de la tara au idei despre Dumnezeu si despre

Universitatea Spiru Haret

128

adoratie (ceea ce convorbirile cu ei nu-l vor face pe cineva sa creada

cu usurinta), socot totusi ca despre putini copii se poate presupune ca

au acele idei, pe care ei trebuie deci sa inceapa a le avea intr-un

moment sau altul, pentru a incepe apoi sa-si dea asentimentul fata de

acea propozitie, si sa nu se mai indoiasca vreodata de ea. insa un astfel

de asentiment dat la auzirea propozitiei nu dovedeste ca ideile ei sunt

innascute mai mult decat dovedeste ca un orb din nastere (cu cataracta

care va fi operata maine) a avut idei innascute despre soare sau

lumina, despre sofran sau galben, faptul ca, atunci cand vederea sa va

fi limpezita, el isi va da cu siguranta asentimentul fata de PROPOZITIA:

"soarele este luminos" sau fata de PROPOZITIA: "sofranul este galben"

si, prin urmare, daca un astfel de asentiment dat la auzirea propozitiei

nu poate dovedi ca ideile sunt innascute, cu atat mai putin poate

dovedi ca sunt innascute propozitiile formate din acele idei. Daca

cineva pretinde ca are idei innascute, as fi bucuros sa mi se spuna care

sunt si cate sunt ele.

20. in memorie nu se afla nicio idee innascuta. La aceasta,

fie-mi ingaduit sa adaug, ca daca ar exista vreo idee innascuta, vreo

idee in minte la care aceasta nu gandeste in prezent, atunci aceasta

idee trebuie sa fie asezata in memorie si de acolo trebuie sa fie adusa

la vedere prin reamintire; adica, ideea trebuie sa fie recunoscuta, in

momentul reamintirii, ca o perceptie care a fost mai inainte in minte;

afara numai daca nu poate exista amintire fara reamintire. Caci a-ti

reaminti inseamna a percepe ceva cu ajutorul memoriei, adica cu

constiinta ca acest ceva a fost cunoscut sau perceput mai inainte:

altminteri, orice idee intra in minte este noua si nu reamintita, aceasta

constiinta ca ea a fost in minte mai inainte fiind ceea ce deosebeste

reamintirea de toate celelalte feluri de a gandi. Orice idee care nu a

fost niciodata perceputa de catre minte nu s-a aflat niciodata in minte.

Orice idee ce se afla in minte este, fie o perceptie actuala, fie, daca a

fost candva o perceptie actuala, se afla in minte astfel incat cu ajutorul

memoriei poate fi facuta sa fie iarasi o perceptie actuala. De cate ori

exista in minte o perceptie actuala a unei idei fara ajutorul memoriei,

ideea apare cu desavarsire noua si necunoscuta mai dinainte

intelectului. De cate ori memoria aduce in mod efectiv la lumina o

idee, avem constiinta ca a fost acolo dinainte si ca nu a fost cu totul

straina mintii. Ca aceasta este asa sau nu, las sa stabileasca fiecare

potrivit propriei sale observatii, si apoi doresc sa mi se dea ca exemplu

o idee, pretinsa innascuta, pe care cineva s-o poata reinvia si reaminti

ca pe o idee pe care a cunoscut-o mai inainte ca ea sa fi fost intiparita

pe caile pe care le vom arata mai jos; caci, fara constiinta unei

perceptii anterioare, nu exista reamintire si orice idee care ne vine in

minte, fara sa fie insotita de aceasta constiinta nu este reamintita sau

nu e stearsa din memorie, si nici nu se poate spune despre ea ca se afla

Universitatea Spiru Haret

129

in minte mai inainte de acea perceptie. Caci ceea ce nu este nici

efectiv in fata ochilor, nici pastrat in memorie, nu se afla in minte in

niciun chip, este ca si cand n-ar fi fost niciodata acolo. Presupuneti ca

uncopil s-ar folosi de ochi pana cand ar cunoaste si ar distinge

culorile; si ca apoi cataracta ar inchide ferestrele si bolnavul ar sta in

intuneric deplin patruzeci sau cincizeci de ani, iar in acest timp ar

pierde cu desavarsire orice memorie despre ideile de culori pe care le-a

avut candva. Acesta a fost cazul unui om cu care am vorbit o data si

care si-a pierdut vederea din cauza varsatului de vant pe cand era copil

si nu avea vreo notiune de culori mai mult decat un orb din nastere.

intreb daca cineva poate spune ca acest om avea totusi in minte mai

multe idei de culori decat un orb din nastere? Si cred ca nimeni nu va

spune despre oricare din ei ca avea vreo idee de culoare. Daca ii este

operata cataracta celui dintai, atunci el capata idei (pe care nu si le

reaminteste) despre culori, de novo, transmise mintii de catre vederea

sa restabilita si aceasta fara sa aiba vreo constiinta ca le cunostea

anterior. Acum el poate sa reinvie aceste idei si sa le cheme in minte

chiar pe intuneric. in acest caz, despre toate aceste idei de culori, care

pot fi reinviate cand nu sunt prezente, cu constiinta ca erau cunoscute

anterior, fiind astfel in memorie, se spune ca se afla in minte. Aceasta

imi foloseste sa arat ca orice idee care se afla in minte fara sa fie in

mod efectiv in fata ochilor se afla acolo numai fiindca se gaseste in

memorie; iar daca nu se afla in memorie, nu se afla nici in minte; iar

daca este pastrata in memorie, nu poate fi readusa efectiv la vedere

fara a percepe ca ea vine din memorie, ceea ce inseamna ca ea fusese

cunoscuta mai dinainte si ca acum este reamintita. Daca exista, asadar,

idei innascute, ele trebuie sa se afle in memorie, altminteri nu se afla

nicaieri in minte; iar daca se afla in memorie, ele pot fi reinviate fara



ajutorul niciunei impresii dinafara; si ori de cate ori ele sunt readuse

in minte, sunt reamintite, sunt insotite de perceperea ca nu sunt cu

totul noi pentru minte, aceasta fiind deosebirea caracteristica ce exista

in mod constant intre ceea ce se afla si ceea ce nu se afla in memorie

sau in minte. Ori de cate ori apare in minte ceva ce nu se afla in

memorie, apare ca fiind cu desavarsire nou si necunoscut mai inainte;

si ori de cate ori ceva care se afla in memorie sau in minte apare prin

intermediul memoriei, apare ca nefiind nou, ci mintea il gaseste in ea

insasi si stie ca era acolo dinainte. in acest chip, putem verifica daca

exista in minte vreo idee innascuta inaintea unei intipariri prin senzatie

sau reflectie. As fi bucuros sa dau de omul care, atunci cand a

dobandit capacitatea sa se foloseasca de ratiune, sau in oricare alt

moment, si-a reamintit vreo asemenea idee, si caruia, dupa ce s-a

nascut, aceste idei nu i-au aparut niciodata ca noi. Daca cineva va

spune ca in minte se afla idei care nu se afla in memorie, il poftesc sa

se explice si sa faca inteligibil ceea ce vrea sa spuna.

Universitatea Spiru Haret

130

21. Principiile nu sunt innascute pentru ca ele sunt sau de

putin folos sau putin sigure. Pe langa ceea ce am spus deja mai este un

motiv pentru care ma indoiesc ca aceste principii, sau altele ar fi

innascute. Eu sunt pe deplin convins ca Dumnezeu nemarginit de

intelept a faurit toate lucrurile cu desavarsita intelepciune; nu ma pot

lamuri de ce trebuie sa se presupuna ca el intipareste in mintea

oamenilor unele principii universale, dintre care acelea pretinse

innascute si care privesc speculatia nu sunt de mare folos, iar cele care

privesc practica nu sunt evidente prin ele insele si nici unele din ele nu

se pot deosebi de alte adevaruri care nu sunt admise ca innascute. Caci

in ce scop ar fi gravate in minte, de catre degetul lui Dumnezeu,

caractere care nu sunt mai clare decat cele introduse mai tarziu sau

care nu pot fi deosebite de acestea? Daca cineva crede ca exista

asemenea idei si propozitii innascute, care prin claritatea si utilitatea

lor pot fi deosebite de tot ceea ce este in minte venit dinafara si

dobandit, nu-i va fi greu sa ne spuna care sunt ele si atunci oricine va

fi capabil sa judece daca ele sunt sau nu innascute, caci, daca ar exista

asemenea idei si intipariri innascute, vadit deosebite de toate celelalte

perceptii si cunostinte, oricine ar vedea in el insusi ca aceasta este

adevarat. Despre evidenta acestor maxime presupuse innascute am

vorbit deja; despre utilitatea lor voi avea ocazia mai departe sa vorbesc

mai pe larg.

22. Deosebirea dintre descoperirile facute de oameni depinde

de felul deosebit in care isi folosesc facultatile. in concluzie: unele

idei se ofera singure fara intarziere intelectului tuturor oamenilor;

unele feluri de adevaruri rezulta din unele idei de indata ce mintea le

aseaza in propozitii; alte adevaruri, inainte de a putea fi descoperite si

a obtine asentimentul nostru, pretind un sir de idei asezate in ordine, o

comparare a lor facuta cum se cuvine si deductii facute cu luare

aminte. Unele adevaruri din prima categorie au fost gresit socotite ca

innascute, datorita acceptarii lor generale si lesnicioase; adevarul este

insa ca ideile si notiunile nu sunt in mai mare masura nascute o data

cu noi decat artele si stiintele; cu toate ca, intr-adevar, unele din ele se

ofera facultatilor noastre mai repede ca altele si, de aceea, sunt admise

in mod mai general, cu toate ca si aceasta are loc in masura in care se

intampla ca organele corpului nostru si puterile mintii noastre sa fie

folosite; caci Dumnezeu a inzestrat pe oameni cu facultati si mijloace

ca sa descopere, sa primeasca si sa retina adevarurile potrivit cu chipul

in care sunt folosite aceste facultati. Marea deosebire ce se gaseste

intre notiunile oamenilor vine din faptul ca ei folosesc in chip diferit

facultatile lor, in vreme ce unii (si acestia sunt cei mai multi) luand

lucrurile pe incredere, folosesc gresit facultatea lor de a-si da

asentimentul prin aceea ca isi robesc din lene mintea poruncilor si

autoritatii altora, cu privire la invataturile pe care este datoria lor sa le

Universitatea Spiru Haret

131

examineze cu grija si nu sa le inghita orbeste, cu o incredere absoluta,

altii, folosind gandirea lor numai in legatura cu cateva lucruri, ajung sa

le cunoasca destul de bine, ating chiar un inalt grad de cunostinte

asupra lor si raman in ignoranta cu privire la toate celelalte, pentru ca

nu au lasat niciodata mintea lor sloboda ca sa faca si alte cercetari. De

pilda: ca cele trei unghiuri ale unui triunghi sunt egale cu doua

unghiuri drepte este un adevar cat se poate de sigur si pe care il socot

mai evident decat multe dintre acele propozitii care trec drept

principii; si totusi sunt milioane de oameni, foarte cunoscatori in alte

lucruri, care nu stiu deloc aceasta, pentru ca niciodata nu si-au pus

gandirea la lucru asupra unor asemenea unghiuri; si cel care cunoaste

cu certitudine aceasta propozitie poate totusi sa ignore cu desavarsire

adevarul altor propozitii chiar matematice si care sunt tot atat de clare

si de evidente ca si aceasta, din cauza ca, in cercetarea acelor

adevaruri matematice, el si-a intrerupt cursul gandurilor si nu a mers

mai departe. Acelasi lucru se poate intampla cu privire la notiunile pe

care le avem despre existenta unei divinitati, caci desi nu exista adevar

pe care omul sa-l poata stabili in mod mai evident pentru sine decat

existenta lui Dumnezeu, totusi acela care se va multumi cu lucrurile

asa cum le gaseste in aceasta lume, privindu-le ca instrumente ale

placerilor si patimilor sale, si nu va cerceta ceva mai adanc cauzele,

telurile si admirabila lor alcatuire, si nu-si va duce mai departe

meditatiile asupra lor, cu sarguinta si luare aminte, acela poate sa

traiasca multa vreme fara sa aiba vreo notiune despre o astfel de fiinta.

Si daca, prin discutie, cineva i-a bagat in cap o asemenea notiune, el

poate ca o va crede, dar daca nu a examinat-o niciodata, cunostinta ce

va avea despre aceasta notiune nu va fi mai desavarsita decat a aceluia

care, deoarece i s-a spus ca cele trei unghiuri ale unui triunghi sunt

egale cu doua unghiuri drepte, admite aceasta pe incredere fara sa i se

faca dovada si-si da asentimentul ca fata de o opinie verosimila insa

nu are nici o cunostinta despre adevarul ei, pe care, totusi, facultatile

sale, daca ar fi folosite cu grija, ar fi capabile sa i le faca limpede si

evident. Dar aceasta numai in treacat, pentru a arata cat de mult

depinde cunoasterea noastra de folosirea corecta a acelor puteri pe

care ni le-a daruit natura si cat de putin depinde ea de principiile

innascute, care degeaba sunt considerate a exista la toti oamenii,

pentru indrumarea lor si care nu s-ar putea sa nu fie cunoscute de catre

toti oamenii daca s-ar afla in mintea lor, altminteri s-ar afla acolo, fara

niciun rost; si intrucat nu toti oamenii le cunosc si nici nu pot sa le

deosebeasca de alte adevaruri venite dinafara, noi putem sa concludem

foarte bine ca nu exista asa ceva.

23. Oamenii trebuie sa gandeasca si sa cunoasca prin ei insisi.

Ce cuvinte de condamnare mi se pot cuveni, pentru ca m-am indoit de

principiile innascute, din partea oamenilor care sunt dispusi sa

Universitatea Spiru Haret

132

numeasca aceasta "a smulge vechile temelii ale cunoasterii si

certitudinii" nu pot spune; dar sunt, cel putin, convins ca drumul ce

am urmat, fiind conform cu adevarul, face mai neclintite acele temelii.

De un lucru sunt sigur, anume ca in tratatul ce urmeaza nu m-am

straduit nici sa ma indepartez si nici sa ma tin de vreo autoritate;

adevarul a fost singura mea tinta si gandirea mea s-a indreptat

nepartinitor oriunde a parut ca el o indrumeaza, fara sa iau in seama

daca pe acel drum se afla sau nu urmele pasilor altora. Nu ca imi

lipseste respectul datorat opiniilor altor oameni, caci, la urma urmei,

cel mai mare respect este datorat adevarului; si sper ca nu va fi luat

drept aroganta daca spun ca noi am face poate progrese mai mari in

dobandirea cunostintelor rationale si speculative, daca le-am cauta la

izvor, in examinarea lucrurilor insesi, si daca, pentru a le gasi, ne-am

folosi mai degraba de propria noastra minte decat de a altor oameni.

Caci, dupa parerea mea, noi putem spera cu tot atat temei sa vedem cu

ochii altora pe cat este sa cunoastem prin intelectul altor oameni. Cat

adevar si ratiune examinam si cuprindem noi insine, atata cunoastere

reala si adevarata posedam. Faptul ca opiniile altor oameni plutesc in

creierul nostru nu ne face nici cu o iota mai destepti, cu toate ca se

poate intampla ca ele sa fie adevarate. Ceea ce era in acei oameni

stiinta, nu este in noi decat incapatanare, atata vreme cat ne dam

asentimentul numai pentru ca sunt ale unor nume venerate, si nu

folosim, cum au facut ei, propria noastra ratiune ca sa intelegem acele

adevaruri care le-au adus lor renumele. Cu siguranta ca Aristotel a fost

un om destept, dar nimeni nu l-a crezut vreodata astfel pentru ca a

imbratisat orbeste si a raspandit plin de siguranta opiniile altuia. Si

daca adoptarea principiilor altuia fara a le examina nu l-a facut pe el

filosof, apoi cu greu cred ca il vor face pe altul. in stiinte, fiecare

poseda atat cat stie si intr-adevar intelege; ceea ce el crede numai si ia

pe incredere de la altii nu sunt decat zdrente, care, orice valoare ar

avea in bucata intreaga, nu adauga nimic insemnat la capitalul celui

care le aduna. Asemenea bogatie imprumutata, la fel ca moneda

magica, chiar daca ar fi de aur in mana din care ar lua-o, va fi numai

frunza si praf cand va fi folosita.

24. De unde vin opiniile despre principiile innascute. Cand

oamenii au gasit unele propozitii generale de care nu puteau sa se

indoiasca de indata ce le intelegeau, a fost desigur un drum scurt si

lesnicios pentru a conchide ca ele sunt innascute. Aceasta concluzie, o

data admisa, usura pentru lenesi truda cautarii si oprea cercetarea a

ceea ce este indoielnic, cu privire la tot ceea ce a fost o data declarat

innascut. Si a fost de mare folos pentru acei ce se pretindeau maestri si

invatatori sa stabileasca acest principiu al principiilor: ca principiile nu

trebuie sa fie puse la indoiala. Caci, o data stabilita dogma ca exista

principii innascute, discipolii lor au fost nevoiti sa primeasca unele

Universitatea Spiru Haret

133

invataturi ca atare; ceea ce a insemnat a-i impiedica sa-si foloseasca

propria lor ratiune si judecata, fiind nevoiti sa le creada si sa le

primeasca pe incredere, fara alta examinare; in aceasta stare de oarba

credulitate ei puteau fi mai usor guvernati si facuti folositori unei

specii de oameni care aveau dibacia si insarcinarea sa le dea principii

si sa-i indrumeze. Si nu este mica puterea pe care o capata un om

asupra altuia cand are autoritatea de a dicta principii si de a fi

invatatorul adevarurilor neindoielnice si de a face pe un om sa accepte

ca principiu innascut ceea ce serveste scopului celui ce-l invata. Pe

cata vreme, daca ei ar fi examinat caile pe care oamenii ajung la

cunoasterea multor adevaruri universale, ar fi aflat ca ele rezulta in

mintea oamenilor din esenta lucrurilor insesi atunci cand sunt

cercetate cum se cuvine si ca ele au fost descoperite prin folosirea

acelor facultati care au fost adaptate de natura ca sa le primeasca si sa

judece atunci cand sunt intrebuintate cum se cuvine in acest scop.

25. Concluzie. A arata cum procedeaza intelectul in aceasta

privinta este scopul cartii urmatoare, dar inainte de a trece la aceasta voi

observa ca pana acum a fost necesar sa dau socoteala de motivele pentru

care ma indoiesc de principiile innascute, in scopul de a-mi deschide

calea catre acele temelii, care cred ca sunt singurele adevarate, pe care

pot fi stabilite notiunile ce putem avea despre propria noastra

cunoastere; deoarece unele din argumentele in contra principiilor

innascute rezulta din opiniile indeobste acceptate, am fost silit sa iau de

bune unele lucruri, ceea ce este greu de evitat pentru oricine are

insarcinarea sa arate neadevarul si neverosimilitatea vreunei dogme; in

controverse se intampla ca si la asaltul cetatilor, unde, daca terenul pe

care se aseaza bateriile este solid, nu se cerceteaza de la cine a fost luat,

nici cui apartine, destul ca el este bun pentru scopul prezent. Deoarece

insa, in urmatoarea parte a acestui tratat, am intentia sa inalt un edificiu

uniform si bine inchegat, in masura in care ma va ajuta propria mea

experienta si observatie, sper sa-l inalt pe o asemenea baza, incat sa nu

mai am nevoie sa-l sprijin cu proptele si contraforturi, care se reazema

pe temelii imprumutate sau cersite; or, cel putin, daca se va dovedi ca

este numai un castel in aer, ma voi sili sa-l fac dintr-o bucata si solid. Si

aici, previn pe cititor sa nu se astepte la dovezi irezistibile si

incontestabile, afara numai daca mi s-ar acorda privilegiul, nu rareori

asumat de catre altii, de a se lua drept bune principiile mele, pe care nu

ma indoiesc ca pe urma le voi putea si demonstra. Tot ce voi spune

despre principiile la care trec acum este ca nu pot sa apelez decat la

experienta si observatia impartiala a oamenilor, pentru a stabili daca

sunt sau nu adevarate si aceasta este de ajuns pentru un om care nu

pretinde mai mult decat sa expuna sincer si liber propriile sale

presupuneri cu privire la un subiect care se afla oarecum in intuneric,

fara alt tel decat cercetarea impartiala a adevarului.










Document Info


Accesari: 10656
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )