Originile filosofiei politice
Filosofia politica s-a nascut în Grecia antica; mai precis în Atena secolului al V-lea î. Chr., Atena lui Pericle si a lui Socrate. Despre Socrate s-a spus ca a coborât filosofia din cer pe pamânt. Acolo, a transformat-o într-un etern dialog asupra întrebarilor si conceptelor fundamentale: bine, virtute, frumos, cunoastere. O mare parte dintre dialogurile platoniciene ni-l arata pe Socrate preocupat de fundamentele vietii politice ateniene.
Ne gasim, chiar de la început, în fata unui paradox: Socrate n-a facut niciodata politica. Atunci când este confruntat cu întrebari directe, pare sa se delimiteze de activitatea politica. Totusi, conversatiile în care Platon ni-l prezinta angajat se refera, chiar daca nu direct, mereu la rolul omului în cetate. Virtutea, cunoasterea de sine, grija de sine, privesc nu un individ autarhic în cautarea singuratatii ci pe cetateanul atenian a carui viata era aproape în întregime în slujba cetatii iar a carui educatia se presupunea ca va ajuta la formarea unui cetatean perfect.
Socrate si Platon
Îl cunoastem pe Socrate prin ochii lui Platon.Un discipol care si-a ales maestrul drept personaj. Cât din Socratele lui Platon este Socratele real? Iata ce nu stim. E o întrebare care-i framânta pe specialisti de foarte multa vreme si, probabil, nu vom putea raspunde niciodata la ea. Convenim atunci sa spunem ca Socrate, personajul care apare în dialogurile de tinerete ale lui Platon, ca Apararea lui Socrate sau Alcibiade este mai apropiat de modelul sau istoric, în timp ce "Socratele" din dialogurile de maturitate, si deci din Republica este mai degraba o voce literara a maestrului Platon. 919i820j
Bibliografie suplimentara pe acest subiect:
Leon Robin, Platon
Y. Bres, Psihologia lui Platon, Humanitas, 1999
Articolul despre Platon si cel despre Socrate din Stanford Enciclopedia of Philosophy (gratuit, pe Internet)
pagina cu informatii despre Platon pe care o gasiti la epistemelinks.com
Despre Grecia antica, religia greaca sau viata politica în Atena
Fernand Robert, Religia greaca, Editura Teora, 1998
J.P. Vernant, Mit si religie în Grecia antica, Editura Univers, 1996
David Held, Modele ale democratiei, capitolul despre democratie în Atena
Dialogurile
Socrate nu scrie nimic, Platon scrie dialoguri. Trebuie sa vedem aceste dialoguri ca pe niste piese de teatru: ele au o scena, bine aleasa, personaje - a caror alegere si distributie este de asemenea importanta - dialog, intriga si actiune. Este cunoscuta faimoasa ironie socratica: nu tot ceea ce se spune în dialoguri trebuie luat asa cum suna. Adesea conteaza cine spune si cine cui spune. Dialogurile au ca titluri nume: Charmides, Lahes, Alcibiade, Criton. E important cine sunt aceste personaje, majoritatea cunoscute atenienilor din vremea lui Platon. Sunt personaje ale istoriei recente cu care Socrate poarta dialoguri de tipul "Ce este X?" unde X este curajul, frumusetea, virtutea, dreptatea etc. În Lahes, Socrate discuta despre curaj cu un general al armatei ateniene. Însa un general înfrânt, autorul si personajul principal al unei tragice înfrângeri si al unei eroice rezistente pe câmpul de lupta Acestuia îi adreseaza Socrate întrebarea "Ce este curajul". În Charmides se vorbeste despre întelepciune cu un personaj al carui nume figureaza pe lista celor "30 de tirani" numele unei guvernari instaurate prin lovitura de stat de o echipa de adversari ai democratiei care a reusit sa semene teroare timp de câtiva ani la sfârsitul veacului al IV-lea. Menon, cu care Socrate converseaza despre virtute este un demagog si un ticalos; Alcibiade este unul dintre personajele cele mai execrabile ale istoriei Atenei . Platon ni-l înfatiseaza pe Socrate vorbind despre poezie cu un poet si despre frumos, sau despre politica cu marii sofisti ai vremii sale. Multi autori ne-au semnalat ca trebuie sa fim atenti la personaje pentru a putea interpreta ce vrea dialogul sa ne spuna, de fapt. (vezi Leo Strauss, Cetatea si omul, 68-70).
Educatie si virtute
Cetatea ateniana era o democratie directa si, în multe dintre aspectele ei, foarte aproape de idealul de functionare enuntat într-un text clasic cum este celebra Oratie funerara a lui Pericle: un popor de oameni liberi si egali între ei, care se conduc singuri, cazând de acord asupra lucrurilor fundamentale. Desigur, principiile democratice nu se aplica cetatii Atenei sau locuitorilor ei, ci acelora dintre acestia care erau cetateni: barbati de peste 30 de ani, nascuti din ambii parinti cetateni. Cu alte cuvinte, organizarea democratica a Atenei functiona pentru o minoritate din populatia ei efectiva. Cetatea era condusa de marea adunare, partial aleasa, partial trasa la sorti si de consiliul celor 500, de asemenea format ca urmare a unui vot direct foarte atent organizat. Participarea la functii de conducere era restrânsa la o singura legislatura si accesibila oricarui cetatean. De fapt, fiecare din cei aproximativ 10.000 de cetateni ai Atenei ajungea efectiv în vreo functie de conducere macar o data în viata. Hotarârile se luau dupa îndelungi deliberari, iar cele cu adevarat importante presupuneau decizia adunarii populare. Cei 500 decideau în chestiuni obisnuite, alcatuiau tribunalul si organizau viata sociala. Orice decizie era luata dupa discutii publice în care punctele de vedere divergente trebuiau sustinute prin discursuri în fata adunarii restrânse sau a marii adunari. Apoi se vota. Nu existau partide politice, iar sistemul de vot era astfel organizat încât majoritatea adunarii era selectionata aleatoriu, pentru a nu constitui grupuri de interese (ale celor bogati, sau ale celor saraci etc.) sau de clasa. Sistemul functiona, era autonom si era aproape imposibil de corupt.
Partea mai putin evidenta a democratiei ateniene era ca cetatenii ei nu reprezinta, de fapt, decât o minoritate: strainii, femeile, sclavii nu au nici un fel de drepturi politice. Pentru cetateni, însa, întreaga viata este ocupata cu politica: adunarile încep dimineata si se termina la lasarea întunericului. Participarea în adunarea celor 500 presupune abandonarea orcarei alte activitati pe perioada unui an. Functiile publice presupuneau arta vorbirii si a discursului. Era o civilizatie a cuvântului si a vorbirii frumoase.
Democratia ateniana nu se baza însa pe o învatatura organizata. Se presupunea ca orice copil al unui cetatean învata sa scrie, sa citeasca, sa faca diferite sporturi, sa lupte, sa-i cinsteasca pe zei, sa respecte traditia etc. etc. Educatia politica se facea însa prin imitatie. Fiecare tânar, când ajungea la vârsta matura, devenea membru al adunarii si învata care sunt calitatile necesare cetateanului. Idealul suprem era "virtutea": un termen definit destul de vag în care intra celebrul ideal grecesc al "masurii", puterea, pietatea si, probabil, o serie de alte calitati. Cum se dobândea însa virtutea? Atenienii pareau sa fie convinsi ca prin imitarea unor modele ale celor recunoscuti ca virtuosi.
Exact aceasta educatie este pusa de Socrate sub semnul întrebarii. În Alcibiade citim un dialog despre educatie, virtute si lipsurile educatiei traditionale în formarea cetateanului atenian. O educatie centrata pe cuvânt si discurs, atenta la forma, dar prea putin preocupata de continut si prea putin dispusa sa se ocupe de întrebarile fundamentale, ca rosturile sau definitia dreptartii. Lectia lui Socrate se adreseaza tocmai acelui tip de om format ca urmare a acestei educatii. Alcibiade ne este prezentat ca având toate calitatile necesare unui viitor conducator fara ca, de fapt, sa aiba vreo calitate: este bogat, dintr-o familie buna, a avut tutore pe însusi celebrul Pericle, are o ambitie nemasurata si dorinta de a conduce cetatea. În acelasi timp nu stie nimic; ignoranta lui este evidenta, totala si aproape comica. si totusi, nu expunerea ignorantei interlocutorului este scopul lui Socrate în acest dialog. Nici macar, asa cum s-a mai spus, critica democratiei ateniene sau a sistemului ei de educatie. Ce urmareste Socrate este mai subtil si mai durabil. si se adreseaza oricui, de atunci sau de acum. Se refera la formularea întrebarilor fundamentale despre lumea care ne înconjoara; în primul rând cea politica. Pe care nu o putem cunoaste pornind de la aparente. Acestea trebuie interogate si chestionate, ca de altfel orice pare evident. Abia dupa ce voi fi trecut de aparente, de prejudecati, de ideile primite de-a gata, vom începe sa descoperim.
Treptele educatiei:
Expunerea ignorantei, a celei proprii sau a altuia este, în viziunea socratica, primul pas spre orice cunoastere sau spre orice educatie. Drumul spre cunoastere este întotdeauna blocat de "falsa cunoastere", ignoranta deghizata în stiinta, pretentiile "intelectuale": cred ca stiu ceea ce de fapt nu stiu. "Misiunea" lui Socrate, asumata si prezentata în Apararea lui Socrate este expunerea publica a ignorantei celor care pretind ca stiu. Descoperirea lui stiu-ca-nu-stiu-nimic are însa o valoare pedagogica. Este punctul de zero din care poate începe orice cunoastere, orice constructie.
Primul lucru pe care-l descopera cel aflat în cautarea cunoasterii, ne spune Platon, este sufletul. Sufletul cunoaste si sufletul necesita o cunoastere de sine si o îngrijire de sine. Cunoaste-te pe tine însuti, motto-ul preluat de Socrate de la templul delphic si îngrijirea de sine sunt cei doi piloni pe care se construieste noua filosofie platonica .
Cunoasterea de sine si maxima "îngrijiti-va de voi însiva" (nu de averi, nu de lucruri exterioare), îndemnul oferit de Socrate la proces, ca "ultim sfat" pentru cei care-l condamna la moarte functioneaza, ni se spune, ca o propedeutica pentru orice cunoastere. Numai dupa ce le voi întelege si practica pe acestea, accesul la esente va deveni posibil.
Bibliografie suplimentara:
Un tip special de argumentare: dialogul socratic
"Apararea lui Socrate" începe oarecum paradoxal cu plângerea lui Socrate la adresa minciunilor concetatenilor sai care au spus despre el ca este "un vorbitor grozav". Ce înseamna acest lucru? si ce semnifica insistenta lui Socrate asupra faptului ca nu este un vorbitor grozav, ca nu va prezenta "discursuri înfrumusetate si împodobite cu întorsaturi mestesugite de cuvinte alese"? (17c)
Ce sens are afirmatia: "Bine mi-ar sta la vârsta mea sa vin în fata voastra cu vorbe ticluite, ca un tinerel"?
Suntem, în deschiderea Apararii lui Socrate la un proces. Tot ce se spune se plaseaza în contextul acesta, al unui spatiu de judecata. si este în joc soarta unui om. Socrate vorbeste în apararea sa în circumstantele dramatice ale unor acuzatii grave, multe dintre ele vechi si, dupa cum întelegem din context, având împotriva sa opinia publica. Din câte am discutat pâna acum, deja stim ca avem în fata începutul unei drame si ca, într-o Atena în care procesul se judeca în functie de discursurile vorbitorilor si votul unui public care se poate lasa usor impresionat, în care totul se joaca la nivel verbal, a avea opinia publica împotriva înseamna ca te afli într-o situatie foarte grava.
Socrate rosteste trei discursuri în apararea sa. Într-unul angajeaza un scurt dialog cu unul dintre acuzatori. În celelalte formuleaza o serie de argumente, legate între ele. Care sunt aceste argumente? Care este concluzia finala a acestui proces argumentativ desfasurat, va reamintesc, într-o situatie de "viata si de moarte"? Ce lectie trebuie sa învatam de la Socrate (sau de la Platon)? De ce încearca el sa ne convinga?
Pentru a putea raspunde la toate aceste întrebari trebuie mai întâi sa citim inteligent dialogul - sa citim astfel încât sa întelegem ce citim. Asta nu e atât de simplu pe cât pare. Pot aparea mai multe feluri de dificultati.
dificultati conceptuale - legate de eventuali termeni a caror semnificatie nu o cunoastem
dificultati legate de necunoasterea contextului istoric
dificultati legate de necunoasterea modului de functionare a democratiei ateniene, respectiv a unui tribunal în Atena democratica
dificultati legate de necunoasterea mediului cultural si religios despre care vorbim, în care Platon scrie, respectiv Socrate se apara de aceste acuzatii.
Toate aceste dificultati sunt destul de usor de solutionat. E suficient sa deschidem niste dictionare, o istorie a Greciei antice, un dictionar bun de mitologie sau o cartulie despre religia greaca. Ce NU trebuie sa facem este sa citim o prefata, un comentariu sau o introducere în filosofia lui Platon, luând de bun tot ce scrie acolo. Noi suntem acei care trebuie sa întelegem dialogul, sa ne formam o parere (argumentata, întemeiata) despre motivul pentru care a fost Socrate condamnat la moarte. Cum spuneam, toate elementele de la 1-4 se pot usor rezolva. Ce e mai greu de rezolvat este urmatoarea dificultate:
dificultati legate de cantiatea foarte mare de interpretari ale acestui dialog formulate de-a lungul timpului
Exemple:
Pentru o serie de gânditori renascentisti, (Erasmus) Socrate a fost un precursor al lui Christos, un adept al monoteismului si un iluminat care a vrut sa aduca oamenii la "adevarata religie"
Pentru cea mai mare parte a filosofilor, Socrate marcheaza un moment de cotitura a spiritului, un moment de nastere al filosofiei politice ca filosofie prima (L. Strauss), al filosofiei prorpriu-zise, al unui nou model de desavârsire umana care avea sa devina modelul predilect al lumii antice (M. Foucault) etc.
Popper, Societatea deschisa si dusmanii ei, explica condamnarea lui Socrate ca un proces politic instrumentat de adversarii democratiei ateniene, "speriati" de deschiderea lumii, de abolirea societatii închise, marcati psihologic de trecerea de la un tip de cultura tribala, închisa, aristocratica, marcata de legi, norme, reguli si credinte sigure, la o lume democratica, o societate deschisa, instrumentalizata etc.
Claude Mosse trece în revista tot fondul politic al procesului în Procesul lui Socrate, Ed. Orizonturi, Bucuresti
Heidegger a spus ca daca din vremea lui Socrate si pâna astazi nici un alt regim democratic nu a mai condamnat la moarte vreun filosof, aceasta nu înseamna decât ca din vremea lui Socrate si pâna astazi nici un filosof de statura lui nu a mai trait într-un regim democratic (Alexandru Dragomir, Crase banalitati filosofice, 2004, pentru una dintre cele mai interesante interpretari la Apararea lui Socrate)
Sa ne imaginam putin cadrul actiunii: dialogurile lui Platon sunt nu odata adevarate piese de teatru. Cum începe aceasta? Cum arata decorul? Cine sunt personajele care se afla în scena atunci când Socrate începe sa vorbeasca? Ce s-a întâmplat pâna în acel moment?
Tribunalul atenian
Cum arata si cum functioneaza tribunalul atenian?
Bibliografie suplimentara:
Claude Mose, Procesul lui Socrate
Alexandru Dragomir, Crase banalitati metafizice, Humanitas, 2004, capitolul de interpretare a Apararii lui Socrate
David Held, Modele ale democratiei, Capitolul 1 (pentru detalii tehnice privind functionarea tribunalului si a procesului democratic în Atena)
Aspecte importante ale dialogului Apararea lui Socrate
Acuzarea
Ce scrie în actul de acuzare:
"Socrate savârseste lucruri nelegiuite si iscodeste peste masura atât cele de sub pamânt cât si din cer, preface prin vorbire cauza rea într-una buna si-I învata si pe altii aceste lucruri" (19b)
si
"Socrate savârseste lucruri nelegiuite; el strica pe tineri, nesocoteste zeii în care crede cetatea si se închina la zeitati noi" (24c)
Ce nu scrie în actul de acuzare dar ar putea fi la fel de important ca ce e scris:
1. exista o serie de acuze vechi, Socrate se plânge ca are "multi vrajmasi", dintre care nu numeste decât pe unul, "autor de comedii" (Aristofan: ce spune Aristofan despre Socrate? În piesa "norii", Aristofan înfatiseaza un batrân ridicol care are pretentia unei cunoasteri absolute.
2. exista o importanta componenta politica a procesului: Socrate este profesorul unora dintre cei care au ajuns cunoscuti în istoria politica a Atenei ca "cei treizeci de tirani". În 399, procesul lui Socrate urmeaza reinstaurarii democratiei ateniene dupa intervalul de tiranie al guvernarii celor 30, printre care se gasesc si Critias sau Charmides, elevi si prieteni ai lui Socrate, personaje prezente în dialogurile lui Platon. Vina lui Socrate de a fi corupt tineretul atenian înseamna, de fapt, vina de a fi educat o parte dintre adversarii democratiei. Trebuie însa mentionat ca rasturnarea regimului celor 30 de tirani este urmata de o amnistie generala, astfel încât tribunalul nu mai poate trece în actul de acuzare a lui Socrate nici o asociere deschisa cu regimul pe care este implicit acuzat ca l-ar fi sustinut.
Întrebare de seminar si posibil subiect de examen: Este Socrate un partizan sau un adversar al democratiei? Dar Platon?
Bibliografie:
Popper, Societatea deschisa si dusmanii ei, Cap. 10
Claude Mose, Procesul lui Socrate, Humanitas, 2003.
Dupa toate aceste preliminarii, sa ne întoarcem la dialog:
Întrebari importante:
Care sunt acuzatiile aduse la procesul lui Socrate?
Cine sunt acuzatorii?
Cum arata tribunalui (cine îl judeca pe Socrate)?
Cum se apara Socrate?
Ce contine fiecare dintre cele trei discursuri pe le rosteste în fata tribunalului?
Cum se adreseaza Socrate celor care îl acuza? Dar aparatorilor sai?
1, Doua grupuri de acuzatii
a) "Acuzatiile vechi"
b) acuzatii noi (noi, adica ridicate de noul regim si care trimit la "colaborarea" lui Socrate cu Cei treizeci). Discutati alte sensuri posibile ale acestei împartiri
a) Acuzatiile vechi
iscodeste peste masura atât cele de pe pamânt, cât si cele din cer
preface cauza rea într-una buna si îi învata si pe altii
Observatii: Ce fel de acuzatii sunt acestea? Prima îl asimileaza pe Socrate filosofilor naturii (Anaxagoras spunea ca soarele este un bolovan), a doua sofistilor (contributia lui Aristofan). Nici una dintre ele nu este pasibila cu pedepse în justitia ateniana (Anaxagoras fusese expulzat, dar pentru acuzatia de ateism).
b) Acuzatiile "noi"
strica pe tineri
nu crede în zeii cetatii si se închina la zei noi
Observatii: Ce fel de acuzatii sunt acestea? La cine se refera 1? Este întrebarea pe care o pune Socrate (sa ma acuze cei pe care I-am stricat, sau rudele lor). Substratul politic: "tinerii" sunt partidul aristocratic învins: Alcibiade, Critias, Charmides (referirile la ei erau interzise pentru ca faptele se amnistiasera, dar, toata lumea stia despre ce e vorba; interpretarea lui Popper, Cap. 10). La ce se refera 2? Interpretarea iluminista a unui Socrate revoltat, monoteist, martir etc.
Cum se apara Socrate în fata acestor acuzatii?
a) Acuzatiile vechi
nu este sofist pentru cca nu ia bani pe învataturile lui 19e, nu se lauda ca învata orice pe oricine 20b
ce face atunci când iscodeste? Practica "un anumit fel de întelepciune". Ce înseamna sa fii întelept? Sa stii ca nu stii. Adevaratul motiv al acuzarii: oamenii n.-au înteles încp nevoia si importanta unei asemenea activvitati.
B. Acuzatiile vechi
dialogul cu Meletos: cine îi face pe tineri mai buni (respingerea acuzatiei generale cu mijloacele gândirii critice). Ce înseamna a-I face mai buni? 24d
ce înseamna ateism? Anaxagora si altii. Diferenta între ce crede Socrate si acest ateism 26e. Concluzia: Meletos nu stie ce vorbeste
Discursul pentru cetate (continuarea apararii în fata acuzatiei de ateism)
daimonul. Spiritul si cele divine 28a
Zeul mi-a poruncit sa nu traiesc altfel decât ca iubitor de întelepciune 28e
Misiunea divina 29d
În slujba zeului 23c, 33c, 37e
Nepasarea fata de cele pamântesti 31b
Ce înseamna filosof?
Republica - Structura si teme importante
Una dintre cele mai citite scrieri platoniciene si, probabil, unul dintre cele mai citite tratate politice din lume.
"Republica este probabil cea mai minutioasa monografie scrisa vreodata pe tema dreptatii. Ea trece în revista o diversitatea de conceptii asupra dreptatii si o face într-un fel care ne îndeamna sa credem ca Platon n-a omis nici una dintre teoriile cele mai importante pe care le cunostea. În fat, Platon da de înteles în mod clar ca, întrucât a încercat zadarnic s-o descopere în conceptiile curente, este nevoie de o noua cercetare asupra dreptatii."
|
