Problema
atestarii unei posibilitati existentiele autentice
Ceea ce
cautam este o putinta autentica de a fi a Dasein-ului care sa fie
atestata īn posibilitatea sa existentiela de catre Dasein-ul īnsusi. Numai ca
aceasta atestare 10210x2322k trebuie mai īntīi sa poata fi ea
īnsasi gasita. Daca prin aceasta atestare 10210x2322k Dasein-ul urmeaza sa "se dea
spre īntelegere" lui īnsusi īn posibila sa existenta
autentica, atunci ea īsi va avea radacinile īn fiinta Dasein-ului. De aceea, daca vrem
sa punem īn lumina din punct de vedere fenomenologic o astfel de
atestare, atunci va trebui sa demonstram ca ea īsi are
originea īn constitutia de fiinta a Dasein-ului.
Atestarea
trebuie sa ofere spre īntelegere o putinta autentica de a fi sine. Prin cuvīntul "sine" am raspuns mai devreme la
īntrebarea privitoare la "cine"-le Dasein-ului. Sineitatea Dasein-ului a fost determinata formal ca un mod de a exista si nu ca o
fiintare-simplu-prezenta. Cel mai adesea, acest "cine" al Dasein-ului nu sīnt eu īnsumi, ci sinele-impersonal. Faptul-de-a-fi-sine autentic se
determina ca o modificare existentiela a impersonalului "se";
iar aceasta modificare trebuie definita existential. Ce anume implica aceasta
modificare si care sīnt conditiile ontologice ale
posibilitatii ei?
[268]
O data cu pierderea Dasein-ului
īn impersonalul "se", s-a decis deja īn privinta putintei sale
factice si nemijlocite de a fi, ceea ce īnseamna īn privinta
sarcinilor, regulilor, standardelor, urgentelor si a cuprinderii pe
care o are faptul-de-a-fi-īn-lume, caracterizat prin preocupare si prin
grija-pentru-celalalt. Din capul locului, impersonalul "se" dispenseaza
īn chip tacit Dasein-ul de
surpriderea acestor posibilitati de fiinta. Mai mult,
impersonalul "se" ascunde felul īn care, īn chip tacit, el īl elibereaza
pe Dasein de povara alegerii explicite a acestor
posibilitati. Nu e limpede cine, la drept vorbind, alege. Confiscat
de catre Nimeni, lipsit de putinta de a alege, Dasein-ul esueaza īn neautenticitate; din aceasta
confiscare el nu poate iesi decīt recuperīndu-se pe sine din pierderea sa
īn impersonalul "se". Totusi, aceasta recuperare trebuie sa
aiba acel fel de a fi pe care Dasein-ul l-a omis atunci cīnd s-a pierdut īn neautenticitate. Recuperarea de
sine din impersonalul "se", altfel spus modificarea existentiela a
sinelui-impersonal si transformarea lui īntr-un fapt-de-a-fi-sine autentic trebuie sa se realizeze ca
redobīndire a unei alegeri care i-a fost
sustrasa. Īnsa redobīndirea alegerii īnseamna tocmai facerea acestei alegeri, īnseamna a
te decide pentru o putinta-de-a-fi pornind de la sinele propriu.
Facīnd alegerea, Dasein-ul face posibila, acum pentru prima
oara, putinta sa autentica de a fi.
Īnsa
deoarece Dasein-ul este pierdut īn impersonalul "se", el trebuie
mai īntīi sa se gaseasca.
Pentru a se gasi īn genere pe sine, el trebuie sa fie
"aratat" lui īnsusi īn autenticitatea sa posibila. Dasein-ul are nevoie de o atestare a
unei putinte-de-a-fi-sine, īn posibilitatea
sa el fiind de fiecare data
deja aceasta putinta.
Īn
interpretarea care urmeaza vom sustine ca aceasta
putinta este atestata prin ceea ce, īn explicitarea de sine
cotidiana a Dasein-ului, este
cunoscut ca voce a constiintei. Ca "faptul" constiintei
(Gewissen)
a fost disputat, ca functia sa de instanta pentru
existenta Dasein-ului a fost
apreciata īn chip diferit si ca ceea ce constiinta
"spune" a fost explicitat īn felurite chipuri - toate acestea n-ar trebui
sa ne īmpinga la abandonarea acestui fenomen decīt daca
"caracterul īndoielnic" al acestui fapt - sau al explicitarii sale - nu ar
dovedi ca avem de-a face aici cu
un fenomen originar al Dasein-ului. Analiza care urmeaza
īsi ia constiinta ca tema, plasīnd-o īn
detinerea-prealabila a unei cercetari pur existentiale,
calauzita de o intentie fundamental-ontologica.
Trebuie
ca mai īntīi sa coborīm pīna la fundamentele si structurile
existentiale ale constiintei si trebuie sa o facem
vizibila ca fenomen [269] al Dasein-ului, pastrīnd totodata constitutia de
fiinta a acestei fiintari, obtinuta pīna
acum. Abordata īn felul acesta, analiza ontologica a
constiintei este anterioara oricarei descrieri psihologice
si oricarei clasificari a trairilor constiintei
si totodata ea cade īn afara unei "explicatii" biologice, care
are ca rezultat disolutia acestui fenomen. Dar ea este la fel de departe
de o interpretare teologica a constiintei sau de o utilizare a
acestui fenomen ca dovada pentru existenta lui Dumnezeu sau pentru o
constiinta "nemijlocita" despre Dumnezeu.
Totusi,
chiar si īn cazul īn care cercetarea constiintei este astfel
restrīnsa, noi nu trebuie nici sa supraestimam ceea ce aduce ea,
nici sa o supunem unor pretentii absurde, diminuīndu-i astfel
valoarea. Ca fenomen al Dasein-ului,
constiinta nu este un fapt care pur si simplu survine si
care este cīnd si cīnd prezent. Ea "este" numai īn felul de a fi al Dasein-ului si, ca fapt, ea se face
cunoscuta numai o data cu existenta factica si īn
cuprinsul ei. Cerinta de a aduce o "dovada inductiv-empirica"
pentru "factualitatea" constiintei si pentru legitimitatea
"vocii" sale are la baza o pervertire ontologica a fenomenului. Numai
ca aceasta pervertire este īmpartasita de orice
critica a constiintei care considera, cu un aer de
superioritate, ca aceasta survine doar cīnd si cīnd si ca
ea nu e nicidecum un "fapt universal constatat si constatabil". Prins
īntre astfel de dovezi si contra-dovezi, faptul constiintei nu se
poate īnfatisa nicicum. Aceasta nu este o carenta a
sa, ci semnul, doar, al faptului ca, ontologic vorbind, el este diferit de
fiintarea-simplu-prezenta din lumea ambianta.
Constiinta
da "ceva" de īnteles, adica ea deschide. Din aceasta caracterizare formala reiese
ca e nevoie sa reintegram fenomenul constiintei īn starea de deschidere a Dasein-ului. Aceasta
constitutie fundamentala a fiintarii care sīntem noi
īnsine este constituita prin situare afectiva, īntelegere,
cadere si discurs. Analizata īn chip mai patrunzator,
constiinta se va dezvalui drept chemare. Chemarea este un mod al discursului. Chemarea constiintei are caracterul de interpelare a Dasein-ului catre putinta cea mai proprie de a fi sine
si aceasta īn modul convocarii catre
faptul-de-a-fi-vinovat cel mai propriu.
Aceasta
interpretare existentiala se situeaza īn chip necesar departe de
nivelul de īntelegere ontic si cotidian, chiar daca ea
degajeaza fundamentele ontologice a ceea ce explicitarea
obisnuita a constiintei, īn anumite limite, a īnteles
dintotdeauna si, ca "teorie" a constiintei, a conceptualizat.
Iata de ce interpretarea existentiala are nevoie sa fie
confirmata printr-o critica a felului īn care constiinta
este explicitata īn mod obisnuit. Fenomenul o data degajat, se
poate stabili īn ce masura el atesta o putinta
autentica de a fi a Dasein-ului.
[270] Chemarii
constiintei īi corespunde o ascultare posibila. Īntelegerea
interpelarii se dezvaluie ca vointa
de a avea constiinta. Īnsa īn acest fenomen rezida
tocmai ceea ce cautam, adica alegerea existentiela pe care
o presupune faptul-de-a-fi-sine, pe acesta numindu-l, potrivit structurii sale
existentiale, stare de hotarīre.
Am obtinut īn felul acesta īmpartirea analizelor din acest
capitol: fundamentele existential-ontologice ale constiintei (§
55); caracterul de chemare al constiintei (§ 56);
constiinta īn calitatea ei de chemare a grijii (§ 57);
īntelegerea interpelarii si vina (§ 58); interpretarea
existentiala a constiintei si explicitarea
obisnuita a constiintei (§ 59); structura
existentiala a putintei autentice de a fi, atestata īn
constiinta (§ 60).