Temporalitatea Dasein-ului si sarcinile care rezulta din ea in vederea unei reluari la un nivel mai originar a analiticii existentiale

Temporalitatea Dasein-ului si sarcinile care rezulta din ea în vederea unei reluari la un nivel mai originar a analiticii existentiale

Fenomenul temporalitatii, asa cum a fost el scos la iveala, nu reclama doar o conf 24524n132y irmare mai ampla a fortei lui constitutive, dar prin chiar aceasta confirmare el ajunge, acum pentru prima oara, în cîmpul privirii, facînd manifeste posibilitatile fundamentale ale temporalizarii. Punerea în evidenta a posibilitatii constitutiei de fiinta a Dasein-ului pe baza temporalitatii o numim pe scurt, desi numai provizoriu, interpretare "temporala".

Sarcina care ne revine în continuare este ca, o data ce au fost realizate analiza temporala a putintei autentice de a fi întreg a Dasein-ului si caracterizarea generala a temporalitatii grijii, sa facem acum vizibila neautenticitatea Dasein-ului în temporalitatea ei specifica. Temporalitatea s-a aratat mai întîi în cazul starii de hotarîre anticipatoare. Ea este modul autentic al starii de deschidere, care cel mai adesea se mentine în neautenticitatea explicitarii de sine a impersonalului "se", a acelei explicitari izvorîte din cadere. Caracterizarea temporalitatii starii de deschidere în genere ne va conduce la o întelegere temporala a faptului-de-a-fi-în-lume de ordinul preocuparii nemijlocite si, astfel, la acea uniformitate pe care o presupune nivelul mediu al Dasein-ului si pe care analitica existentiala a luat-o în prima instanta ca punct de pornire24. [332] Felul mediu de a fi al Dasein-ului, în care acesta se mentine în prima instanta si cel mai adesea, l-am numit cotidianitate. Prin reluarea analizei de mai înainte, cotidianitatea trebuie sa se dezvaluie în sensul sau temporal, pentru ca problematica implicata în temporalitate sa iasa la lumina si astfel sa dispara definitiv aparentul "de la sine înteles" al analizelor pregatitoare. Temporalitatea trebuie sa se confirme, fireste, în cazul tuturor structurilor esentiale ale constitutiei fundamentale a Dasein-ului. Însa acest lucru nu implica o re-parcurgere exterior-schematica a analizelor deja realizate, în ordinea în care ele s-au succedat. Orientînd altfel analiza temporala, ne propunem sa facem mai limpede ce anume leaga între ele consideratiile pe care le-am facut mai devreme, înlaturînd totodata caracterul lor aleatoriu si arbitrariul ce pare sa le însoteasca. Dincolo de aceste necesitati metodologice, ni se impun totusi, venind din fenomenul însusi, anumite motive care ne obliga sa dam o alta articulatie analizei pe care o reluam acum.

Structura ontologica a fiintarii care sînt eu însumi de fiecare data îsi are centrul în persistenta de sine a existentei. Deoarece sinele nu poate fi conceput nici ca substanta si nici ca subiect, ci se fundeaza în existenta, analiza sinelui neautentic, a impersonalului "se", a fost parasita25 cu totul în cursul interpretarii pregatitoare a Dasein-ului. Dupa ce, acum, sineitatea a fost reintegrata în chip expres în structura grijii si astfel în cea a temporalitatii, interpretarea temporala a persistentei sinelui si a persistentei ne-sinelui capata o greutate aparte. Ea are nevoie sa fie tratata ca o tema de sine statatoare. Însa ea nu face doar sa ofere, acum pentru prima oara, o asigurare solida împotriva paralogismelor si întrebarilor ontologic inadecvate privitoare la fiinta eului în genere, ci ea ne procura totodata, potrivit functiei ei centrale, posibilitatea de a arunca o privire mai originara înauntrul structurii de temporalizare a temporalitatii. Aceasta temporalitate se dezvaluie ca istoricitate a Dasein-ului. Propozitia: Dasein-ul este istoric se vadeste a fi un enunt existential-ontologic fundamental. Enuntul acesta este foarte departe de o constatare pur ontica a faptului ca Dasein-ul survine în cuprinsul unei "istorii universale". Însa istoricitatea Dasein-ului este temeiul unei întelegeri istorice posibile, care, la rîndul ei, poarta cu sine posibilitatea unei dezvoltari riguroase a istoriografiei ca stiinta.

Prin interpretarea temporala a cotidianitatii si a istoricitatii, privirea noastra asupra timpului originar devine îndeajuns de ferma pentru a arata ca tocmai el este [333] conditia posibilitatii si necesitatii experientei cotidiene a timpului. Fiind fiintarea a carei miza este propria sa fiinta, Dasein-ul se utilizeaza pe sine în chip primordial, fie ca o face explicit sau nu, pentru sine însusi. În prima instanta si cel mai adesea, grija este preocupare ghidata de privirea-ambientala. Utilizîndu-se pe sine în-vederea lui însusi, Dasein-ul se "uzeaza". Uzîndu-se, (?) Dasein-ul are nevoie de sine însusi, adica de timpul sau. Avînd nevoie de timp, el ia în calcul timpul. Preocuparea ghidata de privirea-ambientala si de calcul des-copera în prima instanta timpul si ajunge sa dezvolte o calculare a timpului. Luarea în calcul a timpului este constitutiva pentru faptul-de-a-fi-în-lume. Des-coperirea care survine în cuprinsul preocuparii datorita privirii-ambientale ne face ca, prin luarea în calcul a timpului, sa întîlnim în timp fiintarea-la-îndemîna si fiintarea-simplu-prezenta des-coperite astfel. Fiintarea intramundana devine astfel accesibila ca una "care fiinteaza în timp". Determinatia temporala a fiintarii intramundane o numim intratemporalitate. "Timpul" pe care-l aflam ontic în prima instanta în cuprinsul ei ne va servi ca baza pentru configurarea conceptului obisnuit si a celui traditional de timp. Timpul ca intratemporalitate provine însa dintr-un mod esential de temporalizare al temporalitatii originare. Aceasta origine spune ca timpul "în care" o fiintare-simplu-prezenta ia nastere si dispare este un fenomen temporal autentic si nu o exteriorizare în spatiu a unui "timp calitativ", asa cum vrea sa ne faca sa credem interpretarea cu totul nedeterminata si insuficienta din punct de vedere ontologic data de Bergson timpului.

Abia elaborarea temporalitatii Dasein-ului ca cotidianitate, istoricitate si intratemporalitate ne va permite sa întelegem cît de mari sînt complicatiile pe care le presupune o ontologie originara a Dasein-ului. Ca fapt-de-a-fi-în-lume, Dasein-ul exista în chip factic laolalta cu fiintarea pe care o întîlneste în interiorul lumii si în-preajma acestei fiintari. Fiinta Dasein-ului îsi capata de aceea deplina ei transparenta ontologica abia în orizontul fiintei deja clarificate a fiintarii ce nu este de ordinul Dasein-ului, adica si a acelei fiintari care nu este nici la-îndemîna si nici simplu-prezenta, ci care nu face decît sa "subziste". Interpretarea modificarilor de fiinta pe care le suporta toate cele despre care spunem "este" are însa nevoie de o idee de fiinta în genere, elucidata în prealabil în chip satisfacator. Atîta vreme cît aceasta idee nu e obtinuta, analiza temporala care reia analiza Dasein-ului ramîne la rîndul ei incompleta si marcata de neclaritati - pentru a nu mai vorbi de dificultatile obiective cu care ea se confrunta. Analiza existential-temporala a Dasein-ului pretinde, la rîndul ei, o noua reluare în cadrul discutiei de principiu asupra conceptului de fiinta.