Modalitati de abordare a pacientului internat cu tulburare de personalitate

MODALITATI DE ABORDARE A PACIENTULUI INTERNAT CU TULBURARE DE PERSONALITATE

Pacientii cu tulburari de personalitate sau comportamente regresive, deseori au crescute anxietatea, furia, indignarea, o nevoie de a pedepsi sau un comportament evitant fata de personalul sectiei. Medicul si psihologul clinician pot fi in situatia de a reduce tensiunea prin educarea personalului cu privire la diagnosticul pacientului si asupra motivatiei pe care o are pentru reactiile puternice afisate. Aceasta abordare detensioneaza de obicei situatia, prin scaderea afectelor negative in randul personalului spitalului si, ca urma­re a acestei schimbari, reducerea problemelor afective ale pacientului.

Atunci cand apare un conflict intre personalul medical si pacient, este esential sa se aiba in vedere daca plangerea pacientului este indreptatita. Daca exista probleme reale, atunci acestea trebuie corectate. Pentru unii pacienti cu tulburari de personalitate, in special indivizii obsesiv-compulsivi, lucrul in echipa in tratamentul acestora, pentru a intari apararea intelectuala a pacientului, poate ajuta foarte mult. Oferirea pacientilor cu tulburare de personalitate de tip obsesiv-compulsiv a cat mai mult control asupra trata­mentului pe care il urmeaza sau a deciziilor asupra activitatilor zilnice pot scadea anxietatea si revendicativitatea. Tabelul 12. Managementul medical al pacientilor cu tulburari de personalitate

Totusi, mai frecvent, pacientii cu tulburare de personalitate necesita limite, structura si un mediu limitat. Controlul extensiv ajuta pacientul regre­sat sau care functioneaza primitiv sa pastreze controlul intern. Amenajarea unui mediu limitat pentru pacient nu este punitiva ci asigura o structura de siguranta pentru pacient. Pacientii cu tulburare de personalitate borderline, histrionica, antisociala, dependenta sau narcisista sunt cel mai dispusi la a avea o astfel de structura.

ingrijirea cu succes a unui pacient cu tulburare de personalitate, consi­derat dificil (agitat, revendicativ si noncompliant), internat intr-o sectie de spital, se bazeaza pe urmarirea si imbunatatirea urmatorilor factori:

Comunicarea. Pacientul are nevoie sa i se descrie simplu si adevarat starea medicala pe care o are si tratamentul pe care trebuie sa il urmeze. Pacientul poate incerca sa desparta personalul, manipuland un membru impotriva altuia, prin relatarea unor variante diferite ale aceleiasi povesti unor persoane diferite. La raportul de predare primire a turelor va fi obligatorie si compararea versiunilor relata­rilor acestor pacienti

Personal constant. Pacientul poate intra repede in panica daca nu poate identifica membrii personalului care au fost repartizati pentru a lucra cu el. Ideal, o singura persoana trebuie sa comunice toate deciziile. Deoarece acest lucru nu este posibil in lumea reala, tineti cont ca pacientul poate fi speriat de fiecare schimbare de tura sau atunci cand personalul a fost repartizat altui pacient. De aceea, la inceputul fiecarei ture, un membru din personal repartizat pacien­tului trebuie sa revizuiasca planul de ingrijire, sa se prezinte, sa se intereseze asupra modului in care se desfasoara lucrurile si sa spuna pacientului cat timp va fi de serviciu.

Justificarea. Pacientul are sentimentul ca cineva trebuie sa aiba grija de el permanent. Desi este dificil pentru personal sa tolereze acest lucru, este important de retinut ca acest sentiment este modul prin care pacientul incearca sa faca fata starii prin care trece atunci cand este speriat. Acest comportament starneste un puternic contra-transfer care trebuie cunoscut si evitat de catre medic. Asigurati in mod repetat pacientul ca intelegeti ce cere dar, deoarece credeti ca are nevoie de cea mai buna ingrijire posibila, veti continua sa urmati tratamentul recomandat de experienta si judecata echipei care il ingrijeste.

Limite ferme. Pacientul are o multime de cereri, uneori in conflict unele cu altele si se infurie foarte repede atunci cand aceste cereri nu sunt indeplinite. Acest lucru poate face personalul sa se simta atras in cursa si fara ajutor, ca si cum ar fi de vina ca pacientul nu poate face nimic fara ajutor. Pacientul poate ameninta ca isi va face rau singur sau ca va parasi spitalul daca lucrurile nu se desfasoara in modul asteptat de el. Nu incercati sa va contraziceti cu pacientul, dar incet si ferm, in mod repetat, stabiliti limitele pentru problema de comportament, cererea facuta si nemultumirea exprimata. Daca pa­cientul ameninta ca isi va face rau sau va face rau altora, asigurati-1 ca va fi imobilizat daca va incerca sa faca acest lucru.