ASPECTE PRIVIND FORMAREA PERSONALITATII - CARACTERUL
Parintii trebuie sa vegheze pentru ca copii lor sa capete un ansamblu de trasaturi morale si intelectuale necesare formarii unei personalitati superioare. Educarea lor trebuie sa fie dirijata spre obtinerea modificarilor de caracter favorabile unei comportari superioare individuale si sociale. De aceea parintii trebuie sa lupte pentru ca orizontul moral si intelectual al copilului sa fie in continua largire. Copilul nu trebuie considerat ca o statuie de bronz care are un loc fixat, din care nu mai poate fi schimbata. El trebuie sa fie activ si adaptabil, iar parintii au datoria permanenta de a-l face sa progreseze, sa se perfectioneze si sa-si mareasca mereu valoarea umana. Formarea personalitatii la copil este dependenta de inteligenta lui, de gusturile si elanurile lui, de instructajul primit anterior.
O componenta a personalitatii unde parintii pot interveni si este de dorit sa o faca este caracterul. Caracterul reprezinta atitudinea omului fata de realitatile intalnite in viata, privind insusirea permanenta si persistenta a unui fel de a fi, caracterizat prin purtare cinstita, corectitudine psihica si vointa ferma. Acest fel de manifestare trebuie sa fie insusit de copil inca din perioada prescolara, cand trebuie sa se inceapa pregatirea lui pentru a avea o comportare civilizata. Nu trebuie sa se confunde caracterul cu temperamentul, desi intre ele exista legaturi si ele se pot influenta reciproc. Nici caracterul si nici temperamentul unui copil nu se naste vicios, sau demn, curajos, vanitos, ipocrit, dar poate deveni asa pe parcursul vietii. Mediul da formare definitiva a omului, dupa cum si el influenteaza mediul. Educatia influenteaza in mod covarsitor formarea caracterului unui copil. Personalitatea copilului da coloritul caracterului. Caracterul este multilateral. Pentru a aprecia la justa valoare caracterul unui copil, trebuie sa-l apreciem dupa atitudinea lui fata de munca scolara, fata de membrii familiei, fata de persoana lui. Copilul care este lipsit de caracter, are si un dispret fata de munca, este lenes si lipsit de spirit de initiativa, prezinta o inclinatie spre o munca de rutina, nu este loial fata de prieteni. Copilul cu caracter bun este modest si politicos cu oamenii cu care vine in contact, are o comportare prietenoasa cu cei din jurul sau, este corect in relatiile cu ceilalti copii, nu se imbraca extravagant, este manierat si in vorbire nu foloseste fraze rasunatoare. Modestia lui nu-l impiedica sa fie autocritic si foarte pretentios fata de sine insusi. Are incredere in fortele lui proprii. Nu umileste pe nimeni, totusi traieste intr-o independenta rationala. Un copil cu un caracter frumos nu respinge contactul cu alti oameni, judeca si accepta sfaturile si indrumarile pe care le considera folositoare.
Copilul cu un caracter defectuos este infumurat, trufas, arogant, dispretuitor fata de colegii sai, are o autoapreciere exagerata, nu suporta contraziceri, evita sarcinile obstesti. Este un negativist. Este constient cand este manat spre fapte ce nu concorda cu o comportare corecta si totusi nu are tarie de caracter sa le poata evita. Primul obstacol in fata unui copil cu deficit de caracter este incapatanarea lui intr-o atitudine nedorita. De obicei, incapatanarea unui prescolar este un capriciu al copilului alintat, crescut intr-o atmosfera de adoratie. Este adevarat ca complimentarea copilului, fiind exagerata de unii parinti, nu este totdeauna nociva copilului. Uneori este necesara pentru ca provoaca increderea in fortele sale. Dirijarea lui trebuie rationalizata, dar nici in cazul acestora nu trebuie utilizate exagerarile. Educatorul din familie, care se preocupa de copil, trebuie sa abandoneze prezenta de spirit, trebuie sa-si pastreze sangele rece si sa continue dominarea asupra lui. In prealabil, parintele trebuie sa inspire spiritul de disciplina. Primele contururi ale curajului se desemneaza la varsta prescolara. Lipsa de curaj o pot constata parintii in jocurile colective de copii. Cercetarea trebuie facuta in observarea spiritului tovarasesc de joc, perseverenta actelor de curaj, in puterea de stapanire de sine, in initiative, in comportare civilizata. La jocuri se pun bazele sentimentelor datoriei, disciplinei si comportarii in imprejurari diverse. Frecventarea scolii incepe sa dezvolte controlul inhibitor la copiii de varsta mai mare. Parintele educator trebuie sa invete copilul nu numai ce trebuie sa faca, ci si de la ce trebuie sa se abtina.
Munca scolara trebuie organizata de parinti pentru dezvoltarea vointei copilului. In educarea scolarului, parintele ar face greseli, cu repercusiuni asupra caracterului, daca ar sfatui pe copil sa ocoleasca datoria pe care orice elev de a face diferite munci si sa se sustraga de la obligatiile fata de colectivul din care face parte. Educatia sanatoasa poate corecta greselile in formarea caracterului. Pentru formarea caracterului, parintii trebuie sa utilizeze o a anumita “gimnastica” a comportarii. Ei trebuie sa combata lenea, egoismul, comoditatea, lasitatea, ingamfarea. De altfel, munca de formare a caracterului unui copil nu trebuie sa se conduca dupa reguli sablon. Nu toti copiii de aceeasi varsta se aseamana din punct de vedere psihic. Nu putini sunt aceia care au avut ocazia sa cunoasca gemeni care, desi crescuti in aceleasi conditii, au caractere diferite. Deducem ca fiecare a venit pe lume cu alte insusiri si ca fiecare a raspuns in felul sau influentelor lumii externe. Totusi, caracterul se schimba sub influenta educatiei, pe cand temperamentul ramane toata viata acelasi. Un colectiv familial bine inchegat are in formarea caracterului o mare influenta. Copilul nu este influentat atat de sfaturile, cat de exemplele pe care le constata in familia sa. El este mai influentat de ceea ce vede, decat de ceea ce i se spune. O morala plicticoasa mai mult dauneaza decat foloseste. Pentru a stimula la un copil o justa indrumare in formarea caracterului, el trebuie ajutat sa fie constient de insuficientele lui de caracter si asigurat ca orice defect poate fi lichidat, daca vrea. Copilul trebuie sa asculte de educatorii sai, iar acestia trebuie sa-l laude, desigur cand este cazul, pentru a-i ridica moralul.
Se dau mereu sfaturi unui copil sa fie cinstit si sa nu fure. Cinstea poate fi socotita ca un caracter etic, dar nu poate fi considerata o insusire morala. Aceasta premisa este utila formarii unui caracter bun. Dar, daca un copil este cinstit de teama de a nu fi pedepsit, de teama notelor rele de la scoala, din egoism, de teama de a nu atinge prestigiul familial, calitatea de a fi cinstit s-ar putea sa nu fie durabila si sa se modifice in goana vietii.Ca exemplu negativ se poate da evolutia lui Jean Jacques Rousseau. In copilarie, J.J. Rousseau a avut greseli grave de comportare, ceea ce a facut ca acest om, de valoare geniala, sa faca greseli care ii micsoreaza valoarea sociala. Se confunda de multe ori caracterul cu temperamentul, ceea ce nu este just. Unii psihologi vorbesc de un caracter tare, de unul slab, de un caracter emotiv, de unul agresiv, etc. In cazurile acestea nu poate fi vorba de caractere, ci de un temperament individual. Copilul de caracter trebuie sa fie simtitor, sa voiasca si sa gandeasca. Trebuie sa fie prietenos cu colegii, trebuie sa se conformeze formelor de viata corecte, adevarate, in masura in care le cunoaste si le aproba. Rolul parintilor este sa aprecieze justa valoare a caracterului copilului sa stie sa se daruiasca lui prin iubire. Numai astfel se vor obtine consideratia, iubirea si supunerea la indemnurile constructive pe care le dau copilului.
|
