Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Metodologia activitatilor de stimulare si corectare a

Psihologie




Metodologia activitatilor de stimulare si corectare a

psihomotricitatii deficiientilor de intelect in cadrul activitatilor instructiv-educative obisnuite (indeosebi al activitatilor de educatie fizica, desen, indeletniciri manuale etc.) cat si la cabinet.

Cunoasterea dezvoltarii psihomotrice a unei persoane ne obliga sa investigam sursele si mecanismele care stau la originea vietii mintale , gestuale si a marilor achizitii.




La început copilul are o reactivitate globala , motricitatea este difuza si nediferentiata. Treptat , datorita maturizarii sistemului nervos si influentelor multiple de mediu , miscarea începe sa se organizeze si dobândeste capacitati de diversificare , specializare si diferentiere. Psihomotricitatea constituie , de fapt , o modalitate nonverbala de comunicare a persoanei cu lumea.

Consider de importanta capitala rolul pe care-l are maturizarea în dezvoltarea psihomotrica . De aceasta depind : forta, viteza, precizia gestului si organizarea pe termen lung , ceea ce conduce la ordonarea si adaptarea miscarii.

Deprinderile motrice fine se dezvolta între 2-5 ani . Ele stau la baza deprinderilor de autoservire , dar mai ales , la baza învatarii scrierii si abilitatiilor necesare pentru o profesie si pentru viata. Modul în care copilul manevreaza obiectele , încercarile sale incomplet reusite de a se îmbraca, satisfactia pe care o are când e ajutat sa-si duca la capat aceste miscari-toate acestea sunt dovezi de evolutie normala a procesului de abilitate motrica.

În aceasta perioada , parintii tre 15315o149p buie sa tolereze încercarile copilului , sa le încurajeze, întrucât acestea constituie preludiul învatarii deprinderilor de autoservire si fundamentul dobândirii deprinderilor scolare.

În timpul celui de-al doilea an , copilul va fi antrenat în activitati de manevrare a obiectelor -întâi cu o mâna , apoi cu cealalta-si în miscari alternative. De asemenea i se cere sa întoarca paginile unei carti, una câte una. Cu astfel de exercitii se vor îmbunatatii posibilitatile copilului de a-si cooordona miscarile fine musculare.

Încercarile copilului de a imita ceea ce vede si îi stârneste curiozitatea , au un rol important în dezvoltarea coordonarii motorii. Dar, într-un asemenea proces copilul îsi coordoneaza activitatea motorie cu imaginea mintala a actului perceput.

Însa , pentru un copil sa reproduca (sa imite) actiunile celuilalt , el trebuie sa fie atent , sa codifice si sa stocheze informatia în memorie , pentru a o putea actualiza atunci când este necesar.

Un alt factor implicat în imitare este reproducerea motrica . Astfel se explica reproducerea literelor de catre copilul din clasa I , care poate fi o actiune dificila , deoarece ea implica o coordonare fina ochi-mâna , care nu s-a dezvoltat adecvat pâna la 7 ani.

Asadar , dezvoltarea motorie fina evolueaza de-a lungul copilariei. Între 3-7 ani , aceasta înregistreaza

progrese deosebite, mai ales la nivelul mâinilor si picioarelor.

Daca analizam desenele copiilor la aceasta perioada de vârsta , nu ne limitam doar la a vedea puerilismul lor: dincolo de aceasta ,desenul efectuat în scopul dezvoltarii finei motricitati ne ajuta sa patrundem în interiorul lumii percepute de copil , sa întelegem cum vede el spatiul si distanta , ce întelegere a dobândit despre forme si marimi.

Handicapul mintal se asociaza cu retard în dezvoltarea motrica , cu dificultati în aprecierea spatiului si formei, reprezentarea imaginii corporale, estimarea marimii, profunzimii, distantei , cu dificultati de lateralizare, de precizie, de coordonare, de echilibru.

Pentru a analiza precizia, supletea , echilibrul si forta finei motricitati se pot face deferite jocuri sau teste cum ar fi : Rularea servetelului , scoaterea a 10 carti de joc dintr-un teanc , Plasarea unor margele într-o sticla mica, aruncarea unei mingi, semnul +, etc.

Putem afirma ca fina motricitate la copilul handicapat mintal, prezinta deficite care privesc precizia, supletea, forta, echilibrul si coordonarea. Calitatea traseului grafic, neglijenta în executie, degradarea precoce a acesteia, încordarea motrica generala a întregului corp ( dovedind incapacitatea stapânirii propriei motricitati) , dificultati mari în a executa sarcina cu dubla comanda, neîntelegerea sarcinii de catre unii copii-sunt caracteristici care pledeaza pentru existenta unor microleziuni cerebrale, dar si pentru carente (lipsa exercitiului) care apartin mediului familial dar si scolar.

Putem vorbi si de un studiu de nediferentiere a membrelor sale (dreapta/ stânga) , la început , urmat de stadiul unei recunoasteri imprecise, confuze a lateralitatii; apoi se contureaza o cunoastere precisa si consistenta a celor doua parti. În acest stadiu , schema corporala este organizata, iar limbajul joaca un rol important în fixarea imaginii corporale.



Una din calitatile motricitatii este disocierea , care consta în capacitatea individului de a efectua miscari , de niveluri diferite , între doua elemente corporale cum ar fi : membrele superioare, membrele inferioare, pe o parte si pe de alta parte-exercitii fizice .

La început copilul îsi foloseste corpul ca pe un tot si miscarile nu sunt descompuse, apoi el reuseste , treptat , sa disocieze , de exemplu, executia miscarilor membrelor inferioare si superioare , prin raportare la axul corpului.

Exercitiile de disociere vizeaza accentuarea kinestezica a mobilitatii globale.

Explorând spatiul în toate directiile , copilul va descoperi un câmp experimental mai larg, îsi va creea noi repere, va dobândi potentialitati motrice mai mari si mai variate. În cadrul unor asemenea exercitii , motricitatea dobândeste o mai mare precizie, suplete si complexitate, deoarece sunt solicitate achizitiile anterioare ale copilului- spatiale, temporale, proprioceptive.

În acelasi timp creste câmpul experential al copilului, capacitatea sa de control asupra propriului corp, precizia si complexitatea coordonarii motrice.

Precizia miscarii este o alta calitate , importanta si necesara mai ales în controlul grafismului, ea nu se obtine într-o modalitate generala ci trebuie desfasurata la diferite niveluri de coordonare si control al tonusului.

Pentru dezvoltarea dominantei laterale si a motricitatii fine la copilul cu deficinte mintale putem folosi în cadrul activitatilor de educatie fizica diferite exercitii cum ar fi : balanta, lovirea unei mingi cu piciorul, joc de brate, mersul piticului, mers pe o scândura, alergare cu oprire la comanda , etc., în cadrul activitatilor de desen :pictura digitala, exercitii de dezvoltare a motricitatii fine însotite de cântec, desenarea dupa un model dat, în cadrul activitatilor de terapie ocupationala, rularea coltului unui servetel, desenarea dupa contur, scoaterea a 10 carti dintr-un teanc, etc.

În cazul copiilor cu handicap mintal , majoritatea copiilor reactioneaza spontan , cu una din mâini( reactie clara), prezinta reactii confuzii- ceea ce înseamna ca unele probe sunt rezolvate cu mâna drepta si altele cu mâna stânga.

Pentru evaluarea dominantei oculare se face exercitiul urmator : copilul va privi prin gaura unei chei în cazul copiilor cu def. mintala acestia privesc spontan cu ochiul stâng, unii au tendinta de-ai închide pe ambii sau de ai tine deschisi pe amândoi.

Concluzii

Se stie ca , în general , la copilul normal exista fluctuatii , oscilatii în procesul lateralizarii, semanalate pâna pe la vârsta de 5 ani . Însa cu cât lateralizarea devine mai puternica , cu atât mai mult se diminueaza instabilitatea.

La handicapul mintal , în raport cu normalul, oscilatiile si instabilitatea se mentin timp mai îndelungat , exceptând cazurile foarte clare de prevalenta stânga . Faptul ca procesul de lateralizare se stabileste mai greu la handicapul mintal , se explica prin aceea ca el parcurge stadiile lateralizarii mai lent, iar stadiile de nediferentiere si indecizie sunt mai lungi , o cunoastere precisa poate avea loc la vârste cronologice mai mari decât la normal. În cazul handicapului mintal sever, presupunem ca acest proces nu are loc, date fiind leziunile organice severe care fac imposibile procesele de corticalizare si constientizare clara. În consecinta , la handicapul mintal lateralizarea este imprecisa, confuza, instabila-expresie a zestrei sale genetice deficitare, dar si a lipsei exercitiului corespunzator.Asa se explica reactiile lui imprecise , la probele administrate: dreptaci -la nivelul mâinii, stângaci la nivelul piciorului , dreptaci/stangaci la nivelul ocular.

Tulburarea psihomotrica se integreaza întotdeauna într-un context de ordin afectiv sau social, deoarece dezvoltarea diferitelor sectoare nu are loc izolat.

Dezvoltarea tonusului si a motricitatii trebuie întelese ca fiind strâns corelate cu dezvoltarea emotionala, gestuala si de limbaj.

Pentru diminuarea tuturor deficitelor descrise la nivelul psihomotricitatii copilului handicapat mintal, se impun masuri de reeducare psihomotrica.

Prin exercitiu, copilul îsi imbogateste experienta motrica si în acelasi timp aceasta se diferentiaza. Corpul copilului fiind într-o permanenta stare de receptivitate, faciliteaza realizarea noii achizitii. Am putea spune ca acesta reprezinta câmpul,suprafata pe care actioneaza toate experientele.Dar bogatia si ritmul acestei asimilari scapa atât parintelui, cât si psihologului.



De aceea este important sa retinem faptul ca tot ceea ce copilul vede, aude, atinge, manipuleaza, din momentul în care el vede , aude contribuie la dezvoltarea sa intelectuala si psihomotrica. si daca ceea ce asimileaza nu este evident în momentul imediat , aceasta se va releva mai târziu, la nivelul experientei sale globale perceptive, mai fin si mai clar diferentiata, se va vedea apoi la nivelul expresiei sale psihomotrice si desigur , în ansamblu , la nivelul modului sau de comunicare cu lumea.

Reeducarea si relaxarea psihomotrica reprezinta o stiinta terapeutica de mare actualitate . La handicapul mintal sunt necesare masuri speciale de abordare a acestuia ,terapeutul trebuie sa nu dramatizeze contextul în care lucreaza cu copilul ci, sa-i explice acestuia ce are de facut pe baza unor instructaje simple verbo-gestuale.

Meloterapia si psihoterapia de expresie corporala , mijloace complexe de recuperare a psihomotricitatii copilului handicapat mintal

Dificultatile de relationare cu propriul corp ale copilului cu handicap mintal , etichetate ca "tulburare a schemei corporale" , sunt incluse în cadrul mai larg al recunoasterii si identificarii Eu-lui.

Se poate evidentia dificultatea pe care o încearca subiectul pentru a mentine o imagine coerenta despre sine, stabila , întreaga, iar mijloacele pe care le foloseste pentru a lupta contra anxietatii se reflecta oarecum într-o constanta tonica, ce participa la unirea sau la ruperea sa de universul înconjurator.

Se pare într-adevar ca în aceasta zona apare esentiala terapia psihomotrica , iar pregatirea situatiei terapeutice, prin stapânirea si întelegerea pe care o avem despre propria traire , leaga o comunicare care va face poate posibil dialogul corporal dintre subiect si mediul înconjurator.

Anumite aspecte ale tulburarilor psihomotrice se întâlnesc foarte frecvent la subiectii cu handicap mintal si anume cele privind schema corporala si structurarea tempo-spatiala. Se pot descrie pentru fiecare caz elementele cele mai caracteristice , însa trebuie subliniata extrema nuantare pe care o prezinta aceasta :de la tulburare usoara, decelabila numai la o examinare atenta, pâna la tulburarea evidenta , de la deficitul izolat, la disfunctionalitatea globala.

Handicapatii mintal prezinta tulburari ale schemei corporale, perturbari ale orientarii spatio-temporale, întârzieri de maturitate psiho-motorie si imaturizare afectiva .

Pentru obtinerea succesului , atitudinea terapetului are o importanta deosebita. Crearea unui climat special este neaparat necesar pentru ca fiecare copil sa-si poata asuma din plin unele experiente. Acceptarea binevoitoare a comportamentului , lipsa criticilor si mai ales încrederea pe care i-o aratam provoaca adesea, printr-un fel de imagine "în oglina" , o modificare a felului de a fi. Anxietatea apare uneori si pune la grea încercare raspunsurile . Cu toate acestea , se pare ca situatia activa a terapiei duce cu timpul la o " dedramatizare" a situatiei si permite copilului sa integreze unele aspecte despre el însusi.

Jocurile si exercitiile de îndemânare sunt recomandate , fiind apropiate intereselor imediate ale copilului. Trebuie notat ca ele sunt uneori singurul mijloc de abordare a unor subiecti dificili pentru a se asigura în primul rând participarea acestora. Ele constituie modalitati eficiente care, folosite între exercitiile speciale cer mai multa concentrare si contribuie la ameliorarea activitatii generale a subiectului.

Jocurile si exercitii de îndemânare participa la formarea automatismelor motoriii, la ajustarea dinamica a conduitelor motorii consecutiv evaluarii globale si imediate a situatiei, stimulând astfel capacitatea de perceptie si anticipare. Ele obliga pe executant sa reflecteze la corpul sau, nu numai în spatiu , ci si în timp.Exercitiile ,gradate ca dificultate, amelioreaza performantele si reprezinta un factor important al stimularii determinând aparitia unei dorinte de progres si autodepasire.

Relaxarea ocupa un loc aparte în terapie , participând la ameliorari la nivelul tonusului muscular si a gestului cât si la control mai bun al miscarilor si mai ales la constientizarea experientei sale corporale.



Se pare ca , la copiii foarte mici , se obtine destul de rapid relaxarea musculara, în timp ce la vârstele urmatoare este greu sa se mearga dincolo de o senzatie difuza si generalizata.

Deconectarea musculara se obtine într-un mod relativ usor, copilul învata sa-si stapânesca tonusul muscular , asa cum învata sa-si regleze adaptarile posturale si kinetice.

Meloterapia si psihoterapia de expresie corporala , organizate pe principiile pasilor mici, determina o stare de optimism , de disponibilitate , de angajare a copilului cu nevoi speciale. Pentru ca ele sa devina eficiente , sa modifice comportamentul negativ al copilului cu handicap , psihoterapeutul trebuie sa selecteze exercitii care sa solicite deopotriva capacitatile intelectuale afectiv-volitive si motrice.

O cunoastere a activitatilor muzicale de dans este obligatorie pentru cel care trebuie sa organizeze un demers activ în vederea recuperarii psihomotorii a copilului cu handicap mintal, astfel este necesara selectarea unui cântec , în functie de mesajul transmis, a unei melodii, în functie de starea pe care o induce.

Activitatile muzicale , de gimnastica ritmica, dansurile moderne, si jocurile populare aduc prin continutul cât si prin formele lor de exprimare , o contributie la demersul terapeutic general.

Complexitatea continutului activitatilor artistice , dar mai ales calitatea lor specifica , unica în felul ei, de a pune în miscare resorturile emotional-afective ale copilului , transforma miscarile si ritmurile în paliere operative, de sudare a actului terapeutic , pe tot parcursul învatarii.

Meloterapia si psihoterapia de expresie corporala ca elemente integrate demersului instructiv-educativ, presupun o buna cunoastere a copilului de catre terapeut. El trebuie sa anticipeze parcurgerea concreta a actului de interpretare , act care implica exprimarea fiecarui copil în functie de propria personalitate. Cunoasterea si urmarirea unui anumit plan terapeutic este sarcina fiecarui profesor-îndrumator cât si a întregii echipe de specialisti.

Un alt moment obligatoriu în meloterapie si terapia de expresie corporala este selectarea acelor piese artistice care provoaca trairi emotionale puternice , care mobilizeaza si antreneaza întreaga personalitate a elevului.

Trecerea de la activitatea practica, de însusire a unei melodii, a unui dans sau a unor figuri coregrafice- sustinute de complexitatea miscarilor de gimnastica ritmica este partea cea mai importanta din actul terapeutic. Aici intervine maiestria profesorului terapeut , care din fiecare secventa creaza o unitate stabila în ansamblul întregului act artistic , aplicând principiul pasilor mici ca unitati didactice bine consolidate si suficient de sudate.

Împletirea elementelor programei de educatie fizica , cu cele de dans ritmic, jocuri populare, însotite de melodiile adcvate ridica evident calitatea actului terapeutic si al întregului proces instructiv-educativ. Acestea, asezate cu grija si responsabilitate în opera de influentare educativ-terapeutica, face posibil progresul în sfera abilitatii motrice si generale a elevilor , creându-se astfel o adevarata emulatie în rândul copiilor , participarea cu mare interes si placere pe tot parcursul pregatiriii si mai ales la sustinerea festivalurilor artistice.

De la o clasa la alta , de la un nivel la celalalt, sarcinile pot deveni mai complexe -în raport cu aptitudinile si înclinatiile artistice, stimulându-se individualitatea elevului, integrarea lui în colectiv , în efortul de învatare , în respectarea unor reguli de disciplina scolara-ajungându-se în final la progres în actiunea de recuperare.

Activitatea desfasurata de elev , sporeste independenta sa si mareste , în mod evident , gradul de insertie sociala, pregatindu-l astfel pentru confruntarea cu exigentele vietii. Pe tot parcursul actului de învatare si de executie , copilul capata încredere în sine, îsi dezvolta vointa si afectivitatea , devine coparticipant la propia sa perfectionare , este mobilizata întreaga sa personalitate , facilitând astfel procesul de integrare în colectivul clasei, a grupei artistice , a mediului social, considerat în ansamblul sau.










Document Info


Accesari: 6170
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )