|
|
|
|
Obstacole in calea neuropsihofiziologiei cognitive
obstacol: impunerea epistemologica a starii de boala
Ceea ce isi propune ca obiect psihoneurologia este o constructie, pe cand ce isi propune ca obiect neuropsihofiziologia clinica este o re-constructie
In masura in care psihicul este considerat un fenomen natural, explicarea lui trebuie facuta in acord si conform perspectivelor de cunoastere deschise de stiintele naturii, cu metode si tehnici asemenea cu cele folosite i 737h79h n fizica, chimie, biologie. De aceea este de neconceput ca studiiile de neuropsihofiziologie sa caute in alta parte dupa originile manifestarilor sufletesti, a celor implicate in activitatea de reflectare, in ansamblul relatiilor subiect-obiect, suprapuse raporturilor organismului cu mediul. Pentru ca, orice proces psihic ar fi in cauza, acesta isi are propriile radacini naturale, care pot fi cautate in mod egal in adancurile metabolismul proteic al celulei nervoase, la fel in activitatea secretorie a diverselor glande din organism, in modul de interactiune sinergica dintre retelele de celule nervoase;la in plusul de incarcatura semnalizatoare pe care impulsurile le pot dobandi la etajele superioare ale nevraxului, in organizarea echilibrului tonic si de coordonare a miscarilor de baza ale corpului, care sa fie retinute ca experienta reactiva filogenetica sau doar ontogenetica si care in final sa fie traite subiectiv ca stare viscerala sau una doar mentala ideatica. Viata a aprobat ca pe intre acest drum investigativ se pot institui mai multe obstacole.
Un prim astfel de obstacol este de natura epistemologica si tine de metodologia de abordare a fenomenelor neuropsihologice. Cu acestea cercetatorul se afla la mijlocul drumului dintre viata psihica si cea organica, dar unde cea psihica pretinde cu obligativitate sa-si pastreze pozitia de prim plan al confruntarilor cu natura, si unde cea organica (fiziologica, neuronala sau de alt fel) refuza sa fie redusa doar la rolul de simplu mecanism mediator a primeia. Astfel, mai inainte s-au adus mai multe argumente privind "palpabilitatea" vietii psihice (p. ), cu nimic diferita de cea a a altor fenomene naturale, inclusive a celor neuronale. Iar a pretinde ca ceea ce este asimilat pe planul relatiilor subiect-obiect se afla pe un plan integrativ superior relatiei organism-mediu inca nu inseamna negarea acestuia din urma; a pretinde insa epuizarea sau echibalarea asimilarii cognitive, de exemplu, in planul organic inseamna implicit desfintarea acesteia. Pentu ca, ceea ce pe plan subiectiv se asimileaza si se manifesta ca invatare, memorare, intuitie . isi gaseste mai usor drumul spre organic, spre ceea ce este numit ulteropr cinexiune sinaptiva, reflex, cale aferenta, sistem activator, conexiuni colaterale . si pana la genom, decat invers. Iar pretentia de a infrunta aceasta ordine de prioritate cu argumente aduse din patologia medicala, savarseste o eroare epistemologica. Fara a nega vre-un moment insemnatatea fenomenului natural patologic, a cat de numeroase boli psihice isi pot avea cauza in "defectaea" sau patologia structurilor neuronale, aceasta ordine demosntrativa insa nu poate fi avansata cu prioritate in prim planul confruntarii raportului subiect-obiect si cu atat mai putin a celui organism-mediu. Nu se poate face asa ceva, pentru ca in instanta urmatoare s-ar ajunge la situiatia de a postula ca producerea cunoasterii ar avea cause nu rationale, cu unele de natura maladiva. O ordine epistemologica potrivnica identificarii pozitive a fenomenelor naturale, care intregii reflectari si cunoasterii in general i-ar conferi alte cauze decat naturale, care nici un moment n-ar recunoaste valoarea comparabila a unui distinct organ de cunoastere (Delacour, Piaget s.a.) cu cea a altor structuri de mediere organice. .
Un al doilea obstacol se afla in prelungirea primului si izvoreste din distanta cuprinsa dintre stiinta propriu-zisa a neuropsihofiziologiei si cultura stiintifica a acestei neuropsihofiziologii. Este o distanta deseori ignotata, din care cauza fata de aplicatiile domeniului si modul de cuantificare a acestora se dovedeste retinere. Bunaoara in acest caz, asemenea ca si in medicina, aplicatiile fac corp comun cu cercetarile fundamentale in domeniu. Adica, medicul va avea cu atat mai putin control asupra efectului ameliorativ al prescritiilor date pacientilor pentru ca tocmai acestia insanatosinu-se revin cel mai rar la medic sa confirme acest lucru. O situatie cu nimic diferita prin ceea ce neurpsihologia isi gaseste aplicatia in domeniul pedagogiilor speciale, al inaltei performante sau a celei de reeducare etc.
Un al treilea obstacol este de natura subiectiva si priveste pe toti cei intre timp au devenit clasici in acest tomediu, cu toate consecintele de izolare ce izvoaresc de aici. Este probat de faptul ca orice descoperire realizata de un autor sau colectiv de autori este insotit de o tendinta de izolare in raport cu ceea ce altii realizeaza similar in alte centre universitare sau cercetare. A fost deja si cazul lui Pavlov, cand in urma descoperirilor realizate in domeniul fiziologiei secretiilor gastrice, a metodei reflexelor conditionate, cand a venit vremea sa calce cu aceste rezultate domeniul psihologiei, a facuta dezvoltand o teorie neagreata de nimeni a activitatii nervoase superioare. Iar tendinte similare i-au insotit si pe alti cercetatori mai recenti, cu descoperiri rasunatoare in domeniiu, cum au fost cele ale lui Olds, Delgado, Papez s.a Acestia au demonstrat rolul centrilor nervosi din formatiunilor paleocefalice ale creierului (hipocamp, amigdala, sistemul limbic, talamus) pentru autostimularea, autointarirea comportamentului, pentru initierea si deszvoltare unor stari afective de placere, de frica, de agresivitate etc, de plasarea a activitatii pe orbite spatui-temporale "interne" etc. Nu mai putin, o tendinta de izolare similara i-a fost proprie Lui Sperry si colectivului condus de acesta cand la descoperirea lateralitatii functionale a emisferelor cerebrale au procedat la supralitarea efectelor aplicative ale fenomenului evidentiat..
Dar la care psihologie sa se faca aplicatile din domeniul neurofiziologiei ? Pentru ca, intradevar, pentru cei care de la inceput psihologia a insemnat cu deosebire o legatura cu viata de fiecare zi, interesul pentru implicarea integrativa a sistemului nervos a fost simtomatic minora, limitata de simpla schema de gandire S-R (Whatson, Thorndike s.a.). Interesa aici doar cum, la actiunea agentului stimulator (S), in mod legic subiectul de experienta da invariabil la fel acelasi raspuns (R). Eventualul suport natural neuronal sau de alt fel pentru asta, pentru ce putea sa treaca prin mintea subiectului (animal sau uman) la emiterea raspunsului sau cand acestia gaseau solutia invatata, pe atunci nu interesa inca pe nimeni. Intre timp insa s-au inmultit tot mai mult situatiile in care chiar la aceleasi conditii stimulative se obtineau raspunsuri foarte diferite. Aceasta a facut ca schema initiala S-R sa fie completata cu o variabila intermediara M - schema de baza devenind astfel una S-M-R. Aceasta extindere a schemei a implicat considerarea posibilelor mecanisme neuronale mediatoare in emiterea raspunsului, in gasirea solutiei invatate (R). Desi initial insuficient definita psihologic, variabila intermediara "M" a fost cea destinata sa-si asume si sa sintetizeze toate posibilele interactiuni dintre propriu-zisa activitate psihica si cea nervoasa de suport. Acest "M" va avea sa reprezinte conexiunea necesara atat pentru inchiderea celui mai simplu arc reflex medular, cat si cea care la nivelul formatiunilor paleocefalice ale creierului asigura un raspuns cu o incarcatura afectiva de un fel si nu de alt fel, de a se putea realza activarea difuza sau slectiva a retelelor de circuite nervoase in functie de insemnatatea impulsurilor nervoase venite de la receptori, care permitea ca raspunsul sa se autointretina pe trasee de actiune "interiorizate"; acelasi "M" avea sa devina responsabil pentru ceea ce in formatiunile neocefalice ale creierului o sa duca la realizarea de discrimari a insemnatatii (analitice si sintetitice) ale impulsurilor venite de la receptori, de articulare si multiplicare a sensurilor intentionale ale actiunilor, de a se putea "instrumentaliza" pe masura conditiilor stimulative etc. In sfarsit, la acelasi "M" se fa face referire si cand pentru procesarile realizate in creier va fi nevoie sa se postuleze pentru doar ipotetice mecanisme computationale, pentru existenta acolo a unor modele sau programe pre-facute de procesare a impulsurilor etc.
Aplicatiile neuropsihofiziologiei sunt cu atat mai dificile pe plan cultural, al institutiilor de relatie cu publicul. Exemplu in acest poate fi un Delfinariu public unde progrsele realizate in 'educarea' delfinilor sunt strict dependente de cunostintele dobandite despre activitatea sistemului nervos superior dezvoltat al acestor animale. Ori realizarea de astfel de sinteze, cu deosebire in raport cu beneficiuarii acestor aplicatii - adica publicul vizitator - sunt dificil de realizat. Sunt dificil de socializat faptele ca ceea ce acestor animale le poate 'trece' prin minte face parte in mod egal din natura, ca acest lucru inca nu este un pretext sa se confunde evolutia natural istorica a delfinilor cu cea a omului. Antrenarea delfinilor insa pentru a-si dezvolta si perfectiona performantele ramane un obiectiv mereu intresant si atractiv pentru cunoasterea neuropsihofiziologica.
|
