ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Principiile gestaltiste
Prelucrarea primara si secundara a informatiilor vizuale
Principiile la care facem referire in recunoasterea obiectului sunt:
-principiul proximitatii - elementele aflate in proximitatespatiala sunt grupate intr-o singura unitate perceptiva;
-principiul similaritatii - elementele similare sunt percepute cand sunt grupate in aceeasi unitateperceptiva contrapusa altora;
-principiul bunei cintinuari - la intersectia a doua contururi, ele sunt percepute dupa continuarea cea mai simpla;
-principiul inchiderii - conturul ocluzat al unei figuri este inchis dupa configuratia de vizibilitate.
Versiunea generalizata a aceastor principii este:
-stimulii vizuali sunt in asa fel grupati incata sa rezulte configuratia cea mai simpla. Aceasta lege este conforma cu finalitatea sistemelor cognitive umane, respectiv adaptarea la mediu.
-cu cat estemai economicos organizam multimile de elemente, cu atat mai usor procesam informatia despre ele, determinand reactii adaptative rapide din partea subiectului.
Mecanismele de gruparea a stimulilor vizuali - sun ta innascute sau nu? Prezenta lor poate fi constatata din primele luni de viata si chiar daca nu sunt integral determinate genetic exista o predipozitie a sistemului nervos uman, pentru organizarea stimulilor din spatiul vizual.
Principala functie este separarea figurii de fond, a obiectului de mediuprin organizarea elementelor componente ale acestora. Acest principiu realizeaza o categorizare neintentionata a elementelor din campul vizual.
1. S-a creat un model numit recunoastere prin componente, sau RBC care porneste de la intrebarea "care sunt prelucrarile ulterioare care se finalizeaza in recunoastere". Acesst model porneste de la tendinta cotidiana a subiectului uman de a segemnta obiectele compelxe, in parti componente. Partile in care sunt descompuse obiectele,pot fi considerate volume primiteve geoni(geometrie). Un obiect complex poate fi specificat astfel prin geoni componenti si modul de dispunere al lor.
Acest model a fost initializat si conceput de Bedermancare sustine ca intreaga diversitate obiectuala ar putea fi redusa la 24 de geoni si contributiile dintre acestia.
Segmentarea obiectelor se face de regula in zonele de concavitate si datorita acestui lucru, fragmentarea obiectelor complexe, in paarti componente, are loc in zonele de concavitate maxima care ofera maximum de informatie asupra sructurii si partilor obiectelor.
Concluzie: dupa extragerea contururilor din obiectul real sunt initiate doua modele paralele de detectare a proprietatilor non accideantale si de segmentare a obiectului in zonele de concavitate locala. Rezultatul consta in reducerea oricarui obiect complex la un set de geoni aflati in anumite relatii topologice. Aceasta modelare activeaza modele ale obiectelor existente in memorie, modele reductibile la geoni si combinatiile lor. Pe baza acestor corespondenti are loc identificarea obiectului.
Modelul se valideaza sub aspectul consistentei prin implementare pe calculator si valoorifica caracteristicile fizaice ale sistemului, urmarinnd ca rezultatul calculelor sa fie echivalent cu output-ul proceselor cognitive.
Un argument in favoarea modelului este oferit de recunoasterea semnelor din realitatea inconjuratoare- sala de birou, strada etc.
Procesarea secundara a informatiei porneste de la schita intermediara(2 D), de la acest nivel subiectul cunoaste: contururile obiectului daca se deplaseaza, adancimea in spatiu, deplasarea, repreazentarea este centrata pe subiect, se identifica caracteristicile non accideantale, contururile se organizeaza pe principii gestaltiste, imaginea intermediaraeste segmentata in zonele de cavitate maxima, generand geoni, geoni activeaza in memorie obiectele din realitate, recunoasterea se face prin corespondenta imaginii intermediare, reprezentarea in memorie - sunt toate prelucrari accidentale.
Alte modele de recunoastere:
2.modelul analizei de trasaturi fizice: porneste de la premsa conform careia recunoasterea obiectelor se bazeaza pe detectarea unor trasaturi fizie distincte. Intelegem prin trasatura fizica distincta, orice caracteristica vizibila a unui obiect pe baza careia acesta poate fi identificat indiferent de imprejurari. Se presupune ca orice obiect poate fi diferit printr-o multime unica de trasaturi fizice. Prelucrarea in formatiei din mediu se face dupa principil economiei cognitive, adica sistemul cognitiva nu prelucreaza mai multa informatie decat atata cat are nevoie.
Rezulta ca prelucrarea informatiei din mediu sporeste datorita numarului detectorilor de trasaturi la speciile dezvoltate:
-detectorii de trasaturi au cateva proprietati comune:
a.sunt organizati modular,
b.sunt in marea parte predestinati genetic,
c.au o informatie abstracta.
Concluzie - abstractizarea poate fi intalnita incepand cu nivelurile elementare de prelucrarea informatiei. Important este ca desi obiectele simple pot fi identificate pe baza extragerea trasaturilor fizice, cu cat obiectele devin mai complexe, unitatea de baza a recunoasterii devine combinatia de trasaturi fizice-geoni si, sau configuratiile gestaltiste.
COGNITIVA seminar 2
se bazeaza pe ideea ca recunoasterea e punerea in corespondenta a imaginii vizuale a unui obiect cu intiparirea sau
urma sa din memorie
modelarea se dovedeste nefunctionala pentru ca numarul de patternuri ar fi mult mai mare decat numarul obiectelor din univers depasind astfel posibilitatile creierului
acest model poate fi aplicat in cazul recunoasterii stimulilor din lumi artificiale cu numar redus si stendardizat de elemente dar nu e functional in recunoasterea obiectelor din mediul natural.
Recunoasterea = locul de intalnire al procesarilor ascendente cu cele descendente, al prelucrarilor din datele fizice ale stimulului cu cele marcate de cunostintele subiectului.
Cercetarile au aratat efectul catalizator al contextului adecvat in recunoasterea stimulilor verbali. (Exemplu: se poate recunoaste un text din care lipsesc parti de litere pentru ca apare dublajul analizei descendente. 50% din procesul total de intelegere a cuvintelor dintr-o conversatie se datoreaza cunostintelor noastre sintactice si semantice (prelucrarii descendente) si nu proprietatilor stimulilor lingvistici si auditivi).
In cazul recunosterii obiectelor care sunt entitati tridimensionale cu functie precisa si carora le corespunde un substantiv, s-a dovedit ca o trasatura sau caracteristica fizica e mai usor de recunoscut daca e plasata in context decat daca e prezentata ca element independent sau al unui obiect imposibil.
In cazul recunoasterii scenelor, obiectele nu formeaza o aglomerare haotica ci sunt organizate dupa anumite reguli dobandite de individ in ontogeneza prin invatare implicita, neintentionata.
Aceste reguli sunt:
a) suportul fizic al obiectelor
b) interpozitia (ocluzare reciproca)=recunoasterea e mai grea daca obiectul nu e opac si nu ocluzeaza pe cel din spatele sau
c) posibilitatea ocurentei=un obiect e mai usor de recunoscut cand e plasat intr-un context
d) pozitia=obiectele prezentate in pozitii inedite, nefamiliare, se recunosc mai greu
e) marimea relativa a obiectelor=orice obiect are o marime cu care suntem familiarizati si care daca se incalca se recunoaste mai greu
In fata solicitarilor unui mediu hipercomplex, pentru a lu decizii adaptative rapide, fiinta umana dispune de un sistem cognitiv cu o capacitate limitata de procesare a informatiei.
Analizatorii sunt bombardati cu un volum de informatie de 100 mii biti/sec pe cand procesarea constienta a acestei informatii se situeaza in jurul valorilor de 25-100 biti/sec.
Din combinatia acestor doua aspecte reale: un mediu hipercomplex si o capacitate limitata de procesare a informatiei apare necesitatea logica a unor procesari selective ale informatiilor din mediu. Sistemul cognitiv selectioneaza doar acei stimuli care au o valoare motivationala sau adaptativa semnificativa. Mecanismele psihofiziologice implicate in aceste selectii au fost etichetate cu termenul de "atentie".
Prelucrarea selectiva a informatiei e impusa atat de caracteristicile mediului cat si de cele ale sistemului cognitiv. Selectarea unor stimuli spre a fi supusi unor procesari mai elaborate se poate face fara participarea nemijlocita a mecanismelor implicate in prelucrarea primara a informatiei vizuale.
Prelucrarea e selectiva in 2 sensuri:
a) selectia itemilor, izolarea lor de ceilalti
b) selectia procesarilor pentru aceasta categorie de itemi in sensul ca unii sunt prelucrati mai intens, altii mai superficial.
Principala formatiune implicata e sistemul reticulat, care pregateste cortexul si caile senzoriale pentru a raspunde adecvat la un stimul.
Pe baza sistemului reticulat activator ascendent, formatiunea reticulata face cortexul disponibil pentru receptionarea si procesarea semnalelor de la analizatori. Ea genereaza o reactie tonica, aceasta activeaza cortexul si totodata duce la concentrarea si comutarea atentiei.
Stimulii receptionati la nivelul analizatorilor, sunt transmisi spre cortex fie direct, la zonele periferice de proiectie, fie indirect prin intermediul formatiunii reticulate.
Cortexul proceseaza selectiv informatia trimisa daca sunt activate patternuri si acestea sunt dublate de un nivel de activare adecvat indus de formatiunea reticulata. Apoi cortexul actioneaza descendent prin excitatia/inhibitia formatiunii reticulate.
CONCLUZIE:
Cortexul activeaza formatiunea reticulata care sustine energetic o anumita informatie, deci un pattern de activare.
Formatiunea reticulata odata activata sustine cortexul in prelucrarea mesajului receptionat.
(Exemplu: in reflexul de orientare care e un conglomerat de modificari neurofiziologice si comportamentale care apare cand organismul e confruntat cu un stimul nou si semnificativ motivational. El consta in redirectionare a atentiei iar dupa 10-15 prezentari apare efectul de obisnuinta si scade intensitatea, pe EEG se inregistreaza o activare doar in zona de proiectie a stimulului respectiv care dispare si ea dupa 25-30 de stimulari.
Acest model acceptor de care dispune cortexul face ca identificarea sa fie rapida. Daca nu exista modelul acceptor, se activeaza formatiunea reticulata care la randul ei activeaza informatia deja sosita la cortex, ceea presupune procesari mai laborioase.
|
