REPERE PSIHOGENETICE ÎN DOBÂNDIREA LIMBAJULUI
Asa dupa cum s-a aratat, limbajul verbal are la baza dezvoltarea prealabila a functiei semiotice. Aceasta functie a carei infrastructura e constituita de indici perceptivi - înca nediferentiati de obiectul perceput (indexul perceptiv este o parte sau un aspect al referentului) - confera subiectului uman capacitatea de a utiliza simbolurile, apoi semnele în locul lucrurilor. Daca simbolurile mai pastreaza ceva din asemanarea fizica cu obiectul semnificat (vezi "jocul simbolic" la copii), semnele marcheaza o etapa superioara a functiei semiotice. Ele rezida în situatia de comunicare. Comunicarea fiind un fenomen social, confera si semnelor un caracter colectiv (social), iar relatiile dintre s 353w2212d emnificanti sunt arbitrare (conventionale). Functia semiotica nu se estompeaza total în limbajul verbal. Imagistica, halucinatiile, ca si alte manifestari ale ei, vor coexista alaturi de expresia verbala în stadiile ulterioare ale dezvoltarii.
Sub aspectul lexicului, învatarea limbajului urmeaza o crestere exponentiala începând cu vârsta de 2 ani. Daca în jurul acestei vârste copilul abia poseda aproximativ 100 de cuvinte, la 6 ani lexical sau va subîntinde un numar de circa 2.500 de cuvinte, ceea ce îl face apt pentru împlinirea activa în comunicarea sociala. Sub aspect morfo-sintactic, dezvoltarea competentei lingvistice e marcata prin trecerea de la exprimarea unei propozitii printr-un singur cuvânt la asertarea unor propozitii cu doua apoi cu mai multe cuvinte într-o gramatica tot mai corecta. La 4 ani copilul utilizeaza propozitii mult mai lungi si mai complexe atunci când comunica cu un adult decât în comunicarea cu un alt copil de vârsta mai mica. Cu o aproximatie neglijabila, se pot stabili urmatoarele repere psihogenetice;
1. La 2 luni copilul scoate sunete specifice ca raspuns la stimularea cu obiecte placute sau la aparitia unor figuri familiare;
2. La 6 luni copilul începe sa repete aceleasi foneme (procesul de lalatie). în urmatoarele luni, sunetele pe care le emite copilul aproximeaza tot mai bine cuvintele pe care le aude.
3. La 1 an copilul rosteste primele cuvinte ("mama", "tata" etc.).
4. La 15 luni el începe sa utilizeze cuvinte simple ca substitute pentru propozitii. De pilda spune "sus" pentru a semnala dorinta lui de a fi ridicat.
5. La 2 ani deja este în masura sa formeze propozitii din doua cuvinte (ex. "mama lapte").
6. Dupa 2 ani, performantele lingvistice se îmbunatatesc rapid: în jurul vârstei de 3 ani copilul emite propozitii complete si, în general, corecte din punct de vedere gramatical.
Depasind abordarile behavioriste (15) sau biologizante cu privire la modul de dobândire a limbajului, cercetarile actuale sustin o conceptie interactionista. Ideea centrala a acestei abordari este cea de disponibilitate (readiness). Aceasta înseamna ca maturizarea biologica a copilului, în special la nivel cerebral - îl face disponibil (ready) pentru anumite achizitii lingvistice si indisponibil pentru altele. Nivelul de maturare atins de copilul de 1 an de pilda îl face disponibil pentru repetarea imitativa a unor cuvinte izolate fiind însa insuficient dezvoltat pentru dobândirea propozitiilor sau a frazelor. Invers, daca disponibilitatile pe care le ofera dezvoltarea creierului în materie de învatare a limbajului nu sunt fructificate la timp, pe parcurs acestea se diminueaza. Faptul a fost demonstrat de analiza celor câtorva cazuri de "copii-lup"; cei peste 15 nu au mai putut fi verbalizati.
Pe lânga disponibilitatile biologice, dobândirea limbajului este conditionata de un anumit nivel de dezvoltare a structurilor cognitive. Cercetarile efectuate de Piaget, dar mai ales de descendenta piagetiana (2, 11, 14) au aratat ca structurile senzorio-motorii constituie premisele necesare dezvoltarii structurilor lingvistice. Pentru a pune în evidenta dependenta structurilor lingvistice de cele cognitive, H. Sinclair a procedat la testarea abilitatilor lingvistice ale unor subiecti aflati în faze de dezvoltare diferite a notiunii de "conservare": nonconservare, stadiul intermediar, conservare. Rezultatele experimentale au aratat ca performantele lingvistice ale subiectilor care au dobândit notiunea de conservare sunt net superioare fata de cei aflati în stadiul nonconservarii. Subiectii care au dobândit conservarea folosesc un vocabular mai nuantat. De pilda subiectii non-conservativi folosesc un singur termen "mic", pentru a desemna lungimea sau grosimea, pe când subiectii conservativi utilizeaza cuplurile: "lung/scurt", "gros/subtire". Aceasta dependenta functionala a structurilor lexicale de cele cognitive apare mult mai evidenta în constituirea sintaxei decât a lexicului. De pilda, atunci când li se cere sa exprime câte doua diferente dintre itemi, copiii mai putin evoluati sub aspect operatoriu recurg la structuri cvadripartite ("acest creion este lung, celalalt este scurt, acest creion este subtire, celalalt este gros"), pe când cei evoluati construiesc structuri bipartite ("acest creion este lung si subtire, celalalt este gros si scurt") (2).
Rezultate similare au obtinut E. Fereiro, E. Clark. Cercetând modalitatile de exprimare lingvistica a timpului (verbe, adverbe etc.) în functie de nivelul structurilor operatorii, Fereiro a evidentiat "reala forta organizatorica" a acestora asupra subsistemului lingvistic. Desi adverbele si timpurile verbale sunt folosite de timpuriu, abia pe masura maturizarii cognitive acestea dobândesc o organizare structurala si sunt folosite adecvat.
Toate aceste date sustin teza generala ca în sistemul multiplelor interactiuni dintre structurile cognitive si lingvistice, cele dintâi sunt dominante, cele din urma - recesive.
Desi recunosc rolul structurilor senzorio-motorii ca prealabile în dezvoltarea lingvistica, unii autori (16) au sustinut ca odata cu aparitia limbajului (extern) acesta este interiorizat sub aspectul formei si functiilor sale, devenind limbaj intern, iar apoi gândire. Deci, gândirea este un limbaj interiorizat, dupa aparitia limbajului, structurile cognitive fiind subordonate celor lingvistice. în ciuda unei ingeniozitati experimentale puse în joc, cercetarile de pâna acum nu confirma aceasta ipoteza (Bronckart). Dealtfel, în procesualitatea ei, gândirea utilizeaza si alte coduri - imagistic, semantic (vezi în acest sens capitolul "Inteligenta artificiala si psihologia cognitiva").
Pe aceeasi linie se înscriu si rezultatele remarcabile obtinute în studiul "codurilor neurofiziologice ale activitatii psihice", folosind metoda electrozilor implantati pe termen lung în creierul bolnavilor (numai în scopuri terapeutice). Investigarea nemijlocita a activitatii neuropsihologice a creierului uman a permis punerea în evidenta a doua tipuri de coduri nervoase, cu care opereaza creierul în timpul activitatii verbale: 1. codul "acustic", cu ajutorul caruia este codata sau decodata componenta sonora a vorbirii si 2. codul "semantic" în care este codat continutul informational al mesajului verbal. Altfel spus, în creierul omului exista, pe de o parte, un pattern de impulsuri nervoase care corespund structurii acustice a limbajului oral, iar pe de alta parte un pattern de impulsuri nervoase care corespunde notiunii, ideii, în general, continutului informational, atasat cuvântului (sau enuntului). Esentialul este ca în mod experimental a fost demonstrata existenta unui suport material (pattern-ul nervos) al gândirii, al continutului semantic, a activitatii verbale, suport care are o functie deosebita de suportul material (pattern-ul nervos) al limbajului, desi cele doua coduri cerebrale actioneaza în strânsa legatura.
O atentie deosebita merita acordata relatiei dintre gândire si limbaj (mai precis, dintre structurile cognitive si cele lingvistice) în conditiile operarii cu limbaje formale. Dupa cum se stie, limbajul formal presupune utilizarea de simboluri, de variabile golite de orice semnificatie (vezi limbajul algebrei moderne, al logicii matematice etc.). Problema este daca nu cumva în acest caz, gândirea (care opereaza cu semnificatii) se estompeaza în operatii lingvistice? Nu cumva, în cazul folosirii limbajelor formale, operatiile cognitive se transforma în simple "operatii de condei" (E. Goblot). Raspunsul este negativ. Aceleasi operatii de gândire - cele formal operatorii - actioneaza si aici ca si în cazul utilizarii limbajului natural. Dar domeniul de aplicatie al acestei operatii (constituit de "obiectele formale" de tipul variabilelor) este diferit. în plus, chiar în sistemele formale semnele utilizate au o semnificatie, numai ca aceasta e o semnificatie functionala (= rezulta din operatiile în care intra aceste semne), nu este semnificatia stabilita de regulile semantice. Sa luam ca exemplu un fragment din sistemul formal elaborat de R. Ackerman, în vederea eliminarii unor paradoxuri din teoria multimilor. Sistemul contine 4 axiome (scheme de axiome), primele doua sunt urmatoarele:
A1(x) y(z)
A2(x y & y x) (x = y)
In aceste axiome "x" este un "obiect formal" cum ar spune Quine, o variabila despre a carei semnificatie nu avem nici o informatie, caci nu este specificat nici macar domeniul ei de variatie. Ea dobândeste totusi o semnificatie functionala, rezultata din expresiile în care apare. Analizând aceste expresii, observam ca variabila "X" are cel putin dupa proprietati (exprimate formal prin F si M), ea poate fi membru în doua operatii " " si "&", fiind cuantificabila si coextensiva cu y etc. Toate aceste atribute ale variabilei "x" îi confera o semnificatie formala deosebita de cea stipulata prin regulile semantice care nu apar în expresia sintactica. Prin urmare, chiar în limbajele formale, operatiile de gândire continua sa poarte asupra semnificatiilor (fireste - de alt gen) si deci, nu sunt reductibile la simple miscari de condei.
|
