Rolurile profesorului

Rolurile profesorului

Cum îsi întelege profesorul menirea sa ? Actioneaza el în numele statutului si societatii, al parintilor sau în calitate de aparator al copilului? Se rezuma el la transmiterea cunostinte 16116p1518q lor în domeniul disciplinei sale, sau le prezinta elevilor ca modele ? Iata întrebari pe care si le poate pune orice profesor la intrarea în meserie.

Termenilor mai vechi de meserie sau profesiune, apropiate celui de "che­mare", le este preferat astazi cel de rol, devenind vocatia functionala, rolul jucat de o persoana de referinta. Similitudinea cu rolul interpretat pe scena de actori este explicita. "Educatorul înnascut", "chemarea de profesor", spune Geissler, nu prea îsi gasesc locul în acest peisaj.

Psihologia educatiei si pedagogia contemporane îl încurajeaza pe profesor sa reflecteze asupra rolului sau în procesul educativ. Un model construit de cercetatorii americani (vezi Gallagher, 1994) distinge trei roluri posibile ale profesorului, care sunt totodata si abordari diferite ale actiunii pedagogice:

Abordarea executiva propune un profesor prin excelenta executor. Profe­sorul se preocupa în mod special de punerea în aplicare a obiectivelor didactice, slujindu-se de cele mai eficiente metode. în plus, el urmareste sa evalueze efectele interventiilor sale si le ia în seama atunci când proiec­teaza interactiunile urmatoare cu elevii.

Din perspectiva abordarii terapeutice, profesorul este o persoana empatica, ce se îngrijeste cu prioritate de problemele emotionale si motivationale ale elevilor. Stima de sine, sentimentul eficientei personale, acceptarea de catre grup sunt socotite conditii esentiale ale participarii eficiente în scoala.

Abordarea eliberationista îl concepe pe profesor ca un eliberator al mintii elevilor, ca un factor activ în dezvoltarea armonioasa, cognitiva si morala, a elevilor.

Rolul de profesor presupune argumentarea într-un multiplu paienjenis de grupuri de referinta care pun profesorului cerinte diferentiate: el reprezinta autoritatea publica, ca reprezentant al statului, transmitator de cunostinte 16116p1518q si educator, evaluator al elevilor, partenerul parintilor în sarcina educativa, membru în colectivul scolii, coleg» Profesiunea de educator este - fara îndoiala - încarcata de tensiune. Pentru a putea raspunde atâtor cerinte si articula oferta sa comportamentala unor solicitari diverse, el trebuie sa aiba constiinta misiunii sale, are obligatia de a observa si evalua, disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza si regiza procesul de instruire.

ELEMENTE DE PSIHOLOGIE SOCIALĂ sCOLARĂ

Functia didactica a profesorului se exprima prin îndeplinirea statutului de model, partener, sfatuitor. Ea se îndeplineste prin crearea unei atmosfere generale de securitate si încredere în clasa, prin încurajarea succeselor fiecarui elev, prin crearea unui flux de simpatie între profesor si elevi. Dimpotriva, provocarea unei atmosfere de neîncredere si suspiciune are ca efect retragerea si resemnarea elevilor, aparitia marginalilor, agresivitatea umana. Indiferent de specialitatea sa, un profesor care utilizeaza etichetarea si ironizarea elevilor ca metode didactice nu poate obtine decât antipatie si refuzul participarii la efortul comun.

A educa, alaturi de a instrui, înseamna, pentru profesor: folosirea unor metode care sa formeze elevilor atentia pentru munca independenta, sa dezvolte virtuti sociale, sa întareasca includerea elevilor în propria valoare, ajutându-i sa-si gaseasca identitatea. A educa înseamna a-ti desfasura activi­tatea sub semnul unor categorii morale, consiliindu-i pe elevi sa ia distanta critica fata de atitudinile si performantele proprii, dezvoltându-le aptitudinea de a stabili contacte pozitive si de a analiza critic propriile prejudecati.

înainte de a transmite valori cognitive, profesorul transmite valori morale si îi asista pe elevi în însusirea acestora, prin sublinierea importantei semni­ficatiei unor sentimente precum cel de satisfactie a reusitei, cooperarii, res­pectului pentru realizari etc. Clasicul pedagogiei germane, Herbart, a spus: "Valoarea omului nu rezida în cunostinte 16116p1518q , ci în vointa". Rolul de educator al profesorului, crede Herbart, este acela de a trezi "virtuti", de a forma caractere.

c) Conceptul de partener al educatiei se refera la raporturile profesorului cu alti factori educativi, îndeosebi cu parintii, si la conceptia dupa care profesorii si elevii formeaza împreuna o comunitate scolara. scoala este a doua instanta de socializare, dupa familie, iar profesorul trebuie sa colaboreze cu toti factorii educativi, sa armonizeze educatia formala cu cea nonformala si informala. El poate juca rolul de consultant al parintilor, el împarte raspun­derea formarii copiilor cu familia.

d) Ca membru al corpului profesoral, profesorul se gaseste într-o strânsa interdependenta cu colegii, cu directorii si alti educatori. Complexitatea problemelor pe care le pune scoala ca organizatie face imposibila izolarea si "independenta" profesorilor. Nu se pot realiza o instructie si o educatie unitara prin simpla aditionare a unor influente disparate, oferite de diverse discipline. Cele trei laturi ale influentei educative - învatarea sociala, for­marea independentei de a lucra metodic si dezvoltarea eului elevilor - vor ramâne întâmplatoare atât timp cât se rezuma la actiuni separate si necoor­donate. E nevoie deci de un "consens" al atitudinilor si actiunilor pedagogice. Ideea de a lucra în echipa (îeam-teaching) în vederea unei actiuni conver­gente presupune discutii între profesorii de specialitate care predau la aceeasi clasa, pregatirea comuna pentru procesul instructiv (pentru a armoniza mij­loacele si exprimarea), repartizarea functiilor în cazul unor sarcini speciale,

PSIHOLOGIE sCOLARĂ

mântului a însemnat slabirea controlului profesorului (nu dincolo de un anumit prag) si instaurarea unei atmosfere relaxate de învatare în conditiile locomotiei optime a grupului spre scopul pe care si 1-a propus. Cotrolul exer­citat de profesor pare sa se afle într-o relatie de proportionalitate inversa cu intensitatea interactiunii elevilor, desi un grad redus de control este necesar pentru a asigura focalizarea discutiilor dintre elevi pe sarcina scolara.

Psihologia sociala a oferit cu mult timp în urma o confirmare empirica a acestor idei. Experimentele lui Lewin, Lippitt si White asupra stilurilor de conducere, realizate la sfârsitul deceniului al patrulea, si-au propus sa varieze maniera de a se comporta a adultilor-lideri în grupuri de copii de 11 ani si sa constate impactul acestor variatii asupra comportamentului de grup si indi­vidual. Grupurile de copii executau aceleasi sarcini, în acelasi cadru. Cele trei tipuri de leadership (conducere) a caror eficienta s-a testat au fost leadership-ul autoritar, cel democratic si cel laissez-faire. Liderul autoritar se caracteriza în principal prin aceea ca el lua toate deciziile privind orga­nizarea grupului si activitatile desfasurate în grup. El nu împartasea copiilor planul de ansamblu al activitatilor, si nici criteriile de evaluare a performan­telor individuale sau de grup. Evolutia sa presupunea mentinerea în afara activitatilor concrete ale grupului si exercitarea unui control strict. Stilul auto­ritar nu trebuie confundat cu stilul punitiv, al profesorului axat pe aplicarea constrângerilor si pe reprimarea brutala si imediata a oricaror conduite ale copiilor ce nu sunt adecvate cerintelor scolii. Nici adultul care juca rolul liderului democratic nu participa prea mult la activitati. El însa evita sa ia singur decizii, invitând grupul sa participe la stabilirea manierei de orga­nizare. Copiilor le era oferita posibilitatea de a alege de fiecare data când solicitau un sfat cu privire la îndeplinirea sarcinii: liderul sugera cel putin doua alternative, lasându-i sa hotarasca ei însisi. Mai mult, membrii erau liberi sa se asocieze cu cine doreau în vederea realizaii sarcinii. Ei aveau cunostinte 16116p1518q despre toate etapele ce urmau a fi parcurse pâna la atingerea sco­pului comun. în sfârsit, climatul laissez-faire traduce un rol pasiv al adultului. Acesta îsi limita participarea cât mai mult cu putinta, lasând în seama copiilor toate initiativele. El afisa o atitudine prietenoasa, dar prin tot ceea ce facea sugera indiferenta si neimplicare: ezita atunci când era pus în situatia de a da sugestii si evita în mod constant orice evaluare a ideilor ori condui­telor participantilor.

Una din diferentele cele mai evidente în comportamentul grupurilor con­duse astfel a fost faptul ca în conditiile leadership-ului autoritar copiii au tendinta de a transfera toata responsabilitatea catre adult. Dependenta îi face pasivi, irascibili si uneori dispusi sa-si exprime nemultumirea în gesturi de revolta. în celelalte grupuri nu gasim astfel de comportamente, relatiile cu liderul fiind amicale. Din pacate, atmosfera tensionata din grupurile autoritare poate conduce usor la acte de violenta verbala între membri. Dimpotriva, în grupurile democratice si laissez-faire, relatiile dintre copii sunt detensionate,

ELEMENTE DE PSIHOLOGIE SOCIALĂ sCOLARĂ

Adesea profesorul se gaseste în situatii conflictuale.

O prima situatie conflictuala rezulta din raporturile sale cu parintii si cu institutia scolii. Parintii solicita adesea o atentie speciala copiilor lor, profe­sorul e obligat sa-si distribuie impartial atentia tuturor elevilor, reprezentând consemnul institutional. în relatiile sale cu elevii, profesorul se orienteaza dupa principiul "stimulare si selectie", iar acesta poate veni în contradictie cu obligatia de a pretinde performante din partea tuturor elevilor. Profesorii sunt pusi adesea în dificultate de doua sarcini aparent diferite : pe de o parte ei sunt responsabili de transmiterea corecta a unei cantitati de informatie si verificarea asimilarii acestor cunostinte 16116p1518q . Pe de alta parte, el are datoria sa dezvolte elevilor "aptitudini critice", strategia fiind punerea sub semnul îndoielii a unor adevaruri, prezentarea materialului ca pe o confruntare între teze diferite.

Cel mai important conflict de rol este acela dintre transmiterea cunostin­telor de specialitate si calitatea de educator a profesorului. La unii profesori predomina preocuparea pentru transmiterea de cunostinte 16116p1518q , altii sunt cu precadere preocupati de a forma. Geissler sintetizeaza astfel contradictiile îndeplinirii rolului de profesor :

informatorul transmite, pastrând distanta rece impusa de stiinta;

partenerul sfatuieste, apeleaza, admonesteaza, îndruma, frâneaza;

modelul stabileste si ofera cerinte morale ;

examinatorul se straduieste sa fie obiectiv si impartial;

educatorul e preocupat îndeosebi de om, de "educat" ca partener în relatia comuna. El transmite valori-orientari de viata.

specialistul se axeaza pe predare si instruire unitara. Avem a face deci cu o tensiune intra-roluri, care se rezuma la:

partener contra examinator;

informator contra distribuitor de sanse;

model contra specialist.

Starile tensionale sunt inevitabile. Solutia e organizarea unui "învatamânt educativ" articulând cele doua tendinte : educatia fara instructie e imposibila, componenta educativa stimuleaza si motiveaza instruirea.