Teorii asociationiste
fâ.J Printre primele cercetari gasim experientele lui.\LRJ^vlo\^i fiziolog, care/ocupându-se de problemele digestiei, a descoperiFreflexele conditio-ngte_: "legaturi temporare; înt^)nenumarati sfemli din ambianta animalului, receptiona& 17317m127r #355;i de receptorii lui, si anumite activitati ale organismului". Aceste legaturi se formeaza, spunea el, între un c^ntm^senzorial si un centru motor astfel încât, de pilda, un câine poate ajunge sa saliveze la aparitia unei lumini, daca ea a fost însotita de mai multe ori de hranirea animalului cu pesmet, Coincidenta între doi stimuli (cel vizual si hrana) a fost denumita întarire, ea fiind principala conditie a formarii unui reflex conditionat.
Prin urmare, Pavlov a cautat sa explice o anume forma de învatare, aceea care consta într-o substituire de stimuli, adica reactia la un alt stimul decât cel obisnuit: salivarea la o lumina sau la sunet, în loc de gustul pesmetului. Aceasta substituire este importanta, fiindca un excitant, indiferent la început, poate dobândi o semnificatie vitala pentru animal, devenind un semnal de hrana, apa sau de primejdie. De exemplu, un caprior care bea apa dintr-un* izvor de munte ajunge sa descopere o noua sursa de apa dupa zgomotul pe care-1 face clipocitul unui pârâu printre pietrele muntelui. La fel, puiul de vulpe descopera usor prada dupa cotcodacitul gainilor.
învatarea de semnale este importanta si pentru om: lumina rosie ne averti-zeaza de un pericol. Apoi, în învatarea unei limbi, ce altceva intervine daca nu înlocuirea cuvântului din limba materna cu unul strain (în loc de "scaun" -"chaise")? Este o substituire de semnale sonore. Numai ca învatarea la om nu se poate baza pe "întarire" - nu putem da elevilor câte o prajitura dupa fiecare noua informatie... s-ar îmbuiba repede! Nici bataia cu linia nu s-a dovedit un mijloc temeinic de consolidare a cunostintelor.
PSIHOLOGIE sCOLARĂ
PROCESUL ÎNVĂŢĂRII SISTEMATICE
permit o mare comprimare a realitatii (cuvântul "un milion" concretizeaza
un numar imens de indivizi) si distingerea aspectelor esentiale, lucru
hotarâtor în rezolvarea problemelor existentei.
Datorita acestor distinctii, teoria lui J. Bruner poate fi considerata o teorie "genetic-cognitiva si structurala".
Pentru a scoate în evidenta avantajele, dar si pericolul învatarii în scoala, psihologul american observa cum la maimute învatarea se realizeaza în cadrul jocurilor dintre tineri, fara amestecul animalelor mature. La populatii umane primitive, în afara jocului copiilor, se observa o permanenta interactiune între adulti si cei mici: copiii stau împreuna cu adultii, danseaza împreuna, participa la mici vânatori, cânta, asculta povesti, participa la unele ritualuri. Nu exista însa o activitate "de predare" desprinsa de viata obisnuita.
în societatile civilizate apare scoala si predarea bazata în mod fundamental pe vofbfreTFaptui de a scoate învatarea "din contextul actiunii imediate" si a o transforma îhtr-un act independent faciliteaza sarcina de a distinge esentialul de neesential si a elabora idei complexe (Bruner, J., pp. 172-175). Dar acest mare avantaj contine si riscul ruperii de realitate, al formalismului. De aceea, Bruner accentueaza: "Nu predam o materie oarecare pentru a produce mici «biblioteci vii» în acea mâ^S^ff:fiii»:^ff face pe elev sa gândeasca el însusi (...). Sa ia parte la procesul de creare a cunostintelor" (p. 89). "Nimic nu e mai esential într-o disciplina decât modul de gândire pe care-1 presupune" (p. 177). în acest scop psihologul american va sustine importanta activizarii elevului, "a problematizarii", a participarii sale efective la formularea de probleme si la solutionarea lor. Strânsa legatura între actiune si gândire demonstrata de J. Piaget a stimulat noile tentative ale pedagogiei de a activa cât mai mult spiritul tinerii generatii.
|
