Timp si boala
În general boala, atragând dupa sine suferinta, determina o redimensionare a timpului, durata fiind supraevaluata. În starea de sanatate, individul este activ fizic si psihic, pe când în starea de boala inactivitatea este aproape totala, este detasat de lume si de ceilalti. Pentru omul sanatos timpul este trait consumat, în timp ce pentru bolnav timpul este contemplat. Perturbarea perceperii timpului se asociaza cu perturbarea perceperii spatiului, aceasta din urma vizeaza atât orientarea în spatiu cât si trairea spatiului. În cazul tulburarilor de perceptie a spatiului, atât obiectele cât si relatia dintre ele sunt percepute deformat, acest fenomen fiind denumit metamorfopsie. Astfel, obiectele sunt percepute fie mult mai mari d 626e45g ecât în realitate (macropsia), fie mult mai mici (micropsia), alungite (dismegalopsie), mult mai colorate (calopsie), obiectele îndepartate pot fi percepute ca fiind apropiate sau invers (poropsie).
Frecvent perceperea spatiului se realizeaza prin asociere cu starea de anxietate, însa, daca anxietatea este mult mai puternica în perceperea timpului, în percepera spatiului este mai mica. Exista anumite stari patologice în care nivelul anxietatii depaseste normalitatea: fobiile, agorafobia si claustrofobia, atacurile de panica si puternice modificari vegetative.
Distorsiunile care apar în perceperea spatiului sunt însotite frecvent de perturbari în perceperea timpului sub forma supraevaluarii duratei, datorita afectivitatii. În cazul starilor afective negative (mânie, furie, depresie, anxietate) avem supraevaluare iar în cazul starilor afective pozitive (bucuria, exaltarea, multumirea) apare subevaluarea timpului. Spatiul poate avea si un colorit afectiv propriu care depinde de: familiaritatea spatiului, ostilitatea. Unitatea timp-spatiu poate fi influentata si de vârsta, la copii spatiile sunt percepute ca imense, nesfârsite, iar timpul mic. În perioada adulta, atât spatiul cât si timpul sunt percepute invers, spatiul se comprima si timpul se restrânge. La involutia psihica (vârsta a treia) apare o diminuare exagerata a timpului si spatiului.
În functie de diferitele niveluri ale vietii, timpul se clasifica în: timp care apartine vietii psihice (timp psihologic / timp subiectiv), timp care apartine planului biologic (timp biologic) si timp care apartine planului uman (timpul uman care are laturi bio-psiho-sociale).
Timpul biologic sau neurofiziologic se prezinta sub forma a doua acceptiuni: ritmicitatea desfasurarii functiilor si proceselor psihice ale individului si ritmicitatea poate fi definita ca fiind capacitatea biologica a individului de a masura timpul si durata (vârsta biologica) care reprezinta gradul de maturizare a unor functii sau organe biologice. Pot aparea situatii de involutie organica sau psihica, fie mai devreme decât ar trebui, fie mai târziu decât ar trebui. Viata biologica reprezinta gradul de neconcordanta între posibilitatile si abilitatile fizice si psihice ale unui individ si cele ale individului considerat etalon pentru vârsta respectiva.
Ritmurile biologice ale omului au durate variabile si în functie de individ ele pot dura: secunde (respiratia, sistola-diastola), ore (ciclurile metabolice), zi-noapte (ritmul somn-veghe), saptamâni (la femei maturizarea ovulului), decenii (maturizarea sexuala). Majoritatea ritmurilor din organism se defasoara pe durata a 24 de ore, acestea fiind ritmuri circadiene. La vârsta mica, duratele, viteza cu care se deruleaza timpul este foarte mica, la vârsta mai mare viteza de desfasurare a duratelor este din ce în ce mai mare pentru ca din punct de vedere al activismului psihic timpul este trait mult mai intens.
S-au formulat în literatura de specialitate o serie de ipoteze de percepere a duratei în functie de timp, si anume:
tânarul este ancorat în plan psihic în viitor prin scopurile, planurile, idealurile personale, orientarea sa fiind prospectiva, astfel încât sentimentul asteptarii este supradimensionat.
la persoanele în vârsta orientarea este spre trecut, persoana retraind trecutul si transformându-l în prezent.
tânarul, confruntându-se cu realitatea o percepe ca fiind noua si este intens ancorat în prezent, de aceea durata prezentului se desfasoara extrem de lent. La vârstnic apare situatia inversa, prezentul fiind fara semnificatie, durata fiind comprimata.
Angajarea într-o activitate, ca si sentimentul de prezenta determina la individ impresia cresterii duratei, asa cum activismul scazut sau angajarea redusa într-o activitate, ca si refugierea în trecut da impresia miscarii duratei pentru individ. Putem spune ca exista ritmuri de dezvoltare diferite de la un individ la altul, precum si ritmuri difeirte de dezvoltare la acelasi individ.
Heterocronia reprezinta viteza diferita în maturizarea sau îmbatrânirea persoanelor de vârste egale. Acest decalaj este extrem si apar fenomene de progerie (înfatisare de batrân). Gradul de dispersie biologica fata de vârsta cronologica este în functie de fenomenele de invaliditate fizica, boli somatice, factorii nocivi din mediu si situatiile psihotraumatizante pentru individ. Heterocroniile pot fi de trei feluri: heterocronia dezvoltarii cognitive, care presupune existenta unor decalaje ce apar cu privire la viteza diferita de crestere sau dezvoltare a diferitelor sectoare ale organismului heterocronia involutiei psihice care presupune involutia diferitelor functii psihice în ritmuri diferite. De regula se realizeaza mai repede dezintegrarea referitoare la praxie decât cea cnozica. Cel de-al treilea tip de heterocronie este cel al involutiei organice, care presupune ca diferitele organe si tesuturi involueaza în ritmuri diferite, aceasta involutie realizându-se chiar la nivel microscopic.
Heterocronia este legata de conceptul de conceptul de tanatologie. Vorbim despre persistenta heterocroniei chiar si dupa disparitia activitatilor fizice si psihice (moartea clinica), tesutul cerebral fiind de sase ori mai sensibil decât cel muscular. Rezistenta unui organ sau tesut în fata mortii este cu atât mai mare cu cât este mai mica nevoia lui de oxigen si depinde si de complexitatea organului si tesutului respectiv: neuronii din cortex rezista fara oxigen 5 minute, celulele musculare - 30 de minute, celulele hepatice - 90 de minute si spermatozoizii - 100 de ore. Instalarea mortii tesuturilor se realizeaza în ordine inversa complexitatii acelor tesuturi sau organe.
Relatia timp - somn. Exista doua faze ale somnului: somn lent (unde cerebrale lente, dureaza 90 - 100 min.) si somn rapid (unde cerebrale rapide, dureaza 15 - 30 min.). Faza de somn lent ocupa aproximativ 70% din somnul de noapte. Fiziologic apar urmatoarele reactii: închiderea pleoapelor, pupile micsorate (mioza), relaxare musculara (muschiul cefei fiind încordat) si diminuarea ritmului cardiac si respirator. Somnul rapid ocupa 20% din activitatea hipnica totala, apar urmatoarele reactii: usoare intensificari a ritmurilor respiratorii si cardiace, miscari ale globului ocular. Este considerat somn superficial. Foarte multi stimuli senzoriali care îl trezec pe om în faza de somn lent, in cazul somnului rapid nu produc nici un fel de reactie. În cursul unei nopti, somnul are mai multe cicluri (4): 6 ore de somn lent si 2 ore de somn rapid, visele producându-se în faza de somn rapid.
Timpul psihic este timpul pe care îl traieste persoana si este în functie de semnificatia pe care i-o atribuie. În procesul memoriei, foarte implicata este variabila timp, pentru ca memorând noi construim si reconstruim prezentul. În reactualizare, timpul poate fi deformat. Deformarile sunt de mai multe tipuri:
ecmnezie, trecutul este frecvent confundat cu prezentul
criptomnezie, persoana traieste în prezent evenimente în care el nu s-a implicat niciodata
înstrainarea amintirilor, persoana nu-si aminteste trecutul
hipermnezie, persoana îsi aminteste tot, dar de-a valma, amestecat. Hipermnezia are doua variante: mentism (fragmente ce se desfasoara cu o viteza foarte mare) si viziune panoramica retrospectiva (stres emotional intens, persoana are impresia ca-si vede întreaga viata).
|
