VÂRSTA SUGARULUI

1. ACHIZIŢII DOMINANTE

evolutia si activarea functionala a structurilor organice;

dezvoltarea motricitatii în special a celei manuale si a mersului;

evolutia spectaculoasa a sensibilitatii si debutul personalitatii;

începutul elaborarii mecanismelor verbale;

dezvoltarea inteligentei senzoriomotorii.

2. DEZVOLTAREA ANATOMO-MORFOLOGICĂ

Pentru aprecierea cresterii normale a organismului se apeleaza la datele etalon care sunt urmatoarele. Sunt luate în considerare si circumferinta craniana si toracica:

Toate aceste date atesta ca în primul an cresterea somatica a nou nascutului este deosebit de intensa.

Pentru aprecierea normalitatii se apeleaza la formule de calcul privind greutatea si înaltimea.

Pentru greutate:

Pâna la 6 luni: G = numarul lunilor x 600 + greutatea la nastere

Dupa 6 luni: G = numarul lunilor x 500 + greutatea la nastere

Pentru înaltime

Pâna la 6 luni: h = numarul de luni x 2,5 + înaltimea la nastere

Dupa 6 luni: h = numarul de luni x 2 + înaltimea la nastere

Valorile obtinute se raporteaza la tabele etalon, care sunt tabele de referinta.

Capul reprezinta un sfert din lungimea corpului.

Dezvoltarea sistemului osos, muscular si a sistemului nervos

Dupa nastere osificarea continua într-un ritm sustinut: în zona craniana are loc închiderea fontanelei posterioare iar catre sfârsitul primului an si a fontanelei anterioare; la nivelul coloanei vertebrale, al coastelor si al membrelor. În jurul vârstei de 7 luni apar primii dinti.

În privinta sistemului muscular, pâna la 2-2˝ luni, copilul are o hipotonie musculara, dovada ca nu îsi poate mentine capul în pozitie verticala.

Dupa 3 luni cresterea tonusului muscular este accelerata, în special la nivelul muschilor flexori. La nivelul sistemului nervos au loc mielinizari importante în legatura cu activitatea analizatorilor.

În primele luni activitatea corticala este de durata relativ scurta, întrucât se epuizeaza substantele functionale din neuron si se instaleaza inhibitia neconditionata (somnul).

Treptat creste starea de veghe si apare tendinta de iradiere a unor focare de excitatie datorita stimularilor senzoriale.

Pe lânga formele neconditionate de inhibitie apar si cele conditionate care fac posibile diferentieri senzoriale si perceptive iar acestea vor permite conditionarea raspunsurilor fata de stimulii externi.

3. REGIMUL DE VIAŢĂ AL NOU NĂSCUTULUI

Este dominat de satisfacerea trebuintelor care reprezinta forta motrice a dezvoltarii psihice.

Trebuintele, procese pulsionale fundamentale care semnalizeaza perturbarile, fie de tipul diminuarii, scaderii sau al exceselor survenite la nivelul organismului activeaza întregul potential psihic al nou nascutului.

Mai mult, trebuintele determina începutul organizarii vietii psihice, sustin dezvoltarea acesteia, contribuind la aparitia unor noi structuri psihocomportamentale.

Distingem 2 mari categorii de trebuinte la sugar:

fiziologice, cu caracter ciclic (aer, hrana, somn, apa, caldura);

psihologice, cu caracter permanent (orientare, investigare, vocalizare, comunicare).

Satisfacerea lor impune un anume program în care se repeta frecvent mai multe situatii (ex. trebuinta de hrana se asociaza cu emiterea unor semnale de catre copil: scâncet, tipat, plâns; cu comportamente din partea mamei: luarea copilului în brate, apropierea de sân; cu comportamente tactile: pregatirea copilului, asezare, mângâiere; auditive: zgomote, cuvintele mamei; vizuale: a mamei, a biberonului).

Concomitenta si respectarea acestor senzatii cu ocazia celor 5-6 mese zilnice vor duce la formarea unor complexe polisenzoriale, ceea ce permite o prima organizare a vietii psihice. Acestea, complexele polisenzoriale, vor constitui baza aparitiei perceptiilor si reprezentarilor.

si alte momente din viata copilului (îmbaierea, plecatul la plimbare, pregatirea pentru culcat) genereaza alte categorii de complexe polisenzoriale, iar prin repetare duc la formarea primelor habitudini (reactii tipice de solicitare a adultului sau placere la prezenta lor).

Orice schimbare în dezvoltarea ansamblului polisenzorial, orice absenta a uneia sau alteia din componente este traita de sugar ca o lipsa, ca o "dezorganizare" pe care nu are cum sa o recunoasca.

Unii autori considera ca senzatiile neplacute, prin trairile pe care le induc (neliniste, agitatie) reprezinta începutul diferentierii eu-lui de lumea externa, între eu-non-eu, ca si începuturile fundamentalei legaturi afective copil-mama.[1]

4. PARTICULARITĂŢILE SENSIBILITĂŢII

Înca din primele zile ale vietii, copilul este capabil a avea senzatii.

Sensibilitatea gustativa

Zona receptorie este mult mai extinsa si nediferentiata decât la adult. Aceasta cuprinde: întreaga suprafata a limbii, mucoasa interna a obrajilor, valul palatin si o parte din esofag. Este mai dezvoltata sensibilitatea fata de dulce si acru si mai putin fata de amar si sarat. Fata de diferite substante reactioneaza prin mimica, iar spre sfârsitul primului an poate exprima verbal si sesiza intensitatea lor.

Sensibilitatea olfactiva

Zona receptorie se afla în cavitatea nazala dar aceasta pâna la vârsta de 6-7 luni, nu contine pigmenti. Copilul nu detecteaza decât mirosuri foarte puternice legate în special de satisfacerea trebuintelor biologice.

Modalitatile de reactie ale copilului sunt mult mai încarcate decât ale adultului; alaturi de grimase apar modificari ale ritmului respirator si chiar a pulsului fontanelelor.

Sensibilitatea tactila

Celulele senzoriale sunt inegal raspândite în diferite zone ale corpului, de aici reactii diferite (ex. atingerea copilului cu un obiect în jurul ochilor declanseaza reflexul de aparare oculo-motorie iar daca aceasta are loc la nivelul palmelor, apare reflexul de prehensiune (de apucare)).

Dezvoltarea sensibilitatii este inegala: mai accentuata în zona ochilor, a cavitatii bucale, mai redusa la nivelul palmelor, al talpilor si cel mai putin dezvoltata în zona spatelui.

Sensibilitatea vizuala

Imediat dupa nastere, copilul are senzatia de lumina si întuneric sub forma unor pete de lumina si întunecate, deoarece muschii globului ocular nu sunt înca pe deplin exersati pentru a avea o vedere bioculara.

Copilul înca nu distinge forma obiectelor ci numai aceste pete si nici nu vad la distanta.

Spre sfârsitul primului an de viata reuseste sa distinga obiectele care se afla la aproximativ 5m distanta de el.

În jurul vârstei de 3-4 luni începe sa distinga într-o ordine determinata de intensitatea, de stralucirea stimulilor, culorile. Mai întâi galben, oranj, apoi rosu, albastru, verde.

Cristalinul are slaba putere de acomodare.

În primele luni exista posibilitatea aparitiei strabismului.

Sensibilitatea auditiva

Zona receptoare este urechea medie inundata de lichid amniotic din care cauza la nastere se instaleaza o surditate usoara dar la:

1-2 luni devine sensibil la vocea umana;

4 luni devine sensibil la muzica;

6 luni apare o oarecare intentionalitate în urmarirea muzicii.

Sensibilitatea auditiva este direct implicata în dezvoltarea auzului fonematic.

Sensibilitatea interna

Este legata mai ales de satisfacerea trebuintelor primare, este foarte dezvoltata în primele 3 luni. Poate lua forma unor colici care îi creeaza neliniste, stari de agitatie si plâns.

5. SPECIFICUL PERCEPŢIEI

Dupa vârsta de 4 luni devine forma de baza a informatiei senzoriale.

Este pregatita de:

perfectionarea mecanismelor functionale si a mecanismelor asociative ale analizatorilor;

legaturile între miscarile mâinii si mecanismele de asociere de la nivelul cortexului;

diferite tipuri de coordonare anume:

între spatiul senzorial al gurii si cel al mâinii;

între spatiul vazului si cel al mâinii;

între vaz, tact si kinestezic.

Se dezvolta simtitor dupa vârsta de 6 luni, când copilul trece de la pozitia orizontala la pozitia sezând, ceea ce favorizeaza largirea spatiului vizual.

Tot dupa aceasta vârsta apare perceptia constantei formei (a biberonului, a jucariei preferate).

La 9 luni se contureaza schema obiectului permanent. Înainte de aceasta vârsta, daca un obiect iese din câmpul vizual, pentru copil înseamna ca a disparut definitiv, dar dupa 9 luni copilul începe sa caute obiectul ascuns. Aceasta înseamna ca obiectul începe sa aiba o existenta de sine statatoare.

Se dobândeste cea mai importanta achizitie, desprinderea copilului de obiecte. Aceasta va contribui la cucerirea unei experiente senzorial-perceptive si la constituirea universului primar obiectual.

În acest univers se vor dezvolta relatii concrete si potentiale cu obiecte, relatii marcate de solutii, de obstacole, baza dar si expresie a inteligentei senzorio-motorii.

6. DEZVOLTAREA MOTRICITĂŢII

Echivaleaza de la miscari globale, haotice, spasmodice, necoordonate, ce pot fi activate sau întrerupte la aparitia unui stimul, spre combinare si diferentiere.

Evolutia mobilitatii se face treptat, fiind mai pronuntata la nivelul anumitor regiuni ale corpului si cuprinde 4 etape, fiecare de câte 3 luni.

În prima etapa, miscarile se perfectioneaza în special în jurul gurii si al ochilor:

3-6 luni, regiunea capului, gâtului si a umerilor (ex. la vârsta de aproximativ 4 saptamâni, mâinile nu au nici o functie, ele sunt în general strânse, nu cauta sa apuce. Intra în actiune doar daca sunt atinse[2]. Abia pe la 5 luni copilul prinde obiectul între degete si podul palmei si la 6 luni si cu degetul cel mare);

6-9 luni, regiunea trunchiului, bratelor si mâinilor;

9-12 luni, limba, degetele, gambele, extremitatile picioarelor.

Principalele achizitii ale vârstei sunt

prehensiunea - apucarea, manevrarea, palparea obiectelor, trecerea lor dintr-o mâna în alta;

posibilitatea de a sta în sezut si apoi în picioare, ceea ce va extinde câmpul vizual si sfera cunoasterii (permite sa vada ce este pe masa, pe fereastra etc.);

mersul - sprijina coordonarea miscarilor antrenate în echilibru; îi va permite sa-si dezvolte autonomia si initiativa personala, posibilitati de actiune.

Pâna la 6 luni motricitatea se caracterizeaza prin reflexe neconditionate pentru ca pe la 12 luni sa apara primele miscari învatate care se bazeaza pe reflexe conditionate. Mai întâi întoarce capul spre sursa de hrana, apoi se conditioneaza manipularea obiectelor, iar spre sfârsitul anului miscarile sunt integrate în conduite ce pun în evidenta inteligenta senzoriomotorie.

Functii ale achizitiilor

Specific pentru sugar este sa duca la gura tot ceea ce apuca, ceea ce prinde cu mâna. Acesta este felul sau de "a cunoaste" obiectele. Prehensiunea permite astfel o dominare a mediului înconjurator si contribuie la descoperirea obiectelor.

Datorita mersului, învata sa vina atunci când este strigat, poate sa-si ia o jucarie sa se joace etc.

Datorita achizitiilor amintite are loc o trecere de la miscari dezordonate la miscari adaptate fie particularitatii obiectelor, fie particularitatilor suprafetelor atunci când începe sa mearga.

Evolutia motricitatii pune în evidenta si un început de reglare a miscarilor, initial prin sensibilitate kinestezica, asociata mai târziu cu sensibilitate vizuala, auditiva, olfactiva, pentru ca în final acest reglaj sa ajunga la unul de tip perceptiv.

Dezvoltarea treptata a grupelor musculare va sustine kinestezia manuala si cea de automiscare.

7. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

Reprezinta o dimensiune esentiala a adaptarii, fiind implicat în întreaga viata psihica a copilului.

Prin dobândirea limbajului, copilul devine o concretizare pentru ceea ce este specific fiintei umane.

Limbajul se construieste având urmatoarele surse:

a)     sursa generala - în genomul speciei umane se afla coduri genetice care înca din etapa prenatala sprijina dezvoltarea aparatului fonator, a zonelor corticale, asigurând semnificatia cuvintelor si a structurilor verbale;

b)     sursa sociala - dupa nastere este puternic influentat de comunicarea cu cei din jur, de specificul limbii vorbite. În primele saptamâni de viata copilul (chiar si cel entrofic, care doarme si suge normal) nu se manifesta prea mult. Apar stari de agitatie si un tipat anume.

La 3-4 saptamâni apare zâmbetul ca expresie a comunicarii nonverbale (CNV) care are un continut întarit de "legatura vizuala" stabilita cu cei din jur.

Aproximativ la 2 luni copilul începe sa emita sunete care sunt foarte apropiate de sunetele limbii.

Comunicarea nonverbala evolueaza spre reactii de vocalizare sau de gângurit, care apar catre sfârsitul lunii a II-a. Gânguritul consta în emisia unor vocale, consoane cu încercari foarte simple de articulare, dupa 4 luni.

Aceste sunete reprezinta un exercitiu reflex, dovada ca toti copiii gânguresc la fel. Gânguritul reprezinta materia prima a vorbirii, asigura baza organica pentru asimilarea limbajului.

O faza superioara a gânguritului este lalatuirea (repetarea de silabe). Începe în jurul vârstei de 5 luni. Cam la aceeasi vârsta apare fenomenul de autoascultare (emisie de sunete ascultate de copil). Este un fenomen care consolideaza feed-back-ul dintre aparatul fonator si auz.

În jurul vârstei de 6 luni emisia sunetelor este declansata si chiar întarita de contextul social.

Spre sfârsitul lunii a 10-a apar primele cuvinte care sunt cuvinte-propozitii sau holofraze.

Particularitatile holofrazelor:

au functii gramaticale difuze;

au rol de nucleu pentru alte combinatii verbale care creeaza contextul;

cuprind imitari de sunete (ham-ham, tic-tac etc.);

exprima functia pragmatica a comunicarii. Spre sfârsitul anului copilul pronunta 3-5 cuvinte;

ajuta copilul sa-si exprime dorinte, preferinte, neplaceri.

Daca în familie comunicarea verbala este redusa, se îmbogateste comunicarea nonverbala si scade competenta (capacitatea copilului de decodificare a limbajului adult).

Dupa vârsta de 6 luni comunicarea parcurge urmatoarele etape:

direct-direct (ex. adultul îi întinde copilului un obiect si acesta îl apuca cu mâna);

verbal-direct (ex. adultul emite o anume stimulare verbala iar copilul întoarce capul, îl priveste );

direct-verbal (ex. adultul îi prezinta un obiect si copilul îl "denumeste" în limbajul sau);

verbal-verbal (schimb de mesaje verbale între adult si copil).

8. DEZVOLTAREA AFECTIVITĂŢII

Afectivitatea este puternic polarizata.

Trairile negative, neplacute generate de satisfacerea trebuintelor fundamentale (foame, somn) sunt mai numeroase în primele 3 luni în raport cu cele pozitive.

Începând cu vârsta de 3 luni când se consolideaza apucarea obiectelor, apar raspunsuri afective (bucurie la apropierea mamei).

Pe la 5 luni apar reactii emotionale de frica, furie, se încrunta, tipa, începe sa gesticuleze.

Reactiile emotive de bucurie, placere se manifesta prin miscarea mâinilor, a picioarelor, prin strigate scurte, prin gângurit. Râsul apare ceva mai târziu si este mai rar.

Bucuria de sine sau mânia apare în jurul vârstei de 8 luni, este legata de activitatea copilului, de succesul sau.

Spre sfârsitul primelor 9 luni apar manifestari de tandrete, de afectiune fata de adulti.

Pedagogic trebuie sa se retina ca dragostea care al înconjoara îl învata pe copil sa iubeasca pe altii. Chiar mai mult, dragostea îi face sa se simta ca sunt cineva, le va dezvolta o atitudine fata de sine, componenta esentiala a sentimentului de siguranta, de încredere.

Afectivitatea sta la baza sociabilitatii exprimata în diferite manifestari.

John Bowlby a dezvoltat înca din 1969 o teorie a atasamentului, larg raspândita.

Influentat de teoria psihanalitica si de conceptele etologice sustinute de Lorenz (1903-1989), Bowlby afirma ca atasamentul în fazele timpurii ale dezvoltarii psihice este un comportament de adaptare (de supravietuire). Pe masura ce copilul se dezvolta, formeaza mai multe atasamente care difera calitativ unele de altele.

Atentia copilului se îndreapta, de obicei, catre o singura persoana iar de cele mai mult ori aceasta este mama.

Teoria lui Bowlby subliniaza ca monotropia - atasamentul fata de o singura persoana, de obicei de sex feminin - este sursa de siguranta si de formare a altor tipuri de comportamente. Daca monotropia sufera, se întrerupe, daca este despartit de mama, copilul va avea afectivitatea zdruncinata serios.

Astfel, teoria privarii materne a lui John Bowlby subliniaza ca este esentiala legatura mama-copil în primii 5 ani de viata.

Cu privire la anxietate, fenomen prezent în viata sugarului, studiile lui John Bowlby (1973,1980) identifica mai multe stadii:

stadiul protestului - generat de despartirea de parinti, care va produce suferinta iar aceasta se transforma în revolta;

stadiul dispersarii - daca se prelungeste despartirea, revolta atrage depresie, iar aceasta îl descurajeaza;

stadiul detasarii - copilul încearca sa se împace cu ofertele afective, sociale care i se ofera.

9. DEZVOLTAREA INTELIGENŢEI

Psihologia genetica delimiteaza 3 momente si anume:

repetarea actelor si miscarilor pentru a obtine efectul dorit (loveste jucaria pentru a auzi sunetele, plânge pentru a primi biberonul sau pentru a fi luat în brate);

folosirea unor miscari, ca mijloc, în raport cu un scop (se ascunde pentru a produce placere celor din jur);

spre sfârsitul perioadei poate executa o miscare, adaugând unele modificari la ceea ce stia pentru a solutiona ceva.

Copilul stabileste noi relatii cu obiectul, cu obstacolele, ceea ce exprima inteligenta senzorio-motorie.

Jean Piaget descrie conduitele:

a)     conduita "suportului" (9 luni) - daca se flutura o batista deasupra fetei copilului, dupa ce el încearca sa apuce batista de câteva ori, se opreste la un moment dat si apuca mâna care misca batista. Mâna este "suportul";

b)     conduita "sforii" (11 luni) - consta în ridicarea jucariei ce atârna de o sfoara pe mânerul unui fotoliu, dupa ce încearca sa ajunga la jucarie prin apucare, nereusind, va apuca sfoara;

c)      conduita "bastonului" - se foloseste de baston pentru a-si apropia o jucarie aflata la distanta de el.

rezolva anumite probleme printr-o inteligenta practica;

apar si unele intentionalitati (îsi pune fularul, se încalta sa plece, "deschide" usa);

este necesar ca copilul sa se implice în actiuni directe cu obiectele (apucare, mânuire etc.) întrucât astfel se vor forma schemele senzorio-motorii, un fel de reprezentari a caror "secventa actionala" nu e prezenta.

Schemele senzorio-motorii prin extinderea lor la alte situatii si probleme vor sta la baza formarii actiunilor mintale.