Modelele teoretice semnificative ale comunicarii
In functie de complexitatea sa, procesul comunicarii are patru elemente esentiale: emitatorul care transmite un mesaj printr-un canal spre un receptor.
Aceasta schema clasica si universala va fi aplicabila si in cazul nostru, analizand metodele si instrumentele din interactiunea asistent social – beneficiar.
In continuare, vom aminti intr-o forma diacronica modelele fundamentale ale comunicarii, incepand cu 1948 prin:
a. Modelul lui Harold Dwight Lasswell :
Acesta a propus in 636h78g 1948 un model care dupa aplicabilitatea sa in domeniul comunicarii de masa a fost exstins la celelalte forme de comunicare.
Acceptam cele afirmate de John Fiske, care considera ca acest model este varianta verbala a modelului initiat de Shannon si Weaver, fiind totusi un model linear care ridica mai degraba problema efectului decat pe cea a semnificatiei. Efectul implica o schimbare observabila si masurabila in ceea ce priveste receptorul, care este cauzata de elemente identificabile ale procesului de comunicare (Fiske J. 2003, p 51).
Modelul are la baza sa referiri la:
emitatorul comunicarii, utilizand intrebarile (Cine spune? Cum spune? Cui spune? si Cu ce efect?)
la continutul comunicarii (ce spune?)
la mijlocul comunicarii (cum?)
la audienta comunicarii (cui?)
la efectele comunicarii (cu ce efect?)
Modelul lui Lasswell cunoscut si acceptat in domeniul stiintelor comunicarii leaga fiecare din intrebarile sus amintite de un anumit timp de analiza, ceea ce face din procesul comunicarii un proces de persuasiune.
Structurarea metodei interviului isi gaseste aplicabilitate in domeniul asistentei sociale.
Psihologul Theodore M. Newcomb a initiat in 1953 un model triunghiular. Se considera ca este primul model care a cuprins si rolul comunicarii in societate sau in relatiile sociale.
In esenta sa, modelul porneste de la trei elemente, A, B si X care alcatuiesc un sistem si deci sunt intr-o relatie de interdependenta. Astfel, daca A se schimba, aceasta situatie determina schimbari si pentru B si X si invers. Acest model poate avea o componenta empirica in domeniul asistentei sociale prin serviciile oferite familiilor in dificultate.
Astfel, daca in diada tata-fiu adolescent exista conflicte, rezulta ca aceasta relatie va influenta si interactiunile cu mama si ceilalti membrii ai familiei.
Acest model ne prezinta si ne argumenteaza nevoia de informatie, este un suport si pentru intelegerea complexitatii relatiilor interpersonale din domeniul asistentei sociale.
Modelul lui Theodore Newcomb ne ofera, astfel, un suport in a ne adapta comunicarea si comportamentul la schimbarile intervenite.
Initiat in 1956 de catre George Grebner, profesor si director al Scolii de Comunicare Annenberg, la Universitatea din Pensylvania, acest model poate fi aplicat oricarei forme de comunicare si se directioneaza pe doua propozitii esentiale:
legarea mesajului de realitate, ceea ce ii permite sa informeze asupra semnificatiilor
prezentarea procesului comunicarii ca un ansamblu cu doua dimensiuni: prima perceptiva si, o a doua, comunicanta.
In planul perceptiei, X percepe un eveniment Y care denota ceea ce se petrece in realitate. X, care nu poate percepe ansamblul Y in totalitatea sa selecteaza evenimentul Y1, in functie de experienta si apartenenta sa culturala.
In planul comunicarii, Y1 este transformat in semnal referitor la evenimentul Y, adica la mesajul alcatuit dintr-un semnal si un continut. Cel mai dificil pentru X este sa selecteze cel mai bun semnal dintre toate mesajele posible in raport cu Y .
Este cunoscuta prezentarea amintita mai sus intr-o dimensiune orizontala si a uneia verticala.
Consideram ca modelul lui Grebner este util diadei asistent social – beneficiar, datorita trimiterilor la procesul de semnificare, in analiza si prevenirea dificultatilor de comunicare.
Continutul acestui model ne trimite la teorii precum constructivism, constructionism, la triunghiul lui Ogden si a lui Richiards, care argumenteaza importanta subiectivitatii umane in receptarea mesajului.
Initiat in 1957, analizeaza diferentele dintre comunicarea interpersonala si cea de masa, care sunt diferite in doua puncte esentiale:
fenomenul de feedback este aproape inexistent in comunicarea de masa
numarul de emitatori, cat si numarul de subiecte este foarte mare in comunicarea de masa
Acestia continua si preiau modelul lui Newcomb, introducand un element nou care este reprezentat de functia editorial-comunicationala, adica procesul prin care se decide ce si cum comunica.
Initiat de Elihu Katz si de catre Paul Felix Lazarsfeld in 1955, mai este numit si modelul celor doua etape ale comunicarii (engl. Two step flow of communication).
Acest model impune doua submodele: al liderului de opinie care prin contact personal zilnic influenteaza opinia si deciziile intr-o privinta sau alta.
Modelul celor doua etape ale comunicarii are trei ipoteze:
Persoanele nu sunt izolate in societate, ci sunt parte din diferite grupuri primare sau secundare
efectele mass media nu au o influenta directa asupra persoanelor, ci sunt mediatizate prin relatiile sociale
liderii din comunitate sunt mai mari consumatori de media si filtreaza mesajele.
Prima ipoteza are un efect direct in diada asistent social-solicitant al serviciilor, iar profesionistul trebuie sa cunoasca valorile fundamentale ale comunitatilor in care actioneaza.
Acest model formulat in 1959, analizeaza comunicarea din perspectivele interactiunii cu mediul. Modelul are la baza sa modelul traditional al comunicarii de tip stimul-raspuns, subliniind importanta grupurilor primare.
Sunt analizate asociatii relative, permanente si nespecializate ale unui numar restrans de persoane unite prin relatii directe fata in fata si grupuri de referinta unde atitudinile, valorile sunt adoptate drept criterii atunci cand acesta definesc sau evalueaza o situatie.
Indivizii nu sunt entitati isolate, ci fac parte din grupuri care ii influenteaza in selectarea si perceptia transmiterii si preluarii mesajelor.
In literatura de specialitate asistam la grupuri de referinta comparative care implica un comportament de imitatie si grupuri de referinta normative a caror norme sunt adoptate de persoana.
Acest model are implicatii directe in comunicarea interpersonala asistent social- beneficiar al serviciilor, cu referire la diferentele culturale, la limbajul specialistului si al persoanei in nevoie.
Consideram utila cunoasterea si aplicarea principiilor acestor modele prezentate de catre asistentul social.
g. Modelul lui Jakobson
Am amintit la inceputul capitolului de functia fatica in interactiunea asistent social-beneficiarul serviciilor. Functia identificata de unul din initiatorii lingvisticii structurale, Roman Jakobson care a prezentat in 1960 un model al comunicarii care are conexiuni sesizabile atat cu modelele liniare si cu cele triunghiulare prezentate in acest subcapitol.
Autorul a propus sase factori care trebuie sa functioneze pentru a putea accepta procesul de comunicare. Acestia sunt cunoscuti si utilizati in domeniul stiintelor comunicarii: emitatorul, destinatarul, mesajul, codul, contextul si destinatarul.
Dupa autorul modelului, fiecare din cei sase factori determina o functie diferita a limbajului:
a. Functia expresiva, care descrie relatia dintre mesaj si emitator, a atitudinii vorbitorului
b. Functia conativa, cea care se refera la efectul mesajului asupra destinatarului, la determinarea unui comportament
c. Functia referentiala, orientarea spre realitate a mesajului, face conexiunea limbajului cu referentul, despre cine, despre ce se vorbeste
d. Functia metaligvistica este cea a identificarii, verificarii codului folosit (daca este acelasi sau este diferit)
e. Functia fatica despre care am amintit in partea de inceput a capitolului este cea care mentine relatia dintre destinatar si emitator
f. Functia poetica, relatia mesajului cu sine (face trimiteri dincolo de literatura si poezie, la topica frazei, imbinarile arbitrare de vocale/consoane).
Consideram ca acest cunoscut model isi poate gasi prin functiile sale aplicabilitatea in analiza relatiei interpersonale asistent social-solicitant.
|
