ECHILIBRUL PIETEI SI OCUPAREA FACTORULUI MUNCǍ

Analiza echilibrului pietei muncii poate fi privata atat prin prisma analizei clasice cat si prin analiza keynesiana a echilibrului pe piata fortei de munca

In analiza clasica se pleaca de la ipoteza ca cererea de munca este problema firmelor, iar pe termen scurt stocul de capital este considerat constant si productia nu poate fi modificata decat prin variatia cantitatii de munca .

In acest caz firmele isi vand productia la pretul stabilit de catre piata si achita lucratorilor salariile W care se considera a fi singurele costuri. Ele angajeaza atata munca, cat este necesara obtinerii profitului maxim.

In acest caz firmele isi vand productia la pretul stabilit de catre piata si achita lucratorilor salariile W care se considera a fi singurele costuri. Ele angajeaza atata munca, cat este necesara obtinerii profitului maxim.

Oferta de munca priveste lucratorii care isi maximizeaza utilitatea , alegand intre venit si timpul liber. Pentru lucrator, apare mai intai efectul de substituire. Individul este determinat sa munceasca mai mult, sa consume mai putin timp liber, pe masura ce salariul, ca pret al renuntarii la ora de timp liber a crescut. Dar intrucat cresterea salariului il face pe individ mai bogat, apare efectul de venit, individul fiind determinat sa ceara mai mult timp liber.

Echilibrul pietei fortei de munca se obtine la salariul real ( w / p )0 , nivel la care cererea de munca este egala cu oferta de munca, iar numarul de angajati este N*. La un salariu real mai ridicat decat (w / p)0 exista un exces de oferta de munca (neocuparea)

pe cand la un salariu real mai mic, se manifesta un exces de cerere de munca. (figura 1)

w/p

(w/p)1

(w/p)0

(w/p)2

Figura 1. Echilibrul si dezechilibrul pe piata muncii

Conceptia keynesiana originala sustine existenta unui salariu nominal de baza, care nu poate scadea sub un nivel specific, avand tendinta de a ramane neschimbat pana cand productia atinge nivelul de ocupare deplina. Analiza keynesiana contemporana exclude ipoteza unui salariu de baza, dar considera ca salariul nominal este constant pe un termen scurt, deoarece , potrivit contractelor de munca, lucratorii accepta sa lucreze, pentru o perioada cu un salariu nominal specific.

Spre deosebire de analiza clasica, pentru Keynes cauzele somajului se situeaza nu pe piata muncii , ci pe piata bunurilor si pe piata monetara. El admite existenta rigiditatilor pe piata muncii, care se opun reducerii salariilor. Insa aceste rigiditati nu sunt cauzele neocuparii. Scaderea salariului poate avea consecinte nefaste, iar pentru a gasi explicatii, privind dezechilibrele pe piata muncii si subutilizarea, se impune analiza celorlalte piete.

In analiza echilibrului pe piata fortei de munca trebuie sa se tina cont de relatia intre salarii, preturi si asigurari. In acest sens un rol important il detine influenta variatiei masei monetare.

Presupunem ca o sporire a cantitatii de bani va conduce la o crestere a cererii globale. La preturile existente si la nivelele de salarizare , stocul real de bani este mai mare, iar ratele dobanzilor sunt mai mici.

Un alt factor in analiza echilibrului il reprezinta interdependenta intre salarii, preturi si productie. In 1958, A.W.Phillips a elaborat ,,curba Phillips”, ce descrie relatia inversa intre rata somajului si rata cresterii salariilor. Cu cat este mai mare rata somajului , cu atat este mai scazuta rata inflatiei salariilor. Astfel apare o echilibrare intre cele doua tipuri de rate.

Desi ,curba Phillips exprima relatia intre cresterea salariilor si marimea somajului , s-a ajuns treptat ca termenul de ,,curba Phillips” sa fie folosit fie pentru a descrie curba originala a acestuia, fie o curba ce exprima o relatie intre rata cresterii preturilor ( rata inflatiei ) si rata somajului .

In analiza echilibrului pe piata muncii se tine cont si de relatia salarii-angajari-productie. Pentru aceasta pornim de la construirea curbei Phillips ca relatie intre salarii si angajari.

Rigiditatea salariilor este determinata, in primul rand de faptul ca pe piata muncii salariile se negociaza la perioade mai mari de timp, pe baza unor contracte, ceea ce da stabilitate relatiilor dintre firme si salariati. Frecventa cu care salariile, ca si preturile, se ajusteaza , depinde de stabilitatea nivelului productiei. Firmele stabilesc pentru fiecare perioada, atat nivelul angajarilor, cat si salariul, inclusiv sporul de salariu pentru munca suplimentara.

Daca cererea de munca creste, atunci si oferta de munca sporeste, iar la urmatorul termen de negociere a salariilor, lucratorii solicita salarii marite. Procesul de ajustare a salariilor si a preturilor, continua pana cand economia ajunge in punctul de echilibru corespunzator angajarii depline. Datorita faptului ca salariile sunt stabilite pentru o perioada de timp si ca ajustarea lor este blocata atunci se genereaza tipul gradual de ajustare a salariilor si a productiei, lucru confirmat de economia reala.

1. Dinamica ocuparii pe piata fortei de munca

In Romania chiar daca populatia totala a scazut in ultimii ani, aceasta nu a condus si la scaderea populatiei la varsta de munca. De mentionat este ca in ultimii ani populatia apta de munca include femeile in varsta de 16-54 ani si barbatii in varsta de 16 – 59 ani, precum si femeile in varsta de 55 – 56 ani, barbatii in varsta de 60 – 61 ani din sectorul agricol.

Evolutia populatiei apte de munca in Romania %  Tabelul 1

Pe fondul scaderii populatiei totale a tarii noastre cu 0,38 % pe an, populatia apta de munca a crescut ajungand in anul 2000 la 60,1 % fata de 59.11 % cat inregistra in anul 1997.

Intrarea in vigoare la 1 aprilie 2001 a noii legi a pensiilor a condus la cresterea populatiei in varsta de munca, deoarece in aceasta lege se stipuleaza cresterea varstei de pensionare de la 55-57 ani femei si de la 60-65 ani barbati.

	Figura 2 Cresterea populatiei in varsta de munca

O noua grupare a populatiei ocupate o reprezinta, cea dupa forma de proprietate.

Se cunoaste faptul ca tranzitia la economia de piata presupune diminuarea in cea mai mare masura a sectorului public ( cooperatist ) si dezvoltarea cat mai accentuata a sectorului privat. Astfel incepand cu 1990 cand proprietatea publica reprezenta peste 90 % s-a inceput o diminuare a acesteia, astfel incat in anul 2000 ea a atins o proportie de circa 32,1% ( vezi tabelul nr.2 ).

Evolutia populatiei ocupate pe forme de proprietate in Romania Tabelul 2

Scaderea populatiei ocupate in sectorul public ( de stat ) se datoreaza in primul rand procesului de privatizare, prin trecerea in proprietatea privata a unor intreprinderi de stat. Pe langa privatizarea intreprinderilor o alta cauza o reprezinta lichidarea unor intreprinderi nerentabile si restructurarile de personal, facute in majoritatea intreprinderilor de stat.

Populatia ocupata in proprietatea privata a crescut de la an la an datorita infiintarii unui numar mare de firme mici de tipul Societatilor cu Raspundere Limitata, a Societatilor Noncomanditare, a Asociatiilor Familiale si a Societatilor pe Actiuni. Pe langa acestea un alt factor il reprezinta transformarea unor intreprinderi de stat in intreprinderi cu capital privat.

Atat in spatiul rural cat si in cel urban, in perioada 1999 – 2000 rata de ocupare este sensibil apropiata de rata de activitate.

Populatia ocupata pe medii  Tabel 3

In structura populatiei ocupate pe provincii ( 1999 ) primul loc este detinut de Transilvania cu 2782665,2 persoane, adica 28,17 % din totalul populatiei ocupate a tarii, urmata fiind de Muntenia cu 25,48 % si MoIdova cu 18,18 %. La polul opus se situeaza Banatul cu doar 6,27 % din totalul populatiei ocupate in Romania.

Structura populatiei ocupate pe provincii  Tabelul 11

Fata de 1999, in anul 2000 se remarca o diminuare a populatiei ocupate in zona Olteniei pe fondul cresterii acesteia in majoritatea celorlalte regiuni.