Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




12 uleiuri volatile naturale si efectele lor asupra mintii

Chimie


12 uleiuri volatile naturale si efectele lor asupra mintii

(28 Noiembrie 2006)



Mucoasa olfactiva este singurul loc din organism unde sistemul nervos central intra in legatura directa cu lumea exterioara, fara o intermediere realizata de catre "circuite" nervoase suplimentare. Datorita acestui fapt se poate spune ca simtul mirosului este cel mai dir 14514r177o ect simt al nostru, fiind astfel deosebit de celelalte cinci simturi. Aceasta caracteristica aparte explica de altfel si influenta majora pe care mirosul o poate exercita asupra starilor psihice, legatura lui cu instincte fundamentale ale fiintei (hranirea, atractia sexuala etc.), capacitatea lui de a ne induce cu rapiditate modificari la nivelul mintii.

Toate uleiurile volatile au un efect antiseptic la nivelul aparatului respirator, de aceea ele sunt in general indicate pentru afectiuni respiratorii cum ar fi gripa, sinuzita, bronsita, TBC-ul etc.

Cel mai interesant efect al uleiurilor volatile naturale este insa cel asupra sistemului nervos, prin starile pe care aceste arome le pot induce. Alese si folosite cu abilitate la timpul potrivit, acestea ne pot ajuta foarte mult in crearea ambiantei dorite, in amplificarea starii de sanatate, in generarea unor senzatii si stari agreabile in sfera aparent greu de influentat a psihicului si mintii.

1. Bergamota (Citrus bergamia) - Are un miros fin, inviorator, limpezeste si inalta. Ca sedativ nervos este utilizat in depresii si stari de anxietate.

2. Brad (Abies alba) - Are un efect regenerator amplu, improspateaza si ajuta la evitarea suprasolicitarii. Este in mod deosebit indicat celor care au tendinta de a munci foarte mult (pana la extenuare).

3. Busuioc (Ocimum basilicum) - Uleiul de busuioc limpezeste mintea, confera claritate mentala si forta interioara, inlatura oboseala intelectuala. Uleiul volatil de busuioc este unul din cele mai bune tonice nervoase. El poate fi folosit in special in afectiunile asociate cu frica, slabiciune, isterie. Renumitul fitoterapeut francez Jean Valnet il recomanda in epilepsie si paralizie.

"Mirosul busuiocului este bun pentru inima... alunga nelinistea care devine melancolie si-l face pe om vesel si bucuros" - John Gerard

4. Eucalipt (Eucaliptus globulus) - Uleiul de eucalipt este unul din cele mai puternice uleiuri antiseptice. Un studiu realizat in fosta Uniune Sovietica in 1973 arata ca el este foarte eficient impotriva virusurilor gripale A2 si A. In plus, are actiune expectoranta si antispasmodica asupra tractului respirator. Este indicat in majoritatea afectiunilor respiratorii. Mirosul eucaliptului faciliteaza concentrarea, inlatura oboseala si durerea de cap congestiva. Confera o stare de luciditate, armonie, pace interioara, inspiratie.

5. Muscata dulce (Pelargonium odorantissimum) - Este un ulei care are atat rolul de a calma hiperexcitabilitatea nervoasa, nervozitatea, iritabilitatea persoanelor mai active, dinamice, cat si cel de a dinamiza, de a elimina anxietatea, depresia fiintelor mai pasive. Daca nu puteti gasi uleiul volatil in magazine fiind mai rar si destul de scump, este recomandat sa faceti rost chiar de planta in sine. Muscata dulce nu face flori la fel de frumoase ca muscata obisnuita, dar este foarte rezistenta, atinge dimensiuni impresionante si este suficient sa fie expusa la soare puternic ori sa se striveasca intre degete o frunza pentru a se obtine o aromatizare excelenta.

6. Ienupar (Juniperus communis) - In vechime, ienuparul era ars, la fel ca si tamaia, pentru alungarea spriritelor rele. Uleiul de ienupar are un efect de reechilibrare si calmare in plan psihic, fiind tonic al nervilor. Elimina starile depresive, anxietatea, stresul, grijile excesive. Confera o stare de forta interioara, incredere in sine. Regleaza viata sentimentala si ne scuteste de oscilatii. Este foarte recomandat persoanelor care trec cu usurinta de la o stare de entuziasm la o stare astenica.

7. Isop (Hissopus officinalis) - Uleiul de isop are o actiune stimulatoare. Este un excelent tonic nervos, intareste si incalzeste corpul, dand o senzatie de relaxare. Este util si in tratamentul isteriei.

8. Lavanda (Lavandula augustifolia sau. L. Officinalis) - Este cea mai renumita planta pentru actiunea ei asupra sistemului nervos central in depresii, apatie, insomnie, tensiune nervoasa, isterie. Confera o stare de regenerare sufleteasca, prospetime si puritate interioara. Alunga gandurile negative. Mai este indicata in stari de panica, stres, iritabilitate, treceri bruste de la o stare la alta, depresie mintala, depresie maniaca, epuizare nervoasa.

9. Menta (Mentha sp.) - Uleiul de menta este revigorant, intareste nervii. Este eficient in isterie. Confera fermitatea in actiune, inlatura gandurile negative, genereaza o stare de usurare interioara, stimuleaza si purifica mintea.

10. Pin (Pinus sp.) - Este un ulei care inlatura starile de oboseala si de iritabilitate nervoasa cauzate de prea multa munca, de lipsa de odihna. Da fiintei o dispozitie interiorizata, meditativa si plina de forta in acelasi timp.

11. Portocal (Citrus auratium) - Uleiul de portocal este unul dintre cele mai eficiente uleiuri sedativ-antidepresive. Este folosit in stari de frica fata de evenimente neasteptate, insomnie, isterie, stari de anxietate si depresie. Determina aparitia unui sentiment de seninatate interioara, intelegere si deschidere fata de ceilalti.

12. Trandafir (Rosa damascena sau R. centifolia) - Se spune ca esenta de trandafir ar fi "regina" uleiurilor volatile. Trandafirul este un simbol al iubirii, al puritatii, al gratiei. Despre el se spune ca ar fi rasarit din sangele lui Adonis, romanii credeau ca a rasarit din sangele lui Venus, iar mahomedanii cred ca a rasarit din sangele lui Mahomed. Confera o stare de armonie, pace interioara. Trezeste iubirea, reconforteaza inima si ascute mintea. Este calmant, antidepresiv, fiind indicat in insomnie, iritabilitate nervoasa, depresie.

"Trandafirul cu mireasma lui vindecatoare calmeaza zvacnetul durerii" - Anacreon - John Gerard


Document Info


Accesari: 2242
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )