Analiza infractiunilor contra patrimoniului in legislatia internationala

Analiza infractiunilor contra patrimoniului in legislatia internationala

Dreptul de proprietate , reglementat in Constitutie in art.41[1] este un drept fundamental, de veche traditie in catalogul drepturilor si libertatilor cetatenesti, fiind pilonul de baza al primelor declaratii de drepturi. Astfel, in Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului din 26 august 1789 se arata la art.17 ca “proprietatea fiind un drept sacru si inviolabil, nimeni nu poate fi privat de ea , decat in cazul in care necesitatea publica, legal constituita , o cere in mod evident si sub conditia unei juste si prealabile indemnizatii  . Dreptul de proprietate este o prerogativa inerenta a naturii umane, un mijloc de atingere a valorilor umane recunoscute, o concesie a legiuitorului. Aceasta concesie este facuta in considerarea aspiratiilor fundamentale ale omului. Dreptul de proprietate si-a dobandit statutul de drept fundamental, la nivel international, prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de Adunarea generala a O.N.U. pe data de 10 decembrie 1948, care consacra in art.17. ca 'orice persoana are dreptul la proprietate atat 131j97b singura cat si in asociere cu altii. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.' In prezent, majoritatea legislatiilor moderne cuprind reglementari ample care aduc atingere proprietatii, consecinta fireasca a importantei pe care o capata relatiile de proprietate pentru dezvoltarea si stimularea individului la progresul societatii.

Codul penal francez intrat in vigoare in   1993, consacra Cartea a III-a denumita “Crime si delicate contra bunurilor”, in Titlul I : incriminari referitoare la furt (in forma simpla se pedepseste cu inchisoarea pana la 3 ani, iar formele agravante: furtul cu violenta, sau savarsit de catre o persoana inarmata, ori de catre o banda organizata, ajunge pana la pedeapsa privativa de libertate de 10, 15, 20 ani si chiar inchisoarea pe viata, in raport cu consecintele produse); o alta infractiune este extorcarea (obtinerea prin violenta, amenintare, a unei semnaturi, angajamentul renuntarii la un drept, dezvoltarea unui secret, remiterea de fonduri, de valori sau a unui bun), santajul, abuzul de incredere. In Titlul II sunt incriminate infractiunile de: tainuire; infractiuni asimilate sau inrudite cu tainuirea; distrugeri, degradari si deteriorari periculoase pentru persoane; atingeri aduse sistemelor de tratament automat al datelor; spalarea simpla si spalarea agravanta a banilor.

In noul Cod penal francez din 1994, delapidarea este prevazuta in art. 432-10, sub acelasi titlu, in cadrul Cartii IV intitulata Crime si delicte contra natiunii, statului si pacii publice , definind delapidarea ca “fapta savarsita de catre o persoana depozitara a autoritatii publice sau insarcinata cu o misiune in serviciul public de a primi, pretinde sau ordona perceperea cu titlu de drepturi, contributii, impozite sau taxe publice a unei sume pe care stie ca nu este datorata sau in plus, fata de ceea ce este datorata sau in plus, fata de ceea ce este datorat”. La aceasta forma, acelasi art.432-10 alin.2 asimileaza cu delapidarea “fapta de a acorda pe nedrept, sub o forma oarecare si pentru orice motiv, o exonerare sau o scutire de drepturi, contributii, impozite sau taxe publice”. Sub aspectul naturii juridice, infractiunea de delapidare este considerata, in sistemul francez, un abuz de autoritate comis de individul care deturneaza de la scopul sau normal puterea pe care o detine.

Potrivit art. 432/10 alin2 Cod penal francez subiectii activi ai infractiunii de delapidare pot fi numai persoanele depozitare ale activitatii publice si persoanele insarcinate, cu o misiune intr-un serviciu public, adica persoana care dispune de putere de decizie si de constangere asupra persoanelor si lucrurilor; putere ce se manifesta in exercitiul functiilor permanente sau temporare cu care este investita, exemplu magistratii, ofiterii de politie judiciara, primarii, functionarii administratiilor financiare si persoanele care nu au primit o putere de decizie sau de comandament, derivand din exercitiul autoritatii publice, dar care sunt insarcinate sa exercite functii sau sa indeplineasca acte al caror obiect este de a satisface interesul general (grefierii si secretarii diferitelor jurisdictii, lichidatorii, etc.). Asadar, in dreptul francez s-a afirmat ca delapidarea apartine grupei de infractiuni care aduc atingere datoriei de probitate, la care sunt constansi cei care gireaza fondurile sau valorile apartinand patrimoniului statului sau colectivitatilor publice.[4]

Codul penal italian incrimineaza faptele contra patrimoniului in Titlul XIII denumit “Delicte impotriva patrimoniului”, in doua capitole. Primul capitol “Delicte contra patrimoniului prin violenta impotriva bunurilor sau persoanelor” cuprinzand urmatoarele fapte: furtul (art.624); furtul din locuinta si furtul prin efractie; furtul calificat; furturi marunte; furtul bunurilor proprietate comuna; talharia varianta tip si varianta agravanta; extorcarea; sechestrul de persoane in scop de extorcare; uzurpare; devierea apelor si modificarea marginii lacurilor; invadarea terenurilor sau edificiilor; tulburarea violenta a posesiei unui imobil; distrugerea; distrugerea sistemelor informatice si de telecomunicatii; introducerea sau abandonarea de animale proprietatea altuia sau pe pasune in mod abuziv; patrunderea abuziva pe

proprietatea altuia; uciderea sau ranirea animalelor altuia; desfigurarea sau murdaria bunurilor altuia.[5]

Capitolul II este intitulat “Delicte impotriva patrimoniului prin inselaciune” si include urmatoarele fapte: inselaciunea; inselaciunea calificata pentru obtinerea de alocatii publice; inselaciunea informatica; insolvabilitatea frauduloasa; distrugerea frauduloasa a bunului si militarea frauduloasa a propriei persoane in scopul obtinerii pretului unei asigurari; inselaciunea asupra persoanelor incapabile; camata; camata impropie; frauda de emigratie; abuzul de incredere; insusirea bunurilor pierdute sau ajunse din greseala sau caz fortuit la faptuitor; tainuirea; spalarea banilor si folosirea banilor, bunurilor sau foloaselor de provenienta ilicita.

Codul penal german intrat in vigoare de la 15 mai 1871, cu modificarile aduse, reglementeaza in capitole diferite atacurile contra proprietatii. Astfel, in capitolul XIX-lea “Furtul si sustragerea” cuprinde incriminarea furtului simplu (sanctionat cu pedeapsa privativa de libertate pana la 5 ani), furtul cu consecinte deosebit de grave ; furtul armat; furtul in asociere; furtul din locuinte; furtul calificat in asociere; sustragerea; furtul din casa si familie ; furtul si insusirea de bunuri cu valoare redusa etc. Capitolul XX “Talharia si santajul” in care sunt incluse : talharia; talharia care are ca urmare moartea victimei; furtul insotit de talharie; santajul; talharia prin comiterea de santaj.

Capitolul XXI “Favorizarea si talharia” in care se incrimineaza: favorizarea reala; favorizarea personala; favorizarea savarsita de un functionar public; tainuirea; tainuirea in asociere; tainuirea calificata in asociere; spalarea banilor.

Capitolul XXII ”Inselaciunea si abuzul de incredere” din care fac parte urmatoarele fapte: inselaciunea; inselaciunea prin intermediul calculatorului;   inselaciunea prin subventii; inselaciunea privind investitiile de capital; inselaciunea privind asigurarile; inselaciunea prin credit; abuzul de incredere; retinerea fara drept si insusirea salariilor; folosirea abuziva a carnetelor de cecuri si cartile de credit .

Capitolul XXV” Infractiuni comise in interes personal” in care sunt incluse: organizarea clandestina a jocurilor de noroc; participarea la un joc de noroc clandestin; impiedicarea executarii silite; folosirea fara drept a bunurilor amanetate; extorcarea.

Capitolul XXVII” Distrugerea de bunuri” din care fac parte: distrugerea de bunuri; modificarea datelor; sabotajul cu ajutorul calculatorului; distrugerea de bunuri care prezinta pericol pentru societate; distrugerea constructiilor; distrugerea unor instrumente de lucru importante.[11]

Codul penal portughez, intrat in vigoare la 23 septembrie 1982 cu modificarile ulterioare, reglementeaza infractiunile contra patrimoniului in Titlul IV sub denumirea de “Crime contra proprietatii” , incriminand infractiunile de furt simplu; furt calificat; abuzul de incredere; furtul intre membrii familiei; furtul din necesitate; inselaciune; santaj; frauda in dauna creditorilor.

Codul penal spaniol reglementeaza in Titlul XII infractiunile contra patrimoniului impreuna cu infractiunile contra ordinii sociale si economice. In capitolul I este incriminat furtul simplu si cel calificat; in capitolul II furtul prin violenta asupra lucrurilor si asupra persoanelor; in capitolul III santajul; in capitolul IV furtul autovehiculelor; in capitolul V tulburare de posesie; in capitolul VI inselaciunea, abuzul de incredere; in capitolul VII bancruta frauduloasa; in capitolul VIII frauda in legatura cu licitatia publica ; in capitolul X dispozitii comune, in capitolul XI infractiuni relative la proprietatea intelectuala; in capitolul XII distrugerea lucrurilor proprii pentru a le sustrage de la folosirea lor in scopuri sociale sau culturale; in capitolul XIII infractiuni comise de reprezentantii societatilor comerciale, in capitolul XIV este incriminata tainuirea si alte fapte similare.[12]

Codul Federatiei Ruse sistematizeaza infractiunile contra patrimoniului sub denumirea de “Infractiuni contra proprietatii”. Aceste infractiuni sunt grupate astfel: insusirea lucrului altuia prin furt, inselaciune, delapidare, talharie, furtul unor lucruri care reprezinta o valoare deosebita ; II. Producerea de prejudicii patrimoniale prin fapte ca : santaj, abuz de incredere, sustragerea ilicita a unui vehicul fara scop de insusire, frauda, folosirea ilegala a functiei ; III. Distrugerea sau degradarea de bunuri cu intentie sau culpa.[13]

Codul penal model american, elaborat de Institutul american de drept a reglementat infractiunile contra patrimoniului sub denumirea de infractiuni contra proprietatii; existand o singura diviziune a acestora in care sunt cuprinse toate infractiunile contra proprietatii : distrugerea si alte deteriorari ale proprietatii, ocuparea ilicita a unui imobil si alte patrunderi ilicite,   talharia, furtul si alte agresiuni contra proprietatii, inselaciunea si alte practicii frauduloase.

Codul penal maghiar cuprinde in capitolul dedicat “ Infractiunilor contra patrimoniului” fapte precum: furtul; inselaciunea; gestiunea frauduloasa; talharia; distrugerea; delapidarea etc. In ceea ce urmeaza, vom reliefa trasaturile incriminarii delapidarii in dreptul penal maghiar, deoarece aceasta problematica de comparat prezinta interes pentru relatiile sociale cu caracter patrimonial.

Art.317 din Codul penal maghiar cu denumirea marginala “delapidarea” are urmatorul continut:

Cine insuseste pe nedrept bunul strain incredintat lui sau dispune de acel bun ca de al lui comite infractiunea de delapidare

Pedeapsa pentru delict este inchisoare de la 1 an la 2 ani, munca in folosul comunitatii sau amenda, daca delapidarea se refera la valori mici sau la valori de contraventie si daca delapidarea se savarseste astfel: a) in asociere pentru comiterea de fapte penale ; b) in loc public; c) in mod repetat;

Pedeapsa este inchisoarea de la 1an la 3 ani daca: a) delapidarea se savarseste pentru o valoare mai mare b) delapidarea se savarseste pentru o valoare mai mica, in conditiile prevazute din alin.2 lit.a-c;

Pedeapsa este inchisoare de la 1 an la 5 ani daca: a) delapidarea se savarseste la valoare importanta b) delapidarea se savarseste la valoare mai mare in conditiile alin.2 a-c

Pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 8 ani daca: a) delapidarea se savarseste pentru o valoare deosebit de mare; b) delapidarea se savarseste la o valoare importanta, in conditiile alin.2 lit.a-c.

Dupa simpla expunere a textului, se poate observa ca, desi denumirea de delapidare este similara in textul penal roman cat si in cel maghiar, aceasta se aseamana mai mult cu abuzul de incredere in Codul penal roman.

Obiectul juridic al infractiunii de delapidare din dreptul maghiar il constituie relatiile patrimoniale ale caror existenta si dezvoltare este conditionata de dreptul de proprietate; in subsidiar se poate vorbi si de relatii sociale ce incumba incredere minima pe care subiectii raporturilor juridice patrimoniale trebuie sa si-o acorde si s-o respecte, aspect intalnit la abuzul de incredere din dreptul penal roman, nicidecum la delapidarea incriminata la art.215 din Codul penal roman, unde obiectul juridic special este constituit doar din relatiile sociale de ordin patrimoniale care trebuie protejate impotriva faptelor de sustragere savarsite de catre cei care administreaza sau gestioneaza bunurile ce apartin sau intereseaza o persoana juridica publica sau privata.[15]

Obiectul material al delapidarii din reglementarea maghiara, este format dintr-un bun mobil al altuia care in momentul comiterii infractiunii se afla in posesia faptuitorului, aspect care este aproape identic cu cel al abuzului de incredere din Codul penal roman. Subiectul activ al infractiunii de delapidare in dreptul penal maghiar nu poate fi alta persoana decat cea care indeplineste conditiile generale cerute de lege si care detine bunul in baza unui titlu juridic derivat dintr-un raport patrimonial netranslativ de proprietate si care pune in mod abuziv stapanire pe acel bun, comportandu-se ca un adevarat proprietar. Astfel, situatia este foarte apropriata de cea a subiectului activ al infractiunii de abuz de incredere din dreptul nostru; spre deosebire de delapidarea din dreptul intern al carei subiect calificat trebuie sa indeplineasca cumulativ cele doua conditii: functionar si administrator sau gestionar. La fel si in situatia savarsirii infractiunii de abuz de incredere, cele doua infractiuni au ca modalitati de savarsire : insusirea unui bun si dispunerea de acest bun pe nedrept. Delapidarea se consuma in momentul realizarii insusirii fara drept sau a dispunerii ca de propiul bun cu privire la bunul incredintat.

In dreptul maghiar, tentativa este posibila si pedepsita, spre deosebire de abuzul de incredere de la noi care este o fapta instantanee, consumarea ei avand loc odata cu realizarea in totalitate a oricareia dintre actiunile ce constituie obiectul material, infractiunea nefiind astfel susceptibila de tentativa.[17]

Sanctiunea, pentru delict este inchisoarea de pana la doi ani, munca in folosul comunitatii sau amenda. Daca delapidarea se savarseste pentru o valoare mai mare si pentru o valoare mai mica, in conditiile prevazute la lit.a-c de la delict, pedeapsa este inchisoarea de pana la trei ani; daca delapidarea se savarseste la valoare importanta sau la valoare mai mare in conditiile prevazute la lit.a-c de la delict, pedeapsa este inchisoarea de la 1 la 5 ani si infractiunea de delapidare se savarseste pentru o valoare deosebit de mare si valoare importanta in conditiile prevazute la lit. a-c de la delict, pedeapsa este inchisoare de la 2 la 8 ani.[18]