Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























NULITATEA ACTELOR JURIDICE CIVILE SI ACTELOR JURIDICE ADMINISTRATIVE

Drept




NULITATEA ACTELOR JURIDICE CIVILE sI ACTELOR JURIDICE ADMINISTRATIVE




1.Nulitatea actului juridic civil

1.1. Notiuni generale

Definitie

Neexistând o definitie legala, în literatura de specialitate au fost formulate mai multe definitii ale anulitatii actului juridic civil.

Dintre definitiile oferite, o vom retine pe aceea potrivit careia nulitatea este sanctiunea de drept civil care lipseste actului juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabila. În alte cuvinte, nulitatea este sanctiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil nu se respecta dispozitiile legale referitoare la conditiile de validitate ale actului juridic civil (indiferenta ca sunt conditii de fond sau conditii de forma).

Din aceasta definitie pot fi desprinse trasaturile caracteristice nulitatii, anume:

nulitatea actului juridic civil este sanctiune de drept civil;

priveste numai actele juridice, si faptele juridice stricto sensu;

intervine atunci când sunt încalcate normele juridice care reglementeaza conditiile de validitate ale actului juridic;

consta în lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru încheierea valabila a actului juridic, deci nu priveste actul juridic în întregul lui;

pentru stabilirea concordantei sau neconcordantei cu legea a afectelor actului juridic, se recurge la finalitatea legii în sensul ca actul juridic este lipsit de numai de acele efecte care contravin scopului urmarit de dispozitia legala încalcata;

momentul în raport cu care se apreciaza conformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului juridic.

Reglementarea nulitatii

În stadiul actual al legislatiei civile, nu exista o reglementare unitara a nulitatii actului juridic civil, ci normele juridice care formeaza aceasta institutie se gasesc raspândite în tot Codul civil(art.5, art.790 alin.1, art.803, art.822-823, art.839, art.886, art.910 alin.2, art.953, art.961, art.965-966, art.1008, art.1010,art.1067, art.1156, art.1167-1168, art.1190, art.1308-1309, art.1211, art.1689 alin.1, art.1712, art.1716, art.1774-1776, art.1897, art.1900), precum si în alte acte normative ce constituie izvoare ale dreptului civil ( de exemplu art.20 si art.34 din Decretul nr.31/1964, art.46 si art.49 din Legea nr.18/1991 si art.22 alin.3 art.24 alin.1 din Legea nr.16/1994, art.11 din Legea nr.112/1995, art.41 alin.1si 2 si art.51 alin.2 din Legea nr.8/1996 etc).

Functiile nulitatii

Institutia nulitatii actului juridic civil are atât rol preventiv, cât si un rol represiv. În consecinta nulitatea îndeplineste nu numai o functie preventiva ci si o functie sanctionatorie.

Functia preventiva consta în efectul inhibitoriu pe care îl exercita asupra subiectelor de drept civil, tentatate sa încheie actul juridic civil cu nerespectarea conditiilor sale de valabilitate, în sensul ca, asemenea act va fi lipsit de efecte, persoanele sunt descurajate si îndemnate sa respecte legea civila.

Functia sanctionatorie intra în actiune atunci când functia preventiva nu si-a dovedit eficienta, constând în înlaturarea efectelor contractarii normelor juridice edictate pentru încheirea valabila a actului juridic civil.

Unii autori adauga si o a treia functie a nulitatii actului juridic civil, ca fiind o sinteza a celorlalte doua, anume functia de mijloc de garantie a principiului legalitatii în domeniul actulelor juridic civile, în sensul ca, prin realizarea functiei preventive si a celei sanctionatorii se asigura respectarea legii juridice civile care reglementeaza conditiile de valabilitate a actului juridic civil.

Conceptia despre nulitate

În decursul timpului, conceptul despre nulitatea actului juridic civil a cunoscut o anumita evolutie.

Într-un trecut mai îndepartat, se considera ca un act juridic lovit de nulitate nu poate produce nici un efect, deci, în principiu, nulitatea era totala si iremediabila (conceptia nulitatii "actului-organism", în sensul ca nulitatea actului juridic civil este asemanata cu boala organismului uman).

Mai târziu, tinându-se cont de faptul ca nulitatea, ca sanctiune a actului juridic civil, nu reprezinta altceva decât mijlocul juridic prin care se restabileste legalitatea încalcata la închierea actului juridic civil, a fost formulata conceptia proportionalizarii efectelor nulitatii în raport cu finalitatea legii, spunându-se ca trebuie în laturate numai acele efecte care contravin scopului edictarii dispozitiei legale încalcate, mentionându-se însa celelelte efecte ale actului juridic respectiv. În cadrul acestei conceptii este, în principiu, partiala si iremediabila. În spijinul acestei conceptii pot fi aduse si doua argumente de text (art.1008 C.civ. si art. 1 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958).[1] Astfel, potrivit art. 1008 C.civ.,"conditia imposibila sau contrarie bunurilor moravuri sau prohibite de lege este nula si desfiinteaza conventia ce depinde de dânsa". Dând cuvântul lui "conditie" acceptiunea de clauza, rezulta ca, pe de o parte clauza ilicita sau imorala este nula si desfiinteaza conventia ce depinde de aceasta, iar, pe de alta parte, conventia nu este desfiintata în cazul în care clauza respectiva nu a fost determinanta la încheierea ei (argument per a contrario), asa încât va fi nula numai acea clauza. Conform art.1 alin.3 din Decretul nr. 167/1958, "orice clauza care se abate de la reglementarea lagala a prescriptiei extinctive este nula", deci nulitatea afecteaza numai clauza, iar nu întregul act juridic.

Delimitarea nulitatii fata de alte sanctiuni de drept civil

Mai buna întelegere a institutiei actului juridic civil presupune si operatiunea delimitarii acesteia de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil.[2] O asemenea delimitare contribuie si la evitarea confundarii nulitatii actului juridic civil cu alte sanctiuni de drept civil, confuzie ce nu este admisibila, deoarece este vorba de concepte juridic diferite, fiecare având un regim juridic propriu.

Nulitatea si rezolutiunea

Rezolutiunea este acea sanctiune ce consta în desfiintarea retroactiva a unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu, în cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor de catre una din parti.[3]

Asemanarile dintre nulitate si rezolutiune sunt urmatoarele:

ambele sunt cauze atrag ineficacitatea actului juirid civil;

atât rezolutiunea,cât si, în principiu, nulitatea produc efecte retroactiv;

ambele presupun, în principiu, o hotarâre a organului de jurisdictie.

Principalele deosebiri dintre cele doua sanctiuni de drept civil sunt urmatoarele:

nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespecatrea unei condiii de validitate, pe când rezolutiunea presupune un act juridic încheiat;

nulitatea se aplica oricariu act juridic civil, în vreme ce rezolutiunea intervine numai în cazul contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu;

cauza de nulitate exista în momentul încheirii actului juridic si consta în respectarea unei dispozitii legale referitoare la încheierea valabila a actului, însa cauza rezolutiunii apare ulterior momentului încheirii si consta în neexecutarea culpabila a obligatiei de catre una din parti;

rezolutiunea si nulitatea relativa sunt supuse unor reguli diferite în privinta începutului prescriptiei extinctive, iar nulitatea absoluta nu este supusa prescriptiei extinctive.

Nulitatea si rezilierea

Rezilierea este sanctiunea de drept civil ce intervine în cazul neexecutarii culpabile a unui contract sinalagmatic cu executare succesiva si consta în încetarea efectelor contractului respectiv numai pentru viitor.[4]

Rezulta ca rezilierea se deosebeste de rezolutiune prin aceea ca intervine în cazul contractelor sinalagmatice care se executa prin prestatii succesive si ca opereaza numai pentru viitor. În consecinta, comparatia dintre nulitate si rezolutiune prezinta numeroase puncte comune cu aceea dintre nulitate si reziliere.

Ca element propriu acestei din urma comparatii, retinem ca, desi efectele nulitatii se produc în principiu retroactiv, iar rezilierea opereaza numai pentru viitor, totusi în cazul actelor juridice cu executare succesiva nici nulitatea nu produce efecte pentru trecut.

Nulitatea si revocarea

Revocarea ca sanctiune de drept civil, consta în înlaturarea efectelor actului juridic civil datorita ingratitudinii gratificatului sau neexecutarii culpabile a sarcinii. Notiunea de revocare este folosita uneori si în sensul de denuntarea unilaterala, în cazurile prevazute de lege  a unui act juridic (acest sens este folosit, spre exemplu, de art.920 si urm. C.civ.), iar alte ori în sensul de desfacere a unui contract prin acordul partilor (de exmplu art.969 alin.2 teza 1 C.civ.).

Revocarea se aseamana cu nulitatea prin aceea ca si ea reprezinta o cauza de ineficacitate a actului juridic civil.

Însa, între cele doua sanctiuni civile exista importante deosebiri, anume:

revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, pe când nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei conditii de validitate;

nulitatea este aplicabila oricarui act juridic, în timp ce revocarea se aplica în principiu, liberalitatilor;

cauza nulitatii este contemporana momentului încheierii actului juridic, pe când revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic;

prescriptia extinctiva este supusa unor reguli diferite.

Nulitatea si caducitatea 13213h77n

Caducitatea este acea cauza de ineficacitate ce consta în lipsirea actului juridic civil valabil închiat de orice efecte datorita intervenirii unei împrejurari ulterioare încheierii sale si care este independenta de vointa autorului actului juridic. De exemplu, legatul cuprins într-un testament valabil devine caduc daca legatarul precedeaza testatorului, daca legatarul renunta la succesiune sau daca bunul ce formeaza obiectul legatului cu titlu particular piere; neacceptarea ofertei de catre destinatarul acesteia determina caducitatea ofertei respective etc.

Spre deosebire de nulitatea, caducitatea se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

presupune un act juridic valabil încheiat;

produce efecte numai pentru viitor (deoarece pentru trecut actul juridic respectiv nu si-a produs nici un efect);

presupune o cauza ulterioara încheierii actului juridic;

împrejurarea care determina caducitatea este, întotdeauna, straina de vointa autorului actului juridic.

Nulitatea si inopozabilitatea

Inopozabilitatea este sanctiunea care intervine în cazul nesocotirii unor cerinte de publicitate fata de terti, prevazute de lege pentru anumite acte juridice. Tot despre inopozabilitate se vorbeste si în cazul încheierii unui act juridic prin procedeul reprezentarii, însa cu lipsa sau depasirea puterii de a reprezenta.

Principalele deosebiri dintre nulitate si inopozabilitate sunt urmatoarele:

nulitatea presupune un act juridic nevalabil, în vreme ce inopozabilitatea presupune un act juridic încheiat cu respectarea dispozitiilor legale referitoare la conditiile sale de validitate;

în caz de nulitate, efectele privesc atât partile actului juridic, cât si terti însa, în caz de inopozabilitate, efectele actului juridic se produc fata de parti, dar drepturile si obligatiile nascute din actul respectiv nu pot fi opuse tertilor;

cauzele de nulitate exista în momentul încheierii actului juridic, pe când inopozabilitatea presupune, de regula, neîndeplinirea unor formalitati ulterioare încheierii actului juridic;

nulitatea relativa poate fi acoperita prin confirmare, în timp ce inopozabilitatea poate fi înlaturata, în materie de reprezentare, prin ratificare.

Clasificarea nulitatilor actului juridic civil

În vederea clasificarii nulitatilor actului juridic civil, pot fi folosite mai multe criterii la care ne vom referi în cele ce urmeaza, prezentând si categoriile de nulitati în functie de acestea.

1.4.1.Nulitatea absoluta si nulitatea relativa

În functie de natura interesului (general sau individual) ocrotit prin dispozitia legala încalcata la încheierea actului juridic civil, deosebim nulitatea absoluta si nulitatea relativa.

Nulitatea absoluta este aceea care sanctioneaza nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteste un interes general, obstesc.

Nulitatea relativa este acea care sanctioneaza nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteste un interes particular, individual.

Sub aspect terminologic, în legislatie, în practica sau chiar în doctrina, nulitatea absoluta este desemnata prin diferite formule, precum, actul este "nul", "nul de drept", "nul de plin drept" sau, în ultimul timp, tot mai mult prin sintagma "nulitate absoluta" (de exemplu, art.46 din Legea nr.112/1995, art.41 alin.2 din Legea nr.8/1996 etc.), iar nulitatea relativa este desemnata prin formule precum "actul este anulabil","actul poate fi anulat" sau chiar "actul este nul". Indiferent de formula utilizata, este totusi recomandabil sa se stabileasca de la caz la caz, natura ineresului ocrotit prin edictarea normei juridice care a fost nesocotita la încheierea actului juridic, facându-se apoi corecta calificare juridica a nulitatii în absoluta ori relativa.

1.4.2. Precizari privind asa-numitele acte inexistente

În doctrina clasica a fost formulata asa-numita teorie a actelor inexistente, care a fost apoi preluata si de o parte a doctrinei moderne.

Adeptii teoriei actelor inexistente considera ca ar fi insuficienta împartirea nulitatilor în absolute si relative, întrucât aceasta nu ar acoperi toate situatiile practice, asa încât ei propun o clasificare tripartita: acte juridice lovite de nulitate absoluta, acte juridice lovite de nulitate relativa si acte inexistente.

Teoria actelor inexistente a fost elaborata pornindu-se de la unele probleme care s-au pus în materia casatoriei. Potrivit unei reguli stabilite de o parte a doctrinei si jurisprudentei din trecut, regula mai mult decât discutabila, nulitatea casatoriei nu ar putea fi ceruta decât în cazurile prevazute de lege (en matiere de mariage pas de nulité sans texte); pentru acele cazuri în care legea nu ar stabili nulitatea, dar în care ar fi imposibil sa se considere casatoria ca valabila, deoarece ar lipsi unul dintre elementele sale esentiale (de exemplu, lipsa totala a consimtamântului, identitatea de sex, lipsa celebrarii casatoriei de catre ofiterul de stare civila competent), s-a spus ca respectiva casatorie nu ar fi nula, ci inexistenta, asa încât nu mai este nevoie de un text de lege expres pentru a considera casatoria ca ineficace. Ulterior, teoria inexistentei a fost extinsa si la acte juridice, afirmându-se ca un act ar fi inexistent daca i-ar lipsi un element indispensabil formarii sale (de exemplu, lipsa totala a vointei, juridice, inexistenta lucrului sau pretuilui în cazul unei vânzari, lipsa formei ad validitatem etc.)

Teoria asa-numitelor acte inexistente este, pe de o parte, falsa, iar, pe de alta parte, inutila fiind respinsa în unanimitate de doctrina nostra actuala. Este falsa, în primul rând, datorita faptului ca, la origine, a urmarit înlaturarea inconvenientelor rezultate dintr-o regula care, în realitate, nu exista, iar, în al doilea rând, datorita îmrejurarii ca nu se poate vorbi de inexistenta actului juridic cât timp acesta creeaza o aparenta în circuitul civil, având o existenta exterioara, mai mult, bucurându-se de o prezumtie de validitate (desigur, pâna la anularea sa). Este inutila, deoarece si în cazul asa-zisei inexistente urmeaza ca instanta sa verifice cauza ineficacitatii actului, iar regimul juridic al inexistentei este tocmai regimul juridic al unitatii absolute. Mai mult, teoria inexistentei deriva din conceptia nulitatii "actului organism" , conceptie abandonata în prezent. În sfârsit, motivul real care îi determina pe unii autori sa împartaseasca aceasta teorie (faptul ca nulitatea absoluta în anumite sisteme de drept, de exemplu în acel francez, este supusa prescriptiei extinctive) , poate fi ignorat în sistemul nostru de drept, întrucât nulitatea absoluta este imprescriptibila.

1.4.3. Nulitatea partiala si nulitatea totala

Aceasta clasificare se face dupa criteriul întinderii efectelor nulitatii.

Nulitatea partiala este acea nulitate care desfiinteaza numai o parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte mentinându-se întrucât nu contravin legii.

Nulitatea totala este acea nulitate care desfiinteaza actul juridic civil în întregime.

Se apreciaza ca, în sistemul nostru de drept, nulitatea partiala reprezinta regula, iar nulitatea totala constituie exceptia.

Trebuie totusi retinut ca nulitatea partiala presupune, cu necesitate , un act juridic cu continut complex, în sensul ca actul juridic are mai multe clauze si deci mai multe efecte, deoarece numai într-o asemenea situatie s-ar putea pune problema desfiintarii unor efecte si a mentinerii acelor efecte. De altfel, se poate constata ca în practica juridiciara cazurile de nulitate partiala nu sunt foarte numeroase.

În doctrina s-au facut o serie de precizari importante în legatura cu anumite împrejurari ce nu constituie nulitate partiala. Astfel, urmatoarele situatii nu reprezinta nulitate partiala trebuind deci sa nu fie confundate cu aceasta :

situatia în care, dintre mai multe acte juridice, aflate în strânsa lagatura, se anuleaza în întregime numai unul;

ipoteza în care, desi nevalabila ca un anumit act juridic, manifestarea de vointa produce efecte ca alt act juridic, în baza conversiunii;

cazul în care actul juridic lovit de nulitate relativa este validat prin confirmare;

ipoza când actul juridic încheiat este lovit de nulitate absoluta, însa ulterior este indeplinita certinta legala nerespectata în momentul încheierii lui;

situatia când forma este lovita de nulitate în întregime, dar operatiunea juridica (negotium) este valabila.

Asadar, nulitatea partiala îmseamna ineficacitatea numai a unei clauze sau a unor clauze, dar nu toate, ale aceluiasia act juridic.

Atragem atentia ca nu poate fi confundata clasificarea în nulitatii partiale si nulittii totale cu clasificarea în nulitati absolute si nulitati relative. Combinând cele doua criterii de clasificare (natura interesului ocrotit si întinderea efectelor), vom deosebi: nulitatea absoluta si partiala, nulitatea absoluta si totala, nulitatea relativa si partiala, nulitate relativa si totala.

1.4.4. Nulitatea expresa si nulitatea virtuala

În functie de modul de consacrare legislativa, distingem nulitatea expresa (numita nulitate textula chiar explicita) si nulitatea virtuala (numita si nulitate implicita sau tacita).

Prin nulitate expresa se desemneaza acea nulitate care este prevazuta, ca atare, într-o dispozitie legala. Cele mai multe nulitati fac parte din aceasta categorie, fiind prevazute fie în Codul civil, fie în alte acte normative.

Prin nulitate virtuala se desemneaza acea nulitate care nu este expres prevazuta de lege, dar care rezulta neîndoielnic din modul în care este reglementata o anumita conditie de validictate a actului juridic civil. Existenta nulitatilor virtuale este unanim admisa atât în doctrina noastra actuala, cât si în jurisprudenta. Ca exemple de nulitati virtuale, mentionam nulitatile ce se desprind din art.813 C.civ., art.858-859 C.civ., art.966 si art.988 C.civ., art.1095 alin.1 C.civ., art.1772 si art.1774-1776 alin.1 C.civ., art.46 alin. 1 din Legea nr.18/1991 etc.

Clasificarea nulitatilor în exprese si virtuale nu trebuie confundata cu clasificarea nulitatilor în absolute si relative, deoarece este vorbe despre criterii diferite. În consecinta, pot exista: nulitati exprese si nulitati exprese si nuliotati virtuale sia bsolute; nulitati virtuale si relative.

Nulitati de fond si nulitati de forma

Dupa felul conditiei de validictate încalcat la încheierea actului juridic civil, nulitatile sunt de fond sau de forma.

Nulitatea de fond este acea nulitate ce intervine în cazul lipsei ori nevalabilitatii unei conditii de fond a actului juridic civil (consimtemânt, capacitate, obiect, cauza). Nulitatile din aceasta categorie sunt cele mai numeroase în practica.

Nulitatea de forma este acea nulitate care intervine în cazul nerespectarii formei cerute ad validitate. Spre exemplu, art.886 C.civ., care prevede "formalitatile la care sunt supuse deosebitele testamente...se pot observa subpedeapsa de nulitate", instituie o nulitate de forma.

1.4.6. Nulitatile amiabile si nulitati judiciare. Precizari privind asa-numitele nulitati de drept

Unii autori mai împart nulitatile, în raport de modul de valorificare, în nulitati judiciare si nulitati amiabile, iar alti autori, dupa aceleasi criterii, deosebesc între nulitatile juidiciare si nulitatile de drept.

Distinctia dintre nulitatile amiabile si nulitatile judiciare poate fi primita, în sensul ca putem face deosebire între situatia în care partile înteleg cu privire la nulitatea actului juridic încheiat de ele si lipsesc de efectele actului respectiv prin vointa lor, fara a se mai adresa organului de jurisdictie competent (caz în care am fi in prezenta unei nulitati amiabile) si situatia în care partile nu se înteleg în acest sens ori în care ar fi vorba de un act juridic caruia nu i se mai poate pune capat printr-un act simetric celui prin care a luat nastere, deci nesusceptibil de o nulitate amiabila, precum recunoasterea de filiatie, casatoria, adoptia etc., fiind astfel necesar ca nulitatea actului juridic sa fie declarata de organul de jurisdictie competent (într-o asemenea situatie vorbim de nulitate judiciara).

În schimb, distinctia între nulitatea de drept (care creeaza impresia ca ar putea exista nulitati independent de vreo hotarâre jurisdictionala sau de întelegerea partilor) si nulitatea judiciara nu poate fi primita, în considerarea urmatoarelor argumente : actul juridic închaieat beneficiaza de o prezumtie da valabilitate, chiar si atunci când a fost încheiat cu nesocotirea legii, asa încât, în masura în care partile nu se înteleg (sau nu au posibilitatea sa se înteleaga asupra nulitatii), înlaturarea prezumtiei respective urmeaza a se face pe calea judecatii; întrucât nimeni nu poate sa-si faca singur dreptate daca partile nu se înteleg, trebuie sa se hotarasca instanta; cercetarea problemei unei eventuale validari ulterioare a actului juridic, precum si problema de a sti daca este vorba de o nulitate totala sau partiala impun interventia organului de jurisdictie competent.

În ce ne priveste, apreciem ca aceasta distinctie este artificiala, deoarece, atât în cazul nulitatii absolute, cât si în cazul nulitatii relative, instanta apreciaza (constata) existenta sau inexistenta cauzei de nulitate, iar, în caz afirmativ va pronunta nulitatea, deci va aanula actul juridic. Mai mult, distinctia cu care nu suntem de acord poate creea impresia ca actiunea prin care se invoca nulitatea absoluta ar fi o actiune (cerere) în constatare reglemantata de art.111 C.proc.civ.; în realitatea actiunea în anularea unui act juridic este o actiune (cerere) în realizare, indiferent ca ar fi vorba de nulitatea absoluta sau de nulitate relativa.

2. Cauzele de nulitate

2.1.Prezentare generala

Dupa cum rezulta din chiar diferenta nulitatii actului juridic civil, aceasta sanctiune de drept juridic civil are ca drept cauza generica nerespectarea la încheierea actului juridic civil a dispozitiilor legale care reglementeaza conditiile sale de validitate.

Într-o exprimare globala, se poate spune ca sunt cauze de nulitate a actului juridic civil urmatoarele:

încalcarea dispozitiilor legale privind capacitatea de a face (de a încheia) actul juridic civil;

lipsa ori nevalabilitatea consimtamântului;

nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;

nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil;

nerespectarea formei cerute ad validitate;

nesocotirea limitelor autonomiei de vointa (ale libertatii actelor juridice);

lipsa ori nevalabilitatea autorizatiei administrative sau judiciare;

fraudarea legii[15].

Dintre aceste cauze, unele atrag nulitatea absoluta a actului juridic civil, iar altele atrag nulitatea relativa. Când legea nu precizeaza felul nulitatii, acesta urmeaza sa fie stabilit de inerpret, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispozitia legala încalcata la încheierea actului juridic civil, operatiune care nu este însa în toate situatiile foarte simpla.



2.2.Cauzele de nulitate absoluta

Urmatoarele cauze atrag nulitatea absoluta a actului juridic civil :

încalcarea dispozitiilor legale referitoare la capacitatae civila a persoanelor, însa numai daca este vorba de nerespectarea unei incapacitati speciale, instituite pentru octrotirea unui interes osbstesc sau daca este vorba de lipsa capacitatii de folosinta a persoanei juridice ori de nerespectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice;

lipsa totala a consimtamântului[17] (de exemplu, în cazul erorii-obstacol);

nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;

nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil, dar numai atunci când: lipseste cauza datorita absentei scopului imediat, cauza este falsa datorita erorii asupra scopului imediat (în actele juridice nenumite), cauza este ilicita sau imorala[18];

nerespecatrea formei cerute de ad validitate;

lipsa ori nevalabilitatea autorizatiei administrative sau judiciare (art.34 si art. 37 alin.1 din Legea nr. 64/1995);

încalcarea ordinii publice;

fraudarea legii.

2.3.Cauzele de nulitate relativa

Urmatoarele cauze atrag nulitatea relativa a actului juridic civil :

nerespectarea regulilor referitoare la capacitatea civila a persoanei, însa numai atunci când: actul juridic este încheiat de persoana lipsita de capacitate de exercitiu, actul juridic s-a încheiat fara încuviintarea ocrotitorului legal si cel lezional pentru minorul între 14 si 18 ani, actul juridic s-a încheiat fara acordul autoritatii tutelare, actul juridic s-a încheiat pentru persoana în lipsa ori cu depasirea puterilor conferite, actul juridic s-a încheiat cu nerespectarea unor incapacitati speciale instituite pentru protectia unor interese individuale;

lipsa discernamântului în momentul încheierii actului juridic civil[20];

viciile de consimtamânt;

nerespectarea dreptului de preemtiune (art.49 din Legea nr.18/1991, art.9 din Legea nr.16/1994, art.15 alin.2 si art.30 alin. 3 din Legea nr.16/1996).

3. Regimul juridic al nulitatii

3.1.Precizari prealabile

Clasificarea nulitatilor în absolute si relative prezinta importanta sub aspectul regimului juridic, diferit pe care îl are fiecare dintre aceste doua feluri de nulitati.

Prin regim juridic al nulitatii întelegem regulile carora le este supusa nulitatea absoluta sau relativa, dupa caz, nulitatea relativa.

Întrucât efectul nulitatii este acelasi (ineficacitatea actului juridic) indiferent ca ar fi vorba de o nulitatea absoluta sau de o nulitatea relativa, vom retine ca, în esenta regimul juridic al nulitatii vizeaza trei aspecte: cine poate invoca nulitatea, cât timp poate fi invocata nulitatea si daca nulitatea poate fi acoperita ori nu prin confirmare, în alte cuvine, daca este remediabila sau iremediabila.

3.2.Regimul juridic al nulitatii absolute

Enumerarea regulilor care guverneaza regimul juridic al nulitatii absolute

În cazul nulitatii absolute, regimul al acesteia se concretizeaza în urmatoarele reguli:

nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes (partile actului juridic avânzii-cauza ai partilor, alte persoane care nu au participat la încheierea actului juridic dar care ar justifica un interes propriu) de instanta din oficiu, de procurori, precum si de alte organe prevazute de lege;

nulitatea absoluta poate fi invocata oricând, pe cale de actiune sau de exceptie, actiunea poate fi declararea nulitatii absolute fiind imprescriptibila (art.2 din Decret nr.167/1958);

în principiu, nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare (nici expresa nici tacita).

a)            Nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes, de instanta, de procuror sau de alte organe prevazute de lege

Aceasta regula isi gaseste justificarea în faptul ca nulitatea absoluta este menita sa ocroteasca interese obstesti, asa încât trebuie sa se dea posibilitatea unui cerc larg de persoane sau organe sa invoce o asemnea nulitatea a unui act juridic civil.

Dorim sa subliniem ca invocarea din oficiu de catre instanta nulitatii absolute nu trebuie înteleasa în sensul ca instanta ar putea sa se sesizeze din oficiu cu o actiune în declararea nulitatii absolute a unui act juridic si nici ca instanta ar putea, în lipsea unei cereri exprese formulate într-un litigiu privind actul juridic încheiat cu nesocotirea unei forme juridic ocroteste în interes obstesc sa se pronunte în dospozitivul hotarârii asupra nulitatii (adica sa se declare nul actul juridic respectiv), deoarece s-ar încalca principiul disponibilitatii. Atunci când instanta poate sa invoce din oficiu nulitatea absoluta a unui act juridic, având în vedere ipoteza în care una din parti declanseaza un litigiu civil având ca obiect executarea unui act juridic (în alte cuvinte, reclamantul solicita obligarea pârâtului la executarea prestatiei ce-i revine potrivit acelui act juridic, de exemplu, se cere ca pârâtul sa fie obligat la predarea lucrului pe care l-a vândut reclamantului) iar instanta constatând ca actul juridic ce constituie fundamentul pretentiei supuse judecatii este lovit de nulitate absoluta, va respinge cererea de chemare în judecata ca nefondata (neîntemeiata) , fara însa a pronunta si nulitate actului juridic respectiv (afara de cazul în care pârâtul, prin cerere neconventionala a solicitat anularea).

Se mai impune înca o precizare, care vizeaza tot un aspect de ordin procesual. Având în vedere conditiile de exercitiu ale actiunii civile, rezulta ca nulitatea absoluta nu poate fi invocata de o persoana complet straina de actul respectiv, întrucât o astfel de persoana nu ar justifica un interes propriu, care sa fie în legatura cu cauza nulitatii absolute a actului juridic respectiv. Asadar, desi nulitatea ocroteste un interes obstesc (general), un asemenea interes nu exclude existenta si a unui interes individual (personal), iar persoana care invoca nulitatea absoluta a unui act juridic trebuie sa urmareasca obtinerea unui folos propriu din anularea actului respectiv; în caz contrar, actiunea va fi respinsa ca lipsa de interes. Numai în anumite cazuri expres prevazute de lege, se recunoaste legitimare (calitate) procesuala activa unor organe sau persoane care nu ar justifica unu interes propriu. În alte cuvinte, acordand un cerc larg de persoane posibilitatea de a invoca nulitatea absoluta a unui act juridic, ei le acorda acestor persoane calitate procesuala activa, dar aceasta nu înseamna ca în mod automat ele ar justifica si un interes propriu, deoarece, în privinta conditiilor exercitiu ale actiunii civile, calitatea procesuala nu se confunda cu interesul.

b)      Nulitatea absoluta este imprescriptibila

Indiferent ce valorifica pe cale de actiune sau pe cale de exceptie, nulitatea absoluta poate fi solicitata oricând. Regula imprescriptibilitatii nulitatii absolute care este explicta în mod diferit în literatura de specialitate.

Astfel, într-o prima opinie, imprescriptibilitatea este justificata prin caracterul constatator al actiunii în nulitatea absoluta, instanta limitându-se doar sa constate ca actul nul absolut nu a luat fiinta ab initio . Acestei opinii i se poate reprosa ca aminteste prea mult de teoria actului inexistent si ca se bazeaza pe distinctia dintre constatrea nulitatii absolute si declararea sau pronuntarea nulitatii relative, distinctie care, asa cum am vazuteste discutabila.

Într-o a doua opinie, caracterul imprescriptibil este explicat prin natura nepatrimoniala a actiunii în nulitate absoluta . Însa acelasi caracter îl are si actiunea în nulitatea relativa, care totusi este prescriptibila.

Într-o alta opinie, imprescriptibilitatea îsi gaseste explicatia în finalitatea instituirii sanctiunii nulitatii absolute, în sensul ca prin intermediul ei se ocroteste un interes obstesc, asa încât este necesar ca nulitatea absoluta sa poata fi invocata oricând fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptiune .

c)      Nulitatea absoluta, în principiu nu poate fi acoperita prin confirmare

Cât priveste regula inadmisibilitatii confirmarii nulitatii absolute, retinem ca aceasta nu este prevazuta cu caracter general în legislatia noastra, dar art.1168 C.civ. face aplicatia acestei reguli în materia donatiei, stabilind ca "donatorul nu poate repara, prin nici un act confirmativ, viciurile unei donatiuni între vii nula în privinta formei; ea trebuie sa se refaca cu formele legiuite".

De altfel, aceasta a treia regula a regimului juridic al nulitatii absolute este consecinta primelor doua (care ar fi practic anihilate daa s-ar putea renunta valabil la dreptul de invoca dreptul la nulitatea absoluta) si se explica prin caracterul obstesc a interesului ocrotit de norma juridica a carei încalcare atrage absoluta.

Mentionam însa ca legea prevede si unele exceptii de la imposibilitatea confirmarii actului juridic lovit de nulitate absoluta. Astfel, potrivit art.167 alin.3 C.civ., confirmarea, ratificarea sau executarea voluntara a unei donatii nula absolut pentru lipsa formei ceerute de lege, de catre mostenitori sau de catre cei care reprezinta drepturile donatorului, dupa moartea acestuia, acopera aceasta nulitate .

Mai trebuie mentionat ca inadmisibilitatea confirmarii actului juridic lovit de nuliate absoluta nu trebuie confundata cu refacrea actului juridic nul absolut si refacere care este admisibila si valabila, în masura în care sunt respectete dispozitiile legale privitoare la conditiile de validitate, inclusiv cele nesocotite la încheirerea prinmului act juridic. În cazul unei refaceri a actului juridic, primul act juridic lovit de nulitatea absoluta, iar actul refacut este un nou act juridic, care îsi va produce efectele de la data încheierii sale, iar nu de la data când a fost întocmit primul act.

Se vorbeste uneori despre validarea actului juridic nul absolut, prin îndeplinirea ulterioare a cerintei legale nerespectete în momentul încheierii lui (spre exemplu, obtinerea pana la devlararea nulitatii a acutorizatieie edministrative) validarea care ar decurge din conceptia despre nulitatea, precum si în regula prevazuta de art.978 C.civ . În ce ne priveste, apreciem ca si într-un asemenea caz actul juridic îsi va produce efectele de la data îndeplinirii cpnditiei de validitatea initial nerespectate. Oricum, nici aceasta nu trebuie confundata cu o confirmare.

3.3.Regimul juridic al nulitatii relative

3.3.1.Enumerarea regulillor care guverneaza regimul juridic al nulitatii relative

În cazul nulitatii relative, regimul juridic al acesteia se concretizeaza în urmatoarele reguli:

nulitatea relativa poate fi invocata, în principiu numai de persoana ocrotita si al carei interes a fost nesocotit la încheirea actului juridic;

nulitatea relativa trebuie invocata, pe cale de actiune sau pe cale de exceptiune, în termenul de prescriptie extinctiva, actiunea în declararea nulitatii relative fiind prescriptibila;

nulitatea realtiva poate fi confirmata expres sau tacit, de partea interesata (sau de succesorii în drepturi ai acestuia).

a)Nulitatea relativa poate fi invocata, în principiu numai de persoana interesata

Aceasta regula se justifica prin aceea ca nulitatea relativa este menita sa ocroteasca un interes individual. Dintre aplicatiile legislative ale acestei reguli, putem retine art.952 C.civ., art.41 alin.2 si art.51 alin. 2 din Legea nr.8/1996 art.30 alin. 3 din Legea nr.16/1996 etc.

Trebuie însa subliniat ca, desi regula în discutie este formulata restrictiv, totusi, posibilitatea de a invoca nulitatea relativa a unui act juridic apartine unui cerc mai larg de persoane. Astfel, nulitatea relativa poate fi invocata : de cel al carui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic (de exemplu, cel lipsit de discernamânt, titularul dreptului de preemtiune etc.); de reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exercitiu, care de altfel este cel care încheie actul juridic pentru incapabil, asa încât, cu atât mai mult, trebuie sa aiba dreptul de a invoca nulitatea menita sa-l ocrotesca pe cel aflat sub protectia sa; de succesorii partii ocrotite prin norma juridica încalcata la încheierea actului juridic, cu exceptia actiunilor intuitu personae; de catre procuror, în conditiile prevazute de art.45 C. proc.civ.; de creditorii chirografari ai partii ocrotite, pe calea actiunii oblice, afara de cazul în care ar fi vorba de drepturi strict personale (art.974 C.civ.). De asemenea, desi nu exista un text de lege expres în acest sens, se admite unanim ca si autoritatea tutelara poate invoca nulitatea relativa a actului juridic încheiat de sau pentru incapabili.

În doctrina nu exista însa un punct de vedere unitar cu privire la problema de a sti daca nulitatea relativa poate fi invocata si de catre ocrotitorul legal al minorului cu capacitate de exercitiu restrânsa, în cazul în care acesta din urma nu actioneaza din neglijenta. Într-o prima solutie, dominanta, se considera ca, întrucât dispozitiile legale în vigoare nu prevad un asemenea drept pentru ocrotitorul legal, invocarea nulitatii relative trebuie sa se faca personal de catre minorul cu capacitate de exercitiu restrânsa, dar cu încuviintarea prealabila a ocrotitorului legal. Cealalta solutie, care recunoaste dreptul ocrotitorului legal de a invoca nulitatea relativa, se bazeaza pe o interpretare extinctiva si teologica a art.9 alin.2 din Decretul nr.167/1958, în sensul ca, daca prin prescriptia curge numai de la data când ocrotitorul legal cunoaste cauza de anulare, înseamna, implicit, ca aceasta o poate si în invoca, fiindca altfel nu s-ar mai atinge scopul legii de a asigura o protectie reala celui cu capacitate de exercitiu restrânsa, iar, pe de alta parte, cerinta cunoasterii de catre ocrotitorul legal a cauzei de nulitate relativa ar fi în mare masura inutila .

b) Nulitatea relativa este prescriptibila

Regula potrivit careia nulitatea relativa trebuie invocata înauntrul termenului de prescriptie extinctiva se justifica prin aceea ca nulitatea relativa, fiind instituita pentru ocrotirea unor interese individuale urmeaza sa cedeze în fata intereselor generale pe care le asigura institutia prescriptiei extinctive. Necesitatea de a asigura certitudine si siguranta circuitului civil vizeaza si cauzele de nulitate relativa, aceasta necesitate fiind mai puternica decât nevoia de a sigura ocrotirea unor interese individuale. De altfel, interesul general, desi are prioritate fata de interesul individual, nu îl nesocoteste pe acesta din urma, întrucât cela care apreciaza ca prin încalcarea dispozitiilor legale încheierea actului actului juridic civil i-au fost aduse atingere propriilor interese nu este lipsit de posibilitatea de a cere desfiintarea actului juridic lovit de nulitate relativa, desigur înauntrul ttermenului de prescriptie extinctiva.

Subliniem ca Decretul nr.167/1958 nu prevede în mod expres si direct ca actiunea în nulitate relativa este supusa prescriptiei, dar stabileste momentul de la care începe sa curga termenul de prescriptie al actiunii prin care se solicita anularea actului.

Mentionam ca problema de a sti daca invocarea nulitatii pe cale de exceptiune este sau nu supusa prescriptiei extinctive nu a primit o rezolvare unitara în literatura de specialitate.

Într-o opinie, se considera ca invocarea nulitatii relative pe cale de exceptie este imprescriptibila (qae temporalia sunt ad agendum, perpetua sunt ad excipiendum) , aducându-se urmatoarele argumente: potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 prin prescriptie se stinge "dreptul la actiune", deci nu si exceptia; în cazurile în care se refera la nulitatea absoluta, legea arata ca aceasta poate fi invocata oricând, fie pe cale de actiune,fie pe cale de exceptie (art.2 din Decretul nr.167/1958), în timp ce privitor la nulitatea relativa limiteaza în timp numai exercitarea dreptului la actiunea în anulare, lasând astfel în afara câmpului sau de aplicare calea exceptiei, care constituie numai un mijloc de aparare; daca nulitatea relativa nu ar putea fi invocata oricând pe cale de exceptie, creditorul de rea-credinta ar putea sa lase sa treaca termenul de prescriptie pentru a actiona ulterior (ca exemplu, se citeaza cazul celui care cumpara un imobil de la un minor, fara însa a lua lucrul în posesie, determinându-l prin acesta pe vânzatorul ajuns major sa creada ca nu mai are de gând sa solicite executarea contractului si deci ca vânzatorul nu ar mai avea interes sa introduca actiunea în anularea vânzarii), însa o asemenea situatie defavorabila debitorului este evitata prin posibilitatea acestuia din urma de invoca nulitatea relativa pe cale de exceptie.

Într-o alta opinie, invocarea nulitatii relative pe cale de exceptie este prescriptibila . În sprijinul acestei solutii, în literaratura de specialitate au fost aduse diferite ergumente, precum: invocarea nulitatii relative pe cale de exceptie trebuie sa fie prescriptibila în aceleasi conditii în care se prescrie actiunea în nulitate relativa, întrucât si în acest caz se regaseste finalitatea prescriptiei extinctive, aceea de a nu lasa sa dainuie incertitudinea, de a limpezi raporturile juridice cilvile; tinând cont de faptul ca pretentiile patrimoniale în termenul unui act juridic lovit de nulitate relativa sunt prescriptibile, rezulta ca, dispare interesul solutiei imprescriptibilitatii exceptiei de nulitate relativa a actului juridic; indiferent de faptul ca se invoca pe cale de actiune sau pe cale de exceptie, nulitatea relativa ocroteste un interes individual, asa încât si solutia asupra prescriptibilitatii mijlocului procedural de invocare trebuie sa fie aceeasi; în cazul în care exceptia ar fi folosita pentru formularea unor pretentii ce trebuiau valorificate pe cale de actiune, ea va fi supusa prescriptiei, deoarece, altfel, ceea ce este prescriptibil potrivit legii ar devenii imprescriptibil prin vointa celui interesat dar împotriva legii; expirarea termenului de prescriptie lasa sa se presupuna vointa tacita de confirmare a actului juridic lovit de nulitate relativa; interesele celui ocrotit prin instituirea nulitatii relative nu sunt nesocotite prin solutia potrivit careia si exceptia de nulitate relativa este imprescriptibila, deoarece însasi legea limiteaza posibilitatea invocarii în timp a nulitatii relative pe cale de actiune.

c) Nulitatea relativa poate fi acoperita prin confirmare expresa ori tacita

Având menirea de a ocroti anumite interese individuale este firesc ca persoana interesata sa poata renunta în mod valabil la dreptul de a invoca nulitatea relativa, daca apreciaza ca acest fapt este conform interesol sale. Renuntarea la un asemenea drept are ca efect acoperirea nulitatii relative (deci consolidarea actului juridic anulabil ) si se realizeaza prin confirmare. Asadar, confirmarea este acel act juridic unilateral prin care se renunta la dreptul de a invoca nulitatea relativa.

Confirmarea poate sa fie expresa sau tacita.

Posibilitatea confirmarii exprese rezulta, caracter general, din art.1190 C.civ., potivit caruia, "actul de confirmare sau ratificare a unei obligatii, în contra careia legea admite actiunea în nulitate nu este valabil decât atunci când cuprinde obiectul, cauza si natura obligatiei si când face mentiune de motivul actiunii în nulitate, precum si despre intentia de a repara viciul pe care se întemeia acea actiune".

Pentru a fi valabil, actul de confirmare expresa trebuie sa îndeplinesca urmatoarele cerinte :

- sa provina de la cel îndreptatit sa invoce nulitatea si sa fie facut în deplina constiinta de cauza;

- viciul care afecta actul juridic lovit de nulitate relativa (cauza de nulitate relativa) sa fi încetat în momentul confirmarii (în caz contrar, însusi actul de confirmare este anulabil);

- sa cuprinda obiectul, cauza si natura obligatiei si sa faca mentiune de motivul actiunii în nulitate relativa;

- din cuprinsul actului sa se desprinda intentia de a acoperi nulitatea.

Confirmarea tacita rezulta din fapte care nu lasa nici o îndoiala asupra intentiei de acoperire a nulitatii relative.

Astfel, executarea voluntara a unui act juridic lovit de nulitate relativa reprezinta o confirmare tacita (este însa necesar ca persoana respectiva sa fi cunoscut cauza de nulitate relativa si sa fi executat actul în cunostinta de cauza). În acest sens, art.1167 alin.1 prevede ca "în lipsa unui act de confirmare sau ratificare, este destul ca obligatia sa se execute voluntar, dupa epoca în care obligatia putea fi valabil confirmata sau ratificata", iar, potrivit alineatului 2 al aceluiasi articol, "confirmarea,ratificarea sau executarea voluntara, în forma si în epoca determinate de lege, tin loc de renuntare în privinta mijloacelor si exceptiilor ce puteau fi opuse acestui act, fara a se vatama în drepturile persoanelor a treia".

Se apreciaza ca ar fi vorba de o confirmare tacita si în cazul neinvocarii nulitatii relative înauntrul termenului de prescriptie . Aceasta opinie este însa mai greu de primit, deoarece confirmarea este un act juridic unilateral si, deci, irevocabil, asa încât nu s-ar mai putea pune de accord institutia confirmarii actului juridic lovit de nulitate relativa cu institutia repunerii în termenul de prescriptie extinctiva. Cel mul, s-ar putea spune ca neinvocarea nulitatii relative înauntrul termenului de prescriptie extinctiva constituie o prezumtie (simpla) de confirmare tacita, care, ca orice prezumtie simpla, poate fi rasturnata.

Confirmarea, indiferent ca este expresa ori tacita, are ca efect validarea actului juridic anulabil, iar acest efect se produce retroactiv, adica de la data când a fost încheiat actul juridic confirmat.

Confirmarea nulitatii relative nu trebuie confundata cu ratificarea, aceasta din urma fiind actul prin care o persoana devine parte în actul juridic încheiat în lipsa ori cu depasirea împuternicirii necesare pentru a face actul respectiv . De asemenea, confirmarea nu se confunda nici cu refacerea actului, deoarece în cazul acesteia ia nastere un nou act juridic, care îsi produce efectele din acel moment, pe când confirmarea opereaza retroactiv. În sfârsit, este necesar sa se faca deosebire între confirmare si actul recognitiv, prin aceasta din urma recunoscându-se un act juridic preexistent numai în privinta existentei lui, iar nu si cu privire la validitatea lui, ceea ce înseamna ca persoana interesata nu renunta la dreptul de a invoca, daca este cazul, nulitatea relativa a actului juridic preexistent.

3.4. Comparatie de regim juridic între nulitatea absoluta si nulitatea relativa

Este de retinut ca nu exista deosebire de efecte între nulitatea absoluta si nulitatea relativa, în ambele cazuri actul juridic lovit de nulitate fiind lipsit de efectele în vederea carora a fost încheiat si care contravin unei dispozitii legale referitoare la conditiile sale de validitate.

Deosebirile de regim juridic între nulitate absoluta si relativa pot fi exprimate, sintetic, în felul urmator:

daca nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes, de instanta din oficiu sau de alte organe prevazute de lege, nulitatea relativa poate fi invocata, în principiu, numai de cel al carui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;

nulitatea absoluta este imprescriptibila, în schimb, nulitatea relativa este supusa prescriptiei;

daca nulitatea absoluta nu poate fi, în principiu, acoperita prin confirmare, nulitatea relativa poate fi confirmata, expres sau tacit.

4. Efectele nulitatii

4.1. Consideratii generale

Definitia efectelor nulitatii

Prin efectele nulitatii actului juridic civil întelegem consecintele juridice ale aplicarii sanctiunii nulitatii, adica urmarile datorate desfiintarii în întregime sau în parte a unui act juridic civil care a fost încheiat cu încalcarea dispozitiilor legale referitoare la conditiile sale de validitate. Asadar, esenta efectelor nulitatii este exprimata în chiar definitia nulitatii si consta în lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabila. Efectul nulitatii actului juridic civil este exprimat foarte sugestiv prin adagiul quod mullum est, mullum producit efectum.

Generic, efectul nulitatii consta în desfiintarea raportului juridic civil nascut din actul juridic civil lovit de aceasta sanctiune si, prin aceasta, restabilirea legalitatii.

Concret însa, efectele nulitatii difera, în primul rând, dupa cum nulitatea este totala sau partiala iar, în al doilea rând, în functie de ceea ce s-a întâmplat dupa închierea actului juridic civil lovit de nulitate, mai exact, dupa cum actul sau nu executat si dupa cum au fost încheiate sau nu acte juridice ulterioare în legatura cu aceleasi drepturi.

Sub cel de al doilea aspect mentionat mai sus, vom distinge urmatoarele ipoteze:

daca actul juridic nu a fost executat pâna în momentul în care este anulat, aplicarea sanctiunii nulitatii înseamna ca acel act nu mai poate fi executat nici dupa acest moment, deci partea sau partile actului juridic se afla în situatia în care nu ar fi facut actul juridic respectiv. În consecinta, cel pentru care actul juridic ar fi urmat sa dea nastere la drepturi subiective civile nu îsi va mai putea exercita aceste drepturi, care sunt socotite ca nu s-au nascut, iar cele pentru care actul urma sa dea nastere la obligatii civile nu va mai fi tinut sa le aduca la îndeplinire;

daca actul juridic a fost executat, în tot sau în parte, pâna în momentul declararii nulitatii, aplicarea nulitatii înseamna desfiintarea retroactiva a actului juridic, precum si restituirea, reciproca sau, dupa caz, unilaterala, a prestatiilor efectuate în temeiul acelui act;

daca actul juridic a fost executat, iar, pana în momentul declararii nulitatii, una din partile acestuia a încheiat una act juridic cu o terta persoana, prin care fie s-a transmis dreptul nascut din actul nul, fie s-a constituit ori s-a transmis un drept în strânsa legatura cu dreptul nascut din actul nul, aplicarea sanctiunii nulitatii presupune desfiintarea retroactiva a actului juridic executat (actul juridic primar), restituirea prestatiilor efectuate în baza acestui act, precum si desfiintarea, actului juridic subsecvent.

Enumerarea principiilor efectelor nulitatii

Ipotezele mentionate mai sus permit evidentierea celor trei principii ale efectelor nulitatii:

retroactivitatea efectelor nulitatii, în sensul ca efectele nulitatii se produc din momentul încheierii actului juridic;

repunerea în situatia anterioara (restitutio in integrum), care se realizeaza prin restituirea prestatiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat;

anularea atât a actului juridic initial, cât si a actului juridic subsecvent (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis);

Cât priveste corelatia dintre principiile efectelor nulitatii , este de observat ca principiul retroactivitatii efectelor nulitatii determina principiul restabilirii situatiei anterioare, în sensul ca, retroactivitatea nu ar însemna practic nimic daca tot ceea ce s-a prestat în temeiul actului nul nu ar fi supus restituirii. Principiul retroactivitatii determina (nu însaa direct, ci indirect, adica prin intermediul principiui restabilirii situatiei anterioare) si principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial, în sensul ca, dreptul transmis prin actul juridic nul, fiind desfiintat retroactiv, este supus restituirii, dar aceasta restituire, nu se poate face decât prin desfiintarea actului subsecvent de transmitere catre un subdobânditor sau prin care s-a constituit un drept în legatura cu acesta. Se poate spune ca ultimele doua principii mentionate mai sus apar drept consecinte principiului retroactivitatii efectelor nulitatii, reprezentând, totodata, mijloace de asigurare efectiva a retroactivitatii, ceea ce înseamna ca orice exceptie de la cele doua principii reprezinta, implicit, si o exceptie de la principiul retroactvitatii.

Principiile efectelor nulitatii sunt consecinte ale principiului mai larg quod mullum est, mullum producit efectum, care se manifesta si se realizeaza tocami prin cele trei principii mentionate mai sus. De aici vom desprinde concluzia ca exceptiile de la principiile efectelor nulitatii constituie, în acelasi timp, si limitari ale principiului quod mullum est, mullum producit efectum.

Reglementare

În stadiul actula al legislatiei civile, nu exista dispozitii legale de principiu referitoare la efectele nulitatii actului juridic civil. Exista însa, asa cum vom vedea, dispozitii legale privitoare la efectele nulitatii în anumite cazuri, precum si texte care consacra exceptiile la principiile nulitatii.

4.2.Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii

Notiune si fundament

Prin principiul retroactivitatii efectelor nulitatii întelegem regula potrivit caruia nulitatea produce efecte numai pentru viitor ci si pentru trecut, adica efectele nulitatii se produc din chiar momentul încheierii actului juridic civil. Asadar, vor fi înlaturate si efectele actului juridic care s-au produc între momentul încheierii acestuia si momentul anularii efective a actului. În temeiul retroactivitatii efectelor nulitatii actului juridic civil, partile ajung în situatia în care s-ar fi aflat daca nu ar fi încheiat acel act juridic.

Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii actului juridic civil decurge din principiul legalitatii, în sensul ca restabilirea legalitatii, încalcata la încheierea actului juridic civil, impune înlaturarea efectelor produse în temeiul actului respectiv. Acest principiu contribuie la asigurarea ordinii de drept, fiind de neconceput ca ordinea de drept sa fie în tulburata, însa efectele ce îi aduc atingerea sa fie totusi mentinute.



Exceptii

Exista unele cazuri în care, pentru anumite ratiuni, sunt mentinute efectele produse între momentul încheierii actului juridic si momentul anularii acestuia, deci cazuri când nulitatea produce efecte numai pentru viitor.

Dintre exceptiile de la principiul retroactivitatii efectelor nulitatii actului juridic civil, retinem urmatoarele[35]:

mentinerea efectelor produse de un contract cu executare succesiva, caz în care înlaturarea retroactivitatii se explica prin imposibilitatea obiectiva de restabilire a situatiei anterioare (spre exemplu, daca s-a încheiat un contract de locatiune, este imposibil ca folosinta bunului, de care a beneficiat locatarul pâna în momentul anularii contractului sa fie restituita locatorului);

pastrarea de catre posesorul de buna-credinta, în temeiul art.485 C.civ., a fructelor culese în intervalul de timp cât a durat buna sa credinta (buna-credinta înceteaza în momentul introducerii cererii în anulare, fiind însa posibil sa înceteze si înnainte de acest moment), caz în care neretroactivitatea efectelor nulitatii se întemeiaza pe ideea protectiei posesorului de buna-credinta, deci pe principiul ocotirii bunei-credinte. Spre exemplu, printr-un act juridic încheiat cu nesocotirea unor dispozitii legale referitoare la conditiile sale de validitate, primus îi transmite (sau îi constituie) lui secundus un drept real asupra unui bun frugifer; desi principiul retroactivitatii efectelor nulitatii ar impune ca secundus sa îi restituie lui primus fructele acestui bun si pe care le-a cules, întrucât se considera ca el nu a avut nici o data dreptul real asupra acestui bun, deci nu a avut nici una din prerogativele dreptului real respectiv (aici ineterseaza prerogativa de a culege fructele), totusi secundus va retine fructele culese în intervalul de timp cât a durat buna sa credinta[36], urmând a restitui numai bunul, precum si fructele dobândite ulterior momentului în care a încetat buna-credinta (de asemenea, daca este cazul, va restitui productele, indiferent de buna sau reaua sa credinta).

Asa cum a precizat deja, în categoria exceptiilor de la principiul retroactivitatii efectelor nulitatii urmeaza a fi incluse si exceptiile de la celelalte doua principii ale efectelor nulitatii, de care însa ne vom ocupa ceva mai jos.

4.3.Principiul restabilirii situatiei anterioare (restitutio in integrum)

Notiune si justificare

Principiul restabilirii situatiei anterioare (repunerii în situatia anterioara) etse acea regula de drept potrivit caruia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât partile raportului juridic sa ajunga în situatia în care acest act juridic nu s-ar fi încheiat.

Acest principiu este consecinta principiului retroactivitatii efectelor nulitatii si, totodata, apare ca un mijloc de asiguare a eficientei lui practice.

Ca si principiul retroactivitatii, principiul restitutio in integrum, vizeaza efectele nulitatii actului juridic între partile raportului nascut din actul respectiv iar nu si efectele fata de terti.

Este de observat ca prin desfiintarea actului juridic dispare temeiul juridic al executarii prestatiilor, ceea ce înseamna ca temeiul restituirii prestatiilor prestate în executarea actului juridic civil anulat nu mai poate fi acest act juridic. Tocmai de aceea, se admite ca actiunea prin care se solicita restituirea unor asemenea prestatii trebuie fundamentaa prin îmbogatirea fara justa cauza. Totusi, atunci când este vorba de un contract sinalagmatic, iar ambele si-au executat obligatiile înnainte de anularea acestuia, nu ar mai fi îndeplinite conditiile materiale ale intentarii actiunii întemeiate pe îmbogatirea fara justa cauza (actio in rem verso), nemaiputându-se vorbi despre marirea unui patrimoniu si micsorarea altui patrimoniu: mai degraba, este vorba despre o plata nedatorata, întrucât obligatia fiecaruia dintre patile contractului sinalagmatic (desfiintata retroactiv) apare casi când nu a existat vreodata.

În orice caz, trebuie retinut ca actiunea în restituirea prestatiilor efectuate în baza uni act juridic anulat (actiune) care este prescriptibila în toate cazurile, deci nu numai în cazul nulitatii relatice , ci si al nulitatii absolute) nu se confunda cu însasi actiunea în nulitate (actiune prescriptibila sau nu, dupa cum este vorba de o nulitate relativa ori de o nulitate absoluta). Asadar sub aspect procesual, cel interesat poate sa aleaga una din urmatoarele doua cai procesuale : sa ceara , în acelasi timp, atât anularea, cât si restabilirea situatiei anterioare, ipoteza în care actul de procedura prin care se declanseaza preocesul civil va avea doua capete de cerere si anume un capat de cerere principal, prin care se solicita declararea nulitatii actului juridic, precum si un capat de cerere accesoriu, prin care se solicita restituirea prestatiilor efectuate în temeiul actului juridic respectiv (acest din urma capat de cerere va fi solutionat pe fond numai daca se va admite capatul de crerere principal); sa solicite mai întai anularea actului juridic, iar, daca instanta va dispune desfiintarea acestuia, sa declanseze un al doilea proces, având ca obiect restituirea prestatiilor efectuate în baza acutului juridic anulat.

Exceptii

Constituie exceptii de la principiul restitutio in integrum situatiei în care, pentru anumite ratiuni, prestatiile efectuate în temeiul acutului juridic anulat nu sunt supuse restituirii, ci sunt mentinute în tot sau în parte

De regula, în doctrina si în jurisprudenta sunt considerate exceptii de la principiul în discutie :

- cazul celui lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsa, care este tinut sa restutuie prestatiile primite numai daca a profitat , integral sau partial, de avantajele patrimoniale prilejuite de acel act juridic (art.1164 C.civ.,)

4.4. Principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis)

Notiune si justificare

Desemnam prin acest principiu regula de drept potrivit careia anularea (desfiintarea) actului juridic initial (primar) atrage si anularea actului juridic subsecvent (urmator), datorita legaturii lor juridice.

Acest principiu priveste efectele nulitatii actului juridic fata de terti.

În literatura de specialitate, se subliniaza ca principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis este o consecinta atât a celorlalte doua principii ale efectelor nulitatii, cât si a principiului nemo plus iuris ad allium transferre potest, quam ipse habet (nemo dat quod non habet), în sensul ca, daca prin anularea actului juridic initial se desfiinteaza dreptul transmitatorului din actul juridic subsecvent (si care a fost dobânditor al unui drept în actul juridic initial), înseamna ca acesta a transmis un drept pe care nu îl avea, deci nici subdobânditorul nu putea deveni titularul acestui drept.

Principiul în discutie nu se bucura de o consacrare legala cu titlu general, însa exista o aplicatie în materie de ipoteca (art.1770 C. civ.).

S-a aratat ca, în practica, aplicarea acestui principiu se concretizeaza si în doua situatii specifice, anume[38]: în cazul "actelor autorizate", anularea autorizatiei administrative (anulare care reprezinta un act administrativ) conduce la anularea si a actului juridic civil care se întemeia pe acea autorizatie; în cazul a doua acte juridice, din care unul este principal, iar celalalt accesoriu, anularea actului principal atrage si anularea actului accesoriu, în temeiul principiului accesorium sequitum principale (se observa însa ca în acest din urma caz nu suntem în ipoteza propriu-zisa a principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, principiu care presupune doua sau mai multe acte juridice succesive, prin care s-au transmis aceleasi drepturi ori s-au constituit sau transmis drepturi aflate în strânsa legatura).

Exceptii

Sunt considerate exceptii de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis acele cazuri în care, pentru anumite ratiuni, anularea actului juridic initial nu atrage si anularea actului juridic subsecvent, ci acesta din urma este mentinut, desi se afla în strânsa legatura cu actul juridic desfiintat. Asadar, desi anularea actului juridic primar are drept consecinta desfiintarea dreptului care a fost constituit sau transmis prin intermediul acestui act, totusi ramâne în fiinta actul juridic încheiat ulterior de una din partile actului juridic primar cu un tert si în legatura cu dreptul dobândit prin actul initial, o data cu actul juridic subsecvent mentinându-se si dreptul dobândit de tert în temeiul acestuia.

De regula, aceste exceptii se întemeiaza fie pe principiul ocrotirii bunei-credinte a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros, fie pe necesitatea asigurarii securitatii si stabilitatii circuitului civil.

Ca exceptii de la principiul în discutie, de regula, în doctrina sunt retinute urmatoarele:

cazul aplicarii art.1909 alin. 1 C.civ. (coroborat cu art.972 C.civ.). De regula, în literatura de specialitate[39] se arata ca ipoteza acestei exceptii este urmatoarea: Primus îi încredinteaza lui Secundus un bun mobil, cu titlu precar (spre exemplu, se încheie un contract de comodat, de depozit etc., adica un contract prin care nu se constituie sau transmite un drept real cu privire la bunul mobil respectiv), iar Secundus vinde bunul în cauza lui Tertius, acesta din urma intrând în posesia bunului fiind de buna-credinta (crezând ca trateaza cu adevaratul proprietar), ulterior, contractul dintre Primus si Secundus se anuleaza (de exemplu, pentru error in negotio), dar aceasta nu antreneaza si anularea contractului dintre Secundus si Tertius, întrucât Tertius a dobândit bunul mobil cu titlu oneros si a fost de buna-credinta. Subliniem însa ca solutia este aceeasi (mentinerea actului juridic subsecvent) si atunci când Primus îi vinde lui Secundus un bun mobil, dupa care Secundus înstraineaza cu titlu oneros bunul respectiv lui Tertius, iar ulterior actul juridic dintre Primus si Secundus este anulat. În ambele cazuri însa trebuie întrunite cumulativ cele doua conditii, anume, pe de o parte, actul juridic subsecvent (deci actul prin care tertul a dobândit bunul mobil de la una din partile actului juridic primar) sa fie cu titlu oneros, iar, pe de alta parte, tertul sa fi fost de buna-credinta în momentul intrarii în posesia bunului;

- cazul aplicarii art.20 alin.2 din Decretul nr.31/1954, potrivit caruia, desi cel care a fost declarat mort pe cale judecatoreasca poate cere, dupa anularea hotarârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale, totusi, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat sa le înapoieze, decât daca se va dovedi ca la data dobândirii stia ca persoana declarata moarta este în viata;

cazul subdobânditorului de buna-credinta si cu titlu oneros al unui imobil[41]. Se considera însa ca în ipoteza speciala în care actul juridic primar ar fi desfiintat pentru lipsa capacitatii de exercitiu sau pentru restrângerea capacitatii de exercitiu a înstrainatorului (initial, adica din actul primar), principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis redevine aplicabil, deoarece interesul ocrotirii celui fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsa trebuie sa primeze fata de interesul securitatii circuitului civil, care ar impune apararea tertilor de buna-credinta ce au dobândit bunul cu titlu oneros .

În ce ne priveste, apreciem ca admisibilitatea exceptiei în discutie trebuie nuantata. În primul rând, este de retinut ca nu exista un text de lege expres care sa prevada ca va fi mentinut actul juridic cu titlu oneros în cazul în care subdobânditorul imobilului a fost de buna-credinta, ceea ce poate fi interpretat în sensul ca legiuitorul nu a dorit sa consacre o asemenea exceptie. Totusi, este necesar sa tinem cont si de dispozitiile înscrise în art. 36 pct. 1 si art. 38 din Legea nr. 7/1996.

Astfel, potrivit art. 36 pct. 1, "orice persoana interesata poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciara, daca printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila s-a constat ca înscrierea sau actul în temeiul caruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil" (s.n., G.B., cu precizarea ca persoana interesata poate fi chiar înstrainatorul din actul juridic lovit de nulitate), iar art. 38 alin. 1 din aceeasi lege dispune ca "actiunea în rectificare, întemeiata pe prevederile art. 36 pct. 1-4 îsi va produce efectele fata de tertele persoane care si-au înscris vreun drept real, dobândit cu buna-credinta si prin act juridic cu titlu oneros, întemeindu-se pe cuprinsul cartii funciare" (s.n., G.B.), însa, alineatul 2 al acestui articol instituie, pentru ipoteza din primul alineat, un termen de prescriptie extinctiva a actiunii în rectificare de 3 ani, "de la înregistrarea cererii pentru înscrierea dreptului a carui rectificare se cere", deci, de la data la care subdobânditorul de buna-credinta si cu titlu oneros al dreptului real imobiliar a solicitat înscrierea acestui drept în cartea funciara. Rezulta ca, în cazul în care dobânditorul din actul juridic primar (înstrainator în actul juridic subsecvent) si-a înscris dreptul real imobiliar în cartea funciara, iar ulterior transmite acest drept printr-un act juridic cu titlu oneros unui subdobânditor de buna-credinta, acesta din urma va putea fi actionat în judecata, dupa declararea prin hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila a nulitatii actului juridic primar, de catre înstrainatorul din actul primar, însa numai în termenul prevazut de art. 38 alin. 2; dupa expirarea acestui termen, subdobânditorul de buna-credinta si cu titlu oneros se bucura pe deplin de efectele publicitatii imobiliare, deci dreptul sau înscris în cartea funciara va fi opozabil înstrainatorului din actul judiciar primar, ceea ce echivaleaza cu mentinerea actului juridic subsecvent.

Initial, sa dispara (retroactiv) un drept subiectiv care, ulterior, a stat la baza încheierii actului juridic subsecvent. În schimb, cea de a doua ipoteza reprezinta o exceptie si de la principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, deoarece prin actul juridic initial s-a transmis dreptul de proprietate asupra bunului mobil cu toate prerogativele sale (inclusiv dispozitia), asa încât anularea acestui act ar urma sa duca la desfiintarea retroactiva a dreptului de proprietate dobândit de cumparator punându-se deci în discutie soarta actelor juridice încheiate ulterior de cumparator cu terte persoane.

Prin urmare, reprezinta o exceptie de la acest principiu al efectelor nulitatii cazul celui care, întemeindu-se pe înscrierea din cartea funciara, a dobândit un drept real imobiliar cu buna-credinta si printr-un act juridic cu titlu oneros, însa numai dupa trecerea unui termen de 3 ani de la data la care a fost înregistrata cererea sa de înscriere a dreptului real imobiliar respectiv în cartea funciara.

Mai mult, având în vedere prevederile art. 36, pct. 1 si ale art.37, pct. 2 din Legea nr.7/1996, rezulta ca tot o exceptie de la principiul în discutie o reprezinta si situatia subdobânditorului de buna-credinta cu titlu gratuit al unui drept real imobiliar, însa numai daca au trecut 10 ani de la data la care s-a înregistrat cererea lui de înscriere a respectivului drept în cartea funciara;

cazul actelor de conservare sau de administrare a bunului[43] , mentinerea acestora fiind justificata de interesul economic ori social sau de ocrotirea bunei-credinte .

Mentionam ca unii autori retin si cazul în care opereaza uzucapiunea ca o exceptie de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis , însa, este de observat ca dobândirea dreptului real este consecinta exercitarii posesiei în conditiile prevazute de lege, iar nu a mentinerii actului juridic subsecvent prin care uzucapantul a intrat în posesia bunului respectiv. Totusi, exista o situatie în care s-ar putea discuta despre o exceptie de la principiul în discutie, anume atunci când posesorul invoca uzucapiunea de 10 pâna la 20 de ani, prevalându-se, fiind de buna-credinta, de un just titlu ce reprezinta un act juridic translativ încheiat cu o persoana care, anterior, dobândise imobilul printr-un act juridic lovit de nulitate. Spre exemplu, Primus îi vinde lui Secundus un imobil. Ulterior, Secundus îi transmite acel imobil lui Tertius, dupa care actul juridic încheiat de Primus si Secundus este declarat nul. Întrucât nulitatea opereaza retroactiv, rezulta ca va fi lovit de nulitate si actul juridic translativ intervenit între Secundus si Tertius, deoarece se considera ca Secundus nu a fost niciodata proprietar al imobilului, deci Tertius, de buna-credinta, a tratat cu un neproprietar. Fiind lovit de nulitate relativa, potrivit art. 1897 alin. 3 C.civ., actul juridic translativ dintre Secundus si Tertius poate constitui just titlu pentru acesta din urma, care va deveni proprietar al imobilului prin intermediul uzucapiunii prescurtate. În ce ne priveste, consideram ca nu este vorba de o veritabila exceptie de la principiul în discutie, ci, chiar de o aplicatie a lui, deoarece actul juridic translativ, dintre Secundus si Tertius devine si el lovit de nulitate (relativa) existând însa particularitatea ca, în materia uzucapiunii prescurtate, un titlu lovit de nulitate relativa poate constitui just titlu; daca însa termenul uzucapiunii nu s-a împlinit, Primus va putea revendica imobilul de la Tertius, tocmai datorita împrejurarii ca nulitatea actului juridic primar a antrenat si nulitatea actului juridic subsecvent, deci acest din urma act juridic nu a putut transfera proprietatea.

5. Studiu de caz

Nulitatea contractului de vânzare-cumparare

Reclamanta S.V. a chemat în judecata pe pârâta N.M., cerând instantei, ca prin sentinta ce se va pronunta, sa se constate nulitatea actului de vânzare-cumparare autentic intervenit inter partes.

Reclamanta sustine în cerere, ca dupa ani de prietenie cu pârâta si cu familia acesteia a convenit sa locuiasca si sa gospodareasca împreuna cu acestia, în imobilul proprietatea lui N.M. De asemenea, S.V. sustine ca, dupa îndelungi chibzuinte, a hotarât sa mearga la notariat si sa încheie un act civil (prin care sa-si arate recunostinta pentru grija cu care a fost înconjurata de pârâta si familia acesteia) cu privire la imobilul proprietatea sa. Reclamanta arata ca acest act pe care dorea sa-l faca în favoarea pârâtei era de fapt un testament facut în timpul vietii si pentru acest lucru primea o suma de bani egala cu valoarea reala a garsonierei; în ceea ce priveste lucrarile pregatitoare, acestea au fost facute de catre N.M., S.V. fiind dusa cu un autoturism la notariat din care nu a coborât pentru a semna testamentul ei, asa dupa cum declara reclamanta, a semnat un act adus de un salariat al notariatului, act care dupa stiinta ei nu prea aducea a testament, dar a fost de acord pentru ca a primit înainte o suma considerabila de bani.

Ulterior S.V. a solicitat lui N.M. o copie dupa testament, dar aceasta a tergiversat înmânarea unui astfel de act si, atunci când reclamanta a fost sa-si viziteze garsoniera, aceasta a fost informata de catre vecini ca nu mai este proprietara, aceasta calitate având-o N.M., care a afirmat public ca doreste sa închirieze imobilul.

Fata de aceasta situatie S.V. s-a deplasat la notariat, unde a aflat ca de fapt a semnat un act de vânzare-cumparare, fapt confirmat ulterior si de pârâta.

La dosar S.V. a depus urmatoarele acte: actul de vânzare-cumparare autentificat semnat de însasi S.V., testamentul facut la notariat înaintea actului de vânzare, prin care S.V. lasa lui N.M. toate bunurile mobile, precum si dreptul de concesiune asupra locului de înmormântare.

În întâmpinare, N.M. arata ca, datorita starii de sanatate precare, S.V. avea nevoie de un regim alimentar si medicamentos permanent, care a fost asigurat de catre N.M., si drept recunostinta, S.V. a încheiat actul de vânzare-cumparare, primind si o suma de bani.

De asemenea, N.M. arata ca la notariat S.V. a semnat personal actul în fata notarului care s-a deplasat la locul unde se afla reclamanta.

Instanta, în conformitate cu rolul ei activ, a întrebat-o pe S.V. daca stie sa scrie, sa citeasca si daca atunci actul a avut posibilitatea sa citeasca în întregime actul pe care l-a semnat, iar aceasta a raspuns afirmativ.

Instanta de fond a respins actiunea, întrucât a retinut din depozitiile martorilor, propusi de pârâta, ca lui S.V. îi pare rau ca a vândut garsoniera pe un pret mic, dar doreste sa anuleze actul si sa o revânda altei persoane cu suma mai mare.

Instanta de apel a admis actiunea, considerând depozitiile martorilor irelevante.

2. NULITATEA sI INEXISTENŢA ACTULUI ADMINISTRATIV [46]

Teoria nulitatilor în dreptul administrativ trebuie sa aiba în vedere ca în aceasta materie avem fata în fata mai multe categorii de interese, cum ar fi: interese generale, înterese regionale, locale sau speciale si interese individuale care trebuie conciliate[47]. Asadar, în aceste conditii, având în vedere si faptul ca actul administrativ este acea forma juridica principala a activitatii administratiei publice care consta într-o manifestare unilaterala si expresa de vointa de a da nastere, a modifica sau a stinge drepturi si obligatii, în realizarea puterii publice, sub controlul de legalitate al instantelor judecatoresti , precum si specificul conditiilor de valabilitate ale acestuia (Conditii generale de legalitate si conditii specifice de legalitate pe considerente de oportunitate) se considera ca a sustine o teorie unitara a nulitatii actelor juridice (civile si administrative) este inacceptabila teoretic si practic. De altfel, chiar si sustinatorii acestei teorii recunosc existenta unor "particularitati specifice fiecarei ramuri de drept" . Se constata astfel ca, pe de o parte, majoritatea teoreticienilor de drept administrativ sunt de acord ca exista aspecte care disting fundamental nulitatea în dreptul civil de nulitatea în dreptul administrativ, iar pe de alta parte, majoritatea autorilor de drept administrativ sunt de acord cu faptul ca viciile care afecteaza legalitatea actelor de drept administrativ nu au toate o valoare egala.

În dreptul administrativ, discutiile s-au purtat si se poarta în legatura cu admiterea sau nu a teoriei nulitatii absolute si admiterea sau nu a teoriei anulabilitatii; admiterea sau nu a teoriei inexistentei si raportului dintre nulitate si revocabilitate[51].

Într-adevar, analizând doctrina se poate constata ca pozitiile diferite în stabilirea categoriilor de nulitati, structurarea diferita a acestora se datoreaza, în primul rand, criteriilor utilizate.

Astfel, într-o prima opinie se arata ca distinctia între acte nule si anulabile nu poate fi în nici un caz facuta pornind de la caracterul esettial sau neesential al lipsurilor care afecteaza un act de drept admjnistrativ, acest criteriu fiind "nesatisfacator pentru simplul motiv ca viciile neesentiale nu pot avea nici o consecinta asupra valabilitatii unui act administrativ"[52] si ca delimitarea îsi are izvorul într-o alta "distinctie, si anume, în opozitia care exista între legile imperative si cele dispozitive"

În acelas sens, un alt autor, dupa o ampla analiza a acestor criterii conchidea în sensul ca în dreptul administrativ, ca si în alte ramuri ale dreptului, nu pot fi aplicate alte criterii de distingere între nulitatile absolute si cele relative, ca sanctiuni ale încalcarii normelor juridice, decât acela al caracterului normei juridice înfrânte, determinat la rândul sau de natura relatiilor sociale si a intereselor pe care norma juridica le reglementeaza si le apara[53], iar altii au în vedere "gravitatea diferita a viciilor de legalitate care duc la anularea actelor" sau sustin ca sanctiunile se constata în functie de importanta conditiei de valabilitate nerespectate, de gravitatea încalcarii.

Plecând de la necesitatea calificarii nuantate a nerespectarii conditiilor de fond si respectiv de forma, profesorul Antonie Iorgovan[56] precizeaza ca nimic nu se opune de a prelua terminologia consacrata: nulitate aboluta, nulitate relativa si inexistenta actului administrativ, dar nici nu ne împiedica a folosi notiunea de anulabilitate.

De retinut ca în doctrina româneasca exista unele constante ale evolutiei conceptiei despre nulitatea si inexistenta actului administrativ.

În perioada interbelica[57] dominanta este teoria nulitatilor tripartita, potrivit careia actele administrative pot fi inexistente, acte nule de drept si acte anulabile, pornind de la faptul ca respectarea regulilor de competenta, de forma, de mijloace, este ceruta si de interesul public si de interesul particularului (spre deosebire de dreptul privat care impune protectia intereselor private).

Actele inexistente sunt definite în acea perioada ca fiind acele acte carora le lipseste unul din elementele constitutive necesare si esentiale pentru formarca actului juridic în general sau pentru formarea acelui act special ("lipsite de orice fundament si forta legala") fiecare purtându-se fata de dânsul ca si când nu ar exista, nulitatea lui putând fi invocata de oricine are interesul[58]. În prezent, preluându-se aceasta teza se defineste inexistenta ca fiind acea sanctiune care opereaza ori de câte ori unui act administrativ îi lipseste o conditie esentiala prevazuta de lege pentru adoptarea lui.

Asadar, putem retine drept elemente esentiale în definirea notiunii de inexistenta a actului administrativ faptul ca aceasta este o sanctiune cu caracter exceptional, care înlatura prezumtia de legalitate a actului administrativ si ca inexistenta poate fi juridica sau materiala si oricine o poate sesiza si, de asemenea, nu are caracter obligatoriu. Comparând nulitatea cu inexistenta putem observa ca, atât nulitatea, cât si inexistenta sunt sanctiuni datorate încalcarii unor conditii de valabilitate ale actului administrativ, dar de grade diferite de gravitate. În timp ce actul administrativ nu se bucura de prezumtia de legalitate, actul administrativ inexistent nu se mai bucura de aceasta prezumtie, motiv pentru care în primul caz actul este obligatoriu pâna la constatarea nulitatii sale, în timp ce în cel de-al doilea caz acesta nu este obligatoriu.

Din punct de vedere al naturii sale, întelegem prin nulitate o sanctiune care intervine atunci când actul este lovit de unele vicii de legalitate, prin a caror constatare înceteaza prezumtia de legalitate a actului, iar prin inexistenta actului o nulitate atât de grava încât nu prezinta nici macar o "umbra a unei aparente de legatitate"[60].

si în doctrina straina, înca din anul 1925, se sustinea ca anumite neregulariati ale actului administrativ pot avea ca urmare chiar inexistenta actului însusi, acesta nemaiavând natura de act juridic administrativ si nemaifiind necesar ca o autoritate publica sau un judecator sa constate inexistenta lui, caci acest act nu va mai produce nici un fel de efect juridic dorit de autorul sau [61].

Mai târziu, teoreticienii francezi[62] au definit inexistenta actului administrativ relativ asemanator. Astfel, într-o prima opinie , se sustine ca un act inexistent este acela caruia îi lipseste un element esential si care nu are nevoie de anulare, întrucât noi nu putem decât sa constatam ca el nu exista în realitate si, de asemenea, în situatia în care ne aflam în prezenta unor acte a caror existenta nu poate fi stabilita în materialitatea ei, ne aflam tot în fata unui caz de inexistenta.

Într-o alta opinie[64], se sustine ca pe langa forma normala de invalidare care corespunde nulitatii absolute din dreptul civil, în dreptul administrativ sunt cunoscute, cu titlu de exceptie, o forma de invaliditate mai putin grava (nulitate relativa), dar si o forma agravata de invaliditate (inexistenta).

Întelegând inexistenta actului administrativ ca fiind un grad mai grav de neregularitate, unii autori au considerat ca putem distinge între acte literalmente inexistente material care nu prezinta nici o aparenta si care nu sunt efectiv realizate si acte inexistente juridic, inexistenta acestora din urma find determinata de gradul de gravitate a neregularitatii care le afecteaza[65].

În sfârsit, Charles Debbasch[66] definea actul inexistent ca fiind "actul viciat de o grava ilegalitate".

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE STRĂINĂ DE SPECIALITATE

A. de Laubadére, J. C. Venezia si Y. Gaudemet, Traité de droit administratif, Tome 1, l4eme, Editura Paris,.

G. Jéze, Les principes généraux du Droit administratif, 3éme, Editura Marcel Giard, Paris,1925.

G. Marty, P. Raynaud. Droit civil, tome I, Introduction générale á l'étitude du droit et des institutions judiciares, Les personnes, Paris, Sirey, 1961.

J. Rivero, J. Waline, Droit administratif, l6eme, Editura Dalloz, Paris, 1996.

J. Waline, Droit administratif, l6eme, Editura Dalloz, Paris, 1996.

Jürgen Schwarze, Droit administratif européen, Office des publications Officielles des Communautés européennes, Bruyland, 1994, Paris

M. Waline, Précis de droit administratif, Editura Montchrestien, Paris, 1969

BIBLIOGRAFIE ROMÂNĂ

Alexandru Negoita, Drept administrativ si stiinta administratiei, Editura Atlas Lex, Bucuresti, 1993.

Antonie Iorgovan, Mihai Deleanu, Ioan Moraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, Constitutia României comentata si adnotata, RA Monitorul Oficial, Bucuresti, 2003.

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Editura All Beck, Bucuresti, 2002.

Constantin Hamangiu, Ion Rosetti Balanescu, Alexandru Baicoianu, Tratat de drept civil român, vol.1, Bucuresti, 1928.

Constantin Rarincescu, Contenciosul administrativ român, Editia a II-a, Editura Universala Alcalay & co, Bucuresti, 1936.

D. Alexandresco, Principiile dreptului civil, vol.I, Bucuresti, 1926.

Dumitru Brezoianu, Drept administrativ român, Ed. Lucretius, Bucuresti, 1997.



Emil Poenaru, Introducere în dreptul civil. Teoria generala. Persoanele, Editura Europa Nova, 1996.

Gabriel Boroi, Drept civil - partea generala, Editura All Beck, Bucuresti, 2001.

Gheorghe Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007.

Gheorghe Tarhon, Raspunderea patrimoniala a organelor administratiei de stat si controlul jurisdictional indirect al legalitatii actelor administrative, Editura stiintifica, Bucuresti, 1967.

Ioan Alexandru, Mihaela Carausan, Sorin Bucur, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005.

Iulian M. Nedelcu, Alina Livia Nicu, Drept administrativ, Editura Themis, Craiova, 2002.

Mihai Rarincescu, Notiuni de drept civil, vol.I, Bucuresti, 1940

Mircea Preda, Drept administrativ - partea generala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000.

Moraru Nicolae, "Actul juridic civil", în Drept civil român. Curs selectiv pentru licenta (1996), Editura Press Mihaela, Bucuresti,1996.

Paul Mircea Cosmovici, Introducere în dreptul civil, Editura All, Bucuresti, 1993.

Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ.Principii generale, editia a IV-a, Institutul de Arte Grafice E. Mârvan, Bucuresti, 1934.

Rodica Narcisa Petrescu, Drept Administrativ, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2001.

Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, vol. 1, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1997.

stefan Rauschi, Drept civil. Partea generala. Persoana fizica. Persoana juridica, Editura Fundatieie "Chemarea", Iasi, 1993.

Teofil Pop, Drept civil român. Teoria generala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993.

Tudor Draganu, Nulitatile actelor administrative individuale, în "Studia Napocensia", Seria Drept. vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1981.

Virginia Vedinas, Drept administrativ si institutii politico-administrative, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002.



A se vedea A. Pop, Gh. Beleiu, op.cit.,354; T. Pop, op.cit., p.181

Pentru definirea nulitatii de alte sanctiuni de drept civil, a se vedea: A. Pop, Gh. Beleiu, op.cit., p.411-415; Gh. Beleiu, op.cit., p.180-182; st. Rauschi, op.cit., p.122-124; T. Pop, op.cit., p.207-208; I. Dogaru, op.cit., p.242-245; P. M. Cosmovici, op.cit., p.139-140. Cu privire la ineficacitatea actului juridic si cauzele acesteia, a se vedea, pe larg D. Cosma,op.cit., p.415 si urm.

Spre exemplu, daca la încheierea unui contract de vânzare-cumparare, cumparatorul a fost în eroare cu privire la calitatile substantiale alea bunului, atunci el va putea solicita anularea contractului respectiv. Daca însa, contractul a fost încheiat în mod valabil, dar vânzatorul nu preda lucrul vândut sau cumparatorul nu plateste pretul, atunci cel interesat va putea sa ceara rezolutiunea contractului respectiv (cel interesat poate sa solicite si executarea silita a obligatiei ce revine celeilalte parti contractante).

De exemplu, încheierea unui contract de locatiune prin violenta atrage nulitatea relativa a acestuia, în vreme ce neplata chiriei de catre locatar poate conduce la rezilierea contractului.

Pentru preluarea acestei conceptii în doctrina moderna, a se vedea, spre exemplu, G. Marty, P. Raynaud. Droit civil, tome I, Introduction générale á l'étitude du droit et des institutions judiciares, Les personnes, Paris, Sirey, 1961, p.599

A se vedea Aubry et Rau, Cours de droit civil français, 5eme édition, tome I, p.180-181; D. Alexandresco, Principiile dreptului civil, vol.I, Bucuresti, 1926, p.80 si urm..

Tr. Ionascu, E. Barrasch, op.cit.,p.341-342; D. Cosma, op.cit.,p.300-302; A.Popa, Gh. Beleiu, op.cit., p.360; O. Capatâna, op.cit., p.220; T. Pop, op.cit.,p.186-187; I. Dogaru, op.cit.,p.229; P.M. Cosmovici, op.cit.,p.140; E. Poenaru, op.cit.,p.143-144. Pentru critica teoriei actelor existente, a se vedea si C. Hamangiu, I. Rosseti Balanescu, Al. Baicoianu, op.cit.,vol. I, p.196-198.

Astfel, comparându-se actul juridic cu un organism uman, se arata ca actul juridic valid este precum un organism perfect sanatos, actul juridic lovit de nulitate relativa este ca un organism atins de o boala care se poate vindeca, actul juridic lovit de nulitate absoluta este precum un organism atins de o boala incurabila, care îi va aduce moartea, iar actul inexistent este ca un organism ce nu a putut sa prinda viata.

A. Weill, F. Terre, op.cit., p.330.

A se vedea, spre exemplu: A. Pop, Gh. Beleiu, op.cit., p.379; st. Rauschi, op.cit., p.116; I. Pop, op.cit., p.184.

A. Pop, Gh. Beleiu, op.cit.,p.382-383.

A se vedea, de exemplu, Trip.Supr.,s.civ.,dec.nr.410/1977, în Culegere de decizii 1977, p.99.

A se vedea si Tr. Ionascu, E. Barrasch, op.cit.,p.343-345; D. Cosma, op.cit.,p.331-333; A. Pop, Gh. Beleiu, op.cit.,p.386; O. Capatâna, op.cit.,p.220; st. Rauschi, op. cit. p.116, nota 110.

Dupa cum s-a precizat în literatura juridica mai veche, "în toate cazurile de nulitate judecatorul constata cauza ineficacitatii actului si, odata cauza constatata , el proclamând nulitatea actului"- C. Hamangiu, I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit. Vol. I. P.197.

Prin fraudarea legii se întelege acea operatiune care consta în folosirea anumitor dispozitii legale, dar nu în scopul pentru care acestea au fost edictate, ci în vederea eludarii altor dispozitii legale, imperative. Pentru cazuri, in practica, de fraudare a legii, a se vedea: Trib. Supr., s.civ., dec.nr. 1857/1973, în Culegere de decizii, 1973, p.105; dec.nr.661/1979, în "Revista româna de drept" nr. 11/1979, p.63; C.S.J.,s.civ.dec.nr.671/1993, în revista "Dreptul" nr.7/1994,p.82.

A se vedea si A.Pop, Gh.Beleiu, op.cit.p.362-365; Gh. Beleiu, op.cit.p.185; O. Capatâna, op.cit. p.221-226; st. Rauschi, op.cit.,p.113-114; T. Pop, op.cit.p.188; I. Dogaru, op.cit.,p.230-231; E.Poenaru, op.cit.p.149-150; M. Nicolae, op.cit.,p.73.

Trib. Supr..s.civ. dec.nr.1998/1989, în revista "Dreptul" nr.7/1990, p.66.

Trib. Supr..s.civ.dec.nr.1815/1989, în revista "Dreptul" nr.7/1990, p.66 (nulitatea absoluta, pentru cauza imorala a contractului de întreinere încheiat în scopul mentinerii starii de concubinaj); dec.nr.144/1983, în Repertoriu 1980-1985, p.79,nr.70 (nulitatea liberalitatii prin care s-a urmarit începerea, continuarea sau reluarea unei relatii de concubinaj).

A se vedea si A. Pop, Gh. Beleiu, op.cit.,p.365-367; Gh. Beleiu, op.cit.,p.185; O. Capatâna, op.cit.,p.228-232; T. Pop, op.cit.,p.188-189

Trib.Supr.,s.civ.,dec.nr.1998/1989, citata mai sus.

Mai mult pentru a se asigura respectarea unui alt principiu care guverneaza procesul civil (principiul contradictorialitatii), instanta este obligata sa puna în discutia partilor problema nulitatii absolute, fiind fara relevanta ca aceasta esteretinuta doar ca un mijloc de aparare împotriva pretentiei reclamantului.

M. Eliescu, Unele probleme privitoare la prescriptia extinctiva în cadrul unei viitoare reglementari legale, în revista "Studii si cercetari juridice" nr.1/1956, p.259-260; Plenul Trib.Supr.,dec.de îndrumare nr.15/1965, în Culegere de decizii1965, p.125

Tr. Ionascu, E.Barrasch, op.cit., p.372 si urm.

D. Cosma, op.cit.,p.305

De asemenea, conform art.20 C.fam., "casatoria încheiata împotriva dispozitiilor privitoare la vârsta legala nu va fi declarata nula daca între timp acela dintre soti care nu avea vârsta ceruta pentru casatorie a împlinit-o ori daca sotia a dat nastere unui copil sau a ramas însarcinata", iar art.22 C.Fam., dispune ca "în cazul în care sotul unei persoane declarata moarta s-a recasatorit si dupa aceasta hotarârea declarativa de moarte este anulata, casatoria cea noua ramâne valabila", prima casatorie fiind desfacuta pe data încheierii noii casatorii.

A se vedea, spre exemplu, Gh. Beleiu, op.cit.,p.186

A se vedea si A. Pop, Gh. Beleiu, op.cit.,p.372-373.

M .Nicolae, op.cit.,p.75-76.

Pentru aceasta opinie a se vedea: T. Pop, op.cit.,p.192 si p.226-227; T. R. Popescu, Drept civil, vol.I, Introducere generala, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1994, p.153.

D. Alexandrescu, op.cit.,vol III, p.406-407; A. Ionascu, op.cit.,p.157; tr. Ionascu, E. Barrasch, op.cit., p.376; D. Cosma, op.cit., p.319; A. Pop, Gh. Beleiu, op.cit.,p.376-377; O. Capatâna, op.cit.,p.234; M. Cosmovici, op.cit.p.172; M. Nicolae, op.cit.,p.76.

A se vedea si A. Pop, Gh. Beleiu, op.cit.,p.377; st. Rauschi, op.cit., p.115, nota 109.

Gh. Beleiu, op.cit.,p.187; E. Poenaru, op.cit.,p.152; M. Nicolae, op.cit.,p.76.

A se vedea supra, prezentul capitol, sectiunea aIII-a, subsectiunea a II-a, nr.4.4, p.229, nota 1.

A se vedea si A. Pop, Gh. Beleiu, op.cit.,p.390-391.

Gh. Beleiu, op.cit.,p.189; P. M. Cosmovici, op.cit.,p.143; E. Poenaru, op.cit.,p.154; M. Nicolae, op.cit.,p.79.

Astfel s-a decis ca declararea nulitatii unui contract de vânzare-cumparare nu justifica obligatia cumparatoruluila restituirea fructelor culese, decât începând cu data introducerea actiunii în anulareacontractului respectiv, deoarece pentru perioada anterioara el era îndreptatit sa le culeaga în vitutea transmiterii si posedarii cu buna-credinta a bunului ce a constituit obiectul vânzarii, de asemenea, vânzatorul urmeaza sa fie obligat la plata dobânzii aferente sumei ce a primit-o ca pret al vânzarii tot numai de la data introducerii actiunii în anularea vânzarii (Trib. Supr.,s.civ.,dec.nr.322/1980, în Culegere de decizii1980,p.63; dec.nr.1005/1985, în Culegere de decizii1985, p.34).

Mai sunt si alte exceptii de la principiul retroactivitatii efectelor nulitatii precum: cazul casatoriei putative (art.23 alin.1 C.fam.) în sensul ca efectul retroactiv al anularii casatoriei este înlaturat fata de sotul ce a fostde buna-credinta la încheierea casatoriei, care pastreaza statultul de sot dintr-o alta casatorie valabila pe perioada cuprinsa între momentul încheierii casatoriei si cel în care hotarârea judecatoreasca de anulare a casatoriei devine definitiva; cazul copiilor dintr-o casatorie anulata (art.23 alin.2 C. fam.), în sensul ca anularea casatoriei nu produce nici un efect fata de copiii din aceasta casatorie nu numai pentru trecut, dar nici macarpentru viitor (se observa ca, în acest din urma caz, principiul ocrotirii intereselor minorilor înlatura nu numai retroactivitatea efectelor nulitatii, ci însasi nulitatea, desigur numai în privinta minorilor rezultati din casatoria ce ulterior a fost anulata); cazul prevazut de art.3424 din Legea nr. 31/1990, conform caruia, "pe data la care hotarârea judecatoreasca de declarare a nulitatii (unei societati comerciale înmatriculate în registrul comertului - p.n., G.B.) a devenit irevocabila, societatea înceteaza fara efect retroactiv..."

A. Pop. Gh. Beleiu op.cit. p.399-400; O capatâna, op.cit. p.246; st. Rauschi, op.cit. p.118-119; M. Nicolae, op.cit. p.81. Din aceasta justificare nu trebuie trasa concluzia potrivit careia ar fi necesar ca actul juridic subsecvent sa fie un act constitutiv sau translativ de drepturi reale. Principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului primar îsi gaseste aplicare si atunci când este vorba de drepturi de creanta (spre exemplu, dupa încheierea unui contract de vânzare cumparare, cumparatorul încheie un contract de locatiune pe o durata mai mica de 5 ani, contract ce da nastere numai la un drept de folosinta ca drept de creanta, iar daca ulterior se va desfiinta contractul de vânzare-cumparare, în principiu, se va desfiinta si contractul de locatiune). De altfel, este posibil ca nici unul dintre cele doua acte juridice sa nu fie constitutive sau translative de drepturi reale (de exemplu, actul juridic primar îl reprezinta un contract de locatiune, iar actul juridic subsecvent este un contract de sublocatiune sau de cesiune a contractului de locatiune).

A se vedea, spre exemplu, A. Pop, Gh. Beleiu, op.cit. p.401; T. Pop. op.cit., p.202; D. A. Sitaru, op.cit., p.151.

Se poate observa ca prima ipoteza nu constituie atât o exceptie de la principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial, cât o expresie numai de la principiul nemo dat quod non habet, de vreme ce, prin actul juridic initial nu s-a creat sau transmis un drept care sa îi permita lui Secundus înstrainarea bunului mobil. În alte cuvinte, nu s-ar pune problema ca anulând actul juridic

A se vedea si Trib.Supr, s.civ., dec.nr.463/1980, în Culegere de decizii 1983, p.31; dec.nr. 1812/1984, în "Revista româna de drept" nr.7/1985, p.68. Subliniem însa ca, în jurisprudenta sunt dominate solutiile care nu recunosc aceasta exceptie.

D. Cosma, op.cit., p.357-358; O. Capatâna, op.cit., p.247; E. Poenaru, op.cit., p.156; M. Nicolae, op.cit., p.82.

Pentru includerea acestui caz în categoria exceptiilor de la principiul în discutie, a se vedea si A. Pop, Gh. Beleiu, op.cit., p.401-402; O. Capatâna, op.cit., p.247; st. Rauschi, op.cit., p.119; I. Dogaru, op.cit., p.239. Referitor la actele de conservare sau de administrare, s-a sustinut si opinia ca ele nu pot fi exceptii, deoarece nu sunt translative - M. Nicolae, op.cit., p.82,nota 54. În ce ne priveste apreciem ca nu exista nici un temei pentru a reduce sfera de aplicare a principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis la categoria notelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale, ci, asa cum am aratat cu un alt prilej, principiul în discutie ar urma sa se aplice si în cazul actelor juridice generatoare de drepturi de creanta asa încât este necesar sa se retina si aceasta exceptie.

De exemplu, se va mentine contractul încheiat de cumparatorul unei case cu un antreprenor si care priveste efectuarea unor reparatii curente (caz în care contractul de antrepriza reprezinta un act de administrare) chiar daca se va anula actul juridic prin care cumparatorul (clientul din contractul de antrepriza) a dobândit respectiva casa. De asemenea, contractul de locatiune încheiat pe o durata de cel mult 5 ani, fiind act de administrare, îsi va produce efectele chiar daca s-ar desfiinta cu efect retroactiv titlul locatorului, însa numai daca locatarul a fost de buna-credinta.

A se vedea, spre exemplu, O. Capatâna, op.cit., p.246; I. Dogaru. Op.cit., p.239.

Analiza facuta de dr. Rozalia-Ana Lazar în teza de doctorat intitulata ,,Nulitatea actului administrativ în dreptul românesc si comparat", sustinuta la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, sub îndrumarea prof.univ.dr. Antonie lorgovan (Capitolul II, pg. 197 si urm.).

Paul Negrulescu, Tratat de drept administrativ, Institutul de Arte Grafice, Bucureti, 1934, pg. 426

Antonie lorgovan, op. Cit., editia a III-a, vol. 1, pg. 274.

Gh. Tarhon, Consideratii în legatura cu teoria nulitatii actelor juridice in dreptul administrativ, în Justitia noua nr. 6/1966, pg. 19-32.

Idem pg. 25.

Antonie Iorgovan, op. cit., vol. 1, editia a III-a, pg. 321.

T. Draganu, op. cit., pg. 162-163.

V. Gh. Tarhon, Raspunderea patrimoniala a organelor administratiei de stat si controlul jurisdictional indirect al legalitatii actelor administrative, Editura stiintifica, Bucuresti, 1967, pg. 163.

Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, vol. 1, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1997, pg.280.

Valentin I. Prisacaru, op. cit., pg. 389.

Antonie Iorgovan, op. cit., Editia a III-a, vol. 1, pg. 323-325.

Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ.Principii generale, editia a IV-a, Institutul de Arte Grafice E. Mârvan, Bucuresti, 1934, pg. 425.

C-tin Rarincescu, Contenciosul administrativ român, Editia a II-a, Editura Universala Alcalay & co, Bucuresti, 1936, pg. 340-341.

Tudor Draganu, Nulitatile actelor administrative individuale, în "Studia Napocensia", Seria Drept. vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1981, pg. 64; T. Draganu - Actele de drept administrativ,Editura stiintifica, Bucuresti, 1959, pg. 149-156.

Antonie Iorgovan, op. cit., Editia a III-a, vol. I pg. 327.

G Jéze, Les principes généraux du Droit administratif, 3éme, Editura Marcel Giard, Paris,1925, pg. 76.

A. de Laubadére, J. C. Venezia si Y. Gaudemet, Traité de droit administratif, Tome 1, l4eme, Editura Paris, L.G.D.J., pg. 639; J. Rivero, J. Waline, Droit administratif, l6eme, Editura Dalloz, Paris, 1996, pg. 98-99 si M. Waline, Précis de droit administratif, Editura Montchrestien, Paris, 1969, pg. 324.

M. Waline, op. cit., pg. 325.

J. Rivero, J. Waline, op cit., 99.

A. de Laubadere, J.C. Venezia si Y. Gaudemet, op. cit., pg. 638-639.

Ch. Debbasch, Institutions et droit administratifs, L'action et la controle de l'administration, Presses Universitaires de France, 1998, pg. 363-364.










Document Info


Accesari: 22697
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )