Competenta in materia contractelor de munca
Sectiunea 5 a Regulamentului 44/2001, prevede reguli jurisdictionale in materia contractelor individuale de munca.Putem observa ca din punct de vedere structural, prezinta similitudini cu Sectiunea 4 rezervata comptetentei in materia contractelor incheiate de consumatori.Se poate astfel spune ca art.15 16 si 17 a fost imprumutat in linii mari si implementat in art.18, 19, 20 si 21.
Pentru notiunea de contract individual de munca nu este prevazuta o definitie in Regulamentul 44/2001.Aceasta 414i85e oarecare tacere a legii este fara echivoc acoperita de CJE, care confera unele indicii in ceea ce priveste interpretarea notiunii.Astfel s-a incercat definirea contractului individual de munca in sens unitar in concordanta cu aplicarea uniforma a Regulamentului 44/2001 si avind in vedere prevederile nationale in ceea ce priveste notiunea un contract de munca.
Regulile de competenta incidente in prezenta sectiune, sunt in principiu acelasi ca si la sectiunile anteriore rezervate contractelor de asigurari si celor incheiate de consumatori, punandu-se accent pe protectia angajatului ca si parte in contractul individual de munca situandu-se pe picior de inferioritate in raport cu angajatorul.Astfel se face o derogare de la princiipile generale de jurisdictie.
Art.19 al.1 stabileste regulile generale de jurisdictie mentionand ca instanta competenta ca fiind aceea de la domiciliul paratului.Cu privire la domiciliu, articolul de referinta in cazul persoanelor fizice este art.59 din Regulamentul 44/2001 iar cu privire la persoanele juridice art.60.
In aliniatul 2 al art.19 sunt prevazute reguli de competenta alternativa aflate la indemana angajatului ca parte situata pe pozitie inferioara cu angajatorul sau.
Potrivit art.19 al.2 lit a angajatul in caz de litigiu cu angajatorul se poate adresa cu o actiune la instanta de la locul unde isi desfasoara sau si-a desfasurat activitatea.Alternativa este oferita de lit.b a aceluiasi articol care prevede ca si competenta instanta in raza careia se afla intreprinderea care l-a angajat.
Pe de alta parte, angajatorul, potrivit art.20 al.1, il poate actiona in judecata pe angajat doar la instanta de la domiciliul celui din urma si nu la instanta unde isi desfasoara angajatul activitatea aceasta de cele mai multe ori fiind de la domiciliul angajatorului.Exceptia este reprezentata de al.2 al art.20 in ceea ce priveste cererile reconventionale[1].
In ceea ce priveste competenta instantei de la locul unde angajatul isi desfasoara activitatea, prevederi in acest sens putem gasi in Conventia de la San Sebastian din 1989 mai exact in cuprinsul art.5 al.1, jucand un rol important in sistemele nationale de drept international privat.Aceasta prevedere isi are originea in cauza Ivenel[2] din 1982, cu ocaza careia CJE a statuat ca instanta sa solutioneze litigiul dintre angajat si angajator va fi aceea de la locul unde cel dintai isi indeplineste obligatiile contractului de munca fata de angajator.In acest caz legea aplicabila de care va tine cont instanta va fi aceea a contractului de munca.
Acasta solutie data de CJE, favorizeaza pe buna dreptate angajatul ca si parte intr-un contract individual de munca, costurile promovarii une actiuni fiind mai reduse avand in vedere ca instanta va fi aceea de la locul unde isi desfasoara activitatea fiind evitate cheltuieli de deplasare.Din perspectiva angajatorului situatia se prezinta oarecum aceeiasi, deoarece in ultima instanta el este cel care stabileste locul prestarii muncii[3].
Pentru ca aceasta dispozitie a Regulamentului 44/2001 sa-si gaseasca aplicabilitatea, locul desfasurarii muncii trebuie sa se situeze pe teritoriul statelor contractante.
In aplicarea prevederii, nu sunt intampinate dificultati atunci cand angajatul isi desfasoara activitatea intr-un singur loc.Dar ce se intampla atunci cand munca angajatului se desfasoara pe teritoriul mai multor state, niciuna din locatii nefiind considerata „obisnuita in desasuratrea activitatii”?.
Pentru prima data aceasta problema a aparut in dezbatere in anul 1993 in caza Mulox[4].In speta, un fost angajat care si-a desasurat activitatea pe teritoriul mai multor state a intentat o actiune impotriva fostului angajator.CJE a fost sesizata cu o cerere de a determina locul prestarii in mod obisnuit a activitatii.CJE a statuat ca trebuie interpretat art.19 in asa fel incat sa se evite conflictul pozitiv de competenta,care poate duce la dispunerea unor hotarari judecatoresi ireconciliabile intre ele si imposibil de pus in executare.Astfel,CJE a precizat ca va fi competenta sa solutioneze litigiul, instanta de la locul unde angajatul s-a descarcat de obligatiile principale contractuale fata de angajatorul sau.In acest sens se are in vedere locul unde isi stabileste obictele necesare activitatii sau centrul de activitate.
Art.19 al.2 confera angajatului posibilitatea de a se adresa cu o actiune impotriva angajatorului la instanta de la ultimul loc de munca.Se poate observa ca este vorba de o posibilitate in plus conferita angajatului nefigurand in Conventia de la Bruxeles, fiind un element de noutate in materie.Aceasta prevedre se poate aplica in situatia in care angajatul nu-si desfasoara activitatea intr-un anumit loc ca si loc obisnuit de desasurare a activitatii.
art.20 (2) Dispozitiile prezentei sectiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconventionala la instanta sesizata cu cererea initiala, in conformitate cu prezenta sectiune.
|
