Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























FONDUL DE COMERT

Drept




Fondul de comert




4.1. Notiunea fondului de comert

În legislatia româna nu întâlnim o reglementare speciala privind fondul de comert ci doar în mod incidental, legiuitorul foloseste termenul de fond de comert în art. 861[1] Cod comercial, abrogat prin Legea nr.64/1995 si art. 21 litera "e" si 38 din Legea nr.26/1990 republicata în 1998.

Utilitatea "fondului de comert" a fost reclamata de nevoia comerciantilor de a-si proteja clientela de agresiunea concurentei, pe de o parte, iar, pe de alta parte, de nevoia creditorilor comerciantilor de a-si constitui acest fond ca o garantie a executarii obligatiilor asumate.

În acest scop, comerciantii au cerut protejarea investitiilor 11511i814l intelectuale si financiare realizate în timpul constituirii si dezvoltarii întreprinderii si protectie cu privire la bunurile afectate desfasurarii activitatilor, bucurându-se de un statut particular, inclusiv de posibilitatea de a ceda aceste bunuri atât prin acte juridice între vii (inter vivos), cât si prin acte juridice "mortis causae". Pe de alta parte, creditorii comerciantilor au solicitat ca pentru a înlatura sau numai a diminua riscul efectuarii de catre comerciant a unor operatiuni juridice facute în fondul lor (disimularea pretului, vânzari oculte) cesiunea fondului de comert sa fie supusa unor proceduri si formalitati particulare.

În literatura juridica, fondul de comert a fost definit ca ansamblul de bunuri mobile si imobile, corporale si incorporale, pe care un comerciant le afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale, în scopul atragerii clientelei si, implicit, obtinerii de profit.

I. L. Georgescu numea fondul de comert, metaforic, "patrimoniu comercial".

Notiunea de fond de comert se distinge de patrimoniul comerciantului, care reprezinta toate drepturile si obligatiile acestuia cu valoare comerciala, prin aceea ca fondul de comert nu cuprinde nici creantele nici datoriile comerciantului.

Notiunea juridica a "fondului de comert" a fost determinata pe baza elementelor care îl alcatuiesc :

ansamblul bunurilor mobile sau imobile. Între bunurile mobile unele sunt corporale, altele sunt incorporale. Imobile fac parte din fondul de comert numai daca sunt proprietatea comerciantului si în acestea se exercita comertului.

Bunurile corporale care intra în alcatuirea fondului de comert sunt :

masinile, uneltele, instalatiile;

marfurile si ambalajele, împreuna cu dotarile inclusiv mobilierul;

materiile prime, materialele, stocuri de combustibil.

elementele incorporale cuprinse în fondul de comert sunt :

dreptul asupra numelui comercial (firma), asupra emblemei sau altor semne distinctive;

drepturile asupra marcilor de fabrica de comert si de servicii, a brevetelor de inventie, a denumirilor de origine, a indicatilor de provenienta (art. 21 litera "c", Legea 26/1990);

drepturile asupra clientelei, vadului comercial;

drepturile de autor;

dreptul asupra contractelor de locatiune pentru spatiile destinate activitatii de comert.

Din enumerarea de mai sus se poate concluziona ca fondul de comert este o universalitate de fapt, creata ca atare prin vointa titularului sau si totodata un bun mobil incorporal.

Delimitare notiunii de "fond de comert" de alte notiuni învecinate

În primul rând, fondul de comert trebuie delimitat de ceea ce se numeste magazinul în care îsi desfasoara activitatea comerciantul. "Fondul de comert" nu se poate reduce la notiunea de magazin care, în mod traditional este specific comertului "en-detail". Din acest punct de vedere "fond de comert" pot fi urmatoarele: o uzina, un birou, un magazin amplasat pe spatii întinse (super-market).

Fondul de comert nu se poate confunda nici cu imobilul în care îsi desfasoara activitatea.

Imobilul se disociaza de fondul de comert pentru ca acestea sunt doua categorii de bunuri care nu apartin totdeauna uneia si aceleiasi persoane. Titularul fondului de comert este, de multe ori, locatar.

Fondul de comert trebuie delimitat si de notiunea de "întreprindere".

Întreprinderea este mult mai vasta decât aceea de fond de comert, astfel :

a) întreprinderea nu se limiteaza numai la activitati comerciale, existând întreprinderi civile, profesiuni liberale, de artizanat în domeniul agriculturii;

b) întreprinderea contine atât elemente materiale cât si elemente grupate si organizate de comerciant, pe câta vreme, fondul de comert este lipsit de factorul uman.

Întreprinderea este subiect de drept, are personalitate juridica, pe când fondul de comert este lipsit de autonomie patrimoniala chiar daca, unele bunuri au regim juridic diferit de cel recunoscut celorlalte bunuri din patrimoniul comerciantului.

4.2 Elementele incorporale ale fondului de comert si analiza acestora

În categoria elementelor incorporale ale fondului de comert sunt cuprinse drepturile care privesc: firma, emblema, clientela si vadul comercial, brevetele de inventii, marcile de fabrica, de comert si de serviciu, dreptul de autor.

Aceste drepturi, denumite si drepturi private, confera comerciantului dreptul exclusiv de a le exploata în folosul sau în conditiile stabilite de lege. Aceste drepturi au o valoare economica si sunt ocrotite de lege.

Firma sau numele comercial este reglementata de Legea 26/1990 si reprezinta un element de individualizare a comerciantului în câmpul activitatii comerciale. Ea consta în numele, sau dupa caz, denumirea sub care un comerciant este înmatriculat în registrul comertului, îsi exercita comertul si sub care semneaza.

Firmele vor fi scrise în primul rând în limba româna. Firma unui comerciant persoana fizica se compune din numele comerciantului si initiala prenumele sau numele si prenumele scrise în întregime.



Legea interzice adaugarea altor elemente care ar putea induce în eroare asupra naturii sau întinderii comertului ori situatiei comerciantului. Se pot face mentiuni care sa arate mai precis persoana comerciantului sau felul comertului sau..

Firma unei societati în nume colectiv se compune din numele cel putin unuia dintre asociati, cu mentiunea "societate în nume colectiv" scrisa în întregime.

Firma unei societati în comandita simpla trebuie sa cuprinda numele a cel putin unuia dintre asociatii comanditati, cu mentiunea "societate în comandita" scrisa în întregime.

În scopul protejarii tertilor, legea prevede ca daca numele unei persoane straine de societate figureaza, cu consimtamântul sau, în firma unei societati în nume colectiv sau în comandita simpla, aceasta devine raspunzatoare nelimitat si solidar de toate obligatiile societatii. Aceeasi regula se aplica si comanditarului al carui nume figureaza în firma unei societati în comandita (art.34 Legea 26/1990).

Ratiunea înscrierii acestei norme în Legea 26/90 este pentru a stavili împrumutarea cu usurinta a numelui în folosul unei societati comerciale la care nu este asociata o persoana. Profitul unei societati si atragerea clientelei nu trebuie realizate folosind numele unor personalitati.

Firma unei societati pe actiuni sau în comandita pe actiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societati si va fi însotita de mentiunea scrisa în întregime S.A. sau S.C.A.- în întregime sau prescurtat S.A..

Firma unei S.R.L. se compune dintr-o denumire proprie individualizata, la care se adauga numele unuia sau al mai multor asociati, însotita de mentiunea scrisa în întregime S.R.L. sau prescurtat.

Firma filialei sau sucursalei în România a unei societati straine va trebui sa cuprinda si mentiunea sediului principal din strainatate.

Reguli privind utilizarea firmei

Comerciantul, persoana fizica sau persoana juridica este obligat a mentiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi, tarife, prospecte si orice alte documente întrebuintate în comert, numarul de ordine sub care este înmatriculata firma în Registrul Comertului si anul. Nerespectarea obligatiei se sanctioneaza cu amenda stabilita prin hotarâre judecatoreasca.

Ratiunea acestei obligatii este de atentionare asupra obligatiei principale de înmatriculare prevazuta de Legea 26/90 si informarea publicului si a partenerilor comerciali asupra pozitiei din Registrul Comertului - de unde se pot informa asupra comerciantului.

Societatea comerciala este obligata ca în orice act, scrisoare sau publicatie emanând de la ea sa arate pe lânga denumire si numarul de ordine din Registrul Comertului si forma juridica si sediul societatii.

Pentru S.R.L. se va arata si capitalul social, iar pentru S.A. si S.C.A. capitalul social din care cel efectiv varsat.

Firma trebuie sa se caracterizeze prin noutate. În acest sens art. 35 din Legea 26/90 prevede ca orice firma noua trebuie sa se deosebeasca de cele existente, iar art. 37 dispune ca "Nici o firma nu va putea cuprinde o denumire întrebuintata de comerciantii din sectorul public".

Legea 26/90 prevede ca Oficiul Registrul Comertului are obligatia sa refuze înscrierea unei firme care, fara a introduce elemente de deosebire, poate produce confuzie cu alte firme înregistrate.

Când o firma este asemanatoare cu alta firma deja înmatriculata, trebuie sa se adauge o mentiune care s-o deosebeasca de aceasta.

Prin înregistrarea unei firme, care se realizeaza prin înmatricularea comerciantului în Registrul Comertului, comerciantul dobândeste dreptul de folosinta exclusiva asupra ei.

În exercitarea comertului, firma devine un element de atragere a clientelei. Sub acest aspect, firma dobândeste o valoare economica, ea confera un drept patrimonial. Asupra firmei, comerciantul dobândeste un drept de proprietate incorporala, care poate fi transmis (în conditiile legii) odata cu fondul de comert. Art. 42 din Legea 26/90 prevede ca firma nu poate fi înstrainata separat de fondul de comert la care este întrebuintata.

În cazul încalcarii dreptului asupra firmei, prin înmatriculare unui comerciant cu aceeasi firma, titularul dreptului se poate adresa instantei judecatoresti si cere radierea înmatricularii în cauza, în conditiile art. 25 din Legea nr.26/90.

Pentru eventuale prejudicii, titularul dreptului încalcat poate cere despagubiri, potrivit dreptului comun (art. 998, 999 Cod civil, art. 5 lit. "a" si art. 7, 9 si 12 din Legea nr.11/91) .

Folosirea unei firme care ar avea drept consecinta producerea unei confuzii cu firma folosita legitim de alt comerciant constituie obiectul infractiunii de concurenta neloiala si se sanctioneaza în conditiile art. 5 si 8 din Legea nr.11/91 privind combaterea concurentei neloiale.

Actiunii penale i se alatura si actiunea civila (art. 45 din Legea nr.26/90 - "prin hotarârea pronuntata instanta va dispune si rectificarea sau radierea înmatricularii ori mentiunii inexacte").

Emblema comerciala

Ca si firma, emblema este un atribut de identificare în activitatea comerciala. Este reglementata de Legea nr.26/90.

Potrivit art. 30 din Legea nr.26/90, emblema este semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de altul de acelasi gen. Emblemele vor fi scrise în primul rând în limba româna.

Consacrarea emblemei ca element distinct al fondului de comert a fost impusa de necesitatile practicii comerciale întrucât numele comercial s-a dovedit insuficient pentru a realiza, pe de parte, atragerea clientelei si pentru a da satisfactie, pe de alta parte cerintei de originalitate, de individualizare.

Spre deosebire de firma, care este un element obligatoriu pentru individualizarea comerciantului, emblema are un caracter facultativ.

Continutul emblemei, asa cum prevede Legea nr.26/90, este un semn sau o denumire.

Prin semn, în acceptiunea codului comercial, se întelege o reprezentare grafica, figurativa sau nonfigurativa (Ex. de emblema grafica figurativa : Pelican, nonfigurativa: Renault, Opel, Mercedes).

Denumire poate fi fantezista sau un nume propriu. Ea nu poate fi o denumire generica, fara nici un fel de specificitate.

Emblema trebuie sa fie un semn distinctiv mai sugestiv decât firma, deoarece numai astfel va fi apt sa atraga clientela.

Orice emblema trebuie sa aiba caracter de noutate în sensul ca trebuie sa se deosebeasca de emblemele înscrise în acelasi Registrul Comertului, pentru acelasi fel de comert, precum si de emblemele altor comercianti de pe piata unde comerciantul îsi desfasoara activitatea.

Prin înscrierea emblemei în Registrul Comertului, comerciantul dobândeste dreptul de folosinta exclusiva asupra emblemei.

Emblema va putea fi folosita de comerciant pe panouri de reclama oriunde ar fi asezate, pe facturi,  scrisori, note de comanda, tarife, prospecte, afise, publicatii, cu conditia sa fie însotita în mod vizibil de firma comerciantului.

Emblema poate fi înstrainata spre deosebire de firma si separat, nu numai odata cu fondul de comert.

Emblema este, ca si în cazul firmei, protejata de lege prin mijloace preventive si reperatorii. Astfel, înainte de a fi înregistrata în Registrul Comertului, se va verifica conditia de unicitate (originalitate) a emblemei.

În cazul în care titularul emblemei a fost prejudiciat prin înscrierea în Registrul Comertului a unei mentiuni care aduce atingere dreptului sau, el poate cere instantei judecatoresti radierea acelei mentiuni. pentru prejudiciile cauzate prin folosirea fara drept unei embleme, persoana vinovata va fi obligata la plata unor despagubiri, în conditiile dreptului comun. Daca întrebuintarea unei embleme este de natura sa produca confuzie cu emblema folosita legitim de un alt comerciant, fapta este considerata infractiune de concurenta neloiala si se sanctioneaza în conditiile art. 5 din Legea 11/91.

Clientela si vadul comercial

Nu este reglementata în legislatia româna. În legislatia franceza (L din 1909), clientela este considerata un element esential al fondului de comert.

Clientela are un rol important pentru activitatea unui comerciant; ea determina, prin numar, calitate si frecventa, situatia economica a comerciantului, succesul ori insuccesul acestuia.

Clientela este definita în literatura de specialitate ca totalitatea persoanelor fizice si juridice care apeleaza, în mod obisnuit, la acelasi comerciant, la fondul de comert al acestuia, pentru procurarea unor marfuri si servicii.

Desi este o masa de persoane neorganizata si variabila, clientela constituie o valoare economica, datorita relatiilor ce se stabilesc între titularul fondului de comert si aceste persoane care îsi procura marfurile si serviciile de la comerciantul respectiv.

Un fond de comert nu poate exista decât daca are o clientela. Pentru a fi inclusa într-un fond de comert, clientela trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:



sa fie comerciala spre a o deosebi de clientela civila a medicului, avocatului, notarului sau mestesugarului;

personala pentru a o putea distinge de clientela altui comerciant;

actuala (sa existe în realitate, sa fie sigura si reala) pentru ca o clientela cedata sau pierduta nu mai poate fi considerata ca element a unui fond individual de comert.

Clientela se afla în strânsa legatura cu vadul comercial, care este definit ca o aptitudine a fondului de comert de atrage publicul (vadul comercial este locul foarte frecventat). Vadul comercial depinde atât de factori obiectivi: locul de amplasare a magazinului unde comerciantul îsi desfasoara activitatea, fie locul unde se afla uzina, fabrica sau depozitul producatorului ori intermediarului, cât si factori subiectivi: calitatea marfurilor si serviciilor oferite clientilor, preturile practicate de comercianti, comportarea personalului comerciantului în raporturile cu clientii, influenta modei, abilitatea în realizarea reclamei comerciale.

În dreptul afacerilor se confrunta doua conceptii:

a) conceptia clasica, potrivit careia clientela si vadul comercial au întelesuri diferite;

b) conceptia moderna, care înlatura aceasta distinctie.

Deosebirea între clientela si vadul comercial a fost explicata în doua moduri:

Potrivit unei teze, clientela este alcatuita din ansamblul persoanelor atrase de însasi personalitate comerciantului, în timp ce vadul comercial ar fi ansamblul persoanelor atrase de amplasarea fondului de comert (aceasta teza este preluata din reglementarile franceze) .

În timp ce vadul comercial are aptitudinea de atrage clienti mai înainte de a se trata cu ei, clientela reprezinta care se afla în relatii de afacere cu comerciantul.

2. Potrivit altei teze, clientela vizeaza doua categorii de persoane: acelea care sunt legate de comerciant printr-un contract de "furnitura" (clientela captiva) si acelea care se adreseaza comerciantului din motive de încredere sau obisnuinta (clientela atrasa), iar vadul comercial se refera la clienti trecatori, care sunt atrasi de amplasarea fondului de comert, dar nu fac decât cumparari ocazionale.

Conceptia moderna are în vedere numai clientela, considerând ca distinctia de mai sus nu are consecinte juridice.

Notiunea de clientela este astfel definita ansamblul persoanelor aflate în relatii de afaceri cu un comerciant sau dispuse sa stabileasca asemenea relatii.

I.L. Georgescu si Tudor Popescu subliniau ca clientela este elementul esential al fondului de comert întrucât fara clientela revânzarea devine imposibila.

Fara clientela, se sustine în conceptia clasica, nu ar putea exista nici fond de comert, marfa nu s-ar vinde, deci nu s-ar mai produce.

Octavian Capatâna arata ca clientela este un adevarat suport al comertului, pivotul sine qua non al fondului de comert, principalul sau factor de prosperitate, conferindu-i atât trasaturi originale pe planul dreptului, cât si valoare economica.

Conceptia moderna reproseaza celei clasice :

a) pe de o parte ca exagereaza importanta clientelei, care în conditiile liberei concurente, clientela nu apartine comerciantului, oricând ea poate fi scutita de un altul care ofera marfuri ori servicii mai bune sau care practica un pret mai interesant.

În ultima analiza, clientela este scopul comerciantului, toate celelalte elemente ale fondului fiind destinate ca mijloace pentru atingerea acestui tel, mentinerii sau amplificarii clientelei, chiar daca în legislatia româna nu se recunoaste un drept la clientela, ca drept exclusiv al titularului fondului de comert, totusi titularul are un anumit drept incorporal asupra clientele care este un element al fondului de comert. El se poate apara împotriva actelor si faptelor ilicite de sustragere a clientelei sale. În masura în care aceste acte si fapte constituie manifestari ale concurentei neloiale, titularul are la dispozitie mijloacele de aparare prevazute de Legea 11/91 art. 4 lit. "i".

Dreptul la clientela nu poate fi transmis separat ci odata cu fondul de comert.

Marcile de fabrica, de comert si de serviciu

Marcile sunt reglementate prin Legea 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice .

Marcile sunt semne distinctive folosite de comercianti pentru a deosebi produsele, lucrarile si serviciile lor de cele identice sau similare ale altor comercianti si pentru a stimula îmbunatatirea calitatii produselor, lucrarilor si serviciilor.

Comerciantul are libertatea sa-si aleaga merca pe care o crede corespunzatoare. Aceasta poate fi constituita din cuvinte, litere, cifre, reprezentari grafice plane sau în relief, combinatii ale acestor elemente, una sau mai multe culori, forma produsului sau ambalajului acestuia etc.

Dupa natura si specificul activitati titularului, marcile pot fi: de fabrica, de comert sau de sorvicii, iar dupa modul utilizarii pot fi marci individuale (folosite de un singur comerciant) sau colective (folosite în comun de mai multi comercianti).

În privinta obligativitatii folosirii marcilor, dreptul român a adoptat sistemul potrivit caruia, în principiu, marcile de comert si de serviciu sunt facultative, iar marcile de fabrica sunt obligatorii.

Când marca nu este posibila sau necesara, organele administratiei de stat (Oficiul de Stat pentru Invontii si Marci - OSIM, ministere) pot stabili produsele exceptate de la obligatia de marcare.

Mai sunt utilizate marca notorie, caracterizata de un renume devenit international (PEPSI, Coca-Cola, Kodak etc.).

Marca are ca principala functie - protejarea consumatorilor împotriva contrafacerilor si imitatiilor care ar putea prejudicia nu numai deontologia comerciala ci si igiena sau sanatatea consumatorilor.

Pentru comerciant marca ofera posibilitatea de a descuraja concurenta care ar urmari uzurparea prestigiului câstigat de un produs de piata.

Marca este o garantie a calitatii si ajuta pe cumparator sa identifice un produs si determina, prin mentinerea unei calitati, o anumita preferinta. Publicitatea marcii determina o crestere a vânzarilor.

Marca are caracter patrimonial, având o valoare economica.

Dreptul la marca se bucura de protectie juridica, daca aceasta îndeplineste unele conditii de fond si forma.

Conditiile de fond se refera la : distinctivitatea, disponibilitatea, sinceritatea si liceitatea marcii.

Distinctivitatea are doua elemente: originalitatea si noutatea. În absenta caracterului distinctiv, concret, nu pot forma o marca, semne uzuale, generice sau necesare.

Noutatea se apreciaza în mod relativ în raport de: marcile altor comercianti, legal înregistrate anterior si de ansamblul marcii si nu de elementele sale constitutive, pentru ca pe consumator îl frapeaza aspectul de ansamblu si nu detaliile.

Originalitatea (specialitatea) consta în cerinta de a distinge provenienta produsului facându-l totodata inconfundabil cu oricare dintre produsele similare de pe aceeasi piata.

Disponibilitatea marcii presupune ca semnul ales nu apartine altei persoane, ca nu exista drepturi anterioare asupra sa.

Sinceritatea consta în interzicerea marfurilor care cuprind indicatii false sau înselatoare.

Liceitatea semnului (legalitate sau moralitate) înseamna ca acesta sa nu fie contrar ordinii publice, bunelor moravuri ori de natura sa însele publicul. Sunt considerate a fi contrare moralei si ordinii publice printre altele: folosirea, fara autorizatia organelor competente, ca marci sau elemente ale acesteia stemele, drapelele si alte embleme de stat, a semnelor si sigiliilor oficiale de control si garantie, cât a oricaror imitatii de blazoane.

Conditiile de forma se refera la modul de folosire a marcii care consta în aplicarea sau atasarea marcilor pe fiecare produs, pe ambalaj, pe imprimatele de reclama, pe documentele ce însotesc produsele, cât si pe insigne, anunturi, cataloage, facturi, orice alte documente ale titularului.



În sistemul nostru juridic, dreptul la marca se dobândeste de persoane fizice sau persoane juridice prin prioritate de înregistrare la OSIM.

Potrivit reglementarilor legale, cererile de înregistrare a marcilor se examineaza dupa înregistrarea lor de catre Agentia Generala pentru Metrologie, Standarde si Inventii din punct de vedere al îndeplinirii conditiilor pentru înregistrarea marcilor depuse în registru.

Daca în urma examinarii se constata ca sunt îndeplinite conditiile pentru înregistrarea marcii si daca, în termen de 3 luni de la data publicarii în publicatia oficiala privind marcile, nu s-au introdus contestatii sau contestatiile introduse au fost respinse, marca se înregistreaza, eliberându-se solicitantului un certificat de înregistrare, în caz contrar, cererea se respinge. Înregistrarea marcii confera titularului un drept de folosire exclusiva a marcii pe un termen de 10 ani de la data constituirii depozitului.

La cererea titularului, înregistrarea unei marci poate fi reînnoita la împlinirea fiecarui termen de ocrotire de 10 ani, începând din ultimul an al termenului de ocrotire, pâna cel târziu 6 luni de la împlinirea acestui termen, fara a se aduce modificari esentiale.

Drepturile cu privire la o marca individuala înregistrata sau reînnoita pot fi transmise, în total sau în parte, cu titlu oneros sau gratuit, potrivit legii.

Drepturile cu privire la marca înceteaza:

pe baza renuntarii exprese a titularului;

ca urmare a lichidarii titularului, daca marca nu a fost transmisa altui comerciant;

prin expirarea termenului de ocrotire, daca nu a fost reînnoita;

daca marca a fost anulata.

Litigiile privind uzurparea drepturilor asupra marcilor si cele având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin folosirea ilegala a marcilor se solutioneaza de institutiile judecatoresti. Contrafacerea, imitarea sau folosirea fara drept a unei marci constituie infractiune de concurenta neloiala, incriminata de art. 301 Cod penal.

În scopul asigurarii protectiei prevazute de lege, comerciantii au obligatia sa ceara înscrierea în Registrul Comertului a mentiunilor privind marcile.

Fondul de comert mai cuprinde dintre drepturile de proprietate industriala: inventiile, know-how-ul, desenele si modelele industriale.

4.3. Actele juridice privind fondul de comert

Fondul de comert, ca un bun unitar, precum si elementele sale componente pot face obiectul unor acte juridice: vânzare-cumparare, locatiune, gaj etc.

Actele juridice privind fondul de comert sunt guvernate de principiile generale ale dreptului civil, de luarea în considerare a specificului obiectului acelor acte juridice.

Fiind considerat un bun mobil, fondul de comert se poate transmite pe cale succesorala, în conditiile Codului civil.

Vânzarea-cumpararea fondului de comert

Contractul de vânzare-cumparare poate avea ca obiect fondul de comert, ca bun unitar sau elemente componente ale acestuia.

În ceea ce privesc bunurile imobile (ce fac parte din fondul de comert) sunt aplicabile regulile dreptului comun referitoare la înstrainarea imobilelor, inclusiv cele privind publicitatea imobiliara.

Creantele si datoriile titularului fondului de comert nu se transmit ca urmare a fondului de comert întrucât acestea nu fac parte din fondul de comert. Vânzarea fondului de comert da nastere unei obligatii speciale în sarcina vânzatorului, respectiv- a nu face concurenta cumparatorului. Aceasta obligatie exista chiar daca nu a fost stipulata in mod expres în contract, fiind considerata o forma de manifestare a obligatiei de garantie a vânzatorului. Vânzarea fondului de comert constituie un act care trebuie înregistrat în RC, potrivit art. 21 din legea 26/90. Mentiunea devine opozabila tertilor de la data efectuarii ei în RC.

O aplicatie actuala a principiului vânzarii fondului de comert reprezinta vânzarea de active în conditiile legii 58/1991 privind privatizarea societatilor comerciale.

Potrivit art. 53 din Legea 58/91, societatile comerciale care detin active ce reprezinta unitati care pot fi organizate si pot functiona independent au dreptul sa vânda astfel de active. Vânzarea se face prin licitatie.

Transmiterea fondului de comert ca aport în societatea comerciala

Fondul de comert poate face obiectul unui aport într-o societate comerciala la a carui constituire participa titularul fondului.

Potrivit art.65 din Legea nr.31/90, titularul poate transmite dreptul de proprietate ori numai folosinta asupra fondului de comert.

Transmiterea fondului de comert ca aport în societate este reglementata de regulile speciale privind constituirea societatilor comerciale.

Locatiunea fondului de comert

Fondul de comert poate face obiect al unui contrat de locatiune, în conditiile Codului civil.

În temeiul contractului de locatiune, în schimbul unui pret, proprietarul fondului în calitate de locator, transmite locatarului folosinta asupra fondului de comert.

În lipsa unei stipulati contrare, dreptul de folosinta priveste, ca si în cazul vânzarii, toate elementele fondului de comert.

Locatarul are dreptul sa continue exercitarea comertului sub firma proprie, exploatând fondul de comert. Locatorul va putea continua activitatea si sub forma anterioara mentinând în cuprinsul ei calitatea de succesor, daca locatorul a consimtit expres.

Locatarul are obligatia sa respecte destinatia economica si functionala a fondului de comert, data de locator. Locatarul nu poate aduce schimbari în organizarea si structura fondului de comert, prin schimbarea destinatiei unor bunuri ori prin înstrainarea lor. Orice modificare este conditionata de acordul locatorului.

Ca si în cazul vânzarii, locatarul are obligatia sa nu faca locatorului concurenta, prin desfasurarea unui comert de acelasi gen, la mica distanta de locator. Locatiunea fondului de comert se înregistreaza în Registrul Comertului conform art. 21 din Legea nr.26/90.

O aplicatie actuala a locatiunii fondului de comert o reprezinta locatia gestiunii, reglementata prin acte normative speciale (Legea nr.15/90, H.G. 1228/90, H.G. 6140/91).

Gajul asupra fondului de comert

Fondul de comert poate face obiectul unui contract de gaj. Desi gajul este cu deposedare (se face cu remiterea lucrului catre creditor), gajul asupra fondului de comert este fara deposedare, având în vedere ca remiterea fondului de comert catre creditor ar avea drept consecinta imposibilitatea continuarii comertului de catre comerciantul debitor. În cazul în care creditorul nu ar putea ori nu ar voi sa continue comertul, remiterea fondului de comert ar echivala cu încetarea activitatii comerciale a debitorului.

Doctrina si jurisprudenta au imaginat procedeul tehnic al remiterii simbolice a detentiunii fondului de comert. Acest lucru se realizeaza prin predarea catre creditor a titlurilor si documentelor privind fondul de comert. Remiterea simbolica a titlurilor fondului de comert realizeaza si o publicitate a gajului.



Art. 861 Cod comercial prevede ca "Falitul concordator, mai înainte de împlinirea obligatiilor luate prin concordat, nu va putea constitui fondul sau de comert în gaj si nici înstraina acest fond, în alt mod, decât acela cerut de felul comertului".

Art. 21 litera "e" stabileste obligatia înregistrarii în RC a mentiunilor privind donatia, vânzarea, locatiunea sau gajul fondului de comert.










Document Info


Accesari: 21688
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )